Tăinuire

Deliberând asupra cauzei penale de faţă;

I.Sesizarea instanţei

Prin rechizitoriul nr. …… al Parchetului de pe lângă Tribunalul  Vaslui înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul ….. a fost trimis în judecată inculpatul  M.R. pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin.1  Cod penal.

În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina  inculpatului că acesta  a primit suma  de 150 lei de la C.S., cunoscând că aceşti bani proveneau din săvârşirea de către C.S. a unei infracţiuni de tâlhărie, faptă săvârşită în data de 24.02.2016.

În susţinerea actului de sesizare  au fost indicate următoarele mijloace de probă: declaraţii suspect/ inculpat, declaraţii martori, fişa de cazier judiciar a inculpatului.

II.Camera preliminara

În cursul procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate cereri sau excepţii

privind legalitatea urmăririi penale sau a rechizitoriului.

Prin încheierea din 08.12.2017, instanţa în baza art. 346 alin. 1  Cod procedură penală, a constatat competenţa teritorială şi materială, legalitatea sesizării instan?ei, precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul privind pe inculpatul  M.R. trimis în judecată în stare de libertate  pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 270 alin.1  Cod penal şi a dispus începerea judecăţii.

III.Judecata

Inculpatul  M.R., legal citat, nu s-a prezentat în instanţă, iar din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere rezultă că acesta este plecat la muncă în Anglia şi nu se cunoaşte data când va reveni la domiciliu. 

Ca urmare a dispoziţiei instanţei a fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului .

Instanţa, în vederea respectării dreptului la apărare a procedat la audierea, din oficiu, a martorei din lucrări P.S..

S-a ascultat martora P.S. în şedinţa publică din 26.04.2018, sub prestare de jurământ potrivit art. 121 Cod de procedură penală,  depoziţia acesteia fiind consemnată în procesul-verbal care, după ce a fost citit şi semnat, s-a ataşat la dosarul cauzei.

Analizând rechizitoriul, actele ?i lucrările din dosarul de urmărire penală, prin prisma dispozi?iilor legale, instanţa re?ine următoarele:

În fapt,

În ziua de 24.02.2016, martorul A.R.le-a spus inculpaţilor C.S. şi M.R. că a văzut pe stradă o bătrână care avea o sacoşă cu un portofel, propunându-le să-i sustragă acesteia portofelul. Astfel, cei doi inculpaţi, martorul A.R.şi martorul D.M. au mers pe stradă în locul unde se afla persoana vătămată A.V., care se oprise şi se aşezase pentru a se odihni pe marginea unui pod.

Persoana vătămată s-a ridicat şi şi-a continuat deplasarea. Martorul A.R., care avusese intenţia de a sustrage el portofelul vătămatei, a renunţat la aceasta, spunându-i inculpatului M.R., care s-a deplasat către persoana vătămată. Când a ajuns la circa 2- 3 metri, vătămata l-a întrebat pe inculpat dacă vrea pâine, inculpatul nu i-a răspuns nimic, a trecut mai departe, mergând spre un gard pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, după care  s-a alăturat celorlalţi.

Văzând nehotărârea celor doi, inculpatul C.S. s-a deplasat către persoana vătămată şi, ajungând din urma acesteia, a apucat şi a tras de sacoşa pe care aceasta o avea în mână, prin smulgere torţile sacoşei s-au rupt, rămânând în mâna vătămate, care, dezechilibrându-se, a căzut.

Cei doi inculpaţi s-au urcat în maşina inculpatului M.R. şi s-au deplasat la domiciliul lor, comun, pe când cei doi martori s-au separat de aceştia şi au plecat pe jos în altă direcţie.

La domiciliu, inculpaţii au constatat că în sacoşa sustrasă de la persoana vătămată se aflau suma de 303 lei într-un portofel, 3 pâini şi câteva banane (un kilogram).

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul M.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 al. 1 C. pen, disjungere care face obiectul cauzei de faţă.

Referitor la fapta de tăinuire, din cercetări au rezultat următoarele:

După ce inculpaţii C.S. şi M.R. au ajuns la domiciliul lor (imediat după săvârşirea tâlhăriei de către primul inculpat), aceştia au împărţit banii şi bunurile aflate în sacoşa şi portofelul sustrase de la persoana vătămată A.V astfel: fiecare din cei doi inculpaţi a luat câte 150 lei, sumă pe care fiecare a dat-o concubinei sale (inculpatul C.S. lui P.S., iar inculpatul M.R. lui R.G.), fără a le spune despre provenienţa banilor. Inculpatul C.S. i-a dat concubinei sale, P.S., suma de 3 lei pentru a-şi lua un suc, iar pâinea şi bananele le-a dat lui R.G., care le-a dat copiilor.

Inculpatul M.R. a recunoscut săvârşirea faptei.

Martorii C.S., P.S.şi R.G. confirmă aspectele declarate de către inculpatul M.R..

Prin urmare, inculpatul M.R. a primit de la C.S. suma de 150 lei, cunoscând că aceşti bani proveneau din săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de tâlhărie, la care inculpatul a asistat şi pe care iniţial a avut el însuşi intenţia de a o săvârşi.

Întrucât situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanţa constată că săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată în mod clar prezumţia legală relativă de nevinovăţie instituită în favoarea inculpatului prin dispoziţiile art. 99 şi art. 4 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin. 11 din Constituţia României şi art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În drept,

Fapta inculpatului M.R. constând în aceea că a primit suma de 150 lei de la C.S., cunoscând că aceşti bani proveneau din săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni de tâlhărie, faptă săvârşită în data de 24.02.2016, întrune?te elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 al. 1 C. pen.

Potrivit art. 270 alin.1 Cod penal, tăinuirea este acea infracţiune constând în primirea, dobândirea, transformarea sau înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte penale prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta s-a  urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de tăinuire, este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârşirea infracţiunii, ci doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta a urmărit să obţină un folos material.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată prin crearea unei pagube ca urmare a valorificării bunurilor sustrase.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce priveşte latura subiectivă,  inculpatul M.R. a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, inculpatul cunoscând că bunurile a căror valorificare a înlesnit-o provin dintr-o faptă prohibită de legea penală şi s-a probat că a urmărit scopul prohibit de lege – obţinerea pentru sine a unui folos material.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură penală întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune sub aspectul laturii obiective şi a fost săvârşită de către inculpatul M.R. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege instanţa va dispune  condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin aplicarea unei pedepse în limitele prevăzută de textul incriminator, respectiv cele prevăzute de art.  270 alin.1 Cod penal.

Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, luând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate.

La individualizarea judiciară a pedepsei  ce urmează a fi stabilită inculpatului M.R., instanţa va avea în vedere  dispoziţiile art. 74 din Noul Cod penal, care prevăd că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, de limitele de  pedeapsă fixate în art. 270 alin.1 Cod penal ( de la 1 la 5 ani închisoare sau  cu amendă),  de gradul de pericol social concret, dat de circumstanţele reale ale faptelor, persoana şi conduita inculpatului, care a cooperat la aflarea adevărului manifestând o conduită sinceră de recunoaştere şi regret a faptei manifestată în cursul urmăririi penale.

Toate acestea evidenţiază faptul că inculpatul M.R. a săvârşit acţiunea ilicită datorită unui complex de împrejurări care au contribuit la situaţia în care s-a abătut de la conduita sa obişnuită, care este una conformă normelor de convieţuire socială.

Instanţa are în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, care prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social şi pentru stabilirea unei sancţiuni eficiente, fiind de eviden?iat faptul că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor, nu a tergiversat cercetările, manifestând prin întreaga sa conduită regret cu privire la fapta săvârşită.

Având în vedere circumstanţele personale şi reale reţinute şi efectele unei eventuale condamnări, instanţa apreciază că scopul pedepsei constând în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală, fiind de natură să atragă atenţia asupra importanţei respectării legii penale.

Prin raportare la cele prezentate, instanţa va condamna pe inculpatul M.R., la pedeapsa 1.800 lei amendă penală - echivalentul a 180 zile-amendă prin stabilirea sumei corespunzătoare unei zile amendă ca fiind în cuantum de 10 lei -  cuantumul şi numărul zilelor de amendă fiind stabilite conform art. 61 alin. 2, 3 şi 4 lit. c Cod penal  - pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire,  prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.1  Cod penal.

 În baza art. 63 alin. 1 Cod penal, va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării cu rea-credinţă a amenzii penale stabilite, în sensul că  neexecutarea cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a amenzii atrage de drept înlocuirea celor 180 zile-amendă stabilite cu 180 zile închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 559 alin. 1 Cod procedură penală, persoana condamnată la

pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea în termen de 3 luni  de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 274 alin.1,2 Noul Cod de procedură penală va obliga pe inculpatul M.R. să achite statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate.

Domenii speta

Spete similare