Tardivitate asupra prescriptiei dreptului de a cere executarea silita

Asupra recursului, tribunalul  constată următoarele

Prin  sentinţa civilă nr.X/24.09.2018 Judecătoria Slatina a admis excepţia tardivităţii formulării perimării executării silite, invocată de intimată oral la termenul din 17.09.2018.

A respins, ca fiind tardivă, excepţia perimării executării silite.

S-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorii D M C,  D V şi D D, în contradictoriu cu intimata T FINANCE SRL prin mandatar A P S ROMÂNIA SRL,  împotriva publicaţiei de vânzare imobiliară nr. X/60812/2016 şi procesului verbal de licitaţie din 13.12.2016, întocmite de BEJ I D T în dosarul execuţional nr. X/60812/2016.

S-a respins  ca neîntemeiată, cererea contestatorilor privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria  a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/311/2016 din data de 23.12.2016, contestatorii D M C, D V si D D au formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata T FINANCE SRL prin mandatar A P S ROMÂNIA SRL împotriva publicatiilor de vanzare imobiliara nr. X/6082012/2016 din data de 13.12.2016, intocmite in dosarul de executare silita nr. X/60812/2016 al BEJ I D T, solicitând anularea tuturor actelor de executare întocmite in dosarele de executare nr. X/6082012/2016 si nr. X/2012.

Au mai solicitat suspendarea executarii silite pana la soluţionarea contestaţiei si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, au arătat că intimata a inceput executarea silita impotriva lor, insa, considera că sunt piedici şi incidente la executarea silită ce impun incetarea acesteia motivat de faptul ca dreptul de a cere executarea silita s-a prescris; a intervenit perimarea executarii silite avand in vedere ca ultimul act de executare din dosarul nr. X/2012 a fost intocmit in 24.01.2013, iar, pana la data de 09.09.2016, cand au primit de la executor procesele verbale cu cesiunea de creanta, au trecut mai mult de 6 luni.

Totodata, au aratat ca s-au intocmit in mod nelegal doua dosare de executare pentru acelasi debit, de acelasi executor - nr. X/6082012/2016 si nr. X/2012.

Considera ca intimata nu a facut dovada calitatii de creditoare, lor nefiindu-le comunicat vreun contract de cesiune intre aceasta si BCR, astfel ca intimata nu are calitate de reprezentant deoarece aceasta nu detine un titlu executoriu impotriva lor. Au mai aratat ca cele doua publicatii de vanzare sunt nelegale, fiind urmarite 2 imobile a caror valoare cumulata este cu mult mai mare decat valoarea debitului solicitat de intimata, acesta fiind si motivul principal de suspendare a executarii, existand riscul de a ramane fara locuinta.

În drept, şi-au  întemeiat cererea pe dispoz. art. 711 si urmat. Cod proc. civ.

În scop probator au solicitat proba cu înscrisuri.

Au depus in xerocopie un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata.

La data de 23.01.2017, instanta de fond a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare pentru motivele retinute in incheierea de la acea data.

Desi legal citata, intimata nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe in aparare.

La dosar a fost depus in xerocopie dosarul de executare nr. X/60812/2016 al BEJ I D T.

Prin sentinţa civilă nr. X/15.05.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2016 s-a admis contestaţia formulată de contestatorii D M C, D V si D D, în contradictoriu cu intimata T FINANCE SRL prin mandatar A P S ROMÂNIA SRL.

S-a constatat intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi s-au anulat toate formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. X/60812/2016 (iniţial dosarul nr. X/2012) al BEJ I D T. 

A fost obligată intimata către contestatori la cheltuieli de judecată în cuantum de 2.050 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru si onorarii de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata, iar Tribunalul Olt - Secţia I Civilă prin decizia nr. X/14.12.2017 a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de control judiciar a reţinut că intimaţii contestatori au invocat  atât motive de nelegalitate a actelor de executare, cât şi motive ce ţin de nelegalitatea executării silite însăşi.

S-a stabilit aplicabilitatea in speţă a dispozitiilor art.399 alin.1 si  art.401 alin.1 C pr civ de la 1865.

In acest context s-a reţinut că  instanţa de fond nu a pus în discuţie şi nu a stabilit calificarea juridică a obiectului contestaţiei la executare, respectiv dacă a fost învestită cu o contestaţie împotriva actelor de executare şi/sau contestaţie împotriva executării silite însăşi.

După calificarea juridică corectă a obiectului contestaţiei la executare cu care a fost învestită, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica cu prioritate dacă a fost respectat termenul prevăzut de art.401 alin.1 C pr civ pentru formularea contestaţiei la executare, respectiv 15 zile de la data când contestatorii au luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau, dacă se contestă executarea silită însăşi, de când debitorii contestatori  au primit somaţia ori de la data când au luat cunoştinţă de primul act de executare,  în cazurile în care nu au primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 08.02.2018 sub nr. X/311/2016*.

La termenul din 16.04.2018 contestatorii D M C, D Va şi D D, raportat la decizia de casare nr. X/2017 a Tribunalului Olt si la cele solicitate prin citaţia comunicata de Judecătoria Slatina, au depus precizări, învederând ca obiectul contestaţiei formulate îl reprezintă actele de executare, deci contestaţia este formulata împotriva actelor de executare, asa cum de altfel, au susţinut si prin întâmpinarea formulata la Tribunal.

Potrivit contestaţiei la executare au contestat: publicaţia de vânzare imobiliara nr. X/60812/20J6 si procesul verbal de licitaţie, toate încheiate la data de 13.12.2016. Contestaţia fiind înregistrata la Judecătoria Slatina la data de 23.12.2016, a fost formulata in termenul legal de 15 zile, prevăzut de art. 401 alin. 1, lit. a si c cod procedura civila.

Aceste acte de executare au fost emise de către executorul judecătoresc in baza cererii de reluare a executării silite formulata la data de 04.10.2016 de către cesionarul T FINANCE  SRL, prin  mandatar A P S ROMANIA SRL.

Au solicitat sa se constate ca exista un impediment legal de a se continua executarea silită la cererea cesionarului, având in vedere ca a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silita, potrivit dispoziţiilor art. 405 din vechiul cod de procedura civila, care prevede ca "dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani... iar termenul începe sa curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silita ", si ca „prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu isi pierde puterea executorie”.

Or, sub acest aspect, au solicitat sa se constate ca ultimul act de executare întocmit în dosarul nr. X/2012 îl reprezintă o adresa din 12.04.2013, către D D, prin care aceasta este invitata la sediul BEJ I D T, pentru a stabili preţul imobilului.

Cererea de continuare a executării silite înregistrata sub nr. X/04.10.2016 (fila 163 dosar fond) a fost depusa la executor peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 vechiul cod procedura civila, care a început sa curgă de la data de 12.04.2013 .

Un alt motiv de nelegalitate al actelor de executare contestate îl constituie acela că a intervenit perimarea de drept a executării silite, motivat de faptul că creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare -12.04.2013, fără sa fi mai urmat alte acte de urmărire.

Nu in ultimul rând, au reiterat lipsa calităţii procesual active in faza executării silite a cesionarei, T FINANCE SRL, întrucât contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu (de altfel s-a obţinut încuviinţarea silita a contractului de credit , nu a dreptului de creanţa) , deci nu-si dovedeşte calitatea de creditor urmăritor, aceasta prin raportare, in primul rând, la prevederile art. 58 din OUG nr. 52/14.09.2016, care stipulează ca un contract de credit isi pierde puterea executorie la momentul in care creanţa este cesionata către o societate care nu este instituţie de credit.

Pe de altă parte, au invocat in continuare, lipsa calităţii de reprezentant legal  a  mandatarului cesionarei,  respectiv  A P S ROMÂNIA  SRL, prin raportare la decizia nr.X/2016 pronunţata de ICCJ în dosarul nr. X/1/2016.

Pentru toate cele arătate, au solicitat admiterea contestaţiei, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Intimata T Finance S.a.R.L. a depus întâmpinare la precizarea depusă de contestatori, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- constatarea inadmisibilităţii formulării de motive noi cu privire la prescripţia dreptului de a solicita executarea silită;

- respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi respingerea cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

In esenţă, intimata invocă inadmisibilitatea motivelor noi invocate în stadiul procesual al rejudecării cauzei, după casare.

Referitor la prescripţia dreptului de a solicita executarea silită:

Prin contestaţia formulată, contestatorii au susţinut faptul că intimata nu are dreptul să obţină executarea silită a dreptului deţinut împotriva lor, întrucât dreptul este prescris, deoarece au trecut mai mult de 3 ani de la data când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, fiind împlinit termenul pe data de 15.01.2011 (calculat de la data la care trebuia rambursat, 15.01.2008).

Astfel, este evident că motivul invocat este trecerea termenului de 3 ani calculat de la data la care trebuia rambursat creditul, instanţa de fond pronunţându-se cu privire la acest motiv.

Cu toate acestea, in rejudecarea cauzei, contestatorii invocă motiv nou de prescripţie, in sensul că termenul de 3 ani a început să fie calculat de la dala ultimului act de executare al executorului judecătoresc, respectiv din data de 12.04.2013.

Este evident că motivul de prescripţie este unul nou, drept pentru care este inadmisibil, raportat la stadiul procesual al cauzei.

În cazul în care se va trece peste apărarea privind inadmisibilitatea, invocă tardivitatea precizării cererii cu acest motiv nou, întrucât prima instanţă a soluţionat deja motivul de prescripţie, analizând pe fond excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită.

Pe fond, referitor la prescripţie, astfel cum a fost invocată în primul stadiu procesual faţa Judecătoriei Slatina, arată instanţei faptul că prescripţia începe să curgă de la data exigibilităţii creanţei, iar în interiorul termenului de prescripţie, Banca C R S.A. a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei M C S.R.L. în dosar nr. X/104/2009 aflat pe rolul Tribunalului Olt, cerere admisă, creditoarea fiind înscrisă in tabelul creditorilor debitoarei principale.

Potrivit art. 16 din Decretul Lege nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe:

a) Prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel in folosul căruia curge prescripţia

b) Prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Iar potrivit art. 40 al aceleiaşi legi Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36.

Având în vedere faptul că împotriva debitoarei principale M C S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei la data de 23.11.2009 de către Tribunalul Olt în dosar nr. X/104/2009, procedură aflată încă în curs, sunt incidente prevederile legale de mai sus, cursul prescripţiei fiind suspendat de la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului principal, şi întrerupt la aceeaşi dată, urmând să înceapă să curgă un nou termen de prescripţie de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care se va dispune închiderea procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte urmărirea garanţilor personali şi ipotecari, arată că devin incidente prevederile art. 1873 Cod civil Întreruperea civilă a prescripţiei, făcuta în contra debitorului principat, are efecte si în contra cauţiunii. Întreruperea făcuta în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale. Totodată, este aplicabil în cauză principiul accesorium sequitur principale, regimul obligaţiilor accesorii fiind acelaşi cu cel al obligaţiei principale.

Având în vedere faptul că dreptul de a urmări debitorul principal nu este prescris, nici dreptul de a executa obligaţiile accesorii ale creanţei principale, respectiv de a executa garanţii personali si ipotecari, nu poate fi considerat a fi prescris.

În aceste condiţii, apreciază că excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită este neîntemeiată.

Netemeinicia contestaţiei la executare

Perimarea executării silite

Cu titlu prealabil, invocă tardivitatea invocării perimării, întrucât perimarea se poate invoca doar pe calea contestaţiei la executare, în interiorul termenului de 15 zile aferent contestaţiei la executare.

Perimarea este o veritabilă excepţie şi trebuie să fie invocată prin intermediul contestaţiei la executare in interiorul termenului de 15 zile de la data la care s-a luat act de următorul act de executare, ulterior împlinirii termenului de 6 luni necesar intervenirii perimării.

Având în vedere cele invocate de contestatori, raportat la data formulării contestaţiei şi data comunicării publicaţiei de vânzare, consideră că este tardiv formulata.

In cazul în care instanţa ar trece peste excepţia tardivităţii, arată că de la incidenţa perimării există reglementată o excepţie prevăzută de art. 390 alin. 1 VCPC: dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie. În această situaţie se  poate găsi executarea silită prin poprire reglementată de art. 454 VCPC.

Dat fiind că din informaţiile pe care le deţine, există poprire înfiinţată pe conturile contestatorilor, arată că termenul de perimare nu începe să curgă.

Cu privire la aşa-zisa lipsă a caracterului executoriu a contractului:

Principalul efect al cesiunii de creanţă constă in subrogarea cesionarului, adică al intimatei, în toate drepturile şi obligaţiile creditorului cedent, BCR S.A.

Această substituire a cesionarului T Finance în drepturile creditorului are la bază prevederile art. 1568 din Codul civil care stabilesc următoarele: cesiunea de creanţă transferă cesionarului - T, în speţă - toate drepturile pe care Cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, precum şi toate drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate.

Caracterul executoriu este atribuit contractului de credit în sine şi nu în considerarea calităţii împrumutătorului de unitate bancară, întrucât acest titlu executoriu constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului prevede în mod expres: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii",

Ca urmare a cesiunii de creanţă, raportul juridic a rămas acelaşi, unul de împrumut cu garanţie imobiliară asupra unui imobil, fiind schimbată doar persoana creditorului, celelalte condiţii ale contactului rămânând aceleaşi, deci nefiind modificată nici natura juridică a contractului.

Art. 1568 alin. (1) din Codul civil prevede că cesionarul se substituie în toate drepturile creditorului cedent, respectiv în toate drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate, fără ca aceste raporturi să fie schimbate.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 3/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, respectiv dacă poate fi dispusă încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar al creanţei.

Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective.

In consecinţa, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, trebuie subliniat că art. 120 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Din această perspectivă, se observa faptul că argumentele contestatorilor conform cărora prin cesiune se pierde caracterul de titlu executoriu sunt vădit neîntemeiate.

Cu privire la lipsa calităţii de reprezentant:

A arătat instanţei că şi aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât T Finance S.a.R.L., creditor în cadrul dosarului de executare silită, a fost reprezentat convenţional prin avocat, la redactarea apelului de avocat I R, în susţinerea apelului in faţa Tribunalului Olt de avocat A M I, iar pentru formularea, semnarea şi depunerea prezentei de avocat C T.

Faptul că în mod constant instanţa a reţinut în practicaua şi considerente noţiunea de mandatar A P S nu este de natură să schimbe situaţia de fapt, respectiv aceea că cesionarul T Finance S.a.R.L. a fost în toate cazurile reprezentat de avocat.

Cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestora.

Pentru aceste considerente, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- constatarea inadmisibilităţii formulării de motive noi cu privire la prescripţia dreptului de a solicita executarea silită

- respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi respingerea cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

În drept, invocă dispoz. art. 115 raportat la art. 315 Cod proc.civ. 1865, precum şi toate normele legale indicate prin prezenta întâmpinare.

S-a solicitat proba cu înscrisuri

 Contestatorii au depus răspuns la întâmpinarea depusa la dosar de intimata T FINANCE SARL.

Referitor la inadmisibilitatea motivelor noi invocate in stadiul procesual al rejudecarii cauzei după casare, solicita sa se aprecieze ca aceasta apărare invocata de intimata prin întâmpinare este neîntemeiata pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului creditoarei de a obţine executarea silita, contestatorii au susţinut in mod corect ca termenul de 3 ani in care se putea obţine executarea silita a început sa curgă de la data de 15.01.2008 (data prevăzuta pentru rambursarea creditului potrivit contractului nr. X/17.07.2007) si totodată ca acesta a început sa curgă cel puţin de la data de 12.04.2013, când s-a întocmit ultimul act de executare in dosarul nr. X/2012, constând in adresa executorului judecătoresc către D D, prin care aceasta era invitata la BEJ I D T, pentru a stabili preţul imobilului.

Momentul de la care începe sa fie calculat termenul de prescripţie nu constituie un motiv nou de contestaţie in anulare, astfel incat acesta sa fie apreciat ca inadmisibil, asa cum susţine in mod eronat intimata.

Mai mult decât atât, chiar prin întâmpinarea depusa la apelul declarat de intimata împotriva sentinţei civile nr. X/15.05.2017 contestatorii au invocat faptul ca termenul de prescripţie de 3 ani a început sa curgă cel puţin de la data de 12.04.2013.

Sub acest aspect trebuie avut in vedere ca de la data ultimului act de executare 12.04.2013 nu s-a mai făcut niciun alt act de executare pana la data de 04.10.2016, când s-a solicitat continuarea executării silite printr-o cerere înregistrata sub nr. 454 de către intimata T FINANCE SRL, aceasta cerere fiind făcuta peste termenul de 3 ani in care se putea solicita continuarea executării silite, termen care însă, cum au precizat, a început să curgă de la data de 12.04.2013.

Susţinerea intimatei făcuta in sensul ca ar fi intervenit o întrerupere a cursului prescripţiei este neîntemeiata, având in vedere ca nu subzista niciunul din cazurile de întrerupere a prescripţiei dreptului de a obţine executarea silita. Astfel ca, sub acest aspect trebuie avut in vedere in primul rând faptul ca executarea silita s-a perimat, întrucât ultimul act de executare a avut loc la data de 12.04.2013, si ca timp de 6 luni nu a mai fost îndeplinit niciun alt act de executare, ceea ce atrage conform art. 391 vechiul cpc, anularea tuturor actelor de executare.

Totodată, trebuie avute in vedere dispoziţiile art. 405 indice 2, care prevăd cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei si respectiv ca '”prescripţia nu este întrerupta daca cererea de executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea".

Dispoziţiile art. 36 si respectiv art. 40 din Legea 85/2006 la care face referire intimata nu sunt incidente în cauza si nu pot conduce la întreruperea cursului prescripţiei, având in vedere in primul rând ca executarea silita nu a fost pornita de către creditoare împotriva debitoarei SC M C SRL, aflata in procedura insolvenţei, ci împotriva lor in calitate de garanţi ipotecari si in consecinţa nu poate avea loc o extindere a acestor dispoziţii in ceea ce-i priveşte, aşa cum in mod eronat susţine intimata.

Prevederile art. 1868 si 1873 cod civil nu sunt aplicabile în cauza, deoarece se referă la alte aspecte care nu au niciun fel de legătura cu întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a obţine executarea silita.

In acest sens trebuie avut in vedere ca dispoziţiile art. 1873 se refera la întreruperea civila a prescripţiei făcuta in contra debitorului principal care are si efecte în contra cauţiunii, in cauza nefiind vorba de executarea vreunei cauţiuni.

Obiectului dosarului de executare îl constituie executarea unui debit rezultat dintr-un contract de credit, nefiind vorba de executarea unor obligaţii accesorii.

Referitor la tardivitatea invocării perimării de către intimata pe motivul ca aceasta se poate invoca pe calea contestaţiei la executare in interiorul termenului de 15 zile, solicită sa se respingă aceasta excepţie ca neîntemeiată, motivat de faptul ca au invocat aceasta excepţie in cadrul contestaţiei la executare care a fost depusă in termenul legal de 15 zile.

Referitor la excepţia prevăzuta de art. 390 alin. 1 din vechiul cpc, solicita să se aprecieze ca aceasta nu este incidentă in cauza, intrucat executarea silita nu a fost efectuata prin poprire, in cauza fiind vorba de o executare silita imobiliara.

Solicita sa se aprecieze ca sunt întemeiate si susţinerile privind lipsa caracterului executoriu a contractului de credit si a calităţii de reprezentant, având in vedere ca BCR a cesionat creanţa către T FINANCE SRL si in consecinţa aceasta din urma nu are un titlu executoriu emis pe numele sau.

Contractul de credit de care se prevalează cesionarul in demersul sau nu are caracter de titlu executoriu in ceea ce îl priveşte pe acesta, întrucât pe de o parte nu este parte cocontractanta in contractul de credit, iar pe de alta parte caracterul de titlu executoriu al acestuia nu este împrumutat contractului de cesiune de creanţa, natura intuitu personae a titlului executoriu făcând imposibila transmiterea acestei calităţi pe calea cesiunii de creanţa.

A P S ROMÂNIA SRL nu poate avea calitatea de reprezentant al creditoarei, având in vedere ca, asa cum s-a stabilit prin decizia nr. 9/2016 pronuntata de ICCJ, cererea de chemare in judecata si reprezentarea persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoana juridica si nici prin consilierul juridic al acestuia din urmă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond  a reţinut următoarele:

Raportându-se la dispozitiile  deciziei instanţei de casare – decizia nr. X/14.12.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/311/2016 -, pe care le-a citat, instanţa de fond a reţinut că  la data de 16.04.2018 (fila 9 dosar rejudecare) contestatorii au menţionat că, potrivit contestaţiei la executare, au contestat publicaţia de vânzare imobiliară nr. X/60812/2016 (fila 235-236 dosar fond iniţial) şi procesul verbal de licitaţie (fila 234 dosar fond iniţial), toate încheiate la data de 13.12.2016, dar instanţa a constat că ultimul act este din 12.12.2016.

Contestaţia a fost înregistrată la Judecătoria Slatina la data de 23.12.2016, sens în care aceasta a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. a) VC.pr..civ. de la 1865.

Contestatorii au susţinut că aceste acte de executare au fost emise de către executorul judecătoresc în baza cererii de reluare a executării silite formulată la data de 04.10.2016 de către cesionarul T FINANCE  SRL, prin  mandatar A P S ROMANIA SRL, dar la dosarul execuţional nu există o asemenea cerere de care se face vorbire în acest paragraf, ci instanţa reţine că la fila 161 dosar fond iniţial se află procesul verbal din 09.09.2016 prin care s-a luat act de cesionarea creanţei împotriva contestatorilor şi dispunerea unei expertize imobiliare evaluatoare conform art. 500 alin. 2 C.pr.civ., executarea silită fiind demarată de cedentul BCR SA la data de 11.12.2012 (fila 53 dosar fond iniţial).

Cererea din 04.10.2016 – fila 163 dosar fond iniţial – este o precizare din partea creditorului cesionar privind insistarea în executarea silită împotriva debitoarei M C SRL şi a garanţilor acesteia – contestatorii din proces.

Asupra  excepţiei tardivităţii formulării perimării executării silite, s-a reţinut că perimarea executării silite este o sancţiune procesuală ce determină stingerea actelor de urmărire ca o consecinţă a lipsei de diligenţă a creditorului, care nu manifestă stăruinţă pentru realizarea executării silite începute la cererea sa.

Potrivit art. 389 alin. 1 VC.pr.civ., perimarea executării silite operează de plin drept, odată cu împlinirea termenului de şase luni de la data ultimului act de urmărire.

Perimarea executării silite are ca efect desfiinţarea tuturor actelor de urmărire, însă creditorul are posibilitatea de a începe o nouă executare silită, dacă între timp nu s-a împlinit termenul de prescripţie.

Art. 389 alin. (1) VC.pr.civ. menţionează că, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei. Alin. (2) vine şi cu o circumstanţiere a termenului de la care începe să curgă perimarea în cazul în care aceasta este suspendată: de la încetarea suspendării.

Perimarea se poate invoca doar pe calea contestaţiei la executare, în interiorul termenului de 15 zile aferent contestaţiei la executare. Practic, dacă nu s-ar formula contestaţie la executare în baza art. 399 şi urm. în termenul legal, contestatorul nu ar fi în termenul de invocare nici a perimării fiind tardiv formulată contestaţia la executare ca şi orice alte apărări pe care acesta le putea face împotriva actului contestat în cuprinsul contestaţiei la executare.

Instanţa de fond  a reţinut că la fila 152 dosar fond iniţial se află un proces verbal al executorului judecătoresc din 12.04.2013 prin care s-a reţinut că s-au îndeplinit cerinţele art. 387 C.pr.civ. privind comunicarea somaţiei şi a actelor execuţionale către debitori şi s-a prezentat debitorul D M C care a recunoscut debitul, a susţinut că nu are posibilităţi materiale să achite tot debitul, dar se angajează să achite câte 1000 lei lunar, solicitând eşalonarea debitului urmărit, iar la 29.04.2013 (fila 155 dosar fond iniţial) s-a primit acordul creditorului cu anumite condiţii.

Următorul act de executare întocmit de executorul judecătoresc este la data de 09.09.2016 (fila 161 dosar fond iniţial) prin care, aşa cum s-a menţionat anterior, s-a dispus efectuarea expertizei evaluatoare în privinţa imobilelor apartamente ale debitorilor contestatori situate în S, str şi respectiv ambele în jud. O.

Acest act execuţional a fost comunicat contestatorilor la data de 19.09.2016 pentru debitoarea D D (fila 164 dosar fond iniţial) şi la aceeaşi dată (fila 165 dosar fond iniţial) celorlalţi contestatori, D M C şi D V.

Prin urmare, de la data de 19.09.2016 a început să curgă termenul de formulare a contestaţiei la executare prin care contestatorii puteau invoca perimarea executării silite, aşa încât, prin raportare la data invocării acestor aspecte prin contestatţia la executare ce face obiectul acestuia dosar – 23.12.2016 – instanţa a reţinut că invocarea acestor chestiuni litigioase este  tardivă, admiţând excepţia tardivităţii formulării perimării executării silite, invocată de intimată oral la termenul din 17.09.2018 şi respingând, ca fiind tardivă, excepţia perimării executării silite susţinută de contestatori.

Au mai solicitat contestatorii să se constate că există un impediment legal de a se continua executarea silită la cererea cesionarului, având în vedere că a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, potrivit dispoz. art. 405 VC.pr.civ., care prevede că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar termenul începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită şi că prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Or, sub acest aspect, s-a solicitat să se constate că ultimul act de executare întocmit în dosarul nr. X/2012 îl reprezintă o adresă din 12.04.2013, către D D, prin care aceasta este invitată la sediul BEJ I D T pentru a stabili preţul imobilului.

Instanţa a reţinut că prescripţia începe să curgă de la data exigibilităţii creanţei, iar în interiorul termenului de prescripţie, creditoarea iniţială - BCR SA - a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei M C S.R.L. în dosarul nr. X/104/2009, aflat pe rolul Tribunalului Olt, cerere admisă, creditoarea fiind înscrisă in tabelul creditorilor debitoarei principale (fila 12 şi urm. dosar Tribunalul Olt cu nr. X/311/2016, anexat la prezentul).

Având în vedere art. 3 din Legea nr. 76/2012 şi data demarării procedurii execuţionale contestate în cauză, instanţa a reţinut că este aplicabil art. 16 din Decretul nr. 167/1958, care dispune că prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel in folosul căruia curge prescripţia şi b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, iar potrivit art. 40 al aceeaşi lege deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36.

Potrivit art. 1868 Cod civil 1864, cererea făcută în judecată nu va putea întrerupe prescripţia decât dacă va fi încuviinţată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabilă autoritate. În cazul acesta nicio prescripţie nu poate curge de la formarea cererii în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.

Având în vedere faptul că împotriva debitoarei principale M C S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei la data de 23.11.2009 de către Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2009 prin care s-a dispus aprobarea raportului final şi admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar SOR I IPURL, iar în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului şi radierea debitoarei SC M C SRL din Registrul Societăţilor Comerciale al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt.

De asemenea, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri cu privire la procedură.

Faţă de cele de mai sus, în acord cu intimata, instanţa a reţinut că a fost suspendat cursul prescripţiei de la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului principal şi întrerupt la aceeaşi dată, urmând să înceapă să curgă un nou termen de prescripţie de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, iar aceasta a fost finalizată în luna iunie 2018, fără a se contesta conform legii speciale din consultarea Ecris Tribunalul Olt.

În ceea ce priveşte urmărirea garanţilor personali şi ipotecari, devin incidente prevederile art. 1873 vechiul Cod civil, conform căruia întreruperea civilă a prescripţiei, făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii. Întreruperea făcută în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale, fiind aplicabil şi principiul accesorium sequitur principale, regimul obligaţiilor accesorii fiind acelaşi cu cel al obligaţiei principale.

Având în vedere faptul că dreptul de a urmări debitorul principal nu este prescris, nici dreptul de a executa obligaţiile accesorii ale creanţei principale, respectiv de a executa garanţii personali si ipotecari, nu poate fi considerat a fi prescris.

În aceste condiţii, excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită este neîntemeiată şi nu a fost reţinută de instanţă ca motiv de anulare a actelor execuţionale contestate în proces.

Aşa fiind, cererea de continuare a executării silite înregistrată sub nr. X/04.10.2016 (fila 163 dosar fond iniţial) nu a fost depusă la executorul judecătoresc peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 405 VC.pr.civ. de la 1865 cum susţin contestatorii.

Lipsa calităţii procesuale active în faza executării silite a cesionarei T FINANCE SRL, susţinută de contestatori, întrucât contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu (de altfel s-a obţinut încuviinţarea silită a contractului de credit nu a dreptului de creanţă), deci nu-şi dovedeşte calitatea de creditor urmăritor, aceasta prin raportare în primul rând la prevederile art. 58 din OUG nr. 52/14.09.2016, care stipulează că un contract de credit îşi pierde puterea executorie la momentul în care creanţa este cesionată către o societate care nu este instituţie de credit, nu a fost reţinută având în vedere că modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa, fiind de notorietate juridică concluziile ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, dosar nr. 1/1/2014/HP, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul specializat Cluj în Dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, în situaţia în care cererea de încuviinţare a executării silite a unui contract de credit este formulată de creditorul cesionar al creanţei.

În ultimă instanţă, s-a susţinut de către contestatori şi lipsa calităţii de reprezentant legal  a  mandatarului cesionarei,  respectiv  A P S ROMÂNIA  SRL, prin raportare la decizia nr. 9/2016 pronunţata de ICCJ în dosarul nr. X/1/2016, dar instanţa a reţinut că creditoarea cesionară a acţionat în nume personal, pe baza cesiunii încheiate cu creditorul iniţial, nefiind reprezentată de o altă persoană juridică pentru a fi incidente dispozitiile  obligatorii invocate, respectiv art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, având în vedere că partea intimată creditoare a fost reprezentată de avocat ales al acesteia şi nu al altei persoane mandatate pentru recuperarea creditului, aşa cum rezultă din fila 16 dosar Tribunalul Olt şi fila 19 prezentul dosar.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei soluţii, în termen legal au declarat recurs  contestatorii D M C şi D V şi au solicitat admiterea acestuia, iar  pe fond, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei.

În fapt, recurenţii contestatori arată că prin cererea înregistrată sub nr. X/311/23.12.2016 la Judecătoria Slatina, au formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata, împotriva publicaţiilor de vânzare şi a proceselor verbale de licitaţie, încheiate la data de 13.12.2016, solicitând anularea acestora, precum şi a tuturor actelor de executare întocmite de BEJ I D T, în dosarele de executare nr. X/2012 şi X/60812/2016.

Prin sentinţa civilă nr. X/15.05.2017, instanţa de fond a admis contestaţia, constatând intervenită prescripţia dreptului de a cere executarea silită, anulând toate formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. X/60812/2016, al BEJ I.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa a constatat că între data prevăzută în contract, pentru rambursarea creditului contractat pe o perioadă de 6 luni, respectiv 15.01.2008 ( apreciat exigibil anticipat de către instanţă ) şi data când creditoarea a formulat o altă cerere la executor, respectiv 11.12.2012, a trecut o perioadă mai mare de 3 ani, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 15.01.2011.

Pronunţându-se pe această excepţie, instanţa nu a mai antamat celelalte motive invocate.

Împotriva sent. civ. nr. X/15.05.2017 a declarat recurs intimata, iar prin dec. civ. nr. X/14.12.2017 Tribunalul Olt a admis calea de atac, trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

A apreciat instanţa de control judiciar că Judecătoria Slatina nu a pus în discuţie şi nu a stabilit calificarea juridică a obiectului contestaţiei la executare, respectiv dacă a fost învestită cu o contestaţie împotriva actelor de executare şi/sau contestaţie împotriva executării silite însăşi, funcţie de care se va verifica dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 401, alin. 1 V.C.Proc.Civ., de 15 zile de la data când contestatorii au luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă.

La primul termen de judecare după casare, aşa cum a solicitat instanţa, recurenţii contestatori au precizat cererea, în fapt au reiterat ceea ce am susţinut în toate fazele procesuale, respectiv:

-contestă  publicaţiile de vânzare imobiliară nr. X/60812/2016, şi p.v. de licitaţie, încheiate la data de 13.12.2016;

-invocă prescripţia dreptului de a mai obţine executarea silită, pe motivul trecerii unui termen mai mare de 3 ani, de la ultimul act de executare, etc.

Prin urmare, instanţa s-a lămurit că ne aflăm în prezenţa unei contestaţii la executare împotriva actelor de executare şi nu în prezenţa unei contestaţii împotriva executării silite însăşi, iar contestaţia a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.

A. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita executarea, intimata se apără de următoarea manieră, însuşită, de instanţa de fond, în al doilea ciclu procesual:

Instanţa de fond, a reţinut că a fost suspendat cursul prescripţiei de la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului principal şi întrerupt la aceeaşi dată. Reţinând ca temei juridic şi art. 1873 V. Cod Civil, a constatat că " excepţia dreptului de a solicita executarea silită este ne întemeiată, şi nu va fi reţinut de instanţă ca motiv de anulare a actelor execuţionale contestate în proces ".

Sub acest aspect trebuie observat că instanţa nu s-a pronunţat in dispozitivul hotărârii pe această excepţie, fiind reţinută doar în considerente.

B. Considerentele recurenţilor pe excepţia dreptului de a obţine executarea silită.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză operează suspendarea cursului prescripţiei, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Lg. 85/2006, privind procedura insolvenţei, întrucât această normă este de strictă interpretare, iar suspendarea operează numai cu privire la acţiunile pornite împotriva debitoarei, în scopul protejării persoanei juridice, aflată în această situaţie, neputând fi extinsă, prin analogie, codebitorilor sau garanţilor solidari, persoane fizice.

Totodată, suspendarea operează numai cu privire la acţiunile pornite împotriva debitorului sau bunurilor sale, iar dispoziţiile codului civil, ori ale Decretului nr. 167/1958, referitoare la suspendarea cursului prescripţiei nu cuprind nici o  referire la efectul pe care suspendarea prescripţiei debitului principal îl produce asupra garanţilor.

Recurenţii contestatori apreciază că în mod corect instanţa de fond trebuia să constate că dreptul creditoarei de a solicita executarea silită împotriva acestora, persoane fizice, nu a fost suspendat, aceasta având posibilitatea să îi urmărească silit înăuntrul termenului general de prescripţie, de 3 ani, care a început să curgă din data de 15.01.2003.

Nu în ultimul rând, reglementarea conferită de art.36 din Lg. 85/2006, privind procedura insolvenţei, vizează suspendarea cursului prescripţiei, instituţie distinctă de cea a întreruperii cursului prescripţiei, aceasta din urmă nefiind incidenţă în raport de prevederile speciale ale legii insolvenţei.

Dispoziţiile speciale ale legii insolvenţei nu dispun cu privire la aspectele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei extinctive, iar pretinsele cauze reglementate de art. 1872 şi 1873, la care instanţa face trimitere, nu sunt incidente în prezenta cauză.

În concordanţă cu cele de mai sus s-a pronunţat şi ÎCCJ, prin d.c. nr. 2990/2013, în dosarul nr. 2983/2/2012.

În aceste condiţii instanţa trebuia să admită excepţia prescripţiei, invocată, aşa cum de altfel se pronunţase în primul ciclu procesual, aceeaşi instanţă de fond.

C. Referitor la excepţia tardivităţii formulării perimării executării silite, recurenţii contestatori apreciază că  în mod greşit instanţa a dispus admiterea acesteia, având în vedere că actul de executare silita, respectiv procesul verbal prin care expertul a dispus la data de 09.09.2015 evaluarea imobilelor supuse executării, nu le-a fost comunicat cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 163, alin 3-5 şi 8 Vechiul Cod de procedură civilă.

Pe de altă parte, din dovezile depuse la dosar (f.164 şi 165), nu rezultă actul de executare care ar fi fost afişat pe uşa locuinţei, în realitate nu  s-a afişat niciun act al executorului judecătoresc, pe care să-l poată contesta în termenul de 15 zile de la pretinsa comunicare.

De altfel, solicită să  se constate că această excepţie nu a fost invocată de intimată la instanţa de fond, prin întâmpinare, ci abia în apel, ori, din acest punct de vedere, aşa cum a susţinut şi în apel, apreciază că intimata este decăzută din dreptul de a o mai invoca, potrivit dispoziţiilor art. 208 al. 2 C. Pr. Civ., întrucât excepţia tardivităţii nefiind de ordine publică, prin invocarea sa partea potrivnică urmăreşte să-şi ocrotească un interes personal.

Dată fiind şi această situaţie, consideră că instanţa trebuia să constate perimarea de drept a executării silite, conf. art. 389 din V. C. Pr. Civ.

D. Instanţa s-a pronunţat greşit pe excepţia calităţii de creditor a intimatei, pe care au invocat-o şi susţinut-o (iarăşi, în considerente şi nu în dispozitiv).

Executarea s-a pornit de adevăratul creditor BCR, este continuată (nelegal) de T FINANCE SRL, în lipsa unui titlu executoriu valabil, căreia i s-a cesionat creanţa printr-un contract ce nu le-a fost comunicat niciodată.

E. Instanţa de fond nu s-a pronunţat pe toate capetele de cerere formulate în contestaţie.

Astfel, recurenţii contestatorii au invocat ca motiv de nelegalitate al publicaţiilor de vânzare comunicate, şi nerespectarea dispoziţiilor cu privire la disproporţionalitatea dintre valoarea bunurilor scoase la licitaţie şi creanţă.

Au solicitat, în acest sens, ca instanţa să dispună suspendarea executării silite cu privire la apartamentul nr. 7, cu doua camere, situat la etj. 2, având în vedere că debitul de 107.803 lei poate fi acoperit cu uşurinţă prin valorificarea celuilalt imobil.

Aşa cum au  arătat, instanţa nu s-a pronunţat pe aceste aspecte.

Pentru toate argumentele care preced, în temeiul art.312 (2) V.Cod Proc. Civ. solicităm admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării executării, pentru motivele expuse, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

 Intimata  T FINANCE S.A.R.L., a depus întâmpinare ,  prin care solicită sa să se dispună pe cale de excepţie:

Inadmisibilitatea motivului E de recurs, si pe cale de consecinţă, respingerea acestuia ca fiind inadmisibil prin raportare la art. 281 indice 2 coroborat cu art. 281 indice 2a Cod proc.civ. din 1865; iar pe  fond respingerea recursului formulat de către recurenţi ca fiind neîntemeiat.

In ceea ce priveşte obligarea recurenţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea litigiului de fata, in temeiul art. 274 Cod proc.civ. din 1865, îşi rezervă dreptul de a le solicita pe cale separata.

Se arată in esenţă, că la termenul de judecata din data de 16.04.2018, recurenţii contestatori au depus la dosarul cauzei precizări prin care au învederat instanţei faptul ca:

1. obiectul contestaţiei il reprezintă actele de executare, contestaţia fiind formulata împotriva publicaţiei de vânzare imobiliara nr. X/6082012/2016 si procesului verbal de licitaţie, toate încheiate in data de 13.12.2016;

2. a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silita;

3. a intervenit perimarea de drept a executării silite;

4. cesionara T Finance S.aAR.L. nu are calitate procesuala activa in faza executării silite, datorita pierderii calităţii de titlu executoriu a contractului de credit;

5. mandatarul cesionarei T Finance S.a.R.L. nu are calitate de reprezentant legal.

Prin Sentinţa civila nr.X/24.09.2018 pronunţată in dosarul nr.X/311/2016, Judecătoria Slatina a respins ca fiind tardivă excepţia perimării executării silite si a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulata de către recurenţii contestatori.

Împotriva acestei sentinţe, contestatorii au formulat recurs, solicitând modificarea in totalitate a hotărârii atacate, in sensul admiterii contestaţiei astfel cum a fost formulata si precizata.

Cu privire la inadmisibilitatea motivului  E de recurs:

 Astfel cum rezulta din cererea de recurs formulata, prin motivul de recurs prezentat la litera E, recurenţii contestatori critica sentinţa intrucat instanţa de fond a omis sa se pronunţe asupra unor capete de cerere.

Având in vedere aceasta situaţie, de minus petita, neîndeplinirea de către instanţa de fond a obligaţiei legale de a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere este rezolvata procedural de legiuitor prin punerea la dispoziţia părtilor a prevederilor art. 281 indice 2 Cod proc.civ. din 1865, precum si a prevederilor art. 322 pct. 2 Cod proc.civ. din 1865, care reglementează cazul de revizuire întemeiat pe minus petita.

In ceea ce priveşte obligativitatea procedurii prevăzute de art. 281 indice 2 indice 2 Cod proc.civ. din 1865, conform art. 281 indice 2a indice 2 Cod proc.civ. din 1865, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ori completarea hotărârii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in condiţiile art. 281 - 281 indice 2 .

Drept urmare, raţiunea pentru care legiuitorul nu a recunoscut părţii interesate un drept de opţiune între a declara apel sau recurs ori a recurge la procedurile prevăzute de art. 281 -281 indice 2 indice 2 Cod proc.civ. din 1865, este tocmai evitarea riscului pronunţării unor hotărâri contradictorii in cazul in care s-ar folosi ambele căi.

Astfel, in speţă, recurenţii contestatori trebuiau sa uzeze, in termenul de 15 (cincisprezece) zile de la comunicarea sentinţei atacate, de instituţia completării hotărârii, si nu să declare recurs. In acest sens este si poziţia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie care a statuat ca numai in condiţiile art. 281 - 281 indice 2 Cod proc.civ. din 1865 se poate cere completarea hotărârii, si nu pe calea apelului sau recursului.

In concluzie, întrucât prin recursul formulat recurenţii contestatori aduc critici in legătura cu aspecte ce ţin de completarea Sentinţei atacate, in considerarea aspectelor mai sus evidenţiate, se impune respingerea acestui motiv de recurs ca fiind inadmisibil.

 Considerente pentru care apreciază ca recursul este neîntemeiat:

Analizând punctual celelalte critici pe care recurenţii contestatori le aduc Sentinţei atacate,  intimata solicită instanţei de control judiciar sa retina următoarele aspecte:

O prima critica pe care recurenţii contestatori o aduc Sentinţei se refera la modul in care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a mai solicita executarea silita.

In acest sens, se arata ca instanţa de fond a reţinut in mod corect ca: prin raportare la art. 405 Cod proc.civ. din 1865, in speţa, prescripţia începe sa curgă de la data exigibilităţii creanţei, iar in interiorul termenului de prescripţie, creditoarea iniţiala - BCR S.A. - a formulat cerere de înscriere la masa credală a debitoarei M C S.R.L. in dosarul nr. X/104/2009, cererea fiind admisa si creditoarea inscrisa in tabelul creditorilor debitoarei; potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva (aplicabil in cauza), prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripţia si b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanţa judecătoreasca, ori a un organ de arbitraj, necompetent;  potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, iar potrivit art. 40 din Lege, deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36; potrivit art. 1868 Vechiul Cod Civil, cererea făcuta in judecata nu va putea intrerupe prescripţia decât daca va fi încuviinţată de judecătorie prin hotărâre de nerevocabila autoritate. In cazul acesta nici o prescripţie nu poate curge de la formularea cererii in judecata si pana la pronunţarea unei asemenea hotărâri;  impotriva debitoarei principale M C S.R.L. a fost deschisa procedura insolventei la data de 23.11.2009 de către Tribunalul Olt in dosarul nr. X/104/2009 prin care s-a dispus aprobarea raportului final si admisa cererea formulata de lichidatorul judiciar, iar in temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului si radierea debitoarei M C S.R.L. din Registru Societăţilor Comerciale al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt; a fost suspendat cursul prescripţiei de la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului principal si întrerupt la aceeaşi data, urmând sa înceapă sa curgă un nou termen de prescripţie de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, ce a fost finalizata in luna iunie 2018; in ceea ce priveşte urmărirea garanţilor personali si ipotecari, devin incidente prevederile art. 1873 Vechiul Cod Civil, conform căruia întreruperea civila a prescripţiei, făcuta in contra debitorului principal, are efecte si in contra cauţiunii. întreruperea făcuta in contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale, fiind aplicabil si principiul accesorium sequitur principale, regimul obligaţiilor accesorii fiind acelaşi cu cel al obligaţiei principale; in baza celor de mai sus, nefiind prescris dreptul de a urmări debitorul principal nu este prescris nici dreptul de a executa obligaţiile accesorii ale creanţei principale, respectiv de a executa garanţii personali si ipotecari.

Astfel, contrar opiniei exprimate de către recurenţii contestatori potrivit căreia fata de aceştia nu ar fi operat suspendarea cursului prescripţiei, dând eficienta dispoziţiilor art. 1873 Vechiul Cod Civil, rezulta ca formularea cererii de deschidere a procedurii de insolventa împotriva debitorului principal (M C S.R.L.), urmata de pronunţarea sentinţei de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripţiei fata de acesta, ci, in conformitate cu textul legal citat, a provocat si suspendarea cursului prescripţiei care curgea in favoarea garanţilor personali si ipotecari.

Drept urmare, raţionamentul juridic al instanţei de fond este unul corect, fundamentat pe dispoziţii legale care, contrar celor afirmate de către recurenţii contestatori, isi găsesc perfect aplicabilitatea in prezenta cauza.

In sensul celor de mai sus s-a pronunţat si înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 3113/07.06.2012.

A doua critica adusa Sentinţei necurate se refera la modul in care prima instanţa a soluţionat excepţia tardivităţii invocării perimării executării silite.

In combaterea solicitării recurenţilor contestatori privind decăderea intimatei din dreptul de a invoca excepţia tardivităţii invocării perimării executării silite, intimata solicită instanţei de control judiciar sa aibă in vedere faptul ca a invocat aceasta excepţie prin intermediul întâmpinării formulate la precizarea depusa de contestatori in apel. Mai mult decât atât, recurenţii contestatori nu au solicitat decăderea intimatei din dreptul de a invoca aceasta excepţie, ci, prin răspunsul la întâmpinarea formulata, au solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Din aceste considerente, apreciază ca fiind neîntemeiata si tardiva solicitarea privind decăderea intimatei din dreptul de a invoca excepţia tardivităţii formulării perimării executării silite.

Intimata consideră ca analiza pe care instanţa de fond a efectuat-o in vederea soluţionării excepţiei invocate este corecta si ampla, permiţând instanţei de control judiciar sa verifice raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei astfel adoptate.

A treia critica vizează soluţionarea, in mod eronat, de către prima instanţa a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei cesionare in faza executării silite.

Consideră ca si aceasta critica este neîntemeiata intricat instanţa de fond a reţinut, in mod temeinic si legal, faptul ca modificarea părtilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa, fiind de notorietate statuările Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Completul competent sa judece Recursul in interesul legii prin Decizia nr. 3/14.04.2014.

Nu in ultimul rând, in ceea ce priveşte menţiunile recurenţilor contestatori referitoare la faptul ca atât in privinţa excepţiei prescripţiei dreptului de a mai solicita executarea silita, cat si in privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active in faza executării silite a intimatei cesionare, instanţa a omis sa expună si in dispozitiv soluţia redata in considerente cu privire la acestea, învederează instanţei de control judiciar faptul ca, in situaţia in care in considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond se resping excepţiile invocate de părţi, faptul ca aceeaşi soluţie in legătura cu excepţiile nu se regăseşte si in dispozitiv nu poate face obiectul unui motiv de recurs, ci a unei cereri de completare a hotărârii. (Decizia ICCJ nr. 590/17.03.2016)

Pentru toate aceste considerente, solicită ca, pe cale de excepţie, sa se admită excepţia inadmisibilităţii motivului E de recurs, si, pe cale de consecinţa, sa se respingă acest motiv de recurs ca inadmisibil, iar pe fond, sa se respingă recursul ca fiind neîntemeiat, cu menţiunea ca intimata îşi va rezerva dreptul de a solicita cheltuielile de judecata pe cale separata.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 115, art. 308 alin. (2), art. 274, art. 405, art. 389 alin. (1), art. 387 Cod proc.civ. din 1865, art. 36 si 40 din Legea insolventei nr. 85/2006, art. 1872, 1873 si art. 1868 din Vechiu Cod Civil, art. 16 din Decretul nr. 167/1958, Decizia ICCJ nr. 3/14.04.2014.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

La termenul de judecata din data de 20.02.2019 instanţa de control judiciar a pus in discutia părtilor exceptia inadmisibilităţii motivului E de recurs, invocata de catre intimata, prin întâmpinare, excepţie pe care a respins-o, pentru considerentele reţinute in practicaua prezentei decizii.

Totodată, din oficiu, a invocat si a pus in discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulării motivului de contestaţie ce vizează prescripţia dreptului de a solicita  executarea silită.

Analizând cu prioritate această excepţie, in lumina dispoz art.137 al.1 C pr civ, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art.399 alin.1 C pr civ de la 1865, aplicabil în speţă, împotriva executării silite precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Art.401 alin.1 C pr civ dispune că se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau, dacă se contestă executarea silită însăşi, de când debitorul a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare,  în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Prescripţia dreptului de a cere executarea silită  este un motiv ce vizează executarea silită însăsi si nu un anume act de executare.

In lumina dispozitiilor legale anterior invocate, recurentii contestatori erau ţinuti a  formula acest motiv in termen de 15 zile de la data primirii primelor acte de executare (somaţie, titlu executoriu, proces-verbal cheltuieli), care, potrivit actelor din dosarul  de executare (filele 117, 119, 120) s-au comunicat  la data de 23.01.2013.  Din cuprinsul acestor dovezi de comunicare rezultă cu certitudine înscrisurile  primite de catre debitorii contestatori – somaţie, titlu executoriu, proces-verbal cheltuieli - dar si persoana primitorului, fiind înmânate personal debitorului D M C, care a primit înscrisurile în nume propriu  si pentru soţia sa, iar pentru debitoarea D D comunicarea s-a făcut prin afişare.

Cum prezenta contestatie s-a formulat la data de 23.12.2016, prescripţia invocându-se pentru prima data la 08.05.2017, prin concluzii orale, se constată ca acest motiv s-a formulat peste termenul de 15 zile  prev de art 401 al.1 lit.c) C pr civ.

In consecinţă, se impune admiterea excepţiei tardivităţii formulării motivului de contestaţie la executarea silită ce vizează prescripţia dreptului de a cerere executarea silită şi respingerea acest motiv al contestaţiei la executare, ca tardiv formulat, fără a se mai impune analiza pe fond a soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra acestuia - motivele  A, B de recurs.

 Analizând recursul formulat prin prisma celorlalte motive invocate, a probatoriului administrat in cauză  şi a dispoziţiilor legale  incidente, tribunalul reţine următoarele:

Relativ la excepţia tardivităţii invocării perimării executării silite (motivul C), se reţin următoarele:

Comunicarea actului de executare din 09.09.2016- prin care executorul judecătoresc a dispus  efectuarea expertizei de evaluare, s-a făcut in mod legal, la 19.09.2016, prin afişare,  potrivit dovezilor de la filele 164, 165 dosar fond  iniţial, din cuprinsul  dovezii de primire rezultând cu claritate  înscrisul ce a fost comunicat: ,,proces-verbal 09.09.2016”, contrar susţinerilor recurenţilor.

Dispozitiile art.163 al.3-5 si  8 si art.208 al.2  N C pr.civ, invocate de recurenţi, NU sunt aplicabile in cauza, in conditiile in care contestatia la executare de faţă este supusă reglementărilor Vechiului Cod de procedura civilă, după cum s-a statuat si prin decizia de casare nr.X/14.12.2017.

Din data de 19.09.2016 curge termenul de 15 zile pentru contestatori  in care ar fi putut invoca, pe calea contestatiei la executare intervenirea perimării. Or, aceasta apărare s-a invocat prin contestatia formulată la data de 23.12.2016, cu mult peste termenul legal.

De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor, termenul prevăzut de art. 401 V.C.Pr.Civ  este un termen imperativ, a cărui nerespectare duce la respingerea cererii ca tardiv introdusă. Cu privire la acest aspect, în literatura juridică de specialitate s-a reţinut faptul că normele care reglementează termenul de formulare a contestaţiei la executare au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora poate fi invocată pe calea excepţiei tardivităţii, excepţie de procedură, absolută şi peremptorie.

Se constată astfel ca motivul de recurs ce vizează excepţia tardivităţii invocării perimării executării silite (motivul C), este nefondat.

Este de asemenea, nefondat motivul D de recurs, ce vizează lipsa calităţii de creditor a intimatei.

Pe de o parte, acest viciu al executării, la fel ca si prescriptia dreptului de a cere executarea silita, se invoca de catre debitorul contestator pe calea contestatiei la executare, ca motiv de fond  si nu  ca excepţie procesuală, astfel că în mod corect in dispozitivul sentinţei recurate nu se regăseşte solutia asupra acestora- ca excepţii.

Pe de altă parte, cesiunea de creanţă nu a avut drept consecinţă pierderea caracterului executoriu al  contractului de credit.

In  mod corect  s-au retinut si aplicat in speţă statuările Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie  din Decizia nr.3/2014, in sensul că modificarea părtilor originare ale actului juridic ce constituie titlu executoriu nu afectează substanţa acestuia, poziţia cesionarului fiind aceea  a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia  astfel toate drepturile pe care cedentul le avea  în legătura cu creanţa.

Restul aspectelor invocate în cadrul acestui motiv nu se constituie in critici ale sentinţei instanţei de fond, astfel ca nu vor face analiza instanţei de control judiciar.

In analiza motivului E de recurs, se constată că s-a invocat prin contestatia  la executare  nelegalitatea publicatiilor de vânzare si nerespecatreea dispozitiilor cu privire la  disproporţionalitatea dintre valoarea bunurilor scoase la  licitatie si creanţă.

Instanţa de fond nu a analizat si nu a raspuns acestor critici, ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului sub acest aspect.

Insa raportat la dispozitiile art.312 al.6 ind.1 V C pr civ,  casarea cu trimitere poate fi dispusa o singura dată pe parcursul procesului pentru cazul in care instanta  a cărei hotărâre este recurata  a solutionat procesul  fără a intra in cercetarea fondului (…). In cazul in care, după casarea cu trimitere intervine o nouă casare in aceeasi cauza, cum este cazul in speţă,  tribunalul este ţinut a rejudeca in fond cauza, evident, asupra aspectelor vizate de casare.

In consecinţă, rejudecând motivul de contestaţie ce vizează nelegalitatea publicaţiilor de vânzare şi procesul verbal de licitaţie, se reţin următoarele:

1.S-a invocat  nelegalitatea publicatiilor de vânzare comunicate pentru nerespectarea dispozitiilor  art.838 al.4 C pr civ (de  fapt, art.839 al.4), care sancţionează cu nulitatea absolută situaţia in care acestea nu sunt  făcute intr-un ziar de circulatie nationala sau  locală.

Dispozitiile art. 838/839 al.4 C pr civ NU sunt aplicabile speţei, deoarece executarea silita in cauza a început sub imperiul Codului de Procedura civilă din 1865. Analizând insa acest motiv al contestatiei prin prisma dispozitiilor din Vechiul Cod de procedura civila, se constata ca  potrivit art.504 al.3  si al.4  din V C Pr Civ:

,,(3) Publicaţia de vânzare se va afişa la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară licitaţia, dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul.

(4) Executorul judecătoresc, la cererea celui interesat, va anunţa vânzarea la licitaţie şi într-un ziar de largă circulaţie.” (subl.n.).

Se constată ca publicarea intr-un ziar de larga circulatie nu este prevăzuta sub sanctiunea nulităţii, ci  doar la cererea  persoanei interesate,  cerere ce nu s-a formulat in cauza.

2. Referitor la încalcarea dispoz art.701 al.1 C pr civ (de fapt, art.702 C pr civ- Restrângerea executării),  privind urmărirea unor bunuri  de valoare proportionala cu creanţa ce  urmează a fi satisfăcută, Tribunalul retine ca aceste dispoziţii din Noul Cod de Procedura civilă nu sunt aplicabile in cauza, din aceleaşi considerente anterior retinute, iar pe de altă parte, instituţia restrângerii executării s-a introdus prin Noul cod de procedura civilă, nefiind incidenta sub imperiul vechiului cod, aplicabil in cauza.

In consecinţă, pentru motivele de fapt si de drept invocate, se va respinge ca neîntemeiat motivul de contestaţie ce vizează nelegalitatea publicaţiilor de vânzare şi procesul verbal de licitaţie.

Data publicarii pe portal: 10.05.2019

Domenii speta

Spete similare