Furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 C.pen.

Sentinţă penală 1478 din 18.11.2020


Sentința penală nr. 1478/2020 pronunțată de Judecătoria Galați la data 18.11.2020

Obiect: furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 C.pen.

Soluția instanței de fond:

În temeiul art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei reprezentând 200 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Conform art. 63 Cod penal şi art. 559 Cod procedură penală îi va atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii în tot sau în parte, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea.

Constată că prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii persoanei vătămate a fost recuperat prin restituirea bunurilor.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 220 lei (suma de 20 lei aferentă urmăririi penale) reprezentând cheltuieli judiciare.

Rezumatul hotărârii: Instanţa a reținut din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, coroborat cu recunoașterea inculpatului în cursul judecății, că în data de 26.02.2019, în jurul orelor 10:30, inculpatul a sustras nouă ciocolate ,,Milka”, din incinta magazinului, cauzând un prejudiciu în cuantum de 102,15 lei ce a fost recuperat.

Încadrarea juridică a faptei:

În drept, fapta inculpatului constând în aceea că, în data de 26.02.2019, în jurul orelor 10:30, a sustras nouă ciocolate ,,Milka”, din incinta magazinului, cauzând un prejudiciu în cuantum de 102,15 lei ce a fost recuperat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal. 

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de acţiunea de luare  fără consimțământ de către inculpat a unor produse din incinta magazinului, în scopul însușirii acestora. Acțiunea de luare fără consimțământ în scopul însușirii săvârșită de către inculpat reiese din declarația martorului S.I și din declarația dată în calitate de suspect de către M. A.

Urmarea imediată este reprezentată de prejudiciul creat în patrimoniul persoanei vătămate, în cuantum de 102,15 lei.

Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de luare şi aceea de însuşire a bunurilor rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea a fost comisă cu intenţie directă, conform art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, inculpatul prevăzând şi urmărind, prin sustragerea produselor, însuşirea acestora pe nedrept.

Individualizarea judiciară a pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere cauza de reducere a acesteia prevăzută de art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța reține că acesta a sustras bunuri în valoare de 102,15 lei ce a fost recuperat prin restituirea bunurilor. Mai mult, inculpatul nu a folosit mijloace avansate de săvârșire sau de ascundere a infracțiunii, acesta ascunzând bunurile în interiorul hainei.

Mai mult, acesta a colaborat atât cu angajații persoanei vătămate, cât și cu organele de poliție, recunoscând încă de la început infracțiunea săvârșită.

Cu privire la persoana inculpatului, instanța reține că acesta este o persoană tânără având studii liceale. Cu ocazia audierii de către instanță, acesta a precizat faptul că muncește la distribuția de marfă, însă acest aspect nu este confirmat și de către adresa nr. 15055 din data de 22.09.2020 (fila 7).

Din analiza cazierului judiciar reiese faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penală, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) Cod penal.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că se impune aplicarea unei amenzi penale, pedeapsa închisorii fiind o măsură prea aspră raportat la gravitatea faptei săvârșite.

În ceea ce privește numărul zilelor amendă, instanța apreciază că 200 zile amendă este suficient pentru atingerea scopului pedepsei prin  raportare la gravitatea faptei săvârșite și persoane inculpatului.

Cu privire la cuantumul unei zile amendă, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 61 alin. 3 Cod penal. Astfel, inculpatul nu are un loc de muncă stabilit, nu are persoane în întreținere. Din declarația sa reiese faptul că acesta are un câștig lunar de 1600 lei. Față de aceste împrejurări, instanța va stabili 10 lei cuantumul unei zile amendă.

În concluzie, instanța urmează a dispune condamnarea inculpatului M.A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei reprezentând 200 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 10 lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Căi de atac exercitate

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi susținând că hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului apreciind că aceasta este insuficientă faţă de antecedentele penale ale inculpatului şi circumstanţele personale. Din verificările efectuate pe portalul Judecătoriei Galaţi şi din fişa de cazier rezultă că inculpatul M.A. a fost şi este cercetat în mai multe dosare pentru numeroase infracţiuni săvârşite atât pe durata termenului de încercare cât şi anterior condamnării prin hotărârea apelată.

Apreciază că pentru a fi îndeplinite funcţiile care sunt atribuite în vederea realizării scopului şi aplicării legii pedeapsa trebuie să corespundă, atât sub aspectul naturii şi duratei, a gravităţii şi potenţialului de pericol social pe care l-a prezentat în mod real persoana infractorului cât şi a atitudinii acestuia de a se îndrepta.

Consideră, faţă de datele cale îl caracterizează pe inculpat, că s-ar impune condamnarea inculpatului M.A. la o pedeapsă cu închisoarea şi executarea în regim de detenţie.

Soluția instanței de apel: Examinând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că hotărârea apelată este legală și temeinică.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului M.A., pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, au fost corect stabilite de prima instanţă, prin probele administrate în cauză, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei comise de acesta.

De asemenea, pedeapsa aplicată inculpatului, respectiv amenda penală, a fost just individualizată față de împrejurările comiterii faptelor și persoana acestuia.

În acest sens, s-au avut în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită, respectiv sustragerea a nouă ciocolate în valoare de 102,15 lei, prejudiciu ce a fost recuperat prin restituirea bunurilor, inculpatul nefolosind mijloace avansate de comitere a infracțiunii sau de ascundere a bunurilor, acesta plasându-le în interiorul hainei.

Cu privire la atitudine inculpatului se constată că acesta a colaborat atât cu angajații persoanei vătămate, cât și cu organele de poliție, recunoscând încă de la început infracțiunea comisă.

Tot cu privire la persoana inculpatului, se observă că acesta este o persoană tânără având studii liceale, muncește la distribuția de marfă, fără contract de muncă.

Este adevărat că inculpatul are antecedente penale și mai este cercetat în alte dosare, dar aceasta nu împiedică aplicarea pedepsei amenzii, dacă situația de fapt și gravitatea faptei o impune, pentru celelalte fapte penale comise urmând să răspundă separat.

 Prin urmare, cuantumul de 200  zile-amendă, orientat înspre maximul special (redus ca urmare a procedurii simplificate), a fost corect stabilit raportat la criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea relativ redusă a infracțiunii și periculozitatea nu foarte mare a inculpatului.

Totodată, și cuantumul unei zile amendă, de 10 lei/zi-amendă (minimul special), a fost just stabilit, raportat la situația sa materială și obligațiile sale legale, având în vedere că acesta, chiar dacă  nu are un loc de muncă stabil, realizează venituri în sumă de  1.600 lei lunar și nu are persoane în întreținere.

În consecință, este nefondată cererea parchetului de aplicare a unei pedepse cu închisoarea.

Faţă de cele arătate mai sus,  apelul  declarat de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi este nefondat, urmând să fie respins, conform dispoziţiilor art.  421  pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.

Problema de drept:  Chiar dacă inculpatul are antecedente penale și mai este cercetat în alte dosare, aceasta nu împiedică aplicarea pedepsei amenzii, dacă situația de fapt și gravitatea faptei o impun, pentru celelalte fapte penale comise urmând să răspundă separat.

Domenii speta