Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile privind pe contestatorii: PA,P, PM, S T şi P M,toţi cu domiciliul în sat Chersăcosu,comuna Stănileşti,judeţul Vaslui şi pe intimatele l I P, B C R SA, , , R B R SA - şi S G SRL,, având ca obiect „contestaţie la executare”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare,lipsesc părţile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că, dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2017, au fost consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanţa, la cererea formulată de apărătorul intimatei care a solicitat amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise, amână pronunţarea pentru termenul din 9 octombrie 2017 când ,din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru termenul de astăzi.
Instanţa lasă cauza în pronunţare, după deliberare dându-se sentinţa de faţă.
INSTANŢA
Asupra acţiunii civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 3300/244/2016 contestatorii P A, , P M, , P L, , P M, şi S T au chemat în judecată intimaţii B C R S.A reprezentata prin mandatar - în calitate de creditoare şi C J DE P V; P M - Î I,; BCR S.A.; B T S.A. cu sediul în Cluj Napoca, jud. Cluj; R B R S.A - şi S GSRL, în calitate de terţi popriţi, formulând:
- contestaţie la executare împotriva executării silite pornite împotriva lor în calitate de codebitori şi garanţi ipotecari, în dosarul execuţional 380/2016, solicitând în condiţile art. 712 şi urm. NCPC, anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită emise şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare;
- contestaţie la titlu în temeiul art. 712, alin. (2) NCPC.
În motivarea cererii, contestatorii au precizat că, în fapt, la data de 16.11.2016 au primit de la executorul judecătoresc Z V, înştiinţare privind începerea executării silite împotriva lor, la solicitarea şi stăruinţa creditoarei B C R S.A. prin mandatar, în dosarul de executare 380/2016. O dată cu înştiinţarea de începere a executării silite le-au fost comunicate încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, adresele de înfiinţare a popririlor şi decizia 1112/A/2016 a Tribunalului Vaslui, privind încuviinţarea executării silite.
În legătură cu actele de executare sus menţionate contestatorii au invocat următoarele motive ale contestaţiei la executare:
A. Lipsa dovezii calităţii de reprezentant a C R C M S, atât în faza de executare silită (în dosarul execuțional) cât şi în faza de judecată, câtă vreme din actele ce le-au fost comunicate, aceasta din urma ar fi reprezentantul convenţional al „creditorului” BCR. în executarea silită începută împotriva contestatorilor. În cauză este aplicabilă Decizia ICCJ nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apărută în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400 din 26 mai şi care a devenit obligatorie pentru instanţe de la data publicării.
Magistraţii au hotărât, potrivit acestei decizii, că o persoană juridică nu poate face o cerere de chemare în judecată (în cazul de faţă nici cerere pentru executarea silită) pentru o altă persoană juridică şi nici nu poate să o reprezinte pe aceasta în fata instanţei. Totodată, regula este valabilă şi în situaţia în care consilierul juridic sau avocatul unei firme ar vrea să reprezinte în instanţă o altă firmă.
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecata şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”.
Judecătorii au considerat că un contract de mandat între două firme este valabil doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual. Mai exact, interpretarea conform căreia o persoană juridică ar putea reprezenta în înstanţă o altă persoană juridică nu are nicio bază legală.
„Contractul de mandat încheiat între două persoane juridice produce efecte doar în planul dreptului material, nu şi în planul dreptului procesual, guvernat, în materia reprezentării, de norme legale imperative. (...)”
Activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este o activitate necomercială, rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici. Or, dacă s-ar agrea ideea ca o persoană juridică să fie reprezentată de o altă persoană juridică, s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat că reprezentarea în sine ar putea constitui obiect de activitate al mandatarului. Având în vedere caracterul imperativ al normei de procedură, interpretarea potrivit căreia persoana juridică ar putea fi reprezentată în faţa instanţei printr-o altă persoană juridică, inclusiv sub aspectul formulării cererii de chemare în judecată, este lipsită de fundament legal.
De asemenea nu poate fi primită nici interpretarea potrivit căreia cererea de chemare în judecată ar putea fi formulată şi semnată de consilierul juridic sau avocatul persoanei juridice mandatare, deoarece art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere consilierul juridic sau avocatul angajat de parte, şi nu de reprezentantul convenţional”, este explicat în Decizia ICG nr. 9/2016.
Urmare a excepţiei invocate, se impune a fi anulată întreaga executare silită pornită împotriva contestatorilor.
B. Pentru situaţia în care, între cele două entităţi juridice, respectiv BCR S.A şi C R a intervenit un contract de cesiune al creanţei, contract ce contestatorilor nu le-a fost comunicat niciodată, aceştia au înţeles să invoce următoarele excepţii:
- excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii cesionare C R - excepţie derivată din încălcarea principiului specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. C R nu este avizată de BNR să efectueze operaţiuni bancare, astfel încât să poată avea calitatea de cesionar în mod valabil.
- inopozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi de terţi, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale relativ la notifcarea cesiunii.
Toate aceste apărări în legătura cu contractul de cesiune sunt făcute în considerarea/presupunerea existenţei unui astfel de contract, care nu le-a fost comunicat.
Potrivit dispozitiilor art. 1578 NCC :
„(1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.
(2) înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.
(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.
(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.
(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului”
Schimbarea băncii din poziţia de creditor poate pune în discuţie valabilitatea în continuare a contractului ca atare; prin cesiunea creditului, raportul dintre noul creditor şi debitorul iniţial capătă o alta natură juridică, de aceea, cesiunea care modifică contractul iniţial are nevoie de acordul debitorului.
Cu toate acestea, trebuie subliniata orientarea jurisprudenţială referitoare la interpretarea contarctului de cesiune. Astfel, se consideră că se cesionează un contract de credit şi nu o creanţă. Legea aplicabilă cesiunii de contracte de credit prevede condiţii mai restrictive relativ faţă de cesiunea de creanţă.
Astfel, se consideră că nu doar pentru opozabilitate, dar şi pentru valabilitatea cesiunii, se impune ca debitorul cedat - protejat de legea consumatorilor în raporturile cu banca - trebuie să îşi dea consimţământul pentru valabilitatea cesiunii, având în vedere ca acesta urmează să fie privat de numeroase drepturi prevăzute de legislaţia consumatorilor, inaplicabilă ulterior cesiunii.
În cazul de faţă, debitorul cedat şi contestator în prezenta cauză, nu a primit decât o notificare prin care i s-a adus la cunoştinţa că deja s-a procedat la executarea silită fără a i se opune vreo cesiune de creanţă şi fără să îi fie solicitat acordul cu privire la cesiune, cum se impune având în vedere protecţia sporită oferita de aplicarea legii consumatorilor.
C. Din adresa comunicată rezultă că debitul pentru care contestatorii sunt executaţi silit este 5005,87 euro ce reprezintă debit restant şi dobânzi restante calculate până la data de 21.02.2016 şi în continuare conform contractului, precum şi suma de 3183,17 lei cheltuieli de executare silită.
Potrivit art. 663, alin. (1) CPC, „executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă”, aşadar trei condiţii pe care legea le solicita a fi îndeplinite în mod cumulativ.
Creanţa pentru care s-au început demersurile de executare silită nu îndeplineşte criteriile prevăzute de art. 663 CPC, pentru următoarele argumente:
a) Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.
Creanţa nu este certă deoarece existenţa ei neîndoielnică nu rezultă din titlul executoriu reprezentat de contractul de credit indicat de executor. Prin urmare era necesar a fi prevăzută expres care este modalitatea prin care s-a ajuns la aceasta suma, care este debitul neachitat (luându-se în calcul ratele achitate de la data contractării şi până la ultima plată efectuată), care a fost scadenţa acestuia, care sunt sumele care reprezintă dobânda sau alte comisioane.
b) Creanţa este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui, în acest ultim caz calculul urmând a fi făcut de executorul judecătoresc, prin încheiere care, potrivit art. 628, alin. (5) NCPC, constituie titlu executoriu, fără a fi necesara investirea cu formula executorie.
Creanţa nu este lichidă deoarece obiectul ei nu este determinat prin titlul executoriu şi nici nu există elemente care permit stabilirea lui. Suma de 5005,87 euro a fost stabilită în mod discreţionar deoarece nu se detaliază modalitatea de stabilire a dobânzilor sau a comisioanelor, nu există un calcul transparent al valorii acestora făcut de executorul judecătoresc sau de creditoare.
În derularea contractului încheiat de contestatori cu unitatea bancara, imobilul ipotecat a ars în urma unui incendiu, situaţie în care asigurătorul a plătit dauna totală, suma plătită intrând în contul creditoarei BCR SA Raportându-se la aceasta situaţie se poate observa ca BCR nu a identificat plăţile efectuate de asigurător, data, suma stinsă din datorie şi daca în cauză a operat o scadenţă anticipată a creditului pentru un rest din suma creditată şi perioadă de timp pentru care s-au calculat accesorii, precum şi modul de calcul.
Un aspect deosebit de important este legat de modul de executare a obligaţiilor contractuale de către banca, care în calitatea sa de beneficiar al poliţei de asigurare a imobilului ipotecat, avea obligaţia de a solicita despăgubirea de la asigurător în termenul stabilit, astfel încât plata daunei să stingă în integralitate debitul faţa de creditoare.
Mai mult decât atât, din contestaţia la titlu rezultă faptul ca unitatea bancară, în executarea contractului de credit a calculat şi încasat sume nedatorate, în baza unor clauze abuzive legate de dobânda curentă, calculul accesoriilor, comisioane etc, astfel încât suma solicitată prin executarea silita nu este datorată.
D. Contestatorii contestă şi procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, mai exact cuantumul onorariului executorului judecătoresc care este nejustificat de mare şi vădit disproporţionat faţă de activitatea prestată. Din actele comunicate se poate observa faptul ca executorul a stabilit suma de 3063,17 lei cu titlul de onorariu executare fără a exista vreo justificare a activităţilor prestate (cu excepţia transmiterii adreselor de înfiinţare a popririi) şi dovada plăţii acestor cheltuieli de către creditoare.
Dat fiind faptul că titlul executoriu în temeiul căruia s-a cerut executarea silită nu este o hotărâre judecătorească, contestatorii au înţeles să invoce următoarele motive de fapt şi de drept privitoare la fondul cauzei, chestiune strâns legata şi de caracterul cert şi lichid al creanţei a cărei executare se cere, caracter care nu este îndeplinit în prezenta cauză:
La data acordării creditului, pârata BCR S.A. a perceput un comision de acordare credit, de 2,5 % din valoarea creditului 1056 euro)- art. 8 lit. b din Contract. Prevederea în contract a unei astfel de clauze este abuzivă pentru următoarele considerente: încă din modul de definire a acestui comision rezultă condiţionarea efectivă a clienţilor de către bancă pentru acordarea creditului doar cu plata acestui comision de 2,5% din valoarea creditului, respectiv 1056 euro. Acest comision nu poate fi explicat de către banca în condiţiile în care din conditiile în care din conţinutul contractului de împrumut nu rezulta o definire clară şi exacta a destinaţiei acestui comision, banca neoferind niciun criteriu de determinare obiectivă a acestui comision.
Dacă acest comision ar putea reprezenta acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se poate explica de ce cuantumul acestui comision este invariabil de 2,5% indiferent de tipul de contract şi valoarea creditata şi de ce acest comision
este raportat la mărimea sumei împrumutate şi nu la complexitatea şi volumul actelor ce formează documentaţia de acordare a creditului.
Prin urmare în ceea ce îi priveşte pe contestatori la momentul încheierii contractelor consimţământul lor a fost practic inexistent întrucât a fost exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care BCR S.A. în calitate de comerciant a inteles să se folosească şi să impună obligaţii excesive în sarcina lor. Or din acest tip de conduita manifestat de pârâtă reiese că nu există un echilibru între drepturile şi obligaţiile părtilor, în mod evident în detrimentul contestatorilor ca şi cosumatori si contrar bunei-credinţe.
Drept urmare au solicitat să se sancţioneze cu nulitate absolută clauza ce îl instituie şi sa se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute cu acest titlu, respectiv suma de 1056 euro (2,5 % din 42.251 euro).
Tot în art. 8 lit. c din contractul de credit se prevede şi un comision de administrare de 21,13 euro, reprezentând 0.05 % din valoarea creditului.
Contestatorii considera aceasta clauza ca fiind abuziva din mai multe motive: în primul rand este esential ca pentru consumator să existe posibilitatea negocierii clauzei contractuale, ori în acest caz aceştia nu au avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze.
Aşadar, neputându-şi exprima voinţa, consimţământul apare viciat, fiindu-le impus un contract standard, preformulat, valabil pentru toti clienţii băncii, singura diferenţă reprezentând-o doar particularităţile fiecărui client în parte. Clauza sus menţionată, prin caracterul ei abuziv, conduce la un dezechilibru între prestaţii, nefavorabil şi neacceptat de către contestator.
În al doilea rând, au solicitat sa se observe ca acest comision a fost aplicat fără să se arate în funcţie de ce a fost stabilit, de ce totuşi s-a impus aplicarea lui la valoarea creditului acordat în condiţiile în care banca percepe şi dobândă pentru suma acordata şi garanţie ipotecara, cum a fost el negociat, precum şi daca se poate restitui în anumite situaţii şi care ar fi acele situaţii.
Singura posibilitate a contestatorilor era de a încheia sau nu contractul de credit în conditiile impuse de banca, perspectiva din care apare cat se poate de clar, caracterul prestabilit al clauzei. Aceasta nu este doar opinia contestatorilor, ci şi a întregii practici judiciare existente la momentul actual în acest tip de cauze, motiv pentru care au solicitat sa se sancţioneze cu nulitate absoluta clauza ce îl instituie şi sa se dispună obligarea paratei la restituirea sumei percepute cu acest titlu, respectiv suma de 1310 euro.
Actele adiţionale la contractul de credit nu au exclus comisionul de administrare care a fost plătit de contestatori în acelaşi cuantum de 21,13 euro lunar.
Date fiind toate aspectele menţionate la pct. 2 din prezenta acţiune se impune a fi făcuta o lămurire a întinderii şi aplicarii titlului executor, prin stabilirea clara a valorii creanţei ce se executa silit, tinand cont de faptul că contestatorii solicita ca sumele constând în comision de acordare şi de administrare sa le fie restituite. Acest efect este efectul firesc al sancţiunii nulităţii absolute, cu care au solicitat sa fie sancţionate clauzele menţionate mai sus, respectiv cele prevăzute la art. 4, pct. 4.1 din contractul de credit, referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare.
În drept, contestatorii au invocat disp. art. 712 şi urm. C.P.C., art. 719 alin. (1) C.P.C., art. 723 C.P.C., art. 1, alin. 3, art. 4, alin. 1 şi alin. 2 din Legea 193/2000. În dovedirea cauzei au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza contabilă.
În ceea ce priveşte suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare, contestatorii au renunţat la acest capăt de cerere prin precizările depuse la dosar, fila 47.
Intimata C J de P V a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. A arătat că în fapt, în baza sa de date, dintre contestatorii care au formulat acţiunea figurează ca beneficiar de drepturi de pensie, stabilite conform dosarului nr. 92511 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, doar S T.
Astfel prin adresa nr. 380/2016 din data de 11.11.2016 Biroul Executorilor judecătoreşti Z V a solicitat înfiinţarea unei popriri din venitul net lunar pe care debitorii P A şi S T le încasează de la C J de P. Deoarece debitorul P A nu figurează ca beneficiar al drepturilor de pensie nu s-a putut înfiinţa poprire.
Cât priveşte debitoarea S A nu s-a demarat procedura de executare silită, deoarece conform art. 279 alin. (3) Cod proc. civ., şi Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, veniturile acesteia sunt de 464-462=2 lei.
În consecinţă, la momentul de faţă asupra drepturilor de pensie nu fiinţează nicio poprire pe numele contestatorilor.
Prin urmare intimata a invocat şi susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C J de P Vaslui.
Calitatea procesuală este definită ca fiind titlul juridic ce permite unei persoane să invoce în justiţie dreptul a cărei sancţionare o solicită şi presupune existenţa unei identităţi între persoană reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) precum şi între persoana pârâtului şi cel dinspre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
Astfel, rezultă că dreptul pretins de reclamant trebuie să poată obţine recunoaşterea sau realizarea în contradictoriu cu persoana chemată în judecată sau pârâtul trebuie să fie partea obligată la o anumită conduită în raport de dreptul reclamantului.
Reclamantul mai trebuie să justifice şi de ce este îndreptăţit să cheme pârâtul în judecată deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic dedus judecăţii.
Conform art. 139 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare, Secţiunea a 2-a, în aplicarea prevederilor prezentei şi casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a) colectează şi virează contribuţiile de asigurări sociale şi alte tipuri de contribuţii, potrivit poziţiilor legale în vigoare;
b) urmăresc încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat; organizează, îndrumă şi controlează activitatea privind executarea creanţelor bugetare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
c) iau măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
d) iau măsuri, în condiţiile legii, pentru protecţia fondurilor de asigurări sociale;
e) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor contribuabililor la sistemul public de pensii;
f) asigură evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale la nivel naţional, pe baza codului numeric personal;
g) certifică, la termenele stabilite prin decizie a preşedintelui CNPP, stagiul de cotizare şi punctajul pentru fiecare asigurat;
h) controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
i) aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare şi dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
j) organizează selecţia, pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din domeniul asigurărilor sociale;
k) asigură introducerea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul de evidenţă;
l) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi;
m) organizează activitatea privind stabilirea şi plata contribuţiilor pentru fondurile de pensii administrate privat, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
n) asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
o) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.
Conform art. 153 din Legea nr. 263 Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.
Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:
a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;
b) modul de stabilire a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere;
c) înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;
d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii şi ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Internelor şi Serviciului Român de Informaţii privind deciziile de pensie;
e) deciziile comisiilor medicale de contestaţii şi ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicale asupra capacităţii de muncă;
f) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
g) modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;
h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate în baza prezentei legi;
i) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;
j) alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.
Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu poziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, având în vedere ca între intimată şi contestatorii P A, P L, P M şi S T domiciliaţi în comuna Stănileşti, judeţul Vaslui nu există nici un raport juridic civil, aceasta consideră excepţia întemeiată drept pentru care, a solicitat să fie admisă aşa cum a fost ea motivată.
În drept, intimata a invocat dispoziţiile art. 205 - 208 Cod Procedură Civilă.
În temeiul art. 411 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Intimata B T S.A. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în fapt aceasta a recepţionat, la data de 18.11.2016, din partea B.E.J. Z V adresa de înfiinţare a popririi emisă la data de 11.11.2016 în cadrul dosarului de executare nr. 380/2016, prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asupra tuturor sumelor din conturile pe care contestatorii P A, PL, P M şi S T le au deschise la B T, pana la concurenta sumei de 3.183,17 lei şi 5005,87 euro.
În urma verificărilor efectuate în evidenţele B T, s-a constatat faptul ca doar contestatorul P A are conturi deschise la B T. În ceea ce-i priveşte pe numiţii PL, P M şi S T, aceştia nu se regăsesc printre clienţii Băncii Transilvania. Având în vedere acest aspect, au solicitat instanţe ca, în conformitate cu prevederile art. 36 C. Proc. Civ., să constate că B T S.A. nu are calitate procesuală pasivă cu privire la aceştia şi să admită excepţia invocată.
Urmare recepționarii adresei de înfiinţare a popririi menţionate mai sus, Banca Transilvania a înfiinţat la data de 18.11.2016, poprirea dispusă asupra tuturor conturilor deschise la Banca, de către contestatorul P A.
Banca Transilvania a comunicat prin intermediul Serviciului Popriri, prin adresa nr. 515697/18.11.2016 către B.E.J. Z V faptul că, urmare a adresei de înfiinţare a popririi recepţionate, a fost instituită poprirea prin blocarea conturilor clientului P A, urmând ca sumele prezente şi viitoare sa fie virate în contul menţionat în cuprinsul adresei recepţionate.
Având în vedere existenţa de fonduri în contul contestatorului, Banca Transilvania a virat suma de 25.784,67 lei în data de 25.11.2016 în contul indicat prin adresa de poprire mai sus menţionată, conform ordinului de plată nr. 6/25.11.2016.
Ulterior, la data de 09.12.2016 Banca Transilvania a recepţionat de Ia B.E.J. Z V Adresa emisă la data de 28.11.2016 în cadrul dosarului de executare ante-mentionat, prin care s-a dispus ridicarea/sistarea popririi, B T S.A. conformându-se dispozitivului Adresei.
Luând în considerare cele menţionate mai sus prin care se constată în mod clar îndeplinirea de către B T S.A. a obligaţilor sale legale, în conformitate cu art. 787 C. pr. Civ., a solicitat să se constate inexistenta oricărei culpe din partea acesteia.
Având în vedere prevederile art. 787 alin. (5) C. proc. civ. conform căruia terţul poprit poate formula apărări doar în instanţa de validare, în ceea ce priveşte celelalte solicitări formulate de contestator prin cererea lui, instanţa va urma să analizeze temeinicia acestora pe baza probatoriului care va fi administrat în cauza.
În drept, intimata a invocat disp. art. 205 şi urm şi art. 787 alin. (5) C. proc. civ.. În dovedirea cauzei a solicitat proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 223 C. Proc. Civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
La data de 05.01.2017, contestatorii au depus la dosar o cerere completatoare prin care au solicitat instanţei să dispună întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului executional nr. 380/2016 al BEJ ZV pentru suma de 25.784,67 lei, prin restabilirea situaţiei anterioare executării silite şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea procesului.
Au arătat că în fapt, prin cererea înregistrată la Judecătoria Husi sub nr. 3300/244/2016, au solicitat instanţei ca, având în vedere situaţia de fapt expusă şi temeiurile de drept invocate, să dispună:
- anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul executional nr. 380/2016 al BEJ ZV;
- suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare;
- constatarea nulităţii absolute a clauzei cu privire la comisionul de acordare credit, prevăzută de art. 8, lit. b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008121590 din 27.03.2008 şi obligarea intimatei B C R S.A. la restituirea sumei de 1056 Euro percepute cu acest titlu;
- constatarea nulităţii absolute a clauzei cu privire la comisionul de administrare de 21,13 Euro lunar, prevăzută de art. 8, lit. c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008121590 din 27.03.2008 şi obligarea intimatei B C R S.A. la restituirea sumei percepute cu acest titlu.
Ulterior promovării contestaţiei la executare, ca urmare a înfiinţării de către executorul judecătoresc a popririi asupra conturilor şi veniturilor contestatorilor, respectiv la data de 24.11.2016, a fost recuperat integral debitul în cuantum de 25.784,67 lei, din care suma de 23.321,50 lei a fost eliberată catre Banca Comercială Română S.A, reprezentata de mandatar C R C M S, iar suma de 2.463,17 lei a fost reţinută în contul Biroului Executorului Judecătoresc Z V, cu titlu de diferenţa de cheltuieli de executare silită.
De altfel, aceasta situaţie de fapt referitoare la stingerea integrală a obligaţiilor stabilite prin titul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008121590/27.03.2008 rezidă din extrasul de cont bancar aparţinând contestatorului P A, din încheierea nr. 380/2016 privind eliberarea sumei rezultate din executarea silită şi încetarea executării silite pronunţată de executorul judecătoresc Z V la data de 28.11.2016, precum şi din adresa de închidere credit nr. 2641 din 9.12.2016, eliberată de B C R S.A.-Sucursala Huşi.
Faţă de împrejurarea invocată în precedent şi în condiţiile art. 204 C.proc.civilă, contestatorii au înţeles să completeze cererea principală în sensul celor arătate. Pe cale de consecinţă, anulând executarea silită însăsi şi toate actele de executare emise în dosarul de executare nr. 380/2016 al BEJ Z V, au solicitat să se dispună întoarcerea executării silite şi obligarea intimatei creditoare B C R S.A. sa le restituie suma de 25.784,67 lei, executată silit în dosarul de executare amintit.
În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 204 Cod pr. civilă şi art. 722 şi urm. Cod pr. civilă. În dovedirea cererii, au solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata B C R S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare silită ca netimbrată, în cazul în care contestatorii nu au procedat la achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei. În subsidiar au solicitat respingerea contestaţiei la executare silită ca neîntemeiată.
Cu privire la contestaţia la titlu, a solicitat în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei la titlu ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
A arătat că în fapt între intimata BCR, în calitate de împrumutător şi P A în calitate de împrumutat, alături de numiţii P L, P M, S T, P N şi P , s-a încheiat Contractul de credit bancar nr. 2008121590 din data de 27.03.2008, având ca obiect acordarea unui credit imobiliar în cuantum de 42.253 euro, în scopul achiziţionării unui imobil (Anexa nr. 1)
Pe lângă dobânda curentă, părţile au agreat ca, în schimbul acestui credit, BCR să perceapă următoarele comisioane bancare, astfel:
(i) comision de acordare credit de 2,50 % flat – art. 8 lit. b) din contract;
(ii) comision de administrare de 21,13 euro lunar - art 8 lit c) din contract.
Pe parcursul derulării contractului, la iniţiativa contestatorilor, acesta a fost modificat succesiv prin încheierea mai multor acte adiţionale la contract, astfel: Act adiţional semnat la data de 15.06.2010, intrat în vigoare la data de 15.07.2010, prin care părţile au convenit sa modifice una din cele mai importante clauze din contract, şi anume clauza contractuală referitoare la dobânda curentă, aspect care nu face obiectul analizei în prezenta cauză (Anexa nr. 2); Act adiţional semnat la data de 06.04.2011, intrat în vigoare la 11.04.2011, prin care părţile au renegociat clauza referitoare la dobânda curentă, în legătură cu care nu s-au formulat critici de nelegalitate (Anexa nr. 3); Act adiţional semnat la data de 03.08.2012, intrat în vigoare la aceeaşi dată, prin care aceşti contestatori au beneficiat, pe o perioadă de 9 luni, de reducerea cu 50% a ratei lunare de plată, prin diminuarea acesteia, de la 339,04 euro la 170 euro(Anexa nr. 4).
În desfăşurarea raporturilor contractuale, contestatorii au înregistrat în mai multe rânduri întârzieri la plata ratelor lunare de credit, fapt sancţionat de BCR, cu declararea scadenţei anticipate a întregului credit. În acest sens, intimata BCR, prin intermediul unor notificări scrise, comunicate nominal fiecărui contestator, le-a semnalat împrumutaţilor debitul restant şi le-a acordat o perioadă de graţie, de 30 de zile, în interiorul cărora ar fi putut proceda la restituirea sumelor de bani acumulate. În caz contrar, la expirarea acestui termen de graţie, întreg creditul va fi declarat scadent anticipat, cu consecinţa începerii executării silite împotriva lor, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă. În dovedirea apărărilor sale, a solicitat instanţei să ia în considerare notificările de plată şi exigibilitate anticipată, transmise contestatorilor prin intermediul executorului judecătoresc, însoţite de dovezile de comunicare a acestora- (Anexa nr. 5, formată din 6 părţi, numerotate de la I la VI).
Neconformându-se obligaţiilor de plată asumate prin contract, intimata BCR, a înţeles să formuleze la data de 18.03.2016, o cerere de executare silită (Anexa nr. 6), prin care a solicitat urmărirea silită a bunurilor mobile/imobile/poprire, simultan şi succesiv, până la realizarea integrală a creanţei izvorâte din titlul executoriu - Contract de credit bancar nr. 2008121590/27.03.2008, modificat succesiv prin mai multe acte adiţionale.
Astfel, a luat naştere dosarul de executare silită nr. 380/2016 al BEJ Z V, având ca obiect recuperarea sumei de 5.005,87 euro, reprezentând; (i) 4.800,34 euro - credit restant + (ii) 205,53 euro - dobânzi restante.
La data de 28.11.2016, executorul judecătoresc a pronunţat o încheiere de eliberare a sumei rezultate din executarea silită şi încetarea executării silite (Anexa nr. 7). Din cuprinsul documentului anexat, rezultă fară putinţă de tăgadă că, în urma desfăşurării executării silite prin poprire, s-a obţinut suma de 25.784,67 lei, reprezentând debit integral, urmând ca, în contul creanţei intimatei, să fie eliberată suma de 23.321.50 lei. Prin urmare, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite în dosarul execuţional 380/2016, întrucât au fost realizate integral obligaţiile stabilite prin titlul executoriu, fiind achitate în totalitate şi cheltuielile de executare silită.
Cu toate acestea, la data de 28.11.2016, sub numărul 3300/244/2016, Judecătoria Huşi a fost învestită cu o acţiune, având ca obiect anularea executării silite înseşi şi a tuturor formelor de executare silită din dosarul execuţional 380/2016 al BEJ Z V, precum şi suspendarea acesteia până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare. Tot astfel, s-a formulat şi o contestaţie la titlu, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 712 alin. (2) C.proc.civ., prin care a fost cerută anularea clauzelor contractuale de la punctul 8 lit. b) şi c) din Contractul de credit nr. --------referitoare la comisioanele de acordare credit şi de administrare, pe motiv că acestea ar prezenta caracter abuziv din perspectiva legislaţiei privind protecţia consumatorilor.
Cu privire la contestaţia la executare propriu-zisă, intimata a invocat excepţia nulităţii contestaţiei la executare silită în cazul în care contestatorii nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei.
Din documentele ce i-au fost comunicate intimatei, alături dc acţiunea introductivă, rezultă că în speţă, nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, astfel cum prevede în mod expres art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: „În cazul contestaţiei la executare silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestaţii nu poate depăşi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestaţia la executare se taxează cu 100 lei”.
În ceea ce priveşte contestaţia la executare silită, intimata consideră că clauzele contractului nu au caracter abuziv, iar artificiul procedural de contestare a titlului în cadrul contestaţiei la executare nu poate conduce la extinderea exceptării reglementate de art. 29 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013.
În speţă, executarea silită se realizează în toate formele prevăzute de lege pentru recuperarea sumei de 5.005,87 euro, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă 3.183,17 lei (cheltuieli de executare silită).
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 3 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 80/2013, contestatorii sunt obligaţi să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei. Or, atât timp cât, la dosarul cauzei, nu există dovada consemnării în original, a taxei judiciare de timbru astfel stabilite (de 1.000 lei), a solicitat instanţei că, în aplicarea art. 197 din Codul de procedură civilă, să anuleze prezenta cerere ca netimbrată.
Intimata a solicitat instanţei să ia act de împrejurarea că, prin cererea introductivă, se contestă nelegalitatea unei executări silite care, în prezent, nu mai există. Aceasta întrucât, la data de 28.11.2016. executorul judecătoresc a pronunţat o încheiere privind eliberarea sumei, rezultate din executarea silită şi încetarea acesteia (anexa nr. 7 alăturată prezentei întâmpinări), în aceeaşi zi, pe rolul instanţei, a fost înregistrată prezenta acţiune, prin care sunt formulate critici de nelegalitate în legătură cu executarea silită însăşi şi cu modul de recuperare a sumelor de bani neachitate.
Este adevărat că, prin contestaţia la executare silită, partea interesată are dreptul să obţină anularea sau îndepărtarea oricărui act de executare silită şi, uneori, chiar anihilarea efectului executoriu al titlului executoriu. Totuşi, situaţia premisă pentru formularea unei asemenea acţiuni este reprezentată de existenta unei executări silite în desfăşurare. Or, atât timp cât, în prezenta cauză, executarea silită a încetat, ca urmare a acoperirii integrale a debitului urmărit, intimata apreciază că pretenţiile contestatorilor trebuie respinse, în principal, ca fiind rămase fără obiect, iar, în subsidiar, ca fiind lipsite de interes.
În al doilea rând, prezenta acţiune reprezintă o veritabilă contestaţie la executare silită, al cărei regim juridic este guvernat de prevederile art. 712 şi urm. din Codul de procedură civilă. Aceasta întrucât, prin voinţa lor, contestatorii au ales să supună evaluării instanţei legalitatea modului în care s-a desfăşurat executarea silită în cadrul dosarului execuţional nr. 380/2016, solicitând, chiar prin petitul cererii, „anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare silită emise”. Este evident că motivul determinant avut în vedere la declanşarea litigiului nu se referă la existenţa unui pretins caracter abuziv al anumitor clauze din contractul de credit bancar, de vreme ce, până la acest moment, nu au criticat niciodată aceste clauze, ci la împrejurarea că, împotriva lor, au fost declanşate formele de executare silită.
Nu mai puţin împrejurarea că, prin intermediul contestaţiei la executare silită, au fost atacate şi clauzele contractuale referitoare la comisioanele bancare de acordare credit şi de administrare, nu are aptitudinea de a modifica natura juridică a acţiunii introductive, dintr-o contestaţie la executare silită într-o contestaţie privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Aceasta din urmă, reglementată de art. 712 alin. (2) C.proc.civ., reprezintă o procedură specială, de care partea interesată se poate prevala numai dacă şi în măsura în care, pentru punerea în executare silită, titlul executoriu ar avea nevoie de lămuriri suplimentare.
Dincolo de împrejurarea ca textul de lege invocat de contestator acoperă doar ipoteza în care executarea silită se efectuează în temeiul unei hotărâri judecătoreşti - înţeleasă ca titlu executoriu, a solicitat să se constate că, în prezenta cauză, se critică însăşi valabilitatea în fond a titlului executoriu - contract de credit bancar, întrucât s-ar urmări recuperarea unei creanţe care nu este certă, lichidă şi exigibilă. Pe cale de consecinţă, desfiinţarea, chiar şi parţială, a titlului executoriu poate fi cerută doar pe calea contestaţiei la executare silită, iar nu şi pe calea contestaţiei la titlu, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 712 alin. (2) C.proc.civ.
Netemeinicia pretenţiilor contestatorilor poate fi demonstrată prin aceea că, pe de-o parte, vizează o executare silită care a luat sfârşit mai înainte de declanşarea propriu-zisă a litigiului, iar, pe de altă parte, pentru că se întemeiază pe o procedură specială (lămurirea înţelesului, a întinderii şi a aplicării titlului executoriu - art. 712 alin. (2) C.proc.civ.), care nu are incidenţă în prezenta cauză.
În dezvoltarea motivelor acţiunii, se arată că, fiind pornită de către societatea CR C M S, în calitate de reprezentant convenţional al BCR, executarea silită ar fi lovită de nulitate. În acest sens, contestatorii invocă Decizia nr. 9/2016 din data de 04 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 400 din 26 mai 2016.
Între BCR şi Coface nu există un contract de cesiune de creanţe. Aceasta din urmă a acţionat, în mod legal, doar ca reprezentant convenţional al băncii creditoare, formulând, la data de 18.03.2016, o cerere de executare silită. Prin urmare, toate criticile de nelegalitate referitoare la un posibil contract de cesiune de creanţe nu pot fi valabil opuse faţă de BCR, urmând ca instanţa să le respingă ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte problema reprezentării persoanei juridice de către o alta persoană juridică, a arătat că, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84, alin. (2) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”.
Altfel spus, formularea unei cereri de chemare în judecată şi activitatea de reprezentare a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată reprezintă o activitate rezervată prin lege numai avocaţilor şi consilierilor juridici. Distinct de această situaţie, contestatorii apreciază, în mod eronat, că executarea silită este nelegală, întrucât cererea de executare silită a fost formulată de către o persoană juridică pentru o altă persoană juridică.
În ceea ce o priveşte pe intimata BCR SA, aceasta arată că nu poate fi de acord cu o asemenea interpretare, din următoarele considerente:
În primul rând, cererea de executare silită a fost formulată la data de 18.03.2016. La acel moment, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu fusese sesizată cu o cerere de dezlegare a unor chestiuni de drept. Procesul civil, care se compune din faza judecăţii şi faza executării silite, este guvernat şi se supune normelor juridice în vigoare la data declanşării sale.
În speţă, hotărârea judecătorească la care se face trimitere nu exista la momentul formulării cererii de executare silită. De asemenea, în lumina art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă, este ştiut faptul că dezlegarea dată asupra chestiunii de drept în discuţie este obligatorie pentru Instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, Partea I.
Concret, deşi a fost pronunţată la data de 04 aprilie 2016, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial abia la data de 26 mai 2016, deci ulterior cererii de executare silită. Pentru perioada anterioară acestui moment, decizia nu va produce efecte juridice. Altminteri, ar însemna să fie încălcat principiul fundamental al neretroactivităţii în timp a legii, consacrat de art. 15 alin. (2), din Constituţia României, reluat de Codul civil de la 1864, în art. 1.
Cu privire la activitatea de reprezentare a băncii creditoare în faţa instanţei, a solicitat să se ia act că mandatul acordat în acest sens rezultă fără putinţă de tăgadă din împuternicirea avocaţială depusă la dosar.
Fiind vorba despre acte procedurale distincte, care au incidenţă în faze procesuale diferite, cererea de executare silită nu reprezintă o cerere de chemare în judecată în accepţiunea stabilită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2016. Astfel fiind, este contrar legii a extinde cadrul de reglementare avut în vedere prin hotărâre şi la alte situaţii, precum cele indicate de contestatori, deşi acestea exced noţiunilor de „cerere de chemare în judecata” sau reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată.
O altă categorie de critici se referă la faptul că, rezultând dintr-un contract de credit cu clauze pretins abuzive, creanţa urmărită silit nu ar fi o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Intimata apreciază că o asemenea interpretare nu poate fi primită, în considerarea următoarelor aspecte:
Îîn primul rând, creanţa este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu (art. 663 alin. (2) C.proc.civ.).
În speţă, caracterul cert al creanţei împotriva contestatorilor rezultă din prevederile art. 1, 2 şi de la 5 la 8 din Contractul de credit nr.---------, care stabilesc suma împrumutată, durata creditului, rata dobânzii şi comisioanele bancare. Cuantumul dobânzii şi al comisioanelor nu se referă la caracterul cert al creanţei, ci la caracterul lichid al acesteia.
În al doilea rând, creanţa este lichidă arunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui (art. 663 alin. (3) C.proc.civ.).
În speţă, cuantumul creanţei urmărite silit rezultă din însuşi titlul executoriu - contract de credit bancar. Prin încheierea de deschidere a dosarului de executare silită nr. 380/2016 - Anexa nr. 8, contestatorilor le-a fost adus la cunoştinţă că, nerespectând obligaţiile de plată asumate prin contract, aceştia urmează a fi executaţi silit pentru suma de 5.005,87 euro, formată din; (i) 4.800,34 euro - credit restant şi (ii) 205,53 euro - dobânzi restante, sume avute în vedere la data de 21.02.2016, care se vor actualiza periodic, conform contractului. Prin urmare, dincolo de împrejurarea că executarea silită nu poartă asupra comisioanelor bancare apreciate ca fiind abuzive, nu se poate reţine că aceşti contestatori ar fi fost executaţi silit pentru sume de bani nedatorate ori pe care aceştia nu le-au cunoscut.
În al treilea rând, creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată (art. 663 alin. (4) C.proc.civ.).
În speţă, contestatorii au înregistrat în mai multe rânduri întârzieri la plata ratelor lunare de credit, ceea ce a condus la declararea scadenţei anticipate a întregului credit. în acest sens, intimata a invocat prevederile art 8.3, lit. c) din condiţiile generale de creditare - parte integrantă a contractului de credit, în temeiul cărora banca are dreptul ca, în oricare din cazurile de culpă (reglementate de art. 9 din condiţiile generale de ereditare), să declare scadent anticipat întregul credit. Faţă de această situaţie, ulterior expirării termenului de graţie acordat prin intermediul unor notificări scrise de plată şi exigibilitate anticipată (anexa nr. 5 alăturată prezentei întâmpinări), singurul remediu juridic aflat la îndemâna băncii pentru recuperarea sumelor datorate a fost procedura de executare silită.
Cu privire la contestaţia la titlu, intimata a arătat că în speţă, nu este vorba despre un contract de adeziune, preformulat, ci despre unul negociat, adaptat permanent la cerinţele şi nevoile contestatorilor, aspect de natură a exclude incidenţa Legii nr. 193/2000. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere că legea specială creează un mecanism de protecţie a consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contractele de credit numai dacă şi în măsura în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: (i) contractul să nu fi fost negociat; (ii) să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe, neîndeplinirea fie şi doar a uneia din acestea fiind suficientă pentru respingerea cererii ca neîntemeiată.
În speţă, contractul de credit analizat este unul negociat părţile aflându-se pe poziţii de egalitate juridică, atât la încheierea cât şi pe parcursul derulării sale. Astfel, succesiv, contractul de credit a fost modificat prin 3 acte adiţionale, astfel cum acestea au fost descrise mai sus. în prezentarea situaţiei de fapt (par. nr. 3). Pe cale de consecinţă, este evident că în speţă, nu poate fi vorba despre un contract impus în mod unilateral de bancă, de vreme ce ori de câte ori au resimţit nevoia adaptării clauzelor din contract fie că a fost vorba despre modificări în legătură cu formula de calcul a dobânzii curente (a se vedea în acest sens modificările aduse prin actele adiţionale - anexele nr. 2 şi 3 ale prezentei întâmpinări), fie că a fost vorba despre reduceri de până la 50% ale ratelor de credit (a se vedea în acest sens anexa nr. 4 alăturată prezentei întâmpinări), banca a acţionat cu bună-credinţă şi a acceptat, orice propuneri venite din partea contestatorilor.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2359 din data de 24 iunie 2014,. statuând că: „modalitatea în care s-a manifestat exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor contractuale de către părţi pe parcursul executării contractelor (rezultând din context că este vorba despre încheierea de acte adiţionale la contractul iniţial, ca urmare a negocierilor suplimentare purtate de către părţi) relevă caracterul negociat al acestora, raţionament ce a determinat instanţa să constate neaplicabile speţei dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi alin. (1) lit. a, b, şi g din Anexa Legii nr. 193/2000. Caracterul negociat al contractelor, stabilit pe baza probatoriilor administrate, exclude posibilitatea calificării acestora ca având natura unor contracte de adeziune nenegociate sau că recurentul reclamant s-ar fi supus condiţiilor contractuale fără să fi avut posibilitatea reală să le cunoască la data semnării contractelor” - Anexa nr. 9.
Prin urmare, condiţia negocierii în sensul atribuit de Legea nr. 193/2000, nu a rămas doar o posibilitate abstractă de care ar fi trebuit să beneficieze contestatorii, ci s-a materializat, s-a concretizat, dovadă în acest sens fiind actele adiţionale la contract.
Potrivit art. 713 alin. (2) C.proc.civ., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui”.
Prin acest mod de reglementare, legiuitorul a stabilit că, atunci când executarea silita are la bază un alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească (de pildă, un contract de credit bancar), invocarea apărărilor de fond în legătură cu acel titlu este condiţionată de inexistenta unei căi procesuale specifice, prevăzute de lege pentru desfiinţarea lui. Or, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contractele de credit bancar, consumatorii au posibilitatea de a-si valorifica pe alte căi pretenţiile, punând în discuţie fondul raporturilor juridice contractuale în baza procedurilor reglementate de Legea nr. 193/2000. Astfel, consumatorii au la îndemână mai multe mijloace, după cum urmează:
(i) fie se pot adresa autorităţilor sau asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor (art. 9, 12 din lege);
(ii) fie pot introduce acţiuni individuale, prin care să pună în discuţie însăşi valabilitatea titlului executoriu (art. 14 din lege).
Legea nr. 193/2000, reglementarea-cadru în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, stabileşte, prin art. 6 şi 7, anumite condiţii de admisibilitate a oricărei acţiuni în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, astfel:
Art 6: Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă, după eliminarea acestora, mai poate continua;
Art 7: în măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.
Aceste texte de lege instituie o situaţie premisă, respectiv, aceea a existenţei unor clauze contractuale în vigoare, în fiinţă, care produc efecte juridice asupra părţilor, efecte de natură a dezechilibra raporturile contractuale în defavoarea consumatorului, intervenţia instanţei de judecată fiind permisă de lege tocmai pentru a reechilibra această situaţie. Or, aceasta situaţie premisă nu este îndeplinită în prezenta cauză. Întrucât contractul de credit însuşi nu mai este în fiinţă, acesta reprezentând titlul executoriu care a stat la baza declanşării procedurii de executare silită.
Prin urmare, chiar dacă instanţa, prin absurd ar admite acţiunea, oricum contractul de credit nu mai are aptitudinea de a produce efecte juridice, aspect suficient prin el însuşi să împiedice analiza unui pretins caracter abuziv al clauzelor din contract.
Raţionamentul intimatei îşi găseşte suportul în hotărâri judecătoreşti recente, precum Sentinţa civilă nr. 8215 din data de 23.06.2016 a Judecătoriei Constanţa - Anexa nr. 10:
„La data de 10 decembrie 2014, creditul a fost rambursat anticipat, voluntar, de către reclamantă - astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse în probaţiune de către reclamantă şi astfel cum rezultă din datele reţinute în raportul de expertiza(...)
Instanţa apreciază însă că dispoziţiile Legii nr. 193/2000, invocate de reclamantă în susţinerea cererii nu sunt incidente în caută. Întrucât contractul de credit analizat s-a stins prin executarea obligaţiei de plată a sumelor de bani datorate în baza acestuia anticipat, la data de 10.12.2014, nemaifiind în derulare. Aşadar, din dispoziţiile citate anterior, se desprinde concluzia că în baza Legii nr. 193/2000, poate fi constatată existenţa clauzelor abuzive în contractele încheiate de profesionişti cu consumatorii, aflate în derulare, şi nu stinse prin executare de bunăvoie şi anticipat cum este cazul în speţă”.
În mod similar, Judecătoria Oradea, prin Sentinţa civilă nr. 7670/2016 din data de 01.11.2016 - Anexa nr. 11, a hotărât:
„Trebuie arătat că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 6, 7, 13 alin. 1 ale Legii 193/2000, dreptul la acţiune este deschis exclusiv consumatorilor care deţin un contract în curs de derulare. În practica instanţelor, acelaşi drept a fost recunoscut şi consumatorilor care au fost parte în convenţii a căror declarare anticipată a scadenţei a dus la încetarea perioadei contractuale, însă care mai produc efecte juridice până la rambursarea integrală a sumelor restante.
Existenţa unui contract în derulare/executare constituie o veritabilă condiţie de admisibilitate pe fond a acţiunii, care trebuie îndeplinită cumulativ alături de cele prevăzute în art. 4, alin. 2 din Legea 193/2000 şi atâta timp cât cel puţin una dintre condiţii nu este îndeplinită, este inutil a le mai analiza pe celelalte”.
Tot astfel, se regăseşte şi Sentinţa civilă nr. 9508 din data de 14 decembrie 2015 a Judecătoriei Târgu-Jiu - Anexa nr 12:
„Contractul de credit nr. ----------reprezintă un contract de credit bancar. Instanţa apreciază însă că dispoziţiile Legii nr. 193/2000, invocate de reclamantă în susţinerea cererii, nu sunt incidente în cauză, intrucât contractul de credit analizat s-a stins prin executarea obligaţiei de plată a sumelor de bani datorate în baza acestuia, anticipat, la data de 27.11.2013, nemaifiind în derulare”.
Aceeaşi instanţă a reţinut prin Sentinţa civilă nr. 7590/29.10.2015 -Anexa nr. 13, că, „Din extrasul de cont emis de pârâte, depus la fila 96 din dosar rezultă că, începând cu data de 16.07.2009, au fost stinse obligaţiile ce rezultă din contractul nr. ... creditul fiind rambursat anticipat. Instanţa reţine că Convenţia de credit nr. ... reprezintă un contract de credit bancar, însă dispoziţiile Legii nr. 193/2000, invocate de reclamanţi în susţinerea cererii, nu sunt incidente în cauză. Întrucât contractul de credit s-a stins prin executarea obligaţiei de plată a sumelor de bani datorate în baza acestuia, la data de 16.07.2009, nemaifiind în derulare (...), Aşadar, din dispoziţiile citate anterior, se desprinde concluzia că în baza legii nr. 193/2000, poate fi constatată existenţa clauzelor abuzive în contractele încheiate de profesionişti cu consumatorii, aflate în derulare, şi nu stinse prin executare de bunăvoie, cum este cazul în speţă.”
Pe cale de consecinţă, contestaţia la titlu se grefează pe un contract de credit inactiv, care nu mai are aptitudinea funcţională de a produce efecte juridice între părţi, ceea ce exclude, de plano, ideea unui dezechilibru (cu atât mai puţin a unuia semnificativ) între drepturile şi obligaţiile părţilor, în acest sens, a solicitat instanţei ca, în lumina art. 6 şi 7 din Legea nr. 193/2000, să respingă contestaţia la titlu ca neîntemeiată.
În principal, clauzele contractuale atacate sunt exceptate de la aprecierea caracterului abuziv în temeiul art. 4, alin. (6) din legea nr. 193/2000
Potrivit art 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface, cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislaţia naţională dispoziţia comunitară prevăzută la art. 4 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”
Din examinarea acestor două dispoziţii normative, rezultă că sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv acele clauze din contract care privesc obiectul principal al contractului, cu condiţia ca ele să fie exprimate în mod clar şi inteligibil.
În ceea ce priveşte prima condiţie, a arătat că aceasta este îndeplinită în speţă întrucât clauzele atacate se referă la elemente care fac parte din structura de costuri ce reprezintă şi definesc obiectul principal al contractului.
Altfel spus, dobânda curentă şi comisioanele bancare, împreună, formează preţul total al contractului. Ele reprezintă elementul hotărâtor în funcţie de care se formează opţiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare şi pentru o anumită Instituţie financiar-bancară, iar acestea au fost cunoscute de către contestatori înainte de încheierea propriu-zisă a contractului.
În acelaşi sens, se regăsesc şi dispoziţiile art. 7, punctul 4 din OUG nr. 50/2010, un etalon al exigenţei în materia protecţiei drepturilor consumatorilor: „costul total al creditului pentru consumatori - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de creditor, cu excepţia taxelor notariale;(...)”.
Prin urmare, preţul contractului de credit nu este echivalent cu suma efectiv împrumutată, ci include şi toate costurile conexe creditului propriu-zis, pe care orice client se obligă la momentul semnării contractului, să le suporte (ex: dobânzi, comisioane etc).
Astfel, între suma împrumutată şi costul total al creditului există un raport de tipul parte-întreg. Raţionamentul legiuitorului de a exclude de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze contractuale care privesc strict preţul şi obiectul contractului constă, printre altele, şi în acela de a nu permite uneia din părţi ca, după încheierea contractului, să obţină o diminuare a preţului la achitarea căruia s-a angajat. În caz contrar, consumatorul (prevalându-se de această calitate), deşi a fost de acord cu achitarea unui anumit preţ contractual şi a acceptat în cunoştinţă de cauză oferta profesionistului, ar putea invoca, în urma perfectării contractului, că acea clauză referitoare la preţ este una abuzivă, obţinând pe această cale o diminuare nejustificată a acestuia, aspect nepermis de legislaţia specifică protecţiei drepturilor consumatorilor.
În ceea ce priveşte cea de-a doua conditie, redactarea clauzei într-un limbaj uşor inteligibil, aceasta presupune, pe de-o parte, utilizarea unor criterii obiective, care ţin de acurateţea limbajului, iar, pe de altă parte, criterii subiective, care ţin de percepţia şi nivelul de înţelegere ale consumatorului, în funcţie de experienţa şi gradul de implicare în relaţia cu banca.
Astfel, sub aspectul clarităţii gramaticale, a solicitat să se observe că aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj accesibil. Termenii folosiţi sunt termeni comuni, pentru a căror înţelegere nu este nevoie de pregătire de specialitate. Din modul de redactare a clauzelor, rezultă cu claritate cuantumul sumelor pe care le vor suporta împrumutaţii, periodicitatea achitării acestora, durata obligaţiei de plată a acestor sume, modul de exprimare a acestora (ca sumă fixă sau ca procent, după caz), baza de calcul la care se aplică procentul de determinare a comisioanelor etc.
Nu mai puţin, din punct de vedere subiectiv, limbajul utilizat în cadrul convenţiei de credit analizate este uşor inteligibil pentru orice consumator mediu. În speţa, acest aspect este confirmat de următoarele împrejurări:
„Potrivit menţiunilor din finalul contractului, dl. P A (împrumutat) recunoaşte în mod expres că a citit, a înţeles şi că şi-a asumat în întregime clauzele acestuia. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 12 din data de 17 ianuarie 2012, a hotărât: „cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că această prevedere contractuală stipulată la art. 10, nu a fost negociată în mod direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat că, la art. 21 din Contractul de credit bancar, cu titlu de „clauze speciale”, s-a stipulat; „Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înţeles şi mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însuşesc în întregime” astfel încât, faţă de conţinutul acestei clauze, înalta Curte apreciază critica recurentei drept nefondată, cu atât mai mult urmare încheierii contractului, care presupune o reală negociere a acestuia şi care exclude abuzul de drept al parţii determinate în pretinsul raport de adeziune creat” - Anexa nr. 14.
Prin introducerea unei acţiuni în constatarea caracterului abuziv pe motiv că acest contract ar conţine clauze abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000 (în speţă, chiar ulterior finalizării procedurii de executare silită). împrumutatul nu demonstrează altceva decât dezinteresul faţă de contract şi, implicit, lipsa unei vătămări în acest sens. Această interpretare este întâlnită la nivel jurisprudenţial, precum în Sentinţa civilă nr. 7212 din data de 29 mai 2014 a Judecătoriei Timişoara: „Din comportamentul său ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu a contestat clauzele acestuia decât după 6 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul său pentru clauzele contractuale, deci, lipsa unei vătămări în acest sens. Existenta comisionului contestat a fost stipulată într-o manieră clară accesibilă şi acesta nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru a fi înţeles, având semnificaţia obişnuită din limbajul comun, accesibil oricărei persoane diligente care intră în relaţii contractuale cu o altă entitate” - Anexa nr. 15.
Prin încheierea succesivă a mai multor acte adiţionale la contract, contestatorii demonstrează că au înţeles pe deplin amplitudinea efectelor juridice pe care le presupune un asemenea contract, că au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, atât la încheierea, cât şi pe parcursul derulării raporturilor contractuale şi că limbajul utilizat nu a ridicat niciodată probleme deosebite de înţelegere,
Pe cale de consecinţă, intimata apreciază că, în speţă, este incidentă exceptarea reglementată de art. 4 alin. (6) din lege, sens în care a solicitat instanţei să respingă prezenta contestaţie la titlu ca neîntemeiată.
În subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că nu este exclusă analiza caracterului abuziv al clauzelor din contract referitoare la comisioanele de acordare credit şi de administrare, intimata a învederat netemeinicia acţiunii şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4, alin. (1) şi (2) din Legea nr; 193/2000 pentru calificarea acestora ca fiind abuzive.
Cu privire la caracterul negociabil - În primul rând este absolut necesar să se pornească de la certitudinea că un contract standard, preformulat nu este în sine un contract abuziv. Dimpotrivă, contractele standard sunt permise de lege şi chiar impuse de specificul anumitor activităţi, cum este şi cea a instituţiilor de credit
Ideea că există anumite produse de credit predefinite nu înseamnă că, la momentul încheierii contractului (momentul-cheie în funcţie de care se apreciază posibilitatea de negociere), consumatorul a fost constrâns să accepte oferta de credit prezentata de bancă. El are opţiunea de a formula o contraofertă sau de a accepta propunerea de contract a profesionistului. În situaţia în care, din motive care nu sunt adusela cunoştinţa băncii, acceptă şi semnează fără nicio obiecţie contractul preformulat, această împrejurare nu poate conduce la sancţionarea profesionistului pentru motive care nu îi sunt imputabile şi care îl privesc exclusiv pe consumator.
În speţă, nu numai că nu este vorba despre un contract preformulat, ci, dimpotrivă, acesta a format obiectul negocierii părţilor pe parcursul derulării sale, dovadă în acest sens fiind cele 3 (trei) acte adiţionale la contract. Nimic nu i-ar fi împiedicat pe contestatori, în cazul în care nu ar fi fost de acord cu plata unui comision de administrare, să solicite eliminarea sau diminuarea cuantumului acestuia, în ceea ce o priveşte pe intimată, aceasta a apreciat că nu poate fi pusă la îndoială deschiderea băncii pentru negociere, atât timp cât, ori de câte ori s-a pus problema readaptării clauzelor contractuale, fie că a fost vorba despre modificări legate de dobânda curentă, fie de restructurări prin diminuarea ratelor lunare de credit, BCR a venit în sprijinul clienţilor săi.
În al doilea rând, libertatea contractuală a clientului-consumator este subsumată inclusiv unui drept de alegere între mai multe produse sau servicii financiar-bancare pe care le oferă profesionistul. Relevante din acest punct de vedere sunt aprecierile pe care le face Judecătoria Oradea, prin Sentinţa civilă nr. 1553/2015 din data de 16.02.2015 -Anexa nr. 16:
„Reclamanţii au avut o posibilitate reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piaţa bancară şi chiar şi dintre ofertele din portofoliul pârâtei acel produs care să corespundă atât doleanţelor lor şi posibilităţilor lor reale de plată, dovedite cu acte.
Chiar dacă o parte considerabilă, din clauzele contractuale (în special condiţiile generale de creditare) au un caracter prestabilit (instanţa reţinând şi că o parte din acestea sunt de altfel impuse şi băncii pârâte de normele legale în vigoare, este imposibil de crezut că banca le-a impus reclamanţilor luarea unui anumit credit pe care nu şi l-au dorit în mod real, într-un cuantum total sau al ratei lunare pe care nu si-l permiteau la acel moment. Prin urmare, în ceea ce priveşte drepturile şi obligatiile concrete ale părţilor, este evident că clauzele referitoare la acestea au fost negociaie de către părţi şi că au fost stabilite în funcţie de tipul de credit, moneda, suma solicitată, perioada de rambursare, valoarea maximă a ratei lunare etc. În plus, contractul s-a încheiat nu la iniţiativa pârâtei, ci la cererea expresă a reclamanţilor, astfel că, până la momentul semnării, reclamanţii au avut posibilitatea de a renunţa oricând la luarea acestui credit şi posibilitatea de a solicita un alt tip de credit”.
Posibilitatea de negociere a existat şi a fost oferită de BCR încă de la momentul încheierii contractului, având la baza o procedură specială de negociere a condiţiilor de cost pentru creditele tip retail - Anexa nr. 17. Utilizând aceasta procedură, orice client are dreptul să propună propriile ajustări faţă de oferta de credit a băncii. În speţă, atunci când a resimţit nevoia renegocierii clauzelor din contract, împrumutaţii s-au adresat băncii, şi-au expus propriile nemulţumiri legate de contract, acestea fiind remediate prin intermediul actelor adiţionale astfel încheiate.
Intimata a solicitat să se ia act de împrejurarea că, potrivit art. 17 din Contractul de credit nr.---------:
„În situaţia în care împrumutatul nu îndeplineşte condiţiile de tragere în termen de 60 zile calendaristice de la semnarea prezentului contract, acesta se consideră desfiinţat de plin drept, fără îndeplinirea niciunei formalităţi şi proceduri prealabile”.
Acest articol instituie un veritabil drept de dezicere în favoarea consumatorului, care, în decursul a 60 de zile de la semnare (de altfel, o perioadă suficient de îndelungată pentru a înţelege consecinţele pe care le generează un asemenea contract), în măsura în care nu ar fi fost de acord cu aceste servicii financiare ori s-ar fi declarat nemulţumit de condiţiile contractuale oferite, s-ar fi putut răzgândi şi, pe cale de consecinţa, ar fi putut rezilia unilateral contractul, fără nicio sancţiune de ordin financiar. Or, contrar celor învederate, este evident că aceşti contestatori şi-au asumat în întregime toate clauzele contractuale, inclusiv cele pe care, în prezent, le consideră abuzive în mod neîntemeiat.
În concluzie, cu toate că, prin acţiune, se urmăreşte calificarea acestui contract ca fiind unul de adeziune, intimata a apreciat că, prin raportare la înscrisurile pe care le-a propus ca probe în dovedirea apărărilor sale, acesta prezintă particularitatea că a fost negociat, fiind un contract echilibrat din punct de vedere juridic.
Condiţia privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei-credinte, nu este îndeplinită.
Pentru a fi îndeplinită această condiţie, trebuie identificat un dezechilibru semnificativ între dreptul băncii de a percepe comisioane bancare, în schimbul unor servicii concrete şi obligaţia împrumutaţilor de a suporta aceste costuri, în condiţiile stipulate prin contract.
Acest dezechilibru nu este şi nu poate fi apreciat din perspectiva cuantumului comisioanelor, acestea făcând parte din preţul contractului, nesupus cenzurii niciunui terţ, fie el şi instanţă de judecată.
Chiar şi aşa, faţă de suma efectiv împrumutată (un credit imobiliar de 42.251 euro), comisioanele bancare de acordare credit şi de administrare au un cuantum rezonabil, proporţional, fără a conduce la împovărarea excesivă a împrumutaţilor, ceea ce exclude ideea de dezechilibru.
Mai mult decât atât, dezechilibrul se referă la caracterul justificat sau nu al serviciilor în schimbul cărora aceste comisioane se percep. În ceea ce o priveşte pe intimata, aceasta a apreciat că toate comisioanele bancare atacate (de acordare credit şi de administrare) reprezintă costuri practicate de către orice instituţie de credit, iar nu doar de către BCR.
Nu există dezechilibru semnificativ între dreptul băncii de a percepe comision de acordare credit şi obligaţia corelativă a împrumutaţilor de a achita acest cost.
În conformitate cu prevederile art. 6-7 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală care prevedea un asemenea cost (comisionul de acordare credit) nu mai este în fiinţă în prezent, sens în care a solicitat să se aibă în vedere toate explicaţiile formulate şi să se respingă pretenţiile contestatorilor ca neîntemeiate.
În al doilea rând, activitatea de acordare a creditelor reprezintă o operaţiune oneroasă şi presupune o serie de costuri, iar valoarea acestui comision este în acord cu politica de creditare a băncii pentru toate creditele oferite.
În al treilea rând, sub denumirea generică de comision de acordare credit, BCR îşi acoperă cheltuielile ocazionate de: deschiderea contului curent, punerea la dispoziţia clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziţia clientului a graficului de rambursare / a tabelului de amortizare, efectuarea transferului Inter / Intrabancar în cazul creditelor refinanţate, dacă acest cost nu este perceput printr-un comision distinct.
În al patrulea rând, în acord cu legislaţia în vigoare la momentul încheierii contractului de credit analizat, perceperea unui comision de acordare credii nu era interzisă, ba mai mult decât atât, nici ulterior, prin adoptarea OUG nr. 50/2010, acest comision nu a fost apreciat ca fiind nelegal.
În concluzie, acest comision de acordare credit este fundamentat obiectiv, justificat, urmând ca pretenţiile contestatorilor să fie respinse ca neîntemeiate de către onorata instanţă.
Nu există dezechilibru semnificativ între dreptul băncii de a percepe comision administrare şi obligaţia corelativă a împrumutaţilor de a achita acest cost.
În primul rând, valoarea comisionului de administrare a rămas, pe toată perioada derulării contractului, aceeaşi, de 21,13 euro. Nimic nu i-ar fi împiedica pe aceşti contestatori, în măsura în care ar fi dorit să negocieze cu privire la diminuarea cuantumului acestuia ori eliminarea clauzei contractuale, să o facă, de vreme ce, ori de câte ori au avut iniţiativa modificării contractului, aceştia s-au adresat băncii, sens în care au fost încheiate cele 3 (trei) acte adiţionale la contract.
Contrar celor învederate de contestatori, comisionul de administrare reprezintă un cost distinct de dobândă, în schimbul căruia BCR îşi acoperă cheltuielile ocazionate de activităţi de administrare a contului de credit, cum ar fi întreţinerea aplicaţiilor informatice de gestiune a creditelor, informări client cu privire la modificările costurilor creditului atat la iniţiativa băncii, cât şi cele impuse de legislaţia românească.
În al doilea rând, nu numai ca nu este abuziv, însă OUG nr. 50/2010. la art 36, confirmă legalitatea comisionului de administrare. în acest sens, creditorul are dreptul printre altele, că, în schimbul creditului acordat, să perceapă comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent:
„Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
Această interpretare a fost validată, în mod corect, inclusiv de către alte instanţe de judecată, precum Judecătoria Iaşi, prin Sentinţa nr. 13026 din data de 23.11.2016 - Anexa nr. 19, în considerentele căreia s-a reţinut: „Mai reţine instanţa că, ulterior încheierii contractului de credit, prin art. 36 alin. (1) din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, legiuitorul român a prevăzut posibilitatea perceperii de către bancă a unui comision de administrare a creditului. În aceste condiţii, instanţa apreciază că prevederea contractuală referitoare la obligaţia de plată a unui comision de administrare nu are caracter abuziv, astfel încât va respinge ca neîntemeiate cererile reclamantului privind constatarea nulităţii clauzei prevăzute de art. 9 lit. c din contractul de credit bancar nr. 54/09.01.2006, restituirea sumei de 1.620 lei, reprezentând comisionul de administrare şi plata dobânzii legale aferente acestei sume”.
Tot astfel, a indicat, cu titlu de jurisprudenţă, Sentinţa civilă nr. 7284/2015 din data de 29.05.2014 a Judecătoriei Craiova -Anexa nr. 20:
„Comisionul de administrare este prevăzut de art 6.1 din contractul de credit, cuantumul acestuia şi modul de percepere fiind clar determinate, iar instanţa nu constată existenţa vreunui argument pentru a considera că respectiva clauza ar fi una abuzivă, lipsa negocierii asupra acesteia, aşa cum s-a arătat în analizarea clauzei referitoare la dobândă, nefiind suficientă. Mai mult, însuşi legiuitorul a acceptat perceperea acestui tip de comision prin art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, iar instanţa poate interveni asupra clauzelor prevăzute în contractul de credit doar în ceea ce priveşte modalitatea de formulare a acestor clauze, nicidecum asupra cuantumului comisioanelor prevăzute în contract care se încadrează în noţiunea de preţ”.
O soluţie de practică judecătorească întăreşte ideea exprimată deja cu privire la faptul că împrumutaţii cunoşteau, încă de la semnarea contractului de credit, la ce se obligă. Astfel, Tribunalul Specializat Cluj, în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4971 din data de 05.10.2011, a statuat următoarele:
„... instanţa reţine în primul rând faptul că clauza contractuală ... prevede plata unui comision de administrare, de 32,96 euro lunar, reprezentând o cotă procentuală de 0,05% din valoarea iniţială a creditului. Aceste dispoziţii contractuale sunt clare, stabilesc o obligaţie neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru a fi înţelese şi aduse la îndeplinire. În consecinţă, Tribunalul reţine că verificarea caracterului pretins abuziv al acestei clauze contractuale este împiedicat de dispoziţiile art. 4 alin. (6) din legea nr. 193/2000”.
În mod asemănător, s-au pronunţat şi alte instanţe de judecată. Astfel, în considerentele Sentinţei civile nr. 8723 din data de 03 noiembrie 2015 a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti - Anexa nr. 21, hotărâre rămasă definitivă în apel prin Decizia nr. 1976/2016 din data de 03.06.2016 a Tribunalului Bucureşti, instanţa de judecată a reţinut următoarele aspecte extrem de relevante şi pentru prezenta cauză: „Cu privire la comisionul de administrare stabilit la clauza art. 9 lit. b din contract, instanţa constată că acesta este exprimat în termeni clari şi inteligibili. Astfel, comisionul este determinat prin faptul că se precizează cuantumul (103,64 lunar, cum anume a rezultat acest cuantum şi la ce s-a raportat procentul (0,350% din valoarea totală a creditului), astfel încât nu se poate susţine împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului. Instanţa considera că reclamantul a avut de la bun început reprezentarea motivelor care au determinat perceperea comisionului, anume angrenarea serviciilor pârâtei în vederea monitorizării creditului acordat”.
În concluzie, chiar dacă nu se regăseşte o definiţie expresă a comisionului de administrare în cuprinsul condiţiilor generale sau speciale din contract, nu se pot ignora activităţile de administrare a contului de credit, astfel cum acestea au fost detaliate anterior, care generează anumite costuri suplimentare pe care trebuie să le suporte însuşi beneficiarul acestor servicii, în speţă, contestatorii. Prin urmare, aceste pretenţii sunt neîntemeiate, sens în care a solicitat instanţei să le respingă în mod corespunzător.
În ceea ce priveşte buna-credintă, intimata apreciază că, pe de-o parte, aceasta se prezumă relativ în favoarea băncii, iar o asemenea prezumţie nu a fost răsturnată de contestatori, iar, pe de altă parte, buna-credinţă trebuie apreciată în funcţie de întreaga conduită contractuală a băncii, care s-a arătat deschisă negocierii, oferindu-le împrumutatelor cea mal avantajoasă structură de costuri, cu o dobândă preferenţială şi reduceri de până la 50% a ratelor lunare de credit, în funcţie de necesităţile lor.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) lit b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
„În materia executării silite, următoarele cereri se taxează astfel:
b) cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării provizorii - 50 lei”
Din documentele comunicate odată cu acţiunea introductivă, rezultă că, în speţă, contestatorii nu au procedat la achitarea taxei judiciare de timbru.
Prin urmare, în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, intimata consideră că, în prezenta cauză, devin incidente prevederile art. 197 Cod procedură civilă, potrivit cărora: „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii”.
Prin urmare, atât timp cât contestatorii nu au făcut dovada achitării sumei de 50 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, intimata a solicitat anularea cererii de suspendare a executării silite ca netimbrată.
Suspendarea executării silite reprezintă un incident procedural de care contestatorii se pot prevala numai dacă achită, în prealabil o cauţiune, al cărei cuantum se calculează la valoarea obiectului contestaţiei la executare, potrivit pragurilor reglementate de art. 719 alin. (2) Cod procedură civilă:
„Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:
a) de 10%, dacă această valoare este pană la 10.000 lei;
b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d) de 14.500 plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei”.
În actuala configuraţie a Codului de procedură civilă, depunerea cauţiunii apare ca fiind o condiţie extrinsecă, prealabilă formulării unei cereri de suspendare a executării silite, neîndeplinirea acesteia având ca efect respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare, în plus, este de remarcat faptul că, în cauză, nu se afla în niciuna din ipotezele de excepţie reglementate de art. 719 alin. (4) Cod procedură civila, de natură a atrage scutirea de la plata cauţiunii.
În speţă, intimata apreciază că raportat la valoarea debitului contestat (de 5.005,87 euro, calculat la cursul BNR de la data introducerii acţiunii (28.11.2016), respectiv 1 euro = 4,5124 lei => total 22.588,48 lei), contestatorii datorează o cauţiune în cuantum 1.629,424 lei. Modalitatea de stabilire a cauţiunii a urmat regulilor stabilite de art. 719 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură civilă, în sensul că valoarea totală a cauţiunii este compusă din 1.000 lei + 5% din 12.588,48 lei (pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei) = 1.629,424 lei.
Prin urmare, în cazul în care contestatorii nu fac dovada consemnării cauţiunii, intimata a solicitat instanţei să admită excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării silite ca urmare a nedepunerii cauţiunii şi, pe cale de consecinţă, să o respingă ca atare.
Cererea de suspendare a executării silite este neîntemeiată.
În subsidiar, intimata arată că cererea de suspendare este neîntemeiată şi, mai mult, chiar nedovedită, datorită faptului că, pe tot parcursul cererii, contestatorii nu au făcut dovada urgenţei şi nici a aparenţei dreptului.
În afara acestor condiţii de admisibilitate, suspendarea executării silite nu mai poate fi dispusă în prezent ca urmare a achitării întregului debit şi a închiderii dosarului de executare silită. Pe cale de consecinţă, atât timp cât nu mai există o procedură de executare silită în desfăşurare, orice incident procedural, inclusiv suspendarea executării silite, rămâne fără obiect.
Pentru toate argumentele învederate prin întâmpinare - atât cele de la contestaţia la executare silită, cât şi cele de la contestaţia la titlu - intimata a solicitat instanţei să respingă cererea de suspendare a executării silite ca neîntemeiată.
În dovedirea apărărilor sale intimata a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul contestatorilor, precum şi orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
La termenul de judecată din data de 06.03.2017, instanţa a pus în discuţia părţilor următoarele excepţii:
1. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei C R C M S, în calitate de mandatar al BCR S.A.
Având în vedere că C R C M S a avut calitatea de mandatar al BCR doar în faza executării silite ce a încetat la data de 28.11.2016 prin încheierea dată de BEJ Z V şi nu o reprezintă şi în prezenta cauză, instanţa a admis excepţia invocată şi a constatat că CR Credit M S nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, dispunând scoaterea ei din citativ.
2. excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a C R C M S, atât în faza de executare silită (în dosarul execuțional) cât şi în faza de judecată, câtă vreme din actele ce le-au fost comunicate, aceasta din urma ar fi reprezentantul convenţional al „creditorului” Bcr S.A. în executarea silită începută împotriva contestatorilor. Excepţia a fost invocată de contestatori în acţiunea introductivă, aceştia precizând că, în cauză este aplicabilă Decizia ICCJ nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apărută în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400 din 26 mai şi care a devenit obligatorie pentru instanţe de la data publicării.
Excepţia ridicată de contestatori a fost respinsă de instanţă pentru următoarele motive:
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 9 din 4 aprilie 2016, dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apărută în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400 din 26 mai şi obligatorie pentru instanţe de la data publicării, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
Alineatul 1 al articolului 84 din Codul de procedură civilă prevede doar că persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat. Într-o astfel de situaţie, împuternicirea de a reprezenta o persoană juridică, ce este dată unui avocat sau consilier juridic, se dovedeşte prin înscris.
În speţă, C R C M S a avut calitatea de mandatar al BCR doar în faza executării silite, nu şi în faţa instanţei de judecată. Cum legea nu prevede expres că o persoană juridică nu poate fi reprezentată convenţional în faza executării silite de o altă persoană juridică, unde legea nu distinge, nici interpretul/instanţa nu trebuie să distingă.
3. excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii cesionare C R - excepţie derivată din încălcarea principiului specializării capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. CR nu este avizată de BNR să efectueze operaţiuni bancare, astfel încât să poată avea calitatea de cesionar în mod valabil şi inopozabilitatea cesiunii faţă de debitorul cedat şi de terţi, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale relativ la notificarea cesiunii, excepţie invocată de contestatori în cererea introductivă.
La termenul de judecată din data de 06.03.2017 contestatorii au arătat că renunţă la susţinerea acestei excepţii deoarece nu există un contract de cesiune între creditoarea Banca Comercială Română S.A. şi C R C M S.
4. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B T. Intimata B T a ridicat această excepţie în întâmpinare, precizând că, urmare recepționarii adresei de înfiinţare a popririi menţionate mai sus, B T a înfiinţat la data de 18.11.2016, poprirea dispusă asupra tuturor conturilor deschise la Banca, de către contestatorul P A. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul ca doar contestatorul P A are conturi deschise la B T. În ceea ce-i priveşte pe numiţii P L, P M şi S T, aceştia nu se regăsesc printre clienţii B T. B T a comunicat prin intermediul Serviciului Popriri, prin adresa nr. 515697/18.11.2016 către B.E.J. Z V faptul că, urmare a adresei de înfiinţare a popririi recepţionate, a fost instituită poprirea prin blocarea conturilor clientului P A, urmând ca sumele prezente şi viitoare sa fie virate în contul menţionat în cuprinsul adresei recepţionate.
Având în vedere existenţa de fonduri în contul contestatorului, B T a virat suma de 25.784,67 lei în data de 25.11.2016 în contul indicat prin adresa de poprire mai sus menţionată, conform ordinului de plată nr. 6/25.11.2016.
Ulterior, la data de 09.12.2016 B T a recepţionat de Ia B.E.J. Z V Adresa emisă la data de 28.11.2016 în cadrul dosarului de executare ante-mentionat, prin care s-a dispus ridicarea/sistarea popririi, B T S.A. conformându-se dispozitivului Adresei.
Instanţa a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Banca Transilvania şi scoaterea acesteia din citativ, având în vedere că reclamanţii contestatori nu au invocat nici un motiv de nelegalitate a procedurii popririi. Contestatorii au invocat numai motive ce ţin de unele clauze abuzive din titlul executoriu, de caracterul cert şi lichid al creanţei şi de onorariul prea mare al executorului judecătoresc. Deoarece nu au invocat nici o culpă a terţului poprit, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B T şi a dispus scoaterea acesteia din citativ.
5. La termenul de judecată din data de 25.09.2017, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Casa Judeţeană de Pensii Vaslui invocată de aceasta în întâmpinare. În motivarea excepţiei, intimata a arătat că, în baza sa de date, dintre contestatorii care au formulat acţiunea figurează ca beneficiar de drepturi de pensie, stabilite conform dosarului nr. 92511 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, doar Si T Astfel prin adresa nr. 380/2016 din data de 11.11.2016 Biroul Executorilor judecătoreşti Z V a solicitat înfiinţarea unei popriri din venitul net lunar pe care debitorii P A şi S T le încasează de la C J de P. Deoarece debitorul P A nu figurează ca beneficiar al drepturilor de pensie nu s-a putut înfiinţa poprire.
Cât priveşte debitoarea S A nu s-a demarat procedura de executare silită, deoarece conform art. 279 alin. (3) Cod proc. civ., şi Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, veniturile acesteia sunt de 464-462=2 lei.
În consecinţă, la momentul de faţă asupra drepturilor de pensie nu fiinţează nicio poprire pe numele contestatorilor.
Având în vedere aceste precizări, instanţa a constatat că intimata C J de P V nu se află în nici un raport juridic cu părţile din prezenta cauză, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi a dispus scoaterea ei din citativ.
6. În ceea ce priveşte excepţia de netimbrare a cererii, în întâmpinarea depusă la dosar, intimata BCR S.A. a precizat că va invoca această excepţie numai în cazul în care contestatorii nu au procedat la achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei. Cum acţiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei depusă la dosar, fila 48, vol. 1, iar cererea modificatoare a fost timbrată cu 250 lei, conform chitanţei depuse la fila 54, vol. 2, intimata nu a mai invocat această excepţie şi în instanţă.
Excepţia de netimbrare a cererii de suspendare a executării silite şi de neachitare a cauţiunii, invocate tot de BCR S.A. au rămas fără obiect, contestatorii renunţând la cererea de suspendare a executării silite (fila 47 vol. 1).
Dispoziţiile legale incidente în cauză: potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.289/2009 privind codul civil, „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”
Deoarece contractul de credit nr. --------a fost încheiat la data de 27.03.2008, anterior intrării în vigoare a noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, incidente în cauză sunt prevederile vechiului cod civil din 1864.
Pe fondul cauzei, din analiza şi coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
La data de 27.03.2008 P A, P L, P M, S T, P N şi P M au încheiat cu intimata B C R S.A. – Sucursala Huşi contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008121590, prin care au împrumutat suma de 42.251 euro pentru o perioadă de 360 luni, reprezentând credit pentru cumpărarea unui apartament situat în mun. Huşi, jud. Vaslui.
De asemenea, împrumutul contractat de contestatori a fost acordat cu dobânda curentă de 6,2 % pe an plus 3 puncte procentuale. Pe lângă aceasta, pentru creditul acordat, BCR a perceput următoarele comisioane bancare:
1. comision de acordare credit de 2,50 % flat – art. 8 lit. b din contract;
2. comision de administrare de 21,13 euro lunar – art. 8 lit. c din contract.
Ulterior, contractul de credit a fost modificat prin încheierea mai multor acte adiţionale, astfel prin actul adiţional încheiat la data de 15.06.2010 şi prin cel încheiat la data de 06.04.2011, părţile au convenit sa modifice dobânda curentă, iar prin actul adiţional încheiat la data de 03.08.2012, contestatorii au beneficiat, pe o perioadă de 9 luni, de reducerea cu 50% a ratei lunare de plată, prin diminuarea acesteia, de la 339,04 euro la 170 euro.
Creditul a fost garantat cu ipotecă de rang I instituită asupra imobilului care a fost achiziţionat cu suma împrumutată.
BCR a oferit împrumutaţilor şi o asigurare de imobil pe întreaga durată a contractului. Asigurarea de imobil a fost încheiată cu BCR A V I G pe o perioadă de 12 luni, cu reînnoire automată pe perioade identice până la finalizarea creditului. Conform certificatului de asigurare seria ABG/2008121590 din 15.07.2010 s-a stabilit că suma asigurată este de 42.251 euro.
La data de 11.05.2013 s-a produs un incendiu în blocul unde se situa apartamentul achiziţionat de contestatori, iar apartamentul proprietatea acestora a fost distrus în totalitate. De la acest moment contestatorii nu au mai achitat ratele la creditul acordat de BCR SA şi au solicitat societăţii de asigurare să plătească despăgubirea, în conformitate cu dispoziţiile contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 914 pron. la data de 18.12.2014 de Judecătoria Huşi, S.C. O V I G S.A. (fostă BCR A V I G) a fost obligată să achite BCR S.A. suma de 190.843 lei (echivalentul sumei de 42.251 euro) reprezentând contravaloare daună în baza poliţei de asigurare seria ABG/2008121590 din 15.07.2010, cu dobânda legală de la data scadenţei (30.05.2013) şi până la achitarea efectivă a indemnizaţiei de asigurare.
La data de 28.01.2016 Societatea de asigurări a virat către BCR suma de 218867,82 lei pentru care s-a efectuat schimb valutar în sumă de 47.671,16 euro ( conform răspunsului la interogatoriul intimatei, fila 156 vol. 3). S-au rambursat 43.725,35 euro la credit restant, 3315,78 euro la dobândă restantă şi 630,03 euro la comisioane restante la data de 01.02.2016. Suma încasată de la asigurator nu a acoperit integral datoria contestatorilor deoarece aceştia au acumulat dobânzi ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 914 pron. la data de 18.12.2014 de Judecătoria Huşi. Aşa cum au recunoscut şi în concluziile scrise depuse la dosar, după momentul incendiului, contestatorii nu au mai achitat ratele la creditul acordat de BCR SA.
La data de 18.03.2016, intimata BCR S.A. a formulat o cerere de executare silită pentru recuperarea sumei de 5.005,87 euro reprezentând credit, dobânzi, comisioane şi alte speze conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008121590 din data de 27.03.2008, cererea este adresată B.E.J. Z V care deschide dosarul de executare silită nr. 380/2016.
Prin decizia civilă nr. 1112 pron. la data de 06.09.2016 de Tribunalul Vaslui admite cererea de încuviinţare a executării silite prin toate formele de executare.
La data de 11.11.2016, executorul judecătoresc Z V stabileşte prin încheiere cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 3.183,17 lei, din care 2.252,64 lei onorariu executor judecătoresc, 300 lei cheltuieli de transport, consumabile şi consultaţii privind executarea silită, 510,53 lei TVA 20%, 100 lei taxa de timbru, 20 lei taxa de carte funciară.
Executorul judecătoresc procedează la emiterea unor adrese de poprire la băncile unde contestatorii aveau conturi deschise, respectiv la C J de Pe V pentru suma de 25.709,59 lei compusă din: 22.526,42 lei (echivalentul în lei a sumei de 5.005,87 euro) plus cheltuieli de executare silită de 3.183,17 lei.
Urmare recepționarii adresei de înfiinţare a popririi în dosar de executare nr. 380/2016, primită la data de 18.11.2016, B T S.A a efectuat verificări şi a constatat faptul ca doar contestatorul P A are conturi deschise la B T. B T a instituit poprirea prin blocarea conturilor clientului P A, cum acesta avea fonduri în cont, B T a virat suma de 25.784,67 lei în data de 25.11.2016 în contul indicat prin adresa de poprire mai sus menţionată, conform ordinului de plată nr. 6/25.11.2016.
Întrucât au fost achitate integral obligaţiile stabilite prin titlul executoriu, fiind achitate în totalitate şi cheltuielile de executare silită, la data de 28.11.2016, executorul judecătoresc a pronunţat o încheiere de eliberare a sumei rezultate din executarea silită şi încetarea executării silite.
Prin prezenta cerere, contestatorii solicită anularea executării silite înseşi şi a tuturor formelor de executare silită din dosarul execuţional 380/2016 al BEJ Z V, întoarcerea executării şi contestaţie la titlu, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 712 alin. (2) Cod pr. civilă., prin care a fost cerută anularea clauzelor contractuale de la punctul 8 lit. b) şi c) din Contractul de credit nr. -------referitoare la comisioanele de acordare credit şi de administrare, pe motiv că acestea ar prezenta caracter abuziv.
În primul rând instanţa va analiza excepţia de fond invocată de BCR S.A. a inadmisibilităţii contestaţiei la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ. Intimata a solicitat instanţei să ia act de împrejurarea că, prin cererea introductivă, se contestă nelegalitatea unei executări silite care, în prezent, nu mai există întrucât, la data de 28.11.2016. executorul judecătoresc a pronunţat o încheiere privind eliberarea sumei, rezultate din executarea silită şi încetarea acesteia. Arată, de asemenea, intimata că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contractele de credit bancar, consumatorii au posibilitatea de a-si valorifica pe alte căi pretenţiile, punând în discuţie fondul raporturilor juridice contractuale în baza procedurilor reglementate de Legea nr. 193/2000.
Excepţia invocată de intimata BCR S.A. este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 713 alin. (2) C.proc.civ., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui”.
Acest text de lege permite invocarea aspectelor de fond privind titlul executoriu doar daca sunt îndeplinite cumulativ doua condiții:
- titlul executoriu pus in executare silita nu este o hotărâre judecătoreasca sau arbitrala;
- legea nu prevede in legătura cu acel titlu executoriu o cale specifica pentru desființarea lui.
In cazul de faţă, prima condiție impusa de art. 713 al. 2 cod de procedura civila este îndeplinita, titlul executoriu fiind reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.-------- încheiat la data de 27.03.2008 între P A, PL, PM, ST, PN şi PM şi intimata BCR S.A. – Sucursala Huşi.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, instanţa constată că legea nu prevede o cale specifică pentru desfiinţarea clauzelor abuzive din contractele de credit. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contactele încheiate între profesioniști și consumatori nu reglementează o cale procesuală specifică pentru desființarea clauzelor abuzive constatate. Astfel, persoanele prejudiciate pot adresa, potrivit art. 9 din această lege, o sesizare reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau specialiștilor autorizați ai altor organe ale administrației publice, însă rămâne la latitudinea acestora ca în urma verificărilor efectuate să sesizeze instanța de judecată pentru modificarea respectivelor contracte, prin eliminarea clauzelor abuzive. Nu este reglementat așadar prin aceste dispoziții accesul direct al consumatorului la o procedură de judecată pentru a obține desființarea clauzelor abuzive. Pe de altă parte dispozițiile art. 14 Legea 193/2000 trimit consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate cu încălcarea prevederilor legii la organele judecătorești competente potrivit Codului civil și ale Codului de procedură civilă, fără a prevedea o cale specifică în sensul legii.
De asemenea, prin contestaţia la executare silită, partea interesată are dreptul să obţină anularea oricărui act de executare silită sau chiar întoarcerea executării, legea nu impune condiţia ca executarea silită să fie în desfăşurare pentru a se putea promova o astfel de cerere.
Pentru motivele expuse, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 713 alin. (2) Cod pr. civilă invocată de BCR S.A.
Pe fond, contestaţia la executare promovată este neîntemeiată.
În speţă, intimata BCR S.A. are calitatea de comerciant, iar împrumutaţii, contestatorii în cauză au calitatea de consumatori, iar conform dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat intre comercianţi si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.
Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii”.
Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor”.
Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat in contract.
Aşadar, dispoziţiile legale precizate stabilesc trei condiţii a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii:
- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul,
- clauza să fie contrară bunei-credinţe,
- clauza, fie prin ea însăşi, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.
Aşa cum se observă în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. .--------din 27.03.2008 pentru creditul acordat, BCR S.A. a perceput următoarele comisioane bancare:
1. comision de acordare credit de 2,50 % flat – art. 8 lit. b din contract;
2. comision de administrare de 21,13 euro lunar – art. 8 lit. c din contract.
Ulterior, contractul de credit a fost modificat prin încheierea mai multor acte adiţionale, astfel prin actul adiţional încheiat la data de 15.06.2010 şi prin cel încheiat la data de 06.04.2011, părţile au convenit sa modifice dobânda curentă, iar prin actul adiţional încheiat la data de 03.08.2012, contestatorii au beneficiat, pe o perioadă de 9 luni, de reducerea cu 50% a ratei lunare de plată, prin diminuarea acesteia, de la 339,04 euro la 170 euro.
Instanţa nu poate reţine că clauzele contractului de credit nu au fost negociate de părţi sau au fost contrare bunei-credinţe, din moment ce, de trei ori pe parcursul derulării contractului, contestatorii au renegociat dobânda aplicată creditului şi au beneficiat, pe o perioadă de 9 luni, de reducerea cu 50% a ratei lunare de plată, prin diminuarea acesteia, de la 339,04 euro la 170 euro. Nu se poate reţine că banca nu a fost deschisă la negociere din moment ce a acceptat solicitările contestatorilor.
Pe de altă parte, buna-credinţă se prezumă până la proba contrară. Astfel, nu este suficient ca reclamanţii-contestatori să invoce, pur formal, un pretins comportament contrar exigenţelor bunei-credinţe, ci ar fi fost necesar să şi probeze o astfel de susţinere, or, în speţă, nu s-a probat în vreun fel o astfel de susţinere. În concluzie, nici această condiţie impusă de Legea 193/2000 în vederea calificării unei clauze drept abuzivă nu a fost îndeplinită, banca bucurându-se în continuare de prezumţia bunei-credinţe.
Potrivit Deciziei CJUE în cauza Kasler vs. OTP s-a apreciat că cerinţa de claritate vizează în principal aspectul redacţional al clauzei, iar inteligibilitatea clauzei vizează identificarea conţinutului precis al termenilor folosiţi.
Analizând conţinutul contractului, instanţa constată că toate clauzele sunt exprimate într-un limbaj accesibil pentru a căror înţelegere nu este nevoie de pregătire de specialitate. Au fost stipulate clar şi concret cuantumul sumelor pe care le vor suporta împrumutaţii, periodicitatea achitării acestora, durata obligaţiei de plată a acestor sume, modul de exprimare a acestora (ca sumă fixă sau ca procent, după caz), baza de calcul la care se aplică procentul de determinare a comisioanelor etc.
Prin clauze contractuale „clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate” nu se înţelege definirea economică a tuturor elementelor menţionate într-un contract, ci aceste clauze clare se referă la înţelegerea naturii şi întinderii obligaţiei. Or, natura şi întinderea obligaţiei consumatorilor vizaţi de astfel de clauze era clară, fiind o obligaţie de a da o sumă de bani, uşor determinabilă.
Referitor la comisionul de acordare credit, acesta se percepe pentru activităţi de punere la dispoziţia clientului a creditului şi cuprinde costurile băncii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziţia clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziţia clientului a graficului de rambursare. Acest comision este perceput o singură dată, la momentul acordării creditului, pentru servicii necesare punerii sumei de bani la dispoziţia clientului. Comisionul de acordare este un cost justificat, pe care banca l-a învederat împrumutatului de la momentul solicitării creditului, deci înainte de semnarea contractului de credit, acesta fiind reluat şi menţionat clar şi inteligibil chiar pe prima pagină a contractului de credit.
Comisionul de administrare este perceput de Bancă pentru toate operaţiunile privind gestionarea creditului pe parcursul duratei de creditare aferente modificărilor de dobândă, emiterii graficelor de rambursare, monitorizarea creanţelor restante şi notificarea clienţilor, în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. Cât priveşte modul de stabilire, comisionul de administrare a fost stabilit într-un cuantum fix, indicat expres în Contractul de credit.
În ceea ce priveşte condiţia creării unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor şi contrar bunei-credinţe, instanţa apreciază că nici această cerinţă nu este îndeplinită. Aceste susţineri sunt fără temei, atât timp cât reclamanţilor li s-a prezentat oferta de creditare, iar aceştia au fost satisfăcuţi de condiţiile propuse de bancă, nu se poate reţine că nu au fost negociate clauzele contractuale
Nu se poate reţine că Banca ar fi avut o atitudine abuzivă în raporturile cu clienţii săi, din moment ce, la momentul semnării contractului, reclamanţii prospectaseră piaţa, au ales banca pârâtă în cunoştinţă de cauză, au analizat condiţiile de creditare ale celorlalte bănci de pe piaţă şi au ajuns la concluzia că pârâta oferă condiţiile cele mai avantajoase de creditare. Intenţia Băncii nu a fost niciodată să ascundă costurile care urmau a fi percepute în baza contractului de credit sau a mascării acestora în vreun fel, dovada clară în acest sens fiind dispoziţiile contractuale care reglementează în clauze diferite toate obligaţiile de plată. Totodată, contestatorii cunoşteau încă de la momentul semnării contractului de credit totalitatea obligaţiilor impuse în sarcina lor, inclusiv obligaţia de plată a comisioanelor. A susţine la 9 ani după încheierea contractului că acesta conţine clauze abuzive, înseamnă a lăsa la latitudinea consumatorului aprecierea caracterului abuziv sau nu al unei clauze sau contract in funcţie de interesele sale ulterioare, ceea ce încalcă principiul siguranţei actului juridic ajuns în circuitul civil şi principul forţei obligatorii a convenţiilor legal făcute.
Art. 4 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Potrivit Legii nr. 193/2000, în aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, se ţine seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstanţele care privesc încheierea sa şi, de asemenea, de toate celelalte clauze ale contractului sau ale altui contract de care acesta depinde. Pe de altă parte, o clauză poate fi declarată abuzivă în caz de disproporţie considerabilă şi nejustificată între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Pentru a se reţine un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor se impunea producerea unui prejudiciu reclamanţilor, or, contestatorii nu au dovedit producerea unui prejudiciu în patrimoniul acestora atâta timp cât nici dobânda, nici comisioanele stipulate în contract nu au fost majorate, dimpotrivă. Perceperea comisionului de acordare credit şi a celui de administrare de către bancă este perfect legală, cu atât mai mult cu cât la data încheierii convenţiei de credit perceperea unor astfel de comisioane nu era interzisă de nici o dispoziţie legală în vigoare la acel moment (fiind reglementat ulterior în art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori). Perceperea acestora a fost reglementată şi consimţită contractual de către ambele părţi, fără existenţa vreunei constrângeri şi se realizează potrivit principiului consfinţit de art. 969 Cod civil conform căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege intre părţile contractante".
Instanţa constată că cele două comisioane, de acordare şi de administrarea credit nu au caracter abuziv, contestatorii au avut cunoştinţă de existenţa lor, au fost stipulate clar şi explicit în contract, banca nu a respins niciodată nici o cerere de negociere a clauzelor contractuale venită din partea debitorilor şi nu putem vorbi despre un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, contestatorii nu au fost constrânşi să încheie respectivul contract.
De asemenea, contestatorii au solicitat anularea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, arătând că onorariul executorului judecătoresc este nejustificat de mare şi vădit disproporţionat faţă de activitatea prestată. Din actele comunicate se poate observa faptul ca executorul a stabilit suma de 3063,17 lei cu titlul de onorariu executare fără a exista vreo justificare a activităţilor prestate (cu excepţia transmiterii adreselor de înfiinţare a popririi) şi dovada plăţii acestor cheltuieli de către creditoare.
Din dosarul de executare comunicat în copie la dosarul cauzei, instanţa constată că, la data de 11.11.2016, executorul judecătoresc Z V a stabilit prin încheiere cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 3.183,17 lei, din care:
- 2.252,64 lei onorariu executor judecătoresc,
- 300 lei cheltuieli de transport, consumabile şi consultaţii privind executarea silită,
- 510,53 lei TVA 20%,
- 100 lei taxa de timbru,
- 20 lei taxa de carte funciară.
Potrivit art. 39 al. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de Ministrul Justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
a) pentru creanțele in valoare de pana la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.”
Executorul a stabilit ca onorariu pentru serviciile prestate 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. (22.526,42 lei, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 5.005,87 euro).
Instanţa reţine că, faţă de valoarea creanţei,– onorariul încasat de executor se încadrează în limitele legale, chiar dacă este cel maxim, în el fiind inclusă şi T.V.A. datorată de executor bugetului de stat – obligaţie fiscală ce incumbă executorului, în calitatea sa de prestator de servicii).
Analizând încheierea menționată, instanța constată că acesta a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul onorariului executorului judecătoresc încadrându-se în limitele prevăzute de Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, fiind adecvat activității desfășurate de executor, iar celelalte categorii de cheltuieli au fost evidențiate în mod corespunzător și sunt în conformitate cu legea.
Instanţa constată că executarea silită s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale, motivele invocate în cererea introductivă sunt neîntemeiate, nu există alte motive de nulitate ale actelor de executare, motiv pentru care va respinge contestaţia formulată, ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 cod pr. Civilă, instanţa va obliga contestatorii, în solidar, să achite intimatei BCR S.A. 10.736,18 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu întemeiată pe dispoziţiile art. 713 alin. (2) Cod pr. civilă invocată de BCR S.A.
Respinge contestaţia la executare şi contestaţia la titlu formulate de contestatorii PA, , PM,PL, PM şi ST, , în contradictoriu cu intimaţii PM - Î I, cu sediul în; BCR S.A.; R B R S.A.
şi S G SRL,.
În baza art. 453 Cod pr. civilă, obligă contestatorii, în solidar, să achite intimatei BCR S.A. 10.736,18 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. În cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huşi.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2017.
Tribunalul Bihor
Contestaţie Ia executare
Judecătoria Sectorul 2 București
contestaţie la executare.În conformitate cu dispoziţiile art.112 alin.1(pct.3) Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă „obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu p...
Judecătoria Mangalia
Calitate procesuală active contestaţie la executare; persoană interesată; momentul de la care curge termenul de 15 zile pentru introducerea contestaţiei; executare silită asupra unui autovehicul înstrăinat anterior
Curtea de Apel Galați
Contestație la executare. Deducerea din pedeapsă a perioadei în care persoana condamnată a fost arestată în străinătate, în baza mandatului european de arestare emis în cauză. Neasimilarea cu detenția, în sensul art. 26 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/58
Tribunalul Ilfov
civil-contestaţie la executare