Divorț cu copii

SENTINȚA CIVILĂ NR.

Şedinţa publică de la

Completul constituit din:

PREȘEDINTE:

GREFIER:

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de divorț formulată de reclamantul B.F.C. în contradictoriu cu pârâta B.A., având ca obiect  divorț cu copii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată că dezbaterea cauzei în fond și concluziile părților au avut loc în data de 11.01.2018, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.01.2018, dând următoarea hotărâre.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată la data de sub nr. pe rolul Judecătoriei Făget, reclamantul BFC a solicitat, în contradictoriu cu pârâta BA, desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de la Primăria com., căsătorie înregistrată sub nr.;  exercitarea autorităţii părinteşti în comun asupra minorilor: BFC, BAS, BȘC, BAM, BPF; stabilirea locuinței minorilor la pârâtă și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor cu privire la creşterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestora în cota de ½ din veniturile realizate de reclamant; pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ”B”; încetarea regimului matrimonial între soți la data introducerii prezentei acțiuni; cu cheltuieli de judecată, în funcţie de poziţia procesuală a  pârâtei, iar, în subsidiar, desfacerea căsătoriei prin acordul părților în condițiile în care pârâta este de acord cu această procedură.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că părțile s-au căsătorit la data de la Primăria comunei, căsătorie înregistrată sub nr., iar din relaţia de căsătorie dintre părți au rezultat minorii: BFC, BAS, BȘC, BAM, BPF.

Reclamantul a mai arătat că la început relaţiile de căsătorie au avut la baza respectul și afecţiunea reciprocă, însă, începând cu anul 2012, relaţiile dintre părți au suferit modificări radicale și profunde pe fondul dispariţiei reciproce a stărilor afective și lipsei de comunicare între părți datorate în special diferențelor de opinie, de principii diferite privitoare la relaţiile de familie și de căsătorie și nu în ultimul rând de convingerile religioase diferite și, datorită stărilor tensionate manifestate între părți în cadrul familial, în luna decembrie 2014 s-a produs separarea, dată de la care s-au întrerupt orice relaţii specifice de căsătorie, reclamantul locuind separat într-un alt imobil proprietatea acestuia.

De asemenea, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei acordul în ce priveşte derularea procedurii privind desfacerea căsătoriei prin acordul părților, însă pârâta s-a opus și, deși a înțeles să pună capăt comunităţii de viața alături de pârâtă, a sprijinit minorii în mod constant și periodic din punct de vedere financiar și material.

Reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 373 lit. c Cod Civil care condiţionează separarea în fapt a soţilor pe o perioadă de minim doi ani și o altă condiție îndeplinită pentru a se pronunța divorțul este aceea că există voinţa soţilor de a pune capăt comunităţii de viață și, deși divorţul solicitat pe considerentul separării în fapt a soţilor pe o perioadă de minim doi ani este un divorţ cauzat de culpa soţilor, apreciază că destrămarea relaţiilor de familie se datorează și culpei pârâtei în egală măsura, dar totuși își asumă culpa desfacerii căsătoriei.

În motivarea acțiunii, reclamantul face referire și la dispozițiile art. 934 alin. 1 C.proc.civ. și, întrucât și-a asumat culpa în desfacerea căsătoriei, solicită desfacerea căsătoriei exclusiv din culpa sa, iar, în ceea ce priveşte petitul referitor la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, arată că toți minorii locuiesc împreună cu pârâta și de la despărţirea în fapt a contribuit financiar și material la întreținerea acestora, fiind de acord ca pârâta să locuiască în imobil împreună cu minorii, aceștia fiind bine îngrijiți și, având în vedere că nu există o înțelegere cu privire la numele pe care î1 va purta pârâta după desfacerea căsătoriei, solicită ca după pronunţarea divorţului aceasta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ”B”.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 373 lit. c, raportat la art. 379 alin. 2 Cod Civil, art. 385 Cod Civil, art. 397 Cod Civil, art. 400 Cod Civil, art. 914 și urmat. Cod procedură civilă și art. 934 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.

În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie xerox, următoarele înscrisuri: actul de identitate al reclamantului (f. 9), certificatul de căsătorie (f. 10), certificate de naștere ale minorilor (f. 11-15).

Pârâta BA a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat, în principal, că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei întrucât nu există motive temeinice, iar, în subsidiar, dacă se va dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, este de acord cu stabilirea domiciliului minorilor la mamă, corelativ cu plata de către reclamant a pensiei de întreţinere în favoarea acestora în cuantum de ½  din veniturile sale, cu exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, revenirea sa la numele anterior căsătoriei acela de ”B”, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că s-a căsătorit cu reclamantul în anul 1998, căsătorie din care au rezultat 5 minori cu domiciliul comun în, că, deși reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 373 lit. c Cod civil, respectiv separare în fapt de peste 2 ani, acest motiv nu este real şi că părțile nu sunt separate ”în fapt”, aşa cum susţine reclamantul, întrucât acesta vine acasă, serveşte masa pregătită de pârâtă, plăteşte facturile de utilităţi, iar hainele acestuia îi sunt spălate tot de către pârâtă, astfel că apreciază că nu este întrunită condiţia de separare „în fapt” aşa cum prevede Codul civil.

Pârâta a mai arătat că nu dorește desfacerea căsătoriei, ci dorește reluarea conviețuirii cu reclamantul pentru ca împreună să crească cei cinci copii pe care îi iubește și dorește să le ofere o familie și un cămin liniştit și că nici religia, pe care ambele părți o au, nu le permite să divorţeze dacă nu au motive temeinice, apreciind că nu a greşit cu nimic în căsnicia sa, iar cele susţinute de reclamant nu pot fi considerate suficiente pentru abandonarea copiilor şi a soției.

Reclamantul BFC a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că încă își vizitează casa exclusiv pentru păstrarea relațiilor cu minorii, neavând intenția de a convieţui cu pârâta cu care nu mai întreține relaţii specifice căsătoriei din luna decembrie 2014, că aceasta nu îi face menajul și că nu a mai păstrat legături conjugale specifice căsătoriei.

De asemenea, reclamantul a arătat că din întâmpinarea pârâtei reiese că de fapt principalul motiv al refuzului acesteia de a-și exprima acordul la desfacerea căsătoriei se datorează credinţei la care pârâta a aderat, credință pe care reclamantul o respectă. Reclamantul a mai arătat că a păstrat legătura cu minorii prin vizitarea acestora și sprijinul material și sentimental acordat acestora, acesta fiind singurul motiv pentru care a vizitat domiciliul unde locuieşte pârâta împreună cu minorii, având intenţia de a-și reface viața printr-o altă relaţie bazată pe armonie și afecţiune reciprocă, stare pe care actuala căsnicie nu i-o oferă.

În cauză au fost încuviinţate şi s-au administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului (fila nr. 45) și proba testimonială cu martorii BM, DDI, B.M și BGA, ale căror declarații sunt consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele nr. 46-48, 51).

Analizând acţiunea civilă de faţă, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de, căsătoria lor fiind înregistrată sub nr. din data de  în Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local al comunei, jud. Timiş,  şi din căsătoria lor au rezultat minorii BFC, BAS, BȘC, BAM, BPF, însă întrucât pe durata procesului de divorț aceasta a împlinit vârsta majoratului, instanța nu va mai analiza și situația juridică a acesteia, nemaifiind minoră. 

Potrivit art. 373 lit. c Cod civil: „Divorţul poate avea loc: (…) c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani (…)”, iar potrivit dispozițiilor art. 379  alin. 2 C.civ.: ”În ipoteza prevăzută de art. 373 lit. c), divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului reclamant, cu excepția situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților”.

Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile coroborate ale tuturor martorilor audiați în cauză (filele nr. 46-48, 51), rezultă că relația de căsnicie a celor doi soți s-a răcit de aproximativ 4-5 ani, de când reclamantul are o relație extraconjugală cu o altă femeie și s-a deteriorat iremediabil de aproximativ doi ani, de când reclamantul a început să locuiască mai mult cu concubina lui, fie la domiciliul acesteia din localitatea Hodoș, fie la domiciliul mamei reclamantului din localitatea, relația extraconjugală fiind, de altfel, de notorietate. De asemenea, martorii au fost unanimi în a arăta că de cel puțin doi ani soții nu mai au o relație specifică unei căsnicii și că aceștia nu-și mai vorbesc. 

De altfel, pârâta nici nu a negat destrămarea relației celor doi soți și despărțirea în fapt a soților, chiar și martorii propuși de aceasta, respectiv martorele DDI și BM confirmând atât separarea în fapt a soților, cât și lipsa oricărei relații între cei doi soți de mai mult de doi ani de zile, pârâta susținând însă, prin apărările formulate, că nu poate fi incident cazul de divorț prevăzut de dispozițiile art. 373 lit. c C.civ. privind separarea în fapt a soților de cel puțin doi ani, câtă vreme reclamantul mai vine în locuința soților, unde mănâncă ceea ce gătește pârâta, plătește facturile, iar hainele îi sunt spălate de pârâtă.

Este adevărat că, din toate probele testimoniale administrate în cauză, a reieșit că reclamantul nu a părăsit definitiv domiciliul conjugal, că acesta vine periodic în locuința familială, de cel puțin o dată pe săptămână, că plătește facturile de utilități, că ține legătura cu minorii și contribuie la întreținerea acestora și că este posibil ca, uneori, acesta să fi luat masa împreună cu minorii, iar mâncarea să fi fost gătită de pârâtă, dar, în același timp, toți martorii audiați au arătat că motivele principale pentru care reclamantul revine în locuința familială sunt faptul că acesta deține în curtea casei un atelier unde repară mașini sau utilaje de la societatea unde este angajat și faptul că dorește să țină în continuare legătura cu minorii, la îngrijirea cărora contribuie în mod substanțial, inclusiv prin plata facturilor de utilități din locuința familială, locuința respectivă fiind totodată și proprietatea sa. Prin urmare, reclamantul nu revine periodic la domiciliul conjugal din dorința de a mai ține legătura cu soția sa, de a mai relua legătura cu aceasta, de a mai comunica cu aceasta și de a mai întreține relații specifice căsătoriei.

Astfel, în doctrina de specialitate s-a arătat că pentru a putea fi dispusă desfacerea căsătoriei pentru motivul separării în fapt a soților trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: soții să nu mai locuiască împreună, durata separației în fapt a soților să fie de minim doi ani anterior formulării cererii de divorț și să existe voința soților de a pune capăt comunității de viață, condiții care sunt îndeplinite în prezenta cauză, voința reclamantului de a încheia orice relație specifică unei căsnicii normale fiind neîndoielnică.

Instanța apreciază, totodată, că noțiunea de separare în fapt a soților pentru o perioadă de cel puțin doi ani trebuie interpretată în sens larg, în spiritul legii, iar nu în litera ei, în sensul că aceasta presupune nu atât separarea totală și lipsa oricărei legături și întâlniri a soților, chiar și întâmplătoare, ci, mai ales, lipsa totală a unei relații afective și intime specifice unei căsătorii normale. Or, așa cum a rezultat din probatoriul administrat, de mai mult de doi ani anterior formulării cererii, între cei doi soți nu a mai existat o relație afectivă și intimă specifică unei căsătorii normale și firești.

Astfel, instanţa apreciază că relaţiile dintre cei doi soţi nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relaţii de familie, respectiv de sentimente de afecţiune, încredere, înţelegere, sprijin reciproc moral şi material, căsătoria fiind lipsită de principalele elemente de fond.

În consecință, având în vedere că în cauză a fost dovedită separarea în fapt a soților pe o perioadă de cel puțin doi ani anterioară formulării cererii de divorț, fiind îndeplinite condițiile legale, instanța va dispune desfacerea căsătoriei părților, în baza dispozițiilor art. 373 alin. 1 lit. c C.civ., din vina exclusivă a reclamantului, având în vedere că pârâta nu a fost de acord cu desfacerea căsătoriei.

Opoziţia pârâtei la desfacerea căsătoriei pe motiv că copiii minori ai părţilor au nevoie de suportul material şi moral al ambilor părinţi, inclusiv al tatălui, nu poate fi reţinută întrucât, pe de o parte, aşa cum s-a arătat anterior, relaţiile părţilor sunt deteriorate, fiind imposibilă continuarea căsătoriei, iar, pe de altă parte, chiar şi după pronunţarea divorţului, reclamantul, în calitate de părinte, are aceleaşi obligaţii, atât de sprijin material, cât şi de sprijin moral, pentru copiii săi minori.

În ceea ce privește apărarea pârâtei că nu dorește să divorțeze din cauza faptului că religia nu-i permite acest lucru, instanța nu o poate reține întrucât credința religioasă a unui soț nu poate îngrădi dreptul și libertatea celuilalt soț de a obține divorțul, cu atât mai mult cu cât şi pârâta a recunoscut starea avansată de deteriorare a relației soților, neaducând niciun motiv rezonabil și pertinent pentru care căsnicia celor doi soți să fie menținută.

Întrucât între părţi nu a intervenit o învoială cu privire la numele de familie şi văzând şi opţiunea exprimată de reclamant prin cererea formulată și de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, instanţa va face aplicarea prevederilor art. 383 alin. 3 Cod civil: “Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei” şi va dispune ca pârâta să-și reia numele de familie purtat anterior căsătoriei, respectiv numele de „B”.

Potrivit art. 396 Cod civil: „instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor pe care îi ascultă”.

Dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul major al acestuia se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situaţia lor materială, posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.

De asemenea, interesul superior al minorului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului. În acest sens, jurisprudenţa europeană (cauza Poego împotriva Italiei, Johansen împotriva Norvegiei, Frette împotriva Franţei) a statuat, în special, că interesul superior al minorului poate, în funcţie de natura şi de importanţa sa, să prevaleze faţă de cel al părintelui.

Potrivit art. 397 Cod civil: „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”. În speţă, având în vedere acordul părților şi dispoziţiile legale incidente, instanţa va dispune ca pe viitor autoritatea părintească faţă de minorii BAS, BȘC, BAM și BPF, să fie exercitată în comun de ambii părinţi, apreciind că nu există niciun argument de natură a impune exercitarea autorității părintești doar de unul dintre părinți, în condiţiile art. 398 alin. 1 Cod civil.

Potrivit anchetei psihosociale de la domiciliul părților, minorii locuiesc în prezent împreună cu mama lor, într-un imobil compus din cinci camere, bucătărie și baie, locuința fiind curat întreținută, mobilată și dotată cu utilități, în locuința respectivă locuind ocazional și reclamantul (filele nr. 33-34).

Se impune a se avea în vedere şi declaraţia minorilor BAS, BȘC, BAM, cu ocazia ascultării lor în camera de consiliu, potrivit art. 264 alin. 1 C.civ., care au arătat că au o relație foarte bună cu mama lor și că își doresc să locuiască și pe viitor cu aceasta (filele nr. 42-44).

Referitor la locuinţa minorilor BAS, BȘC, BAM și BPF, având în vedere acordul părților, cele menționate în ancheta psihosocială, opțiunea minorilor, atașamentul acestora față de mama lor, dar și de faptul că pârâta este o prezență constantă și susținută în viața minorilor, aceasta ocupându-se de îngrijirea zilnică a minorilor, instanţa va stabili locuinţa minorilor BAS, BȘC, BAM și BPF mama pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 400 Cod civil, apreciind că, la momentul actual, această măsură corespunde interesului superior al minorilor.

Potrivit art. 516 alin. 1 Cod civil: „Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art. 529 Cod civil: „1. Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. 2. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii”.

În cauză, instanţa apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 516 Cod civil coroborat cu art. 499 alin. 1 Cod civil, reclamantului, în calitate de părinte, revenindu-i cu prioritate obligaţia de a contribui la cheltuielile de întreţinere ale copiilor săi minori.

Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte prin raportare la venitul net al celui care datorează întreţinerea.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere se vor avea în vedere criteriile stabilite de art. 529 alin. 2 Cod civil, reţinându-se împrejurarea că reclamantul nu mai are alţi copii minori în întreţinere, că este încadrat în muncă și că, întrucât întreținerea urmează a se stabili pentru patru minori, aceasta se va stabili până la jumătate din venitul său lunar net.

Potrivit adeverinţei nr., emisă de , reclamantul este angajatul acestei societăţi, având un salariu lunar net de  lei (fila nr. 35).

Astfel, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 531 alin. 2 Cod civil, instanţa îl va obliga pe reclamant la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor BAS, BȘC, BAM și BPF, în cuantum lunar total de  lei, câte  lei pentru fiecare minor, începând cu data pronunțării hotărârii –- şi până la împlinirea vârstei majoratului. Instanța va dispune obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere doar de la data pronunțării hotărârii întrucât, așa cum a rezultat din probele testimoniale administrate, reclamantul a contribuit la întreținerea copiilor săi minori pe parcursul derulării procesului de divorț.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se dispune încetarea regimului matrimonial între soți la data introducerii cererii de divorț, instanța o va respinge ca fiind lipsită de interes întrucât, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. 1 C.civ.: ”În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț”. Prin urmare, nu se impune nicio dispoziție a instanței în sensul încetării regimului matrimonial între soți la data introducerii cererii de divorț, câtă vreme încetarea regimului matrimonial la data indicată operează ope legis, intervenția instanței putând avea loc doar în situația în care se solicită constatarea încetării regimului matrimonial la data separației în fapt a soților, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Pentru cele ce preced, instanţa va admite acţiunea, urmând a dispune desfacerea căsătoriei părților din culpa exclusivă a reclamantului, revenirea pârâtei la numele de familie purtat anterior căsătoriei, respectiv la numele de „B”, exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minorii BAS, BȘC, BAM și BPF, în comun de ambii părinți, stabilirea locuinţei minorilor la pârâtă şi obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor în cuantum lunar total de 500 lei, câte 125 lei pentru fiecare minor, începând cu data pronunțării hotărârii –- şi până la împlinirea vârstei majoratului, urmând să respingă ca lipsit de interes petitul privind încetarea regimului matrimonial la data introducerii cererii de divorț.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul BFC, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat FD, în, în contradictoriu cu pârâta BA.

Desface căsătoria încheiată între părţi la data de şi înregistrată sub nr.  din în Registrul de Stare Civilă al Consiliului Local al comunei, din culpa exclusivă a reclamantului.

Dispune ca pârâta să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei, respectiv la numele de „B”.

Dispune ca autoritatea părintească faţă de minorii BAS, BȘC, BAM și BPF, să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Stabileşte locuinţa minorilor BAS, BȘC, BAM și BPF, la domiciliul mamei pârâte.

Obligă reclamantul la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor BAS, BȘC, BAM și BPF, în cuantum lunar total de  lei, câte  lei pentru fiecare minor, începând cu data pronunțării hotărârii –- şi până la împlinirea vârstei majoratului.

Respinge ca lipsit de interes petitul privind încetarea regimului matrimonial la data introducerii cererii de divorț.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Făget.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.01.2018.

Domenii speta

Spete similare