Pretentii

DREPT CIVIL

EXCEPȚIA PREMATURITĂȚII

Dosar nr. XX pretenţii

ECLI:RO:TBNMT:2017:015.001816

ROMÂNIA

TRIBUNALUL XX

SECŢIA I CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR.

Şedinţa publică din

Instanţa compusă din:

PREŞEDINTE:- XX - JUDECĂTOR

- XX- GREFIER

Pe rol se află în curs de soluţionare acţiunea civilă formulată de către reclamanţii XX şi XX, ambii domiciliaţi în oraşul XX, în contradictoriu cu pârâta XX, domiciliată în oraşul XX şi cu domiciliul procedural ales la cabinet Avocat XX, cu sediul în oraşul XX.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns avocat XX, pentru reclamanţii XX şi XX, cu împuternicire avocaţială seria XX şi avocat XX, pentru pârâta XX, cu împuternicire avocaţială seria XX din 18.01.2017, lipsă fiind părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei următoarele:

- obiectul cauzei este pretenţii;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza se află la al şaptelea termen de judecată;

- reclamanţii XX şi XX, au depus la dosar, prin fax, note de şedinţă.

Întrebat fiind, apărătorul pârâtei, avocat XX, precizează că părţile din proces nu au ajuns la nicio înţelegere.

Instanţa pune în discuţie excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta XX prin întâmpinare ca o excepţie a inadmisibilităţii, recalificată de instanţă ca reprezentând excepţia prematurităţii.

Apărătorul pârâtei, avocat XX, arată că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei prematurităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare.

Avocat XX, pentru reclamanţii XX şi XX, solicită respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii ca nefondată, pentru motivele invocate prin notele de şedinţă anexate la dosar.

Instanţa reţine cauza în pronunţare pe excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâta XX prin întâmpinare şi recalificată de instanţă.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra acţiunii civile faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului XX sub nr. XX din data de 16.06.2016, reclamanţii XX şi XX au chemat în judecată pârâta XX, solicitând:

- obligarea acesteia la plata sumei de aproximativ 60.000 euro reprezentând contravaloarea investiţiilor (materiale si manoperă) aduse de reclamanţi la imobilul proprietatea pârâtei situat în intravilanul oraşului XX;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data restituirii efective a sumei;

- constatarea unui drept de ipotecă legală al reclamanţilor asupra imobilului mai sus menţionat, până la plata sumei de bani solicitate, drept de ipotecă în privinţa căruia au solicitat a se dispune înscrierea în cartea funciară;

- instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamanţilor, până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanţii au arătat că pe terenul în suprafaţă de 361 mp, proprietatea pârâtei (mama reclamantei XX), reclamanţii au construit cu acordul acesteia un imobil casă de locuit în suprafaţă de 137,5 mp, situată pe 2 nivele (parter şi mansardă), având la parter 2 camere, bucătărie şi baie, iar la mansardă 3 dormitoare, baie, hol şi balcoane, având fundaţie de beton, construit din cărămidă la parter şi din lemn la mansardă, cu învelitoare de tablă tip Planya. În acest imobil urma să locuiască pârâta împreună cu familia reclamanţilor care au doi copii minori, casa fiind delimitată în acest scop în două unităţi locative distincte.

Terenul fiind proprietatea pârâtei, autorizaţia de construire şi certificatul de urbanism au fost emise pe numele acesteia, însă arată reclamanţii că ei sunt cei care au suportat aproape în totalitate costurile de ridicare şi de finisare a construcţiei.

După edificarea imobilului, au apărut tensiuni între pârâtă şi reclamant, stare conflictuală care s-a soldat cu mai multe plângeri penale şi litigii pe rolul instanţei, astfel încât este imposibil a mai locui împreună în aceeaşi casă.

Prin declaraţiile date de pârâtă cu ocazia diverselor plângeri penale, aceasta a recunoscut că reclamanţii au suportat costurile de ridicare şi amenajare a casei, arătând că a avut o contribuţie proprie de 10.600 euro. În aceste condiţii, solicită de la pârâtă restituirea diferenţei dintre valoarea estimată a lucrărilor de execuţie şi a materialelor de construcţie (70.600 euro) şi suma de 10.600 euro pretinsă de pârâtă cu titlu de contribuţie proprie, diferenţă pentru care consideră că au un drept de creanţă în calitate de constructori de bună credinţă pe terenul proprietatea pârâtei. Cuantumul indemnizaţiei solicitate este indicat estimativ la suma de 60.000 euro, având în vedere că actele justificative pe care le-au mai păstrat (chitanţe, facturi) acoperă doar în parte aceste cheltuieli, neanticipând că va fi nevoie să păstreze o evidenţă riguroasă a tuturor cheltuielilor suportate.

Buna credinţă rezultă din existenţa acordului pârâtei în baza căruia au construit imobilul. Potrivit art. 586 al. 3 Cod civil,  „dispoziţiile alin. 1 şi 2 (buna credinţă a autorului lucrării) sunt aplicabile şi autorului lucrării care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia". Or, acordul pârâtei în privinţa edificării construcţiei pe terenul său şi edificarea locuinţei pe cheltuiala reclamanţilor le permite, potrivit legii, dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei.

Consideră reclamanţii că au un drept de creanţă, proprietarul terenului având obligaţia de a le plăti fie c/valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin edificarea lucrării.

Dreptul la plata indemnizaţiei (care, potrivit art. 591 Cod civil nu curge cât timp au fost lăsaţi de proprietar să stăpânească imobilul), le conferă un drept de ipotecă legală asupra construcţiei, potrivit al. 2 al aceluiaşi articol, iar în lipsa unei convenţii încheiate în formă autentică în acest sens, au solicitat instanţei constatarea acestui drept şi înscrierea dreptului de ipotecă asupra construcţiei.

Dat fiind raportul de familie existent între părţi, au arătat reclamanţii că sunt deschişi la o soluţionare amiabilă a litigiului.

În dovedire, au solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, expertiză evaluare construcţii, înscrisuri, proba testimonială pentru dovedirea acordului pârâtei în privinţa edificării de către reclamanţi a construcţiei pe terenul său, neînţelegerile dintre părţi care fac imposibilă convieţuirea în acelaşi imobil, împrejurarea că ei au efectuat şi suportat costul lucrărilor de construcţie, materiale şi manoperă, întinderea dreptului de creanţă.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanţii au depus autorizaţie de construire nr. 131/24.09.2012 eliberată de Primăria oraşului XX, memoriu tehnic pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiectul construcţiei, autorizaţie de construire nr. 101/23.06.2009 eliberată de Primăria oraşului XX, contracte de donaţie autentificate sub nr. 936/24.11.2011 – BNP XX şi sub nr. 472/9.02.2009 – BNP XX, notări personale, facturi şi chitanţe, ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria XX la data de 10.09.2015 în dosar nr. XX, referat cu propunere de clasare în dosar penal nr. XX, extrase de carte funciară nr. 4525/1.03.2017 şi nr. 4575/1.03.2017 eliberate de BCPI XX, proces-verbal de investigaţie întocmit la data de 8.08.2015 de Poliţia oraşului XX în dosarul penal nr. XX, planşe foto.

În sarcina reclamanţilor a fost stabilită obligaţia plăţii unei taxe judiciare de timbru de 6.328,76 lei pentru primul capăt de cerere şi câte 20 lei pentru celelalte trei capete de cerere, în total suma de 6.388,76 lei. Reclamanţii au formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, admisă prin încheierea pronunţată la data de 29.08.2016 în dosarul nr. XX/a1 având ca obiect reexaminare împotriva încheierii din 13.07.2016 dată în camera de consiliu de Tribunalul XX în dosarul nr. XX. A fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi, doar sub forma eşalonării obligaţiei de plată a taxei de timbru, în 24 rate lunare a câte 266,19 lei fiecare, cu termen de plată la data de 28 a fiecărei luni, pe perioada septembrie 2016-august 2018 (inclusiv). Încheierea a fost comunicată Direcţiei Venituri-Impozite şi Taxe a Oraşului XX în vederea încasării sumelor ce reprezintă creanţe bugetare.

În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, întrucât actele comunicate pârâtei la domiciliul indicat de reclamanţi (acelaşi cu cel al reclamanţilor) au fost returnate la dosar cu menţiunea „destinatar plecat din ţară”, li s-a solicitat reclamanţilor efectuarea de demersuri pentru a indica adresa actuală a pârâtei. Întrucât aceştia au arătat că în urma contactării telefonice a pârâtei aceasta refuză cu vehemenţă să le indice o adresă, instanţa a fixat primul termen de judecată şi a dispus citarea pârâtei prin publicitate, în temeiul art. 167 Cod de procedură civilă, fiind desemnat şi un curator care să o reprezinte pe pârâtă.

În urma comunicării cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate cererii către curatorul avocat desemnat a o reprezenta pe pârâtă, acesta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii. A invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect pretenţii, raportat la dispoziţiile art. 581 Cod civil, apreciind că o astfel de solicitare este condiţionată de exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune de către proprietarul imobilului, care are dreptul, conform dispoziţiilor evocate, să solicite instanţei înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării.

Până la momentul exercitării opţiunii de către proprietarul imobilului, autorul lucrării este titularul unui drept de creanţă sub condiţie suspensivă asupra indemnizaţiei şi al unui drept de proprietate sub condiţie rezolutorie asupra lucrării. Condiţia este reprezentată de evenimentul incert care constă în modul de exercitare a dreptului potestativ de accesiune de către proprietarul imobilului.

Întrucât pârâta nu şi-a exercitat opţiunea de a cere instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, solicitarea reclamanţilor de plată a indemnizaţiei, fundamentat pe buna lor credinţă la momentul edificării construcţiei, se impune a fi respinsă ca inadmisibil¬ă.

În privinţa capătului de cerere privind înscrierea dreptului de ipotecă legală, de asemenea se impune a fi respins ca inadmisibil, pentru aceleaşi argumente. Despăgubirea se stabileşte pe cale judecătorească în sarcina proprietarului imobilului, simultan cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra lucrării în favoarea sa. Prin urmare, despăgubirea nu poate fi datorată decât de cel căruia i se recunoaşte calitatea de proprietar al lucrării. Or, atât timp cât proprietarul imobilului-teren nu şi-a exercitat opţiunea de a cere instanţei înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, încă nu s-a recunoscut, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, dreptul de proprietate asupra lucrării în favoarea pârâtei, astfel că reclamanţii nu beneficiază încă de un drept de ipotecă legală asupra imobilului.

Capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie, se impune a fi respins ca inadmisibil, pentru aceleaşi motive, în acest moment reclamanţii neputând avea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, din moment ce despăgubirile datorate constructorului de bună-credinţă nu pot fi stabilite în lipsa exercitării acţiunii în instanţă de către pârâtă, în condiţiile art. 581 Cod civil. Astfel, caracterul cert, lichid, exigibil al creanţei reprezintă o condiţie de admisibilitate pentru instituirea dreptului de retenţie, impusă de art. 2495 şi urm. Cod civil şi neîndeplinită în cauză.

Pe fond, pârâta a contestat contravaloarea investiţiilor, materiale şi manoperă, justificat de disproporţia vizibilă dintre cuantumul sumei solicitate şi cea care reiese, din înscrisurile de la dosar, că fiind investită de reclamanţi.

În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul reclamanţilor, expertiză evaluare construcţii.

Pârâta s-a prezentat în instanţă la al doilea termen de judecată şi a arătat că nu este de acord să fie reprezentată de curatorul desemnat de instanţă, împuternicind un alt avocat pentru a o reprezenta.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar procură autentificată sub nr. XX – BNP XX, declaraţie autentificată sub nr. XX/24.07.2015 – SPN XX şi XX, carte de identitate eliberată de autorităţile Statului Italian.

La solicitarea pârâtei, a fost ataşat spre consultare dosarul nr. XX al Judecătoriei XX.

La solicitarea părţilor, în cauză au fost acordate două termene de judecată (mai îndelungate) pentru ca părţile să soluţioneze pe cale amiabilă litigiul, încercare rămasă fără rezultat.

La termenul de judecată din data de 10.05.2017, instanţa a pus în discuţia părţilor, în temeiul art. 22 al. 4 Cod de procedură civilă, recalificarea excepţiei invocate de pârâtă prin întâmpinare, considerând că argumentele invocate în susţinerea  excepţiei ar califica-o drept o excepţie a prematurităţii, iar nu a inadmisibilităţii.

Prin concluziile scrise depuse de reclamanţi cu privire la recalificarea excepţiei invocate de pârâtă, aceştia au arătat că din cauza presiunilor, ameninţărilor şi situaţiei extrem de conflictuale dintre părţi, pe data de 18.06.2017 au părăsit România, mutându-se în Marea Britanie împreună cu fiii lor minori. Consideră că prin presiunea continuă şi prin comportamentul său, pârâta şi-a exercitat în mod clar opţiunea instituită de Codul civil şi se consideră proprietara întregului imobil. Consideră că nu este necesară o exercitare a dreptului potestativ de accesiune din partea pârâtei, deoarece pârâta şi-a manifestat voinţa în sensul dobândirii dreptului de proprietate prin faptul realizării lucrării, accesiunea operând pe măsura încorporării materialelor în imobil. Consideră că excepţia prematurităţii a devenit caducă de vreme ce au fost nevoiţi să plece din casă. Chiar dacă pârâta este plecată în Italia, aceasta venea în ţară şi de fiecare dată erau certuri legate de faptul că ea este proprietara casei.

În considerarea dispoziţiilor art. 248 al. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Tribunalul va analiza cu prioritate excepţia invocată, în recalificarea propusă de instanţă, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă, sub aspectul legii aplicabile, Tribunalul reţine că, potrivit art. 58 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „în toate cazurile în care accesiunea imobiliară artificială presupune exercitarea unui drept de opţiune de către proprietarul imobilului, efectele accesiunii sunt guvernate de legea în vigoare la data începerii lucrării”. La termenul de judecată din data de 18.01.2017, ambele părţi au fost în consens în a arăta că lucrările de construire a imobilului în litigiu au început în anul 2012 (încheiere de şedinţă la fila 198 vol. I). Acest lucru se corelează şi cu obţinerea autorizaţiei de construire din data de 24.09.2012 (filele 8-9 vol. I). În consecinţă, cum Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 1.10.2011, raporturile juridice deduse judecăţii în prezenta cauză sunt guvernate de dispoziţiile noului Cod civil.

Reclamanţii, deşi invocă în capătul de cerere principal un drept de creanţă ca autori ai unei lucrări de construcţie edificate pe un teren aflat în proprietatea pârâtei, aşadar un drept de creanţă izvorât în considerarea accesiunii imobiliare artificiale, în cuprinsul argumentării acţiunii promovate fac referire şi la acordul pârâtei în privinţa edificării locuinţei pe terenul acesteia, invocând dispoziţiile art. 586 al. 3 Cod civil, care le permite dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 579 al. 2 Cod civil, care reglementează posibilitatea înlăturării, prin proba contrară, a prezumţiei că o lucrare ar fi făcută de proprietarul imobilului cu cheltuiala sa şi că este a lui, „când s-a constituit un drept de superficie, când proprietarul imobilului nu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege.” În cauza de faţă, deşi se invocă acordul proprietarului terenului (pârâta) dat autorului lucrării de construcţie (reclamanţii) de a edifica locuinţa în litigiu, despre care înşişi reclamanţii în finalul filei 2 a acţiunii introductive arată că le permite dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei, reclamanţii nu au înţeles a învesti instanţa cu un astfel de capăt de cerere, ci au optat a se folosi de dispoziţiile legale din materia accesiunii imobiliare şi a invoca faptul că au doar un drept de creanţă reprezentat de valoarea materialelor şi a manoperei înglobate în construcţia edificată pe terenul reclamantei.

Limitându-se la instituţia juridică de care reclamanţii au ales a se prevala, instanţa reţine că realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este reglementat de dispoziţiile art. 581-582 Cod civil, dintre care reclamanţii invocând buna lor credinţă, le este aplicabil textul art. 581 Cod civil. Potrivit acestuia, „în cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării;  sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.”

Din conţinutul textului legal invocat rezultă că soarta construcţiei edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului depinde de exprimarea unei opţiuni de către proprietarul terenului (în speţa de faţă pârâta). Astfel, proprietarul terenului poate alege fie să se prevaleze de prezumţiile instituite la art. 577 al. 1 Cod civil („construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel”) şi la art. 579 al. 1 Cod civil („orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa şi că este a lui, până la proba contrară”), cerând înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al construcţiei, fie să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul teren.

În cazul în care proprietarul terenului (pârâta în speţa de faţă) optează pentru prima variantă, aceea în care construcţia edificată de alte persoane (reclamanţi) să-i rămână în patrimoniu, legea îi dă dreptul la formularea unei noi opţiuni, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii pe care trebuie să o plătească autorilor construcţiei. Astfel, el poate alege să plătească fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării.

În aceste condiţii, autorii lucrării (reclamanţii) nu se pot substitui în locul proprietarului terenului (pârâtei) pentru a exprima în locul acesteia vreuna dintre cele două opţiuni. Or, prin acţiunea promovată, reclamanţii XX şi XX aceasta fac: aleg în locul pârâtei ca aceasta din urmă să rămână proprietara construcţiei edificate pe terenul din XX, aleg în locul pârâtei să le plătească valoarea materialelor şi a manoperei, iar nu sporul de valoare dobândit de teren. Altfel spus, proprietarul terenului este cel căruia legea îi conferă o situaţie mai avantajoasă şi îi dă dreptul de a opta între două variante pentru cea pe care o consideră cea mai convenabilă, mai avantajoasă, astfel că această opţiune nu poate fi forţată de autorul lucrării, întrucât interesele celor două părţi sunt contrarii.

Prin instituirea unui drept potestativ de accesiune, proprietarul imobilului teren se află într-o situaţie mult mai avantajoasă, nu devine proprietar asupra lucrării împotriva voinţei sale, ci doar dacă îşi exprimă în mod expres consimţământul în acest sens. În speţă, pârâta XX nu a înţeles până la acest moment să-şi exercite dreptul său de opţiune în sensul permis de art. 581 Cod civil. Că este aşa o dovedeşte atât împrejurarea că nu a procedat la intabularea construcţiei în cartea funciară, aşa cum atestă extrasul de carte funciară eliberat de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară XX la data de 1.03.2017 şi aflat la filele 13-14 vol. II, cât şi împrejurarea recunoscută de reclamanţi că aceştia folosesc imobilul, pârâta fiind plecată la muncă în străinătate. Împrejurarea arătată de reclamanţi anterior ultimului termen de judecată din data de 20.09.2017, în sensul că au plecat şi ei în străinătate, nu schimbă cu nimic datele problemei. Art. 591 al. 1 Cod civil, purtând denumirea marginală „Regulile privind exercitarea dreptului autorului lucrării la indemnizaţie”, prevede că „prescripţia dreptului la acţiune al autorului lucrării privind plata indemnizaţiei nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să deţină imobilul.” Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta nu i-ar mai fi lăsat pe reclamanţi să deţină imobilul, plecarea acestora din urmă din imobil fiind opţiunea lor personală.

Mai mult decât atât, referirile făcute de reclamanţi în notele scrise depuse, cu privire la dispoziţiile art. 580 Cod civil şi la operarea accesiunii imobiliare artificiale pe măsura încorporării materialelor în imobil şi ca efect al acestei încorporări, nu le sunt aplicabile, întrucât vizează situaţia proprietarului terenului care realizează pe terenul său o lucrare cu materialele altuia, situaţie neincidentă în speţă.

Un drept pentru care se iniţiază un demers juridic, pentru a fi valorificat pe cale de acţiune, este necesar să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie recunoscut şi ocrotit de lege, adică să nu contravină ordinii publice sau bunelor moravuri;

- să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material şi juridic, precum şi în limitele sale interne, adică potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege;

- să fie exercitat cu bună-credinţă;

- să fie actual, adică să nu fie supus unui termen sau condiţii suspensive, să fie un drept corespunzător unei obligaţii exigibile.

Conform art. 33 Cod de procedură civilă, „interesul (de a acţiona) trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.”

Dreptul şi interesul invocate printr-o acţiune trebuie să fie născute şi actuale, iar nu eventuale, adică să existe la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge în acel moment la acţiune. În speţă însă, în lipsa manifestării dreptului de opţiune al pârâtei în sensul cerut de art. 581 Cod civil, dreptul pretins de reclamanţi încă nu s-a născut, nu este actual şi nici nu există vreun drept subiectiv care să fie ameninţat sau vreo pagubă iminentă a se produce şi care nu s-ar putea repara. Prematuritatea presupune că dreptul pretins la data sesizării instanţei este supus unui termen, unei condiţii care încă nu s-a împlinit. În concret, dreptul de creanţă solicitat de reclamanţi este sub condiţia suspensivă a exercitării dreptului de opţiune de către pârâtă, naşterea dreptului de creanţă producându-se abia la momentul exprimării de către pârâtă a unei opţiuni în sensul reglementat la art. 581 lit. a Cod civil.

În consecinţă, excepţia prematurităţii, invocată iniţial ca o excepţie a inadmisibilităţii dar recalificată de instanţă, va fi admisă, iar cererea reclamanţilor va fi respinsă ca prematură. Faţă de prematuritatea capătului de cerere principal, în mod evident şi capetele accesorii de cerere, referitoare la plata dobânzii la suma solicitată, la constatarea şi înscrierea în cartea funciară a unui drept de ipotecă legală, la instituirea unui drept de retenţie şi la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, vor fi respinse, soluţionarea lor depinzând de soluţia dată capătului de cerere principal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia (recalificată) a prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă.

Respinge ca prematură acţiunea formulată de reclamanţii XX şi XX, ambii domiciliaţi în oraşul XX, în contradictoriu cu pârâta XX, domiciliată în oraşul XX şi cu cel procedural ales la cabinet Avocat XX, cu sediul. oraşul XX, având ca obiect: plată despăgubiri, constatare şi înscriere drept de ipotecă legală, instituire drept de retenţie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul XX – Secţia I civilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.09.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,

XX XX

Red. şi tehn: XX – 18.10.2017

Tehnoredactat: XX – 18.10.2017

Exemplare - 5

Domenii speta

Spete similare