Drum de exploatare care a aparținut domeniului public a fost desființat de fostul ias, în prezent terenul făcând parte din domeniul privat, astfel încât drumul respectiv nu mai poate fi dat în exploatare.

Sentinţă civilă 626 din 21.05.2018


 Drum de exploatare care a aparținut domeniului public a fost desființat de fostul IAS, în prezent terenul făcând parte din domeniul privat, astfel încât drumul respectiv nu mai poate fi dat în exploatare.

Prin Decizia civilă nr. 2044/17.12.2018, Curtea de apel Galați Secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 626/21.05.2018 pronunțată de Tribunalul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin cererea cererea de chemare în judecată reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei N prin Primăria comunei N şi Consiliul Local al comunei N:

- anularea răspunsului primarului comunei nr. 811/03.03.2015 şi al răspunsului Consiliului local al comunei N;

- obligarea pârâţilor la redarea drumului de exploatare nr. 3296 de pe raza comunei N, la intersecţia cu drumul judeţean 252, pe o distanţă de aproximativ 200 m, circulaţiei rutiere normale, astfel încât să îi fie permis accesul neîngrădit şi necondiţionat la proprietatea sa;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de moştenitoare a defunctului său tată, DI, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de un hectar de vie, fiind pusă în posesie în tarlaua 215, parcela 3355/2, de pe raza comunei N. Pentru executarea lucrărilor specifice de întreţinere şi exploatare a culturii în sistem mecanizat a fost şi este nevoită să folosească drept cale de acces la proprietatea sa drumul de exploatare nr. 3296 – cel mai scurt drum existent – care însă este blocat cu un sistem de porţi în capătul dinspre drumul judeţean 252. Acest fapt i-a făcut imposibil accesul şi la cele două poduri de peste pârâul T., ce fac parte integrantă din drumul de exploatare 3296.

Susţine reclamanta că drumul de exploatare 3296 era folosit exclusiv de ferma 4 din cadrul IAS N şi că terenurile situate în tarlaua 215 (unde se află şi proprietatea sa) au fost în administrarea fermei 4 a IAS N. Arată reclamanta că pentru rezolvarea situaţiei s-a adresat Primăriei şi Consiliului local al comunei N dar şi Ministerului Agriculturii.

Se arată că, deşi iniţial Primăria comunei N a recunoscut obstrucţionarea drumului de exploatare nr. 3296, ulterior i-a comunicat că acest drum  a fost vândut odată cu IAS N, în momentul de faţă aflându-se în proprietate privată. Urmare a acestor răspunsuri primite de la Primăria comunei N, s-a adresat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi, instituţie care, prin adresa nr. 1711/24.05.2013, i-a comunicat o schiţă din cuprinsul căreia reiese că imobilul cadastral nr. 100862 (fosta fermă 3 a IAS N) este delimitat de drumul de exploatare nr. 3296.

Reclamanta mai susţine că, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a solicitat Primăriei comunei N să redeschidă circulaţia pe drumul de exploatare nr. 3296, la intersecţia cu drumul judeţean 252 de pe raza comunei, motivat de faptul că acesta se află în proprietatea publică a statului încă din anul 1937.

Prin răspunsul nr. 811/03.03.2015, Primarul comunei N i-a respins solicitarea motivând că drumul de exploatare nr. 3296 nu se mai află în proprietatea publică a statului, ci a fost înstrăinat odată cu IAS N.

Apreciază reclamanta că refuzul primarului comunei N şi al Consiliului Local al comunei N este nelegal.

Iniţial, prin sentinţa nr.176/29.02.2016, Tribunalul Galaţi a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Burghelea Ilinca, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs, iar prin decizia nr. 945/15.09.2016 Curtea de Apel Galaţi a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 3080/121/2015*.

Prin sentinţa nr. 626/21.05.2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Burghelea Ilinca, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând casarea hotărârii iar în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivare, a arătat că niciunde în cuprinsul Adresei instituţiei Prefectului judeţului Galaţi nr. 6872/90722/23.08.2012 nu se arată faptul că prin efectul HG nr 834/1991 S.C. N S.A a obţinut un certificat de atestarea al dreptului de proprietate şi cu privire la drumul de exploatare nr. 3296. Această concluzie cuprinsă în considerentele hotărârii judecătoreşti atacate nu sunt conforme cu adevărul.

În fapt, niciunde în cuprinsul documentelor invocate de către instanţa de fond în considerentele hotărârii judecătoreşti atacate nu există afirmaţia arătată mai sus. Această afirmaţie se regăseşte în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către pârâta primăria comunei N, fără a fi însă susţinută de un înscris doveditor în acest sens.

Cu privire la situaţia de fapt în speţă sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr 18/1991 în conformitate cu care căile de comunicaţie terestre se află în domeniul public al statului.

Din documentele invocate de către instanţa de fond în susţinerea soluţiei date reiese faptul că în perioada 1980 - 1983 porţiunea în cauză a drumului de exploatare nr. 3296 era înscris în registrul agricol ca fiind în posesia I.A.S, N.

Trebuie precizat faptul că în perioada comunistă nu exista o distincţie clară între noţiunile de domeniu public şi privat al statului, la vremea respectivă aproape toate bunurile imobile aflându-se în proprietatea statului.

În această ordine de idei posesia la care se face referire în cuprinsul registrului agricol din anii 1980-1983 se poate referii la un drept de administrare de care se bucura I.A.S. N cu privire la o cale de comunicaţie de natura unui drum de exploatare (art. 6 lit. b) din Legea nr. 13/1974).

De la momentul intrării în vigoare a Legii 18/1991 consideră că toate drumurile de exploatare au intrat în domeniul public al statului de drept, deoarece ele reprezintă căi de comunicaţie.

În acest sens reiterează prevederile cuprinse în punctul 2,3. din partea a II-a (Organizarea terenurilor Agricole) din Norma tehnică din 15.05.2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 27.09.2002, conform cărora: reţeaua de drumuri agricole se integrează reţelei generale de drumuri din zonă, care asigură circulaţia şi transporturile din toate domeniile activităţii sociale şi economice. Având în vedere aceste prevederi legale este clar faptul că drumurile de exploatare agricolă fac parte integrantă din reţeaua de drumuri de interes local şi se află în proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale pe care o deservesc.

De asemenea, faptul că drumul de exploatare nr, 3296 nu figurează înregistrat în domeniul public al comunei N la momentul de faţă nu are nicio relevanţă deoarece, în temeiul prevederilor legale arătate mai sus, acesta a intrat în domeniul public al statului ope legis ~ el aparţinând oricum statului la momentul 1989 şi ulterior.

Prin urmare, când susţine că drumul de exploatare nr. 3296 nu se află în inventarul domeniului public primăria comunei N şi consiliul local al acesteia nu fac altceva decât să-şi invoce propria culpă. Pârâtele aveau obligaţia să treacă drumul de exploatare în cauză în domeniul public odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 834/1991 privesc posibilitatea societăţilor comerciale formate prin reorganizarea întreprinderilor de stat din perioada comunistă de a prelua în proprietate terenurile necesare desfăşurării activităţii lor.

În raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 18/1991 consideră că era imposibil ca S.C. N S.A. să obţină un certificat de atestare a dreptului de proprietate pe drumul de exploatare nr. 3296 pe porţiunea de 200 m. Această concluzie este întărită şi de caracterul de utilitate publică pe care drumul Tn cauză a dobândit-o ulterior retrocedării terenurilor agricole aflate la vest de pârâtul Tecucel adevăraţilor proprietari.

Utilitatea publică a drumului de exploatare nr, 3296 este recunoscută de chiar primăria comunei Nicoreşti prin întâmpinare depusă la judecarea Tn fond a cauzei.

În drept, a invocat disp. art.20 din Legea nr 554/2004.

În susţinere, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare în recurs.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel apreciază că recursul nu este  întemeiat şi se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs aplicabil, Curtea constată că analiza criticilor invocate face posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8  C.pr.civ., referitor la încălcarea prin hotărâre a normelor de drept material.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea constată că în mod judicios instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente raportat la situaţia de fapt rezultată în baza materialului probator de la dosar.

Potrivit răspunsului autorităţii pârâte Comuna N prin Primar  cu  nr 811/2015 urmare sesizării recurentei-reclamante, a cărui anulare s-a solicitat , s-a comunicat acesteia că „drumul la care face referire a fost desfiinţat de fostul IAS N, utilizându-se ulterior drumul care traversează curtea fermei. După vânzarea fermei, noii proprietari nu au mai permis utilizarea drumului din curtea fermei. Pe fostul drum, desfiinţat în prezent, sunt mai mulţi proprietari, ale căror proprietăţi includ şi fostul drum. Această situaţie a apărut ca urmare a faptului că până la vânzarea IAS N s-a utilizat drumul care traversează curtea fermei.

Cu privire la critica recurentei în sensul că în mod nefondat instanţa de fond a  făcut reţineri ce nu se regăsesc în adresa nr 6872/90722/23.08.2012 emisă de Prefectul Judeţului Galaţi, curtea constată că nu poate fi primită. Aşa cum în mod corect s-a reţinut la fondul cauzei, prin adresa nr 5869/24.09.2012 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (fila 40 dosar nr 3080/121/2015) a rezultat în legătura cu „drumul de exploatare identificat în planul cadastral al comunei N, ca fiind drum de exploatare nr. 3296 că nu aparţine domeniului public al comunei N. Acest drum, conform registrului cadastral al parcelelor întocmit în anul 1980 pentru comuna N, a aparţinut IAS N iar în baza HG nr. 834/1991 SC N a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru Ferma nr 5, incluzând şi acest drum, care traversa ferma.”

Nici susţinerea recurentei privind invocarea de către intimata a propriei culpe atunci când afirmă că drumul de exploatare în discuţie nu este în domeniul  public, menţionându-se în acest sens disp. art. 5 din Legea nr. 18/1991 nu este fondată, atâta vreme cât adresa de răspuns nr 811/2015 contestată în cauză şi în care se consemnează refuzul autorităţii la cererea reclamantei,  are justificare  în înscrisurile din propriile evidenţe ale autorităţii locale, rezultând că drumul de exploatare  aparţine unui particular, nefiind nici în domeniul public şi nici în cel privat al comunei.

În acest context, se reţine că, la instanţa de fond la adresa de răspuns a autorităţii pârâte a fost ataşat şi copie din Registrul cadastral din anul 1983(filele 9 – 10 dosar nr. 3080/121/2015* vol. III dosar fond)unde  acest drum figurează la posesorul IAS N şi are o lungime de 0,10 ha, iar întreg drumul nu apare ulterior, potrivit celor comunicate în baza verificărilor propriilor registre, ca aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii locale.

Recursul este calea de atac prin intermediul căreia părţile sau Ministerul Public solicită, în condiţiile şi pentru motivele determinate limitativ de lege, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate fără drept de apel sau în apel.

Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Curtea apreciază că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, care nu se impune a fi reformată.

Având în vedere cele expuse, şi art. 496 şi 498 C.pr.civ, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta B.I., ca nefondat.