Contestaţie la executare, obligaţia de efectuare a formelor de publicitate a garanţiilor instituite în executarea unui contract de credit de către finanţator, fidejusiunea nu a fost convenită condiţionat de realizare formelor de publicitate pentru garanţi

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.2018, sub nr. 10996/299/2018, contestatorul A a formulat, în contradictoriu cu intimata B, contestaţie la executare prin care a solicitat anularea încheierii din 28.03.2018 date de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2018 şi anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. C/2018 al BEJ D, respectiv întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia în sensul restituirii sumei de 299.856,06 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 03.04.2018 până la data plăţii efective şi restituirea taxei judiciare de timbru conform art. 45 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că înţelege să invoce excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, sens în care a menţionat că dreptul material al finanţatorului de a solicita executarea silită s-a născut la data trecerii în restanţă a creditului nerambursat de beneficiar. În conformitate cu înştiinţarea de neplată nr. E/213, data trecerii integrale la restanţă a creditului este 05.07.2013, termenul de prescripţie împlinindu-se la data de 05.07.2016. Or, având în vedere că de la această dată şi până la data formulării cererii de executare silită care face obiectul dosarului de executare nr. C/2018 au trecut mai mult de 3 ani, este incontestabil că a intervenit prescripţia dreptului e a cere executarea silită a instituţiei sale.

În continuare, contestatorul a învederat că între părţi a intervenit convenţia cadru plafon de garantare nr. F/2011, aşa cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către A a finanţărilor individuale acordate de către bancă beneficiarilor de finanţare, în limita unui plafon de garantare aprobat şi în termenii notificărilor de încadrare în plafonul de garantare, confirmate de instituţia sa.

Prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, emise în baza convenţiei, Aul a acordat în favoarea băncii o garanţie financiară în limita sumei maxime de 320.000 lei, reprezentând 80% din finanţarea acordată de bancă beneficiarului Sigma Services & Consulting S.R.L., conform contractului de credit nr. GRIG-39/04.08.2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că beneficiarul nu a rambursat integral finanţarea garantată, banca a trecut credit la restanţă şi a transmis cererea de plată înregistrată sub nr. 491103/17.07.2014, însă aceasta a fost respinsă, având în vedere nerespectarea de către bancă a prevederilor art. 9.2 alin. 1 lit. d şi art. 7.9 lit. b din Convenţia nr. 156/2011.

În acest sens, contestatorul a precizat că intimatul nu a transmis dovada efectuării formalităţilor de publicitate a garanţiilor reprezentate de cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K Astfel, contestatorul a precizat că riscul de credit iniţial al garanţiei a fost mai mare, întrucât, în acest caz, este afectat dreptul său de a valorifica garanţiilor. Procedând astfel, banca a încălcat prevederile art. 9.3 alin. 2 din Convenţia nr. 156/2011, potrivit cărora „cât timp finanţatorul nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoțească cererea de plată, Aul este în drept să invoce excepţia de neexecutare a obligaţiilor prevăzute în confirmarea de garantare şi să suspende efectuarea plăţii garanţiei până la îndeplinirea de către bancă a propriilor obligaţii.

De asemenea, contestatorul a menţionat că banca nu a achitat comisionul de garantare în sumă de 6.306,67 lei, datorat conform art. 7.9 lit. b din convenţie, în termenul maxim de 60 de zile calendaristice de la data solicitării Aului. Astfel, termenul maxim la care banca putea să achite comision a fost 29.11.2014, însă intimatul a achitat comisionul la data de 03.12.2014. Astfel, dacă instanţa ar considera că Unicredit ar fi transmis toate documentele în termen  şi ar respinge prezenta contestaţie, s-ar ajunge în situaţia în care Aul plăteşte garanţia fără ca banca să-i fi achitat comisionul de garantare datorat.

Contestatorul a invocat prevederile art. 1270 alin. 1 C.civ., arătând că, deşi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, banca a iniţiat demersurile de executare silită împotriva sa şi a solicitat înfiinţarea popririi pe conturile societăţii sale, măsură care face obiectul prezentei contestaţii la executare. Contestatorul a arătat că terţul poprit Banca Comercială Feroviară S.A. a virat către BEJ D suma de 299.856,06 lei, conform ordinului de plată nr. 2/03.04.2018.

În continuare, contestatorul a arătat că cererea sa de anulare a încheierii din 28.03.2018 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2018, prin care a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite, este admisibilă, întrucât a fost pronunţată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

În acest sens, contestatorul a susţinut că banca nu deţine un titlu executoriu împotriva sa, întrucât notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea notificării nu reprezintă titlu executoriu în sensul art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006. De altfel, banca are cunoştinţă că nu deţine un titlu executoriu valabil care să poată fi pus în executare silită, motiv pentru care, în alte cazuri, a supus litigiul spre soluţionare instanţei de judecată, în vederea obţinerii unei eventuale hotărâri judecătoreşti favorabile care să poate fi pusă în executare (dosarele nr. 15939/299/2016, nr. 18332/299/2016, nr. 26385/299/2016 aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti).

De asemenea, contestatorul a susţinut că banca nu deţine o creanţă certă, întrucât, în conformitate cu prevederile Convenţiei nr. 156/2011, obligaţia de plată a Aului se naşte doar dacă sunt respectate anumite condiţii, pe care banca nu le-a respectat. Totodată, creanţa nu este exigibilă conform art. 9.3 alin. 2 din Convenţia nr. 156/2011, motivat de faptul că, până la depunerea documentaţiei complete, termenul de plată a garanţiei nu curge. Or. În condiţiile prezentate, încheierea de încuviinţare a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale, întrucât, pe de o parte, notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 nu reprezintă un titlu executoriu perfect care să poată fi pus în executare, iar, pe de altă parte, creanţa pe care pretinde că o deţine creditoarea nu este nici certă şi nici exigibilă.

Contestatorul a mai susţinut că se impune anularea tuturor actelor de executare, întrucât demersurile de executare silită au fost exercitate în mod abuziv de către bancă, aceasta nedeţinând o creanţă exigibilă. Obligaţia de plată a garanţiei este supusă unor termene şi condiţii stabilite convenţional şi, tot astfel, dreptul corelativ al băncii de a pretinde plata garanţiei este condiţionat de îndeplinirea propriilor obligaţii contractuale, aflate numai sub controlul băncii.

Potrivit art. 9.2 alin. 1 lit. d din Convenţia nr. 156/2011, odată cu cererea de plată, se transmis contractele de garanţie accesorii finanţării garantate, iar, potrivit art. 7.9 lit. b, banca trebuia să achite comisionul de garantare într-un anumit termen, ceea ce nu s-a întâmplat.

Prin urmare, întrucât banca nu deţine un titlu executoriu perfect care să poată fi pus în executare şi nici o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, se impune anularea tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. C/2018.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare la care a fost obligat în dosarul execuţional nr. C/2018, contestatorul a solicitat diminuarea onorariului avocaţional solicitat în faza de executare silită – 9.044 lei, considerând că este disproporţionat raportat la complexitatea cauzei (formularea cererii de executare silită).

Referitor la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia în sensul restituirii sumei de 299.856,06 lei, la care se adaugă dobânda legală de la data de 03.04.2018 şi până la restituirea efectivă a acestei sume, contestatorul a arătat că, întrucât se impune anularea încheierii prin care a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite, precum şi anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. C/2018, urmează a se dispune întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, contestatorul a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru, respectiv obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 663 alin. 1, art. 651, art. 666 alin. 5 pct. 4, art. 712, art. 714 alin. 1 şi următoarele C.pr.civ., ale Codului civil.

În susţinerea cererii, contestatorul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: încheiere din 28.03.2018 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2017 (filele 10-11), adresă de înfiinţare a popririi bancare din 30.03.2018 (fila 12), convenţia cadru – plafon de garantare nr. F/2011 (filele 13-26), acte adiţionale (filele 27-50), confirmare a notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 (filele 52-53), încheiere privind cheltuielile de executare silită (fila 54), înştiinţare de neplată nr. H/2013 (fila 55), ordin de plată nr. X/03.04.2018 (fila 56), cerere de plată nr. XX/23.07.2014 (filele 57-58), notificare nr. XX/24.03.2015 (filele 59-60), cereri de chemare în judecată (filele 61-86), practică judiciară (filele 87-90).

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinelor de plată depuse la dosar (filele 1-2, 40 vol. III).

La data de 23.05.2018, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii, intimata a arătat că, între părţi, a fost încheiată convenţia cadru plafon de garantare nr. F/2011, prin care Aul s-a obligat să garanteze, în calitate de fidejusor, în mod expres, necondiţionat şi irevocabil, în limita unui plafon maxim de garantare de 290.000.000 lei, finanţările individuale acordate beneficiarilor care se încadrează în categoria IMM în sensul Legii nr. 346/2004 şi care nu utilizează finanţările în domeniul fabricării sau comercializării armelor şi muniţiilor ori în domeniul jocurilor de noroc şi pariurilor.

În ceea ce priveşte plata garanţiei de către A, părţile au convenit că aceasta să fie plătită în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma urmând a fi calculată prin înmulţirea finanţării garantate restante cu procentul de garantare. Potrivit dispoziţiilor art. 9.1 din Convenţie, cererea de plată trebuie comunicată Aului ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate şi declanşării procedurii de valorificare silită a tuturor garanţiilor accesorii acesteia. 

Intimata a menţionat că societatea sa a transmis Aului notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 a finanţării individuale acordate Sigma Services & Consulting S.R.L., fiind avut în vedere un credit pentru investiţii în valoare de 400.000 lei acordat pe o durată de 12 luni. Astfel, valoarea garanţiei incluse a fost de 320.000 lei, respectiv 80% din suma acordată de către Finanţator, sens în care a fost emisă confirmarea notificării de includere nr. G/2012.

Având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către beneficiar, banca a procedat la executarea silită a celorlalte garanţii, precum şi la solicitarea de plată a garanţiei de către A. Astfel, fiind îndeplinită condiţia prevăzut de art. 9.1 din Convenţie, Banca a formulat cererea de plată înregistrată sub nr. XX/27.07.2014 prin care a solicitat plata, în termen de 90 de zile, potrivit art. 9.4 alin. 1 din Convenţie, suma de 285.891,21 lei reprezentând valoarea garanţiei emise de A, excluzând dobânzile, comisioanele, spezele bancare şi alte sume datorate în baza contractului de credit.

Prin adresa nr. XX/29.09.2014, Aul a solicitat băncii lămuriri şi completarea documentaţiei anexate cererii de plată, nefiind solicită şi dovada efectuării formalităţilor de publicitate a garanţiilor reprezentate de cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea Sigma Services & Consulting S.R.L. Astfel, intimata a transmis lămuririle solicitate prin adresa nr. 551437/28.11.2014, comunicând şi faptul că urmează să înainteze dovada achitării comisionului de garantare.

Ulterior, prin notificarea nr. XX/24.03.2015, Aul a înştiinţat intimata că nu a aprobat cererea de plată, aceasta din urmă solicitându-i prin adresa nr. XX/22.01.2018 revenirea asupra refuzului de plată, furnizând lămuriri suplimentare privind cererea de plată şi anexele acesteia. Având în vedere refuzul de plată şi, în lipsa unui răspuns la notificarea de revenire asupra refuzului de plată, Banca a formulat cererea de executare silită în baza titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea notificării de includere, cererea de executare fiind înregistrată sub nr. C/2018 pe rolul BEJ D.

În continuare, intimata a arătat că debitorul invocă motive de contestație care sunt contradictorii, respectiv prescripţia dreptului de a solicita executarea silită şi faptul că creanţa nu ar fi ajuns la scadenţă.

Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, intimata a susţinut că această susţinere este neîntemeiată şi nici nu are relevanţă, deoarece societatea sa nu a formulat o acţiune în obligarea Aului la plata garanţiei, deoarece deţine un titlu executoriu în baza căruia a solicitat executarea silită a obligaţiei.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, intimata a arătat că Aul şi-a manifestat intenţia d a nu executa obligaţia de plată prin notificarea nr. XX, comunicată la data de 25.03.2015. Prin urmare, termenul de prescripţie privind dreptul de a solicita executarea silită începe să curgă de la data refuzului iniţial, respectiv 25.03.2015, şi se împlineşte la data de 25.03.2018. Or, cererea de executare silită  fost înregistrată la data de 23.03.2018, deci înainte de împlinirea termenului de prescripţie (25.03.2018).

Intimata a susţinut că afirmaţia contestatorului referitoare la faptul că dreptul de creanţă s-a născut la data trecerii la restanţă a creditului nu este întemeiată, deoarece la acea dată se produce riscul asigurat prin Convenţie, fapt care dă dreptul băncii de a formula cererea de plată a garanţiei. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar susţine că prescripţia începe să curgă de la data declarării scadenţei creditului acordat beneficiarului finanţării (05.07.2013), în raport de prevederile art. 708 şi art. 710 C.pr.civ. şi art. 2543 C.civ., executarea unui fideiusor întrerupe prescripţia atât împotriva debitorului beneficiar al finanţării, cât şi împotriva celorlalţi fideiusor, în cazul de faţă Aul. Astfel, intimata a menţionat că a formulat cerere de executare silită împotriva fideiusorului I, executarea silită fiind în curs de desfăşurare în dosarul nr. J/2014.  Prin urmare, în raport de somaţia de plată emisă la data de 13.10.2015 în dosarul de executare nr. J/2014, termenul de prescripţie s-ar împlini la data de 13.10.2018, mult după înregistrarea cererii de executare silită pe rolul BEJ D.

În ceea ce priveşte dovada efectuării formalităţilor de publicitate a garanţiilor reprezentând cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K, intimata a menţionat că structura de garanţii comunicată Aului şi analizată/confirmată prin confirmarea notificării de includere a fost următoarea: ipoteca mobiliară pe conturile clientului deschise la B, fideiusiune semnată de I şi ipoteca mobiliară asupra cash colateral în sumă de 80.000 lei aflat în conturile firmei. După cum se poate observa, printre garanţiile stabilite convenţional prin notificarea de includere în plafon şi confirmarea aferentă acesteia nu se regăsesc ca garanţii cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K şi, prin urmare, nici nu există obligaţia efectuării formalităţilor de publicitate a acestor garanţii în relaţia dintre bancă şi A. Mai mult decât atât, cu excepţia ipotecii mobiliare asupra contului de depozit colateral, toate celelalte garanţii au avut o evaluare materială de 0,00 lei şi, prin urmare, nu se modifică în nici un procentul de acoperire materială a finanţării.

Referitor la comisionul de garantare, intimata a menţionat că acesta a fost achitat la data de 03.12.2014, iar la calcularea termenului de 60 de zile de plată a comisionului trebuie avută în vedere data primirii solicitării de plată, şi nu data emiterii cererii de plată. De asemenea, chiar dacă s-ar fi depăşit termenul de plată cu 4 zile. Contestatorul a încasat comisionul şi nu a suferit nici un prejudiciu. De altfel, în cazul în care nu ar fi fost achitat comisionul de garantare, Aului i se năştea eventual dreptul a obliga banca la plata acestuia.

În continuare, intimata a susţinut că deţine un titlu executoriu, notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2013 şi confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2013 reprezentând o garanţie personală, respectiv titlu executoriu conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006.

Intimata a mai arătat că, deşi obligațiile prevăzute de art. 9.2 din Convenţia nr. 156/2011 au fost executate întocmai, prin depunerea integrală a documentaţiei, contestatorul a refuzat plata garanţiei asumate invocând, în mod neîntemeiat, o presupusă lipsă a documentaţiei ataşate cererii de plată. Or, prin notificarea privind refuzul de plată, Aul şi-a manifestat în mod neîndoielnic intenţia de a nu plăti garanţia, fiind aplicabile prevederile art. 1532 alin. 2 lit. c C.civ. Prin urmare, a considerat că deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Cu privire la solicitarea de cenzurare a onorariului avocaţial, intimata a arătat că debitorul este în culă pentru iniţierea procedurii de executare silită, asumându-şi faptul că banca, în calitate de creditor, va apela la serviciile de specialitate ale unui avocat pentru asistenţă şi reprezentare juridică în această fază procesuală. Astfel, munca avocatului a constatat în următoarele activităţi: redactare cerere de executare silită, asigurare asistenţă juridică pe parcursul executării silite pentru întreaga perioadă a executării silite, monitorizarea fazei de executare silită, comunicarea documentelor, cererilor şi informaţiilor necesare demarării executării silite, precum şi pe parcursul desfăşurării acesteia.

Intimata a susţinut că speţa prezintă o complexitate ridicată faţă de alte cazuri, având în vedere multitudinea documentelor  care se analizează, iar suma percepută include şi TVA, fapt care atrage un venit brut al societăţii de avocatură de aproximativ 7.000 lei. Astfel, onorariul avocatului reflectă complexitatea cauzei şi a eforturilor depuse de către acesta în vederea punerii în executare a creanţei, fiind generat de culpa debitorului prin neexecutarea obligaţiilor contractuale în termenele şi condiţiile contractuale. De asemenea, la aprecierea cuantumului onorariului de avocat, trebuie să se ţină cont şi de valoarea cauzei, şi anume suma de 285.891,21 lei.

Intimata a arătat că cererea de întoarcere a executării silite, fiind o cerere accesorie unei cereri principale, va urma soluţia de respingere conform art. 30 alin. 4 teza finală C.pr.civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 şi următoarele C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: adresa nr. XX/29.09.2014 (filele 108-109), adresa nr. XX/02.12.2014 (fila 110), adresa nr. XX/24.03.2015 (filele 111-112), notificare nr. XX/22.01.2018 (filele 113-115).

La data de 19.06.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată, la care a ataşat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cerere de executare silită (fila 136), declaraţie de creanţă nr. XX/12.07.2013 (filele 137-140).

La data de 03.07.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus dovada calităţii de reprezentant (filele 144-150, 1-23 vol. II).

La solicitarea instanţei, la data de 04.08.2016, prin serviciul registratură, BEJ D a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. C/2018 (filele 1-147 vol. III).

La termenul din data de 09.07.2018, instanţa a calificat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită ca motiv de contestaţie la executare.

La data de 24.09.2018, prin serviciul registratură, contestatorul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că dobânda legală calculată pentru perioada 03.04.2018 (data executării contului) – 17.04.2018 (data formulării contestaţiei la executare) este în cuantum de 718,83 lei.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Urmare a cererii de executare silită din 28.03.2018 (filele 3-5 vol. III) formulate de intimata B, a fost deschis dosarul execuţional nr. C/2018 al BEJ D în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 (încheiere din 23.03.2018 – fila 126 vol. III).

Astfel, prin încheierea din 28.03.2018 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. XX/299/2018 (fila 131 vol. III), instanţa a dispus încuviinţarea executării silite privind pe creditorul B şi debitorul A, în oricare dintre formele prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, pentru recuperarea sumei de 285.891,21 lei reprezentând garanţie expresă, necondiţionată şi irevocabilă, plus cheltuieli de executare.

În vederea executării dispoziţiilor titlului executoriu, la data de 30.03.2018, executorul judecătoresc a procedat la înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor pe care debitorul le are deschise la terţul poprit Banca Comercială Feroviară S.A. (fila 134 vol. III), până la încasarea sumei totale de 299.856,06 lei, compuse din debit de 285.891,21 lei şi cheltuieli de executare silită în cuantum de 13.964,85 lei, stabilite conform încheierii din 30.03.2018 (fila 133 vol. III).

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatorului, instanţa o apreciază ca fiind parţial întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce priveşte inexistenţa unui titlu executoriu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Astfel, conform art. 638 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie.

Instanţa constată că, între părţi, a fost încheiată Convenţia cadru – plafon de garantare nr. F/2011 (filele 13-26), astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare (filele 27-50), având ca obiect garantarea de către A, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare în sumă de 290.000.000 lei, aprobat de A şi în termenii Notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de A.

Potrivit art. 6.6 din convenţia-cadru, garanţia Aului este fideiusiune, în condiţiile art. 2280-2320 C.civ.

În baza Convenţiei nr. F/2011 şi a notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 (fila 7 vol. III), prin confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 (fila 9 vol. III) contestatorul s-a angajat în mod expres, irevocabil şi necondiţionat să plătească, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanţarea garantată restantă x 80% a beneficiarului K, conform contractului de credit nr. L/2011 (filele 10-37).

Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1211/2001, privind înfiinţarea A, A are ca activitate principală emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa CAEN XX.

De asemenea, conform art. 8 din Actul constitutiv al A din 18.02.2009, Aul poate acorda garanţii reale, garanţii personale, precum şi cogaranţii, în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de lucru.

Prin urmare, prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că A este o instituţie nebancara ce emite garanții, acesta urmând a executa obligaţia de plată în calitate de garant în măsura în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte propria obligaţie.

În consecinţă, având în vedere toate aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui titlu executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012 şi de confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, ca garanţii ale contractului de credit nr. L/2011, susţinerile în sens contrar ale contestatorului fiind vădit neîntemeiate.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa reţine că, potrivit art. potrivit art. 706 C.pr.civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termen care începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Instanţa constată că debitorul a susţinut că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripţie, întrucât dreptul creditorului de a solicita executarea silită s-a născut la data trecerii la restanţă a creditului nerambursat de beneficiar, respectiv 05.07.2013.

Potrivit art. 9.1 din Convenţia cadru – plafon de garantare nr. F/2011, cererea de plată se transmite Aului ulterior trecerii la restanţă a întregii finanţări garantate şi declanşării procedurii de valorificare silită a tuturor garanţiilor accesorii acesteia.

Conform art. 9.4 alin. 1 din convenţie, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 6/23.06.2014 (filele 41-50 vol. III), plata garanţiei se efectuează în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, însoţite de documentele prevăzute la art. 9.2.

Astfel, aşa cum rezultă din coroborarea prevederilor convenţionale anterior menţionate, după trecerea la restanţă a finanţării şi a declanşării procedurilor de executare silită împotriva beneficiarului creditului, intimata avea obligaţia de a se adresa contestatorului cu o cerere de plată, împreună cu înscrisurile prevăzute la art. 9.2, iar plata urma a fi făcută în termenul stabilit de art. 9.4 alin. 1. Prin urmare, scadenţa obligaţiei de plată a garanţiei intervine numai după împlinirea termenului de 90 de zile de la data primirii cererii de plată şi a documentelor anexate. Or, în condiţiile în care înainte de ajungerea obligaţiei la scadenţă nu se poate naşte dreptul intimatei de a pune în executare titlul executoriu, nu se poate susţine că termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data trecerii la restanţă a creditului, susţinerile în sens contrar ale contestatorului fiind vădit neîntemeiate. În plus, la acel moment, intimata are doar posibilitatea de a formula cererea de plată şi de depune înscrisurile aferente, iar nu de a declanşa executarea silită împotriva contestatorului. Prin urmare, instanţa apreciază că, în această situaţie, termenul de prescripţie începe să curgă de la data expirării termenului de 90 de zile pentru efectuarea plăţii, şi nu anterior acestui moment.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că cererea de plată a fost înregistrată pe rolul contestatorului la data de 23.07.2014 (fila 55), acesta solicitând intimatei completarea documentelor prin adresa nr. XX/29.09.2014 (filele 108-109). Ulterior, la data de 02.12.2014, intimata a comunicat înscrisurile şi precizările solicitate de către contestator (fila 110). Aşadar, în raport de prevederile art. 9.4 din convenţie, termenul de 90 de zile pentru efectuarea plăţii garanţiei a început să curgă de la data de 02.12.2014 (data depunerii ultimelor documente solicitate) şi s-a împlinit la data de 02.03.2015. În consecinţă, contrar susţinerilor intimatei, instanţa apreciază că termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data de 02.03.2015, data expirării celor 90 de zile stabilite de comun acord de către părţi, şi nu de la data refuzului de plată – 24.03.2015 (filele 111-112), care este situată după expirarea termenului de plată.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt prin efectuarea actelor de executare silită în dosarul nr. J/2014 al BEJ, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 711 C.pr.civ., prevederile capitolului referitor la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă. Astfel, art. 243 C.civ. prevede că „Întreruperea prescripţiei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privinţa amândurora”.

Totodată, potrivit art. 709 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., „Cursul prescripţiei se întrerupe: 4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare.”

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, intimata a declanşat executarea silită şi împotriva celuilalt fideiusor – I, în temeiul contractului de credit nr. L/2011, sens în care a fost format dosarul nr. J/2014 al BEJ. Astfel, având în vedere că, în cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită împotriva A, au fost efectuate acte de executare împotriva unui alt fideiusor al beneficiarului K (somaţia din 13.10.2015 – fila 27), instanţa constată că termenul de prescripţie faţă de contestator a fost întrerupt, în condiţiile art. 2543 C.civ.

Conform art. 709 alin. 2 C.pr.civ., „După întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripţie”. Astfel, de la data de 13.10.2015 a început să curgă un nou termen de prescripţie a executării silite împotriva fideiusorului, care se împlinea la data de 13.10.2018. Or, în condiţiile în care cererea de executare silită împotriva contestatorului a fost formulată la data de 23.03.2018, în interiorul termenului de prescripţie (fila 3 vol. III), instanţa reţine că susţinerile contestatorului privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită sunt neîntemeiate.

Referitor la motivele de refuz de plată a garanţiei, instanţa constată că, prin notificarea nr. XX/24.03.2015 (filele 59-60), contestatorul a adus la cunoştinţa intimatei faptul că nu a aprobat cererea de plată înregistrată sub nr. 20297/23.07.2014, aferentă confirmării de garantare nr. G/2012, având în vedere nerespectarea de către bancă a prevederilor art. 9.2 alin. 1 lit. d din Convenţia cadru plafon de garantare nr. F/2011, modificată şi completată cu actele adiţionale ulterioare, şi anume netransmiterea dovezii efectuării publicităţii garanţiilor reprezentate de cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K, respectiv nerespectarea prevederilor art. 7.9 lit. b coroborate cu art. 9.3 alin. 2, şi anume neplata comisionului de garantare în sumă de 6.306,67 lei.

Cu privire la nedepunerea de către intimată a dovezii efectuării formalităţilor de publicitate a garanţiilor reprezentate de cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K, instanţa reţine următoarele:

Conform art. 9.2 alin. 1 lit. d din Convenţia cadru plafon de garantare nr. F/2011, cererea de plată trebuie să fie însoţită de contractul de credit/contractul angajament pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară/contractul cadru şi contractele de garanţie accesorii finanţării garantate, însoţite de toate actele adiţionale încheiate la acestea, împreună cu dovada efectuării formalităţilor legale de publicitate a garanţiilor, în copie certificată.

Analizând cuprinsul notificării de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, instanţa constată că, la pct. 7 sunt enumerate următoarele garanţii:  ipoteca mobiliară pe conturile clientului deschise la B, fideiusiune semnată de I şi ipoteca mobiliară asupra cash colateral în sumă de 80.000 lei aflat în conturile firmei. Or, printre garanţiile stabilite convenţional prin notificarea de includere în plafon şi confirmarea aferentă acesteia nu se regăsesc ca garanţii cesiunea globală a creanţelor şi garanţia reală mobiliară având ca obiect totalitatea bunurilor mobile prezente şi viitoare, proprietatea K

Astfel, deşi garanţiile anterior menţionate sunt prevăzute în contractul de credit nr. L/2011 (fila 27 vol. III), instanţa apreciază că, atâta timp cât acestea nu au fost incluse în notificarea de includere în plafonul de garantare nr. G/2012, împrejurare acceptată expres de către A prin emiterea confirmării notificării nr. G/2012, nu există obligaţia efectuării formalităţilor de publicitate a acestor garanţii în relaţia dintre bancă şi A, susţinerile în sens contrar ale contestatorului nefiind întemeiate.

Cu privire la neplata comisionului de garantare, instanţa reţine că, potrivit art. 7.9 lit. b din convenţie, finanţatorul datorează comision de garantare de la data confirmării notificării de includere în plafonul de garantare, până la data înregistrării la A a cererii de plată.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 9.3 alin. 2 din convenţie, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. 5/01.04.2013 (filele 39-40), „odată cu transmiterea documentaţiei solicitate, Finanţatorul achită A-ului comisionul de garantare datorat conform prezentei convenţii. Cât timp Finanţatorul nu este la zi cu plata comisionului de garantare datorat pe perioada de la expirarea valabilităţii garanţiei şi până la data înregistrării la A a cererii de plată, inclusiv eventualele penalităţi, ori nu a transmis toate documentele ce trebuie să însoţească cererea de plată, A este în drept să invoce excepţia de neexecutare a propriei obligaţii şi să suspende efectuarea plăţii garanţiei până la îndeplinirea de către Finanţator a obligaţiilor care îi incumbă, dar nu mai mult de 60 de zile calendaristice de la data la care A a solicitat Finanţatorului îndeplinirea acestor obligaţii (…) După expirarea acestui termen, A va proceda la soluţionarea cererii de plată pe baza documentelor înregistrate la A până la acea dată. Orice document transmis de Finanţator şi înregistrat la A ulterior termenului menţionat sau comision încasat după acest termen, nu va fi luat în considerare la analiza documentaţiei şi a eventualelor contestaţii. Termenul de 60 de zile calendaristice se calculează de la data fiecărei solicitări de completare transmisă de A.”

Astfel cum rezultă din cuprinsul notificării nr. XX/24.03.2015, intimata a procedat la achitarea comisionului de garantare în cuantum de 6.306,67 lei la data de 03.12.2014, deşi termenul de plată de 60 de zile calendaristice s-a împlinit la data de 29.11.2014. Cu toate acestea, instanţa apreciază că întârzierea de câteva zile în achitarea comisionului este justificată în raport de faptul că termenul s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, şi anume sâmbătă XX.2014, următoarea zi lucrătoare fiind de abia XX.2014, adică cu o zi înainte de efectuarea plăţii efective. Or, în condiţiile în care intimata a adus la cunoştinţa contestatorului faptul că dovada achitării comisionului urmează a fi transmisă imediat ce va fi procesată (adresa nr. 33891/02.12.2014 – fila 110), instanţa apreciază drept excesivă atitudinea acestuia din urmă de a refuza cererea de plată pentru acest motiv, cu atât mai mult cu cât avea posibilitatea de a face aplicarea prevederilor art. 7.7 din Convenţie, în sensul de a percepe penalităţi de 0,10%/zi de întârziere.

Prin urmare, instanţa apreciază drept neîntemeiat şi acest motiv de refuz de plată. Astfel, în raport de considerentele anterior expuse, instanţa reţine că intimata deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sensul art. 663 C.pr.civ., procedând, în mod corect, la sesizarea organului de executare pentru recuperarea sumei datorate.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare silită, conform art. 670 C.pr.civ., debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare silită sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

De asemenea, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede că sumele ce reprezintă cheltuieli de executare pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta, dispoziţiile art. 451 alin. 2 şi alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Instanţa reţine că, prin încheierea din 30.03.2018 întocmită în dosarul de executare nr. C/2018 (fila 133 vol. III), au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 13.964,85 lei, dintre care: onorariu executor judecătoresc – 4.079,45 lei + TVA în cuantum de 775,10 lei; onorariu avocaţial – 9.044 lei; taxă judiciară de timbru – 40 lei şi taxe de expediere poştală – 26,30 lei.

Referitor la onorariul de avocat, instanţa constată că, potrivit art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Instanţa reţine că faza de executare silită, presupune, prin natura sa, desfăşurarea unor activităţi care revin, cu precădere, în competenţa executorului judecătoresc, rolul avocatului, în această fază fiind, de regulă, mai redus decât cel al executorului judecătoresc. Astfel, instanţa apreciază că suma de 9.044 lei reprezentând onorariu avocat, a cărei plată a fost dovedită prin ordinul de plată din 29.03.2018 (fila 129 vol. III), este vădit disproporţionată în raport de complexitatea cauzei şi activitatea efectiv desfăşurată de către avocat (redactarea şi depunerea cererii de executare silită – filele 3-5 vol. III), în condiţiile în care onorariul executorului judecătoresc este de aproape 2 ori mai mic decât onorariul avocatului. Pe cale de consecinţă, ţinând cont de complexitatea cauzei şi de munca efectiv prestată de avocat, instanţa apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat de la suma de 9.044 lei la suma de 1.000 lei, având în vedere şi cuantumul onorariului perceput de către executorul judecătoresc.

Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea şi să dispună anularea în parte a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. C/2018 al BEJ D până la concurenţa sumei de 291.812,06 lei, prin reducerea cheltuielilor de executare reprezentând onorariu avocat la suma de 1.000 lei.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din încheierea din 27.08.2018 (fila 48 vol. II), executorul a procedat la eliberarea sumei de 285.891,21 lei reprezentând garanţie expresă, necondiţionată şi irevocabilă şi a sumei de 13.964,85 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că se va anula în parte executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. C/2018 al BEJ D, până la concurenţa sumei de 291.812,06 lei, iar contestatoarea a fost executată pentru suma de 299.856,06 lei (ordin de plată nr. 2/03.04.2018 – fila 56), instanţa urmează să dispună întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimatei la plata către contestator a sumei de 8.044 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 03.04.2018 (data plăţii) până la data restituirii efective.

Cu privire la dobânda legală, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 1530 C.civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Astfel, daunele-interese pe care instanţa le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestaţiei debitorului sunt daune-interese moratorii şi daune-interese compensatorii.

Potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de către părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Prin urmare, în raport de aceste prevederi legale, instanţa apreciază că se impune obligarea intimatului şi la plata dobânzii legale calculate de la data plăţii sumei de 8.044 lei, întrucât, având în vedere anularea în parte a executării silite, aceasta reprezintă o plată nedatorată, respectiv până la data restituirii efective.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Astfel, având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 507,2 lei, aferente sumei pentru care a fost admisă contestaţia la executare (chitanţă – fila 1), la rămânerea definitivă a hotărârii. 

De asemenea, reţinând culpa procesuală a intimatei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect întoarcere a executării silite şi capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, aceasta urmează a fi obligat la plata către contestator a sumei de 320 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferente acestor capete de cerere în raport de pretenţiile admise (chitanţe – filele 2 şi 40 vol. II).

Instanţa va lua act că intimatul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJ D, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de contestatorul A, cu sediul în …., J…., CUI …, în contradictoriu cu intimata B, cu sediul în …, J…, CUI ….

Dispune anularea în parte a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. C/2018 al BEJ D până la concurenţa sumei de 291.812,06 lei, prin reducerea cheltuielilor de executare reprezentând onorariu avocat la suma de 1.000 lei.

Dispune întoarcerea executării silite, în sensul obligării intimatei la plata către contestatoare a sumei de 8.044 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 03.04.2018 până la data restituirii efective.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 507,2 lei la rămânerea definitivă a hotărârii.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 320 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Ia act că intimatul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, XX.XX.2018.

Domenii speta

Spete similare