Constatare nulitate act

Sentinţă civilă 16 din 29.01.2019


Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu , la data de 3.04.2018 , reclamantul C I a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C E Bank SA şi C E Bank – Sucursala Sibiu să  constate instanţa nulitatea absolută a clauzelor privitoare la comisionul de acordare , a clauzei privind competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele din Bucureşti , să dispună anularea acestor clauze  şi înlăturarea lor din Contractul de credit şi de garanţie nr…. şi obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare.

Se solicită în continuare să fie obligate pârâtele la restituirea comisionului de acordare  plus dobânda legală penalizatoare la această sumă.

În motivarea în fapt se arată următoarele :

La împrumutul de 282.000 euro , credit pentru nevoi personale , reclamantul a fost obligat la plata sumei de 71.064 euro comision de acordare credit .

Se apreciază că , comisionul de acordare este o clauză abuzivă , în sensul Legii nr.193/2000, fiind îndeplinite toate condiţiile ca acest comision să intre sub incidenţa acestei legi.

În legătură cu clauza de la art.19 din condiţii generale cu referire la competenţa teritorială exclusivă a instanţelor din Bucureşti , se arată că aceasta este una abuzivă ,acesta având ca obiect sau efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie având în vedere prevederile Directivei 93/13/CEE şi ale Legii nr.193/2000.

Pârâtele au depus întâmpinare , prin care au ridicat două excepţii:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active  şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte întreaga acţiune civilă .

Privitor la prima excepţie,  cea a lipsei calităţii procesuale active, se arată că, pe de o parte  aceasta rezultă în raport de faptul că reclamantul nu se încadrează în categoria consumatorilor în raport de destinaţia profesională a împrumutului şi nivelul de pregătire al reclamantului , iar pe de altă parte pentru faptul că ,reclamantul contestă o clauză contractuală dintr-un raport juridic care nu mai există la acest moment  şi solicită restituirea unor sume de bani pe care nu le-a achitat, ca efect al novaţiei prin schimbare de debitor  ce a avut loc în anul 2010 şi prin naşterea unui alt raport juridic  între Bancă şi reclamant , acesta nu mai poate contesta o clauză contractuală dintr-un Contract  care nu mai este în fiinţă şi ale cărui efecte s-ar produce asupra debitorului iniţial.

Pentru aceste  argumente se apreciază că acţiunea reclamantului este lipsită de interes.

Pe fondul cauzei se arată că , clauzele contractuale au fost negociate , Banca îndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de Legea nr.193/2000.

Clauzele contractuale fac parte din obiectul contractului şi sunt excluse de la controlul judecătoresc.

Se arată că , instanţa nu poate să analizeze costul creditului , astfel cum a fost agreat de părţi , ci poate analiza dacă respectivele clauze au fost redactate intr-o asemenea manieră încât să nu permită consumatorului să înţeleagă prevederile contractuale şi să fie dus în eroare de Bancă cu privire la obligaţiile pe care şi le asumă.

În continuare se arată că ,clauzele contestate nu pot fi considerate abuzive.

Dreptul Băncii de a încasa comisionul de acordare nu era interzis de prevederile legale , acesta fiind prevăzut în Legea nr.289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor .

Privind clauza referitoare la instanţa competentă ,, se arată că , Banca nu a impus un anumit criteriu în vederea determinării instanţei competente , fiind aplicabile prevederile dreptului comun în materie de competenţă.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiilor ridicate de către pârâte, iar pe fond respingerea apărărilor formulate

Asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes , instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 9.10.2018 , în sensul că acestea au fost respinse.

Respingând cele două excepţii , instanţa a apreciat că , litigiul vizează un contract de credit supus prevederilor Legii nr. 193/2000, reclamantul având calitatea de consumator.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ceea ce priveşte fondul cauzei, reţine următoarele:

În fapt, între părţi s-a încheiat contractul de credit şi de garanţie nr. …din 29.10.2007, în baza căruia pârâta C E Bank. a acordat numitei C L M-soţia reclamantului, în calitate de împrumutat, un credit pentru nevoi personale nenominalizate, în valoare de 282.000 euro, reclamantul fiind garant al acestui împrumut .

Prin Contractul de novaţie prin schimbare de debitor nr.1 din data de 18.10.2010 , reclamantul C I dobândeşte şi calitatea de împrumutat.

Reclamantul a solicitat instanţei constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 5.1.pct a. din contract potrivit cărora  pentru creditul acordat clientul va plăti un comision de acordare de 71064 euro, reprezentând 0,7 5 flat calculat la numărul de luni de la data semnării contractului şi până la maturitatea creditului , încasat la data utilizării creditului.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. (1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părţi la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâtele  având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. (2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Astfel cum art. 4 alin. (3) din lege stabileşte faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Din textele legale anterior menţionate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte trei condiţii: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe; 3) nu se referă la obiectul sau la preţul contractului, atunci când acestea sunt clar şi inteligibil exprimate.

Cu privire la caracterul negociat al clauzelor instanţa reţine că pârâta C E Bank S.A. nu a contestat faptul că toate clauzele contractelor au fost prestabilite, fără a se da posibilitatea reclamantului să modifice sau să înlăture, în urma discuţiilor purtate cu banca, vreuna din clauzele inserate în contract. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, banca avea obligaţia de a proba că a negociat, în mod direct, fiecare dintre clauzele contractului de credit încheiate cu intimaţii-reclamanţi, însă nu au fost aduse probe în acest sens, astfel că lipsa negocierii clauzelor a căror nulitate s-a solicitat prin cererea dedusă judecăţii este îndeplinită. Faptul că reclamantul a încheiat alte contracte de credit cu pârâta nu echivalează cu recunoaşterea caracterului negociat al contractului. Negocierea implică tratative, discuţii între părţi, urmate de concesii reciproce, iar nu o acceptare uniformă a tuturor clauzelor contractului pre formulate de una dintre părţi.

Raportat la considerentele arătate mai sus, instanța constată că, în speță, contractul de credit bancar nr.5... din 29.10.2007  încheiat între reclamant şi pârâta C E Bank.  este unul de adeziune, fiind redactat în întregime de către bancă, conținând oferta acesteia adresată publicului în mod unilateral, reclamantul neputând să modifice clauzele contractuale.

Instanţa reţine că, simpla posibilitate a reclamantului de a lua cunoştinţă, anterior semnării contractului, de clauzele acestuia, nu echivalează cu o negociere a acestor clauze, astfel cum susţine pârâta .

Cu privire la noţiunea de dezechilibru semnificativ, este relevantă tot jurisprudenţa CJUE, care a arătat că, „Pentru a şti dacă o clauză creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg dintr-un contract, trebuie să se ţină seama în special de normele aplicabile în dreptul naţional în lipsa unui acord între părţi în acest sens. Instanţa naţională va evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă şi, eventual,  în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional în vigoare .

Referitor la buna-credinţă, s-a menţionat că instanţa naţională trebuie să verifice dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte astfel de clauze în urma unei negocieri individuale. De asemenea, la aprecierea bunei-credinţe, trebuie acordată o atenţie deosebită forţei poziţiilor de negociere ale părţilor, faptului de a şti dacă consumatorul a fost încurajat să-şi dea acordul pentru clauza în cauză şi dacă bunurile sau serviciile au fost vândute la cererea expresă a consumatorului

Cu privire la comisionul de acordare instanța reține că acest comision nu ține de esența și de natura contractului de credit, întrucât într-un astfel de contract sunt prestații esențiale doar acelea în lipsa cărora nu s-ar mai putea considera că avem de a face cu o astfel de convenție, aceasta nemaiputând exista în forma convenită de părți. În aceste condiții perceperea unui comision de acordare nu reprezintă prestații esențiale în cadrul unui contract de credit întrucât acest tip de convenții pot exista chiar dacă nu sunt percepute astfel de comisioane.

Cu privire la acest comision, instanţa reţine că, această clauză nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul, deoarece contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, pre formulat cu clauze nenegociabile.

Totodată, instanţa  constată că,  nu poate fi justificat cuantumul sumei stabilite cu acest titlu în condiţiile în care pârâta nu a oferit un criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision. Astfel, potrivit contractului, la valoarea creditului a fost impus un comision de acordare în cuantum de 71.064 euro, reprezentând 0,7 5 flat calculate la numărul de luni de la data semnării contractului până la maturitatea creditului , încasat într-o singură tranşă. Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de indiferent de tipul de contract şi indiferent de valoarea creditului, şi de ce acest cuantum este raportat la valoarea creditului şi nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentaţia de credit în condiţiile în care acestea sunt pre formulate. În condiţiile în care, după cum s-a reţinut, suma percepută nu poate fi apreciată ca fiind echivalentul cheltuielilor necesare întocmirii documentaţiei de credit. Aşa fiind, clauza analizată este abuzivă în raport de dispoziţiile art.4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, urmând a fi constatată nulitatea ei.

Ca atare, raportat la faptul că Directiva nr. 93/13/CEE transpusă în legislaţia naţională prin  Legea nr. 193/2000 urmăreşte protejarea unui interes public şi că trebuie să se realizeze o interpretare unitară a normelor comunitare, instanţa de apel reţine că sancţiunea care intervine în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze este cea a nulităţii absolute.

Pentru motivele arătate, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a constata caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea clauzei conţinute în pct.5.1 pct.a.

Potrivit art. 969 Cod civil 1864, aplicabil în raport cu data încheierii contractului de credit, convenţiile legal făcute au putere  de lege între părţile contractante, textul consacrând principiul forţei obligatorii a contractelor, acest principiu cunoscând şi excepţii, respectiv revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Cu privire la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare instanța reține că prin această restituire se realizează repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca efect principal al constatării nulităţii absolute. Principiul restabilirii situaţiei anterioare este acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Nu poate fi exclusă aplicarea dreptului comun în materia litigiilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000, respectiv pentru acele situaţii în care legiuitorul nu a înţeles să instituie norme derogatorii. De altfel, potrivit art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13, statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislaţia internă, nu creează obligaţii pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părţile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive. Astfel, chiar din conţinutului directivei rezultă că pentru consumator nu sunt create obligaţii prin clauzele abuzive utilizate în contract, iar în ipoteza constatării existenţei clauzelor abuzive directiva nu limitează modalităţile prin care legislaţia naţională trebuie să asigure restabilirea egalităţii între părţile contractante. Repunerea părţilor în situaţia anterioară asigură realizarea scopului directivei, respectiv acela ca prin clauzele abuzive utilizate într-un contract să nu se creeze obligaţii pentru consumator.

Având în vedere că prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze din contract se constată şi caracterul nul absolut al clauzei în cauză, iar nulitatea operează în mod retroactiv, instanţa reţine că sumele ce au fot percepute cu titlu de comision de acordare trebuie a fi restituite de către pârâtă, motiv pentru care va dispune obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a sumei de 71.064 euro cu titlu de comision de acordare astfel cum reiese din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte dobânda legală, instanţa reţine că potrivit art. 6 alin. (2) Cod civil actual, actele şi faptele juridice încheiate, ori, după caz săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

De asemenea, potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.

Faţă de aceste dispoziţii legale, faţă de faptul că între părţile contractante contractul de credit a fost încheiat în anul 2007, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile codului civil anterior.

Potrivit art. 1084 Cod civil anterior, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit. În conformitate cu art. 1088 Cod civil anterior, la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate, iar conform alin. (2) teza I din cadrul aceluiaşi articol, aceste daune interese se cuvin fără că creditorul să fie ţinut a justifica vreo pagubă.

Astfel, reclamanta este îndreptățită şi la dobânda legală calculată asupra acestor sume, motiv pentru care va dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor percepute cu titlu de comision de acordare de la data perceperii acestor sume şi până la data restituirii efective.

Cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.19 din Contract , privind competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele din Bucureşti :

Potrivit art 113.pct 8 C.pr.civ. în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea ,rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, competenţa revine instanţei domiciliului consumatorilor.

Faţă de aceste prevederi legale, clauza de la art. 19 din Contract ce stabileşte competenţa în favoarea instanţelor din Bucureşti ,este una abuzivă.

Acestea sunt motivele pentru care această clauză fiind abuzivă, va fi declarată nulă şi înlăturată din Contract.

Faţă de cele de mai sus , instanţa va admite cererea formulată şi va constata caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor cuprinse la pct.5.1 pct a  şi art .19 din Condiţii generale

Va dispune instanţa restituirea comisionului de acordare plus dobanda legală .

 Fiind în culpă procesuală instanţa va obliga pârâtele şi la plata cheltuielilor de judecată.