Contestație în anulare împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a soluţionat o plângere întemeiată pe dispoziţiile art.340 C.pr.pen. Inadmisibilitate.

Sentinţă penală 8 din 06.03.2018


I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 10/751/2018 din 09.02.2018, având ca obiect contestație în anulare împotriva încheierii nr.4/31.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr.4/751/2018, contestatorul petent P.D. a solicitat, în temeiul art.431 alin.2 C.pr.pen., admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, iar pe fond, conform art.432 alin.1 C.pr.pen., admiterea contestaţiei în anulare, casarea hotărârii contestată şi retrimiterea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru completarea cercetărilor la faţa locului, neavând nicio relevanţă dosarele anterioare.

În motivare, în fapt, a arătat că este parte vătămată ci învinuit, plângerea penală a fost depusă de partea vătămată P.I., nu s-a ajuns la nicio înţelegere de convenţie civilă şi nici pe cale amiabilă, solicitând să se efectueze cercetarea la faţa locului urmare plângerii penale depusă de către partea vătămată P.I..

Conform art.428 C.pr.pen., depune contestaţia în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării, iar conform art.429 C.pr.pen., introduce contestaţia în anulare la instanţa competentă care a pronunţat această hotărâre definitivă.

De asemenea, conform art.432 alin.1 C.pr.pen. privind procedura de judecată, a solicitat ascultarea părţilor, contestaţia în anulare fiind întemeiată pe plângerea penală depusă de partea vătămată P.I., iar P.D. este învinuit, părţile nu s-au împăcat, nu s-a ajuns la nicio înţelegere de convenţie civilă şi nici pe cale amiabilă.

În drept, a invocat dispoziţiile art.426 C.pr.pen.

2. În vederea examinării admisibilităţii în principiu, conform art.431 alin.1 C.pr.pen., a contestaţiei în anulare, contestatorul petent P.D. a fost citat cu menţiunea să arate cazurile de contestaţie în anulare pe care le invocă.

La data de 27.02.2018 contestatorul petent P.D. a înaintat la dosar, prin fax, un înscris intitulat Memoriu în susţinerea, întemeierea şi motivarea contestaţiei în anulare, în care a arătat următoarele:

Cea mai de bază probă pertinentă şi întemeiată este că are calitatea de învinuit, iar P.I. de parte vătămată, întrucât plângerea penală a fost depusă de către acesta la data de 14.08.2016.

Deşi a recunoscut faptele comise împotriva părţii vătămate P.I., nu se vrea sub nicio formă să se efectueze cercetările la faţa locului de către organele de anchetă. Cu toate acestea, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara a clasat dosarul nr.128/P/2017, invocând în mod abuziv autoritatea de lucru judecat faţă de dosarul penal nr.171/P/2014, favorizându-l în continuare pe P.I., aşa cum s-a făcut în toate dosarele anteriore avute.

Conform art.18 C.pr.pen., solicită să se continue procesul penal, în ciuda retragerii plângerii de către P.I. împotriva sa, considerând că în acest caz trebuie să fie efectuate cercetări la faţa locului pentru a se afla adevărul, iar organele de cercetare trebuie să dea curs cererilor sale în probaţiune referitoare la efectuarea cercetării la faţa locului, care ar scoate la iveală abuzul pe care P.I. îl face prin acţiunile sale împotriva sa. Acesta, de o lungă perioadă de timp, îi încalcă cu nonşalanţă dreptul de proprietate stabilit în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr.1326/13.08.1982 pronunţată de Judecătoria O. în dosarul nr.1622/1982, rămasă irevocabilă decizia civilă nr.910/03.12.1982 pronunţată de Tribunalul C.S. în dosarul nr.1384/1982, distrugându-i, în acelaşi timp, bunurile aflate pe terenul proprietatea sa.

În concluzie, menţionând că nu a intervenit împăcarea, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare împotriva încheierii nr.4/31.01.2018, anularea ordonanţelor de clasare şi retrimiterea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru completarea cercetărilor la faţa locului, deoarece faptele au existat, dar nu cum au fost precizate de partea vătămată P.I., dându-l afară pe P.I. de pe terenul ocupat abuziv de acesta, nicidecum din faţa imobilului.

II. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii formulate, judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:

1. Potrivit art.431 alin.1 C.pr.pen., Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu, care presupune, potrivit alin.2 al articolului menţionat, să se constate dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

2. Hotărârea atacată prin cererea de contestaţie în anulare este încheierea nr.4/31.01.2018 pronunţată în dosarul nr.4/751/2018, prin care, în baza art.341 alin.6 lit.a) C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul P.D., împotriva Ordonanței de clasare a cauzei dată în dosarul nr.128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara la data de 22.11.2017.

3. Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Militar Timişoara la data de 08.01.2018, sub nr. 4/751/2018, petentul P.D. a solicitat infirmarea atât a Ordonanţei Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara cât şi a Ordonanţei de clasare din dosarul nr. 128/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, precum şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara spre competentă soluţionare faţă de „partea vătămată P.I.” care are calitatea de jandarm, cauza de faţă fiind înregistrată ca o plângere împotriva soluţiei de clasare, în conformitate cu dispoziţiile art. 340 Cod Procedură penală .

Petentul a înţeles să critice soluţia de clasare dispusă în dosarul nr. 128/P/2017, arătând că faptele şi persoanele din acest dosar nu sunt identice cu cele faţă de care s-au făcut cercetări în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara şi susţinând că în cauza de faţă el este învinuit şi „parte vătămată este P.I.”.

În susţinerea plângerii sale petentul a depus la dosar copia plângerii împotriva soluţiei de clasare emisă la data de 22.11.2017 în dosarul nr. 128/P/2017, pe care a înţeles să o adreseze la data de 14.12.2017 prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara.

Judecătorul de cameră preliminară investit cu soluţionarea acestei plângeri a solicitat de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara dosarul nr. 128/P/2017 în care a fost dispusă ordonanţa pe care a înţeles să o conteste petentul în cauza de faţă, o copie a soluţiei procurorului ierarhic superior, precum şi dovada comunicării acestei din urmă soluţii.

La dosarul cauzei a fost depusă o copie a borderoului întocmit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, prin care se face dovada faptului că soluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara nr. 19/II/2/2017 a fost expediată către petent la data de 08.01.2018.

De asemenea, petentul a depus la dosar un memoriu prin care invocă încă o dată faptul că în acest dosar el ar avea calitatea de învinuit şi recunoaşte faptele comise împotriva părţii vătămate P.I., însă procurorul militar nu doreşte să efectueze cercetările la faţa locului şi a invocat în mod abuziv autoritatea de lucru judecat a dosarului nr. 171/P/2014.

Din actele şi lucrările dosarului nr. 128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, se constată că respectiva cauză a fost înregistrată pe rolul parchetului militar la data de 15.06.2017 ca urmare a unei soluţii de declinare a competenţei a Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N..

Astfel, prin Ordonanţa dispusă la data de 13.06.2017 în dosarul nr. 42/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. se reţine că la data de 02.02.2017 petentul P.D. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că numitul P.I. ar fi provocat distrugeri la curtea şi locuinţa sa si, întrucât făptuitorul este cadru militar activ în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean C.S., competenţa de a efectua cercetări revine parchetului militar.

La dosarul nr. 128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara se află într-adevăr, la filele 8,9, un înscris prin care s-a apreciat că petentul din prezenta cauză ar fi  sesizat Poliţia Oraşului M.N., înscris în cuprinsul căruia se face vorbire de faptul că familia vecinului său ar fi distrus „tot ce se cheamă împrejmuire cum ar fi garduri, chiar şi o parte dintr-o construcţie”.

În cursul cercetărilor efectuate în cauză anterior soluţiei de declinare a competenţei despre care s-a făcut mai sus vorbire, s-a procedat la audierea în calitate de persoană vătămată a numitului P.D., întocmindu-se totodată un proces-verbal prin care i s-a adus la cunoştinţă această calitate, petentul din prezenta cauză susţinând prin declaraţia din data de 21.02.2017 (fila 12, dosar nr. 128/P/2017) că numitul P.I., împreună cu familia sa, din anul 2007 şi până în prezent, ar fi distrus tot ce se numeşte gard şi parte dintr-o construcţie aparţinând imobilului situat în M.N., sat. M., judeţ C.S..

Se mai reţine şi faptul că la dosar au fost depuse de către petent o serie de înscrisuri şi fotografii pe care a înţeles să le invoce în dovedirea susţinerilor sale.

Procurorul militar sesizat spre competentă soluţionare a dispus prin ordonanţa din 16.06.2017 menţinerea tuturor probelor administrate şi actelor de urmărire penală îndeplinite în dosarul nr. 42/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N..

De asemenea, acesta a procedat la audierea în calitate de martor a numitului P.I., subofiţer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean C.S., persoana în cauză arătând că gardul de piatră dintre proprietatea tatălui său şi proprietatea părinţilor lui P.D. s-ar fi dărâmat în urma unei intemperii în jurul anului 2003 şi de atunci nu au fost efectuate nici un fel de modificări, mutări sau construcţii ale gardului despărţitor (filele 42,43, dosar 128/P/2017).

Cu ocazia audierii, P.I. a precizat şi faptul că petentul P.D. a reclamat şi anterior aspectele menţionate asupra cărora s-au pronunţat inclusiv instanţele de judecată.

Procurorul militar a încercat să procedeze şi la audierea numitului P.D. pe care l-a citat în acest scop, însă petentul din prezenta cauză a precizat în scris că nu se poate prezenta în vederea audierii, a susţinut în continuare că el ar fi făptuitor şi nu parte vătămată, a depus la dosar o serie de înscrisuri şi fotografii, fără însă a propune probe testimoniale sau de altă natură în dovedirea acuzaţiilor aduse numitului P.I. (filele 44-56, dosar nr. 128/P/2017).

La dosarul cauzei au fost ataşate şi înscrisuri privitoare la modul de soluţionare al unei plângeri formulate anterior de către petentul P.D., plângere care a făcut obiectul dosarului nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara (filele 58-69, dosar nr. 128/P/2017).

Prin Ordonanţa din data de 22.11.2017, procurorul militar a reţinut că din examinarea întregului material existent la dosar rezultă fără echivoc că fapta şi persoana reclamată sunt identice cu cele care au făcut obiectul dosarului nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, dosar soluţionat prin ordonanţa de clasare din 14.09.2016, astfel că în speţă ar exista autoritate de lucru judecat, fiind aplicabile prevederile art. 16 alin.1 lit. i Cod procedură penală, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin.1 Cod penal.

Petentul P.D. a înţeles să conteste această soluţie de clasare în faţa procurorului ierarhic superior, iar prin Ordonanţa nr. 19/II-2/2017 din data de 29.12.2017 a Prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, s-a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că şi prezenta cauză vizează aceleaşi persoane, fapte şi urmări cu privire la care s-au efectuat cercetări în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, astfel că soluţia procurorului militar este legală şi temeinică de jure şi de facto.

Verificând formularea în termen a plângerii de faţă, constatăm că modul de soluţionare a plângerii formulată de către petent la procurorul ierarhic superior, prin Ordonanţa nr.19/II-2/2017 din data de 29.12.2017 a Prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, i-a fost comunicat acestuia ulterior datei de 08.01.2018, conform borderoului de expediere a acestei comunicări depus în copie la fila 9 din dosar, iar petentul a expediat plângerea de faţă prin fax la data de 08.01.2018 (fila 2 dosar).

Se va reţine aşadar că în cauză a fost respectat termenul de formulare a plângerii prevăzut de art. 340 alin.2 Cod procedură penală.

Având a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei procurorului, judecătorul de cameră preliminară constată că, deşi petentul nu a indicat prin plângerea sa în mod expres motivele de nelegalitate ori netemeinicie de care doreşte să se prevaleze, a înţeles să invoce faptul că procurorul nu a ţinut cont de faptul că în această cauză el ar avea calitate de învinuit şi parte vătămată este P.I., respectiv că procurorul militar ar fi reţinut în mod greşit că faptele cercetate în acest dosar sunt identice cu cele din dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara.

Procedând la soluţionarea cauzei, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 315 alin.1 lit.b, cu referire la art. 314 alin.1 lit.a, raportat la art.16 alin.1 lit. i din Codul de procedură penală, procurorul militar apreciind aşadar că soluţia de clasare dispusă în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara s-ar bucura de autoritate de lucru judecat în speţa de faţă.

Din actele existente la filele 58-69 din dosarul nr. 128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara se poate reţine într-adevăr că şi în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara au fost efectuate cercetări ca urmare a unor plângeri penale prin care petentul din prezenta cauză reclama distrugerea gardului despărţitor şi a unei părţi dintr-o construcţie aparţinând imobilului situat în M.N., sat. M., judeţ C.S..

Se poate observa în acest sens că printr-o primă plângere penală formulată la data de 06.09.2013 în dosarul nr. 137/P/2013 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, petentul P.D. solicita tragerea la răspundere penală a plt.adj.şef. P.I. din cadrul I.J.J. C.S., a tatălui şi soţiei acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie începând cu anul 2007, arătând în expunerea stării de fapt că persoanele respective i-ar fi distrus un gard şi ar fi pătruns în mod repetat pe terenul său.

Dosarul respectiv a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. întrucât la acea dată procurorul militar nu avea competenţa de a efectua cercetări dacă faptele erau săvârşite de către militari împreună cu civili.

Printr-o nouă plângere adresată Ministerului Afacerilor Interne, petentul P.D. solicita tragerea la răspundere penală a plt.adj.şef. P.I. din cadrul I.J.J. C.S., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, această plângere fiind înaintată spre competentă soluţionare Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara unde a fost înregistrată sub nr. 171/P/2014.

În cauza astfel formată a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 253 alin.1 Cod penal, însă, procurorul militar luând cunoştinţă de soluţia de clasare dispusă la data de 05.03.2014 în dosarul nr. 49/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. (fostul dosar nr. 137/P/2013 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara), a apreciat că soluţia procurorului civil ar avea autoritate de lucru judecat şi a dispus la data de 23.09.2014 clasarea cauzei pe acest motiv.

Respectiva soluţie de clasare a fost infirmată însă de către procurorul ierarhic superior care a apreciat că de la data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală competenţa de a efectua cercetări cu privire la faptele reclamate de petentul P.D. ar fi trebuit să revină procurorului militar, astfel că soluţia de clasare dispusă de către procurorul civil la data de 05.03.2014 nu ar putea avea autoritate de lucru judecat.

În cauză au fost reluate cercetările, iar prin ordonanţa din data de 04.09.2015, dată în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 253 alin.1 şi art. 256 Cod penal.

Petentul din prezenta cauză a contestat la vremea respectivă soluţia de clasare, iar prin Încheierea nr. 16 pronunţată la data de 29.10.2015 în dosarul nr. 45/751/2015 al Tribunalului Militar Timişoara, s-a dispus infirmarea parţială a ordonanţei dată în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, trimiterea dosarului la parchet în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 253 alin.1 Cod penal, respectiv menţinerea soluţiei de clasare dispusă de procurorul militar la data de 04.09.2015 cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 256 Cod penal.

Ca urmare a celor dispuse prin hotărârea anterior menţionată, cauza a fost înaintată Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara în vederea continuării cercetărilor, iar prin ordonanţa dată la 14.09.2016 în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara s-a dispus din nou clasarea cauzei având ca obiect de această dată doar infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin.1 Cod penal.

Această din urmă soluţie de clasare a fost contestată de către petent atât în faţa procurorului ierarhic superior, care i-a respins plângerea prin ordonanţa dispusă la 04.11.2016 în dosarul nr. 26/II/2/2016, cât şi în faţa judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara, care a dispus respingerea plângerii petentului ca nefondată, prin Încheierea nr. 69 din 08.12.2016, pronunţată în dosarul nr. 98/751/2016 al Tribunalului Militar Timişoara.

Prezentarea acestui istoric al demersurilor judiciare efectuate de către petentul din prezenta cauză începând cu anul 2013 şi a modului de soluţionare a plângerilor sale care au făcut obiectul dosarului nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, confirmă susţinerile procurorului militar potrivit cărora, în respectiva cauză penală s-au efectuat cercetări cu privire la aceleaşi fapte şi aceeaşi persoană care sunt vizate şi în dosarul nr. 128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara.

Totodată însă, analizând sub aspectul legalităţii şui temeiniciei soluţia de clasare dispusă în acest din urmă dosar la data de 22.11.2017, apreciem, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare, că procurorul de caz a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin.1 lit.i din Codul de procedură penală şi că soluţia de clasare dispusă anterior în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

În perioada în care erau în vigoare dispozițiile Vechiului Cod de procedură penală, practica noastră judiciară a statuat că, în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. 11 din Vechiul Cod de procedură penală, rezoluţia sau ordonanţa prin care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în situaţia în care este atacată cu plângere împotriva actelor procurorului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură penală, iar prin hotărâre definitivă se dispune respingerea plângerii, capătă caracter definitiv şi împiedică o nouă urmărire şi o nouă judecată pentru aceeaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane. La acea vreme, instanța supremă a apreciat, de asemenea, că rezoluţia Ministerului Public a intrat sub autoritate de lucru judecat, având în vedere că aceasta a fost menţinută de către instanţele de judecată în cadrul procedurii prevăzută de art. 2781 din Vechiul Cod de procedură penală.

Aceste considerente bazate pe dispoziția procesual penală anterior invocată nu mai au suport din momentul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură penală care nu a mai preluat reglementarea de la art. 2781 alin. 11 din Vechiul Cod de procedură penală.

Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr.733 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.6 lit.c și alin.7 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală Publicată în Monitorul Oficial nr.59 din 27.01.2016), procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acțiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei alte soluții. Terminarea urmăririi are, însă, un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Analizând eventuală incidență a unor convenții internaționale sau decizii aplicabile cu prioritate față de dreptul intern în această materie, constatăm că pentru instanțele naționale pot apărea unele dificultăți practice în stabilirea cazurilor în care s-ar aplica în mod direct textele din tratate ori convenţii care consacră principiul non bis in idem.

Observăm în acest sens, că, dincolo de formularea sensibil diferită a celor două texte ce urmează a fi invocate în continuare, precum și a textelor adiacente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) au avut abordări diferite în interpretarea atât a elementului idem cât și a elementului bis. Teoretic, se poate ajunge în situația în care o procedură penală este definitivă potrivit jurisprudenței CJUE și prin urmare este aplicabil principiul non bis in idem, însă o procedură penală similară din dreptul intern să nu fie considerată definitivă potrivit jurisprudenței CEDO și să fie exclusă aplicarea regulii non bis in idem.

Totodată, deși enunță un principiu unic, art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene pe de o parte, respectiv art. 54 din Convenția de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS) nu se suprapun, având domenii de aplicare diferite.

Astfel, doar primul text se referă în mod expres la „jurisdicțiile aceluiași stat” și este aplicabil în speța de față.

Pentru a fi însă aplicabilă garanția instituită de principiul non bis in idem, ambele proceduri trebui să fie desfășurate în urma formulării unei „acuzații în materie penală”. Astfel, CEDO a statuat că termenul „procedură penală” folosit în cadrul art. 4 din Protocolul 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor „acuzație în materie penală” și „pedeapsă” care sunt prevăzute de art. 6 și 7 din Convenție.

Cu privire la prima procedură, este necesar ca aceasta să se fi încheiat cu o hotărâre definitivă prin care să se fi pronunțat achitarea sau condamnarea acuzatului, condiție neîndeplinită în speța de față pentru a se fi putut reține autoritatea de lucru judecat a soluției procurorului militar din dosarul nr. 171/P/2014.

În consecinţă, procurorul militar, constatând că se află în faţa unei noi sesizări cu privire la aceleaşi fapte şi aceeaşi persoană care au mai făcut obiectul cercetărilor efectuate anterior în dosarul nr. 171/P/2014 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, nu putea să îşi întemeieze soluţia pe dispoziţiile art. 16 alin.1 lit.i Cod procedură penală, însă avea posibilitatea să constate că nu au apărut elemente noi faţă de cele care au condus la soluţia de clasare din dosarul anterior amintit şi să dispună o soluţie similară.

Pe de altă parte însă, judecătorul de cameră preliminară sesizat în speţa de faţă, având în vedere aspectele anterior constatate, nu poate să dispună automat infirmarea soluţiei procurorului pe acest motiv şi să trimită motivat cauza la acesta pentru a începe urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 253 alin.1 Cod penal, dacă, din actele şi lucrările dosarului nr. 128/P/2017 nu rezultă minime indicii cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni.

Pornind de la această premisă apreciem că în cauză nu se poate dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile art. 305 alin.1 Cod procedură penală, respectiv actul de sesizare nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale.

Se poate observa în acest sens că înscrisul de la filele 8,9 (respectiv 14,15) din dosarul nr. 128/P/2017, intitulat de către petent „declaraţie”, nu reprezintă o veritabilă plângere penală care să îndeplinească cerinţele art. 289 Cod procedură penală, chiar petentul susţinând în mod repetat că el nu a formulat o plângere în acest dosar şi că ar avea calitatea de „învinuit”.

Totodată, constatăm şi faptul că, deşi petentul a depus la dosar mai multe înscrisuri şi un set de fotografii prin care doreşte să facă dovada dărâmării unui gard despărţitor aparţinând imobilului despre care se face vorbire în respectiva „declaraţie”, acesta nu a dorit să se prezinte în faţa procurorului militar spre a fi audiat şi nici nu a înţeles să propună probe testimoniale sau de altă natură prin care să facă dovada susţinerilor sale privitoare la faptul că numitul P.I. ar fi dărâmat acel gard despărţitor.

Implicit, în cauză nu există motiv pentru a fi puse la îndoială susţinerile celui acuzat potrivit cărora respectivul gard despărţitor s-ar fi dărâmat ca urmare a unor intemperii în jurul anului 2003 şi de atunci nu au mai fost efectuate modificări la acesta.

În aceste condiţii nu poate fi reţinută existenţa unor elemente noi faţă de cele avute în vedere de către procurorul militar la data de 14.09.2016 când a fost dispusă soluţia de clasare din dosarul nr. 171/P/2014 şi nici vreun temei pentru a se putea trimite motivat cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 253 alin.1 Cod penal.

Date fiind toate aceste considerente, în baza prevederilor art. 341 alin. 6 lit. a Cod procedură penală, urmează ca plângerea petentului împotriva Ordonanței de clasare a cauzei dată în dosarul nr. 128/P/2017 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara  la data de 22.11.2017 să fie respinsă, ca nefondată.

Se impune a se menţiona în acest context şi faptul că, deşi în motivarea acestei soluţii s-a făcut vorbire despre o aplicare greşită a temeiului de clasare de către procurorul militar, apreciem că nu se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin.6 lit.c din Codul de procedură penală, întrucât, în eventualitatea admiterii plângerii şi schimbării temeiului de drept al soluţiei de clasare prin înlocuirea dispoziţiilor art. 16 alin.1 lit.i cu dispoziţiile art. 16 alin.1 lit.a, lit.b teza  a-II-a ori lit.c din Codul de procedură penală, dacă ţinem cont de ordinea de prioritate avută în vedere de legiuitor la reglementarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, s-ar putea crea o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea de faţă.

4. Cazurile de contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive sunt prevăzute la lit.a)-i) ale art.426 C.pr.pen.

5. Potrivit disp. art.341 alin.8 C.pr.pen. încheierea nr.4/31.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr.4/751/2018 este definitivă. După pronunţare, o copie a minutei încheierii nr.4/31.01.2017 a fost comunicată petentului P.D. (la data de 02.02.2018), iar după redactarea acesteia, petentului i s-a comunicat hotărârea în întregul ei, astfel că, faţă de dispoziţiile art.428 C.pr.pen., contestaţia în anulare a fost introdusă în termen.

6. Având în vedere dispoziţiile art.429 alin.1 C.pr.pen. judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara este competent să soluţioneze prezenta contestaţie în anulare, hotărârea a cărei anulare se cere fiind pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara.

7. Însă, motivele pe care se sprijină contestaţia nu sunt dintre cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen.

Astfel, potrivit art.426 alin.1 lit.a) C.pr.pen. contestaţia în anulare se poate face numai dacă judecarea a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. De asemenea, potrivit art.426 alin.1 lit.b) C.pr.pen., contestația în anulare poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Examinând hotărârea ce se solicită a fi anulată, judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este o încheiere prin care s-a soluționat plângerea petentului împotriva unei soluții de neurmărire sau de netrimitere în judecată pronunțată în dosarul nr.4/751/2018, în care procedura de citare a petentului a fost legal îndeplinită, dar în care nu s-a pronunţat o soluție definitivă într-o cauză penală, în fond, atât pe latura penală cât și pe latura civilă. Pot face obiectul contestației în anulare numai hotărârile definitive prin care s-a dat o rezolvare fondului cauzei și nu orice hotărâre definitivă. Exced competenței instanței verificarea pe calea contestației în anulare a încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul procedurii prev. de art.341 C.pr.pen., cu atât mai mult cu cât contestatorului petent i-a fost soluționată plângerea în temeiul art.340-341 C.pr.pen., prin prezenta cauză acesta reiterând aspectele avute în vedere la soluționarea cererii sale în cadrul cauzei penale nr.4/751/2018. 

Astfel, contestatorul petent a invocat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.426 C.pr.pen., fără a invoca alte aspecte decât cele analizate în cadrul plângerii formulate, ceea ce face judecătorul de cameră preliminară să aprecieze asupra unui nou motiv de inadmisibilitate, respectiv imposibilitatea aplicării în cauză a motivelor invocate.

Nici celelalte cazuri de contestaţie în anulare prev. de art.426 alin.1 lit.c)-i) C,pr,pen. nu sunt incidente în cauză. Astfel,  hotărârea atacată a fost pronunţată de judecătorul de cameră preliminară care a luat parte la dezbaterea pe fond a plângerii petentului; instanţa a fost compusă potrivit art.340 alin.1 C.pr.pen. şi nu a existat vreun caz de incompatibilitate; soluţionarea plângerii a avut loc, potrivit art.341 alin.5 C.pr.pen., în camera de consiliu, cu participarea procurorului, neprezentarea petentului citat neîmpiedicând soluţionarea plângerii, iar în cauză asistenţa juridică nu era obligatorie, potrivit legii; judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, a verificat soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală, nefiind prezentate înscrisuri noi; împotriva contestatorului petent nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Pentru a putea fi admisibilă în principiu, contestația în anulare trebuie să îndeplinească o serie de condiții prealabile printre care și aceea de a solicita analizarea unei hotărâri definitive prin care s-a soluționat latura civilă sau penală a cauzei de către instanța de judecată (în apel sau în fond).

Judecătorul de cameră preliminară apreciază că în cauză contestatorul petent nu a solicitat retractarea unei astfel de hotărâri și față de aspectele indicate anterior, în temeiul art.431 alin.1 rap. la art.426 C.pr.pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul petent P.D..

8. Va obliga pe contestatorul petent la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.275 alin. 2 C.pr.pen., fiind stabilită o culpă procesuală în sarcina acestuia prin faptul respingerii cererii sale.

9. Având în vedere dispozițiile art.432 alin.4 C.pr.pen. rap. la Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prezenta hotărâre este definitivă, neputând fi supusă apelului, hotărârea atacată -  încheierea nr.4/31.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr.4/751/2018 - fiind definitivă. Prin această decizie s-a statuat faptul că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, decizia fiind aplicabilă prin asemănare și în ipoteza în care obiectul cererii contestatorului îl reprezintă o încheiere a judecătorului  de cameră preliminară, ca în speţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art.431 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.426 C.pr.pen, respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul petent P.D. (…) împotriva încheierii nr.4/31.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr.4/751/2018.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe contestatorul petent P.D. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Examinată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2018.