Partaj bunuri comune. Respins solictare reţinere drept de creanţă în masa bunurilor comune.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.09.2016 sub  nr. de dosar 4248/866/2016 reclamanta – pârâtă a solicitat în contradictoriu cu pârâtul - reclamant , partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de către reclamanta – pârâtă şi pârâtul-reclamant, cu reţinerea unei cote egale de contribuţie şi obligarea pârâtei la plata către reclamanta – pârâtă  sumei de 20.000 lei reprezentând cota de ½ din dreptul de creanţă dobândit ca urmare a edificării unei construcţii pe terenul pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta – pârâtă a arătat, în esenţă, că s-a căsătorit cu pârâtul-reclamant la data de 27.10.1990, din căsătorie rezultând doi copii, majori în prezent. Căsătoria a fost desfăcută prin divorţ conform sentinţei civile nr. 1139/2015 din 04.05.2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4736/866/2014. În timpul căsătoriei, soţii au dobândit un apartament compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 53,53 mp, situat în conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203/23.08.2002, având o valoare de 50.000 lei.

De asemenea, în timpul căsătoriei, respectiv în anul 2014, s-a început edificarea unui imobil – casă de locuit, parter cu mansardă, pe terenul proprietatea pârâtei , fără autorizaţie de construcţie. Acest imobil este doar la faza de ridicare zidărie, din BC ŞI ACOPERIŞ DIN TABLĂ Lindab. Reclamanta –pârâtă a precizat că urma să obţină certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire după ce mama pârâtului-reclamant îşi perfecta actele de proprietate. Având în vedere edificarea construcţiei pe terenul proprietatea pârâtei, foştii soţi au un drept de creanţă ce urmează a fi partajat.

În timpul căsătoriei au mai fost dobândite următoarele bunuri mobile: mobilă bucătărie, maşină de spălat marca Indesit, frigider marca Indesit, mobilă dormitor, TV marca Oreon, mobilă sufragerie şi TV plasmă marca LG, bunuri ce se află în apartamentul din Tg. Frumos şi se impun a fi partajate.

Reclamanta – pârâtă a solicitat atribuirea în natură a apartamentului şi a unei părţi din bunurile mobile.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 375 Cod civil, art. 669 şi urm. Cod civil. 

În probaţiune, reclamanta – pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, a probei testimoniale şi a probei cu expertize de specialitate.

Reclamanta – pârâtă a anexat acţiunii următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr. 1139/2015 din 04.05.2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4736/866/2014 (f. 7-8), contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203 din data de 23 august 2002 de Biroul Notarului Public (f. 9).

La solicitarea instanţei făcută în etapa regularizării,  fost depus extras de carte funciară imobil – apartament (f. 15-17).

Reclamanta – pârâtă a beneficiat de ajutor public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4725 lei prin încheierea din data de 06.10.2016 (f. 45-46).

În temeiul art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă s-a dispus comunicarea acţiunii formulate şi a înscrisurilor către pârâtul – reclamant şi către pârâtă, iar aceştia, în termenul acordat, au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare s-a arătat că foştii soţi nu au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor mobile şi imobile. Astfel, după încheierea căsătoriei aceştia au locuit în oraşul Tg. Frumos, cu chirie, pentru aproximativ 2 ani. Din anul 2000 pârâtul – reclamant a plecat la muncă în Grecia, iar din anul 2001 a lucrat cu contract de muncă în construcţii. De atunci şi până în luna mai a anului 2015 a trimis continuu sume de bani cuprinse între 500 şi 1000 euro/lunar. Din cauza condiţiilor actuale, de la finalul anului 2015 nu a mai obţinut venituri.

Reclamanta – pârâtă a lucrat sporadic în domeniul croitoriei, cu un salariu foarte mic. Taxele de şcolarizare ale copiilor au fost achitate exclusiv de către pârâtul – reclamant. De obicei, venea anual din Grecia în concediu şi constata că, deşi trimitea lunar bani, erau înregistrate restanţe mari la utilităţi.

La data de 23.08.2002, cu banii obţinuţi în Grecia a fost cumpărat imobilul – apartament situat în Tg. Frumos, cota de contribuţie la achiziţia acestuia a pârâtului – reclamant fiind de 100%.  Cu contribuţia exclusivă a pârâtului – reclamant s-a schimbat şi tâmplăria apartamentului şi au fost achiziţionate bunurile mobile.  De asemenea, pârâta trimitea constant produse agroalimentare.

Pe cale reconvenţională, pârâtul – reclamant a solicitat să se constate că are o cotă de contribuţie de 80% la dobândirea bunurilor comune şi să fie obligată reclamanta –pârâtă să îi restituie bijuteriile personale din aur: lanţ, verighetă şi ghiul.

Pârâta a solicitat respingerea cererii ce vizează obligarea sa la plata sumei de 20.000 lei ce reprezintă cota de ½ din dreptul de creanţă pretins de reclamanta – pârâtă. Aceasta a arătat că pârâtul – reclamant şi fost sa soţie nu au avut nicio contribuţie în ceea ce priveşte edificarea imobilului despre care se face vorbire în acţiune, imobil ce se află situat în sat , jud. Iaşi, imobil ce este proprietatea exclusivă a pârâtei.

Edificarea imobilului s-a realizat pe terenul defunctului său soţ. Construcţia imobilului a început în anul 2009 întrucât imobilul în care locuia pârâta se afla într-o stare deplorabilă şi nu mai putea fi renovat. Banii folosiţi pentru edificarea construcţiei au aparţinut exclusiv pârâtei având în vedere că aceasta şi defunctul său soţ aveau sume de bani importante la CEC şi o gospodărie pe măsură ce a permis vânzarea de animale pentru obţinerea banilor necesari pentru achiziţionarea materialelor de construcţie.  A fost ajutată l manoperă şi de fii săi, dar şi de alţi săteni.

În anul 2009 a fost turnată temelia, în anul 2010 a fost achiziţionat BCA-ul, în anul 2011 a fost turnată şapa şi au fost construiţi pereţii, iar în anul 2013 a fost cumpărată tabla Lindab. Reclamanta – pârâtă nu  avut nici cea mai mică contribuţie, el care a ajutat la construcţiei fiind un alt fiu, .

 În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, a probei testimoniale şi a probei cu expertize de specialitate.

Pârâtul – reclamant a formulat precizări în cuprinsul cărora a arătat că nu contestă valoarea bunurilor comune indicate, însă a mai indicat ca bunuri mobile comune. doi roboţi de bucătărie şi 4 pături mari.

Ataşat precizărilor au fost depuse următoarele înscrisuri: certificat deces (f. 75), cupon pensie (f. 76), titlu de proprietate nr. 17696/03.10.2002 emis pe (f. 77), livret de familie (f. 79-80), înscrisuri în limba greacă (f. 74, 78, 81-83, 85-93, 95-99, 100-104), carte de identitate reclamanta – pârâtă (f. 84), confirmare depunere acte eliberare permis de şedere Republica Ellena  (f. 94), permis de lucru (f. 105).

În temeiul art. 201, alin. 2 şi 209, alin. 5 Cod procedură civilă s-a dispus comunicarea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale către reclamanta – pârâtă, iar aceasta, în termenul acordat a formulat răspuns la întâmpinare  prin care a arătat că pârâtul-reclamant, deşi a lucrat în străinătate, nu a trimis sume de bani acasă.

A solicitat completare masei bunurilor comune cu o suprafaţă de teren ce a fost omisă.

A mai adăugat că a lucrat continuu din 1987 până în 2010 şi apoi din 2014 până în 2015.  Bunurile au fost dobândite în perioada 1983-2010. Contribuţia egală este justificată şi de munca prestată în gospodărie de către reclamanta – pârâtă şi activitatea de creştere, supraveghere, educare şi îngrijire a copiilor minori. Pârâtul-reclamant nu justifică în nici un fel solicitarea de reţinere a unei cote de contribuţie de 80%.  Bunurile personale menţionate de pârâtul-reclamant nu se află în posesia sa.

Cu privire la imobilul situat în localitatea , susţinerile pârâtei sunt neadevărate întrucât acesta a fost edificat din sursele financiare ale foştilor soţi. Pârâta nu dispunea de asemenea resurse financiare şi nici nu avea interes să edifice un astfel de imobil în condiţiile în care a locuit şi locuieşte în casa bătrânească. a ajutat doar la realizarea zidăriei.

Reclamanta – pârâtă a ataşat, în copie, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 750/22.05.2003 de Biroul Notarului Public privind o suprafaţă de teren de 10.000 mp, extravilan (f. 113-114).

Întâmpinarea a fost comunicată pârâtului-reclamant şi pârât care au arătat că nu se opun completării masei bunurilor comune, însă şi cu privire la aceasta pârâtul –reclamant are o contribuţie de 80%. A mi arătat că veniturile reclamantei – pârâte erau aproape inexistente şi nu cunoaşte cum erau folosiţi aceşti bani.

Pârâtul – reclamant a mai arătat că afirmaţiile pârâtei sunt adevărate în sensul că nu a avut nicio contribuţie la edificarea imobilului situat în , iar era plătit de pentru realizarea lucrărilor mai ample.  Mama sa a deţinut animale pe care le-a comercializat. Pârâtul-reclamant a înţeles să o ajute pe mama sa, fără a pretinde vreun drept de creanţă. 

Reclamanta – pârâtă a complinit taxa judiciară de timbru aferentă includerii suprafeţei de teren în masa bunurilor comune – 225 lei – f. 136, vol. I.

Pârâtul – reclamant a complinit timbrajul aferent cererii reconvenţionale – 225 lei – f. 137, vol. I.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, interogatorii, audiere de martori şi expertize de specialitate.

La data de 30.05.2017 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie (f. 204-224, vol. I), la care nu s-au formulat obiecţiuni.

La data de 26.04.2017 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză construcţii şi evaluare imobiliară (f. 27-69, vol. II), la care nu s-au formulat obiecţiuni.

La termenul din data de 23.05.2018 au fost audiaţi martorii , pentru reclamanta – pârâtă, şi , pentru pârâţi (f. 76-77, vol. II). 

La termenul din data de 12.09.2017 a fost administrată proba cu interogatoriile pârâtei şi pârâtului – reclamant (f. 109-111, vol. II) şi a fost audiat martorul , pentru reclamanta – pârâtă (f. 112, vol. II).

La data de 10.10.2017 a fost depus raportul de expertiză evaluare bunuri mobile (f. 119-161, vol. II), iar la data de 11.12.2017 a fost depusă completarea raportului de expertiză (f. 183-201, vol. II).

La termenul din data de 07.11.2017 a fost audiat martorul , pentru pârâţi (f. 175, vol. II). 

Reclamanta – pârâtă a răspuns în scris la interogatoriu conform art. 356, alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă (f. 204-205, vol. II).

Reclamanta – pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată. A mai adăugat că în anul 2014 a fost edificat imobilul  casă de locuit pe terenul aparţinând pârâtei . Reclamanta – pârâtă a dovedit cu înscrisuri şi interogatoriu dobândirea imobilului apartament şi  bunurilor mobile indicate, precum şi construirea imobilului – casă de locuit. Ambii soţi au realizat venituri pe parcursul căsătoriei, având o contribuţie egală la dobândirea bunurilor. De asemenea, trebuie avut în vedere că au fost depuse de pârâtul-reclamant o serie de înscrisuri care nu au fost traduse în limba română, astfel că se impune înlăturarea acestora. Veniturile realizate de pârâtul-reclamant în Grecia erau folosite în scopuri personale.

Imobilul situat în localitatea a fost construit într-o singură vară. Martorii audiaţi au arătat că pârâta locuieşte în continuare în casa bătrânească. La edificare au participat atât pârâtul – reclamant, cât şi şi fii părţilor, iar ocazional au lucrat zilieri. Deşi din raportul de expertiză a rezultat o valoare mai marea construcţiei, întrucât nu şi-a majorat pretenţiile, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei. De asemenea, parte din bunurile mobile indicate de pârâtul-reclamant nu au fost găsite şi expertizate, astfel că nu a fost dovedită existenţa acestora. A solicitat atribuire următoarelor bunuri mobile: mobila de bucătărie, maşina de spălat, frigiderul, mobila dormitor şi biblioteca din sufragerie, celelalte urmând a fi atribuite pârâtului-reclamant.

Analizând actele şi lucrările dosarului de faşă, instanţa reţine:

În fapt, reclamanta – pârâtă şi pârâtul - reclamant s-au căsătorit la data de 27 octombrie 1990, iar căsătoria acestora a fost desfăcută conform sentinţei civile nr. 1139/2015 din 04.05.2015, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 4736/866/2014.

În drept, referitor la dispoziţiile legale în raport de care instanţă va aprecia caracterul de bunuri comune ale soților dobândite în timpul căsătoriei, vor fi reținute, pentru o parte din bunuri, disp. art. 30 şi următoarele din Codul familiei, având în vedere momentul încheierii căsătoriei (1990) şi, mai ales,  momentul dobândirii bunurilor comune (anterior anului 2011 conform menţiunilor părţilor), astfel cum reiese din  disp. art. 6 din Cod civil coroborat cu art.5 alin. 2, art. 27, art. 33 şi urm. din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil cu menţiunea că, deşi comunitatea de bunuri a încetat la momentul introducerii acţiunii de divorţ – 16.10.2014,  respectiv după intrarea in vigoare a noului Cod civil, părţile au menționat că dobândirea majorității bunurilor comune s-a făcut anterior intrării în vigoare a noii legi (în acest sens disp. art. 43 din Legea nr.  71/2011 ).

Cu privire la bunurile indicate de părți ca fiind dobândite ulterior datei de 01.10.2011 vor fi reținute dispozițiile art. 339 și art. 343, alin. 1 Cod civil.

Potrivit art. 30, alin. 1 și 3 din Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soţilor. Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Art. 339 Cod civil prevede că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar potrivit art. 343, alin. 1 calitatea de bun comun nu trebuie dovadită. 

Analizând atât cererea principală, cât şi cererea reconvenţională, se constată că bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, necontestate sunt:

-un imobil – apartament, situat în , jud. Iaşi, compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de locuit de 53,53 mp, dobândit de părţi prin contractul de  vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203 din data de 23 august 2002 de Biroul Notarului Public (f. 9) şi identificat conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară (f. 27-69, vol. II), în valoare de 122.000 lei;

-o suprafaţă de 10.000 mp, teren arabil, situată în extravilanul satului , jud. Iaşi, tarlaua 20, parcela 798/22, dobândită prin  contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 750/22.05.2003 de Biroul Notarului Public (f. 113-114, vol. I), identificată conform raportului de expertiză topo (f. 204-224, vol. I) şi evaluată la suma de 10.000 lei conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară .

-bunuri mobile, identificate şi evaluate conform raportului de expertiză evaluare bunuri mobile (f. 119-161, vol. II) şi suplimentului la raport (f. 183-201, vol. II):

•mobilă bucătărie, compusă din 6 corpuri,  masă fixă şi canapea (băncuţă) de bucătărie, în valoare de 895 lei.

•maşină de spălat marca Indesit, în valoare de 366 lei.

•frigider marca Indesit, în valoare de 439 lei.

•mobilă dormitor compusă din 7 corpuri, pat dublu şi comodă în valoare de 1097 lei.

•TV marca Oreon, în valoare de  116 lei.

•mobilă sufragerie, compusă din dulap haine, bibliotecă, masă cafea, masă cafea, canapea extensibilă şi două fotolii, în valoare de 2034 lei.

•TV marca LG, în valoare de 410 lei.

•robot de bucătărie marca Platinum, în valoare de 124 lei.

•robot de bucătărie marca Kenwood, în valoare de 190 lei.

•4 pături cu dimensiunile 220x220cm, 220x 220cm, 230x180 cm şi 220x180 cm, în valoare de  251 lei.

Deşi televizorul marca LG nu a fost identificat de către expertul , instanţa îl va reţine în masa bunurilor comune, având  în vedere că nu a fost contestată existenţa acestuia de către părţi, inclusiv reclamanta – pârâtă menţionând existenţa acestuia în cuprinsul acţiunii principale, deşi în concluziile scrise a solicitat să nu fie reţinut.

Instanţa reţine că reclamanta – pârâtă a solicitat includerea în masa bunurilor comune a unei drept de creanţă deţinut, împreună cu pârâtul – reclamant, împotriva pârâtei , drept de creanţă născut din edificarea în anul 2014, pe terenul acesteia din urmă, situat în sat , com. Brăieşti, jud. Iaşi,  a unui imobil compus din parter şi mansardă, nefinalizat în prezent.

Deşi reclamanta – pârâtă a menţionat că edificarea imobilului a avut loc în anul 2014, iar martorii (f. 175, vol. II) şi (f. 77, vol. II) au indicat ca ani ai începerii construcţiei anul 2013, respectiv anul 2015,  în cuprinsul raportului de expertiză în construcţii s-a menţionat ca an al începerii edificării construcţiei anul 2010, an pe care instanţa îl va reţine având în vedere argumentele expertului şi anume fotografia de pe Google Earth datată din 2010 ce atestă existenţa fundaţiei (f. 58, vol. II).

Faţă de acestea, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 492 şi urm. vechiul Cod civil motivat de faptul că, faţă de dispoziţiile art. 6 alin. (2) noul Cod civil, accesiunea este supusă legii în vigoare la data producerii sau săvârşirii împrejurării sau faptei care atrage incidenţa accesiunii, iar pentru ipoteza unor fapte continue, interesează legea în vigoare la data începerii. 

Având în vedere că s-a reţinut ca an al începerii edificării construcţiei, anul 2010, în cauză este aplicabil vechiul Cod civil.

Art. 492 vechiul Cod civil prevede că orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până se dovedeşte din contra.

Analizând dispoziţiile legale, instanţa reţine că orice construcţie ridicată de soţi pe terenul  aparţinând unei terţe persoane, aparţine proprietarului terenului, în afară de cazul când se dovedeşte că aceasta fost realizată cu învoirea acestuia ori în baza unei prevederi legale, situaţie în care construcţia aparţine soţilor, aceştia dobândind totodată, un drept de superficie comun asupra terenului.

În cauză, se reţine că pretinsa edificarea a construcţiei – imobil compus din parter şi mansardă, pe terenul unei terţe persoane, nu s-a realizat în baza unei convenţii încheiate între constructori şi proprietarul terenului şi nici în baza unei prevederi legale, astfel că, după cum a arătat şi reclamanta – pârâtă, soţii ar putea pretinde un eventual drept comun de creanţă.

Analizând proba cu interogatoriul părţilor administrat în cauză, se reţine că în timp ce reclamanta – pârâtă nu a recunoscut că imobilul ar fi fost edificat de pârâta prin mijloace proprii (întrebările 6 – 8,  f. 205, vol. II), reclamantul – pârât (f. 109-111, vol. II) au avut o poziţie comună privind edificarea acestuia de către pârâtă, prin mijloace proprii.

În privinţa probei testimoniale administrate, martorul , pentru reclamanta - pârâtă (f. 76, vol. II), persoană care este şi naşul de cununie al foştilor soţi, a relatat că imobilul situat în localitatea ar fi fost edificat de reclamanta – pârâtă şi pârâtul – reclamant cu mijloace financiare proprii. De asemenea,  martorul a mai observat că la edificarea propriu –zisă a casei au lucrat şi şi , în unele intervale de timp, cel dintâi fiind văzut mai frecvent lucrând decât cel de-al doilea. Cel de-al doilea martor al reclamantei – pârâte, (f. 112, vol. II), nu a fost în măsură să relateze nici un aspect despre edificarea casei situate în , neavând cunoştinţă despre existenţa acesteia.

Martorul , pentru pârâtul-reclamant şi pârâtă (f. 77, vol. II), a relatat că edificarea construcţiei a fost realizată cu materialele pârâtei , pe care le-a strâns în decursul a circa trei ani. Motivul edificării unei noi case era reprezentat de faptul că locuinţa pârâtei era veche şi degradată. Martorul a mai indicat că beneficiază de pensie, dar a obţinut şi venituri suplimentare din comercializarea de produse agroalimentare, dar şi din vânzarea animalelor din curte. Martorul a relatat că pentru edificarea propriu zisă a construcţiei au lucrat efectiv pârâtul , fratele acestuia, reclamanta (cu referire de fapt la pârâtă având în vedere că ulterior a menţionat că pe nu a văzut-o în localitate în perioada edificării casei) şi fii părţilor. Ulterior a precizat că nici pe cei doi băieţi ai reclamantei – pârâte şi pârâtului-reclamant nu i-a văzut lucrând la construcţia casei. Martorul (f. 175, vol. II) a relatat că a lucrat personal la edificarea casei şi a fost plătit de către . Martorul a mai relatat că pârâtul-reclamant a lucrat preponderent la construcţia casei, fiind ajutat de un alt frate.

Având în vedere proba testimonială şi proba cu interogatoriul părţilor, administrate în cauză, instanţa reţine că acestea sunt inconcludente şi nu se poate stabili cu exactitate cine a achiziţionat materialele de construcţie şi cu ce bani. Din probatoriul administrat a rezultat că pârâtul – reclamant a lucrat preponderent la edificarea casei, ajutat fiind de fratele său , dar de asemenea, nu se poate stabili dacă pârâtul-reclamant a lucrat în interes propriu sau munca prestată a reprezentat un ajutor acordat mamei sale.

Chiar şi o eventuală suplimentare a probei testimoniale ar fi dus la aceeaşi concluzia enunţată anterior, având în vedere că martorii propuşi de reclamanta – pârâtă indică achiziţionarea materialelor de construcţie de către foştii soţi, în timp ce martorii pârâtului-reclamant şi ai pârâtei, susţin că plata materialelor de construcţie a fost realizată de către .

Instanţa reţine că nici una dintre părţi nu a făcut dovada achiziţionării materialelor de construcţie prin facturi de achiziţie. De asemenea, nu a fost obţinută o autorizaţie de construire, nu a fost realizat un proiect al construcţiei şi nici nu s-a făcut dovada înscrierii construcţiei în rolul fiscal pentru ca, raportat la declaraţiile martorilor, să se poată aprecia asupra sincerităţii acestora.

Aşadar, instanţa reţine că nu a fost răsturnată prezumţia prevăzută de dispoziţiile art. 492 vechiul Cod civil. 

În plus, instanţa reţine că terenul pe care a fost edificată construcţia este menţionat în titlul de proprietate nr. 17696 emis la data de 03.10.2002 pe numele lui (tatăl pârâtului reclamant şi soţul pârâtei). a decedat la data de 18.10.1989 şi nu s-a făcut dovada dezbaterii succesiunii acestuia.

Instanţa reţine că în cazul edificării unei construcţii pe terenul aparţinând unei persoane decedate, constructorul are un drept de creanţă împotriva tuturor moştenitorilor defunctului care răspund solidar până la dezbaterea succesiunii şi nu are dreptul de a alege împotriva căruia să se îndrepte. 

În cauză, chiar de s-ar reţine că imobilul a fost construit prin mijloace proprii de foştii soţi, dreptul de creanţă  este deţinut împotriva tuturor moştenitorilor lui care ar fi pârâta , pârâtul-reclamant şi . De asemenea, din actele dosarului nu rezultă dacă în afară de şi , defunctul ar mai fi avut şi alţi descendenţi, însă în situaţia în care ar exista, eventualul drept de creanţă ar fi deţinut şi împotriva acestora, astfel că pârâta nu poate fi în nici un caz, la acest moment, singura obligată la plata vreunei creanţei. 

Pentru toate considerentele, constatând că reclamanta – pârâtă nu a făcut dovada certă a edificării imobilului situat în localitatea prin mijloacele proprii ale foştilor soţi, având în vedere şi aspectele anterior enunţate cu privire la situaţia terenului, instanţa va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei – pârâte de reţinere în masa bunurilor comunei a unei drept de creanţă deţinut împotriva pârâtei .

Faţă de toate aceste considerente expuse, instanţa va reţine că valoarea masei bunurilor comune supuse partajului este de 137.922 lei.

În cadrul procesului de partaj se stabilește și contribuția fiecărui soț la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soți se stabilește în raport cu contribuția fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea și la conservarea bunurilor.

Referitor la cota de contribuţia a soţilor la dobândirea bunurilor comune, din corelarea prevederilor art.30 alin.1 Cod familiei (potrivit cărora bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor) cu dispoziţiile art. 29 din Codul familiei (conform cărora soţii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei)  rezultă o prezumţia relativă de contribuţie egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune care poate fi răsturnată prin orice mijloace de probă.

De asemenea, și prezumția relativă de comunitate prevăzută de art. 339 din Codul civil, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părți care ar pretinde o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor.

La stabilirea întinderii cotelor care le revin părţilor, instanța va ţine seama de contribuţia efectivă a fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor supuse partajului cu menţiunea că participarea codevălmaşilor se raportează la totalitatea bunurilor supuse împărţelii, iar nu la categorii de bunuri sau cu atât mai puţin la bunuri individual determinate, precum și la întreaga durata a căsătoriei.

În speță, din probele administrate nu s-a putut determina o contribuție certă a părților la dobândirea bunurilor comune ce urmează a fi reținute la masa partajabilă, astfel că instanța va reține o contribuție egală, întrucât aprecierea unor contribuții diferențiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care să rezulte neîndoielnic această situație.

Din adeverinţa A 0659911 (f. 94, vol. I) rezultă că pârâtul-reclamant a solicitat la data de 22.06.2006 reînnoirea permisului de şedere în Grecia, ceea ce duce la concluzia că şi anterior anului 2006 a deţinut un astfel de act. De asemenea, Ambasada României la Atena a menţionat în adeverinţa nr. 2959/05.04.2005 (f. 100, vol. I) că pârâtul – reclamant a deţinut începând cu anul 2000 paşaport valabil. În perioada 17.07.2002-16.07.2003 acelaşi pârât – reclamant a deţinut permis de lucru valabil în Republica Elenă.

În privinţa celorlalte înscrisuri în limba greacă depuse de pârâtul – reclamant, instanţa nu le va putea reţine  având în vedere că acestea nu sunt însoţite de traduceri legalizate, nefiind respectate dispoziţiile art. 150, alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că nu se poate analiza conţinutul acestora.

De asemenea, martorul a relatat că pârâtul – reclamant a lucrat anterior în ţară, iar începând cu anul 2004-2005 a lucrat în Grecia. Martorul a relatat că a plecat din ţară în anul 2000 la lucru, iar anterior lucrase în România, iar martorul a confirmat că pârâtul - reclamant lucrează în Grecia de peste 10 ani.

În schimb, deşi s-a probat că pârâtul-reclamant a fost plecat în străinătate, acesta nu a făcut dovada certă a veniturilor lunare realizate, iar simplul  fapt că a lucrat în străinătate nu dă naştere unei prezumţii de realizarea a unor venituri superioare faţă de cele din România.

În privinţa reclamantei – pârâte, instanţa reţine copia carnetului de muncă de la f. 98-103, vol. II, din care rezultă că aceasta a fost încadrată în muncă începând cu anul 1987 şi până în anul 2010. De asemenea, aceasta a obţinut venituri şi în perioada 08.2014- 05.2015 conform adeverinţei de la f. 97, vol. II (deşi în cuprinsul acesteia se atestă obţinerea veniturilor şi ulterior lunii mai a anului 2015, faţă de data desfacerii căsătoriei, acest aspect nu prezintă relevanţă).

Inclusiv pârâtul – reclamant a răspuns la interogatoriu (întrebarea nr. 1) că fosta sa soţie a realizat venituri pe parcursul întregii căsătorii. De asemenea, din probatoriul administrat a rezultat că părţile au avut doi copii de a căror creştere şi educare s-a ocupat reclamanta – pârâtă, având în vedere că pârâtul-reclamant a lucrat în Grecia, astfel cum s-a menţionat anterior, activitate ce se impune a fi cuantificată pentru stabilirea cotei de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune.

Deşi pârâtul – reclamant a precizat că a realizat venituri superioare celor obţinute de reclamanta – pârâtă, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada certă a cuantumului acestora care să justifice reţinerea unei cote majorate în favoarea sa, astfel că se va reţine o cotă de contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune.

Potrivit art. 988 Cod procedură civilă la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.

Instanţa constată că fiecare dintre părţi a solicitat atribuirea în natură a apartamentului situat în Tg. Frumos.

În analizarea criteriilor prevăzute de art. 988 Cod procedură civilă,  instanţa reţine că pârâtul – reclamant a fost plecat constant în Grecia începând cu anul 2000 unde se prezumă că se află şi în prezent având în vedere declaraţiile martorilor. Este adevărat că pârâtul - reclamant a fost prezent la anumite termen de judecată, dar acest fapt nu face dovada revenirii definitive în ţară. De asemenea, începând cu anul 2017 reclamanta – pârâtă a plecat şi ea din ţară.

În stabilirea căruia dintre foştii soţi i se va atribuit imobilul – apartament situat în Tg. Frumos, instanţa are în vedere şi eventualele posibilităţi locative ale acestora. În ceea ce îl priveşte pe pârâtul – reclamant, instanţa are în vedere că acesta este prezumtiv moştenitor al lui . De asemenea, pe terenul situat în intravilanul localităţii există construite două case, casa bătrânească în care locuieşte pârâta şi imobilul compus din parter şi mansardă, nefinalizat încă. Din declaraţiile martorului Mihăilă Rodică rezultă că imobilul din localitatea ar fi fost edificat de către pârâta pentru a fi cedat ulterior unuia dintre fii (cred că lui dat fiind că acesta a construit-o), cu condiţia ca aceştia să aibă grijă de ea la bătrâneţe. Martorul a declarat, de asemenea, că celălalt fiu al pârâtei, a făcut o extindere a case bătrâneşti, prezumându-se astfel că acest imobil îi va reveni acestuia, iar cel nou pârâtului-reclamant.

De asemenea, pârâtul-reclamant şi-a indicat în întâmpinare şi cererea reconvenţională domiciliul în localitatea , deşi domiciliul său legal este în Târgu Frumos, fapt ce poate duce la concluzia că el locuieşte, de fapt, la mama sa când se află în ţară.

În privinţa reclamantei – pârâte, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada faptului că ar avea alt imobil în folosinţă/proprietate, considerente faţă de care, instanţa va atribui acesteia, în natură,  imobilul – apartament, situat în , jud. Iaşi, compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de locuit de 53,53 mp, dobândit de părţi prin contractul de  vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203 din data de 23 august 2002 de Biroul Notarului Public (f. 9) şi identificat conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară (f. 27-69, vol. II), în valoare de 122.000 lei.

De asemenea, în privinţa bunurilor mobile, instanţa le va atribui reclamantei – pârâte şi pe acestea, cu excepţia robotului de bucătărie marca Kenwood, care a fost identificat la locuinţa din localitatea , prezumându-se astfel că este utilizat de pârâtul-reclamant. Instanţa va atribui toate celelalte bunuri mobile reclamantei – pârâte deoarece acestea mobilează şi utilează apartamentul din Tg. Frumos. Deşi trei dintre pături au fost identificate la locuinţa fiului părţilor, Iurciuc Ovidiu - Daniel, având în vedere că acesta a avut procură de reprezentare pentru mama sa la întocmirea expertizelor, se prezumă că au fost luate cu acordul acesteia.

În privinţa pârâtului – reclamant, instanţa va atribui acestuia suprafaţa de 10.000 mp, teren arabil, situată în extravilanul satului , jud. Iaşi, tarlaua 20, parcela 798/22, dobândită prin  contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 750/22.05.2003 de Biroul Notarului Public (f. 113-114, vol. I), identificată conform raportului de expertiză topo (f. 204-224, vol. I) şi evaluată la suma de 10.000 lei conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară , având în vedere că aceasta se află în vecinătatea proprietăţii . Deşi expertul a prezentat şi variante de lotizare, instanţa apreciază oportună atribuirea acesteia în întregime către pentru evitarea oricăror litigii ulterioare între reclamanta-pârâtă şi familia pârâtului-reclamant.

Faţă de acestea, instanţa constată că valoarea lotului atribuit reclamantei – pârâte este de 127.732 lei, în timp ce lotul atribuit pârâtului-reclamant are valoarea de 10.190 lei.

Pentru egalizarea loturilor, va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul - reclamant a unei sulte în cuantum de 58.771 lei ce se va achita în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 990 Cod procedură civilă.

Cu privire la pretinsele bunuri personale ale pârâtului – reclamant , respectiv bijuteriile din aur – lanţ, verighetă şi inel, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 31 din Codul familiei ce prevăd care sunt categoriile de bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi. Analizând dispoziţiile legale citate, se constată că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada faptului că bijuteriile din aur, respectiv lanţ şi inel ar fi fost dobândite anterior încheierii căsătoriei părţilor (art. 31, lit. a) Codul familiei) sau că modalitatea de dobândire a acestora s-a fi circumscris unuia dintre cazurile prevăzute de lit. b) - f) ale aceluiaşi articol. În privinţa verighetei, aceasta ar fi putut fi dobândită înainte de încheierea căsătoriei, cunoscut fiind că achiziţionarea verighetelor are loc anterior celebrării căsătoriei religioase.

În schimb, instanţa reţine că bijuteriile, deşi de regulă sunt folosite doar de către unul dintre soţi, nu au calitatea de bun propriu a celui ce le utilizează. Din contră, bijuteriile de aur, faţă de valoarea mare a acestora, nu pot fi considerate bunuri de uz personal în sensul art. 31, lit. c) Codul familiei, ci sunt încadrate în categoria bunurilor comune, fiind considerate uneori chiar o investiţie realizată de soţi. 

De asemenea, expertul în specialitatea evaluare bunuri a identificat doar un inel bărbătesc din aur, gramaj 9,09 grame, în timp ce verigheta şi lanţul nu au fost găsite.  Pârâtul – reclamant nu a făcut dovada existenţei acestor bunuri prin nici un alt mijloc de probă (facturi de achiziţie, planşe foto sau martori).

Având în vedere că nu s-a făcut dovada faptului că bijuteriile indicate ar fi bunuri proprii sau că parte din ele ar fi existat (verighetă şi lanţ), deşi s-a identificat un inel bărbătesc din aur, faţă de considerentele expuse anterior privind calitatea acestuia de bun comun, având în vedere că nici una dintre părţi nu a solicitat includerea în masa bunurilor comune, instanţa nu îl va reţine în masa bunurilor comune..

Faţă de aceste considerente ca respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului – reclamant de restituire a bunurilor proprii - bijuterii din aur, respectiv verighetă, lanţ şi inel bărbătesc.

Mai mult decât atât, chiar de s-ar fi reţinut calitatea de bun propriu a inelului din aur, având în vedere că acesta se află în apartamentul din Târgu Frumos, fiind identificat de către expert, imobil la care pârâtul-reclamant are acces, bijuteria nu se află în posesia reclamantei – pârât pentru a da naştere unui drept la restituire instituit în favoarea fostului soţ.

Instanţa constată că fiecare dintre părţi a solicitat cheltuieli de judecată.  Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că în procesele de partaj, părţile sunt şi reclamanţi şi pârâţi, ele suportă împreună cheltuielile de judecată, în afară de cele provocate prin cereri neîntemeiate ale uneia din părţi, acestea având o dublă calitate, iar soluţia de ieşire din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Reţinând că obiectul acţiunii este indivizibil, se impune suportarea cheltuielilor de judecată în raport de valoarea pretenţiilor admise şi potrivit cu cota ce revine fiecăruia.

Instanţa reţine că reclamanta – pârâtă a efectuat următoarele cheltuieli de judecată: 4950 lei taxă judiciară de timbru, 850 lei onorariu expert construcţii, 2003,42 lei onorariu expert topo, 2251 lei onorariu expert evaluare bunuri mobile şi 3000 lei onorariu avocat.

Pârâtul-reclamant şi pârâta au suportat următoarele cheltuieli de judecată: 225 lei taxă judiciară de timbru şi 2000 lei onorariu avocat. De asemenea, aceştia au beneficiat de ajutor public judiciar pentru suma de 850 lei reprezentând onorariu expert construcţii.

Cu privire la onorariile de avocaţi, instanţa va dispune compensarea acestora. Compensarea cheltuielilor de judecată nu este posibil a se efectua matematic în toate cazurile, compensarea fiind una judiciară, instanța putând să aprecieze, raportat la pretențiile admise, în ce măsură fiecare parte poate fi obligată la suportarea lor, astfel că deşi onorariile avocaţilor părţilor sunt diferite, instanţa apreciază că nu se impune obligarea pârâtului-reclamant la suportarea diferenţei de onorariu solicitată de avocatul reclamantei-pârâte.

Cu privire la taxa judiciară de timbru în cuantum de 2000 lei achitată de reclamanta – pârâtă (aferentă dreptului de creanţă de 40.000 lei solicitat), având în vedere soluţia de respingere a acestui capăt de cerere, va rămâne în sarcina acesteia. 

Cu referire la diferenţa de taxă de timbru de 2950 lei, având în vedere că pârâtul-reclamant a căzut în pretenţii cu privire la ½ din masa bunurilor comune, îl va obliga pe acesta la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 1475 lei. De asemenea, se constată că reclamanta – pârâtă a suportat singură cheltuielile legate de întocmirea expertizelor evaluare bunuri mobile şi topografie, probe care profită şi pârâtului – reclamant, sens în care în va obliga pe acesta din urmă la plata către reclamanta – pârâtă şi a sumei de 2127,21 lei. Pârâta nu va obligată la plata către reclamanta – pârâtă a cheltuielilor de judecată având în vedere că acesta nu a căzut în pretenţii.

Cu privire la taxa de timbru aferentă cererii reconvenţionale, constatând că au fost admise pretenţiile în raport de suma de 1100 lei indicată ca fiind valoarea roboţilor de bucătărie şi a celor patru pături, faţă de faptul că taxa de timbru aferentă acesteia este de 55 lei, va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâtul – reclamant a sumei de 27,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Faţă de acestea, va compensa cheltuielile de judecată datorate de fiecare dintre părţi până la concurenţa sumei de 27,5 lei şi va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 3574,71 lei.

Cu privire la diferenţa de onorariu pentru expertul în construcţii – 850 lei, pentru care pârâtul – reclamant şi pârâta au beneficiat de ajutor public judiciar, constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008 (întrucât pârâtul-reclamant a dobândit bunuri cu o valoare de 10 ori mai mare decât ajutorul public acordat), îl va obliga pe să restituie către stat această sumă.

În privinţa onorariului pentru expertul topo, constatând că prin încheierea 09.02.2017 acesta a fost pus în sarcina reclamantei – pârâte, care a şi achitat onorariul încuviinţat, şi din eroare instanţa a acordat ajutor public judiciar pârâtului-reclamant şi pârâtei şi pentru acesta, va constata că nu se mai impune acordarea ajutorului public astfel cum s-a dispus prin încheierea de îndreptare eroare materială din 04.05.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă , , în contradictoriu cu pârâtul-reclamant ,.

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în contradictoriu cu de reclamanta-pârâtă .

Constată că reclamanta – pârâtă şi pârâtul - reclamant au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale, următoarele bunuri comune:

-un imobil – apartament, situat în , jud. Iaşi, compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de locuit de 53,53 mp, dobândit de părţi prin contractul de  vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203 din data de 23 august 2002 de Biroul Notarului Public şi identificat conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară , în valoare de 122.000 lei;

-o suprafaţă de 10.000 mp, teren arabil, situată în extravilanul satului , jud. Iaşi, tarlaua 20, parcela 798/22, dobândită prin  contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 750/22.05.2003 de Biroul Notarului Public , identificată conform raportului de expertiză topo şi evaluată la suma de 10.000 lei conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară .

-bunuri mobile, identificate şi evaluate conform raportului de expertiză evaluare bunuri mobile şi suplimentului la raport:

•mobilă bucătărie, compusă din 6 corpuri,  masă fixă şi canapea (băncuţă) de bucătărie, în valoare de 895 lei.

•maşină de spălat marca Indesit, în valoare de 366 lei.

•frigider marca Indesit, în valoare de 439 lei.

•mobilă dormitor compusă din 7 corpuri, pat dublu şi comodă în valoare de 1097 lei.

•TV marca Oreon, în valoare de  116 lei.

•mobilă sufragerie, compusă din dulap haine, bibliotecă, masă cafea, masă cafea, canapea extensibilă şi două fotolii, în valoare de 2034 lei.

•TV marca LG, în valoare de 410 lei.

•robot de bucătărie marca Platinum, în valoare de 124 lei.

•robot de bucătărie marca Kenwood, în valoare de 190 lei.

•4 pături cu dimensiunile 220x220cm, 220x 220cm, 230x180 cm şi 220x180 cm, în valoare de  251 lei.

Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei-pârâte de includere în categoria bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei a unui drept de creanţă deţinut împotriva pârâtei .

Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant de a se reține în favoarea sa o contribuție de 80%  la dobândirea bunurilor comune. 

Constată că valoarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei este de 137.922 lei.

Dispune sistarea stării de devălmășie și atribuie în natură reclamantei-pârâte :

-un imobil – apartament, situat în , jud. Iaşi, compus din două camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de locuit de 53,53 mp, dobândit de părţi prin contractul de  vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1203 din data de 23 august 2002 de Biroul Notarului Public şi identificat conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară , în valoare de 122.000 lei;

-bunuri mobile, identificate şi evaluate conform raportului de expertiză evaluare bunuri mobile şi suplimentului la raport:

•mobilă bucătărie, compusă din 6 corpuri,  masă fixă şi canapea (băncuţă) de bucătărie, în valoare de 895 lei.

•maşină de spălat marca Indesit, în valoare de 366 lei.

•frigider marca Indesit, în valoare de 439 lei.

•mobilă dormitor compusă din 7 corpuri, pat dublu şi comodă în valoare de 1097 lei.

•TV marca Oreon, în valoare de  116 lei.

•mobilă sufragerie, compusă din dulap haine, bibliotecă, masă cafea, masă cafea, canapea extensibilă şi două fotolii, în valoare de 2034 lei.

•TV marca LG, în valoare de 410 lei.

•robot de bucătărie marca Platinum, în valoare de 124 lei.

•4 pături cu dimensiunile 220x220cm, 220x 220cm, 230x180 cm şi 220x180 cm, în valoare de  251 lei.

Constată că valoare lotului de bunuri mobile atribuit reclamantei-pârâte este de 127.732 lei.

Atribuie în natură pârâtului-reclamant următoarele:

-o suprafaţă de 10.000 mp, teren arabil, situată în extravilanul satului , jud. Iaşi, tarlaua 20, parcela 798/22, dobândită prin  contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 750/22.05.2003 de Biroul Notarului Public , identificată conform raportului de expertiză topo şi evaluată la suma de 10.000 lei conform raportului de expertiză în construcţii şi evaluare imobiliară .

-robot de bucătărie marca Kenwood, în valoare de 190 lei.

Constată că valoare lotului de bunuri mobile atribuit pârâtului-reclamant este de  10.190 lei.

Obligă reclamanta - pârâtă la plata către pârâtul-reclamant a unei sulte în cuantum de 58.771 lei, ce urmează a fi achitată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei.

Respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtului-reclamant de obligare a reclamantei-pârâte la restituirea bijuteriilor din aur – lanţ, verighetă şi inel bărbătesc.

Compensează cheltuielile de judecată reprezentând onorarii avocaţi.

Compensează cheltuielile de judecată datorate de fiecare dintre părţi până la concurenţa sumei de 27,5 lei şi obligă pe pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 3574,71 lei.

La rămânerea definitivă a prezentei, obligă pârâtul-reclamant la plata către stat a sumei de 850 lei reprezentând ajutor public judiciar acordat prin încheierea din 20.04.2017.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria Paşcani.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 20.04.2018.

.

 PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare