Perimarea executării silite.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/866/2018 din 21.02.2018 contestatorul UEV, în contradictoriu cu ILR IFN SA, prin mandatar  KR S.R.L. a formulat contestaţie împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 10/2012 al BEJA Cristian Sandu si Cristian -Gheorghe Lupu-Nicolaita în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de leasing-financiar nr. 11096 din data de 30.01.2008 şi împotriva tuturor actelor (formelor) de executare silită, solicitând anularea executării silite şi a tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că la data de 30.01.2008  între contestator şi ILR IFN S.A a intervenit contractul de leasing financiar nr. 11096. Întrucât s-a produs o întârziere la plata ratelor de leasing, fără a se putea reţine o rea-credinţă a debitorului, creditoarea a cesionat creanţa către KR S.R.L..

Prin încheierea nr. 712 din data de 11.07.2012 pronunţată în dosarul nr. X/866/2012 al Judecătoriei Paşcani a fost admisă cererea formulată de BEJ Sandu Cristian de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu contract de leasing financiar.

La data de 05.02.2018 au fost emise în acelaşi dosar de executare adrese privind măsura popririi asupra veniturilor pe care le realizează către - Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. George IM. Georgescu - Iasi, Banca Cooperatista Zorile-Targu-Frumos şi înştiinţările cu privire la luarea acestor măsuri, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în sumă de 1590,70 lei.

Potrivit art. 25 alin. 1 CPC, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Pentru stabilirea legii aplicabile, relevantă este data sesizării organului de executare, în cazul de faţă fiind incidente dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă.

Potrivit disp. art. 399 (alin 1.) VCPC " împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 ind.l se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile prevăzute de lege."

In privinţa dreptului material aplicabil cesiunii de creanţă sunt incidente dispoziţiile Noului Cod Civil. Potrivit disp. art.1578 CCiv.:

" (1) Debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care :

a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă

b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. In cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii

( 2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.

(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.

( 4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.

(5)Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.''

Sub imperiul NCC, cesiunea de creanţă produce efecte faţă de debitorul cedat numai de la momentul acceptării cesiunii prin înscris cu dată certă sau de la momentul comunicării scrise a cesiunii în modalitatea prevăzută la art. 1578 (alin 1) lit b) NCC.

In cazul de faţă, cesiunea nu-i poate fi opusă, contestatorul fiind ţinut să achite ratele de leasing doar faţă de creditorul iniţial, respectiv S.C ILR IFN S.A.

Înţelege să invoc excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit şi excepţia perimării executării silite.

Potrivit disp. art. 405 VCPC  "Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită."

Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie."

Raportat la momentul în care a intervenit cazul de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, consideră că s-a prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită.

Conform art. 389 alin 1. VCPC " Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei. "

Nu i s-a comunicat niciodată vreun act de executare la adresa de domiciliu din mun. Iaşi unde locuieşte de mai mult de 15 ani.

Nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 379 VCPC, astfel că prezenta creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă.

In cazul în care cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu a fost formulata de creditoare prin mandatar KR S.R.L., încheierea nr. 712 din data de 11.07.2012 a fost pronunţată de instanţa de judecată în dosarul nr. X/866/2012 cu neobservarea prevederilor imperative, astfel:

-nu a verificat calitatea de creditor al titularului cererii de încuviinţare a executării silite;

-nu a verificat natura creanţei, respectiv dacă aceasta rezultă dintr-un contract de leasing financiar sau dacă rezultă dintr-un contract de cesiune şi în funcţie de calitatea cesionarului să stabilească natura acestei creanţe;

-nu a verificat existenţa condiţiilor de lichiditate, certitudine şi exigibilitate a creanţei, existenţa dovezilor de comunicare a notificărilor către debitorul a cesiunii de creanţă.

La data de 08.03.2018 contestatorul a depus precizări în care arată că înţelege să se judece în cauză în contradictoriu şi cu SC ILR IFN SA şi KR SRL.

La solicitarea instanţei BEJA Sandu Cristian, Darie Andreea şi  Lupu Nicolăiţă Cristian a înaintat la dosar dosarul de executare silită nr. 10/2012 în copie certificată.

La termenul din 28.03.2018 instanţa a luat act de modificarea cererii şi a introdus în cauză intimaţii menţionaţi de către contestator.

La data de 20.04.2018 intimatul SC KR SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.

Arată intimata că toate documentele întocmite în cadrul procedurii de executare silită au fost transmise la adresa menţionată în contractul de leasing încheiat in data 30.01.2008 de contestator cu ILR IFN SA acesta fiind domiciliul declarat de către contestator.

Potrivit dispoziţiilor din contract - condiţii generale, contestatorul avea obligaţia să notifice instituţiei financiar bancare în scris toate schimbările survenite cu privire la domiciliul sau datele sale de identitate, or contestatorul nu a depus dovezi în acest sens, fiind de rea-credinţă.

Executarea silită însăşi, cât şi toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de formă impuse de dispoziţiile Codului de procedura civilă şi au fost dispuse în conformitate cu prevederile legii.

Aplicarea de către instanţa de judecată a unei măsuri de natura anulării executării silite însăşi, a tuturor formelor de executare sau a unui act de executare este condiţionată de dovedirea de către contestator a încălcării dispoziţiilor legale aplicabile în materia executării silite, condiţie ce nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Simplul fapt al invocării unor "motive" lipsite de suport real nu sunt de natură a proba existenţa unor vicii de procedură care să îl fi prejudiciat pe contestator.

Niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecată drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silită, atât executarea silită pornita împotriva acestuia, cât şi toate actele de executare silită efectuate de BEJ respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

De asemenea, contestatorul nu indică şi nu dovedeşte în niciun fel încălcarea legii în ceea ce priveşte procedura de executare silită pornită împotriva lui, o contestaţie la executare prin care se invocă simple motive ce ţin de aprecierea sau conduita pe care acesta o doreşte a o avea intimata, fără a indica vreun temei legal, sunt de natura atât a şicana creditorul, cât şi a încărca instanţa de judecata cu „false" cauze de judecată.

Contestatorul prin contestaţia formulată doreşte să se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silită a început întrucât contestatorul nu a dorit în niciun fel să-şi achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului.

Întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plată prin înţelegere amiabilă şi totuşi a ales să ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabilă, dar şi datorită faptului că motivele şi argumentele sunt neprobate consideră că aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a îngreuna procesul cu rea credinţă, fiind aplicabile prevederile art. 719 alin. (3) din Noul Cod de Procedura Civila.

In ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, instanţa va reţine că legiuitorul a definit noţiunea certitudinii creanţei, stabilind faptul că o creanţa este certă atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu.

In cazul de faţă, creanţa creditorului rezultă din contractul de credit prin care debitorul şi-a asumat obligaţia achitării sumei împrumutate şi a dobânzii aferente, la termenele menţionate în graficul de rambursare, fiind inserată şi clauza penală referitoare la acoperirea prejudiciului pentru neîndeplinirea la termen a obligaţiei de plată.

Atât timp cât contestatorul şi-a asumat calitatea de debitor prin semnarea contractului de credit, contract prin care se individualizează dreptul de creanţa, instanţa apreciază faptul că se respecta trăsăturile noţiunii de creanţă certă, noţiune care vizează existenţa creanţei şi nu cuantumul acesteia.

Referitor la cea de a doua condiţie şi anume caracterul lichid al creanţei, conform definiţiei legale, acesta vizează posibilitatea de determinare a câtimii creanţei pe baza titlului executoriu.

Având în vedere contractul încheiat între părţi din care rezultă în mod clar obligaţia de plată a împrumutatului, calculul creanţei este posibil de realizat pe baza înscrisurilor asumate de debitor, fiind astfel respectată cerinţa caracterului lichid.

Precizează faptul că perioada contractuală stabilită prin contractul de credit, cât şi rambursarea în rate a creditului era valabilă numai cu condiţia ca graficul de rambursare - anexa la contractul de credit, să fie respectat de către debitor, respectiv trebuia să achite în fiecare lună rata aferentă lunii în curs, la data agreată ca şi scadenţă, astfel cum s-a obligat în momentul semnării contractului.

In conformitate cu contractul de credit, instituţia financiar bancară este îndreptăţită să declare scadenţa anticipată a creditului la apariţia oricărui caz de culpă, precum şi pentru încălcarea oricăror alte obligaţii contractuale. Astfel, având în vedere faptul că debitorul a întârziat cu plata ratelor, contractul a devenit scadent anticipat rezultând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Pentru acest contract încheiat cu banca au fost înregistrate întârzieri la plată a ratelor lunare. In condiţiile existentei unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu privire la plata ratelor lunare de credit, instituţia financiar bancara a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse in Condiţiile Generale de Creditare, anexa la contractul încheiat cu debitorii in cauza conform cărora „daca in termen de 30 de zile de la data scadentei, împrumutatul si/ sau coplatitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar instituţia financiar bancara este indreptatita sa procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si /sau coplatitorii /garanţii".

Aşadar, declararea anticipata a scadentei creditului s-a realizat numai dupa ce refuzul debitorului de a-si respecta obligaţiile de plata a fost evident, deoarece numai creditorul care si-a executat sau se declara gata sa isi execute obligaţiile este singurul in drept a aprecia daca este cazul sa aplice rezolutiunea contractului sau sa ceara executarea silita a contractului si de a nu ajunge la rezolutiune.

In concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata prin intelegere amiabila si totuşi a ales sa ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabila, dar si datorita faptului ca motivele si argumentele sunt neprobate (la acţiune nefiind anexate dovezi a celor susţinute) consideră ca aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a ingreuna procesul cu rea credinţa, fiind aplicabile prevederile art. 720 alin. (3) NCPC.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie "banca pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fara a fi necesara includerea lor in autorizaţia acordata, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza si in contracte de cesiune de creanţa prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante."

Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţa a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a i se cere consimţământul.

Instituţia financiar bancara poate cesiona unui tert drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract, astfel consideră ca atat cesionarul cat si cedentul nu au incalcat nicio clauza contractuala astfel încât consideră ca cesiunea a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu i-au fost incalcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de către intimată in atenţia contestatorului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 si in antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii, inclusiv denumire, adresa, CUI, cat si faptul ca societatea este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care a fost autorizată sa prelucreze date cu caracter personal.

Ca orice contract, cesiunea de creanţa trebuie sa indeplineasca condiţiile generale de validitate ale oricărui contract, de fond si de forma. Cesiunea de creanţa, fiind un contract, trebuie sa indeplineasca atat condiţiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea de a contracta, capacitatea pârtilor, obiect si cauza), cat si unele condiţii specifice operaţiunii juridice realizate de parti prin cesiune, cum ar fi: vânzare, donaţie, schimb, etc. Pentru încheierea valabila a contractului este necesar doar consimţământul pârtilor, adica a cedentului sî a cesionarului. In actuala reglementare, debitorul cedat având calitatea de tert fata de acest contract, pentru validitatea cesiunii nu se cere consimţământul acestuia. Prin urmare, se poate spune ca cesiunea de creanţa este o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, ea producandu-si efectele si asupra debitorului cedat, care nu participa la încheierea convenţiei.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 data de înalta Curte de Casaţie si Justiţie "Pe de alta parte nu exista nicio prevedere legala sau reglementata care sa instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care sa excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţa, astfel incat creditorul, indiferent ca este sau nu o banca, poate recurge la orice modalitate legala de incasare/recuperare a creanţei sale."

Legislaţia in vigoare prevede, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanţa unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a incasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aducem in sprijinul celor de mai sus si Decizia nr. 2852/10.10.2006 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, in care instanţa a apreciat ca "Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor - numit cedent -transmite o creanţa a sa unei alte persoane - numit cesionar - debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar odată cu indeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a j se cere consimţământul", prevederi ce se regăsesc in cuprinsul dispoziţiilor art. 1566 - 1586 NCC.

In condiţiile in care operaţiunea de cesiunea de creanţa nu este prohibita nici de lege si nici de contractul din care rezulta creanţa deţinuta împotriva contestatorului, iar condiţiile de forma si de fond sunt îndeplinite, nu vedem niciun motiv de fapt si de drept care sa afecteze contractul de cesiune a cărui valabilitate este contestata de către debitor.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 12/2012 din data de 17.12.2012, a statuat ca dreptul creditorului de a cesiona creanţa nu poate fi considerat abuziv, intrucat una din condiţiile esenţiale pentru stabilirea caracterului abuziv a unei clauze este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor. „Or, prin cesionarea creanţei, se schimba doar titularul dreptului de a cesiona creanţa, si nicidecum drepturile si obligaţiile debitorului."

In concluzie, intre instituţia financiar bancara si actualul creditor s-a incheiat un contract de cesiune cu respectarea condiţiilor de forma si de fond impuse de lege, asa ca toate susţinerile contestatorului privitoare la nulitatea acestui contract sunt neîntemeiate.

Având in vedere toate aceste aspecte, care da dreptul băncii sa încheie orice acte considera de cuvinta pentru recuperarea creanţelor rezultate din contractele neperformante, deci inclusiv contracte de cesiune, nu are absolut nicio relevanta daca cesionarul are sau nu sediul in România, coventiile putând fi liber incheiate intre entităţi juridice aflate in România si străinătate. Mai mult, actualul cesionar are si un reprezentant convenţional in România, respectiv in cazul de fata avocatul semnatar al contractului de asistenta juridica.

Solicită instanţei sa constate ca prin contract s-au stabilit anumite drepturi si obligaţii intre părţile semnatare, iar una dintre obligaţiile prevăzute in condiţiile generale ale contractelor este: „Daca, in termen de 30 de zile de la data scadentei, imprumutatul si/ sau coplatitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită sa procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si/sau coplatitorilor/garanţiilor."

Având in vedere ca cedentul a depus toate diligentele pentru a recupera sumele datorate de către debitorul contestator, iar acestea au rămas fara rezultat, a inteles sa cesioneze creanţele către actualul creditor, iar administratorul patrimoniului cesionat cat si reprezentantul legal al creditorului este KR S.R.L.

Prin contractul de cesiune de creanţe cedentul a cesionat, transmis si vândut către actualul creditor un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea pana la acel moment împotriva debitorului sau printre care se afla si creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator, împreuna cu toate drepturile principale si accesorii pe care legea si contractul le ofereau creditorului iniţial.

Potrivit legislaţiei in vigoare, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanţa unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a incasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aduce in sprijinul celor de mai sus si Decizia nr. 2852/10.10.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, menţionata anterior.

Totodată, in conformitate cu prevederile din condiţiile generale la contractul solicitat, agreat si semnat de către debitorul contestator in calitate de împrumutat „Banca poate cesiona unui tert drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract" astfel consideram ca atat cesionarul cat si cedentul nu au incalcat nicio clauza contractuala, iar cesiunea consideram ca a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu au fost încălcate drepturile debitorului.

Astfel, prin insasi contractul al cărui beneficiar a fost debitorul contestator, in calitate de imprumutat, acesta si-a dat acordul cu privire la cesiunea drepturilor si obligaţiilor ce reies din contractul.

Cesiunea de creanţa se incheie valabil prin simplul acord de voinţa al pârtilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte in contractul de cesiune, contractul fiind valabil incheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezulta si din dispoziţiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora "la strămutarea unei creanţe ... predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului";.

Efectul cesiunii de creanţa intre parti este transferul dreptului de creanţa din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarul.

Chiar daca contractul de cesiune depus la dosar nu este insotit de anexa 1 menţionata sau de procesul - verbal de predare - primire, inscrisuri de care se face vorbire in contract, transferul de creanţe dintre banca si actualul creditor poate fi probat prin copia contractului de cesiune existenta, la care se adaugă menţiunile din extrasul din Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobilare in care se face referire si la debitorul cedat din cauza de fata, conchizandu-se ca aparenta posesiei legitime a titlului executoriu invocat a fost dovedita.

Cesiunea de creanţa a fost notificata astfel cum este prevăzut de art. 1393 Cod Civil, societatea noastră trimiţând către debitorul contestator notificări privind încheierea contractului de cesiune intre parti folosind inscrisuri ce vor fi anexate prezentei.

Mai mult de atat, cesiunea de creanţe a fost inscrisa in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile Titlului VI - „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" - din LEGEA nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, sub nr. 2017-00061765162413-OBG cesiunea drepturilor fiind definitiva si irevocabila.

Conform notificării cesiunii de creanţe, ataşata prezentei in copie certificata conform cu originalul, deţinând dovada de comunicare, a fost adus la cunoştinţa debitorului cedat faptul ca - "actualul creditor, are toata puterea si autoritatea de a emite notificări in atenţia dvs., care vor fi obligatorii pentru dumneavoastră, si nu va solicita nici o aprobare, confirmare, de instruire sau de orice alta natura din partea cedentului sau al oricărei alte persoane" intrucat Cedentul a cedat Cesionarului creanţa deţinuta împotriva sa impreuna cu toate drepturile prezente si viitoare, dobânzile si beneficiile rezultate din contractul scadent anticipat, efect al nerespectarii clauzelor acestuia de către debitor.

Intimata a încercat recuperarea creanţei pe cale amiabila, prin contactarea telefonica a acestuia si transmiterea de notificări, contestatorul, neintelegand sa achite debitul datorat, împotriva acestora a fost demarata procedura de executare silita in vederea recuperării creanţei datorate de către debitor.

Cu toate ca cesiunea de creanţa isi produce efectele intre cedent si cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune de creanţa, pentru opozabilitatea fata de terţi trebuie indeplinite anumite formalităţi de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcuta prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţa debitorului persoana noului creditor si clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.

Notificarea debitorului a fost impusa de legiuitor in scopul de a-l înştiinţa pe acesta despre creditor si de faptul ca cedentul nu mai este proprietarul creanţei si deci plata datoriei urmează sa o faca noul creditor. Prin urmare, pentru a invoca lipsa notificării, debitorul cedat trebuie sa justifice un interes, in sensul ca nestiind de cesiune, a plătit primului creditor-cedentul, plata care in aceste condiţii apare ca perfect valabila.

In condiţiile in care debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil sa conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta vreunui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

Consideră intimata că dreptul său de a cere executarea silita a contestatorului nu este prescris.

Referitor la invocarea de către contestator a prescripţiei, consideră că debitorul contestator doreşte să se sustragă de la plata datoriei izvorâte din contractul încheiat cu banca întrucât înainte de demararea procedurii executării silite, intimata a încercat în nenumărate rânduri recuperarea creanţei pe cale amiabilă, prin intermediul notificărilor şi contactării telefonice si conform art. 2537 alin. 4 NCC „Prescripţia se întrerupe prin orice act prin care cel in folosul căruia curge prescripţia este pus in întârziere". Menţionează că contestatorului i-au fost transmise nenumărate înştiinţări de la data cesiunii şi până la data cererii de executare. Astfel, nedorindu-se rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă, în anul 2012 a fost înregistrat pe rolul bej dosarul de executare menţionat în cerere.

In susţinerea acestor afirmaţii, aduce la cunoştinţa instanţei următoarele aspecte, utile cauzei: Contractul de credit intervenit intre contestator in calitate de împrumutat si banca in calitate de creditor iniţial, a fost incheiat in data de 30.01.2008.

In data de 20.12.2017, a avut loc cesiunea de creanţa dintre instituţia financiar bancara, in calitate de cedent si intimată, in calitate de cesionar. Ca urmare a intervenirii acestei cesiuni, contestatorul a fost notificat in data de 28.12.2017 contrar susţinerilor contestatorului, pârâta din prezenta cauza, a încercat în nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, de la acel moment, dovada făcând adresele şi notificările trimise in acest sens, ataşate prezentei întâmpinări, observând astfel cu uşurinţa buna credinţa de care pârâta a dat constant dovada. Toate aceste notificări au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa realizata de către creditorul iniţial a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare - fapt care întrerupe prescripţia extinctiva, potrivit dovezilor ataşate la dosar, fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, intrucat este considerat a fi un tert fata de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract pana in momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1579 NCC.

Cesiunea fata de debitorul cedat începe sa-si producă efecte din momentul in care cesiunea iî devine opozabila, si anume de la data notificării efectuate prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătura privata. Astfel, debitorul cedat poate plaţi in mod valabil cedentului, conform art. 1578 NCC.

Din momentul în care au fost indeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, in realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, in ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata in mod valabil, dar si a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate in raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.

Practic, in cazul in care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor.

In acest fel nu s-ar justifica existenta unui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

In alta ordine de idei, cesiunile drepturilor de creanţa îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul inscrierii avizului de garanţie in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, in cauza, fiind realizata aceasta formalitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Creditoarea a formulat cerere de încuviinţare, cerere care a fost admisa la data de 11.07.2012 de către instanţa în dosarul nr 2975/866/2012 - fapt care a întrerup prescripţia extinctiva.

In anul 2012 dosarul a fost predat la BEJ in vederea recuperării pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul subscrisei creditoare - fapt care a întrerup prescripţia extinctiva.

Ca urmare a predării acestui dosar executional la BEJ, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţiala prescripţie.

Prin urmare, in conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost intrerupt de nenumărate ori prin notificări prin care aceasta a fost pusa in întârziere. Termenul de prescriptie ar fi inceput sa curgă de la data declarării scadentei anticipate a contractului, numai daca de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute in mod explicit de legea in vigoare, care sa intrerupa aceasta prescripţie.

Cum procedura civila nu face referiri la datoriile succesive, art. 711 NCPC arata ca prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile noului cod civil privitoare la prescripţia extinctiva.

Potrivit art. 2526 NCC, cand este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune incepe sa curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibila, iar daca prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibila.

Se retine ca in cauza, prestaţiile succesive alcătuiesc un tot unitar, atat timp cat sunt de natura unor rate ce trebuie achitate pentru acelaşi contract.

In consecinţa, instanţa urmează sa constate ca nu este prescris dreptul intimatei de a cere executarea silita in temeiul contractului de credit si va respinge in consecinţa contestaţia la executare.

Suspendarea executării silite este o măsura vremelnica si excepţionala, care poate fi justificata doar prin existenta unei prejudicieri grave a debitorului prin continuarea executării silite incepute impotriva sa si care ar fi greu de reparat sau imposibil de reparat in viitor. Or, in cauza nu sunt motive care sa justifice suspendarea executării silite, contestatorul nu susţine in niciun fel aceasta solicitare, nu justifica si nu probează in niciun fel necesitatea sau urgenta aplicării unei astfel de masuri, nu arata niciun motiv de nelegalitate al actelor de executare care sa dovedească incalcarea prevederilor legale.

In conformitate cu art. 719 NCPC, " Pana la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea pârtii interesate si numai pentru motive temeinice, instanţa competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia ia executare sau prin cerere separata."

(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cauţiune, calculata la valoarea obiectului contestaţiei, dupa cum urmează:

de 10%, daca aceasta valoare este pana la 10.000 lei;

de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;

de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;

de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

Instituţia juridica a cauţiunii se întemeiază pe ideea de risc (art. 1064 alin 2 NCPC).

Simplul fapt al solicitării suspendării executării nu constituie o condiţie unica de admisibilitate a cererii de suspendare, aceasta fiind una dintre condiţiile prealabile pricinuite creditorului urmăritor, esenţiala fiind analiza utilităţii luării unei asemenea masuri.

Or, in prezenta cauza, nu s-a justificat un motiv considerat de lege ca fiind excepţional si care sa permită aplicarea dispoziţiilor art. 719 NCPC.

In cazul in care instanţa va respinge contestaţia la executare, solicită să se facă aplicarea art. 720 al. 6 NCPC potrivit căruia „Atunci cand contestaţia a fost respinsa, suma reprezentând cauţiunea depusa ramane indisponibilizata, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, dupa caz, situaţie in care se va comunica executorului si recipisa de consemnare a acestei sume."

Astfel, aceste sume nu se vor restitui debitorului, iar odată reţinuta reaua-credinta a contestatorului in promovarea unei acţiuni juridice care ii este respinsa, banii plătiţi de acesta cu titlu de cauţiune ii revin creditorului, dupa cum in mod constat se retine si in practica judiciara.

La data de 07.05.2018 intimatul SC ILR IFN SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în principal ca fiind tardivă şi în secundar ca fiind neîntemeiată.

Arată acesta la data de 30.01.2008, la cererea contestatorului UEV, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 11096/30.01.2008, prin care intimata a asigurat finanţarea unui autoturism marca Ford Focus.

Având în vedere faptul că utilizatorul nu şi-a respectat obligaţiile contractuale asumate, contractul de leasing a fost reziliat la data de 08.08.2008, din culpa exclusivă a utilizatorului, în baza art. 12.4.ii din contractul de leasing. Autoturismul a reintrat în posesia intimatei la data de 21.04.2009, fiind ulterior vândut unui terţ dobânditor la data de 20.05.2010.

Ca efect al rezilierii, pentru recuperarea creanţelor generate de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, de către dl. UEV, intimata a început executarea silită în cadrul dosarului nr. 506/2010 al Corpului Executorilor IFN ai ILR IFN S.A. Executarea silită a fost continuată, la cererea intimatei creditoare, de BEJ Sandu Cristian (actualmente BEJA Sandu Cristian şi Lupu Nicolăiţă Cristian), conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 287/2011. Prin cererea înregistrată cu numărul de dosar 10/2012 a solicitat executorului judecătoresc recuperarea, prin toate formele de executare silită, a creanţei sale în cuantum de 89.870,72 lei, calculată conform prevederilor contractului de leasing.

În prezenta cauză debitorul a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare şi a executării silite înseşi, susţinând că executarea silită ar fi perimată, că ar fi intervenit prescripţia creanţei, iar cesiunea creanţei către societatea Kruk România S.R.L. este nulă.

Susţinerile contestatorului nu sunt pertinente, urmând a fi respinse de instanţă.

Art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă prevede: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:

- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

- cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

- debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie."

Deoarece debitorul înţelege să conteste întreaga executare silită, precizează că prima somaţie i-a fost comunicată la data de 30.08.2012, iar termenul de contestaţie s-a împlinit la data de 15.09.2012, iar contestaţia din prezentul dosar a fost depusă la data de 21.02.2018 fiind tardivă, prin raportare la art. 401 alin. 1 lit. c din Codul de procedură civilă.

Solicită respingerea excepţiei perimării executării silite.

Contestatorul invocă perimarea executării silite, arătând că, pentru o perioadă de 6 luni, nu s-au efectuat acte de executare silită împotriva sa, motiv pentru care executarea ar fi perimată.

Executarea silită începută împotriva d-lui UEV s-a realizat prin poprirea veniturilor sale de natură salarială şi a conturilor bancare. Prin urmare, solicită a se analiza actele dosarului execuţional şi se va constata că procedura executării silite nu este perimată, prin raportare la următoarele prevederi legale:

Art. 389. "Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.

Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi, o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută."

Art. 390. - "Dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie.

De asemenea, nu se va notifica debitorului nici somaţia, nici titlul executoriu, când executarea se face potrivit art. 382."

Art. 454 alin. 1. - „Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată."

Astfel, atât în cadrul dosarului nr. 10/2012 al BEJ A Sandu Cristian şi Lupu Nicolăită Cristian, procedura de executare s-a efectuat prin poprirea veniturilor salaríale şi ale conturilor bancare ale debitorului. În aceste condiţii, executarea silită nu este perimată, deoarece nu sunt aplicabile prevederile art. 389Cod procedură civilă.

Legiuitorul a instituit, la art. 389 Cod procedură civilă, regula perimării executării silite, iar la art. 390 Cod procedură civilă a reglementat excepţia de la această regulă, în cazul executării fără somaţie. Un astfel de caz este cel reglementat de art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea prin poprire efectuându-se fără somaţie. Pe cale de consecinţă, conform art. 390raportat la art. 454 alin. 1 Cod procedură civilă, solicită respingerea excepţiei

perimării ca nefondată.

În sprijinul argumentaţiei sale invocă considerentele Curţii Constituţionale a României cuprinse în Decizia nr. 644/2012 publicată în M. Of. nr. 534/01.08.2012, prin care s-a statuat că executarea silită fără somaţie nu se perima, prevederile art. 390 Cod procedură civilă fiind constituţionale:

„În ceea ce priveşte raportarea la art. 390 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că legiuitorul şi-a propus instituirea unei proceduri suple şi rapide în vederea recuperării creditului pentru anumite cazuri în care ar fi posibilă tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor ce le incumbă debitorilor.

Aceşti debitori cărora nu li se comunică somaţia se află într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi debitori, determinată de modul specific de executare a creanţelor."'

De asemenea, arată că a stăruit în executarea silită, transmiţând executorului judecătoresc numeroase cereri în acest sens.

Astfel, perimarea este reglementată ca o sancţiune a creditorului, care nu stăruie în executarea începută, potrivit titlului executoriu. Per a contrario, în cazul în care creditorul stăruie în continuarea executării silite, iar executorul nu dă curs cererii sale acest incident procedural al perimării nu intervine, deoarece creditorul şi-a îndeplinit obligaţia de a urmări desfăşurarea procedurii execuţionale.

Prin contestaţie, debitorul susţine că neefectuarea unor acte de executare pentru o perioadă de 6 luni denotă perimarea. Alegaţia contestatorului este contrară dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Actele de executare silită trebuiesc îndeplinite de executorul judecătoresc din oficiu, în baza cererii de executare cu care este investit de creditor, care la rândul său îşi manifestă interesul în procedura execuţională prin cererea de continuare a executării silite.

De asemenea, invocă opiniile exprimate în doctrina juridică:

„Potrivit art. 399 C. pr.civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Astfel, pe calea contestaţiei poate fi invocată şi intervenţia executării silite.

în conformitate cu dispoziţiile art. 389 C. pr. civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea sa. (...)

Culpa creditorului poate interveni în următoarele situaţii: executorul judecătoresc îi pune în vedere creditorului să avanseze cheltuielile de executare şi acesta nu o face din diverse motive; executorul judecătoresc îi aduce la cunoştinţă că se impune efectuarea unei expertize pentru evaluarea imobilului, întrucât preţul nu s-a putut stabili prin acordul părţilor, iar creditorul nu avansează cheltuielile necesare efectuării expertizei; executorul judecătoresc îi comunică creditorului că trebuie să numească un custode cu privire la bunurile sechestrate, însă acesta nu îşi îndeplineşte această obligaţie, etc. (...)

Instituţia perimării fiind reglementată ca o sancţiune pentru creditor pentru inactivitatea sa, ea nu intervine în cazul în care nu poate fi invocată decât culpa executorului judecătoresc, care, după emiterea somaţiilor, nu a mai efectuat niciun act de executare silită, cu toate că nu s-a dispus suspendarea sau anularea executării silite. Nu există reglementată în legislaţia în vigoare, în materia executării silite, instituţia cererii de stăruinţă în executare." (E. Hurubă, „Contestaţia la executare în materie civilă", Editura Universul Juridic, Bucureşti, Ediţia 2011, pag. 274 - 279).

Solicită şi respingerea excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită.

Procedura executării silite a început împotriva debitorului la data de 25.05.2010, prin cererea de executare silită adresată Corpului Executorilor IFN ai ILR IFN SA, înregistrată la ds. nr. 506/2010 şi a fost continuată de BEJ Sandu Cristian în dosarul 10/2012 în baza cererii de continuare a executării din data de 08.06.2012. Dreptul societarii creditoare de a cere executarea silită a patrimoniului contestatorului s-a născut la data de 08.08.2010, când contractul de leasing a fost reziliat, din culpa exclusivă a utilizatorului UEV. Prin urmare, procedura executării silite a început înlăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, reglementat de art. 405 Cod procedură civilă.

Conform art. 4052 lit. c Cod procedură civilă, cursul prescripţiei extinctive se întrerupe la data trimiterii cererii de executare silită, spre executor, precum şi prin toate actele de executare, conform art. 4052 lit. d-f Cod procedură civilă.

Aşadar, a pus în executare silită titlul executoriu reprezentat de contractul de leasing, în termenul legal mai sus invocat, iar susţinerea contestatorului, potrivit căruia creanţa deţinută împotriva sa ar fi prescrisă nu are fundament legal.

Pe fondul cauzei, arată că utilizatorul UEV nu a achitat la scadenţă ratele de leasing datorate, astfel cum rezultă Situaţia ratelor, anexată întâmpinării. Pe cale de consecinţă, rezilierea a intervenit la data de 08.08.2010, din culpa exclusivă a utilizatorului, ca urmare a nerespectării obligaţiei de a achita la scadenţă ratele de leasing şi celelalte obligaţii financiare, conform pactului comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 12 „încetarea contractului"- pct. 12.4. din contractul de leasing. în baza acestei clauze contractuale, în mod corect şi legal am procedat la rezilierea contractului şi reintrarea in posesia bunului de leasing, având în vedere faptul că, în contractele de leasing, finanţatorul păstrează dreptul de proprietate asupra bunului, fiind cedat doar dreptul de folosinţă, în schimbul achitării la scadenţă a ratelor de leasing.

În baza art. 13 din Contractul de leasing, în situaţia în care raporturile juridice dintre părţile litigante încetează din culpa exclusivă a utilizatorului, acesta datorează finanţatorului diferenţa dintre capitalul finanţat şi nerambursat, dobânda aferentă, penalităţile contractuale neachitate, facturile neachitate şi suma obţinută din vânzarea bunului de leasing.

Ulterior vânzării bunului de leasing, s-au calculat în sarcina utilizatorului obligaţiile de plată în sumă totală 89.870,72 lei, astfel cum rezultă din "Calculul de închidere în cazul bunurilor recuperate şi valorificate" emis la data de 01.06.2012 (anexat cererii de continuare a executării silite din data de 08.06.2012). Compunerea creanţei, raportată la prevederile contractuale şi legale, se prezintă astfel:

- 46.241,93 lei reprezintă diferenţa de capital finanţat de la data rezilierii contractului de leasing financiar, cuantificată la suma tuturor ratelor de leasing rămase de achitat de către utilizator. Această sumă este reglementată de art. 13 Contractului de leasing şi art. 10 lit. d si art. 15 din O.G. nr. 51/1997. Modul de calcul rezultă din Situaţia ratelor, anexată întâmpinării;

- 4.213,75 lei reprezintă valoarea dobânzii calculate, în temeiul art. 10.6. si art. 13 din Contractul de leasing, raportate la art. 10 lit. d şi art. 15 din O.G. nr. 51/1997 pentru ratele de leasing pe care contestatorul le mai avea de achitat până la data finalizării Contractului de leasing. Modul de calcul rezultă din Situaţia ratelor, anexată întâmpinării;

- 44.771,71 lei reprezintă valoarea penalităţilor de întârziere la facturile fiscale emise de SC ILR IFN SA şi neachitate de dl. UEV, în cuantum de 0,35 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 10.9.1. din contractul de leasing şi art. 10 lit. d) şi f) din O.G. nr. 51/1997. Modul de calcul rezultă din Situaţia penalităţilor, anexată întâmpinării;

- 4.992,82 lei reprezintă valoarea primelor de asigurare achitate de  SC IL IFN SA către asigurător, în locul utilizatorului UEV, în condiţiile art. 9 din Contractul de leasing si art. 5 din O.G. nr. 51/1997;

- 4.246,94 lei reprezintă comisionul de recuperare datorat, conform art. 13 Contractul de leasing leasing şi art. 10 lit. d) şi f) din O.G. nr. 51/1997;

- 9.750 lei reprezintă valoarea facturilor neachitate, conform art. 10 din Contractul de leasing leasing şi art. 10 lit. d) şi f) din O.G. nr. 51/1997. Modul de calcul rezultă din Situaţia facturilor, anexată întâmpinării;

Total 114.217,16 lei.

Pentru calcularea valorii totale a debitului datorat de utilizatorul UEV, din totalul de 114.217,16 lei am scăzut valoarea obţinută în urma vânzării autoturismului ce a format obiectul contractului de leasing, respectiv 24.346,44 lei, rezultând suma de 89.870,72 lei, pentru a cărei recuperare a solicitat continuarea executării silite.

Faţă de aspectele menţionate mai sus şi în baza analizei înscrisurilor anexate prezentei întâmpinări, rezultă că deţine împotriva debitorului UEV o creanţă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 89.870,72 lei ce îndeplineşte cerinţele art. 379 Cod procedură civilă.

De asemenea, în mod neîntemeiat susţine contestatorul că nu ar fi legală cesiunea de creanţe în favoarea cesionarului KR S.R.L.

Art. 1573 din Codul civil prevede:

„(1) Creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitorului.

(2) Consimţământul debitorului nu este cerut decât atunci când, după împrejurări, creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului."

Din analiza textului de lege mai sus citat, rezultă faptul că cesiunea de creanţă intervine prin simplul acord de voinţă dintre cedent şi cesionar, nefiind necesar acordul debitorului cedat. La rândul său, conform art. 1582 din Codul civil, debitorul cedat are dreptul de a opune cesionarului toate apărările şi excepţiile pe care le-ar fi putut opune cedentului. Aşadar, în mod netemeinic şi nelegal susţine contestatorul că nu i-ar fi opozabilă cesiunea, deoarece nu a acceptat-o expres şi nu i-ar fi fost comunicată. De asemenea, debitorul a fost notificat despre cesiunea intervenită, de către cesionarul KR IFN S.A., aceasta fiindu-i opozabilă pe deplin.

La solicitarea instanţei, BEJA Sandu Cristian, Darie Andreea şi Lupu Nicolăiţă Cristian a înaintat în copie certificată dosarul de executare silită nr. 10/2012.

La termenul din 20.06.2018 instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia netimbrării  şi capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, pentru motivele consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În primul rând, trebuie precizat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 25 al. 1 din actualul cod de procedură civilă, în vigoare de la data de 15.02.2013 procesele şi cererile în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

În cauza de faţă, executarea silită contestată a fost începută în anul 2012, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă.

La data de 10.03.2012 creditoarea intimată SC Impuls Leasing România IFN SA s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând continuarea executării silită a titlului executoriu contract de leasing financiar nr. nr. 11096/30.01.2008, menţionând faptul că executarea a fost începută de executorul instituţiei financiar nebancare SC ILR IFN SA.

Cererea de executare silită adresată corpului executorilor IFN al SC ILR IFN SA a fost formulată la data de 25.05.2010 ( f. 38).

Conform art. 405 cod proc. civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data când se naşte dreptul a cere executarea silită.

Având în vedere faptul că titlul executoriu, respectiv contractul de leasing financiar a fost încheiat la data de 30.01.2008, iar prima cerere de executare silită  a fost formulată de creditoare la data de 25.05.2010, fiind adresată corpului executorilor IFN, instanţa constată că dreptul de a cere executarea silită nu era prescris la data declanşării executării silite, astfel că excepţia prescripţiei invocată de contestator este neîntemeiată şi va fi respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:

- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;

- cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

- debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie."

În cauza de faţă instanţa constată că primele acte de executare care a fost comunicat contestatorului la adresa de domiciliu sunt adresa de înştiinţare poprire, proces verbal de stabilire a cheltuielilor, copia titlului executoriu şi a încheierii de încuviinţare. Această comunicare a fost efectuată la data de 06.02.2018, iar prezenta contestaţie a fost introdusă la data de 21.02.2018, adică în termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Prin urmare, instanţa constată că excepţia tardivităţii este neîntemeiată şi o va respinge.

Conform menţiunilor din contractul de leasing financiar nr. 11096/2008 ( f. 31) contestatorul are domiciliul în municipiul Paşcani.

În acelaşi contract se menţionează ca adresă de corespondenţă municipiul 

Contestatorul are domiciliul în municipiul Iaşi  astfel că instanţa reţine că cel mai probabil, din eroare s-a menţionat în contract la domiciliu municipiul Paşcani în loc de Iaşi.

Însă, chiar în condiţiile în care acesta ar fi avut domiciliul în municipiul Paşcani, adresa de corespondenţă a fost menţionată în contract la fiind în municipiul Iaşi, astfel că toate comunicările destinate contestatorului în legătură cu acest contract trebuiau să-i fie trimise la adresa de corespondenţă, adică în municipiul Iaşi.

Pe de altă parte, în actul adiţional la contract, semnat la aceeaşi dată, respectiv 30.01.2008 ( f. 33) se menţionează că domiciliul contestatorului este municipiul Iaşi, 

Faţă de această împrejurare, este clar că din eroare în contract s-a menţionat municipiul Paşcani în loc de Iaşi.

Executorul IFN a înfiinţat mai multe popriri în anul 2012 ( f. 42-47 ), în toate aceste acte domiciliul contestatorului fiind menţionat ca fiind în Paşcani. La dosarul de executare nu există nicio dovadă a faptului că debitorul ar fi fost înştiinţat despre înfiinţarea acestor popriri ( nu există înscrisul care să ateste vreo comunicare, fie ea şi în municipiul Paşcani).

La data de 26.05.2010 este emisă o notificare către debitor ( f. 59) prin care i se pune în vedere să achite suma de 9676,10 lei, notificare în care se menţionează atât domiciliul debitorului, cât şi adresa de corespondenţă ca fiind în municipiul Paşcani, Nu există însă la dosar dovada faptului că această notificare ar fi fost comunicată, fie la Paşcani, fie la Iaşi.

La data de 09.02.2011 dosarul de executare a fost predat unui alt executori IFN ( f. 52).

La data de 14.03.2012 executorul IFN emite o înştiinţare prin care aduce la cunoştinţa debitorului înfiinţarea popririi la mai multe unităţi bancare. Şi în acest act domiciliul debitorului şi adresa de corespondenţă sunt menţionate ca fiind în municipiul Paşcani, strada Ştefan cel Mare, nr. 34 C.

Prin încheierea nr. 712/11.07.2012 pronunţată de Judecătoria Paşcani la solicitarea BEJ Sandu Cristian s-a încuviinţat executarea silită a contractului de leasing. Executorul şi-a motivat această cerere pe împrejurarea că cererea de continuare a executării pe care i-a adresat-o creditoarea este formulată în alţi termeni faţă de cererea iniţială.

La data de 19.03.2014 creditoarea prin mandatar a depus la executor o cerere  ( f. 70) prin care arată că stăruie în executare şi solicită să se efectueze mai multe demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile proprietatea debitorului, pentru a se constata dacă obţine venituri din salariu sau pensie, pentru notarea somaţiilor în cartea funciară ( dacă are bunuri imobile), să se dispună înfiinţarea sechestrului asupra bunurilor mobile.

Prin urmare, instanţa constată că practic creditoarea a înţeles să solicite continuarea executării sub toate formele prevăzute de lege şi nu doar sub forma popririi.

La data de 25.06.2014 creditoarea s-a adresat cu o cerere executorului ( f. 72) solicitând acestuia să revină cu adresă la ANAF ŞI primăria de la domiciliul debitorului.

Executorul a înaintat adresă Administraţiei Finanţelor Publice Paşcani, solicitând relaţii cu privire la mai mulţi debitori, printre care şi contestatorul, indicând domiciliul acestuia ca fiind în Paşcani ( f. 73).

La data de 19.01.2018 KR SRL s-a adresat executorului ( f. 76-77), solicitând ca sumele rezultate în urma executării debitorilor  din anexa ataşată să fie virate într-un anume cont ca urmare a unor contracte de cesiune încheiate cu SC ILR IFN SA.

La data de 02.02.2018 executorul a solicitat relaţii de la camera Executorilor în care menţionează corect domiciliul debitorului ca fiind în municipiul Iaşi.

La data de 05.02.2018 executorul a înfiinţat poprirea asupra veniturilor obţinute de debitor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, precum şi asupra conturilor acestuia de la Banca Cooperatistă Zorile Târgu Frumos, iar la data de 06.02.2018 au fost comunicate actele debitorului la adresa d domiciliu.

Prin urmare, instanţa constată că abia în anul 2018 au fost emise primele acte de executare în care se menţionează adresa corectă a debitorului, acte care i-au şi fost comunicate acestuia.

La dosarul de executare silită nu există nicio dovadă a faptului că actele de executare silită emise anterior anului 2018 ar fi fost vreodată comunicate debitorului, fie la adresa din Paşcani, fie la cea din Iaşi.

Potrivit dispoziţiilor art. 389 al. 1 din codul de procedură civilă dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.

Instanţa constată că de la data de 25.06.2014 şi până la data de 19.01.2018 creditoarea nu a mai stăruit în niciun fel în executare, iar între data de 14.07.2014 şi 02.02.2018 executorul nu a întocmit nici un act de executare silită.

Prin urmare, instanţa constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 389 al. 1, în cauză operând perimarea executării silite.

Prevederile art. 390 al. 1 nu sunt însă aplicabile în cauză întrucât creditoarea a solicitat executorului judecătoresc continuarea executării prin toate mijloacele admise de lege, inclusiv executare mobiliară şi imobiliară  directă şi indirectă şi nu în mod exclusiv prin poprire ( doar în cazul popririi executarea fiind efectuată fără somaţie conform art. 454 al. 1).

Trebuie precizat şi faptul că întâmpinarea depusă de KR SRL cuprinde absolut străine de cauza de faţă, făcând multiple referiri la un contract de credit şi drepturile băncii, la faptul că debitorul nu a mai achitat ratele, fără a observa că în cauza de faţă titlul executoriu este reprezentat de un contract de leasing financiar încheiat de debitor cu o instituţie financiar nebancară şi nu de un contract de credit încheiat cu o bancă.

Mai mult, intimata invocă numeroase dispoziţii din actualul cod de procedură civilă, deşi chiar în cuprinsul contestaţiei debitorul arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa constată că cererea formulată este întemeiată în parte, urmând a o admite astfel, a constata intervenită perimarea executării silite pornite în dosarul de executare nr. dosarul de executare nr. 10/2012 al BEJA Sandu Cristian şi Lupu Nicolăiţă Gheorghe Cristian şi a desfiinţa executarea silită întocmită în acest dosar.

În baza dispoziţiilor art. 274 cod proc. civ. intimata SC KR SRL va fi obligată la plata către contestator a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) având în vedere faptul că aceasta are calitatea de creditor în prezent, iar formele de executare din anul 2018 au fost întocmite la stăruinţa acesteia.

În ceea ce priveşte taxa de timbru achitată în cauză, aceasta poate fi recuperată pe calea unei cereri separate formulate după rămânerea definitivă a hotărârii conform prevederilor art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 care stipulează că „ sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului… când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”.

Mai trebuie precizat şi faptul că suma de 37,5 lei reprezentând contravaloarea xerocopierii dosarului de executare silită nu poate fi pusă în sarcina contestatorului aşa după cum solicită executorul judecătoresc întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile vechiului cod de procedură civilă care nu cuprind norme similare cu cele ale art. 717 al. 2 din noul cod de procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

Respinge excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator.

Admite în parte cererea formulată de contestatorul UEV, în contradictoriu cu intimaţii ILR IFN SA prin mandatar KR SRL, SC KR SRL..

Constată intervenită perimarea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 10/2012 al BEJA Sandu Cristian şi Lupu Nicolăiţă Gheorghe Cristian.

Desfiinţează executarea silită întocmită în dosarul de executare nr. 10/2012 al BEJA Sandu Cristian şi Lupu Nicolăiţă Gheorghe Cristian.

Obligă pe intimatul SC Kruk România SRL să plătească contestatorului suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi .

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare