Obligarea inculpatului minor la plata cheltuielilor judiciare către stat

Rezumat:

Fundamentul (temeiul) obligării unui inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, îl constituie culpa sa infracţională, care subzistă şi în cazul inculpatului minor căruia i se aplică o măsură educativă.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din Codul procedură penală „în caz de renunţare la urmărire penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la pedepsei”, nefăcându-se aici nicio trimitere expresă la situaţia în care s-au aplicat inculpatului măsuri educative. Cu toate acestea, la alin. (3) al aceluiaşi articol se au în vedere exclusiv situaţiile în care soluţia dispusă de instanţă este una dintre cele reglementate la alin. (1) şi se stipulează că „Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”. Analizând dispoziţiile normative arătate, se observă că obligaţia reglementată la alin. (3) se referă, fără excepţie, atât la inculpatul minor, cât şi la cel major. Or, interpretând per a contrario acest text de lege, rezultă că, în situaţia în care inculpatul (fie el minor ori major) nu va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, el va fi singurul ţinut să răspundă de plata către stat a cheltuielilor judiciare.

Prin prisma dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală (care fac trimitere la normele generale în materia judecăţii, vizând prin urmare inclusiv regimul cheltuielilor judiciare) şi în condiţiile în care completările şi derogările reglementate de acest text de lege nu vizează prezenta instituţie, se impune obligarea inculpatului minor care a comis o infracţiune şi căruia i s-a aplicat o măsură educativă la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 274 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Dispoziţii legale aplicabile: art. 274 şi art. 504 din Codul de procedură penală

Hotărârea

Prin Sentinţa penală nr. 240 din 09.05.2018 a Judecătoriei Suceava, în temeiul art. 386 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 şi 2 lit.d Cod penal, în infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art.273 alin.1 şi 2 lit.d Cod penal cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal. În baza art.120 Cod penal, art. 114 alin.1 Cod penal, alin. 115 alin.1 pct. 1 lit. d Cod penal i s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 5 (cinci) luni pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 şi 2 lit. d C. pen.  cu aplicarea art. 113 alin. 3 C. pen., art. 349 alin. 2 C.p.p., art. 374 alin. 4 C.p.p., art. 375 C.p.p. şi art. 396 al. 10 C.p.p. A fost obligat inculpatul A., să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune. În baza art. 121 alin.1 lit. a, b şi e C. pen. s-a dispus ca pe durata executării măsurii educative inculpatul A., se va supune următoarelor obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. - să nu depăşească, fără acordul Serviciului de Probaţiune, limita teritorială a judeţului Suceava. - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta. Conform art.121 alin.3 Cod penal, s-a dispus că supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal privind consecinţele nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv posibilitatea dispunerii de către instanță a înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate luate cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ sau cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze penale, în cuantum de 1500 lei, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale, au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 260 lei a rămas în sarcina statului şi s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Suceava a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.205/P/2017 din data de 04.08.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prev. şi ped. de art. 273 alin. 1 şi 2 lit. d C. pen., constând în aceea că la data de 26.10.2016, în faţa judecătorului de la Tribunalul Suceava, audiat în calitate de martor într-o cauză penală în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat.

A arătat procurorul de caz că situaţia de fapt mai sus expusă este susţinută de următoarele mijloace de probă: declaraţia dată de numitul A., în calitate de martor, în faţa lucrătorilor de poliţie, la data de 02 mai 2016 (f. 11-13 ds.u.p.), declaraţia dată de numitul A., în calitate de martor, în faţa organului de urmărire penală, la data de 02 mai 2016 (f. 14-17 ds.u.p.), declaraţia dată de numitul A., în calitate de martor, în faţa instanţei de judecată, la data de 26 octombrie 2016 (f. 18-20 ds.u.p.), copia rechizitoriului nr. 157/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (f. 23-27 ds.u.p.),  copia sentinţei penale nr. 262/2016 a Tribunalului Suceava (f. 31-37 ds.u.p.), copia deciziei penale nr. 7/2017 a Curţii de Apel Suceava (f. 39-45 ds.u.p.), coroborate cu declaraţiile inculpatului A. (f. 51, 52, 59 ds.u.p.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. 6663/314/2017 din data de 11 august 2017, în aceeaşi zi fiind creat dosar asociat nr. 6663/314/2017/a1, pentru a fi efectuată procedura de cameră preliminară.

Prin Încheierea din data de 22.09.2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Suceava, în baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 205/P/2017 din 04.08.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1, 2 lit. d C.pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

La pronunţarea acestei încheieri, s-a avut în vedere că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrare juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi la cheltuielile judiciare.

În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a dispus ca încheierea să fie comunicată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului A.

În vederea începerii judecăţii, în condiţiile în care încheierea mai sus menţionată a rămas definitivă prin necontestare, s-a dispus citarea inculpatului.

La termenul de judecată din 10.01.2018, s-a dat citire actului de sesizare şi raportat la susţinerile inculpatului, care a precizat că nu înţelege ce înseamnă procedură simplificată, instanţa a desemnat un apărător din oficiu, astfel că la termenul de judecată din data de 18.04.2018, celui în cauză i s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, privind judecata în procedura simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri, inculpatul A., prezent în instanţă, declarând că doreşte să beneficieze de procedura abreviată.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cereri formulate de către inculpat, cauza a fost soluţionată, potrivit art. 349 alin. 2 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Totodată, instanţa de fond, având în atenţie vârsta inculpatului la data indicată de acuzare ca fiind data comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, în temeiul art. 506 alin.2 Cod procedură penală, a dispus efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune Suceava, referat depus la dosar la filele 50-52.

De asemenea, instanţa a dispus ataşarea dosarului nr. 2213/86/2016 al Tribunalului Suceava, în care inculpatul a fost audiat ca martor.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 387 alin. (1) Cod procedură penală, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare este susţinută de coroborarea mijloacelor de probă, astfel:

În fapt, prin rechizitoriul nr. 157/P/2016 din data de 23 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 C.pen. şi tentativă la violenţă în familie, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 188 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen., reţinându-se în sarcina acestuia că, la data de 01 mai 2016, în jurul orelor 21:30, pe raza municipiului C., a exercitat cu intenție acte de violenţă, de intensitate ridicată, cu un corp tăietor-înțepător (un cuţit), în zone vitale, asupra fiului său D., cu intenţia (indirectă) de a-i suprima viaţa (tentativă la violenţă în familie, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 199 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 188 C.pen.). De asemenea, s-a reţinut şi faptul că inculpatul B., tot la data de 01 mai 2016, în jurul orelor 21:30, pe raza municipiului C., a exercitat cu intenție acte de violenţă, de intensitate ridicată, cu un corp tăietor-înțepător (un cuţit), în zone vitale, asupra persoanei vătămate E. (tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 188 C.pen.).

În cursul urmăririi penale, printre alte mijloace de probă legal administrate, a fost audiat în calitate de martor numitul A. (fiul persoanei vătămate E., iniţial de lucrătorii de poliţie judiciară, la data de 02 mai 2016 (f. 11-13 ds.u.p.), iar apoi tot la aceeaşi dată de către procurorul de caz (f. 14-17 ds.u.p.). În aceste declaraţii, date sub prestare de jurământ, A. a arătat printre altele că l-a observat pe B. lovind cu un cuţit pe cele două persoane vătămate, iar după agresiune a pus cuţitul în buzunarul pantalonilor.

Cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul Tribunalul Suceava sub nr. 2213/86/2016, iar, în cursul judecăţii, respectiv la termenul din data de 26 octombrie 2016, a fost audiat în calitate de martor,  A., care, sub prestare de jurământ, a susţinut iniţial că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la procuror, întrucât a spus adevărul, pentru ca apoi să declare judecătorului că nu inculpatul a înjunghiat cele două persoane vătămate, precizând că în realitate autorul agresiunii comise asupra victimei E. ar fi numitul F., acesta lovind victima cu o furcă; de asemenea, martorul a declarat că victima D. nu a fost înjunghiată ci, probabil, s-a lovit singură de o tablă ascuţită în vârf de la un colţ al unei ferestre.

Finalizând cercetarea judecătorească, prin sentinţa penală nr. 262 din data de 17 noiembrie 2016  judecătorul din cadrul Tribunalului Suceava a constatat că urmărirea penală este completă, iar probele administrate (inclusiv în cursul cercetării judecătoreşti) stabilesc mai presus de orice îndoială vinovăţia inculpatului B. Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute iniţial în sarcina inculpatului menţionat în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. f C.pen., condamnând pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În cuprinsul hotărârii de condamnare judecătorul a reţinut ca fiind expresia realităţii (f. 34 ds.u.p., paragraful patru teza finală) doar declaraţiile date de martorul A. în faza de urmărire penală, acestea coroborându-se cu toate celelalte probe administrate, înlăturând astfel din analiza cauzei depoziţia martorului dată în faţa instanţei.

Prin decizia nr. 7 din data de 04.01.2017, dată în dosarul nr. .../86/2016, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Suceava, investiţi cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul B., au constatat ca fiind legală şi temeinică hotărârea pronunţată de judecătorul fondului.

Constatând că în ziua de 26.10.2016, în faţa judecătorului din cadrul Tribunalului Suceava, numitul A. a făcut afirmaţii mincinoase într-o cauză penală, procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1, 2 lit. d C.pen.

Audiat în calitate de suspect la data de 28 iunie 2017 (f. 51, 52 ds.u.p.), iar ulterior, la data de 06 iulie 2017, în calitate de inculpat (f. 59 ds.u.p.), A. a declarat că a minţit în faţa instanţei de judecată la data de 26.10.2016, că afirmaţiile făcute sunt mincinoase, întrucât „a vrut să-l scape de pedeapsă pe B.”, fără ca acesta să-i solicite acest lucru ori să-i ofere anumite avantaje materiale. Tot cu această ocazie, A. a arătat că declaraţia pe care a dat-o în faţa organului de urmărire penală la data de 02 mai 2016 este reală şi reflectă întrutotul adevărul.

Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului din faza de urmărire penală s-au coroborat cu declaraţia dată de către acesta în cursul cercetării judecătoreşti, unde a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost ea reţinută şi descrisă în actul de sesizare (f.43-44 ds.u.p.).

Aşadar, la stabilirea situaţiei de fapt mai sus expuse, instanţa de fond a avut în vedere, faţă de prevederile art. 99 şi art. 103 C.p.p., declaraţiile inculpatului, înscrisurile depuse la dosar, inclusiv dosarul ataşat.

Faţă de modalitatea în care se coroborează materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul a fost răsturnată şi vinovăţia acestuia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 26 octombrie 2016, fiind audiat în calitate de martor într-o cauză penală în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, a făcut afirmaţii mincinoase în faţa judecătorului de la Tribunalul Suceava, în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1, 2 lit. d C.pen.

În ceea ce privește latura obiectivă, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză evidențiază realizarea elementului material specific infracțiunii, constând în susținerea unor afirmații mincinoase, într-o cauză în care inculpatul a fost audiat ca martor.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. a din Codul penal, respectiv intenție directă, deoarece din modul concret de realizare a faptei reținute, a rezultat că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.

Având în vedere că infracţiunea de mărturie mincinoasă a fost săvârşită de către inculpat la data de 26.10.2016, data la care nu împlinise vârsta de 18 ani, fiind născut la 17.02.1999, şi în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani, instanţa de fond a reţinut incidenţa agravantei prevăzută de alin. 2 lit. d a art. 273 C.pen., precum şi prevederile art. 113 alin. 3 Cod penal, sens în care a dat curs dispoziţiilor art. 386 alin. 1 Cod procedură penală.

La individualizarea sancţiunii ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a ţinut cont de faptul că alegerea măsurilor educative care urmează să fie luate faţă de acesta se face în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 C.pen.

Dispoziţiile art. 114 alin.1 Cod penal stabilesc principiul potrivit căruia, de regulă, minorilor li se aplică măsuri educative neprivative de libertate. În plus, s-a constatat că inculpatul nu se regăseşte în situaţiile prevăzute de art. 114 alin. 2 lit. a şi b Cod penal pentru a i se putea aplica o măsură educativă privativă de libertate, întrucât nu a suferit alte condamnări, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă ce face obiectul cauzei este închisoarea de la 1 la 5 ani, deci mai mică de 7 ani. În consecinţă, inculpatului i s-a aplicat o  măsură educativă neprivativă de libertate.

La alegerea măsurii, instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit art.115 alin. 2 Cod penal, măsura educativă se aplică ţinând cont de criteriile prevăzute art. 74 Cod penal: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, instanţa de fond a ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptei, de persoana inculpatului, care este tânăr (în prezent are 19 ani), se află în continuare în întreţinerea mamei sale, împreună cu care locuieşte şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a adoptat o conduită corespunzătoare şi sinceră în timpul procesului penal, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, context în care în considerarea dispoziţiilor art. 396 alin.10 teza finală Cod procedură penală, a avut în vedere şi poziţia procesuală adecvată a inculpatului la alegerea măsurii educative.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și conţinutul referatului de evaluare a inculpatului întocmit de Serviciul de Probaţiune care a relevat, pe de o parte, insuficienta rigurozitate a regulilor de conduită trasate de către părinţii săi, existenţa unor comportamente negative în familia restrânsă, dar şi în cadrul grupului de prieteni, iar pe de altă parte prezenţa suportului material şi moral din partea familiei, asumarea vinovăţiei celui în cauză faţă de fapta comisă şi percepţia acestuia relativ la experienţa negativă a implicării sale într-un proces penal, în contextul preocupărilor sale privind dezvoltarea sa în plan profesional, astfel că a dat curs recomandării Serviciului în sensul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică, pe o perioadă de 5 (cinci) luni, urmând ca supravegherea acestuia să fie realizată sub coordonarea serviciului de probaţiune.

Instanţa de fond a apreciat că măsura educativă neprivativă de libertate pentru care a optat satisface necesitatea reeducării inculpatului și totodată are un rol preventiv pentru persoanele care s-ar afla în situații asemănătoare. Totodată, instanţa de fond a obligat inculpatul A., să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune. În baza art.121 alin.1 lit.a, b şi e C.pen. s-a dispus ca pe durata executării măsurii educative inculpatul A., se va supune următoarelor obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională. - să nu depăşească, fără acordul Serviciului de Probaţiune, limita teritorială a judeţului Suceava. - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta. Conform art. 121 alin. 3 Cod penal, s-a dispus că supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se va face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 Cod penal privind consecinţele nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv posibilitatea dispunerii de către instanță a înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate luate cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ sau cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție.

Privitor la solicitarea procurorului de şedinţă referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile normative în materie nu permit acest lucru, în condiţiile în care soluţia pronunţată (aplicarea unei măsuri educative) nu este una de condamnare, astfel cum impun prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, şi care sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse în cazul infractorilor minori.  Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură penală nu acoperă această situaţie, fiind incidente în speţă prevederile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, în sensul că aceste cheltuieli au rămâne în sarcina statului, pentru următoarele argumente:

În primul rând, s-a arătat că hotărârea prin care se dispune aplicarea unor măsuri educative nu constituie o soluţie de condamnare şi nici nu poate fi asimilată ei.

Un prim argument în acest sens l-a reprezentat împrejurarea că, spre deosebire de pedepse, unde caracterul coercitiv se situează pe primul plan, măsurile educative au caracter preponderent educativ şi nu lasă să subziste nicio consecinţă penală.

Un alt argument l-a constituit dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012, conform cărora „termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. 2 lit. a Cod penal se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-au luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puţin 2 ani de la data executării stau considerării ca executată a acestei măsuri”.

S-a apreciat că a extinde textul de lege dincolo de prevederile sale ar reprezenta o încălcare a principiului legalităţii care guvernează procesul penal. În plus, prin aceasta s-ar ajunge şi la o extindere nepermisă a atribuţiilor judecătorului care în mod indirect legiferează în încercarea de a acoperi o eventuală omisiune a legiuitorului.

Chiar dacă s-ar lua în considerare ipoteza că legiuitorul a omis să enumere printre soluţiile de la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală şi pe cele prin care se aplică măsuri educative (deşi dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012 contrazic această premisă), instanţa de judecată nu poate suplini această eventuală omisiune.

Simpla împrejurare că s-ar constata o culpă procesuală în sarcina unei părţi nu este suficientă pentru a permite instanţei de judecată să dispună dincolo de dispoziţiile legale, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut în mod detaliat în cuprinsul art. 274 şi 275 Cod procedură penală persoanele care vor fi obligate la plata acestor cheltuieli, cu indicarea exactă a ipotezelor.

Pentru cele ce pred, în baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, instanţa de fond a dispus ca acele cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze penale, în cuantum de 1500 lei, din care suma de 1000 lei din cursul urmăririi penale, să rămână în sarcina statului.

În baza art.275 alin.6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 260 lei a rămas în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru motivele prezentate în scris în cererea depusă la dosarul cauzei şi reiterate oral, cu ocazia dezbaterilor consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin.1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea a constatat apelul Parchetului ca fiind întemeiat, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum se arată în Decizia nr. 9 din 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care se solicită dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură penală inculpatul minor faţă de care s-a luat o măsură educativă prevăzută de art. 115 din Codul penal poate fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”, motivat în esență, prin aceea că problema de drept invocată nu reprezintă o chestiune de drept complexă sau ambiguă al cărei conţinut ori succesiune în timp să poată da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale, care să necesite astfel intervenţia instanţei supreme în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte arată printre altele:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură penală, în caz de renunţare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la aplicarea pedepsei, suspectul sau, după caz, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele judiciare, care rămân în sarcina statului. De asemenea se prevede în acelaşi articol alin. (3) că partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În continuare Înalta Curte reține că este adevărat că soluţia luării faţă de inculpatul minor a unei măsuri educative, indiferent de natura acesteia, nu este inclusă alături de celelalte soluţii pe care le poate dispune instanţa în cazul în care stabileşte că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi răspunde penal. Aceasta nu creează însă o dificultate în aplicarea dispoziţiilor privitoare la persoana care va suporta cheltuielile judiciare în cazul enunţat, dacă se au în vedere şi dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală, care prevăd că "Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii generale". Totodată, dispoziţiile art. 239 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, prevăd că "Termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal se referă şi la hotărârile prin care faţă de inculpat s-a luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cel puţin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei măsuri".

Conchide Înalta Curte că rezultă cu claritate, din dispoziţiile prezentate, care va fi soluţia privitoare la persoana obligată să suporte cheltuielile judiciare în cazul în care faţă de inculpatul minor se ia una dintre măsurile educative prevăzute de Codul penal. De altfel, majoritatea covârşitoare a instanţelor care au comunicat opiniile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări au arătat care este interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură penală, în situaţia reţinută în speţă.

S-a reţinut că, în principiu, sarcina suportării cheltuielilor de judecată revine persoanei aflate în culpă procesuală. Acest principiu stă la baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din Codul procedură penală, care prevăd că „în caz de renunţare la urmărire penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunţare la pedepsei”, nefăcându-se aici nicio trimitere expresă la situaţia în care s-au aplicat inculpatului măsuri educative. Cu toate acestea, la alin. (3) al aceluiaşi articol se au în vedere exclusiv situaţiile în care soluţia dispusă de instanţă este una dintre cele reglementate la alin. (1) şi se stipulează că „Partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat”. Analizând dispoziţiile normative arătate, Curtea a observat că obligaţia reglementată la alin. (3) se referă, fără excepţie, atât la inculpatul minor, cât şi la cel major. Or, interpretând per a contrario acest text de lege, rezultă că, în situaţia în care inculpatul (fie el minor ori major) nu va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, el va fi singurul ţinut să răspundă de plata către stat a cheltuielilor judiciare.

 Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, fundamentul (temeiul) obligării unui inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, îl constituie culpa sa infracţională, care subzistă şi în cazul inculpatului minor căruia i se aplică o măsură educativă.

Aşa fiind, prin prisma dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală (care fac trimitere la normele generale în materia judecăţii, vizând prin urmare inclusiv regimul cheltuielilor judiciare) şi în condiţiile în care completările şi derogările reglementate de acest text de lege nu vizează prezenta instituţie, Curtea a reţinut că se impune obligarea inculpatului minor care a comis o infracţiune şi căruia i s-a aplicat o măsură educativă la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 274 alin. (1) din acelaşi act normativ. De altfel, şi textul de lege anterior, art. 192 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1969, avea în vedere doar situaţia condamnării (în caz de condamnare), însă în practică şi inculpatul minor faţă de care se lua o măsură educativă era obligat la plata cheltuielilor judiciare (în solidar sau nu cu persoanele responsabile civilmente).

Cheltuielile avansate de stat prin intermediul organelor judiciare sunt cheltuieli de procedură, iar, potrivit doctrinei, temeiul juridic al suportării cheltuielilor judiciare de către inculpatul condamnat îl constituie culpa infracţională a acestuia, care nu exclude culpa procesuală, în situaţiile în care cheltuielile au fost provocate de o cerere accesorie fondului procesului, respinsă ca neîntemeiată. Fapta inculpatului determinând în mod direct desfăşurarea procesului penal şi, implicit, cheltuielile judiciare, obligaţia de a le suporta are caracter principal şi integral.

Alăturat raționamentelor sus expuse stă și dispoziția art. 396 alin. 2 Cod procedură penală – Rezolvarea acțiunii penale – potrivit căruia Condamnarea se pronunță dacă instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Or, în cazul inculpaților minori, exigențele legale precitate sunt necesare pentru pronunțarea unei măsuri educative (privative sau neprivative de libertate), acestea fiind comune soluției de condamnare în cazul inculpaților majori. In consecință, rațiunea este comună și pentru obligarea la cheltuieli judiciare către stat, ca și soluție subsidiară fondului cauzei, atunci când există identitate de rațiune pe soluția principală de rezolvare a acțiunii penale.

Astfel fiind, cu luarea în considerare a motivelor sus arătate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava împotriva sentinţei penale nr. 240 din data de 09.05.2018 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 6663/314/2017, a desființat în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, a înlăturat din sentinţa penală sus menţionată dispoziţia potrivit căreia, în temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 1500 lei rămân în sarcina statului, din care suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală iar, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedura penală, inculpatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală – 1000 lei şi judecata in prima instanţă – 500 lei.

Domenii speta

Spete similare