Amendă civilă în temeiul Legii nr. 176/2010. Sarcina comunicării informaţiilor solicitate de reclamantă aparţine persoanei responsabile desemnate conform art. 5 din Legea nr. 176/2010 şi nu conducătorului instituţiei. Deşi în cadrul spitalului nu a fost

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.2018, sub nr. xx/299/2018, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună aplicarea amenzii de 200 lei/zi, pentru un număr de 99 de zile întârziere (de la data de 23.11.2017 până la data de 01.03.2018), în valoarea totală de 19.800 lei, în sarcina entităţii pârâte, prin conducătorul acesteia, respectiv aplicarea amenzii, în continuare, până la data îndeplinirii obligaţiei legale, pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 176/2010, în sensul de a comunica, în termen de 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate, indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţine, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin adresa nr. C/2017, expediată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 23.10.2017, a solicitat lui B, să transmită informaţii şi documente, în copie certificată, cu privire la registrul declaraţiilor de avere şi de interese depuse în anul 2017, declaraţiile de avere şi de interese depuse în anul 2017, punctele de vedere, împreună cu adresele de solicitare ale cestora, referitor la nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiilor de avere şi de interese pe anul 2017 (dacă este cazul), recomandare prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, adresa de înaintare prin care declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2017 au fost transmise către A, datele de identificare (CNP, domiciliu, tipul, seria şi numărul, data eliberării actului de identitate şi organul emitent) sau copie acte de identitate ale persoanelor care aveau obligaţia depunerii acestor declaraţii şi nu le-au depus sau le-au depus, dar nu în termen conform art. 4 din Legea nr. 176/2010; actul administrativ prin care a fost desemnată în cadrul instituţiei persoana responsabilă să implementeze prevederile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese conform art. 5 alin. 1-3 din Legea nr. 176/2010, precum şi datele de identificare ale acesteia (CNP, domiciliu, tipul, seria şi numărul, data eliberării actului de identitate şi organul emitent) sau copie act identitate.

Astfel, deşi termenul de 30 de zile, calculat conform dispoziţiilor art. 181 C.pr.civ., a expirat la data de 23.11.2017, pârâta nu a furnizat informaţiile solicitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 15 şi art. 27 alin. 1-2 din Legea nr. 176/2010. O.G. nr. 2/2001.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 28.03.2018, prin serviciul registratură, reclamanta a depus precizările solicitate de instanţă, la care a ataşat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul înscrisuri.

La data de 25.04.2018, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, deoarece instituţia sa nu are nicio culpă în privinţa necomunicării informaţiilor solicitate, persoana exclusiv vinovată fiind managerul de la acel moment al instituţiei, numita D, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, la sfârşitul lunii septembrie 2017, A a fost sesizată de către o persoană fizică (salariat al spitalului) de faptul că pe site-ul lui B nu există afişate declaraţiile de avere şi de interese ale niciunei persoane din conducerea spitalului, în cuprinsul sesizării fiind indicat în mod expres că persoana responsabilă de încălcarea legii este managerul spitalului conform art. 2 din OMS nr. 1374/2016.

Ulterior, în data de xx.xx.2017, A a solicitat spitalului să transmită o serie de documente prin adresa nr. xx/2017, acte care nu au fost transmise. Pârâta a menţionat că, la data respectivă, managerul spitalului era numita D, persoana care a ocupat funcţia de manager din data de 01.04.2017 şi până în data de 09.02.2018, ulterior fiind numit manager numitul F.

Astfel, prin notificarea nr. XX/20.02.2018, noul manager al spitalului a solicitat fostului manager ca, în termen de 24 de ore să se prezinte la sediul spitalului pentru a preda cheile de la Biroul Managerului, împreună cu toate documentele aparţinând instituţiei pe care le deţine. Ulterior, la data de 02.03.2018, a fost constituită o comisie care a intrat în biroul fostului manager, ocazie cu care a fost descoperită adresa trimisă de A şi înregistrată sub nr. XX/23.10.2017, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de inventariere nr. XX/12.03.2018 (poziţia 29).

Pârâta a menţionat că solicitarea A a fost adresată spitalului ca persoană juridică şi nu conducătorului spitalului, acesta având obligaţia, conform art. 2 din OMS nr. 1374/2016, să comunice către A informaţiile solicitate. Prin urmare, amenda trebuie aplicată numitei D, şi nu spitalului. Astfel, inspectorul de integritate care a fost desemnat să se ocupe de problema sesizată trebuia să solicite conducătorului instituţiei să-i comunice actele şi informaţiile pe care le dorea, şi nu instituţiei în sine, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, în sesizarea depusă apare în mod expres cine este persoana care răspunde de comunicarea informaţiilor, conform art. 2 din OMS nr. 1374/2016, iar, pe de altă parte, art. 15 din Legea nr. 176/2000 prevede solicitarea acestor informaţii de la conducătorii autorităţilor.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 176/2000, OMS nr. 1374/2016, art. 201 alin. 1 şi art. 205 C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La aceeaşi dată, prin serviciul registratură, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a numitei G, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 19.800 lei reprezentând amenda civilă solicitată a fi aplicată instituţiei sale în temeiul art. 27 din Legea nr. 176/2000 de către A.

În motivarea cererii de chemare în garanţie, pârâta a reluat susţinerile din cuprinsul întâmpinării, arătând că, între instituţia sa şi fostul manager al spitalului există raporturi juridice care au luat naştere în virtutea dispoziţiilor OMS nr. 1374/2016, acesta având obligaţiile prevăzute de art. 2 în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese. De asemenea, a arătat că, potrivit art. 1 pct. 80, chemata în garanţie trebuie să răspundă pentru daunele produse spitalului prin orice acte contrare intereselor acestuia, iar necomunicarea răspunsului la adresa nr. xx/2017 reprezintă un act contrar, cu consecinţa obligării instituţiei publice la plata unei amenzi în cuantum de 19.800 lei.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 176/2000, OMS nr. 1374/2016, art. 72-74 C.pr.civ.

Cererea de chemare în garanţie a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 29.05.2018, prin serviciul registratură, reclamanta a depus note scrise.

La termenul din data de 18.06.2018, prin serviciul registratură, chemata în garanţie a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiate.

În motivarea întâmpinării, chemata în garanţie a arătat că a ocupat funcţia de manager interimar al lui B pe perioada 01.04.2017 – 01.02.2018. Astfel, prin dispoziţia nr. xx/09.02.2018, contractul de management nr. xx/01.02.2018 a încetat, motiv pentru care, începând cu data de 07.02.2018, nu s-a mai prezentat la spital, fiind, pe de o parte în concediu medical, iar, pe de altă parte, revocată din funcţia de manager al spitalului.

Chemata în garanţie a arătat că, întrucât adresa nr. xx/2017 a fost adresată spitalului ca persoană juridică, şi nu conducătorului acestei entităţi, nu avea obligaţia de a răspunde solicitării, neavând nicio relevanţă faptul că adresa a fost găsită în fostul său birou, în condiţiile în care alte persoane aveau cheie de la birou. De asemenea, a arătat că, deşi spitalul a intrat în posesia adresei la data de 12.03.2018, cu ocazia inventarierii documentelor, obligaţia de a furniza informaţiile solicitată nu a fost îndeplinită nici în prezent.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 din OMS nr. 1374/2016, chemata în garanţie a arătat că acestea se referă la obligaţia personală de a depune declaraţie de avere şi declaraţie de interese în termen de 15 zile de la numire în funcţie, actualizarea acestora dacă intervin modificări şi afişarea lor pe site-ul spitalului, obligaţie ce incumbă tuturor persoanelor prevăzute la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 176/2010.

De asemenea, chemata în garanţie a arătat că A a solicitat şi actul administrativ prin care a fost desemnată persona responsabilă cu implementarea prevederilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese conform art. 5 din Legea nr. 176/2010. Or, pârâta nu a făcut dovada că chemata în garanţie a fost, în perioada 23.11.2017 – 01.03.2018, persoana desemnată prin act administrativ responsabilă cu implementarea prevederilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese. Astfel, OMS nr. 1374/2016 nu prevede o astfel de atribuţie pentru managerul interimar, din art. 5 alin. 2 lit. i din Legea nr. 176/2010 rezultând fără echivoc faptul că declaraţiile de avere şi de interese se depun la persoana desemnată de şeful compartimentului de resurse umane, respectiv numitul X.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 alin. 2, art. 150 C.pr.civ.

La data de 09.07.2018, prin serviciul registratură, reclamanta a depus precizări prin care a învederat că a solicitat aplicarea sancţiunii faţă de instituţia spitalicească, prin conducătorul său.

La termenul din data de astăzi, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Instanţa a încuviinţat, pentru toate părţile, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, instanţa reţine următoarele:

Prin adresa nr. C/2017 (fila 3), comunicată pârâtului B la data de 23.10.2017 (confirmare de primire – fila 4), reclamanta A i-a solicitat acestuia, în temeiul prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, orgAzarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, să comunice următoarele documente, în copii certificate: registrul declaraţiilor de avere şi de interese depuse în anul 2017, declaraţiile de avere şi de interese depuse în anul 2017, punctele de vedere, împreună cu adresele de solicitare ale cestora, referitor la nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declaraţiilor de avere şi de interese pe anul 2017 (dacă este cazul), recomandare prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, adresa de înaintare prin care declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2017 au fost transmise către A, datele de identificare (CNP, domiciliu, tipul, seria şi numărul, data eliberării actului de identitate şi organul emitent) sau copie acte de identitate ale persoanelor care aveau obligaţia depunerii acestor declaraţii şi nu le-au depus sau le-au depus, dar nu în termen conform art. 4 din Legea nr. 176/2010; actul administrativ prin care a fost desemnată în cadrul instituţiei persoana responsabilă să implementeze prevederile legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese conform art. 5 alin. 1-3 din Legea nr. 176/2010, precum şi datele de identificare ale acesteia (CNP, domiciliu, tipul, seria şi numărul, data eliberării actului de identitate şi organul emitent) sau copie act identitate.

Conform art. 10 lit. b şi c din Legea nr. 176/2010, „Inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi: b) evaluează declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese; c) efectuează controlul depunerii la termen a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese de către persoanele prevăzute de prezenta lege.” 

De asemenea, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, „(1) Pe parcursul desfăşurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii. (2) La solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice şi juridice, conducătorii autorităţilor, ai instituţiilor sau ai societăţilor publice ori private, precum şi cei ai regiilor autonome sunt obligaţi să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informaţiile, înscrisurile şi documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la soluţionarea lucrării.” 

Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtului în sensul că, în raport de prevederile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, solicitarea de furnizare a informaţiilor trebuia făcută conducătorului unităţii, având în vedere că, aşa cum rezultă cu putere de evidenţă din prevederile invocate de către acesta, inclusiv persoana juridică este obligată să comunice înscrisurile şi documentele solicitate, şi nu numai conducătorul acesteia. Or, în condiţiile în care solicitarea a fost adresată Lui B, şi nu conducătorului acestuia, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, instanţa apreciază că, în mod corect, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului persoană juridică la plata amenzii.

Potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, nerespectarea obligaţiei de a răspunde solicitărilor Agenţiei, prevăzute de prezenta lege, se sancţionează cu amendă civilă de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că, prin adresa nr. XX/12.03.2018, transmisă prin fax la data de 13.03.2018 (fila 93), pârâtul a comunicat reclamantei faptul că registrul declaraţiilor de avere şi al declaraţiilor de interese pe anul 2017 nu a fost întocmit, faptul că nu a fost depusă nicio declaraţie de avere şi nici de interese aferente anului 2017, faptul că nu au fost înaintate către A nicio declaraţie de avere şi de nici de interese aferente anului 2017, faptul că nu există act administrativ prin care să fie desemnată o persoană responsabilă pentru implementarea prevederilor legale conform art. 5 din Legea nr. 176/2010, respectiv faptul că persoana care avea obligaţia depunerii şi afişării declaraţiilor de avere şi de interese era chemata în garanţie X, în calitate de manager interimar, fiind comunicate şi datele de identificare ale acestei persoane.

Or, în condiţiile în care pârâtul a înţeles să răspundă adresei nr. C/2017 abia la data de 13.03.2018, instanţa apreciază că, în raport de prevederile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, se impune obligarea acestuia la plata unei amenzi civile în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, calculate de la data de 23.11.2017 (data expirării termenului de 30 de zile) până la data de 12.03.2018 (data comunicării informaţiilor solicitate).

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa reţine următoarele:

Prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 400/31.03.2017 (fila 45), chemata în garanţie G a fost numită, începând cu data de 01.04.2017, în funcţia de manager interimar al lui B, până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni. Ulterior, prin dispoziţia nr. xx/02.10.2017 (fila 46), chemata în garanţie a fost numită, din nou, în funcţia de manager interimar, începând cu data de 01.10.2017, pe o perioadă de cel mult 6 luni, urmând ca prin dispoziţia nr. xx/13.02.2018 (fila 49), numitul X să fie numit în funcție de manager interimar al spitalului începând cu data de 13.02.2018.

Prin urmare, instanţa constată că chemata în garanţie G a deţinut funcţia de manager interimar al lui B pe perioada 01.04.2017 – 01.02.2018, deci şi la data comunicării adresei nr. C/2017 (23.11.2017).

Conform art. 2 din Ordinul nr. 1374/2016 pentru stabilirea atribuţiilor managerului interimar al spitalului public, „Managerul interimar are următoarele obligaţii în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese: a) depune, în condiţiile legii, declaraţie de avere, declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţi, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii sau, după caz, la ministerele şi instituţiile cu reţea sAtară proprie; b) actualizează declaraţiile prevăzute la lit. a) ori de câte ori intervin modificări faţă de situaţia iniţială, în termen de maximum 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum şi a încetării funcţiilor sau activităţilor; c) răspunde de afişarea declaraţiilor prevăzute de lege pe site-ul spitalului.” 

De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 176/2010, în cadrul entităţilor în care persoanele au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi declaraţii de interese, în conformitate cu prevederile legale, se desemnează persoane responsabile care asigură implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese.

Or, aşa cum rezultă cu putere de evidenţă din prevederile art. 2 din Ordinul nr. 1374/2016, managerul interimar nu are alte atribuţii în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese în afara celor anterior menţionate, sarcina comunicării informaţiilor solicitate de reclamantă aparţinând persoanei responsabile desemnate conform art. 5 din Legea nr. 176/2010, şi nu conducătorului instituţiei.

Astfel, deşi în cadrul spitalului nu a fost desemnată o persoană responsabilă care să asigure implementarea prevederilor legale privind declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, instanţa apreciază că, în raport de prevederile art. 5 alin. 2 lit. i din Legea nr. 176/2010, obligaţia desemnării acestei persoane revine şefului compartimentului de resurse umane sau, după caz, şefului secretariatului din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau unităţilor din care fac parte, conducătorul instituţiei răspunzând doar de modalitatea în care persoanele deja desemnate îşi desfăşoară activitatea conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 176/2010.

Instanţa nu poate reţine susţinerile pârâtului în sensul că nu a putut răspunde solicitărilor A, deoarece a luat cunoştinţă de adresa nr. C/2017 abia la data de 12.03.2018 conform procesului-verbal de inventariere depus la dosar (filele 42-44), în condiţiile în care culpa nerespectării obligaţiei de a desemna persoana responsabilă revine persoanelor prevăzute la art. 5 alin. 2 lit. i din Legea nr. 176/2010, şi nu managerului interimar ale cărui obligaţii în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 2 din Ordinul nr. 1374/2016. Prin urmare, contrar susţinerilor pârâtului, răspunderea chematei în garanţie nu poate fi angajată conform art. 1 pct. 80 din Ordin, culpa neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 176/2010 aparţinând altor persoane care se fac vinovate de acte contrare intereselor spitalului.

Pe cale de consecinţă, în raport de toate aceste considerente, instanţa urmează a respinge cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata către chemata în garanţie a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (chitanţa nr. 22/15.06.2018 – fila 96).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de chemare în judecată …..

Obligă pârâtul la plata unei amenzi civile în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, calculate de la data de 23.11.2017 până la data de 12.03.2018.

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul B, în contradictoriu cu chemata în garanţie G, cu domiciliul în …., CNP …, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către chemata în garanţie a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru pârât şi chemata în garanţie, respectiv de la data comunicării pentru reclamant, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, XX.XX.2018.

Domenii speta

Spete similare