Încheiere finală – camera preliminară

Prin rechizitoriul nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă J.M., inculpatul B.P. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de  ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 al.2 din C.p.

 În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de  03.10.2017, în jurul orelor 16.00  inculpatul  B.P., conducând cu o viteză de circa 88 km/h, autoturismul marca …cu nr. ..-..-…, se deplasa din direcţia G. către B.A., pe DJ 102 D, apropiindu-se de intersecția cu două drumuri locale, denumite „Drumul S.”, respectiv „Pod B.”. În același timp, în fața sa, pe același sens de mers, se deplasa autoturismul marca…,  cu nr…., condus de victima I.A., cu o viteză de circa 35 km/h.

Condițiile de trafic erau bune, drumul avea carosabilul asfaltat uscat, fiind aproximativ plan, în câmp deschis, lat de 5,8 m, fără marcaje longitudinale, care să individualizeze benzile de circulație, vizibilitatea era bună, traficul nu era intens, cei doi conducători auto, fiind singuri în mașinile lor.

Intersecția DJ 102 D cu cele două drumuri locale, de pământ bătătorit, nu era materializată prin indicatoare sau marcaje rutiere.

În aceste condiții, inculpatul B.P. s-a angajat în depășire, însă, după 1,6 secunde, autoturismul marca …cu nr…., a demarat viraj la stânga, fără să se asigure corespunzător, pentru a pătrunde pe drumul agricol …, în frânare ușoară, de la viteza de 35 km/h, în timp ce, autoturismul marca…, cu nr…., se apropia la circa 25 m, mai în spate pe contrasens, rulând cu o vitează de circa 88 km/h.

La 1,2 secunde de la crearea stării de pericol, autoturismul condus de inculpatul B.P. , a lovit la viteaza de 88 km/h, cu colțul față dreaptă al caroseriei, partea spate stângă a caroseriei autoturismului condus de victima I. A., ce efectua virajul la stânga, cu o viteză de 23 km/h.

După impactul celor două autovehicule, autoturismul … condus de victimă s-a oprit la circa 23 m în decor, pe partea strângă, a sensului de mers G. –B. A., iar autoturismul condus de inculpatul B.P., s-a oprit pe câmp, în partea dreaptă a drumului, după ce a parcurs circa 40 m.

În urma accidentului rutier, victima I.A. a suferit un politraumatism cu fracturi de bazin și coloană vertebrală, precum și rupturi de organe interne, care au condus la decesul său, la Spitalul …, la ora 19.30, respectiv la 3  și ½ ore de la producerea accidentului rutier, conform certificatului medico-legal nr. 752/M/04.10.2017.

Inculpatul B.P., în vârstă de 60 ani, poseda permis de conducere categoriile A,M  și B, cu o vechime de 4 ani, impus de necesitatea de a se deplasa de la domiciliul din mun. …, în localitatea …, la casa părintească, pentru a o îngriji pe mama sa, în vârstă de 87 ani.

La data producerii accidentului rutier, inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și a declarat că se deplasa pe acest traseu, conducând autoturismul proprietate personală, de circa 2-3 ori pe săptămână și după pensionarea sa în anul 2017, chiar mai des, cunoștea foarte bine drumul pe care  circula și avea cunoștință de intersecția DJ cu cele două drumuri locale, folosite în special de căruțe și utilaje agricole, pentru a permite proprietarilor de teren să se deplaseze la proprietățile acestora.

Referitor la dinamica accidentului rutier, inculpatul a declarat că în timp ce conducea autoturismul pe DJ 102 D , din direcția G.către B.A., la data de 03.10.2017, în jurul orelor 16.00, cu o viteză de circa 80 km/h, a observat în fața sa un autoturism …, care circula cu o viteză mai mică.

Inculpatul s-a angajat în depășirea acestui autoturism, efectuând manevra regulamentară și când se afla cu partea față a autoturismului pe care-l conducea, în dreptul roții stânga spate a autoturismului …, conducătorul acesteia, a virat brusc stânga, fără să se asigure și fără să semnalizeze, intenționând să pătrundă pe drumul agricol ….

Nefiind avizat de această manevră, inculpatul a fost surprins de schimbarea direcției de deplasare a autoturismului ce se  deplasa în fața sa și în depășirea căruia se angajase, intrând în coliziune cu acesta, în centrul intersecției DJ cu drumul agricol ….

După accident s-a constatat că inculpatul B.P. nu consumase băuturi alcoolice, iar autoturismul condus de acesta se afla în perioada de valabilitate a inspecției tehnice și datorită avariilor suferite de vehicul, nu s-a putut verifica sistemul de frânare, direcție, lumini și semnalizare.

În cursul urmăririi penale, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice auto care să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Potrivit expertizei tehnice auto, coliziunea dintre cele două autoturisme s-a produs pe DJ 102 D, în zona intersecției nedirijate cu DL 521…, autoturismul condus de inculpat, lovind la viteza de 88 km/h, cu colțul față dreapta al caroseriei, partea spate stânga a autoturismului condus de victimă, ce efectua viraj la stânga, cu o viteză de 23 km/h.

Expertiza a stabilit că accidentul s-a produs într-o intersecție nedirijată, iar viteza de deplasare limită la care accidentul putea fi evitat, prin frânare de inculpat, în ipoteza în care acesta reacționa normal, frânând imediat după ce a perceput conflictul de trafic creat de devierea spre sensul său de deplasare a autoturismului condus de victimă, era de 53 km/h.

Lipsa urmelor de frânare, anterior producerii accidentului, indică faptul că inculpatul B.P., a manifestat o întârziere în reacție, de 0,2 secunde.

Factorul generator al stării de pericol, ce a condus la producerea accidentului rutier, îl constituie inițierea de către victimă a virajului stânga, fără să se asigure și să semnalizeze corespunzător, în condițiile în care autoturismul condus de inculpat se afla de minim 1,6 secunde în depășire,la circa 25 m , în spatele său, pe contrasens.

Prin urmare, accidentul rutier putea fi evitat de inculpatul B.P., dacă acesta nu se angaja în depășirea unui alt vehicul, într-o intersecție nedirijată, respectând astfel prevederile art.120 al.1-7 din OUG 195/2005 și dacă acesta circula cu o viteză de maxim 50 km/h, într-o intersecție nedirijată, respectând prevederile art.123 pct.a-7 din același act normativ.

Deși recunoaște că a încălcat dispozițiile privind viteza de deplasare și s-a angajat în depășirea unui alt autovehicul, într-o intersecție nedirijată, despre care avea  cunoștință, inculpatul B.P., consideră că vinovat de producerea accidentului se face victima, care a schimbat brusc direcția de deplasare spre stânga a autoturismului condus de acesta, fără să semnalizeze și să se asigure, în condițiile în care, în spatele său, inculpatul se afla angajat în depășirea autoturismului care se deplasa în fața sa.

Așa cum rezultă din cele arătate mai sus, rezultă că peste acțiunea inculpatului B.P., care s-a angajat în depășirea unui autoturism, într-o intersecție nedirijată și circulând cu o viteză de 88 km/h, s-a suprapus acțiunea victimei, care circulând în fața sa, în același sens de mers, fără să se asigure și să semnalizeze, a schimbat brusc direcția de deplasare spre stânga, în timp ce din spatele său, circula un alt autoturism, pe contrasens, ce se angajase în depășirea sa.

Potrivit art.31 c.p. cazul fortuit este reprezentat de acțiunea sau inacțiunea unei persoane care produce un rezultat neconceput, neurmărit și nedorit de autorul acțiunii, rezultatul datorându-se unei alte acțiuni a cărei prezență nu a putut fi prevăzută.

Cazul fortuit presupune imposibilitatea obiectivă și generală de prevedere a unei împrejurări care, suprapusă peste acțiunea licită sau ilicită a făptuitorului, conduce în final la un rezultat penal, dar neimputabil.

La stabilirea acestor împrejurări, trebuie recurs la un proces comparativ, luându-se ca etalon omul mediu, prudent și diligent aflat în situații identice cu cel care a acționat. Tocmai în aceasta constă deosebirea dintre imprevizibilitatea ivirii împrejurării fortuite și imprevizibilitatea subiectivă care apare în situația în care făptuitorul, deși trebuia să prevadă rezultatul, în general previzibil al faptei sale, n-a putut prevedea în fapt acest rezultat, imprevizibilitatea, este în acest caz subiectivă și deci personală, putând fi angajată răspunderea penală.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză, coroborată cu declarațiile inculpatului, rezultă că acesta, s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula în fața sa, într-o intersecție nedirijată, circulând cu o viteză de 88 km/h , deși limita maximă de viteză era de 50 km/h, încălcând prev.art.120 al.1-7 și art.123 pct.a-7 din OUG 195/2005, accidentul putând fi evitat dacă inculpatul circula cu o viteză de maxim 53 km/h.

În raport de aceste concluzii, se constată că în cauză nu este îndeplinită condiția unei situații imprevizibile, respectiv imposibilitatea obiectivă și generală de prevedere a unei împrejurări care suprapusă peste activitatea licită sau ilicită a făptuitorului conduce în final la un rezultat penal, dar neimputabil.

Mai concret, inculpatul B.P., în calitate de conducător auto, trebuia să circule în așa fel încât să nu afecteze fluența si siguranța circulației și să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, inculpatul trebuia să respecte regimul legal de viteză, circulând într-o intersecție nedirijată cu maxim 50 km/h și să se abțină ca pe un asemenea sector de drum, să efectueze depășirea unui alt autovehicul aflat în circulație pe același sens de mers.

În condițiile în care inculpatul conducea autoturismul cu o viteză legală, pe sectorul de drum respectiv, acesta putea evita producerea accidentului rutier, astfel că nu se mai poate aplica instituția cazului fortuit, în condițiile în care se reține existența unei culpe în sarcina sa, care a condus în final la producerea rezultatului periculos, respectiv moartea victimei.

De asemenea, nu se poate considera că este o situație absolut imprevizibilă , schimbarea direcției de deplasare, din partea unui participant la trafic , fără să se asigure și fără să semnalizeze, în condițiile în care, se pot ivi situații deosebite în trafic, care pun la încercare abilitățile și experiența unui conducător auto.

Situaţia de fapt astfel reţinută prin rechizitoriu a avut în vedere următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale:

- proces-verbal de cercetare la fața  locului, planșă foto și schița locului accidentului (f.8-36,117-123)

- protocol etilotest (f. 37 )

- ordonanţă de începere a urmăririi penale cu privire la faptă( f.6  )

- ordonanţă de efectuare a urmăririi penale faţă de suspect(f.63,64)

- ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale(f.163 )

- proces verbal de verificare a stării tehnice auto( f.39,40)

- copie certificat deces (f.55)

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, a drepturilor şi

obligaţiilor suspectului(f.66)

- proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat (f.77)

- declaraţia suspect/inculpat  (f.66-69,157-159,165-167)

- raport de expertiză medico-legală  (f.70-71)

- expertize tehnice auto f.71-95

- adresa Primăriei com. Fulga ( f.100-116)

- declaraţii de martori (f.124-129)

- declaraţii părți civile (f.139-144)

- fişa de cazier judiciar (f.168)

La data de 15.10.2018, inculpatul a formulat cereri şi excepţii cu privire la efectuarea urmăririi penale şi a neregularităţilor din rechizitoriu.

În motivarea cererii inculpatul a arătat că urmărirea penală desfăşurata în prezenta cauză este incompletă faţă de prevederile art. 285 alin. 1 c.p.p. potrivit cărora: „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune si la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecată” şi cele ale art. 306 alin. 1 c.p.p. potrivit cărora: „pentru realizarea obiectului urmăririi penale, organele de cercetare penala au obligaţia ca, după sesizare, să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunilor si identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni”. De asemenea, „după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului”. ( alin. 3).

Susţine inculpatul faptul că organul de cercetare penală, în baza rolului activ trebuia să administreze toate probele necesare în vederea aflări adevărului şi stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei.

Astfel se apreciază, că urmărirea penală nu este completă iar organul de urmărire penală trebuia să facă o adresă către administratorul drumului public pentru a stabili cu exactitate dacă în apropierea locului accidentului existau indicatoare cu privire la intersecţia respectivă.

Culpa inculpatului nu poate fi reţinută în baza unor simple supoziţii conform cărora acesta ar fi încălcat reguli de circulaţie fără a se administra probele necesare în acest sens.

S-a arătat că procurorul ierarhic superior nu a avut un rol activ şi nu a dorit să infirme în nici un fel un act vădit ilegal, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 328 C.p.p. sancţionate cu nulitatea de către dispoziţiile art. 282 alin.4 astfel încât in aceasta speţa nu a avut loc o verificare sub aspectul legalităţii si temeiniciei a rechizitoriului.

Inculpatul susţine că verificarea sub aspectul legalităţii si temeiniciei presupune cel puţin lectura dosarului în întregul sau, pentru ca numai in acest fel se poate stabili dacă actele care preced rechizitoriul au fost întocmite in condiţii de legalitate şi dacă din probele administrate rezultă vinovăţia persoanelor cercetate, iar încadrarea juridică data faptelor este legală.

Aceasta verificare presupune ca procurorul ierarhic superior să analizeze cauza în întregime, respectiv să verifice daca urmărirea penala este legal efectuata si daca soluţia de trimitere in judecata se întemeiază pe probe.

În cazul in care, după verificarea sub aspectul legalităţii si temeiniciei, procurorul constata ca urmărirea penala s-a făcut in condiţii de nelegalitate iar soluţia de trimitere in judecata nu se întemeiază pe probe ori nu are suport in probele administrate, rechizitoriul trebuie infirmat, sesizarea instanţei fiind posibila numai in cazul in care rechizitoriul nu este infirmat.

Verificarea nu poate fi formală, nu se poate limita, la aspectele formale ale urmăririi penale, dispoziţiile legale (art.328 alin.l Cp.p.), nefiind susceptibile de interpretări in privinţa întinderii verificării ce trebuie făcută de către procurorul ierarhic superior.

Faţă de cele arătate, inculpatul consideră ca procurorul ierarhic superior nu a verificat materialul de urmărire penala si rechizitoriul, menţiunea ca s-a făcut o verificare sub aspectul legalităţii si temeiniciei este pur formala.

Scopul procesului penal nu poate fi atins decât prin respectarea normelor juridice editate in vederea desfăşurării, potrivit legii, a activităţilor procesual penale.

Ocrotirea si realizarea efectivă atât a intereselor generale ale colectivităţii, cat si a celor individuale ale pârtilor din proces, împotriva. vătămărilor ce ar rezulta din practici arbitrare sau din neobservarea legii nu pot fi asigurate in mod efectiv decât prin aplicarea necondiţionata si stricta a legii in întreaga desfăşurare a procesului penal.

Cerinţele impuse in vederea respectării legii si a realizării scopului procesului penal, sunt ca activităţile procesual penale să se desfăşoare de către organele judiciare, pentru acestea intervenind obligaţia respectăm competentelor pe care le au, dar si obligaţia respectam şi asigurării exerciţiului drepturilor procesuale ale pârtilor, în scopul soluţionării concrete a cauzelor.

Inculpatul învederează faptul că raportul de expertiză tehnică auto este mijlocul de probă esenţial în cauză cu ajutorul căruia putea fi lămurită situaţia de fapt însă acesta nu este complet, întrucât deşi prin acesta se constată culpa comună a celor doi conducători auto, nu se stabileşte în concret pentru fiecare gradul de vinovăţie procentuală.

În opinia inculpatului, este evident faptul că acest accident s-a produs din culpa victimei prin încălcarea dispoziţiilor legale in materie de circulaţie.

Stabilirea gradului de vinovăţie procentuală în cazul celor doua persoane implicate in accident nu poate fi făcută, din punct de vedere matematic, decât prin luarea in considerare a cauzelor care au dus la producerea accidentului, raportate la dispoziţiile legale menţionate in OUG 195/2002 si Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice iar aceste aspecte trebuie stabilite in cadrul raportului de expertiză tehnică auto de către expertul desemnat.

Organul de urmărire penală avea posibilitatea potrivit art 180 C.proc.pen., să solicite un supliment de expertiză având în vedere că raportul de expertiză nu este complet.

Organul de urmărire penală nu putea să îşi fundamenteze soluţia de trimitere în judecată în baza unui mijloc de probă incomplet efectuat.

Cu toate ca soluţia dispusă in cauză se presupune ca are la bază coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate in cauză, organul de cercetare penală nu ia în considerare in niciun moment faptul că la producerea accidentului culpa aparţine victimei.

Astfel, culpa cu privire la producerea accidentului auto nu aparţine subsemnatului acest aspect fiind esenţial în vederea soluţionării atât a laturii penale cât si a laturii civile a cauzei iar organul de cercetare penală avea obligaţia să aibă în vedere la momentul întocmirii referatului de terminare a urmăririi penale situaţia de fapt reală si completă.

Pentru toate aceste considerente a solicitat să se constate că urmărirea penală nu este completă şi in consecinţă să fie restituită cauza organului care a efectuat umărirea penală în vederea completării acesteia.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală prin prisma dispoziţiile art. 345 şi urm. Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi legalităţii efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin reglementarea procedurii camerei preliminare s-a urmărit rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond şi înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. În acest sens, revine judecătorului de cameră preliminară competenţa de verificare a conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.

Având în vedere obiectul procedurii de cameră preliminară, judecătorul evidenţiază următoarele aspecte :

a) competenţa instanţei

Referitor la acest aspect judecătorul de cameră preliminară subliniază faptul că nu verifică dacă acuzaţia cu privire la faptele respective este reală şi nici dacă sunt probe suficiente pentru a conduce la stabilirea vinovăţiei. Judecătorul de cameră preliminară verifică dacă instanţa a fost sesizată cu o faptă care să atragă competenţa respectivei instanţe, şi nu temeinicia acuzaţiei iar în cauză instanţa sesizată este competentă faţă de dispoziţiile art.35 Cod proc pen rap la art.41 alin.1 lit.a Co dproc pen .

b) legalitatea sesizării

Verificarea rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei poartă asupra actului de sesizare propriu-zis, asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală, iar nu asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale, criteriu care este analizat subsecvent. Examinarea modului în care au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează efectuarea urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare, distincție care rezultă în prezent din modul de redactare al art. 342 Cod procedură penală.

Instanţa verifică în procedura de cameră preliminară dacă în rechizitoriu sunt descrise elemente de fapt pentru fiecare dintre elementele de tipicitate ale conţinutului infracţiunii. Instanţa verifică astfel, existenţa în acuzaţia formulată a unui corespondent în situaţia de fapt pentru fiecare element din conţinutul infracţiunii. Instanţa nu verifică în această fază procesuală dacă descrierea este corectă şi poate conduce la condamnare ci, doar dacă este completă. Semnificaţia acuzaţiei şi caracterul ei fondat se hotărăsc în urma cercetării judecătoreşti.

c) legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală

În cadrul acestui criteriu, este examinată respectarea condiţiilor de contradictorialitate şi a dreptului la apărare, respectiv incidenţa cazurilor de nulitate absolută sau relativă, astfel cum sunt reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 282 Cod procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară nu examinează aptitudinea probelor de a conduce la pronunţarea unei hotărâri de condamnare sau lipsa de claritate a probelor ori faptul că actul de acuzare nu menţionează probe administrate în cursul urmăririi penale, dar se află în dosarul trimis instanţei. Judecătorul de cameră preliminară nu evaluează pertinența, utilitatea sau concludenţa probelor, astfel cum este cazul în cadrul cercetării judecătoreşti. Judecătorul de cameră preliminară se limitează la a constata dacă probele au sau nu caracter legal, dacă au fost administrate în condiţiile legii, iar atunci când constată o încălcare a dispoziţiilor legate de administrarea probelor evaluează impactul acesteia asupra probatoriului.

d) legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală

Prin reglementarea procedurii camerei preliminare s-a urmărit rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond şi înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. În acest sens, revine judecătorului de cameră preliminară competenţa de verificare a conformităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanţiile de echitabilitate a procedurii. Sub acest aspect, legalitatea administrării probelor este strâns legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal.

Observând motivele invocate de inculpat, judecătorul nu identifică un caz de nulitate absolută sau relativă invocat în concret cu privire la efectuarea unui act de urmărire penală sau cu privire la administrarea probelor completării urmăririi penale , inculpatul contestând de fapt temeinicia probatoriului pe care se fundamentează vinovăţia.

Procedura de cameră preliminară permite verificarea legalităţii administrării probelor şi a actelor procurorului, nu şi temeinicia acestora, atribut conferit în continuare cercetării judecătoreşti. Legalitatea administrării probelor presupune verificarea nulităților absolute enumerate limitativ în dispoziţiile art. 281 Cod procedură penală, respectiv o nulitate relativă care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 282 Cod procedură penală.

Credibilitatea probei poate fi contestată în cursul cercetării judecătoreşti (inculpatul poate să conteste probele administrate în faza de urmărire penală şi să solicite administrarea probelor de către instanţă în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate). Așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 374 alin. (7) Cod procedură penală, doar probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părţi nu mai sunt readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Potrivit art. 328 alin. (1) Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător (...) datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi (...) probele şi mijloacele de probă.

Verificarea regularității rechizitoriului se efectuează după criteriile de legalitate şi regularitate proprii acestui act.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că, aşa cum rezultă din rechizitoriu, fapta reţinută în sarcina inculpatului este descrisă în toate elementele esenţiale pentru stabilirea obiectului judecăţii, conform art. 371 Cod procedură penală, dar şi pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al acestuia, fiind indicată conduita inculpatului considerată ilicită, precum și împrejurările de timp, loc și spațiu în care a fost comisă fapta, ca și urmarea produsă.

De altfel, inculpatul nu a invocat existenţa încălcării vreuneia dintre dispoziţiile legale care reglementează emiterea rechizitoriului, încălcări care determină imposibilitatea rechizitoriului de a sesiza valabil instanţa de judecată.

Judecătorul de cameră preliminară constată că actele dosarului relevă că urmărirea penală a fost efectuată în condiţiile legii de către organele de urmărire penală competente . Inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost informat cu privire la dreptul de a fi asistat de către un apărător şi totodată i-a fost adus la cunoştinţă dreptul de a propune obiective privind expertiza judiciară tehnică auto (f.79 dos) .

Referitor la respectarea dreptului prevăzute de art.92 alin.2 Cod proc pen, judecătorul nu a identificat în dosarul de urmărire penală o cerere a inculpatului sau a apărătorului acestuia de a fi informat cu privire la data şi ora efectuării oricărui act de urmărire penală.

Analizând criticile formulate de către inculpat cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică autor nr.18/15.01.2018 şi care au fost inserate în continuarea declaraţiei date de acesta în calitate de suspect la data de 30.11.2017, judecătorul reţine că inculpatul nu a solicitat completarea raportului sau refacerea, contestând numai anumite constatări ale expertului privind avariile celuilalt autoturism.

Judecătorul de cameră preliminară  apreciază că aspecte invocate de către inculpat vizează fondul cauzei, nu pot face obiectul procedurii de cameră preliminară. În cursul procedurii de cameră preliminară judecătorul nu se poate pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate, existența infracţiunii şi a vinovăției cerute de lege, în raport de acuzaţiile concrete ce fac obiectul cauzei, putând fi analizate doar cu prilejul soluţionării în fond a cauzei.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară va respinge cererile formulate de către inculpatul B.P. cu privire la efectuarea urmăririi penale şi a neregularităţile rechizitoriului nr…./P/2017 din 04.07.2018.

Drept urmare, în baza art. 346 al. 2 C.pr.pen., instanţa va constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de  ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 al.2 din C.p.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.P. pentru săvârşirea infracţiunii de  ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 192 al.2 din C.p.

Întocmit,

Judecător Dinu Mădălina Georgeta

Domenii speta

Spete similare