Contestaţie la executare. Contract de fidejusiune. Convenţia cadru , notificarea de includere în plafon şi confirmarea notificării de includere în plafon nu pot fi disociate, fiind indisolubil legate şi reprezentând împreună, garanţia personală asumată de

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de XX.XX.2018, sub nr. XX/299/2018, contestatorul A a formulat, în contradictoriu cu intimata B, contestaţie la executare prin care a solicitat anularea încheierii din XX.XX.2018 date de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/2018 şi desfiinţarea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. C/2018 al BEJ D, respectiv întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia în sensul restituirii sumei de 27.609,47 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii până la data restituirii efective şi restituirea taxei judiciare de timbru conform art. 45 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, între părţi, a fost încheiată Convenţia cadru plafon de garantare nr. E/2008, prin care creditele pe care intimata le acordă în anumite condiţii întreprinderilor eligibile pot fi garantate în limita unui plafon valoric maximal. Prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. F/2012, confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare din data de 09.08.2013, emise în baza convenţiei, contestatorul a garantat în procent de 80% până la valoarea maximă de 34.054,40 lei, creditul acordat împrumutatului H prin contractul de credit nr. I/2012, cu actele adiţionale ulterioare.

Ca urmare a nerambursării creditului de către împrumutat, intimata a început executarea silită a garanţiilor accesorii finanţării, solicitând şi plata garanţiei. Având în vedere că, din analiza cererii de plată a rezultat nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 3.2 lit. a1, art. 7.2 lit. b şi lit. h din Convenţie, contestatorul nu a aprobat plata garanţiei, acest fapt prin comunicat prin notificarea din data de 21.04.2015.

Cu toate acestea, prin sentinţa civilă nr. XX/18.02.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2015, definitivă prin decizia nr. XX/28.09.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, contestatorul a fost obligat la plata garanţiei în valoare de 28.735,32 lei, aceasta fiind achitată conform ordinului de plată şi extrasului de cont din 24.11.2016.

Contestatorul a arătat că, prin adresa nr. XX/10.04.2018, intimata i-a solicitat să achite o sumă suplimentară de 24.567 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, deşi hotărârea judecătorească definitivă de obligare la plata garanţiei nu are dispoziţii în acest sens. Ulterior, prin somaţia comunicată la data de 29.05.2018 emisă în dosarul de executare nr. C/2018, executorul judecătoresc l-a somat să achite în termen de 10 zile suma de 27.609,47 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi cheltuieli de executare.

Contestatorul a susţinut că înscrisurile pe baza cărora s-a încuviinţat executarea silită nu reprezintă titlu executoriu. Astfel, conform încheierii de încuviinţare a executării silite rezultă că au fost avute în vedere ca reprezentând titluri executorii confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare din data de 09.08.2013 şi convenţia cadru plafon de cadru.

Contestatorul a arătat că în legislaţia actuală nu există dispoziţii legale care să confere caracter executoriu confirmării de notificare de includere în plafonul de garantare şi/sau convenţiei cadru plafon de garantare. În plus, caracterul executoriu nu poate fi stabilit prin declaraţii ale părţilor, întrucât atributul executorialităţii poate fi conferit doar prin lege. De altfel, intimata şi-a însuşit acest punct de vedere atunci când, pentru a obţine obligarea la plata garanţiei, a introdus o cerere de chemare în judecată, fără a solicita şi plata penalităţilor de întârziere.

Mai mult, în confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea de modificare din data de 09.08.2013 nu există dispoziţii privind penalităţile de întârziere/clauze de trimitere pe acest aspect. Astfel, dispoziţiile privind penalităţile de întârziere se regăsesc exclusiv în convenţia cadru plafon de garantare, respectiv în clauza de la art. 7.5 alin. 2, care nu are caracter de titlu executoriu. În acest sens, contestatorul a arătat că respectiva convenţie prevede condiţiilor viitoare ale colaborării cu intimata şi nu dă naştere prin ea însăşi unor drepturi şi obligaţii ale părţilor. De altfel, nici nu se putea altfel, întrucât Convenţia este încheiată pe durată nedeterminată.

Aşadar, contestatorul a apreciat că, în baza convenţiei cadru plafon de garantare şi/sau a confirmării, intimata nu are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constatată printr-un titlu executoriu, nefiind întrunite condiţiile art. 663 C.pr.civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 şi următoarele C.pr.civ.

În susţinerea cererii, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinelor de plată depuse la dosar (filele 5-6).

La data de 07.08.2018, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, între părţi, a fost încheiată convenţia cadru plafon de garantare nr. J/2008, prin care A s-a obligat, în calitate de fideiusor, să garanteze în mod expres, irevocabil şi necondiţionat obligaţiile de rambursare a finanţărilor individuale acordate de B, în calitate de finanţator, persoanelor care îndeplinesc condiţiile de garantare stabilite prin această convenţie. Prin urmare, în raport de obiectul convenţiei şi prevederile art. 632 C.pr.civ., art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1211/2011 şi art. 6 alin. 1 şi alin. 8 din Actul constitutiv al lui A, rezultă că banca deţine un titlu executoriu împotriva lui A, reprezentat de Convenţia cadru plafon de garantare, notificarea de includere în plafonul de garantare şi de confirmarea notificării de includere în plafon, care, împreună, constituie contractul de garanţie personală. De altfel, în confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare se face menţiunea expresă că aceasta constituie titlu executoriu potrivit legii.

Intimata a precizat că, în cazul garanţiilor emise de A, convenţia cadru plafon de garantare reprezintă contractul de fideiusiune cadru, care reglementează în mod general şi exhaustiv raporturile contractuale dintre finanţator şi A, inclusiv în ceea ce priveşte emiterea garanţiilor individuale şi executarea acestora. Astfel, convenţia cadru de garantare, notificarea de includere în plafon şi confirmarea notificării de includere în plafon nu pot fi disociate, ele fiind indisolubil legate.

Prin urmare, nu are relevanţă faptul că în confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nu este prevăzut în mod expres dreptul băncii de a percepe penalităţi, atâta timp cât acest drept este reglementat de art. 7.5 din Convenţia cadru. De asemenea, este lipsit de importanţă şi faptul că intimata s-a îndreptat separat împotriva lui A pentru recuperarea debitului principal, pe de o parte, şi a accesoriilor, pe de altă parte, opţiunea de a formula o acţiune în pretenţii neputând fi calificată ca o recunoaştere a lipsei caracterului executoriu al Convenţiei cadru plafon de garantare, a notificării de includere în plafon şi a confirmării acesteia.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite şi plata dobânzii legale, intimata a solicitat respingerea acestuia ca urmare a respingerii contestației la executare. De asemenea, a arătat că în dosarul de executare nr. C/2018 al BEJ nu a fost înfiinţată poprirea şi nu au fost efectuate alte acte de executare, astfel că băncii nu i-a fost distribuită nicio sumă de bani ca rezultat al executării silite.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 28.08.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus cerere de renunţare la capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite şi plata dobânzii legale.

La data de 30.08.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că onorariul solicitat este cel maximal, respectiv 2.923,47 lei conform încheierii din 24.05.2018. Or, dat fiind că activitatea acestuia s-a limitat la emiterea unei somaţii de executare, s e impune reducerea onorariului la nivelul minim prevăzut de lege, respectiv 650,14 lei.

La data de 31.08.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

La solicitarea instanţei, la data de 03.09.2018, prin serviciul registratură, BEJ D a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. C/2018 (filele 124-229).

La termenul din data de astăzi, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Urmare a cererii de executare silită din xx.xx.2018 (filele 219-221) formulate de intimata B, a fost deschis dosarul execuţional nr. C/2018 al BEJ D în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare din data de 09.08.2013 şi de convenţia  cadru plafon de garantare nr. J/2008 (încheiere din 19.04.2018 – fila 222).

Astfel, prin încheierea din 26.04.2018 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/2018 (fila 225), instanţa a dispus încuviinţarea executării silite privind pe creditorul B şi debitorul A, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare din data de 09.08.2013 şi de convenţia cadru plafon de garantare nr. J/2008.

În vederea executării dispoziţiilor titlului executoriu, la data de 24.05.2018, executorul judecătoresc a procedat la somarea debitorului cu privire la achitarea sumei totale de 27.609,47 lei compuse din 24.567 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,15%/zi de întârziere şi 3.042,47 lei reprezentând cheltuieli de executare silită stabilite conform încheierii din 24.05.2018 (fila 226).

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatorului, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce priveşte inexistenţa unui titlu executoriu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Astfel, conform art. 638 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie.

Instanţa constată că, între părţi, a fost încheiată Convenţia cadru – plafon de garantare nr. J/2008 (filele 194-218), astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare (filele 147-191), având ca obiect garantarea de către A, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare în sumă de 5.000.000 lei, aprobat de A şi în termenii Notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de A.

Potrivit art. 7.7 din convenţia-cadru (introdus prin actul adiţional nr. 8/16.02.2011 – filele 180-182), garanţia lui A este fideiusiune, în condiţiile art. 1106-1109 C.civ. de la 1864.

În baza Convenţiei nr. J/2008 şi a notificării de includere în plafonul de garantare nr. F/2012 (filele 23-24), prin confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012/18.07.2012 (fila 192) şi prin confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2013 (fila 193), contestatorul s-a angajat în mod expres, irevocabil şi necondiţionat să plătească, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanţarea garantată restantă x 80% a beneficiarului H, conform contractului de credit bancar nr. I/2012 (filele 125-143), astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare (filele 144-150).

Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1211/2001, privind înfiinţarea lui A, A are ca activitate principală emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa CAEN 6492

De asemenea, conform art. 8 din Actul constitutiv al lui A din 18.02.2009, A poate acorda garanţii reale, garanţii personale, precum şi cogaranţii, în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de lucru.

Prin urmare, prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că A este o instituţie nebancara ce emite garanții, acesta urmând a executa obligaţia de plată în calitate de garant în măsura în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte propria obligaţie.

În consecinţă, având în vedere toate aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui titlu executoriu reprezentat de confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea de modificare a notificării de includere în plafonul de garantare din data de 09.08.2013, ca garanţii ale contractului de credit bancar, susţinerile în sens contrar ale contestatorului fiind vădit neîntemeiate.

Instanţa nu poate reţine susţinerile contestatorului în sensul că, întrucât confirmarea notificării nu prevede obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, acestea nu pot fi solicitate direct în temeiul convenţiei cadru plafon de garantare nr. J/2008, care nu reprezintă titlu executoriu, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În acest sens, instanţa apreciază că respectiva convenţie reprezintă un contract cadru prin care părţile au stabilit condiţiile generale de derulare a raporturilor dintre acestea, notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea notificării de includere, emise în baza convenţiei, neavând caracter de sine stătător. Astfel, în condiţiile în care titlurile executorii au fost emise în temeiul convenţiei cadru plafon de garantare nr. J/2008, este mai mult decât evident că, în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a garanţiei în termenul stipulat (tot prin convenţia cadru), creditorul este îndreptăţit să solicite plata penalităţilor de întârziere, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute expres în notificarea de includere sau în confirmarea notificării de includere.

De altfel, aşa cum a fost reţinut anterior, garanţia lui A reprezintă o fideiusiune, în condiţiile art. 1106-1109 C.civ. de la 1864, această garanţie personală fiind născută în baza convenţiei cadru. Prin urmare, instanţa apreciază că, în mod corect, intimatul a susţinut că respectiva convenţie, notificarea de includere în plafon şi confirmarea notificării de includere în plafon nu pot fi disociate, fiind indisolubil legate şi reprezentând împreună, garanţia personală asumată de către A.

De asemenea, instanţa apreciază ca nerelevante susţinerile referitoare la faptul că intimata a înţeles să solicite plata garanţiei prin intermediul unei cereri de chemare în judecată, şi nu prin executare silită, în condiţiile în care părţile nu pot renunţa expres/tacit la caracterul de titlul executoriu conferit de lege unui anumit înscris.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa urmează să înlăture acest motiv de contestaţie la executare.

În ceea ce priveşte lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil, instanţa următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. xx/18.02.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. xx/299/2015 (filele 76-80), definitivă prin decizia civilă nr. xx/28.09.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă (filele 81-89), instanţa a admis cererea formulată de intimatul din prezenta cauză în contradictoriu cu contestatorul A, sens în care a dispus obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 28.735,32 lei reprezentând garanţia asumată prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. 18957/2012 şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, emise în baza prevederilor convenţiei cadru de garantare nr. 91/2008.

Instanţa reţine că debitorul a procedat la achitarea garanţiei în cuantum de 28.735,32 lei la data de 24.11.2016, astfel cum rezultă din ordinul de plată şi extrasul de cont depuse la dosar (filele 35-36). Ulterior, prin notificarea nr. 13463/10.04.2018 (fila 37), intimatul a solicitat lui A şi plata sumei de 24.567 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform art. 7.5 alin. 2 din Convenţia cadru nr. 91/2008.

Potrivit art. 7.5 alin. 2 din convenţie, pentru întârzieri nejustificate în plata garanţiei, A datorează finanţatorului penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere, aplicate la suma datorată.

Or, în condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea cererii având ca obiect plata garanţiei a constatat deja că, în mod neîntemeiat, contestatorul din prezenta cauză a refuzat plata garanţiei în termenele stabilite convenţional de către părţi, rezultă, cu putere de evidenţă, că suma solicitată de către creditoare, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, are caracter cert, lichid şi exigibil în sensul art. 663 C.pr.civ., debitorul neînţelegând să conteste în vreun fel modalitatea de calcul a acestei sume. Prin urmare, instanţa apreciază că şi acest motiv de contestaţie la executare este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare silită, conform art. 670 C.pr.civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

De asemenea, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că sumele ce reprezintă cheltuieli de executare pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta, dispoziţiile art. 451 alin. 2 şi alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Instanţa reţine că, prin încheierea din 24.05.2018 întocmită în dosarul de executare nr. C/2018 (fila 226), au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 3.042,47 lei, dintre care: onorariu executor judecătoresc – 2.923,47 lei (TVA inclus) şi cheltuieli materiale – 119 lei (TVA inclus).

Potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în cazul executării silite având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanţele în valoare de 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

Astfel, având în vedere cuantumul debitului urmărit (24.567 lei), instanţa constată că onorariul executorului judecătoresc în cuantum total de 2.923,47 lei a fost stabilit cu respectarea limitei maximale impuse de Legea nr. 188/2000, în această sumă fiind inclus şi TVA de 19%.

Cu privire la taxa pe valoare adăugată, instanţa reţine că aceasta nu este o taxă pe care executorul o reţine pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nefiind inclusă în cuantumul onorariului propriu-zis şi nefiind avută în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 188/2000. Astfel, instanţa apreciază că această taxă se impută tot debitorului, şi anume persoanei care se face vinovată de declanşarea procedurii de executare silită, prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

De asemenea, instanţa apreciază că nu poate interveni pentru a mări sau micşora cuantumul cheltuielilor de executare reprezentând onorariul executorului (în măsura în care sunt respectate prevederile legale), având în vedere că legiuitorul a reglementat plafoane minimale şi maximale între care trebuie stabilit onorariul, oferind astfel protecţie debitorului. Instanţa reţine că onorariul executorului judecătoresc, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, nu poate fi considerat disproporţionat faţă de munca depusă de executor, întrucât textul de lege înlătură orice disproporţie vădită, motiv pentru care instanţa nu va avea în vedere susţinerile contestatorului în acest sens.

Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că executarea silită contestată în prezenta cauză a fost derulată cu respectarea tuturor condiţiilor legale, motiv pentru care nu se impune anularea acesteia. Astfel, reţinând toate aceste considerente, instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.

Instanţa va lua act că intimatul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Conform art. 717 alin. 2 C.pr.civ., instanţa sesizată cu contestaţie la executare va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea. Astfel, având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa va obliga contestatorul la plata către BEJ D a sumei de 126,14 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJ D, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată de contestatorul A, cu sediul în …., J …, CUI …., în contradictoriu cu intimata B, cu sediul în BBB, J …, CIF BBB, ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 717 alin. 2 C.pr.civ., obligă contestatorul la plata către BEJ D a sumei de 126,14 lei, reprezentând cheltuieli aferente copierii dosarului de executare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, xx.xx.2018.

Domenii speta

Spete similare