Contestaţie împotriva notificării prevăzută de legea 77/2016.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.01.2017 sub număr de dosar X/866/2017, reclamanta B.S.A. în contradictoriu cu pârâţii HR şi HEC a formulat, în temeiul art. 7, alin. 1 din Legea nr. 77/2016, contestație împotriva notificării din data de 18.01.2017.

În motivarea cererii reclamanta arată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru a putea beneficia de procedura dării în plată, respectiv cele prevăzute de art. 4 al. 1 lit. a şi c, art. 11 din legea 77/2016.

Astfel, nu s-a dovedit că împrumutatul a acţionat în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, că pârâţii au păstrat destinaţia de locuinţă a imobilului.

De asemenea, nu s-a dovedit existenţa dezechilibrului constând într-o dificultate financiară extremă care să justifice aplicarea legii.

Mai arată reclamanta că notificarea nu poate fi considerată admisibilă întrucât încalcă normele de drept ale Uniunii Europene care au prioritate faţă de dreptul intern.

Apreciază că efectul procedurilor reglementate de legea 77/2016 asupra patrimoniului său este similar unei exproprieri întrucât duce la stingerea dreptului de proprietate asupra creanţei rezultate din contract fără o justă şi prealabilă despăgubire. Stingerea creanţei nu se realizează pentru o cauză de utilitate publică, aşa cum prevede legislaţia europeană, legea 77/2016 servind exclusiv interesele unei categorii de persoane delimitate doar prin calitatea de parte în anumite contracte de credit.

De asemenea, se încalcă principii fundamentale inserate în Tratatul privind Uniunea Europeană şi alte acte ale Uniunii Europene cum ar fi Directiva 2014/17UE.

Consideră că, de plano, contractele încheiate sub imperiul codului civil de la 1964 nu pot intra în sfera de aplicare a legii întrucât aceasta este derogatorie doar de la noul cod civil. Conform art. 102 din legea 71/2011 contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.

În subsidiar, dacă se va aprecia că în sfera de aplicare a legii 77/2016 intră şi contractele încheiate înainte de 01.10.2011 solicită se să constate că potrivit soluţiei Curţii Constituţionale dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a II-a, art. 4, art. 7 şi art. 8 sunt constituţionale  doar în măsura în care instanţa verifică condiţiile referitoare la teoria impreviziunii.

Şi din această perspectivă instanţa nu are posibilitatea să facă aplicarea legii 77/2016 întrucât teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speţă, fiind legiferată abia odată cu intrarea în vigoare a noului cod civil în anul 2011.

Sub un al doilea aspect, în cazul impreviziunii culpa este exclusă, iar condiţiile necesar a fi întrunite sunt: existenţa unui dezechilibru major şi evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat. Acest eveniment trebuie să apară după încheierea contractului, să se afle în afara controlului părţilor, riscul evenimentului să nu fi fost asumat de partea dezavantajată, iar debitorul să fi încercat într-un termen rezonabil şi cu bună credinţă negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a  contractului.

Prin urmare, dacă acest element al neprevăzutului nu există, nu se poate vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii, iar dacă partea nu va executa contractul care a devenit extrem de oneros dintr-un motiv pe care l-a prevăzut sau putea să-l prevadă, se va pune problema nerespectării culpabile a obligaţiilor.

În cauza de faţă debitorii au informat banca cu privire la intenţia de a da în plată imobilul având în vedere creşterea cursului valutar al CHF-ului, motiv pentru care susţinerile făcute în vederea dovedirii îndeplinirii condiţiilor impreviziunii sunt neîntemeiate, având în vedere notorietatea aspectului privind fluctuaţia cursului valutar.

Orice persoană cunoaşte că în condiţiile în care contractează un credit în valută trebuie să restituie în aceeaşi monedă, iar valuta respectivă poate varia în raport de moneda naţională, dată fiind perioada mare de timp în care se desfăşoară relaţiile contractuale.

Nu se poate face aplicarea teoriei impreviziunii în condiţiile în care debitorii, contractând un credit într-o monedă străină şi-au asumat riscul variaţiei de curs valutar, această variaţie fiind o împrejurare de fapt previzibilă.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148, alin. 2 din Constituție, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 

În probațiune, contestatoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, anexând cererii notificare dare în plată comunicată la data de 18.01.2017 (f. 13-15 dosar), contract de credit nr. HL20146/04.03.2008 şi actele adiţionale ale acestuia (f.16-64 dosar).

La data de 22.02.2017 pârâţii debitori au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei.

Arată aceştia că au depus alăturat notificării copia cărţilor de identitate din care rezultă că locuiesc în imobilul în litigiu, dar înţeleg să depună şi dovezi din care rezultă că apartamentul nu este folosit în alt scop decât cea de locuinţă, dovezi acre au fost înaintate şi contestatoarei.

Mai arată pârâţii că în mod eronat susţine banca că dispoziţiile legii 77/2016 nu ar fi aplicabila în cauză, omiţând faptul că în perioada 2010-2015 au fost încheiate acte adiţionale la contractul de credit prin care au fost actualizate de la o perioadă la alta termenii contractuali.

Menţionează că teoria impreviziunii este aplicabilă în condiţiile în care ar fi într-o situaţie extrem de gravă şi dezavantajoasă dacă şi-ar îndeplini prestaţia. Astfel, pârâţii sunt salariaţi  cu venituri medii, au în întreţinere un copil minor în vârstă de 17 ani care este elev. În afară de debitul pe care îl au la bancă au avut şi alte cheltuieli importante, în ultimii 3 ani fiind în situaţia de a-şi înmormânta doi dintre părinţi, iar pentru a face faţă cheltuielilor de zi cu zi au efectuat şi împrumuturi la CAR.

Instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri, iar pârâţilor proba cu înscrisuri şi interogatoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

ÎN FAPT

Între debitorii pârâţi HRşi HEC și creditoarea B.S.A. – Sucursala/Agenția Pașcani a fost încheiat contractul de credit nr. HL20146/04.03.2008 având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 72600 CHF pentru nevoi personale-refinanţare, împrumut ce urma a fi restituit în 300 de rate lunare. La aceeași dată a fost încheiat și contractul de ipotecă nr. HL20146 între aceleași părți prin care s-a instituit un drept de ipotecă în favoarea băncii asupra apartamentului situat în Paşcani, achiziţionat  prin contractul autentificat sub nr. 3661/17.09.2003.

Acest contract de credit a fost modificat succesiv prin încheierea unor acte adiţionale în perioada 2010-2015 ( f. 25-64).

La data de 18.01.2017 contestatoarei B.S.A. i-a fost transmisă, în temeiul art. 5 din Legea nr. 77/2016,  notificarea emisă de debitorii HRşi HEC prin care, aceștia din urmă i-au adus la cunoștință că doresc să dea în plată imobilului situat în Pașcani,  , jud. Iași în vederea stingerii obligațiilor asumate conform contractului de credit nr. HL20146/04.03.2008 garantat cu ipotecă, fiind invitată creditoarea la data de 10.03.2017, între orele 10-12 sau la data de 17.03.2017 între orele 10-12 la sediul Biroului Notarului Public Crucianu Mihaela Oana din  , în vederea încheierii actului de dare în plată care va avea ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului.

ÎN DREPT

Cu privire la sfera de aplicare a Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, art. 11 stipulează faptul că în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.

De asemenea, art. 3 din același act normativ prevede că „prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, (...) consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plata a imobilului ipotecat in favoarea creditorului, daca în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord”.

Instanța reține că art. 3 alin. 1 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 trasează sfera de aplicare a actului normativ. Raportat la aceste aspecte, în temeiul art. 11 din Legea nr. 77/2016, instanța constată că acest act normativ este aplicabil și contractelor de credit încheiate anterior date de 01 octombrie 2011, respectiv contractelor de credit încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864, contrar susținerilor contestatoarei.

Cu privire la principiului neretroactivității legii invocat de către contestatoare, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 623 din data de 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 53 din 18 ianuarie 2017 s-a statuat în sensul că legea nu încalcă principiul neretroactivității, respingând excepția neconstituționalității art. 11 din acest punct de vedere. Curtea, în cadrul parag. 115, a menționat că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, astfel că nu se poate susține că prevederile acesteia retroactivează întrucât Codul civil din 1864, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 și art. 970.

Art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 stipulează că „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care il informează ca a decis sa ii transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.” Conform art. 7 alin. 1 din legea 77/2016 în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

Prin urmare, in concreto, în cadrul procedurii de față, contestație la notificarea de dare în plată, instanța este chemată să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de la art. 4 din Legea 77/2016, respectiv dacă:

 a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Astfel, o primă condiție ce se impune a fi îndeplinită este cea conform căreia cele două părți implicate să fie, pe de o parte, un consumator, iar pe cealaltă parte un o instituție de credit, instituție financiar nebancară sau un cesionar ai creanțelor deținute asupra consumatorilor.

Contractul de credit nr. HL20146/04.03.2008 a fost încheiat între debitorii HRşi HEC și creditoarea B.S.A. – Agenția Pașcani şi a fost garantat prin contractul de ipotecă încheiat cu privire la imobilul situat în  -

Potrivit art. 2 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Instanța constată că debitorii HRşi HEC fac parte din categoria consumatorilor astfel cum este definită această noțiune de art. 2, alin. 1 din Lege nr. 193/2000 și de art. 2, pct. 2 din OG nr. 21/1992.

De asemenea, B.S.A. este o instituție de credit în sensul OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. 

Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 4 din Legea nr. 77/2006 ce se impune a fi îndeplinită, se constată că obiectul contractului încheiat între părți este acordarea unui împrumut în cuantum de 72600 CHF.

La data încheierii contractului, respectiv 04.03.2008, echivalentul unui CHF era de 2,3667 lei, iar un euro era de 3,7329 lei. Având în vedere aceste valori, se constată că debitorii au primit un împrumut de 46029,205 euro, astfel că suma împrumutată, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit.

Cu privire la condiția prevăzută de art. 4, lit. c) din Legea nr. 77/2006, se constată a fi îndeplinită și aceasta. Conform art. 1.1. din convenția de credit nr. HL20146/04.03.2008, banca a acordat debitorilor un credit în valoare de 72600 CHF pentru nevoi personale-refinanţare, la aceeaşi dată fiind încheiat contractul de ipotecă nr. HL20146prin care debitorii au garantat împrumutul în valoare de 72600 CHF cu o ipotecă constituită asupra apartamentului - Cu privire la susținerea contestatoarei în sensul că nu s-a făcut dovada faptului că imobilul are în continuare destinația de locuință, instanța reține că, potrivit adresei nr. 7759/07.02.2017 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași (fila 78) nici o firmă înmatriculată în Registrul Comerțului Iași nu are sediul social sau punctul de lucru la adresa din Paşcani -

De asemenea, același imobil figurează în evidențele Serviciului de Taxe și Impozite Locale Pașcani ca având destinația – imobil de locuit  (conform certificatului de atestare fiscală nr. 2265/08.02.2017 – fila 77).

Cu referire la condiția prevăzută de art. 4, lit. d) din Legea nr. 77/2006, analizând certificatele de cazier judiciar nr. 11176517/16.01.2017 și 11176558/16.01.2017 ale debitorilor HEC şi HR(fila 69)  se constată că aceștia nu sunt înscriși în cazierul judiciar.

În ceea ce privește necomunicarea către creditoare a dovezilor de îndeplinire a condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanța reține că art. 5 din același act normativ prevede că se va transmite creditorului o notificare în cuprinsul căreia sunt detaliate condițiile de admisibilitate a cererii conform art. 4. Având în vedere această dispoziție legală, se constată că debitorii nu sunt obligați să anexeze și dovada îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, fiind suficientă menționarea lor în cuprinsul notificării, ceea ce au și făcut pârâţii debitori HEC şi HR.

De asemenea, conform parag. 120 din Decizia Curții Constituționale a României nr. 623 din data de 25 octombrie 2016, din punct de vedere procedural, instanța judecătorească, în condițiile formulării contestației de către creditor sau a acțiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiției notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr.77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art.4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art.7 din lege, respectiv art.8 ori în cadrul art. 9 din aceeași lege.

Având în vedere considerentele enunțate, instanța va verifica și aplicabilitatea teoriei impreviziunii la contractul în discuție.

Sub imperiul Codului civil din 1864, act normativ în vigoare la momentul încheierii contractului de credit ipotecar nr. HL20146/04.03.2008, atât doctrina, cât și practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii.

Astfel, sub regimul Codului civil din 1864  teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.” Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică - art.1.271 noul Cod civil.

În esență, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.

Evenimentul excepţional invocat de pârâţi este reprezentant de evoluția monedei străine în care a fost contractat creditul. Instanța reține că la momentul încheierii contractului de credit  HL20146/04.03.2008 un CHF (franc elvețian)  avea o valoare de 2,3667 lei, în prezent acesta având o valoare de peste 3,97 lei.

Conform art. 5.1 din convenția încheiată de părți  rambursarea ratelor lunare se face în valuta în care s-a acordat creditul.

Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicând acordarea și rambursarea creditelor în monedă străină. Într-o atare situație, ambele părți își asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon. Riscul valutar inerent este un element al prețului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeași monedă. Ca urmare, diferențele între valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar între moneda creditului și moneda în care împrumutatul își realizează veniturile sunt o parte componentă a prețului contractului, fiind incluse inerent în obiectul contractului.

Pârâţii, în cunoștință de cauză, conștienți fiind de posibilitatea modificării cursului de schimb, fiind de notorietate că piața valutară este o piață liberă, guvernată doar de cerere și ofertă, au hotărât să contracteze creditul în franci elvețieni. Mai mult decât atât, este de notorietate faptul că o valută nu are niciodată un raport fix cu o altă valută, toată lumea cunoscând că valoarea acestora poate crește sau scădea pe parcursul timpului în funcție de economie.

Este adevărat că ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere faţă de moneda naţională, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar plăţii creditului, împrumutații fiind puși în situaţia de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mare faţă de data încheierii creditului, o creştere efectivă a sumelor de bani în lei necesare a achita rata stabilită în CHF.

Faptul că un risc s-a produs într-o pondere mai mare decât au sperat intimaţii nu înseamnă nu era prevăzut și conștientizat de către aceștia. Cei doi împrumutați au prevăzut sau trebuiau să prevadă riscul întăririi CHF față de LEU, pe care și l-au asumat, sperând că nu se va produce în considerarea celorlalte avantaje pe care le aducea creditul.

În ceea ce privește situația veniturilor intimaților, instanța reține relațiile depuse de Serviciul Fiscal Municipal Pașcani şi înscrisurile depuse de către pârâţi din care reiese că veniturile pârâţilor au avut o traiectorie ascendentă în perioada 2008-2017.

Ascensiunea francului elvețian nu poate fi considerat un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta. Este adevărat că obligația intimaților a devenit excesiv de oneroasă, dar motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru nu poate fi considerat sub nicio formă eveniment excepțional și exterior.

Pe de altă parte, faptul că pârâţii au un copil minor în întreţinere nu prezintă relevanţă în condiţiile în care acesta era născut şi se afla în întreţinerea părinţilor săi şi la data încheierii contractului de credit.

Nici decesele mamelor pârâţilor ( la vârsta de 66 şi respectiv 84 ani ) nu pot fi considerate evenimente excepționale și exterioare ce nu putea fi prevăzute în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor lor, care să facă excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta. Decesul unui membru al familiei, eveniment care în mod evident presupune efectuarea unor cheltuieli se poate produce oricând, fiind evident faptul că nicio persoană nu ştie când se va produce decesul cuiva, dar fiind cert faptul că acesta se va produce la un moment dat.

Pentru aceste motive, instanța va admite contestația formulată de B SA, va anula notificarea emisă de notificarea emisă de pârâţii HR şi HEC prin avocat şi comunicată contestatoarei la data de 18.01.2017, privind darea în plată a imobilului situat în Paşcani, şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

În baza dispoziţiilor art. 453 cod proc civ. pârâţii vor fi obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( taxă de timbru).

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia formulată de reclamanta B SA, în contradictoriu  cu pârâţii HR, şi HEC.

Anulează notificarea emisă de pârâţii HR şi HEC. 

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Paşcani în termen de 15 lucrătoare de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare