Anulare decizie de impunere emisă de organul fiscal

Recurs contencios administrativ. Anulare decizie de impunere emisă de organul fiscal

- art. 11, 19 şi 21 din Legea nr. 571/2003

- art. 2, 6, 7, 11, 113, 134 şi 145 din Legea nr. 207/2015

- art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005

Prin Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F- (...)/30.03.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC (...) S.R.L. obligaţii de plată în sumă totală de 774.670 lei, reprezentând: impozit pe profit în sumă de 256.719 lei; taxă pe valoare adăugată suplimentară în sumă de 517.951 lei.

Au fost contestate pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...)/30.03.2016, contestaţia fiind înregistrată la organul emitent sub numărul (...)/27.04.2016. Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr.(...)/30.12.2016 s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru suma de 766.052 lei şi ca nemotivată pentru suma de 8.618 lei.

În fapt, societatea reclamantă (...) S.R.L. a fost supusă unei inspecţii fiscale în perioada 12.08.2016 - 07.10.2016, de către Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...). Perioada supusă verificării a fost 01.01.2013 - 30.09.2015, perioadă faţă de care s-a făcut aplicabilitatea Legii nr. 571/2003 art. 19, art. 21, şi a Legii nr. 207/2015 art. 2 art. 6, art. 7, art. 11, art. l13, art. 134, art. 145.

Prin actele fiscale contestate s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 774.670 lei compusă din impozit pe profit în sumă de 256.719 lei şi taxa pe valoare adăugată în sumă de 517.951 lei, consecinţă a înregistrării facturilor care nu reprezintă achiziţii reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu dau societăţii drept de deducere a taxei pe valoare adăugată, aşa cum s-a stabilit prin art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal: (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate în folosul următoarelor operaţiuni: a) Operaţiuni taxabile”.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri (miniîncărcător, autogreder, buldoexcavator încărcător frontal, excavator pe şenile etc.) de la furnizorul (...) S.R.L. (...), CUI (...), în baza unui număr de 17 facturi emise în perioada 03.03.2014 - 09.01.2015, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 431.448 lei şi a dedus TVA în sumă de J24.555 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că nu există furnizori care să declare livrări de bunuri către societatea (...) S.R.L.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

În Raportul de inspecţie fiscală F-(...)/17-07.2015 (anexat cauzei) încheiat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), transmis în fotocopie împreună cu Sesizarea Penală nr. (...)/16.07.2015 (anexată cauzei) şi potrivit adresei nr. (...)/25.02.2016 a organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...) se menţionează că: „aprovizionările declarate de (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea,” întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Întrucât nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L., echipa de inspecţie fiscală a considerat că aceasta la rândul ei nu putea efectua livrări de bunuri (utilaje) către (...) S.R.L., operaţiunile respective fiind fictive.

Astfel, s-a stabilit că facturile emise de (...) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri (pulverizator de beton, buldoexcavator, cilindru compactor, excavator pe roţi etc.) de la furnizorul (S4) S.R.L. (...), CUI (...), în baza unui număr de 16 facturi emise în perioada 14.06.2013 - 07.03.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 747.425 lei şi a dedus TVA în sumă de 215.003 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că firma a fost declarată inactivă din data de 05.06.2015 de către organele de inspecţie fiscală şi, de asemenea, nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (S4) S.R.L.Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Decizia de Impunere, R.I.F.-ul precum şi Procesele verbale de control inopinat întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) în urma inspecţiei fiscale efectuate la (S4) S.R.L. (...) (anexate cauzei) au fost transmise în fotocopie potrivit adresei nr. (...)/29.02.2016 organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...). Din Procesele verbale întocmite la această societate reiese faptul că reprezentantul societăţii (S4) S.R.L. se sustrage de la efectuarea controlului prin refuzul de a prezenta evidenţele financiar-contabile solicitate de echipele de inspecţie fiscală, iar prin Raportul de Inspecţie Fiscală se constată că aprovizionările declarate de (S4) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Întrucât nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L., echipa de inspecţie fiscală a considerat că aceasta la rândul ei nu putea efectua livrări de bunuri (utilaje) către (...) S.R.L., operaţiunile respective fiind fictive.

Astfel s-a stabilit că facturile emise de (S4) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferentă.

Societatea (...) S.R.L. a înregistrat achiziţii de bunuri (compactor, freză, maşină de spălat cu jet de apă, buldoexcavator, excavator, etc.) de la furnizorul (...) S.R.L. (...) CUI RO (...), fostă (...) S.R.L. (…), CUI (...), în baza unui număr de 8 facturi emise în perioada 09.07.2013 - 21.02.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 211.257 lei şi a dedus TVA în sumă de 102.512,88 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că firma a fost declarată inactivă din data de 23.01.20)5, de către organele de inspecţie fiscală şi, de asemenea, nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii (...) S.R.L. cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Decizia de Impunere nr. F-(...)/15.05.2015, R.I.F. nr. F-(...)/15.05.2015, Sesizarea penala nr. (...)/19.05.2015 precum şi Procesul verbal nr. (...)/19.05.2015 întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) în urma inspecţiei fiscale efectuate la societatea (...) S.R.L., CUI RO (...) (anexate cauzei) au fost transmise în fotocopie potrivit adresei nr. (...)/29.02.2016 organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...).

Prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-(...)/15.05.2015, organul fiscal a constatat că aprovizionările declarate de (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea.

Astfel s-a considerat că facturile emise de (...) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri ce reprezintă o autobetonieră (...) de la furnizorul (S1) S.R.L. (...), CUI (...), în baza facturii de achiziţie nr. (...)/05.02.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 45000 lei şi a dedus TVA în sumă de 45000 lei.

Din verificarea bazei de date existentă la nivelul A.J.F.P. (...), echipa de inspecţie fiscală a constatat că societatea (S1) S.R.L. depune declaraţia D 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” şi D 300 - decont TVA, doar pentru lunile martie, iunie şi septembrie 2014. În declaraţia 394 aferentă lunii martie 2014 declară doar livrări fără a declara şi achiziţii, deşi în decontul de TVA aferent aceleiaşi perioade societatea deduce TVA aproximativ la nivelul TVA colectate.

Din declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional - D394, echipa de inspecţie fiscală a constatat că principalii furnizori ai (S1) S.R.L. nu declară livrări către aceasta.

De asemenea, echipa de inspecţie fiscală a mai constatat că (...) S.R.L. a depus un singur bilanţ aferent anului 2012, din analiza căruia se constată că societatea verificată nu deţine active imobilizate, nu declară cifră de afaceri şi nu are angajaţi.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii (...) S.R.L. cu privire la locul de unde a fost livrat bunul (utilajul) înscris în factură, a rezultat că acesta a fost transportat de către vânzător la (...), la sediul firmei (...) S.R.L., fără a indica date concrete despre mijlocul de transport cu care a fost adus utilajul şi fără a anexa niciun document de transport. Mai mult utilajul a fost vândut la preţul de 44.500 lei plus TVA, cu 500 lei sub preţul de achiziţie.

După cum a învederat recurenta în mod întemeiat, susţinerea administratorului societăţii că utilajele i-ar fi fost aduse acasă la poartă, argument reţinut de prima instanţă, nu este reală, neputând fi justificată logic aducerea unor utilaje (buldozer, excavator, etc.) cu trailerul din ţară în (...), cu cheltuială inutilă, vânzătorul riscând să se întoarcă cu acestea la punctul de încărcare în cazul în care afacerea nu este perfectată.

SC (...) S.R.L. a achiziţionat utilaje şi din străinătate cu TVA „0” aferent operaţiunilor intracomunitare, care pentru diminuarea TVA la vânzarea în ţară a înregistrat în contabilitate facturi emise de societăţi ce fac parte din lanţuri tranzacţionale fictive.

Astfel, s-a considerat că factura emisă de (S1) S.R.L., sub aspectul realităţii şi legalităţii acesteia nu are calitatea de document justificativ şi nu poate fi luată în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

SC (...) S.R.L. a înregistrat achiziţia unui autogreder, de la furnizorul (...) S.R.L., în baza facturii nr. (...)/30.12.2013, pentru care a dedus TVA în sumă de 23.220 lei. Din verificarea bazei de date existentă la nivelul A.J.F.P. (...), echipa de inspecţie fiscală a constatat că societatea (...) S.R.L. este înmatriculată la O.R.C. cu nr. J(...)/2012, are CUI (... cu obiect de activitate „Construcţii hidrotehnice”, asociat unic şi administrator este (...) din loc. (...), jud. (...).

În urma unui control inopinat efectuat anterior la societatea (...) S.R.L., organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. (...) au încheiat Procesul verbal nr. (...)/13.06.2014 , în care s-a menţionat că societatea nu funcţionează la sediul social declarat, iar potrivit balanţei de verificare încheiată la 31.12.2013 societatea nu deţine în patrimoniu utilaje sau alte mijloace fixe, concluzionând faptul că „facturile emise de (...) S.R.L. nu au la bază operaţiuni reale”.Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde a fost livrat bunul (utilajul autogreder) înscris în factură, a rezultat că acesta nu a fost ridicat de la adresa înscrisă pe factură, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia; astfel, s-a considerat că factura emisă de (...) S.R.L., sub aspectul realităţii şi legalităţii acesteia nu are calitatea de document justificativ şi nu poate fi luată în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

Ca urmare a faptului că au apărut suspiciuni cu privire la realitatea şi legalitatea aprovizionărilor consemnate în facturile de achiziţii de la (S5) S.R.L., echipa de inspecţie a luat legătura cu reprezentanţii societăţii (S5) S.R.L., solicitând documentele de provenienţă ale utilajelor vândute către (...) S.R.L., documente care nu s-au pus la dispoziţie până la data întocmirii R.I.F.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (buldoexcavator Fiat Kobelco şi excavator Caterpillar M312) înscrise în factură, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe factură, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Astfel, echipa de inspecţie a constatat că facturile emise de (S5) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora, nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferentă, întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Având în vedere că asupra provenienţei facturilor înregistrate de la furnizorii menţionaţi anterior exista suspiciunea că astfel de înscrisuri conţin operaţiuni fictive, neîndeplinind calitatea de documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate, în înţelesul art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, organele de inspecţie au procedat la reîncadrarea operaţiunilor în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

Urmare a celor constatate, în baza prevederilor art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, la inspecţia fiscală s-au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile în sumă totală de 1.550.630 lei (431.448 lei + 747.425 lei + 211.257 lei + 45.000 lei + 115.500 lei), care au condus la calcularea unui impozit pe profit suplimentar aferent în sumă de 248.101 lei şi de asemenea, în baza prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 155 din Legea nr. 571/2003 nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 517.951 lei (124.555 lei+ 215.003 lei+102.513 lei + 10.300 lei+ 23.220 lei+ 41.860 lei), devenită TVA de plată.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei […].”

Astfel, art. 11 alin. (1) din Codul Fiscal consacră principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul să analizeze orice operaţiune (tranzacţie) nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. În acest spirit, o tranzacţie normală din punct de vedere juridic poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale.

În baza prevederilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. f) şi art. 146 din Codul fiscal:„Art. 19. - (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţa între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizări de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile [...].

Art. 21. - (4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: [...]

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit formelor; [...].

Art. 146. - (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 [...].”

Astfel, înregistrarea în evidenţa contabilă de către (...) S.R.L. a facturilor provenite de la furnizorii sus-menţionaţi nu dovedeşte provenienţa legală a bunurilor, ci doar intrarea lor în gestiune, în cazul în care tranzacţiile au fost reale.

S-a reţinut de asemenea că, înregistrarea în evidenţele contestatarei a unui bun înscris într-o factură de achiziţie, care aparent întruneşte toate cerinţele legale, dar despre care ulterior, ca urmare a investigaţiilor fiscale întreprinse, se constată deficienţe pe lanţul furnizorilor intermediari, nu absolvă societatea comercială contestatară de consecinţele fiscale corespunzătoare.

Din punct de vedere fiscal nu este suficientă achitarea, înregistrarea şi declararea operaţiunilor comerciale pe baza facturilor emise de furnizori, ci trebuie dovedită realitatea tranzacţiilor, precum şi provenienţa bunurilor achiziţionate, fapt care nu s-a realizat, societatea comercială contestatară neprezentând organelor de inspecţie fiscală documente sau înscrisuri din care să rezulte realitatea tranzacţiilor comerciale cu cei şase furnizori menţionaţi mai sus, respectiv provenienţa legală a bunurilor achiziţionate.

Prin urmare, au fost înlăturate ca neîntemeiate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

În speţă este aplicabilă jurisprudenţa europeană prezentată în cazul C-255/02 Halifax&Others conform căreia în situaţia în care, în urma investigaţiilor fiscale se demonstrează că o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaţionează unele cu altele într-o serie de tranzacţii care dau naştere unei situaţii artificiale, cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce taxa pe valoarea adăugată, organele fiscale sunt îndreptăţite să solicite plata taxei deduse în mod abuziv.

În acelaşi sens, Decizia nr. 272/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde se precizează că, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, operaţiunile fictive constau în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În acest sens, operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. Înalta Curte a precizat că înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

În plus, Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a fost constantă în a aprecia că orice artificiu care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând un conţinut economic real, va fi ignorat şi situaţia „normală” care ar fi existat în absenţa acestui artificiu va fi restabilită.

În concluzie, instanţa a apreciat că, în mod corect, pârâta D.G.R.F.P. (...), la soluţionarea contestaţiei a fost în acord cu jurisprudenţa europeană şi naţională considerând că dreptul de deducere nu poate fi recunoscut din punct de vedere fiscal decât în baza unei premise clare şi certe, aceea a realităţii şi valabilităţii tranzacţiilor dintre contestatoare şi furnizorii săi.

Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 3993 din 3 decembrie 2018

Prin Sentinţa nr. (...) din 08.05.2018 Tribunalul (...) a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC. (...) S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...), prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...). A admis contestaţia făcută de reclamantă şi a anulat Decizia de soluţionare nr. (...)/30.12.2016 emisă de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) cu privire la Decizia de impunere înregistrată sub nr. F - (...) din 30.03.2016. A dispus anularea Deciziei de impunere înregistrată sub nr. F - (...) din 30.03.2016 emisă de către DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) pe seama reclamantei, cu privire la obligaţii de plată suplimentare reprezentând suma de 256.719 lei impozit pe profit şi suma de 517.951 lei taxă pe valoare adăugată. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.100 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) PRIN A.J.F.P. (...), solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ ca neîntemeiată şi menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative fiscale contestate.

În motivele de recurs a arătat următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. (...)/CA pronunţată în şedinţa publică din data de 08.05.2018 de către Tribunalul (...), în dosarul nr. (...)/2017, instanţa a admis cererea reclamantei reţinând următoarele: „instanţa reţine că în mod corect reclamanta a înregistrat în contabilitate achiziţii de la terţii (S1) S.R.L., (S2) S.R.L., (S3) S.R.L., (S4) S.R.L., (S4) S.R.L. şi (S5) S.R.L. precum şi revânzările pentru o parte din utilajele achiziţionate de la respectivii terţi şi cum eronat a reţinut pârâta atât prin Decizia de impunere nr. F - (...)/30.03.2016, cât şi prin Decizia de soluţionare a contestaţiei reclamantei nr.(...)/30.12.2016, ceea ce va determina anularea respectivelor acte administrative.”

Combate cele reţinute de către instanţă prin următoarele:

Menţiunile din sentinţă reţinute de instanţă nu au la bază situaţia reală de fapt şi de drept datorită următoarelor:

- niciodată în cuprinsul actelor administrative întocmite nu s-a afirmat că utilajele achiziţionate nu au existat în realitate, ci faptul că nu au fost prezentate documente de provenienţă prin care să se certifice declararea şi plata la bugetul de stat a TVA de către „furnizorii înregistraţi în contabilitate”.

Este evident că pentru a da impresia de legalitate au fost întocmite facturi care respectă prevederile art. 155 din Legea 571/2003, dar acest fapt nu are relevanţă pentru deductibilitatea fiscală. Mai mult, faptul că utilajele care nu au fost vândute au fost sechestrate cu P.V. de sechestru pentru bunuri imobile nr. (...)/07.04.2016 după încheierea Deciziei de impunere (nr. (...)/30.03.2016) așa cum a reţinut instanţa ca probă de fond precizând existența faptică a acestora, nu dă drept de deducere a cheltuielilor în ce priveşte TVA şi impozitul pe profit.

Se precizează că utilajele sunt bunuri mobile care se deplasează şi nu imobile așa cum s-a reţinut în instanţă.

De asemenea instanţa nu a primit ca fondată apărarea pârâtei prin care aceasta a arătat că reclamanta a avut pentru o tranzacţie cu terţul (...) S.R.L. o înregistrare a operaţiunii de vânzare cumpărare în două facturi cu valori diferite, deoarece s-a înregistrat o singură factură după cum chiar pârâta a reţinut chiar dacă cea cu valoare mai mare, nefiind efectuată o înregistrare dublă din acest punct de vedere.

Totodată faptul că administratorul reclamantei a făcut achiziţii de la terţii (S1) S.R.L., (...) S.R.L. (...) S.R.L., SC (...) S.R.L., SC (S4) S.R.L., SC (...) S.R.L., fără a cunoaşte efectiv administratorii terţilor respectivi şi că a negociat utilaje cu alţi reprezentanţi care au participat la negocieri din partea acestor terţi, că utilajele au fost aduse la sediul reclamantei sau au fost preluate din locuri în care respectivii terţi nu au avut sediul sau punct de lucru declarat sau că au revândut utilajele la un preţ sub cel de achiziţie sau puţin peste acesta nu este relevant pentru modul în care reclamanta a parcurs înregistrarea şi evidenţierea contabilă a respectivelor operaţiuni economice în propria sa contabilitate, comportamentul terţilor parteneri în raport de modul în care au făcut sau nu declaraţiile fiscale fiind de asemenea irelevant din această perspectivă pentru situaţia reclamantei pe marginea operaţiunilor pe care ea şi le-a înregistrat în mod corect în contabilitate.

„Faţă de aspectele mai sus relatate instanţa reţine că în mod corect reclamanta a înregistrat în mod corect în contabilitate achiziţii de la terţii (S1) S.R.L., (...) S.R.L., (S5) S.R.L., SC (...) S.R.L., SC (S4) S.R.L. , SC (...) S.R.L., precum şi revânzările pentru o parte din utilajele achiziţionate de la respectivi terţi”.

Din cele de mai sus rezultă că instanţa nu a privit ca fondată apărarea organelor fiscale considerând ca neconcludent faptul că administratorul SC (...) S.R.L. nu cunoaşte administratorii societăţilor de la care a cumpărat utilajele, că a negociat utilaje cu alte persoane, că utilajele au fost aduse la sediul societăţii, că unele utilaje ar fi fost predate din locaţii în care societatea „furnizoare” nu are punct de lucru declarat şi faptul că le-a vândut sub preţul de achiziţie, întrucât societatea le-a înregistrat în contabilitate.

Este evident că SC (...) S.R.L. a înregistrat în contabilitate facturile emise de societăţile în cauză, fapt total irelevant întrucât administratorul societăţii avea interes în crearea unei situaţii ce dă o aparenţă de legalitate. Faptul că nu a putut da niciun fel de relaţii despre administratorii acestor societăţi este relevant în sensul că pentru utilajele în cauză a primit documente (facturi) care nu au la bază elemente reale.

Susţinerea administratorului societăţii că utilajele i-ar fi fost aduse acasă la poartă, situaţie reţinută de instanţă, nu este reală. Este evident că nici un vânzător nu aduce utilaje (buldozer, excavator, etc.) cu trailerul din ţară în (...) cu cheltuială inutilă, riscând să se întoarcă cu acestea la punctul de încărcare în cazul în care afacerea nu este perfectată.

SC (...) S.R.L. a achiziţionat utilaje şi din străinătate cu TVA „0" aferent operaţiunilor intracomunitare, care pentru diminuarea TVA la vânzarea în ţară a înregistrat în contabilitate facturi emise de societari ce fac parte din lanţuri tranzacţionale fictive.

SC (...) S.R.L. are ca administrator pe (...) persoană fără domiciliu stabil (în actul de identitate figurează cu domiciliul în (...), (...), la o fostă fermă a I.A.S. (...) unde nu a domiciliat niciodată) şi fără capacitatea materială şi umana de a efectua operaţiuni comerciale în numele unor societăţi comerciale. Acesta este cercetat în mai multe dosare penale pe rol la Parchetul de pe lângă Tribunalul (...). Instanţa nu a consemnat faptul că persoana în cauză ar fi fost citată şi audiată în calitate de martor cu toate că s-a solicitat acest lucru existând un mandat de aducere.

În ce priveşte SC (S1) S.R.L., societate având ca administrator pe cetăţeanul maghiar (...) cu sediul în judeţul (...), a fost implicată în emiterea de facturi fictive la mai multe societăţi „beneficiare" fiind excluse de la deductibilitate.

Curtea de Apel (...) prin mai multe Decizii a reţinut fictivitatea documentelor emise de societăţile de mai sus, obligând la plată societăţile care şi-au diminuat obligaţiile fiscale.

Astfel prin Decizia civilă (...)/CA/2016-R pronunţată la SC (...) S.R.L. (...) SPRL, lichidator judiciar ) au fost menţinute sumele suplimentar stabilite ca urmare a operaţiunilor fictive cu SC (...) S.R.L.

Se precizează că SC (...) S.R.L. este în faliment, acţiunea în contencios fiind susţinută de (...) SPRL administrator judiciar, fapt ce demonstrează că administratorul societăţii nu are intenţia de a-şi achita datoriile faţă de buget şi alţi creditori.

SC (...) S.R.L. a fost înfiinţată după cesionarea părţilor sociale ale SC (...) S.R.L. cu sediul în (...), judeţul (...) de către (CEDENT) către (Cesionar) (fratele lui (...) administrator la SC (...) S.R.L.)

SC (...) S.R.L. a înregistrat în contabilitate documente fictive pentru diminuarea obligaţiilor fiscale astfel că administratorul acesteia a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul din 27.04.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul (...) în Dosar (...)/2014. Din cele de mai sus au rezultat vechi legături între numiţii (CEDENT) din (...) şi fraţii (CESIONAR) şi (...) persoane folosite şi în operaţiuni de evaziune fiscală de către persoane interesate.

Se precizează că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/P/2014 se continuă cercetările faţă de (...) (...) din loc. (...), Ungaria pentru complicitate la evaziune fiscală.

Din verificarea privind activitatea SC (...) S.R.L. au rezultat următoarele:

Societatea (...) S.R.L. deţine facturi de achiziţii ce apar ca fiind emise de societatea (...) S.R.L., mun. (...), CUI (...).

Din verificarea informaţiilor existente a rezultat ca SC (...) S.R.L. este înmatriculată la ORC cu nr. J(...)/2005 are CUI (...) cu obiect de activitate „transporturi rutiere de mărfuri", asociat unic şi administrator al societăţii fiind (A1) din (...), jud. (...), din 17.01.2014.

În vederea identificării realităţii operaţiunilor dintre SC (...) S.R.L. şi SC (...) S.R.L. s-au solicitat date cu adresa nr. (...)/15.02.2016 de la A.J.F.P. (...).

În urma solicitărilor s-a primit cu adresa nr. (...)/25.02.2016, de la A.J.F.P. (...), în fotocopie, câte un exemplar din R.I.F. şi sesizarea penală întocmite în urma inspecţiei fiscale efectuate la SC (...) S.R.L. (...). în cadrul Raportului de Inspecţie Fiscală organul fiscal constată că „aprovizionările declarate de SC (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea.”

Facturile emise de SC (...) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Urmare a celor de mai sus, în vederea clarificării şi definitivării constatărilor a solicitat explicaţii scrise de la reprezentantul legal al societăţii (...) S.R.L. punând şi următoarele întrebări:

„Care este persoana cu care s-a luat legătura pentru furnizarea de utilaje şi în ce împrejurări? Care este locaţia din care au fost preluate utilajele şi care a fost punctul de descărcare?” Administratorul societăţii, dl. (...), a răspuns următoarele:

„Persoana de contact cu care s-a luat legătura a fost d-nul (A1) care m-a contactat în vederea achiziţionării mai multor utilaje de construcţii”, deşi conform fişelor analitice de partener societatea (S2) S.R.L. apare doar ca şi furnizor nu şi ca şi client. „Utilajele au fost preluate din mai multe locaţii din ţară cum ar fi: Braşov, Suceava, Călăraşi, Bistriţa-Năsăud şi descărcate la (...)." Deşi societatea (S2) S.R.L. are sediul în (...) nici unul din utilaje nu a fost achiziţionat de la sediul acesteia sau de la vreun punct de lucru al acesteia.

La întrebarea: „Cum explicaţi faptul că aţi achitat în plus faţă de facturile emise suma de 18.428 lei şi dacă aţi luat măsuri de recuperare a soldului?” dl. (...) a răspuns: „Am mai cumpărat un lot de utilaje la care am plătit un avans, la care pe urmă am renunţat deoarece nu am putut să le achit şi am pierdut avansul." Administratorul societăţii nu ne-a prezentat nici un contract încheiat în acest sens, mai mult a efectuat diverse plăţi către alţi furnizori, achiziţionând alte utilaje.

În urma confruntării facturilor de achiziţii a utilajelor ce apar a fi emise de SC (...) S.R.L. (...) cu facturile de vânzare a utilajelor emise de SC (...) S.R.L. se observă că în majoritatea situaţiilor preţul de vânzare a acestora este sub preţul de achiziţie sau foarte puţin peste preţul de achiziţie. Mai mult utilajul „autospeciala Mercedes marca (...)" din factura cu seria (...)/24.11.2014 apare stornat cu factura (...)/09.01.2015 dar şi vândută cu factura (...)/19.12.2014 către SC (...).

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (...) S.R.L. (...), nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Societatea (...) S.R.L. deţine facturi de achiziţii ce apar ca fiind emise de societatea (S4) S.R.L., mun. (...), CUI (...).

Din verificarea informaţiilor existente a rezultat că SC (S4) S.R.L. este înmatriculată la ORC cu nr. J(...)/2012 are CUI (...) cu obiect de activitate „comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor” asociat unic şi administrator al societăţii fiind (...) din loc. (...), începând cu data de 09.12.2014.

Firma a fost declarată inactivă din 05.06.2015 de către organele de inspecţie fiscală. Deşi CNP-ul persoanei care a emis facturile este acelaşi, scrisul este diferit la unele facturi. În vederea identificării realităţii operaţiunilor dintre SC (...) S.R.L. şi SC (S4) S.R.L. s-au solicitat date cu adresa nr. (...)/15.02.2016 de la A.J.F.P. (...). În urma solicitărilor s-a primit cu adresa nr. (...)/29.02.2016, de la A.J.F.P. (...), în fotocopie, câte un exemplar din Decizia de impunere, R.I.F. precum şi Procesele verbale de control inopinat întocmite în urma inspecţiei fiscale efectuate la SC (S4) S.R.L. (...). Din Procesele verbale întocmite la această societate precum şi din R.I.F.-ul întocmit reiese faptul că reprezentantul societăţii (S4) S.R.L. se sustrage de la efectuarea controlului prin refuzul de a prezenta evidenţele financiar contabile solicitate de echipele de inspecţie fiscală. În timpul inspecţiei fiscale derulate la societatea (S4) S.R.L., în vederea stabilirii realităţii şi legalităţii tranzacţiilor, organul de inspecţie fiscală a efectuat mai multe verificări încrucişate. În cadrul Raportului de Inspecţie Fiscală organul fiscal constată că aprovizionările declarate de SC (S4) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea.

Facturile emise de SC (S4) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (S4) S.R.L. (...), nu au la baza elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

În urma confruntării facturilor de achiziţii a utilajelor ce apar a fi emise de SC (S4) S.R.L. (...), cu facturile de vânzare a utilajelor emise de SC (...) S.R.L. se observă că în majoritatea situaţiilor preţul de vânzare a acestora este sub preţul de achiziţie sau foarte puţin peste preţul de achiziţie.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (S4) S.R.L. (...), nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Societatea (...) S.R.L. deţine facturi de achiziţii ce apar ca fiind emise de societatea (...) S.R.L., mun. (...), CUI (...).

Din verificarea informaţiilor existente a rezultat că CUI (...) aparţine societăţii (...) S.R.L., înmatriculată la ORC cu nr. J(...)/2012 are CUI (...) cu obiect de activitate „comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor", asociat unic şi administrator al societăţii fiind (...) din loc. (...), începând cu data de 07.08.2014. Societatea este inactivă din data de 23.01.2015.

În vederea identificării realităţii operaţiunilor dintre SC (...) S.R.L. şi SC (...) S.R.L. (SC (...) S.R.L.) s-au solicitat date cu adresa nr. (...)/15.02.2016 de la AJ.F.P. (...). În urma solicitărilor s-a primit cu adresa nr.(...)/29.02.2016, de la A.J.F.P. (...), în fotocopie, câte un exemplar din Decizia de impunere, R.I.F. precum şi Procesele verbale de control inopinat întocmite în urma inspecţiei fiscale efectuate la SC (...) S.R.L. (...). În cadrul Raportului de Inspecţie Fiscală organul fiscal constată că aprovizionările declarate de SC (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea.

Conform constatărilor din Raportul de Inspecţie Fiscală rezultă că organul de inspecţie fiscală a considerat că SC (...) S.R.L. (...) a simulat un caracter economic; în realitate s-au creat condiţii de aparentă legalitate prin care s-a pus în mişcare doar un circuit scriptic al documentelor şi nu un transfer efectiv al mărfurilor înscrise în documente. În urma controalelor efectuate la SC (...) S.R.L. (...), organele fiscale au concluzionat că SC (...) S.R.L. (...) face parte din grup de contribuabili care relaţionează, în sensul creării unor circuite comerciale simulate, având ca efect final emiterea de facturi generatoare de deduceri fiscale ilegale.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (...) S.R.L. (SC (...) S.R.L.) (...), nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA. În urma confruntării facturilor de achiziţii a utilajelor ce apar a fi emise de SC (...) S.R.L. (SC (...) S.R.L.) (...), cu facturile de vânzare a utilajelor emise de SC (...) S.R.L. se observă că în majoritatea situaţiilor preţul de vânzare a acestora este sub preţul de achiziţie sau foarte puţin peste preţul de achiziţie.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (...) S.R.L. (SC (...) S.R.L.) (...), nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Cu privire la achiziţiile înregistrate de către societatea verificată în luna februarie 2014 de la S.C. (S1) S.R.L. (...) (CUI (...) cu sediul social în mun. (...), str. (...), cam. (...), jud. (...).

Din verificarea informaţiilor existente a rezultat că societatea (S1) S.R.L., este înmatriculată la O.R.C. cu nr. J(...)/2012 are CUI (...) cu obiect de activitate conform ultimului bilanţ „comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor". Societatea verificată înregistrează în evidenţa contabilă, în luna februarie 2014, achiziţii ce reprezintă autobetoniera (...), în valoare totala de 55,800 lei, din care baza de impozitare 45.000 lei şi TVA aferent în suma de 10.800 lei, pe baza facturii nr.(...)/05.02.2014. Din baza de date A.N.A.F., reiese ca asociat unic şi administrator al SC (S1) S.R.L. este (...) (...) din loc. (...), Ungaria.

Totodată reiese ca SC (S1) S.R.L. nu a avut personal angajat şi a depus un singur bilanţ aferent anului 2012. Din analiza acestui bilanţ rezulta ca nu deţine active imobilizate, nu declară cifra de afaceri, nu are angajaţi. Mai mult societatea depune declaraţia D 394 "Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” şi D 300-decont TVA, doar pentru lunile martie, iunie şi septembrie 2014. În declaraţia 394 aferentă lunii martie 2014 societatea declară doar livrări fără a declara şi achiziţii deşi în decontul de TVA aferent aceleiaşi perioade societatea deduce TVA aproximativ la nivelul TVA colectată.

Referitor la D394 – „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional”, reiese că principalii furnizori ai (S1) S.R.L. nu declară livrări către aceasta.

La întrebările puse de echipa de inspecţie fiscală administratorul societăţii (...) S.R.L. răspunde că există contract de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi, contract pe care îl şi ataşează. La întrebarea pusă de echipa de inspecţie fiscală: „Care este persoana cu care s-a luat legătura pentru furnizarea utilajului şi în ce împrejurări?” aceasta răspunde că „persoana de contact cu care s-a luat legătura a fost d-nul (...) care a fost interesat de anumite utilaje.” Deşi administratorul societăţii afirmă că reprezentantul societăţii (S1) S.R.L., d-nul (...) a fost interesat de anumite utilaje de la societatea (...) S.R.L., în urma verificărilor efectuate rezultă că SC (...) S.R.L. nu a efectuat nici o livrare către SC (S1) S.R.L.

De asemenea răspunde că bunul a fost vândut societăţii(...) S.R.L. (...) şi ataşează factura de vânzare, aviz de însoţire a mărfii şi scrisoarea de transport (CMR). Vizavi de achiziţia acestui utilaj administratorul societăţii răspunde că acesta a fost transportat de către vânzător la (...), la sediul firmei (...) S.R.L., fără a da date concrete despre mijlocul de transport cu care a fost adus utilajul şi fără a anexa nici un document de transport (ex. CMR) ca şi în cazul vânzării bunului. Mai mult utilajul a fost vândut la preţul de 44.500 lei plus TVA, cu 500 lei sub preţul de achiziţie.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (S1) S.R.L., nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Cu privire la achiziţiile înregistrate de către societatea verificată de la S.C. (...) S.R.L. (CUI (...) cu sediul social în mun. (...), (...), jud. (...). Societatea verificată înregistrează în evidenţa contabilă, în luna decembrie 2013, achiziţia unui utilaj, în valoare totală de 119.970 lei, din care baza de impozitare 96.750 lei şi TVA aferent în sumă de 23.220 lei, pe baza facturii nr. (...)/30.12.2013. Din verificarea informaţiilor existente a rezultat că societatea (...) S.R.L., este înmatriculată Ia O.R.C. cu nr. J(...)/2012 are CUI (... cu obiect de activitate „construcţii hidrotehnice”.

Din baza de date A.N.A.F., reiese că asociat unic şi administrator al SC (...) S.R.L. este (...) din loc. (...), jud. (...).

În ceea ce priveşte S.C. (...) S.R.L. precizează faptul că, urmare a unui control inopinat efectuat anterior la societate, organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. (...) au încheiat procesul verbal nr. (...)/13.06.2014 în care s-a menţionat că societatea nu funcţionează la sediul social declarat, iar potrivit balanţei de verificare încheiată la 31.12.2013 societatea nu deţine în patrimoniu utilaje sau alte mijloace fixe, concluzionând faptul că „facturile emise de S.C. (...) S.R.L. nu au la bază operaţiuni reale”. În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la S.C. (...) S.R.L., nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Cu privire la achiziţiile înregistrate de către societatea verificată de la S.C. (S5) (CUI (...) cu sediul social în mun. (...), jud. (...). Factura nr.(...)/06.05.2015 există emisă în două variante, pe ambele apar aceleaşi utilaje; diferenţa dintre cele două facturi constă doar în valoarea lor.

În evidenţa contabilă a societăţii (...) S.R.L. este înregistrată factura cu valoarea mai mare (115.500 + 27.720= 143.220).

Totodată societatea (S5) S.R.L. apare în evidentele societăţii (...) S.R.L. şi ca şi client, fiind emise către această societate două facturi.

În factura nr.(...)5/22.04.2013 figurează un excavator Liebherr 902 (cu motor defect) la preţul de 18.916 lei plus TVA şi un miniexcavator Komatsu PC75 la preţul de 40.000 lei.

În factura nr. (...)2/22.05.2015 figurează un excavator Liebherr 902 (cu motor defect) la preţul de 68.548,39 lei plus TVA.

Echipa de inspecţie a luat legătura cu reprezentanţii societăţii (S5) S.R.L. care au furnizat jurnalul de vânzări al societăţii unde apare înregistrată aceeaşi factură ca şi la societatea (...) S.R.L. Totodată a solicitat documentele de provenienţă ale utilajelor vândute către SC (...) S.R.L., documente pe care nu le-a primit până la data întocmirii prezentului R.I.F.

Urmare a celor de mai sus, în vederea clarificării şi definitivării constatărilor a solicitat explicaţii scrise de la reprezentantul legal al societăţii (...) S.R.L. punând următoarele întrebări:

„Dacă s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare privind achiziţia/vânzarea de utilaje de la această societate?

Care este persoana cu care s-a luat legătura pentru furnizarea/livrarea de utilaje şi în ce împrejurări?

Care este locaţia din care au fost preluate utilajele şi care a fost punctul de descărcare, în cazul utilajelor achiziţionate?

Care este locaţia din care au fost predate utilajele şi care a fost punctul de incarcare, în cazul utilajelor livrate?

Cine a efectuat transportul utilajelor, cu ce mijloace de transport, respectiv cine a achitat contravaloarea transportului, în ambele situaţii?

Dacă utilajele achiziţionate pot fi identificate (cu indicarea seriilor de identificare sau alte date tehnice) şi dacă la momentul actual, ele se află în stoc sau au fost vândute, către cine?

În ceea ce priveşte utilajele vândute către această societate dacă pot fi identificate şi dacă se cunoaşte provenienţa lor, cu precizarea documentelor de provenienţă?”

Administratorul societăţii, dl. (...), a răspuns următoarele:

„Între cele două societăţi există contract de vânzare-cumpărare” ataşând totodată 2 contracte de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi, astfel:

- unul în care SC (...) S.R.L. apare ca şi cumpărător al unui buldoexcavator Fiat Kobelco FB 200 şi al unui excavator Caterpillar M312 (utilajele ce apar în factura nr.(...)/06.05.2015) la valoare totală de 68.548,39 lei fără TVA.

Contractul nu are nici număr, nici dată. Factura (...)/06.05.2015 înregistrată în evidenţa contabilă a ambelor societăţi este cea cu valoarea de 115.500 lei plus TVA.

- al doilea contract fiind Contractul de vânzare cumpărare nr. (...)/22-05-2015, în care SC (...) S.R.L. apare ca şi vânzător al unui escavator Liebher 902 (motor defect) la valoarea totală de 68.548,36 lei+TVA, total 85.000 lei.

„Persoana de contact cu care s-a luat legătura a fost d-na (...). „Locaţia de unde s-au preluat utilajele este: (...) (jud.(...) şi au fost transportate în Germania de către firma transportatoare (...) S.R.L. (...), (...) S.R.L. (...)”.

„Valoarea transportului utilajelor a fost suportată de către cumpărător.”

„Utilajele se pot identifica la firma cărora au fost vândute, (...)”

„Utilajele vândute către această societate se pot identifica fiind cumpărate din afara României.”

Astfel, echipa de inspecţie a constatat că facturile emise de SC (S5) S.R.L., sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora, nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare, întrucât în amonte nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

În concluzie operaţiunile înregistrate în contabilitatea SC (...) S.R.L. ca şi achiziţii de la SC (S5) S.R.L. (...) nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA.

Ţinând cont de cele de mai sus, echipa de inspecţie fiscală a constatat că deşi societatea verificată deţine facturi, plăţi efectuate prin bancă şi contracte aferente, cheltuielile înregistrate în baza facturilor precum şi a contractelor existente, nu au fost efectuate în mod real de la societăţile care apar pe factură ca fiind societăţile furnizoare, aceste utilaje fiind achiziţionate, cel mai probabil, de la diverse persoane fizice neplătitoare de TVA şi la valori mult inferioare celor din facturi, aceste facturi şi contractele aferente fiind întocmite, în scopul diminuării profitului impozabil şi în consecinţă a impozitului pe profit, precum şi a taxei pe valoarea adăugată de plată datorate de societate, prin această modalitate s-a încercat crearea unei aparenţe de tranzacţii reale.

Astfel că echipa de inspecţie, luând în considerare elementele de mai sus, a ţinut cont de art. 11, alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede că: „La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii” coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 conform căruia: „Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale ...” şi nu a acceptat la deducere cheltuieli totale în valoare de 1.550.630 lei şi TVA în sumă totală de 517.951 lei.

În concluzie, menţin constatările din Raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere încheiate la societate ca urmare a încheierii inspecţiei fiscale şi solicită instanţei menţinerea actelor administrative temeinice şi legale în sensul expus prin cuprinsul acestora raportat la baza legală pe care au fost fundamentate.

Totodată, potrivit regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în faţa justiţiei de propria culpă pentru a valorifica un drept, invocând nerespectarea de către el însuşi a unor norme legale care de altfel nu au caracter imperativ.

Potrivit art.73 alin. 1 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscală: „Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal”, or înscrisurile şi documentele puse la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală sunt lipsite de forţa probantă în acest sens .

Cu privire la capătul de cerere, privind acordarea cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.100 lei, solicită cenzurarea acestora, potrivit celor ce urmează:

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanţe a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieşi din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumţia că nu datorează nimic nimănui), fie susţinerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumţia relativă sus amintită). Astfel înţeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art.453 alin. l Cod procedură civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” şi, în acest context, supune atenţiei instanţei împrejurarea admiterii în parte a acţiunii promovate de către reclamantă.

Culpa procesuală aparţine pârâtului: dacă nu şi-a executat obligaţiile, astfel încât s-a admis acţiunea reclamantului; dacă îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului; dacă pârâtul şi-a executat obligaţia înainte de sesizarea instanţei, dar nu 1-a înştiinţat pe reclamant, ceea ce a determinat declanşarea procesului, aspect neconstatat ca atare, în sarcina instituţiei, de către instanţă. Chiar în prezenţa unor înscrisuri doveditoare (decont expert), instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei.

Aşa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza Costin împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza Străin şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza Stere şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007), se poate afirma că şi în dreptul intern partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 451 Cod procedură civilă) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Aşadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu, sens în care obligarea instituţiei la suportarea cheltuielilor efectuate cu expertiza dispusă în cauză, nu se regăsesc.

Consideră că sintagma „proporţional cu culpa procesuală, este mai potrivită decât formularea „proporţional cu pretenţiile admise”, respectând litera legii şi fiind conformă cu spiritul acesteia. Ceea ce stă la baza stabilirii dreptului la restituirea cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii, aprecierea acesteia realizându-se în funcţie de mai multe criterii printre care proporţia în care cererea formulată a fost admisă, solicitând astfel instanţei de control judiciar să compenseze şi măcar parţial aceste cheltuieli, proporţional cu admiterea acţiunii principale.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul. De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţă, comportare neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu poate fi reţinută pentru a putea fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Fata de cele arătate mai sus, solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

În considerarea celor de mai sus, solicită admiterea recursului, casarea Sentinţei civile şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii în contencios administrativ ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative fiscale ca legale şi temeinice.

În drept a invocat prevederile dispoziţiile legale menţionate în recurs.

Intimata SC (...) S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, pentru următoarele motive:

În fapt: Criticile aduse Sentinţei civile nr. (...)/CA/08.05.2018 pronunţată de Tribunalul (...) sunt neîntemeiate:

Prin Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...)/30.03.2016 s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii de plată, în sumă totală de 774.670 lei, reprezentând: impozit pe profit în sumă de 256.719 lei; taxă pe valoare adăugată în sumă de 517.951 lei.

Au fost contestate pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...)/30.03.2016, contestaţia fiind înregistrată la organul emitent sub numărul (...)/27.04.2016. Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr.(...)/30.12.2016 s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru suma de 766.052 lei şi ca nemotivată pentru suma de 8.618 lei.

În cauză, potrivit raportului de inspecţie fiscală nr. F-(...)/30.03.2016 şi prin Decizia de impunere nr. F-(...) din 30.03.2016 organele fiscale stabilesc un impozit pe profit suplimentar de 256.719 lei şi nu recunosc dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată în suma de 517.951 lei, aferentă achiziţiilor efectuate de la: (S1) S.R.L., (S2) S.R.L., (S3) S.R.L., (S4) S.R.L., (S6) S.R.L. şi (S5) S.R.L., pe motiv că achiziţiile menţionate nu au la bază elemente reale.

Organele fiscale pe baza unor suspiciuni cu privire la realitatea şi legalitatea aprovizionărilor de la aceşti furnizori stabilesc sume suplimentare de plată, impozit pe profit şi TVA, fără să documenteze sau să probeze aceste suspiciuni, astfel:

-cu privire la achiziţiile de la (S6) S.R.L., organele de control afirmă că nu sunt reale şi nu pot fi luate în considerare întrucât în amonte nu s-a putut face dovada originii şi circuitului legal al bunurilor;

-cu privire la achiziţiile de la (S4) S.R.L., organele de control afirmă că nu sunt reale şi nu pot fi luate în considerare întrucât în amonte nu s-a putut face dovada originii şi circuitului legal al bunurilor;

-cu privire la achiziţiile de la (S4) S.R.L. şi (S7) S.R.L., organele de control afirmă că nu au la bază elemente reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA;

-cu privire la achiziţiile de la (S1) S.R.L., organele de control afirmă că nu au la bază elemente reale, principalii furnizori către acesta nu declară livrările şi prin urmare nu pot fi considerare cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA;

-cu privire la achiziţiile de la (S4) S.R.L., organele de control afirmă că nu au la bază elemente reale, acesta nefuncţionând la sediul declarat şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu are drept de deducere a TVA;

-cu privire la achiziţiile de la (S5) S.R.L., organele de control afirmă că nu sunt reale şi nu pot fi luate în considerare întrucât în amonte nu s-a putut face dovada originii şi circuitului legal al bunurilor.

Prin urmare achiziţiile în cauză nu sunt acceptate de organele de control pe motiv că la furnizorii sau antefurnizorii săi nu s-a putut face dovada originii şi circuitului legal al bunurilor. Organele de control şi organele de soluţionare a contestaţiei în actele administrativ fiscale contestate au reţinut că faţă de provenienţa facturilor înregistrate de la furnizorii mai sus menţionaţi „există suspiciunea că astfel de înscrisuri conţin operaţiuni fictive, neîndeplinind calitatea de documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate, în sensul art. 6 alin. l din Legea contabilităţii ....”.

Iar în baza acestor suspiciuni şi nu a unor date certe, au reîncadrat operaţiunile în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003.

În realitate, achiziţiile efectuate de societate de la societăţile mai sus menţionate, sunt reale, se bazează pe tranzacţii reale cu bunuri care există, fiind identificate chiar de organele de control care au recunoscut existenţa bunurilor. Toate achiziţiile sunt documentate prin contracte de vânzare-cumpărare (depuse în probaţiune la dosar) şi cu facturi de achiziţie în original ce întrunesc cerinţele prevăzute de art.155 din Legea nr.571/2003 - Codul fiscal, organul de control neavând nici o bază în a afirma că acestea nu au calitatea de document justificativ. Utilajele au fost livrate societăţii, aspect ce poate fi dovedit cu scrisorile de transport CMR aferente.

Societatea a înregistrat în contabilitate potrivit normei contabile aceste achiziţii, le-a achitat prin sistemul bancar sau numerar. Mai mult, o parte din acestea au fost vândute altor societăţi comerciale înregistrând venituri şi colectând TVA la vânzarea acestora.

Modul de aprovizionare al furnizorilor sau indisciplina fiscală a acestora nu priveşte societatea, aceasta şi-a onorat obligaţiile de plată pentru utilajele achiziţionate, fiind un cumpărător de bună credinţă.

Organul de control fiscal şi de soluţionare a contestaţiei nu motivează constatările, nu face o legătură între constatările de fapt şi de drept, nu sunt evidenţiate în actul de control abaterile de la norma fiscală imputabilă societăţii, aspect reţinut şi de instanţa de fond. În actele contestate se face referire la constatările/suspiciunile legate de aceste achiziţii prin prisma societăţilor vânzătoare, fără a menţiona ceva imputabil societăţii sau faptul că ar fi cunoscut neregulile furnizorilor invocate în actul de control şi trage concluzia că nu are drept de deducere al cheltuielilor cu aceste achiziţii şi de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă.

Sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de norma fiscală, respectiv Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal privind deductibilitatea cheltuielilor, cheltuielile înregistrate de societate fiind exclusiv în scopul realizării veniturilor impozabile.

Potrivit art. 21 alin. 1 din Codul fiscal „Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.”

O parte din utilajele aferente tranzacţiilor analizate în actele fiscale contestate au fost revândute, fiind întocmite corect documentele contabile pe seama revânzărilor, care au fost corect relevate la operaţiunile legate de deducerea taxei pe valoare adăugată, după cum s-a reţinut şi în concluziile raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză. În lucrarea de expertiză fiscală efectuată în cauză, în concluziile de la obiectivul nr. 2, se arată că prin revânzarea utilajelor achiziţionate de la (S1) S.R.L., (S2) S.R.L., (S3) S.R.L., (S4) S.R.L., (...) S.R.L. şi (S5) S.R.L., s-au înregistrat venituri şi s-a colectat TVA.

Menţionarea art. 21 alin. 4 lit. f) ca temei de drept în raportul de inspecţie fiscală nu are nici o justificare şi nu este incident în cauză deoarece facturile analizate de inspectorii fiscali conţin bunuri identificabile, a căror existenţă este recunoscută chiar de organul de control, îndeplinind toate condiţiile cerute de norma contabilă şi/sau norma fiscală în privinţa documentelor justificative.

Mai mult, conform Procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. (...)/07.04.2016 s-a instituit sechestru asupra utilajelor achiziţionate de la (S1) S.R.L., (S2) S.R.L., (S3) S.R.L., (S4) S.R.L., (S4) S.R.L. şi (S5) S.R.L., ceea ce demonstrează în plus netemeinicia susţinerilor legate de caracterul artificial al operaţiunilor de cumpărare a utilajelor. De vreme ce aceste bunuri sunt evidenţiate în patrimoniul societăţii şi sunt avute în vedere ca bunuri care pot face obiectul sechestrului, cu posibilitatea vânzării chiar de către recurentă prin procedura de executare silită, este evident că achiziţiile acestora nu pot fi considerate ca având un caracter artificial.

Astfel, în condiţiile în care SC (...) S.R.L. respectă integral prevederile normei contabile, cât şi cele ale normei fiscale, privind înregistrarea cheltuielilor, organele de control îngrădesc fără nici un temei dreptul de deducere al cheltuielilor aferente achiziţiilor în cauză, stabilind nelegal un impozit pe profit suplimentar de 256.719 lei.

SC (...) S.R.L. îndeplineşte toate condiţiile de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor efectuate, condiţii prevăzute la art. 145 alin. 2 şi art.146 alin. l coroborate cu prevederile art.155 din Legea nr. 571/2003.

Dreptul de deducere este reglementat de art. 145 din Codul Fiscal care la alin. 2 prevede: „... (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) Operaţiuni taxabile; ...”.

Astfel, dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de T.V.A. are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată, aferentă prestărilor de servicii care i-au fost prestate sau urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

Potrivit pct. 594, 598 şi 609 din Ghidul privind taxa pe valoarea adăugată publicat de Ministerul Finanţelor:

Pct. 594 „Principala caracteristică a TVA este mecanismul de deducere, care permite colectarea individuală a taxei pe parcursul diferitelor etape ale producţiei şi distribuţiei (în măsura în care există aceste etape diferite) iar, pe de altă parte, asigură ca, în oricare din etapele menţionate, stocurile de bunuri deţinute de persoanele impozabile să fie evidenţiate exclusiv TVA. De asemenea, mecanismul de deducere, într-o anumită măsură, asigură un mijloc de verificare încrucişată a operaţiunilor, deoarece TVA facturată de o persoană impozabilă alteia conferă acesteia din urmă dreptul de deducere. Acesta este un fapt ce se poate dovedi util la efectuarea controalelor.”

Pct. 598. Este important să subliniem că: a) deducerea taxei aferentă achiziţiilor este un drept imediat, în sensul că întreaga TVA datorată sau achitată de persoana impozabilă pentru achiziţii într-o anumita perioadă fiscală este deductibilă în acea perioadă, indiferent dacă bunurile sau serviciile aferente sunt revândute sau utilizate în aceeaşi perioadă fiscală. Dreptul de deducere se poate exercita imediat în măsura în care este sigur în momentul operaţiunii că bunurile sau serviciile respective vor fi în final utilizate în vederea desfăşurării activităţii economice de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA care a achiziţionat bunurile şi/sau serviciile respective.

Pct. 609. (1) Prevederile art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal dau dreptul oricărei persoane impozabile să deducă taxa aferentă achiziţiilor din taxa pe care este obligată să o plătească.

În raport cu art. 134 - 136 din Codul Fiscal, TVA devine exigibilă pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii ce au loc în România, la data la care bunurile sunt livrate sau serviciile sunt prestate sau la data la care se emite o factură sau se primeşte o plată în avans.

Astfel, dacă societatea a înregistrat şi declarat achiziţiile efectuate de la furnizori a realizat o obligaţie legală cerută atât de codul fiscal cât şi de legea contabilităţii, iar faptul că furnizorii nu au declarat TVA în condiţiile legii nu este un fapt imputabil societăţii, fiind problema fiscului să ia măsuri de colectare a taxei pe valoarea adăugată nedeclarată şi neachitată de către cele patru firme. Societatea contestatoare a exercitat un drept şi o obligaţie legală justificată de achiziţiile efectuate.

La art.146 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal se stabilesc şi condiţiile aplicabile pentru exercitarea dreptului la deducere potrivit cărora „(1) pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) Pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 ....;”

Astfel, în vederea exercitării dreptului de deducere, persoana impozabilă trebuie să deţină o factură emisă de o persoană impozabilă înregistrată în scop de TVA, care potrivit art. 155 trebuie să conţină în mod obligatoriu denumirea bunului vândut.

Din actele puse la dispoziţia organelor de control reiese că facturile emise de către (S1) S.R.L., (S2) S.R.L., (S3) S.R.L., (S4) S.R.L., (S6) S.R.L. şi (S5) S.R.L. îndeplinesc condiţiile cerute de normele legale.

Tranzacţiile încheiate cu furnizorii de mai sus au fost analizate, în baza documentelor şi operaţiunilor contabile efectuate de societate, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei financiar contabile, în raportul de expertiză fiscală efectuat de expert fiscal (...), care a reţinut că toate facturile aferente achiziţiilor care fac obiectul controlului fiscal au calitatea de document justificativ, cuprinzând cheltuieli deductibile, societatea procedând la calcularea corectă a bazei de impozitare referitoare la impozit pe profit şi taxă pe valoare adăugată, apreciind că nu pot fi reţinute obligaţiile de plată suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. (…)/30.03.2016 contestată în cauză.

Potrivit celor de mai sus S.C. (...) S.R.L îndeplineşte condiţiile pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor, analizate de organele de control fiscal, deoarece:

-achiziţiile sunt destinate unor operaţiuni taxabile fiind utilizate în activitatea proprie;

-reclamantul deţine facturi emise de o persoană impozabilă înregistrată în scop de TVA, condiţie cerută de art. 146 alin. 1 din Legea nr. 571/2003;

-facturile îndeplinesc toate cerinţele impuse de art. 155 din Legea 571/2003.

Astfel, stabilirea de către organele de control a sumei de 517.951 lei, taxa pe valoarea adăugată suplimentară neavând temei legal, mai mult fiind efectuată cu încălcarea sau împotriva normelor fiscale naţionale şi a normelor fiscale europene.

Având în vedere cele menţionate mai sus ne găsim în situaţia de neacceptare la deducere de către organele fiscale a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor de achiziţii, în condiţiile îndeplinirii de către societate a tuturor cerinţelor impuse de lege pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.

Din analiza Raportului de inspecţie fiscală, în temeiul căruia s-a stabilit impunerea pe seama societăţii, rezultă că acesta nu este motivat în fapt, rezumându-se la o înşiruire de dispoziţii legale în baza cărora a calculat impozit pe profit suplimentar şi TVA. Organul de control nu ţine seama de probele prezentate: (1) documentele justificative şi evidenţele contabile privind achiziţiile şi plăţile efectuate; (2) existenţa fizică a bunurilor achiziţionate în cadrul societăţii sau la beneficiarii la care au fost valorificate, dar trage concluzia că operaţiunile sunt nereale pe baza unor informaţii incomplete „societatea nu funcţionează la sediul declarat” sau „furnizorii nu pot face dovada originii bunurilor”.

Organele fiscale în loc să verifice furnizorii pentru o posibilă nerespectare a legislaţiei fiscale, sancţionează societatea în calitate de cumpărător, în condiţiile în care a evidenţiat şi declarat în mod corect toate tranzacţiile. Constatările care au stat la baza întocmirii Deciziei de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 au la baza bănuieli şi indicii referitoare la furnizori, sau la furnizorii acestora, neconfirmate prin acte definitive şi irevocabile, acte care oricum nu pot influenţa obligaţiile fiscale ale societăţii.

Ca şi dovadă a nelegalităţii constatărilor din actul de control, invocă decizia Curţii Europene de Justiţie nr. C 142/11 din 21.05.2011 în care se arată următoarele: „Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) şi articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naţionale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s-a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi că a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus faţă de factura menţionată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menţionate sunt întrunite, deci condiţiile de fond şi de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenţei unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului menţionat”.

Societatea, ca şi un client de bună credinţă, nu avea de unde să ştie că furnizorii săi nu au respectat legislaţia fiscală. De asemenea, nu există nici un act normativ prin care faptele furnizorilor ar putea să afecteze obligaţiile fiscale ale societăţii.

Aplicarea legislaţiei UE este obligatorie ţărilor membre, iar Deciziile Curţii Europene de Justiţie sunt interpretări oficiale ale unei instanţe abilitate să aplice această legislaţie pentru Uniunea Europeană, uniune a cărei parte integrată este şi ţara noastră. Statele membre nu pot limita dreptul de deducere a T.V.A. - ului decât în cazurile prevăzute expres în Directiva 2006/112.

Instanţa în mod corect a reţinut ca fiind netemeinice apărărilor intimatei legate de caracterul artificial al operaţiunilor de cumpărare a utilajelor, raportat la faptul că ulterior tranzacţiilor o parte dintre furnizorii societăţii au devenit inactivi, deoarece acest aspect nu are relevanţă faţă de societate, invocând jurisprudenţa comunitară din cauza C-101/16 SC Paper Consult S.R.L. chiar împotriva recurentei din prezenta cauză, în care s-a reţinut că „Directiva 2006/112/CE A Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i-a furnizat o prestare de serviciu în schimbul unei facturi pe care figurează separat preţul şi taxa pe valoare adăugată a fost declarat inactiv de administraţia fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivităţii fiind publică şi accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic şi definitiv, nepermiţând să se facă dovada absenţei unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale.”

În lucrarea de expertiză, s-a făcut referire şi la Directiva 112/2006/CE, expertul fiscal arătând că dreptul de deducere al TVA ia naştere în momentul emiterii facturii, persoana impozabilă având dreptul de a-şi deduce TVA în măsura în care bunurile sunt utilizate în scopul operaţiunilor taxabile, iar pentru exercitarea dreptului de deducere TVA este suficientă deţinerea unei facturi de achiziţie, în original, de la o societate plătitoare de TVA. În cauză, concluzionându-se de expert că aceste condiţii sunt îndeplinite, susţinând că deţine facturile de achiziţie în original, iar acestea sunt întocmite conform art. 155 Cod fiscal.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei recurate cu privire la cheltuielile de judecată acordate cu titlu de onorariu expert sunt neîntemeiate. Recurenta fiind în culpă procesuală, acţiunea fiind admisă în totalitate şi nu în parte cum susţine recurenta, a fost obligată în raport cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată.

Din considerarea acestor motive solicită respingerea recursului ca fiind nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În drept a invocat prevederile art. 471 alin. 5 şi art. 490 Cod procedură civilă, precum şi textele de lege invocate.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE (...) PRIN A.J.F.P. (...) ca fiind fondat şi l-a admis, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F- (...)/30.03.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC (...) S.R.L. obligaţii de plată în sumă totală de 774.670 lei, reprezentând: impozit pe profit în sumă de 256.719 lei; taxă pe valoare adăugată suplimentară în sumă de 517.951 lei.

Au fost contestate pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, Decizia de impunere nr. F- (...)/30.03.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...)/30.03.2016, contestaţia fiind înregistrată la organul emitent sub numărul (...)/27.04.2016. Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr.(...)/30.12.2016 s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru suma de 766.052 lei şi ca nemotivată pentru suma de 8.618 lei.

În fapt, societatea reclamantă (...) S.R.L. a fost supusă unei inspecţii fiscale în perioada 12.08.2016 - 07.10.2016, de către Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...). Perioada supusă verificării a fost 01.01.2013 - 30.09.2015, perioadă faţă de care s-a făcut aplicabilitatea Legii nr. 571/2003 art. 19, art. 21, şi a Legii nr. 207/2015 art. 2 art. 6, art. 7, art. 11, art. l13, art. 134, art. 145.

Prin actele fiscale contestate s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 774.670 lei compusă din impozit pe profit în sumă de 256.719 lei şi taxa pe valoare adăugată în sumă de 517.951 lei, consecinţă a înregistrării facturilor care nu reprezintă achiziţii reale şi prin urmare nu pot fi considerate cheltuieli deductibile şi nu dau societăţii drept de deducere a taxei pe valoare adăugată, aşa cum s-a stabilit prin art. 145 alin. 2 din Codul Fiscal: (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate în folosul următoarelor operaţiuni: a) Operaţiuni taxabile”.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri (miniîncărcător, autogreder, buldoexcavator încărcător frontal, excavator pe şenile etc.) de la furnizorul (...) S.R.L. (...), CUI (...), în baza unui număr de 17 facturi emise în perioada 03.03.2014 - 09.01.2015, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 431.448 lei şi a dedus TVA în sumă de J24.555 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că nu există furnizori care să declare livrări de bunuri către societatea (...) S.R.L.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

În Raportul de inspecţie fiscală F-(...)/17-07.2015 (anexat cauzei) încheiat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), transmis în fotocopie împreună cu Sesizarea Penală nr. (...)/16.07.2015 (anexată cauzei) şi potrivit adresei nr. (...)/25.02.2016 a organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...) se menţionează că: „aprovizionările declarate de (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea,” întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Întrucât nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L., echipa de inspecţie fiscală a considerat că aceasta la rândul ei nu putea efectua livrări de bunuri (utilaje) către (...) S.R.L., operaţiunile respective fiind fictive.

Astfel, s-a stabilit că facturile emise de (...) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri (pulverizator de beton, buldoexcavator, cilindru compactor, excavator pe roţi etc.) de la furnizorul (S4) S.R.L. (...), CUI (...), în baza unui număr de 16 facturi emise în perioada 14.06.2013 - 07.03.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 747.425 lei şi a dedus TVA în sumă de 215.003 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că firma a fost declarată inactivă din data de 05.06.2015 de către organele de inspecţie fiscală şi, de asemenea, nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (S4) S.R.L.Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Decizia de Impunere, R.I.F.-ul precum şi Procesele verbale de control inopinat întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) în urma inspecţiei fiscale efectuate la (S4) S.R.L. (...) (anexate cauzei) au fost transmise în fotocopie potrivit adresei nr. (...)/29.02.2016 organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...). Din Procesele verbale întocmite la această societate reiese faptul că reprezentantul societăţii (S4) S.R.L. se sustrage de la efectuarea controlului prin refuzul de a prezenta evidenţele financiar-contabile solicitate de echipele de inspecţie fiscală, iar prin Raportul de Inspecţie Fiscală se constată că aprovizionările declarate de (S4) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Întrucât nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L., echipa de inspecţie fiscală a considerat că aceasta la rândul ei nu putea efectua livrări de bunuri (utilaje) către (...) S.R.L., operaţiunile respective fiind fictive.

Astfel s-a stabilit că facturile emise de (S4) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferentă.

Societatea (...) S.R.L. a înregistrat achiziţii de bunuri (compactor, freză, maşină de spălat cu jet de apă, buldoexcavator, excavator, etc.) de la furnizorul (...) S.R.L. (...) CUI RO (...), fostă (...) S.R.L. (…), CUI (...), în baza unui număr de 8 facturi emise în perioada 09.07.2013 - 21.02.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 211.257 lei şi a dedus TVA în sumă de 102.512,88 lei.

Din consultarea bazei de date A.N.A.F. a rezultat că firma a fost declarată inactivă din data de 23.01.20)5, de către organele de inspecţie fiscală şi, de asemenea, nu există furnizori care să declare livrări de mărfuri către societatea (...) S.R.L.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii (...) S.R.L. cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (utilajele) înscrise în facturi, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe facturi, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Decizia de Impunere nr. F-(...)/15.05.2015, R.I.F. nr. F-(...)/15.05.2015, Sesizarea penala nr. (...)/19.05.2015 precum şi Procesul verbal nr. (...)/19.05.2015 întocmite de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) în urma inspecţiei fiscale efectuate la societatea (...) S.R.L., CUI RO (...) (anexate cauzei) au fost transmise în fotocopie potrivit adresei nr. (...)/29.02.2016 organelor de control din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...).

Prin Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F-(...)/15.05.2015, organul fiscal a constatat că aprovizionările declarate de (...) S.R.L. sunt operaţiuni fictive prin care s-a încercat disimularea realităţii prin crearea aparenţei unor operaţiuni care, în fapt, nu există şi care nu reflectă realitatea.

Astfel s-a considerat că facturile emise de (...) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

Societatea comercială a înregistrat achiziţii de bunuri ce reprezintă o autobetonieră (...) de la furnizorul (S1) S.R.L. (...), CUI (...), în baza facturii de achiziţie nr. (...)/05.02.2014, pentru care a înregistrat cheltuieli în sumă de 45000 lei şi a dedus TVA în sumă de 45000 lei.

Din verificarea bazei de date existentă la nivelul A.J.F.P. (...), echipa de inspecţie fiscală a constatat că societatea (S1) S.R.L. depune declaraţia D 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” şi D 300 - decont TVA, doar pentru lunile martie, iunie şi septembrie 2014. În declaraţia 394 aferentă lunii martie 2014 declară doar livrări fără a declara şi achiziţii, deşi în decontul de TVA aferent aceleiaşi perioade societatea deduce TVA aproximativ la nivelul TVA colectate.

Din declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional - D394, echipa de inspecţie fiscală a constatat că principalii furnizori ai (S1) S.R.L. nu declară livrări către aceasta.

De asemenea, echipa de inspecţie fiscală a mai constatat că (...) S.R.L. a depus un singur bilanţ aferent anului 2012, din analiza căruia se constată că societatea verificată nu deţine active imobilizate, nu declară cifră de afaceri şi nu are angajaţi.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii (...) S.R.L. cu privire la locul de unde a fost livrat bunul (utilajul) înscris în factură, a rezultat că acesta a fost transportat de către vânzător la (...), la sediul firmei (...) S.R.L., fără a indica date concrete despre mijlocul de transport cu care a fost adus utilajul şi fără a anexa niciun document de transport. Mai mult utilajul a fost vândut la preţul de 44.500 lei plus TVA, cu 500 lei sub preţul de achiziţie.

După cum a învederat recurenta în mod întemeiat, susţinerea administratorului societăţii că utilajele i-ar fi fost aduse acasă la poartă, argument reţinut de prima instanţă, nu este reală, neputând fi justificată logic aducerea unor utilaje (buldozer, excavator, etc.) cu trailerul din ţară în (...), cu cheltuială inutilă, vânzătorul riscând să se întoarcă cu acestea la punctul de încărcare în cazul în care afacerea nu este perfectată.

SC (...) S.R.L. a achiziţionat utilaje şi din străinătate cu TVA „0” aferent operaţiunilor intracomunitare, care pentru diminuarea TVA la vânzarea în ţară a înregistrat în contabilitate facturi emise de societăţi ce fac parte din lanţuri tranzacţionale fictive.

Astfel, s-a considerat că factura emisă de (S1) S.R.L., sub aspectul realităţii şi legalităţii acesteia nu are calitatea de document justificativ şi nu poate fi luată în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

SC (...) S.R.L. a înregistrat achiziţia unui autogreder, de la furnizorul (...) S.R.L., în baza facturii nr. (...)/30.12.2013, pentru care a dedus TVA în sumă de 23.220 lei. Din verificarea bazei de date existentă la nivelul A.J.F.P. (...), echipa de inspecţie fiscală a constatat că societatea (...) S.R.L. este înmatriculată la O.R.C. cu nr. J(...)/2012, are CUI (... cu obiect de activitate „Construcţii hidrotehnice”, asociat unic şi administrator este (...) din loc. (...), jud. (...).

În urma unui control inopinat efectuat anterior la societatea (...) S.R.L., organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. (...) au încheiat Procesul verbal nr. (...)/13.06.2014 , în care s-a menţionat că societatea nu funcţionează la sediul social declarat, iar potrivit balanţei de verificare încheiată la 31.12.2013 societatea nu deţine în patrimoniu utilaje sau alte mijloace fixe, concluzionând faptul că „facturile emise de (...) S.R.L. nu au la bază operaţiuni reale”.Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde a fost livrat bunul (utilajul autogreder) înscris în factură, a rezultat că acesta nu a fost ridicat de la adresa înscrisă pe factură, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia; astfel, s-a considerat că factura emisă de (...) S.R.L., sub aspectul realităţii şi legalităţii acesteia nu are calitatea de document justificativ şi nu poate fi luată în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente.

SC (...) S.R.L. a înregistrat achiziţii de bunuri (buldoexcavator Fiat Kobelco şi excavator Caterpillar M312) de la furnizorul (S5) S.R.L. (...), CUI (...), în baza facturii de achiziţie nr. (...)/06.05.2015 emisă în două variante, pentru care a înregistrat, cheltuieli în sumă de 115,500 lei şi a dedus TVA în sumă de 41.860 lei - Prima factură:

- buldoexcavator Fiat Kobelco la preţ de 30308,39 lei plus TVA,

- excavator Caterpillar M312 la preţ de 38.240 lei plus TVA, valoarea totală fiind 68,548,39 + 16.451,61 = 85.000 lei, a doua factură:

- buldoexcavator Fiat Kobeico la preţ de 53.784,19 lei plus TVA,

- excavator Caterpillar M312 la preţ de 61.715,81 lei plus TVA, valoarea totala fiind 115.500 + 27.720= 143.220.

În evidenţa contabilă a societăţii (...) S.R.L. este înregistrată factura cu valoarea mai mare (115.500 + 27.720=143.220).

Ca urmare a faptului că au apărut suspiciuni cu privire la realitatea şi legalitatea aprovizionărilor consemnate în facturile de achiziţii de la (S5) S.R.L., echipa de inspecţie a luat legătura cu reprezentanţii societăţii (S5) S.R.L., solicitând documentele de provenienţă ale utilajelor vândute către (...) S.R.L., documente care nu s-au pus la dispoziţie până la data întocmirii R.I.F.

Din nota explicativă dată de administratorul societăţii cu privire la locul de unde au fost livrate bunurile (buldoexcavator Fiat Kobelco şi excavator Caterpillar M312) înscrise în factură, a rezultat că acestea nu au fost ridicate de la adresa înscrisă pe factură, respectiv adresa sediului social al furnizorului din (...) sau de la vreun punct de lucru al acestuia.

Astfel, echipa de inspecţie a constatat că facturile emise de (S5) S.R.L. (...), sub aspectul realităţii şi legalităţii acestora, nu au calitatea de document justificativ şi nu pot fi luate în considerare pentru deducerea cheltuielilor şi a TVA aferentă, întrucât în amonte, nu s-a putut face dovada originii, a circuitului legal al bunurilor, singurul scop fiind acela de a fi utilizaţi furnizori în emiterea de facturi pentru a facilita diminuarea impozitelor şi taxelor.

Având în vedere că asupra provenienţei facturilor înregistrate de la furnizorii menţionaţi anterior exista suspiciunea că astfel de înscrisuri conţin operaţiuni fictive, neîndeplinind calitatea de documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate, în înţelesul art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, organele de inspecţie au procedat la reîncadrarea operaţiunilor în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

Urmare a celor constatate, în baza prevederilor art. 19 alin. (1) şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, la inspecţia fiscală s-au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuielile în sumă totală de 1.550.630 lei (431.448 lei + 747.425 lei + 211.257 lei + 45.000 lei + 115.500 lei), care au condus la calcularea unui impozit pe profit suplimentar aferent în sumă de 248.101 lei şi de asemenea, în baza prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 155 din Legea nr. 571/2003 nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 517.951 lei (124.555 lei+ 215.003 lei+102.513 lei + 10.300 lei+ 23.220 lei+ 41.860 lei), devenită TVA de plată.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei […].”

Astfel, art. 11 alin. (1) din Codul Fiscal consacră principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul să analizeze orice operaţiune (tranzacţie) nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. În acest spirit, o tranzacţie normală din punct de vedere juridic poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale.

În baza prevederilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. f) şi art. 146 din Codul fiscal:„Art. 19. - (1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţa între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizări de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile [...].

Art. 21. - (4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: [...]

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit formelor; [...].

Art. 146. - (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 [...].”

Astfel, înregistrarea în evidenţa contabilă de către (...) S.R.L. a facturilor provenite de la furnizorii sus-menţionaţi nu dovedeşte provenienţa legală a bunurilor, ci doar intrarea lor în gestiune, în cazul în care tranzacţiile au fost reale.

S-a reţinut de asemenea că, înregistrarea în evidenţele contestatarei a unui bun înscris într-o factură de achiziţie, care aparent întruneşte toate cerinţele legale, dar despre care ulterior, ca urmare a investigaţiilor fiscale întreprinse, se constată deficienţe pe lanţul furnizorilor intermediari, nu absolvă societatea comercială contestatară de consecinţele fiscale corespunzătoare.

Din punct de vedere fiscal nu este suficientă achitarea, înregistrarea şi declararea operaţiunilor comerciale pe baza facturilor emise de furnizori, ci trebuie dovedită realitatea tranzacţiilor, precum şi provenienţa bunurilor achiziţionate, fapt care nu s-a realizat, societatea comercială contestatară neprezentând organelor de inspecţie fiscală documente sau înscrisuri din care să rezulte realitatea tranzacţiilor comerciale cu cei şase furnizori menţionaţi mai sus, respectiv provenienţa legală a bunurilor achiziţionate.

Prin urmare, au fost înlăturate ca neîntemeiate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

În speţă este aplicabilă jurisprudenţa europeană prezentată în cazul C-255/02 Halifax&Others conform căreia în situaţia în care, în urma investigaţiilor fiscale se demonstrează că o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaţionează unele cu altele într-o serie de tranzacţii care dau naştere unei situaţii artificiale, cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce taxa pe valoarea adăugată, organele fiscale sunt îndreptăţite să solicite plata taxei deduse în mod abuziv.

În acelaşi sens, Decizia nr. 272/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde se precizează că, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, operaţiunile fictive constau în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În acest sens, operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. Înalta Curte a precizat că înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

În plus, Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a fost constantă în a aprecia că orice artificiu care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând un conţinut economic real, va fi ignorat şi situaţia „normală” care ar fi existat în absenţa acestui artificiu va fi restabilită.

În concluzie, instanţa a apreciat că, în mod corect, pârâta D.G.R.F.P. (...), la soluţionarea contestaţiei a fost în acord cu jurisprudenţa europeană şi naţională considerând că dreptul de deducere nu poate fi recunoscut din punct de vedere fiscal decât în baza unei premise clare şi certe, aceea a realităţii şi valabilităţii tranzacţiilor dintre contestatoare şi furnizorii săi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, recursul declarat a fost admis ca fiind fondat, sentinţa primei instanţe a fost casată integral, iar în rejudecare, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate.

Domenii speta

Spete similare