Evaziune fiscala (art.9 alin.(1) lit.a) din Legea 241/2005)

 Asupra prezentei cereri de revizuire:

Prin cererea înregistrată sub nr.X/104/2018 la data de 25.05.2018 pe rolul Tribunalului Olt, persoanele condamnate T C (în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova) şi T G M, prin apărător ales, au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2016.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că prin sentinţa penală nr. X din 18.05.2017 s-a dispus condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. c şi alin. 2 din Legea 241/2005, art 3 din aceeaşi lege şi spălare de bani, prev. şi ped. de art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2005.

S-a menţionat că urmare a a apelului declarat împotriva acestei sentinţe, prin decizia nr. X/2017/06.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost menţinută pedeapsa de 4 ani închisoare cu privire la revizuientul T C şi s-a modificat, fiind reindividualizată (redusă), pedeapsa aplicată inculpatei T G M - 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Totodată, în baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art.16 alin. 1 lit. f teza a l-a C.p.p. s-a dispus încetarea procesul penal faţă de T C, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.3 din Legea 241/2005 cu aplic art.5 Cp. şi, aplicându-se regulile privind concursul de infracţiuni, în baza art.33lit.a C.p.din1969 rap. la art.34 alin.1lit.b Cp. din 1969 s-a dispus contopirea pedepselor stabilite în respectiva cauză cu pedepsele aplicate anterior prin sentinţa penală nr.X/30.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr.X/13.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. X/22.12.2015 a Tribunalului Olt definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Craiova nr. X4/27.06.2016, urmând ca T C să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a susţinut că ,,situaţia pedepsei rezultante este influenţată dramatic de existenta concursului de infracţiuni, instanţa neputând face abstracţie de concursul de infracţiuni, în contextul în care existau două condamnări anterioare în acest sens”.

Revizuientul T C, prin apărăror ales, a mai arătat că întrucât cea mai grea este condamnarea dispusă de Curtea de Apel Ploieşti, care a modificat sentinţa pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, cu menţiunea că o consideră nelegală şi în prezent, a precizat că pentru acest motiv invocă pe această cale excepţia de neconstituţionalitate a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 NCP rap. la art. 132 din Legea 78/2000 sub aspectul calităţii sale de subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, invocând în acest sens următoarele:

Prin sentinţa nr. X/2015 30.04.2015 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr. X/287/2014 s-a dispus condamnarea inculpatului T C la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. şi ped. de art. 248 CP 1969 pentru care s-a dispus în temeiul art. 86 lin. 2 C.p suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; soluţia a fost modificată sub aspectul cuantumului pedepsei prin decizia penală nr. X pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la data de 13.11.2015, fiind păstrată modalitatea de executare prev. de art. 86 alin. 2 CP anterior.

S-a arătat că se observă din considerentele primei soluţii de condamnare şi ale deciziei instanţei de control judiciar, situaţia de fapt reţinută constând în aceea că inculpatul T C în calitate de reprezentant al SC C C S.R.L l-a determinat cu intenţie pe numitul B C, primar al Comunei P, Jud. B, să încheie cu societatea mai multe contracte de achiziţii în anul 2009.

Abuzul în serviciu, atât în cuprinsul CP 1969, cât şi cel actual, are ca subiect activ al infracţiunii „funcţionarul public”, care în situaţia evocată este primarul.

S-a reţinut că în anul 2009, au fost încheiate 6 contracte de furnizare/achiziţie pe care numitul B C, în calitate de funcţionar public le-a încheiat cu încălcarea disp. OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, iar  OUG 34/2006 vizează doar activitatea funcţionarului public, şi nu a altor persoane ce nu au calitate de funcţionar public.

Revizuientul a susţinut că este greu de înţeles ,,constructul acuzării şi doar extrapolând în abstract prevederile speciale prin artificiul reţinerii (...) formei de participaţie a instigării s-a ajuns în concret la a fi acuzat”, de faptul că a determinat primarul localităţii P să încalce legea penală.

A menţionat că atât OUG 34/2006 cât şi art. 248 CP anterior nu sunt temeiuri ce ar fi putut reţinute în sarcina sa deoarece nu putea fi subiectul activ al acestei infracţiuni, respectiv că  nu era obligat prin efectul legii să respecte aceste dispoziţii întrucât nu a avut calitate de funcţionar public şi, ca urmare, în opinia sa a fost condamnat pentru o faptă pe care nu avea cum să o săvârşească.

La încheierea acelor contracte, primarul putea să analizeze dacă încalcă sau nu OUG 34/2006 şi să accepte încheierea acestora, iar în condiţiile în care societatea avea interesul să desfăşoare activităţi comerciale, în opinia revizuientului nu era obligaţia sa legală să stabilească dacă încheierea unui contract comercial încalcă sau nu prevederile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice.

A mai arătat că încheierea respectivelor contracte de furnizare nu ar mai fi avut loc în măsura în care primarul ar fi apreciat că încalcă dispoziţii legale ce privesc activitatea sa în raport de calitatea de funcţionar public, în timp ce revizuientul a avut doar interesul să desfăşoare activităţi comerciale şi nu a bănuit posibilitatea ca în urma încheierii unor contracte să fie acuzat de fapte privind activitatea unui funcţionar public.

Revizuientul a formulat în continuare critici faţă de condamnarea respectivă, susţinând că fapta sa nu poate constitui infracţiune şi nici nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni, fiind una specializată şi calificată de legiuitor doar cu privire la activitatea funcţionarului public.

A arătat că în cuprinsul deciziei Curţii de Apel Ploieşti, la pag.13 pct. 54, este expusă situaţia de fapt ce a condus la reţinerea acuzării în ceea ce îl priveşte, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, constând în aceea că în calitate de comerciant trebuia să-şi dea seama că încheie contract cu o instituţie bugetară care se supune finanţării publice ceea ce înseamnă că a prevăzut şi urmărit rezultatul faptei.

Revizuientul a reiterat aspecte privind situaţia de fapt din respectiva cauză, modul în care s-au încheiat contractele, susţinând că la dosarul cauzei nu există probe care să dovedească vinovăţia sa, însă există probe care dovedesc nevinovăţia sa asupra cărora nu s-a pronunţat nici instanţa de fond şi nici instanţa de control judicar.

A arătat că nesocotirea unor probe se circumscrie cazului de revizuire prev. de art.453lit. a) NCPP precizând că se referă la toate înscrisurile ce dovedesc naşterea şi desfăşurarea raporturilor comerciale, care, în opinia sa, nu încalcă nici o normă legală.

Consideră că se extrapolează o situaţie a unui subiect activ calificat în raport de acţiunile sau inacţiunile acestuia, iar aceasta nu ar putea determina şi reţinerea în sarcina sa a aceleiaşi situaţii,  fiind vorba de o infracţiune specială ce vizează exclusiv funcţionarul public- buzul în serviciu contra intereselor publice.

A considerat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind un simplu litigiu civil între S.C C C. S.R.L şi Comuna P - primarul B C, cu privire la care, revizuentul a susţinut că nu s-a dovedit în cauză că ar fi avut intenţia de a cauza un prejudiciu Primăriei P sau ,,ştiinţa acestuia despre împrejurarea că produsele ar fi fost supraevaluate nu rezultă din probatoriul administrat”.

Revenind la cererea de revizuire proriu-zisă, revizuientul T C a menţionat că a achitat în numele său şi al surorii sale, suma de 120.000 lei în contul prejudiciului de 906.789 lei - sub aspectul laturii civile, iar acest act de reparaţie (plata sumei de 120.000lei), trebuia reţinut ca şi circumstanţă atenuantă potrivit art. 74 lit. b) CP 1969 şi, ca urmare, şi aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) CP 1969 - reducerea pedepsei în cadrul individualizării până la minimul special, însă nu mai puţin de 3 luni, având în vedere că la infracţiunea de evaziune fiscală limitele abstracte ale pedepsei se majorează în raport de depăşirea pragului de 100.000 euro exprimat în monedă naţională.

S-a mai arătat că prin sentinţă, la fila 6, s-a reţinut achitarea sumei de 120.000 lei în contul prejudiciului, însă cu privire la actul reparatoriu, instanţa a apreciat că această sumă reprezintă doar o mică parte din prejudiciu, ceea ce probabil reprezintă şi motivul pentru care nu s-a reţinut această plată ca fiind circumstanţă atenuantă.

Or, conform susţinerilor revizuientului, plata sumei de respective reprezintă un efort la care au contribuit toţi membrii familiei şi nu este derizoriu, menţionând că ar exista premise de a achita până la soluţionarea apelului 300.000 lei, întrucât rudele i-ar împrumuta cu această sumă.

Mai mult, în opinia sa, prejudiciul este acoperit şi prin ordonanţa procurorului emisă la data de 17.02.2016 prin care s-a instituit ipotecă legală asupra unui imobil ce depăşeşte ca valoare de edificare întreg prejudiciul stabilit în cauză.

S-a mai arătat că în sentinţă, la fila 13, s-a reţinut că instanţa a respins cererea formulată de partea civilă ANAF prin DGRFP C - AJFP O care a solicitat sechestrul asigurator, iar în opinia revizuentilor motivele respingerii acestei cereri au fost greşit reţinute pe considerentul că bunurile nu le aparţin acestora, ci altei persoane.

Revizuienţii au susţinut că sunt conştienţi de consecinţele faptelor, însă eforturile pe care le-au depus sunt efective în scopul repararării acestor consecinţe de natură pecuniară.

Cu privire la revizuienta condamnată T G M, s-a menţionat că a fost căsătorită cu numitul M M până la data de 18.06.2013, că au doi copii, susnumitul este proprietarul din acte al imobilelor şi, după desfacerea căsătoriei, s-au împăcat şi continuă să locuiască împreună.

S-a susţinut că faptul că bunurile asupra cărora s-a instiuit ipoteca legală nu sunt bunuri imobile personale nu afectează cu nimic legalitatea actului de ipotecă, că sechestrul asigurator în vederea reparării pagubei poate fi dispus şi asupra bunurilor altor persoane, cu menţiunea că fostul soţ al revizuientei, M M, a dat ,,declaraţie solemnă că este de acord cu instituirea şi realizarea sechestrului asiguratoriu”,  iar revizuenţii au fost de acord cu admiterea acţiunii civile a ANAF şi sub aspectul realizării măsurilor asigurătorii.

S-a mai arătat ,,Extrapolând situaţia în raport de fracţia cauţiunii totale de 400.000 lei la care se adaugă şi suma achitată de 120.000 lei din latura civilă de 906.789 lei (201.508euro), ar conduce efectiv la realizarea acoperirii sumei de 520.000 lei din prejudiciu. Aceste acte de reparaţie, conduc la diminuarea consecinţelor până la concurenţa sumei de 386.789 lei”.

În acest context s-a susţinut că înlăturarea consecinţelor faptelor până la suma de 386.789 lei trebuia să fie avută în vedere şi să determine admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice pe care au formulat-o, în infracţiunea de evaziune fiscală în forma simplă prev. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005, fără majorarea limitelor de pedeapsă prevăzută la alin. (2).

Invocând stăruinţa depusă pentru achitarea prejudiciului, s-a solicitat instanţei să reţină actele reparatorii ca şi circumstanţă atenuantă, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 76 alin. (1) lit. c) CP 1969, iar în subsidiar, în măsura admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală prin înlăturarea agravantei, să se reducă limitele de pedeapsă conform art. 76 alin. (1) lit. d)  CP 1969.

Revizuienţii, prin apărător ales, au mai formulat critici privind sentinţa sub aspectul motivării laturii penale, susţinând că este în general rigidă şi, pe alocuri, se referă la cele două condamnări anterioare ale revizuentului T C, însă că lipseşte motivarea condamnării revizuientei T G M.

S-a arătat că nu s-au avut în vedere circumstanţele personale ale acestei revizuiente care se afla la primul conflict cu legea penală şi are în întreţinere doi copii minori, ce depind în mare măsură de aceasta, fiind persoana care se ocupă de creşterea şi educarea lor, de igienă, menaj şi hrană.

Consideră că pedeapsa este prea grea în raport de aceste circumstanţe şi faptul că nu este cunoscută ca o persoană care să aducă atingere regulilor de convieţuire socială şi, în mod greşit, nu au fost reţinute circumstanţe atenuante, singura referinţă fiind la fila 6 a sentinţei, prin care s-a constatat plata sumei de 120.000lei, fără însă să fie expuse argumente de respingere.

Au fost expuse aspecte în sensul că faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în actul de inculpare, atât din perspectiva trăsăturilor, cât şi a laturii subiective, acceptând doar posibilitatea, din punct de vedere teoretic în analiza elementelor privind vinovăţia, a incidenţei art. 16 alin. (4) lit. b) CP, respectiv angajarea culpei.

S-a invocat că, neadministrarea unei probe se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453alin.1lit.a) NCPP, cu referire la faptul că s-a solicitat instanţei efectuarea unei noi expertize de specialitate, însă cererea le-a fost respinsă; şi în faţa instanţei de control judiciar au stăruit asupra efectuării acestei probe, pentru a fi stabilit cu certitudine prejudiciul, în cauza dedusă judecăţii fiind criteriu de agravare a acuzării şi,pe cale de consecinţă,al pedepselor rezultante în urma condamnărilor

S-a arătat că, în afară de expertiza fiscală, înscrisurile exprimă mai puţin de jumătate din suma reţinută drept prejudiciu final rezultat conform concluziilor expertizei, deoarece expertul a calculat atât viramentul din trezorerie, cât şi sumele extrase prin băncile comerciale, deşi nu ar fi fost încasate de două ori aceste sume.

În concluzie, revizuienţii prin apărător ales, au susţinut că au fost nesocotite înscrisurile respective şi astfel ar fi incidente cazurile de revizuire prev. de  art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) CPP, aspecte pentru care au solicitat admiterea cererii de revizuire a sentinţei penale nr. X/18.05.2017  pronunţată de Tribunalul Olt, invocând că la dosarul cauzei există probe ce nu au fost avute în vedere la momentul pronunţării sentinţei.

La termenul din data de 5.07.2018, apărătorul ales al revizuienţilor-condamnaţi T C şi T G M, avocat P M, a solicitat acordarea unui termen pentru a preciza  cazurile de revizuire invocate în cuprinsul cererii în vederea susţinerii acestora şi pentru a depune înscrisuri. Totodată a arătat că va susţine în prezenta cauză, respectiv în cadrul cererii de revizuire, şi excepţia de neconstituţionalitate privind infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297NCP rap. la art.132 din Legea 78/2000, sub aspectul calităţii de subiect activ al infracţiunii.

La termenul din 17.07.2018 apărătorul ales al revizuienţilor-condamnaţi T C şi T G M, avocat ales P M a depus, în scris, cererea de revizuire precizată, precum şi cererea privind excepţia de neconstituţionalitate invocată în cadrul cererii de revizuire, învederând instanţei că va depune exemplare pentru comunicare după şedinţa de judecată.

Au fost invocate cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin.1 lit. a) şi f) C.p.p, susţinându-se, în esenţă, următoarele:

La dosarul cauzei nu există probe care să dovedească vinovăţia celor doi revizuienţi, însă există probe care dovedesc nevinovăţia acestora, asupra cărora nu s-a pronunţat nici instanţa de fond şi nici instanţa de control judiciar; consideră că nesocotirea unor probe se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453 alin.1lit. a) C.p.p., cu referire la înscrisurile privind naşterea şi desfăşurarea raporturilor comerciale, care, în opinia revizuenţilor, nu încalcă nici o normă legală. S-a menţionat că vânzările în urma cărora au fost încasate sumele de bani nu constituie infracţiune din nici un punct de vedere, că operaţiunile comerciale au fost legale şi pe cale de consecinţă, sumele de bani încasate au o provenienţă legală.

Totodată s-a mai susţinut că neadministrarea unei probe se circumscrie cazului de revizuire întrucât prin administrarea unei probe se face dovada unor fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute la momentul pronunţării sentinţei de condamnare;în acest sens s-a menţionat că revizuenţii au solicitat instanţei de fond să dispună efectuarea în cauză a unei noi expertize de specialitate însă cererea a fost respinsă. Si în faţa instanţei de control s-a solicitat această probă pentru a fi stabilită cu certitudine întinderea prejudiciului în cauza dedusă judecăţii, fiind criteriu de agravare a acuzării şi pe cale de consecinţă al pedepselor rezultante în urma condamnărilor.

S-a mai arătat că, în afară de raportul de expertiză fiscală, înscrisurile exprimă mai puţin de jumătate din sumă reţinută drept prejudiciu final conform concluziilor expertizei deoarece expertul a calculat atât viramentul din trezorerie, cât şi sumele extrase prin băncile comerciale, deşi nu au fost încasare de două ori aceste sume, astfel că era necesară efectuarea unei noi expertize fiscale.

S-a mai invocat faptul că la dispunerea soluţiei de condamnare nu s-au avut în vedere circumstanţele personale ale revizuientei T G M, care nu a mai comis fapte penale şi are în întreţinere doi copii minori, ce depind în mare măsură de aceasta, fiind persoana care se ocupă de creşterea şi educarea lor, de igienă, menaj şi hrană.

Al doilea caz de revizuire pentru care s-a invocat art. 453 alin.1 lit. f) C.p.p., s-a motivat prin aceea că la data de 2.07.2018 a fost votată în Comisia Juridică a Parlamentului, reenunţarea textului art. 297C.p. pentru punerea în acord cu două decizii ale Curţii Constituţionale, ulterior fiind votată de şi Parlament această propunere legislativă.

S-a menţionat că este adevărat că Tribunalul Olt nu a judecat infracţiunea de abuz în serviciu, ci aceasta s-a soluţionat prin sentinţa penală nr. X/30.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. X/13.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, însă prin respectiva soluţie, s-a dispus condamnarea inculpatului T C la pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, iar condamnarea de 4 ani închisoare, pe care acesta o execută în prezent, a fost influenţată dramatic de existenta concursului de infracţiuni.

S-a susţinut că nesocotirea unor înscrisuri şi faptul că nu s-a încuviinţat o nouă expertiză, echivalează cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin.1 lit. a) şi f) C.p.p., deoarece la dosarul cauzei există probe ce nu au fost avute în vedere la momentul pronunţării sentinţei, motive pentru care s-a solicitat admiterea cererii de revizuire a sentinţei penale nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt.

Cu privire la cererea privind excepţia de neconstituţionalitate invocată în cadrul cererii de revizuire s-a arătat aceasta se referă la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 C.p. rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 sub aspectul calităţii de subiect activ al infracţiunii.

În esenţă, criticile sunt în sensul că revizuentul T C a fost greşit condamnat întrucât nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni.

Astfel, în motivarea cererii, s-a arătat că prin sentinţa Judecătoriei Râmnicu Sărat nr.X/ 30.04.2015,definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti nr.X/13.11.2015, inculpatul T C a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 86 CP anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuzul în serviciu, prev. de art. 248 CP 1969 (297 NCP).

S-a menţionat că, la data de 02.07.2018 s-a votat în Comisia Juridică a Parlamentului României, reenunţarea textului art. 297 CP, pentru punerea în acord a acestuia cu două decizii CCR, această propunere legislativă fiind votată ulterior şi de Parlament.

S-a susţinut că soluţia de condamnare definitivă la Curtea de Apel Ploieşti este nelegală-fiind vorba de condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C.p. din 1969 pentru care s-a dispus în temeiul art.86 alin.2 C.p. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, soluţie modificată în calea de atac sub aspectul cuantumului pedepsei, fiind păstrată modalitatea de executare prev. de art. 86 alin.2 C.p.

Evocând considerentele hotărârii pronunţate în respectiva cauză de prima instanţă şi instanţa de control judiciar, s-a arătat că situaţia de fapt reţinută constă în aceea că inculpatul T C în calitate de reprezentant al SC C C S.R.L l-a determinat cu intenţie pe numitul B C, primar al Comunei P, Jud. B, să încheie cu societatea mai multe contracte de achiziţii în anul 2009, iar infracţiunea de abuz în serviciu are ca subiect activ al infracţiunii „funcţionarul public”, care în situaţia de faţă este primarul.

S-a susţinut că fapta revizuientului T C nu este infracţiune întrucât nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni câtă vreme este vorba de o infracţiune pentru care legiuitorul prevede calitate specială a subiectului activ, calificată doar cu privire la activitatea funcţionarului public.

În opinia revizuientului, în cauza în care s-a pronunţat  sentinţa penală a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi decizia Curţii de Apel Ploieşti nu există dovada că l-a determinat pe  administratorul local să încalce o normă legală, că respectiva condamnare  a fost pronunţată în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, motivat de faptul că fiind practic antrenat în afacerea judiciară a administratorului local,  în raport de prezumţii, având rol secundar în anchetă şi din inerţie, a ajuns să fie condamnat sever, pentru o faptă pe care nu avea calitate să o săvârşească şi care nu există.

Intimata parte civilă ANAF în calitate de reprezentant al Statului Român - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O  a  formulat întâmpinare la cererea de revizuire formulată de T C şi T G M - condamnaţi in dosarul penal nr. X/104/2016  cu privire la fapte din activitatea SC C C SRL Potcoava, împotriva sentinţei nr. X/18.05.2017 pronunţata de Tribunalul Olt in dosarul nr. X/104/2016, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

În motivarea întâmpinării Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O a expus dispoziţiile art. 452 şi 453 alin.1 lit. a) şi f) C.p.p. şi, având în vedere aceste prevederi legale s-a apreciat că aspectele invocate în ceerea de revizuire de către cei doi condamnaţi nu se încadrează in nici un motiv de revizuire indicat de revizuenţi,.

Pe de altă parte s-a arătat că, de altfel, cei doi revizuenţi nu au indicat care sunt faptele sau împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi niciun motiv cu privire la cazul prev. de art. 453 alin.1lit. f) C.p.p.

În acelaşi sens, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, la data de 02.08.2018, a formulat şi concluzii scrise, ulterior comunicării cererii de revizuire precizată de către apărătorul ales al celor doi revizuienţi condamnaţi, precum şi cu privire la cererea vizând excepţia de neconstituţionalitate.

S-a solicitat şi cu privire la aceasta respingerea cererii, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitate; s-a arătat că aspectele sunt invocate în cauza având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005- revizuirea sentinţei din acea cauză, iar excepţia de neconstituţionalitate se referă la infracţiunea de abuz în serviciu, care a format obiectul unei alte cauze soluţionate definitiv.

Instanţa, din oficiu, a dispus ataşarea dosarului în care a fost pronunţată sentinţa cu privire la care s-a formulat cererea de revizuire şi efectuarea unui referat de către Biroul executări penale.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 459 alin. 3 C.p.p., se constată că:

Prin sentinţa penală nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul  nr. X/104/2016 s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public şi în baza art. 386 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 9 alin.1 lit.c) şi alin. 2 şi art. 3 din Legea 241/2005, art. 29 alin.1 lit.a) din Legea 656/2002, toate cu aplic art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1C.p., aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor T C şi T G M, în infracţiunile prev. de art. 9 alin.1 lit.c) şi alin.2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. anterior, art.3 din Lega 241/2005 şi art. 29 alin.1 lit. a) din Legea 656/2002, cu aplic art. 41 alin 2 C.p. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin 1 lit a C.p. anterior şi art. 5 C.p.

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii T C şi T G M din infracţiunile  prev. de art. 9 alin 1 lit c şi alin  2 şi art. 3 din Legea 241/2005, art. 29 alin 1 lit a din Legea 656/2002, toate cu aplic art. 35 alin 1 şi art. 38 alin 1C.p., în infracţiunile prev. de art. 9 alin 1 lit c din Legea 241/2005, cu aplic art. 41 alin 2 C.p. anterior, art. 3 din Legea 241/2005 şi art. 29 alin 1 lit a din Legea 656/2002, cu aplic art. 41 alin 2 C.p. anterior, toate cu aplic. art. 33 alin 1 lit a C.p. anterior şi art. 5 C.p., ca neîntemeiată.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c)  şi alin. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior şi art.5 C.p. s-a dispus condamnarea inculpatei T G M la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată şi s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi  funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii,  pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 3 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C.p. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 lei.

În baza art. 29 alin 1 lit. a) din Legea 656/2005 cu aplic art. 41 alin 2 C.p. anterior şi art. 5 C.p. s-a dispus condamnarea aceleiaşi inculpate la 3 ani închisoare pedeapsă principală pentru infracţiunea de spălare de bani şi i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a , lit. b şi lit. c C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani.

 În baza prev. art. 33 alin 1 lit. a C.p şi art. 34 C.p. anterior s-a aplicat inculpatei T G M pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a  interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a , lit. b şi lit. c  C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpata pentru săvârşirea infracţiunii,  pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. 2 C.p. anterior cu aplic. art. 5 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit a teza II şi lit b  şi lit. c C.p. anterior.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin.2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior  şi art. 5 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului T C la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată şi s-a aplicat pedeapsa complementară a  interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a , lit. b şi c C.p.anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul  pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 3 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C.p. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 lei.

În baza art. 29 alin 1 lit. a) din Legea 656/2005 cu aplic art. 41 alin2 C.p. anterior şi art. 5 C.p. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani şi s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c  C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 85 C.p. anterior s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni aplicată prin sentinţa Tribunalului Olt nr. X/22.12.2015, definitivă prin decizia penală a  Curţii de Apel Craiova nr. X4/27.06.2016.

În baza art. 86/4 C.p. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani aplicată prin sentinţa Judecătoriei Râmnicu Sărat nr. X/30.04.2015, definitivă prin decizia penală nr. X/13.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul prev. art. 33 alin.1 lit.a , art.34 alin.1 lit.b) şi 35 alin.3 C.p. anterior s-au contopit aceste pedepse cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi i-a fost aplicată pedeapsa complementară a  interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii,  pe o perioadă de 3 ani.

 În baza art.71 alin.2 C.p. anterior cu aplic. art. 5 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1lit a teza II şi lit b şi lit.c C.p. anterior.

 În baza art. 399 alin. 1 C.p.p. s-a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpaţii T C şi T G M prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. X/P/2013 din data de 24.02.2016 .

 În baza art. 88 Cod penal anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată  perioada reţinerii  de 24 ore începând cu data de 16.02.2016, faţă de inculpaţii T G M şi T C.

În baza art. 25 C.p.p., art. 397 C.p.p.  rap. la art. 1357  şi 1382 Cod civil  s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în calitate de reprezentant al Statului Român prin DGRFP C - AJFP O  şi au fost obligaţi inculpaţii T G M şi T C în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C C SRL  la plata sumei de 906.789 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA ,conform raportului de expertiză fiscală şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform art. 119-120 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă  şi până la data achitării integrale a debitului principal.  Din valoarea prejudiciului s-a constatat achitată suma de 120.000 lei potrivit chitanţelor nr.X/02.03.2017, X/13.03.2017, X/06.03.2017, X/14.03.2017, X/09.03.2017, X/04.04.2017, X/03.04.2017, fiind de achitat suma de 786.789 lei.

 S-a respins cererea formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în calitate de reprezentant al Statului Român prin DGRFP C - AJFP O  privind instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunuriore imobile ale inculpaţilor ca fiind fără obiect.

În baza art. 397C.p.p., art.25 alin.3 C.p.p. s-a dispus anularea următoarele înscrisuri menţionate în anexele la raportul de expertiză fiscală, de la fil.188-194 dosar urmărire penală vol. I :

-factura nr. X/1.09.2009 emisă în numele SC A A T SRL;

-factura nr. X/03.05.2009 emisă în numele  SC A P SRL;

-facturile nr. X- X emise în numele SC C F SRL;

-facturile nr. X-X emise în numele SC C S SRL;

-facturile nr. X-X emise în numele SC F P SRL;

-facturile nr. X- X, X-X emise în numele SC G E SRL;

-facturile nr. X-X, X-X, X-X,X-X, X-X, X-X emise în numele SC G C;

-facturile nr. X-X emise în numele SC G M S 2006 SRL;

-factura nr. X/ 9.01.2009 emisă în numele SC I G SRL;

-facturile nr. X -X emise în numele SC F M D C SRL;

-facturilenr.X-X, X-X,X-X,X emise în numele SC M S SRL

-facturile nr. X- X, X-X, X- X, X-X, X-X, X-X emise în numele lui SC M M SRL;

-facturile nr.X-X,X-X emise de SC O C SRL;

-facturile nr. X-X, X, X, X-X emise de către  SC W C SRL;

În baza art. 13 alin.1 din Legea 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a acestei hotărâri copia dispozitivului se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Conform art. 4 şi 6 din O.G. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri s-a dispus: copia dispozitivului acesteia se va transmite şi Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice O.

În baza art. 12 din Legea 241/2005 s-a dispus ca inculpaţii să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale, iar dacă au fost aleşi vor fi decăzuţi din drepturi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, partea civilă Statul Român prin ANAF şi inculpaţii T C şi T G M.

În motivarea apelului, Parchetul a invocat netemeinicia hotărârii instanţei de fond întrucât la individualizarea pedeapsei aplicată inculpatului T C nu s-a ţinut cont de criteriile generale de individualizare prev. de art.74 C.P. deşi în considerentele hotărârii s-a arătat că la stabilirea pedepsei principale instanţa a avut în vedere numărul infracţiunilor comise, precum si faptul că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni de evaziune fiscală. S-a arătat că la individualizarea pedepselor instanţa nu a făcut nicio deosebire, condamnându-i pe ambii inculpaţi la câte 4ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală,câte 20.000lei amendă pentru infracţiunea prev. de art.3 din Legea nr. 241/2005 şi câte 3ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani, deşi inculpatul T C mai fusese condamnat la pedeapsa de 1an închisoare, 1 an şi 4 luni, respectiv 3 ani închisoare, toate cu suspendarea executării pedepsei şi pentru alte infracţiuni de evaziune fiscală.

Pentru aceste motive, Parchetul a susţinut că se impune aplicarea unei pedepse mai aspre inculpatului T C raportat atât la antecedentele penale, cât şi la contribuţia acestuia la comiterea infracţiunilor.

Partea civilă, în motivarea apelului, a susţinut, în esenţă, că suma la care au fost obligaţi inculpaţii şi partea responsabilă civilmente nu este corectă,solicitând obligarea acestora la suma totală de 1.274.954 lei şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente, precum şi instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente.

Inculpaţii T C şi T G M, în apel, au invocat, în esenţă, următoarele:

Deşi facturile de intrare a mărfii în contabilitatea firmei nu există, există facturi care atestă vânzarea acesteia, deci marfa a existat, a fost cumpărată de ei şi vândută la un preţ mai ridicat, astfel plătindu-se TVA, recunoscând faptele reţinute în sarcina lor în acest sens.

Au fost formulate însă critici privind pedeapsa aplicată inculpatei T G M, de 4 ani închisoare, considerând că este o pedeapsă prea aspră, fiind aplicată doar pentru 3 retrageri numerar însumând 18.000 lei; s-a mai susţinut că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată ar fi suficientă. 

Referitor la restul acţiunilor infracţionale s-a arătat că, astfel cum a recunoscut inculpatul T C, au fost efectuate de acesta, însă a invocat netemeinicia pedepsei aplicate, considerând că raportat la circumstanţele reale de comitere a infracţiunii, pedeapsa este prea grea.

În ceea ce priveşte latura civilă, revizuenţii au sussţinut că prejudiciul a fost calculat greşit, în condiţiile în care nu s-a avut în vedere faptul că au cumpărat marfă şi au revândut-o, astfel că singura metodă de estimare a prejudiciului pe care expertul trebuia să o aplice era cea prev.de art.2 lit.d din OMFPnr.3389/3noiembrie 2011-Metoda produsului/serviciului şi volumului, iar nu aceea a fluxurilor de trezorerie care, în opinia lor, a majorat în mod nereal obligaţiile de plată către bugetul statului.

În concluziile scrise formulate în apel, inculpaţii au arătat că în mod greşit au fost condamnaţi pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în condiţiile în care nu au acţionat cu scopul de a disimula sau ascunde bani care provin din infracţiuni, deoarece acei bani proveneau din activităţi economice licite desfăşurate în cadrul unor contracte comerciale.

Au susţinut că sintagma „provenienţa sumelor de bani” nu poate fi asimilată infracţiunii de evaziune fiscală, aceasta constând în faptul că nu s-au plătit obligaţiile fiscale. Au menţionat că sumele de bani proveneau de la administraţii locale cu care societatea  pe care o reprezentau a efectuat tranzacţii, astfel încât nu aveau interes să ascundă sau să disimuleze provenienţa sumelor.

Ce doi inculpaţi au invocat şi în concluziile scrise următoarele motive de apel:

 - trebuia reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit.b Cod penal anterior, deoarece pe parcursul judecării cauzei au achitat o parte din prejudiciu;

-  instanţa de fond nu a motivat de ce s-a orientat spre aplicarea unor pedepse mari şi în regim de executare, nu a ţinut cont de circumstanţele personale ale inculpatei T G M, care este la primul conflict cu legea penală, are în întreţinere doi minori.

Prin decizia penală nr. X/06.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în baza art.421pct.1 lit.b C.p.p. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T C, împotriva sentinţei penale nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt.

În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. au fost admise apelurile declarate de: inculpata T G M, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi A.N.A.F.- D.R.G.F.P. D- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O împotriva aceleiaşi sentinţe.

 S-a desfiinţat în parte, sentinţa penală nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt şi, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului T C prin această sentinţă şi s-au repus pedepsele contopite în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin.6C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.f) teza I C.p.p. s-a dipus încetarea  procesului  penal faţă de inculpatul T C pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C.p..

În baza 71 C.p. din 1969 s-a interzis inculpatului T C, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 33 lit. a) C.p. din 1969 rap. la art. 34 alin.1 lit. b) C.p. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. X/30.04.2015 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. X/13.11.2015 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa penală nr. X/22.12.2015 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală a  Curţii de Apel Craiova nr. X4/27.06.2016, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa  principală cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a  interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b şi lit. c C.p. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul 71 C.p. din 1969 s-a interzis inculpatului T C exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. pe durata executării pedepsei.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei T G M prin s.p. nr. X/18.05.2017 a Tribunalului Olt şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.f ) teza I C.p.p. s-a dispus încetarea procesului penal  faţă de inculpata T G M  pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 din Legea 241/2005 cu aplic. art. 5 C.p..

S-a făcut aplicarea  art. 74 alin.1 lit. a) C.p. din 1969 pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 5 C.p. şi pentru infracţiunea prev. de prev. de art. 29 alin.1 lit. a) din Legea 656/2005 cu aplic  art. 41 alin 2 C.p. şi art. 5 C.p., cu privire la inculpata T G M.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei T G M pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior, art. 74 alin.1 lit.a) C.p.din 1969, art.76 alin.1 lit. c) C.p. din 1969  şi  art. 5C.p., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În temeiul 71 C.p. din  1969  s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. pe durata executării pedepsei.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatei T G M pentru infracţiunea prev.  de  art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea 656/2005 cu aplicarea  art. 41  alin. 2 C.p din 1969,  art. 74 alin. 1 lit. a C.p.din 1969, art. 76 alin. 1lit. c C.p. din 1969  şi art. 5 C.p. de la 3 ani închisoare  la 2 ani închisoare.

În temeiul 71 C.p. din 1969 s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 alin 1 lit. a C.p. din 1969 rap. la art. 34 alin.1 lit.b C.p. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei T G M urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a , lit. b şi lit. c  C.p. anterior, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnata pentru săvârşirea infracţiunii,  pe o perioadă de 3 ani.

În baza art.71 C.p. din 1969 s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b şi c C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 861- 862 C.p. din1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei T G M, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863alin.1C.p. din 1969 s-a dispus ca până la împlinirea termenului de încercare, inculpata sa respecte următoarele masuri de supraveghere:

- sa se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune Olt, conform programului întocmit de aceasta instituţie;

- sa anunţe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa, si orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum si întoarcerea;

- să comunice şi sa justifice schimbarea locului de muncă

- sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

În baza art. 863 alin.4 C.p. din 1969 s-a dispus încredinţarea supravegherii respectării masurilor de supraveghere si a obligaţiilor Serviciului de Probaţiune Olt.

În temeiul art. 359 Cp.p. s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 864 Cp. din 1969.

În baza art. 71 alin.5 C.p. din 1969 s-a dispus ca executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 11 din Legea 241/2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor T C şi T G M şi asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente SC C C SRL până la concurenţa sumei de 906.789lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate conf. Codului Procedură Fiscală de la data termenului de scadenţă până la data achitării integrale a debitului principal.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare acestei decizii.

Tribunalul, cu privire la prezenta cauză având ca obiect cererile formulate de persoanele condamnatate T C şi T G M, prin apărător ales, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. X/104/2018 pe rolul Tribunalului Olt, cele două persoane condamnate au solicitat revizuirea sentinţei penale nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2016, modificată în parte prin decizia nr. X/2017/ 06.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenţii, prin apărător ales, au susţinut, în esenţă, faptul că la pronunţarea sentinţei nu au fost avute în vedere toate probele administrate şi nu au fost corect evaluate toate circumstanţele cauzei, respectiv că nu s-a ţinut seama de unele înscrisuri şi nu s-a încuviinţat o nouă expertiză fiscală, invocând dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. a) şi  f) C.p.p., astfel:

1. din perspectiva art. 453 alin. 1 lit. a) C.p.p.

- la dosarul cauzei nu există probe care să dovedească vinovăţia celor doi revizuienţi, însă există probe care dovedesc nevinovăţia acestora, probe asupra cărora nu s-a pronunţat nici instanţa de fond, nici instanţa de control judiciar, cu referire la înscrisurile privind operaţiunile comerciale care,  în opinia revizuenţilor, au fost legale şi, de asemenea vânzările în urma cărora au fost încasate sumele de bani nu au încălcat nicio normă legală şi nu constituie infracţiune, faptele comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în actul de inculpare;

-  greşita respingere atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel a cererii revizuenţilor de a se efectua în cauză o nouă expertiză fiscală pentru a fi stabilit cu certitudine prejudiciul, acesta fiind criteriu de agravare şi cu efect asupra încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv a pedepselor;

- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice pe care au formulat-o, din forma calificată a infracţiunii de evaziune fiscală, în forma simplă prev. la art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 (fără reţinerea alin. 2 şi, conform acestuia, majorarea limitelor de pedeapsă);

- critici privind modalitatea efectuării expertizei fiscale efectuate în cauză, din perspectiva modalităţii de calcul adoptată de expertul fiscal;

- nereţinerea circumstanţei atenuante faţă de ambii condamnaţi având în vedere achitarea parţială a prejudiciului (120.000lei) şi, în acest condiţii, aplicarea unor pedepse netemeinie;

- de asemenea, nereţinerea circumstanţelor personale ale revizuientei T G M în sensul că se afla la primul conflict cu legea penală şi are în întreţinere doi copii minori- solicitându-se în acest sens reducerea pedepsei aplicate acestei revizuiente;

2. din perspectiva art. 453 alin.1 lit. f) C.p.p. 

- s-a invocat faptul că la data de 2.07.2018 a fost votată în Comisia Juridică a Parlamentului, reenunţarea textului art. 297C.p. pentru punerea în acord cu două decizii ale Curţii Constituţionale, această propunere legislativă fiind ulterior votată de şi Parlament.

S-a arătat că este adevărat că Tribunalul Olt  nu a judecat infracţiunea de abuz în serviciu, ci aceasta s-a soluţionat prin sentinţa penală nr. X/30.04.2015 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. X/13.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (inculpatul T C fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu),însă aceasta a influenţat condamnarea la pedeapsa de 4ani închisoare, pe care o execută în prezent, ca urmare a concursului de infracţiuni.

Tribunalul reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate privi exclusiv hotărârile prevăzute de art. 452 C.p.p. şi poate fi promovată numai pentru cazurile prevăzute expres şi limitativ în art. 453 C.p.p. Dispoziţiile legale ce o reglementează sunt aşadar de strictă interpretare, pentru admisibilitatea acesteia fiind necesar să fie îndeplinite condiţiile impuse de normele care prevăd această cale de atac.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac şi la alte situaţii referitoare la eventuala neaplicare sau greşita aplicare a unor dispoziţii legale ori a unor raţionamente juridice pretins eronate, este exclusă având în vedere dispoziţiile procesuale menţionate şi principiul statuat la nivel constituţional - art. 129 din legea fundamentală, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitate procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Analizând dispoziţiile legale ce disciplinează instituţia „ revizuirii” se observă că, potrivit art. 459 alin. 3 C.p.p. pentru admiterea în principiu, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Primul caz de revizuire a cărui incidenţă au invocat-o revizuenţii este art.453 alin.1lit.a) C.p.p.

Or, aceste dispoziţii legale prevăd „descoperirea de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză”  Astfel cum rezultă din analiza textului şi s-a statuat constant  în jurisprudenţă, pentru reţinerea acestui caz de revizuire este necesar să fie  îndeplinie cumulativ două condiţii:

- să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de instanţă la data judecării cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţia legală precitată,„este inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza” (decizia nr. X/2014).

Aşadar, este necesar ca faptele şi împrejurările de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi a conduce la o altă soluţie a cauzei, să fie noi, iar nu aprecierea probelor de instanţa de revizuire deoarece pe această cale nu se poate ajunge la reinterpretarea probatorului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii cu privire la aspecte de fapt avute în vedere de instanţa care a judecat cauza.

Din această perspectivă, se constată ân prezenta cauză că aspectele invocate de revizuienţi nu sunt noi, ele au fost cunoscute de instanţele din etapa procesuală în care a fost pronunţată hotărârea atacată, fiind invocate chiar şi în apel, analizate de instanţa de apel şi, în parte, reţinute deja (circumstanţa atenuantă în favoarea inculpatei T G M, reducerea pedepsei aplicate acesteia, reindividualizarea modalităţii de executare - suspendarea sub supraveghere).

Modul  de interpretare al probelor, care în opinia revizuienţilor susţinută de apărătorul ales al acestora este diferit de cel al instanţei care a dispus condamnarea, cu referire la înscrisurile privind operaţiunile comerciale, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existenţa unor erori judiciare,ci de fapt, reprezintă nemulţumirea acestora în aprecierea probatoriului administrat în cauză.

Or, în atare situaţie, nu se poate susţine faptul că instanţele care au dispus condamnarea revizuienţilor nu au avut cunoştinţă de înscrisurile la care se face referire prin prezenta cerere de revizuire, nefiind vorba de împrejurări sau fapte noi în accepţiunea cazului de revizuire invocat în cauză, aspectele menţionate fiind invocate şi la cercetarea judecătorească în fond, precum şi în apel.

Ceea ce se doreşte prin promovarea prezentei cereri, reprezintă în fapt o cerere de  reinterpretare şi prelungire a probatorului, în sensul efectuării unui nou raport de expertiză fiscală care, pe baza aceloraşi elemente de fapt, să concluzioneze cu privire la cuantumul prejudiciului, ceea ce este inadmisibil.

Aşa cum s-a arătat, prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele şi nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunţarea sentinţei şi a hotărârii instanţei de control judiciar. În accepţiunea textului de lege invocat ca şi temei al cererii de revizuire, faptele asu împrejurările trebuie să fie noi, nu şi mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în acest sens (cu titlu de exemplu  amintim şi deciziile nr. 127/A/2017, nr. 250/A/2017).

De asemenea inadmisibilă din perspectiva revizuirii este şi critica privind greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice formulate de revizuienţi, în infracţiunea de evaziune fiscală  în forma simplă - art. 9 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu înlăturarea alin. (2) care prevede majorarea limitelor de pedeapsă. 

Astfel cum a statuat instanţa supremă prin decizia  nr. 853/2002 reţinându-se că „în cazul unei condamnări, prin cererea de revizuire întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi (...). Dacă cererea este formulată în sensul schimbării încadrării, ea trebuie respinsă în principiu”.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul apreciază că motivele de fapt invocate de revizuienţi nu constituie împrejurări noi, care să fi fost necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii diametral opuse, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admisibilitatea în principiu a cererii din perspectiva cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. 1 lit. a) C.p.p.

De asemenea, nu pot fi reţinute aspectele invocate ca fiind de natură să reprezinte cazul de revizuire prev. art. 453 alin. (1) lit. f) C.p.p.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C.p.p., se poate invoca acest caz de revizuire dacă hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele prevăzute de art. 453  alin. (3) şi 4 C.p.p. rezultă că acest motiv de revizuire poate fi incident dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- o prevedere legală pe care s-a întemeiat hotărârea a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă;

- excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere;

- este invocat în favoarea persoanei condamnate;

- a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;

- consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Or, în speţă, se observă că acest caz de revizuire s-a invocat cu privire la o infracţiune care nu a format obiectul judecăţii în cauza în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită, ci într-o cauză distinctă (soluţionată prin sentinţa penală nr. X/30.04.2015 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, definitivă prin decizia penală nr. X/13.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - inculpatul T C fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu).

Prin critica invocată s-a exprimat nemulţumirea că respectiva condamnare a influenţat condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare, pe care o execută în prezent, ca urmare a concursului de infracţiuni (contopirea tututor pedepselor, inclusiv a celor anterior aplicate prin alte hotărări definitive, printre care şi aceea 3 ani închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, cu privire la care s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării). 

Or, acest aspect nu este de natură a reprezenta un motiv care să atragă incidenţa cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. 1 lit. f) C.p.p, nefiind îndeplinite exigenţele acestui text legal ceea ce atrage, în speţă, inadmisibilitatea cererii de revizuire şi din această perspectivă.

Mai mult,revizuienţii asistaţi de apărător nu au indicat nicio decizie a Curţii Constituţionale în sensul expres reglem.de textul legal precitat şi care să aibă efecte asupra hotărârii a cărei revizuire se solicită(cauză având ca obiect judecata altor infracţiuni-evaziune fiscală şi spălare de bani).

Prin urmare, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) C.p.p., iar admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii este strict condiţionată de existenţa unuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale, Tribunalul reţine că  repunerea în discuţie a temeiniciei unei hotărâri definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, nu este admisibilă. Normele de procedură penală sunt de strictă interpretare şi aplicare şi impun ca orice atingere adusă autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale să survină doar în mod excepţional şi să aibă o justificare obiectivă, temei legal.

Din perspectiva analizată amintim ca fiind relevante şi deciziile nr. 53/A/2017, 8/A/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În considerarea argumentelor anterior expuse, în baza art. 459 alin. 5 C.p.p. instanţa va respinge cererea de revizuire formulată de persoanele condamnatei T C şi T G M, împotriva sentinţei penale  nr. X/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2016, ca inadmisibilă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu din perspectiva niciunuia din cele două cazuri invocate de revizuienţi prin apărător ales.

 Faţă de cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cadrul cererii de revizuire de către apărărătorul ales al revizuienţilor  referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 C.p. rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 sub aspectul calităţii de subiect activ al infracţiunii, Tribunalul reţine următoarele:

În esenţă, criticile sunt în sensul că revizuentul T C a fost greşit condamnat întrucât nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni, respectiv că nu sunt realizate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Astfel, în motivarea cererii, s-a arătat că prin sentinţa Judecătoriei Râmnicu Sărat nr. X/30.04.2015, definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti  nr. X/13.11.2015, inculpatul T C a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 86 CP anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuzul în serviciu, prev. de art. 248 CP 1969 (297 NCP).

S-a menţionat că, la data de 02.07.2018 s-a votat în Comisia Juridică a Parlamentului României, reenunţarea textului art. 297 CP, pentru punerea în acord a acestuia cu două decizii CCR, această propunere legislativă fiind votată ulterior şi de Parlament.

În opinia revizuientului, în cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi decizia Curţii de Apel Ploieşti nu există dovada că l-a determinat pe  administratorul local să încalce o normă legală, că respectiva condamnare  a fost pronunţată în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, motivat de faptul că fiind practic antrenat în afacerea judiciară a administratorului local, în raport de prezumţii a ajuns să fie condamnat sever, pentru o faptă pe care nu avea calitate să o săvârşească şi care nu există.

Tribunalul reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din analiza dispoz. art. 29 alin.(1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Se observă că excepţia se referă la o dispoziţie dintr-o lege, a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, însă nu este însă îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel cum a statut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 90/A/2017) examenul legăturii cu cauza se face în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia  şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă, aceasta presupunând că norma invocată orientează soluţia.

Or, după cum rezultă din paragrafele de mai sus, cauza în care s-a pronunţat sentinţa împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire, a avut ca obiect infracţiuni prevăzute Legea nr. 241/2005 privind evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea 656/2005, judecata efectuându-se exclusiv cu privire la acestea, iar nu şi cu privire la  infracţiunea de abuz în serviciu cu referire la care a fost invocat acest caz de revizuire. În plus, inculpatul T C a fost condamnat pentru instigare la respectiva infracţiune, iar nu ca autor.

Mai mult, obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de revizuire împotriva sentinţei prin care s-a dispus condamnarea revizuienţilor pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit.c ) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, şi infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea 656/2005, iar nu împotriva hotărârii prin care s-a dispus condamnarea revizuientului T C pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, şi, conform analizei efectuate în paragrafele anterioare cu privire la cele două cazuri de revizuire invocate, s-a apreciat că se impune respingerea ca inadmisibilă.

În aceste condiţii nu se poate susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 C.p. rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 sub aspectul calităţii de subiect activ al infracţiunii ar avea vreo influenţă asupra soluţiei din speţă, examenul instanţei fiind limitat la verificarea condiţiilor de 459 alin. (3) C.p.p.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care s-ar fi dispus sesizarea Curţii Constituţionale, soluţia instanţei de contencios constituţional nu ar fi avut vreo înrâurire asupra cauzei, întrucât prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C.p.p. impun ca revizuientul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauza în care s-a dispus soluţia de condamnare cu privire la infracţiunea la care se referă şi nu în prezenta procedură.

Din această perspectivă Tribunalul reţine că însăşi Curtea Constituţională a statuat asupra efectelor deciziilor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 (publicată în M.O. nr. 185/11.03.2016), în sensul delimitării aplicabilităţii deciziilor după cum situaţiile juridice susceptibile de aplicare sunt anterioare ori posterioare datei la care decizia a devenit obligatorie.

În ceea ce priveşte incidenţa interpretării constituţionalităţii unei norme pentru cauzele definitiv soluţionate, Curtea a reţinut în considerentele deciziei precitate că „pentru cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o factapraeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc (pentru trecut) actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art.147alin.(4)din Legea fundamentală şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive”(parag.27din decizie)

În concluzie, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cadrul cererii de revizuire  de către apărărătorul ales al revizuienţilor  referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 C.p. rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 sub aspectul calităţii de subiect activ al infracţiunii,  Tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, întrucât textele criticate nu pot influenţa modul de soluţionare al cauzei, în raport de specificul fazei procesuale de la momentul invocării.

Mai mult, nu s-a menţionat nici un aspect din care să rezulte modul în care dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, nu a fost indicată nicio asemenea prevedere, criticile vizând în fapt nemulţumirea revizuientului T C cu privire la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

În considerarea acestor aspecte, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, Tribunalul va respinge cererea formulată de revizuienţii condamnaţi T C şi T G M prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297C.p. rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000, ca inadmisibilă.

În baza art.275 alin.2 C.p.p. revizuenţii - condamnaţi vor fi obligaţi  la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, astfel: T C la plata sumei de 300 lei, iar T G M la plata sumei de 200 lei.

Data publicarii pe portal: 16.04.2019

Domenii speta

Spete similare