Rezoluţiune contract.

Sentinţă civilă 1662 din 08.10.2018


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.11.2017 cu nr. 7657/866/2017, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 388/ 01.02.2012 autentificat la BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că între părţi a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 388/ 01.02.2012 autentificat la BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen, prin care reclamantul a transmis pârâţilor dreptul de proprietate asupra terenului de 3.029 mp şi asupra unei case de locuit, iar pârâţii s-au obligat să plătească preţul de 10.000 lei, dar şi să asigure reclamantului întreţinere pe toată durata vieţii sale cu toate cele necesare traiului. Susţine reclamantul că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de plată a preţului şi nu şi-au executat nici obligaţia  de întreţinere în natură şi nici în echivalent bănesc pe toată durata vieţii sale cu toate cele necesare traiului. Precizează că are vârsta de 77 de ani şi are mai multe probleme grave de sănătate, fiind diagnosticat cu hemiplegie dreapta, infarcte cerebrale multiple, afecţiuni cardio-vasculare, diabet zaharat tip II etc., conform actelor medicale pe care le anexează.

În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 1719 lit. b), art. 1720, art. 1724, art. 1549 şi art. 1554 C.civ. .

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială cu martora.

Deşi legal citaţi, pârâţii nu au depus întâmpinare în termenul legal.

În şedinţa publică din data de 07.06.2018, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă a numitei, în temeiul art.38 C.proc.civ., ca urmare a decesului reclamantului, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar reiese că numita este unica moştenitoare a acestuia.

În probaţiune, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriu.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prima dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamantul, în calitate de vânzător şi pârâții și, în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen.

Reclamantul şi, ulterior, , introdusă în cauză ca urmare a decesului primului, au solicitat instanţei rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen, pe de o parte, pentru neplata preţului vânzării şi, pe de altă parte, pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere.

Aşa cum menţionează şi reclamantul prin cererea de chemarea în judecată, instanţa constată că între părţile iniţiale din această cauză au mai fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Paşcani încă două litigii civile, înregistrate cu nr. de 205/866/2014 şi 195/866/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3852/ 23.12.2014, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 205/866/2014, a fost respinsă cererea reclamantului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 388/2012 dar şi cererea de reziliere a acestui contract pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, instanţa reţinând în considerente : ,,În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța apreciază că nu există date și indicii temeinice care să ateste neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârâți, în condițiile în care reclamantul este cel care nu le mai permite acestora să își execute obligațiile. Astfel, din declarațiile martorilor audiați atât la cererea reclamantului cât și a pârâților reiese că în prezent reclamatul dorește să fie ajutat la întreținere de către alte persoane decât pârâții cu care ar avea diverse neînțelegeri referitoare la dreptul de folosire al unei fântâni”.

Împotriva sentinţei civile nr. 3852/ 23.12.2014, reclamantul a formulat apel. Prin decizia civilă nr. 873/22.06.2015, Tribunalul Iaşi a respins apelul formulat de reclamant, instanţa de apel reţinând : ,,Nici în privința capătului de cerere formulat în subsidiar, constatând în rezoluţiunea contractului autentificat sub nr. 388/01.02.2012 criticile formulate prin cererea de apel nu se pot reține. Contrar argumentației apelantului, tribunalul reține că judecătorul instanței de fond a analizat cu atenție și cu echidistanță probatoriul administrat la solicitarea reclamantului, pe de o parte și la solicitarea pârâților pe de altă parte (…)”.

Potrivit art. 430 C.proc.civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Faţă de textul citat, instanţa reţine că există putere de lucru judecat în privinţa considerentelor sentinţei civile nr. 3852/23.12.2014 cu privire la refuzul reclamantului de a permite pârâţilor să-şi îndeplinească obligaţia de întreţinere prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen.

Analizând probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti din prezentul dosar, instanţa constată că atât reclamantul iniţial, cât şi reclamanta introdusă ulterior în cauză nu au făcut dovada schimbării împrejurărilor care au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 3852/23.12.2014 şi a decizia civilă nr. 873/22.06.2015. Reclamanţii nu au propus probe în dovedirea nerespectării obligaţiei de întreţinere, martora propusă iniţial prin cererea de chemare în judecată, fiind introdusă ulterior ca parte în cauză, în calitate de moştenitoare a reclamantului decedat în cursul judecăţii.

Pentru aceste motive, instanţa stabileşte că nu se impune dispunerea rezoluţiunii contractului prin raportare la pretinsa nerespectare a obligaţiei de întreţinere.

Reclamanţii au solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen şi pentru neplata preţului vânzării. Cu privire la acest aspect, au fost solicitate administrarea probei cu interogatoriu, dar şi, faţă de neprezentarea pârâţilor, aplicarea disp. 358 C.proc.civ. .

Analizând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen, instanţa constată că reclamantul a declarat în mod expres în faţa notarului public că a primit integral suma de 10.000 lei de la cumpărători la data autentificării contractului, respectiv 01.02.2012 (fl. 7 verso).

În temeiul art. 358 C.proc.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

Aşa cum rezultă în mod expres din prevederile art. 358 C.proc.civ., instanţa poate socoti absenţa pârâţilor chemaţi personal la interogatoriu ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă scrisă. În cel din urmă caz, se reţine posibilitatea completării probatoriului.

Având în vedere menţiunile exprese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/ 01.02.2012 de BNPA Zaharia Camelia şi Zaharia Eugen, instanţa stabileşte că reclamantul a primit integral suma de 10.000 lei de la cumpărători la data autentificării contractului, respectiv 01.02.2012. Absenţa pârâţilor de la interogatoriu nu are astfel puterea probatorie de a răsturna împrejurările exprese reţinute în actul autentic notarial. Nici răspunsurile de la interogatoriile luate în dosarele anterioare, care nu pot avea o altă valoare probatorie decât cea a înscrisurilor, nu pot cântări determinant în sensul infirmării unei împrejurări reţinute în mod expres de notarul public.

Pentru toate considerentele anterior expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul, decedat în cursul judecății, ulterior continuată de, în contradictoriu cu pârâții.

Instanţa ia act că pârâţii nu au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul, decedat în cursul judecății, ulterior continuată de, în contradictoriu cu pârâții.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi,  08.10.2018.

Domenii speta