Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ,pt neindeplinirea masurilor obligatorii impuse de instanta

Sentinţă penală 21 din 03.02.2010


Constată că la data de 21.10.2009 s-a înregistrat la această instanţă , sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu prin care s-a adus la  cunoştinţă împrejurarea că sentinţa penală nr. 109/26.05.2009, definitivă, nu poate fi pusă în executare  faţă de persoana condamnată D I G,  solicitând totodată luarea măsurilor ce se impun, motivat de faptul că nu a fost posibilă contactarea persoanei condamnate.

La dosar a fost ataşată înştiinţarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, din care rezultă, în urma verificărilor, că este posibil ca persoana supravegheată să fie plecată la muncă în Italia.

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 109 din data de 26.05.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a fost condamnat, împreună cu alţi inculpaţi,  în baza art. 221 alin.1 C.p. inculpatul D I G, . la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiuni de tăinuire.

În baza art. 861 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 4 ani termen de încercare.

În baza art. 863 alin. 1 C.p., pe durata termenului de încercare, inculpatului i-au fost stabilite următoarele măsuri de supraveghere :

1. să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Protecţie a Victimelor şi reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă tribunalul Sibiu;

2. să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

3. să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă;

4. să comunice locul de muncă şi să justifice schimbarea locului de muncă

În baza art. 863 alin. 3 C.p. a fost obligat inculpatul să respecte următoarele obligaţii :

1. să nu intre în legătură cu inculpaţii V şi T;

2. să nu frecventeze localuri unde se consumă băuturi alcoolice.

A fost încredinţată supravegherea executării obligaţiilor şi măsurilor de supraveghere Serviciului de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 399 C.p.p. raportat la art. 864 C.p i-a fost atrasă atenţia inculpatului că neîndeplinirea măsurilor de supraveghere determină revocarea suspendării executării pedepsei.

S-a constatat că partea civilă nu a formulat pretenţii civile în cauză şi au fost obligaţi inculpaţii în baza art. 191 alin. 2 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare de către inculpat, la data de 10.06.2006.

Examinând actele dosarului, instanţa a constatat că s-a încercat contactarea condamnatului D I G în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, însă în pofida demersurilor întreprinse, aceasta nu a fost posibilă, motiv pentru care a fost sesizat Tribunalul Sibiu.

Dispoziţiile art. 86 4 alin. 2 C.p. stipulează că dacă cel condamnat nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Verificând actele dosarului, Tribunalul apreciază că persoana condamnatului D I G, cu rea credinţă nu a îndeplinit măsurile de supraveghere impuse de către Tribunalul Sibiu.

Condamnatul a fost citat atât de la ultima adresă cunoscută,la adresele de domiciliu indicate de către inculpat în declaraţia olografă dată în faţa organelor de urmărire penală  şi prin afişare la Consiliul Local Sibiu.

Drept consecinţă, în raport de cele expuse şi având în vedere că condamnatul nu a realizat nici un demers în sensul respectării dispoziţiilor instanţei, nu a înţeles să se supună măsurilor de supraveghere impuse, s-a apreciat că reaua credinţă a inculpatului a fost pe deplin dovedită. Ar fi inacceptabil ca termenul de încercare să se împlinească, deşi persoana condamnată, cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit nici una din măsurile obligatorii impuse, începând cu cea de a anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă.

Ca urmare în baza art. 864 alin. 2 C.p., tribunalul a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare a dispus executarea în întregime a pedepsei închisorii.