Imposibilitatea inculpatului de revenire asupra cererii sale de aplicare a procedurii simplificate după admiterea cererii de instanţa de fond.

Decizie 222 din 26.02.2019


Prin sentinţa penală nr. 237 din 11.10.2018 a Tribunalului Suceava, s-au dispus:

I. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal și art.396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969 (cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale.

II. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 alin. 1 Cod penal și cu aplic. art.396 alin.10 C.p.p., la pedeapsa de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b,c C. pen. 1969,cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969 (cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale.

III. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 alin. 1 Cod penal și art.396 alin.10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969 (cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit.a şi art. 34 alin.1 lit. b Cod penal din 1969, s-a constatat că cele trei infracţiuni sunt concurente, s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969 (cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială).

În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b, c C. pen. 1969 (cu referire la dreptul de a fi administrator sau asociat într-o societate comercială) pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 25 alin.1 Cod procedură penală, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Administrare Judeţeană a Finanţelor Publice şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 2.779.972 lei (rest neachitat), reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.

În temeiul art. 404 alin.4 lit. c Cod de procedură penală s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 555/P/2012 din data de 05.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului A., menţionate în ordonanţă.

La data rămânerii definitive a sentinţei de condamnare s-a dispus a se comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului.

S-a constatat că SC B. SRL a fost radiată din registrul comerţului.

Inculpatul A. a fost obligat să plătească statului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 500 de lei din cursul urmăririi penale şi suma de 500 lei din cursul judecăţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Suceava a reţinut că prin rechizitoriul nr. ../P/2012 din data de 13.10.2017, emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea, în concurs conform prevederilor art. 33 lit. a Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal, a infracţiunilor de:

- refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în perioada ianuarie – iulie 2012 şi la data de 31.07.2012, organele de control ale Gărzii Financiare s-au prezentat în mod repetat la sediul S.C. C. S.R.L. în vederea unor verificări financiar-fiscale, dar la sediul declarat al persoanei juridice nu a fost găsită nicio persoană, iar în luna august 2012 inculpatul, în calitate de administrator, a refuzat să se prezinte cu documentele contabile ale societăţii, deşi a fost somat legal în acest sens;

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt şi de drept al S.C.C. S.R.L., în cursul anului 2012, în mod repetat şi în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, a omis evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale de livrare bunuri provenite din achiziţii interne sau intracomunitare şi a veniturilor realizate în sumă de 10.057168, prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2.786.572 lei, din care 372.850 lei reprezintă impozit pe profit şi 2.413.722 lei reprezintă TVA .

- spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că în perioada ianuarie-septembrie 2012, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., a dispus schimbarea sau transferul unor sume de bani din contul societăţii, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, dar a şi deţinut sau folosit sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, dispunând astfel de suma de 2.786.572 lei provenită din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv acesta a retras numerar şi a folosit banii în interes personal, a transferat bani în contul personal, a efectuat plata mărfurilor achiziţionate cu o parte din suma de menţionată.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. .../86/2017.

Prin Încheierea din data de 09.01.2018, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Suceava în dosarul nr. ../86/2017/a1, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 29.01.2018, în temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. .../P/2012, emis la data de 13.10.2017, de către Parchetul de pe Tribunalul Suceava, privind pe inculpatul A., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Totodată, s-a dispus începerea judecăţii privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal şi spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal, toate cu aplicarea prevederile art. 33 lit. a Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, tribunalul a adus la cunoştinţa inculpatului A. dispoziţiile art. 374 alin 4 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin 10 Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul A. a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor, astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. Inculpatul a arătat că în cazul în care va fi găsit vinovat este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Tribunalul a admis cererea formulată de inculpatul A. privind judecarea în procedura recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin 4 Cod procedură penală, raportat la poziţia procesuală adoptată de acesta, în sensul că a recunoscut faptele astfel cum au fost reţinute în rechizitoriu, susţinerile acestuia fiind consemnate într-un proces-verbal separat ataşat la dosar.

În cursul cercetării judecătoreşti Statul Român, prin A.N.A.F., a arătat că îşi menţine cererea de constituire ca parte civilă, formulată în cursul urmăririi penale, cu suma totală de 2.786.722 lei.

Totodată, partea civilă a solicitat introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a SC C. SRL (actualmente SC B. SRL) şi obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la repararea prejudiciului produs bugetului general consolidat.

Potrivit rezoluţiei judecătorului de cameră preliminară din 24.X.2017 dată în dosarul nr. ../86/2017/a1, având în vedere că potrivit relaţiilor furnizate de O.R.C. a rezultat că SC B. SRL a fost radiată, s-a dispus ca aceasta să nu mai fie introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

La cererea inculpatului, prin apărător, s-a administrat proba cu înscrisuri în circumstanţiere, vizând o serie de chitanţe emise de M.F.P. – Trezoreria mun., cu care a făcut dovada că a achitat o parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Suceava a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, la data de 26.11.2012 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava dosarul penal nr. ../P/2012, ca urmare a sesizării penale formulate de către A.N.A.F. - Garda Financiară, împotriva reprezentanţilor S.C. C. SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constând în aceea că reprezentanţii societății nu au înregistrat în evidenţa contabilă venituri în sumă de 6.594.019 lei, în acest mod sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit în sumă de 95.913 lei şi a TVA în sumă de 1.582.565 lei.

De asemenea, s-a arătat că ianuarie – iulie 2012 şi la data de 31.07.2012 organele de control ale Gărzii Financiare s-au prezentat în mod repetat la sediul S.C. C. S.R.L. în vederea unor verificări financiar-fiscale, dar la sediul declarat al persoanei juridice nu a fost găsită nicio persoană, iar administratorul A. a refuzat să se prezinte cu documentele contabile ale societăţii, deşi a fost somat legal în acest sens.

Potrivit datelor rezultate din raportul de inspecţie fiscală nr. ... din 05.03.2013 al ANAF – A.J.F.P., organele de control fiscal au stabilit un prejudiciu suplimentar în sumă de 1.264.649 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 239.862 şi TVA în sumă de 1.024.787 lei.

Potrivit datelor furnizate de ONRC, S.C. C. SRL, a fost înfiinţată la data de 14.12.2011, sediul social declarat fiind în ..., asociat şi administrator fiind numitul A., domiciliat ..., societatea având ca obiect principal de activitate comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamente sanitare.

La data de 05.07.2012 a fost cooptat în societate, în calitate de coasociat, numitul D., din mun. .., care a fost numit şi administrator al societăţii.

Urmare cererii formulate la data de 16.07.2012 de inculpatul A. la Oficiul Registrului Comerţului, denumirea S.C. C. SRL a fost schimbată în SC B. SRL, a ieşit din societate inculpatul A., iar sediul social a fost schimbat în mun. ... Menţiunile privind schimbarea denumirii societăţii, a administratorului şi a sediului social au fost înscrise la Oficiul Registrului Comerţului la data de 18.01.2013, iar SC B. SRL a primit un nr. de înmatriculare nou în registrul comerțului, respectiv J6/28/2013.

Astfel, la data de 19.01.2013, S.C. C. S.R.L. a fost radiată ca urmare a schimbării denumirii, dar şi a sediului social în alt judeţ. De asemenea, în luna iunie 2014 şi SC B. SRL a fost radiată în baza sentinţei civile nr. ... din 03.06.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că şi ulterior datei de 16.07.2012, inculpatul A. a fost cel care s-a ocupat în fapt de administrarea acesteia în tot cursul anului 2012.

D. a fost de acord ca, în schimbul câtorva sute de lei, să preia părţile sociale ale firmei, dar nu a desfăşurat activităţi de administrare a societății preluate şi nici nu a intrat în posesia documentelor contabile ale acesteia sau ale bunurilor care figurau în stoc la data preluării, primind pentru acest serviciu suma de 300 lei de la inculpatul A..

Întrucât documentele contabile ale S.C. C. SRL nu au fost identificate şi nu au fost puse la dispoziţia organelor de control fiscal, verificarea şi controlul efectuat de comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii fiscali din cadrul ANAF Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice au avut la bază informaţiile furnizate de baza de date informatizată a ANAF.

Echipa de inspecţie fiscală a determinat baza de impunere a impozitului pe profit prin estimare conform prevederilor art. 67, alin. 1 şi 2 lit. b din O.G. nr. 92/2003 republicată, prin utilizarea metodei fluxurilor de trezorerie, reglementată de art. 2 lit. b din OMFP nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

De asemenea, echipa de inspecţie fiscală a efectuat verificarea prin analiza încasărilor şi plăţilor efectuate prin conturile deschise la Banca E. - Sucursala şi la Banca F. – Sucursala, prin stabilirea mişcărilor disponibilităţilor băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor, prin compararea încasărilor şi plăţilor efectuate cu sumele înscrise în Declaraţiile recapitulative privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri, cod 390, în Declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, cod 394, şi în Deconturile de TVA, cod 300, depuse de contribuabil în perioada vizată de inspecţia fiscală.

Inspectorii antifraudă detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică pe baza declaraţilor informative menţionate mai sus coroborate cu datele privind tranzacţiile financiare efectuate de S.C. C. SRL, date obţinute de la unităţile bancare în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 2/1, nr. 2/2, nr. 2/3 din 05.01.2016 emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, dar şi cu documentele de evidenţă contabilă (facturi, chitanţe) puse la dispoziţie de o parte dintre partenerii cu care S.C. C. SRL a derulat relaţii comerciale.

Potrivit art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la societăţile comerciale revine administratorului, iar potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. şi ped. art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, Tribunalul Suceava a reţinut următoarea situaţie de fapt.

În perioada 31.07. – 01.11.2012, comisari din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană au efectuat un control operativ cu privire la activitatea desfăşurată de S.C. C. SRL, iar în vederea efectuării acestuia s-au deplasat la data de 31.07.2012 la sediul societăţii din ..., dar la adresa menţionată nu au identificat nicio persoană. Ca urmare, prin mandat poştal a fost trimisă invitaţia nr. 0303650/31.07.2012 numitului D. la sediul S.C. C. SRL. De asemenea, prin mandat poştal a fost trimisă şi invitaţia nr. 0303952/03.08.2012 inculpatului A. la sediul firmei, unde acesta are şi domiciliul. Celor doi li s-a solicitat să se prezinte la data de 10.08.2012 la organele de control fiscal cu documentele financiar-contabile ale societăţii.

La data de 10.08.2012 la sediul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană s-a prezentat soţia inculpatului A., care a comunicat organelor de control fiscal că soţul său nu se află în localitate şi nu a prezentat documentele contabile ale S.C. C. SRL. Totodată, aceasta a precizat că soţul său nu are documentele contabile ale societăţii. Acesteia i s-a înmânat de către organele de control fiscal o nouă invitaţie pentru data de 15.08.2012, prin care i se solicita inculpatului A. să prezinte documentele financiar-contabile ale societăţii, invitaţie căreia inculpatul nu i-a dat curs.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b, alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal, Tribunalul Suceava a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. Organele de control fiscal şi inspectorii antifraudă care au întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică au stabilit stocul scriptic de mărfuri aflate în gestiunea S.C. C. SRL la data de 30.06.2012, pe baza datelor şi informaţiilor preluate din declaraţiile cod D 300 şi D 390, depuse de către societate, prin inculpatul A., pentru perioada ianuarie – iunie 2012.

Stocul scriptic de mărfuri a fost determinat pe baza valorilor declarate de inculpatul A. în declaraţiile cod D 300 (care sunt certe şi confirmate), depuse la organul fiscal competent în perioada ianuarie – decembrie 2012, stocul fiind compus din valorile declarate ale achiziţiilor interne în sumă de 7.005.772 lei, valorile declarate ale achiziţiilor intracomunitare în sumă de 4.925.864 lei şi valorile declarate ale livrărilor interne în sumă de 6.464.278 lei, valori fără adaos comercial şi TVA (7.005.772+4.925.864-6.464.278 =5.467.358).

Astfel la 30.06.2012, societatea comercială avea un stoc de marfă în valoare de 5.467.358 lei (anexa 2 la suplimentul raportului de constatare tehnico-științifică), la care se adăugă adaosul comercial practicat, stabilit de către organul de control fiscal la 10%, aplicat asupra valorii mărfii, respectiv în sumă de 546.736 lei, deci un stoc scriptic total în valoare de 6.014.094 lei şi un TVA aferent de colectat în sumă de 1.443.383 lei (anexa 2 la suplimentul raportului de constatare tehnico-științifică).

Având în vedere faptul că inculpatul nu a prezentat la control evidenţa contabilă a societăţii, iar bunurile nu au fost identificate, s-a considerat că acestea au fost comercializate (vândute) fără să fie înregistrate în evidenţa contabilă veniturile rezultate din comercializarea lor şi fără să se determine şi să se declare la organul fiscal competent impozitele şi taxele aferente de plată la bugetul de stat.

Adaosul comercial aferent stocului de marfă determinat, în sumă de 546.736 lei, s-a considerat ca bază impozabilă suplimentară pentru impozitul pe profit. A rezultat aşadar un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 87.418 lei (546.736 x 16%) şi o TVA suplimentară aferentă vânzărilor în sumă de 1.443.383 lei (6.014.094 x 24%), fiind cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 1.530.861 lei.

Faptul că inculpatul a comercializat mărfurile cu care figura în stoc a rezultat din faptul că ultimele achiziţii intracomunitare au avut loc în data de 20.06.2012, iar stocul a fost calculat prin raportare la data 30.06.2012, având în vedere că în lunile următoare nu au mai fost declarate vânzări de mărfuri. Mai mult, S.C. C. SRL nu a dispus niciodată de spaţii de depozitare adecvate pentru mărfuri din această categorie (fier beton) şi pentru o cantitate de o valoare atât de mare şi nici nu a făcut în vreun fel dovada că mărfurile ar fi fost transportate şi stocate pe o perioadă mai mare la sediul firmei sau în alt loc.

Inculpatul a încercat să acopere vânzarea fără documente a mărfurilor din stoc printr-o operaţiune de stornare, operaţiune ce nu a avut loc în fapt. Astfel, organele de control fiscal au determinat aprovizionările cu mărfuri în perioada ianuarie-iunie 2012, de către SC C. SRL, de la furnizorii SC G. SRL (CUI ..) şi SC H. SRL (CUI ...), după cum urmează:

Nr.

crt.Denumire furnizorCUI furnizorData/perioada aprovizionareValoare produsValoare TVATotal Valoare

0123456

1SC H. SRL28423108ianuarie 2012293415.0070420.00363835.00

2SC H. SRL28423108februarie 2012259087.0062181.00321268.00

Total552502.00132601.00685103.00

3SC G. SRL29194827martie 2012608136.00145953.00754089.00

4SC G. SRL29194827aprilie 20121099643.00263914.001363557.00

5SC G. SRL29194827mai 20121101039.00264249.001365288.00

6SC G. SRL29194827iunie 20123527041.00846490.004373531.00

Total6335859.001520606.007856465.00

Total general6888361.001653207.008541568.00

În total au fost declarate achiziţii de la cele două societăţi în valoare totală de 8.541.568 lei, inclusiv TVA, din care 6.888.361 lei reprezintă valoarea mărfii şi 1.653.207 lei reprezintă TVA aferentă.

În decontul privind taxa pe valoarea adăugată pentru luna iulie 2012, depus la ANAF sub nr. de înregistrare FSVSUCA-.. din 28.08.2012 de către inculpatul A., acesta a declarat o operaţiune de stornare, respectiv de regularizare a achizițiilor de mărfuri (în minus) cu sumă netă de 6.924.047 lei (şi TVA deductibilă aferentă de - 1.661.771 lei), prin care anulează, pe cumulat atât achizițiile şi TVA dedusă de la SC G. SRL, cât şi achiziţiile şi TVA dedusă de la SC H. SRL, cu o diferenţă deductibilă la baza impozabilă de 117.411 lei (rezultată din valoarea declarată a achiziţiilor interne de 7.005.772 – valoarea declarată a achiziţiilor de la cele două societăţi 6.888.361) şi la TVA deductibilă de 28.178 lei (rezultată din valoarea TVA aferentă achiziţiilor interne declarate de 1.681.385 – valoarea TVA aferentă achiziţiilor de la cele două societăţi 1.653.207).

Această operaţiune nu figura într-o factură, ci doar într-o declaraţie a inculpatului în decontul privind taxa pe valoarea adăugată. Din baza de date informatizată a ANAF, nu a reieşit că cele două firme cărora s-ar adresa operațiunile de stornare ar fi luat la cunoştinţă de aceste modificări care trebuiau înscrise în nişte facturi şi transmise imediat furnizorilor de fapt pentru luare la cunoştinţă şi pentru ca aceştia să declare, la rândul lor, organelor fiscale modificările intervenite. Acest artificiu contabil a fost folosit doar pentru a justifica stocul scriptic de marfă care, în fapt, a fost comercializat fără documente legale.

Din aceste considerente, operaţiunea de stornare a mărfurilor în valoare de 6.924.047 lei, cu TVA în sumă de 1.661.771 lei, nu a fost luată în considerare, având în vedere că valoarea acesteia ar reprezenta aproximativ valoarea tuturor achiziţiilor de pe piaţa internă în cele şase luni de activitate, care, în fapt, a avut cifra de 7.005.772 lei (anexa 2 la suplimentul raportului de constatare tehnico-științifică).

În procesul-verbal de control nr. .. din 01.11.2012, inspectorii fiscali au constatat că S.C. C. SRL figura în evidenţe cu un stoc de marfă în valoare de 6.594.019 lei (calculat la preţ de livrare, inclusiv adaos comercial de 10 %), iar aceştia au considerat că stocul a fost comercializat, consecinţa fiscală fiind neînregistrarea unui impozit de profit de 95.913 lei şi a TVA de 1.582.565 lei. Aceeaşi situaţie a fost reţinută şi în raportul de inspecţie fiscală nr. F-SV195 din 05.03.2013, fiind confirmat faptul că inculpatul datorează sume la bugetul de stat ca urmare a comercializării stocului de marfă. La stabilirea stocului de marfă, organele de inspecţie fiscală din cadrul Gărzii Financiare şi A.N.A.F. au avut în vedere valorile declarate de inculpat în declarațiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, cod 394, însă inspectorii antifraudă au luat în considerare declarațiile privind deconturile de TVA, cod 300, apreciate ca fiind certe şi confirmate.

În ceea ce priveşte declararea la organele fiscale a operaţiunii comerciale de stornare a unei cantităţi de marfă, faptul că această operaţiune nu a avut loc în realitate, a rezultat nu numai din raţionamentele şi probele menţionate mai sus, ci şi din declaraţia martorului I., administrator al SC G. SRL. Acesta a relatat că a înfiinţat societatea în luna octombrie 2011 şi că nu a derulat tranzacţii comerciale cu SC C. SRL, respectiv nu a livrat mărfuri către această societate. Martorul a mai precizat că în legătură cu SC G. SRL şi operaţiunile comerciale care par a fi derulate de această societate cu alte societăţi din ţară, a dat declaraţii la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în dosarul nr. 45D/P/2012, dosar la care a depus şi documentele contabile ale societăţii. De asemenea, martorul a arătat că nu îl cunoaşte pe inculpatul A.. Deşi veridicitatea achiziţiilor efectuate de la SC G. SRL nu a fost pusă la îndoială, fiind operaţiuni declarate şi de această din urmă societate, a fost cert că operaţiunea de stornare n-a avut loc, nefiind întocmite facturi fiscale şi neavând loc predări de bunuri între cele două firme.

Martorul D. a arătat în declaraţia dată la 11.08.2015 că în anul 2012, prin intermediul unui membru al familiei ... din mun. J., l-a cunoscut pe inculpatul A. care l-a întrebat dacă este de acord să preia o societate comercială ce are ca obiect de activitate comerţul cu materiale de construcţii, promiţându-i-se în schimb suma de 300 lei pentru acest serviciu. Atât persoana din J., cât şi inculpatul, au motivat această solicitare prin faptul că inculpatul nu mai are act de identitate şi că „nu se va întâmpla nimic rău”. Martorul a relatat că s-a deplasat în mun. împreună cu inculpatul şi cu încă o persoană, al cărei nume nu îl cunoaşte şi a semnat nişte documente fără a putea preciza ce reprezentau acestea. A primit de la inculpat, în două rânduri, suma de câte 150 lei şi cunoaşte că societatea preluată şi-a schimbat denumirea în S.C. B S.R.L., nu a primit de la inculpat niciun act al societăţii, ştampile sau bunuri şi nu a desfăşurat nici o activitate comercială în calitate de administrator al acestei societăţi.

 La data audierii, inculpatul a depus la dosar un proces-verbal de predare-primire cu nr. 1 din 16.07.2012, în care se atesta predarea către asociatul D. a actelor contabile ale societăţii de la înfiinţare până la data de 16.07.2012, precum şi situaţia valorică şi cantitativă a stocurilor de marfă, actele societăţii, contracte furnizori, procese-verbale, situaţia certificatelor de garanţie, chitanţiere, facturier, ştampilă.

Deşi în procesul-verbal de predare-primire din 16.07.2012 s-a făcut vorbire doar despre predarea documentelor contabile, chiar şi această menţiune este nereală, procesul-verbal întocmit constituind un act de pregătire pentru înlăturarea răspunderii cu privire la modul de gestionare a activităţii societăţii de către inculpat şi pentru a se justifica nepunerea documentelor contabile la dispoziţia organelor fiscale sau de urmărire penală. Astfel, acest lucru nu a rezultat numai din declaraţia martorului D., ci şi din faptul că procesul-verbal menţionat nu era însoţit de o listă de inventariere a stocului de mărfuri şi a altor bunuri aflate în patrimoniul societăţii sau de o predare ulterioară a bunurilor care au rămas în posesia inculpatului.

2. În perioada ianuarie 2012 – iunie 2012, inculpatul A., în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L. a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri, respectiv în sumă de 7.185.362 lei (echivalent în valută cu 1.674.737 euro) după cum urmează: în sumă de 4.137.083 lei (935.593 euro) de la firmele ... Italy, CF: IT ..., în sumă de 2.187.367 lei (248.017 euro) de la ... Grecee, CF: EL .., şi în sumă de 860.912 lei (248.017 euro) de la ... Bulgary, CF: BG 200615066.

Au fost identificate toate documentele CMR (scrisoare de transport internaţională) aferente achiziţiilor efectuate în perioada aprilie-iunie 2012, perioadă în care au fost efectuate un număr de 66 transporturi intracomunitare de ciment, cărămidă, ţiglă, fier beton, etc. Pentru perioada ianuarie-martie 2012 nu au fost identificate CMR-urile, din declaraţiile cod D 390 şi D300, reieşind faptul că în această perioadă SC C. S.R.L. a efectuat achiziţii intracomunitare în sumă de 1.173.581 lei, din care s-au declarat achiziţii în suma de 613.244 lei conform declaraţiei cod D 300.

Valoarea livrărilor efectuate de către partenerul furnizor din statul membru a fost considerată certă, datele fiind obţinute din Declaraţiile recapitulative privind livrările/ achiziţiile intracomunitare de bunuri, cod D 390 şi Raportul generat din sistemul VIES.

Informaţiile comunicate prin intermediul declaraţiei D 300 depusă de cumpărătorul român, inculpatul A., au fost considerate date certe, deoarece sunt date care au fost comunicate voluntar de către administratorul societăţii. Au fost luate în calcul cifrele declarate prin cele două documente (decontul de TVA, D 300, şi raportul VIES) întrucât acestea reprezintă declaraţii cu caracter fiscal, iar după depunere acestea devin obligatorii, iar în baza lor se pot emite decizii de impunere, conform art. 95 alin. 1 şi 4 şi art. 102, alin. 1 si 2, din Legea nr. 207/2015, privind Codul de Procedură Fiscală.

Astfel, în Deconturile de TVA, cod 300, depuse de contribuabil în perioada vizată de inspecţia fiscală, inculpatul a declarat achiziţii intracomunitare de bunuri în sumă de 4.925.864 lei. Ca urmare, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi nu au fost declarate organelor fiscale achiziţii intracomunitare de bunuri în sumă totală de 2.259.498 lei (7.185.362 - 4.925.864), cu un TVA aferent de 542.280 lei (2.259.498 x 24%).

Având în vedere că aceste bunuri au fost achiziţionate în perioada ianuarie 2012 – iunie 2012 şi nu au fost identificate bunuri existente fizic în gestiunea SC C. SRL, s-a considerat că aceste bunuri (mărfuri) au fost comercializate, veniturile realizate nefiind înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii comerciale. Implicit nu au fost determinate impozitele şi taxele aferente acestor venituri şi nici nu au fost declarate organelor de control fiscal competente obligaţiile de plată către bugetul de stat.

Astfel, s-a stabilit valoarea mărfurilor provenite din achiziţii intracomunitare care nu au fost înregistrate şi declarate de inculpat, rezultând o bază de impozitare în suma de 2.485.448 lei prin aplicarea unui adaos comercial de 10 % (2.259.498 x 10% + 2.259.498), cu o TVA de colectat în sumă de 596.508 lei (2.485.448 x 24%). Impozitul pe profit determinat este în sumă de 36.152 lei (225.950 x 16%).

În acest mod s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 632.660 lei, din care impozit pe profit în sumă de 36.152 lei şi TVA în sumă de 596.508 lei.

Faptul că mărfurile provenite din achiziţii intracomunitare au fost comercializate a rezultat şi din declarațiile celor care au efectuat transporturile şi care au arătat că mărfurile erau descărcate direct la diverse societăţi din judeţ, la descărcare asistând de cele mai multe ori inculpatul.

Astfel, din declaraţia martorului K. a rezultat că era administrator al S.C. ...S.R.L., societate care a fost înfiinţată în anul 2009, cu sediul social în mun. .., având ca obiect de activitate transporturi rutiere de mărfuri interne şi internaţionale. Acesta a arătat că în luna iunie 2012 a fost contactat telefonic de o persoană care i-a solicitat efectuarea unui transport de marfă din Grecia, respectiv o cantitate de fier beton pe care a încărcat-o din oraşul V..de la firma ... Marfa a fost transportată în comuna .., la sediul S.C. ... S.R.L., iar pentru serviciul prestat a fost întocmită factura fiscală nr. 28 din 05.06.2012, iar contravaloarea a fost achitată în numerar la data descărcării, fiind emisă chitanţa nr. 83 din 05.06.2012. Un alt asemenea transport a fost efectuat la data de 20.06.2012, fiind întocmită factura fiscală nr. 30 şi emisă chitanţa nr. 85 din 20.06.2012. Martorului i-a fost prezentată o fotografie a inculpatului A., acesta identificându-l ca fiind persoana cu care s-a întâlnit în legătură cu transporturile efectuate din Grecia. De asemenea, martorul a relatat faptul că atât inculpatul A., cât şi alte persoane de etnie romă care îl însoţeau pe acesta, l-au angajat pentru efectuarea unor transporturi similare, transporturi care erau efectuate pentru alte societăţi administrate de aceştia, respectiv S.C. ... S.R.L, S.C. ... S.R.L, S.C. .. S.R.L., S.C. ... S.R.L. şi S.C. ...S.R.L.

Martorul L. a arătat că era administrator la S.C. ..S.R.L., cu sediul social în comuna .., şi obiect principal de activitate transport intern şi internaţional de mărfuri. Acesta a relatat că la data de 29.05.2012, în timp ce se afla cu un camion cu remorcă în Grecia, a fost contactat telefonic de o persoană, al cărui nume nu l-a reţinut, care i-a solicitat efectuarea unui transport de marfă pe ruta V – .... A încărcat marfa de la ... Grecee, respectiv 22 tone produse din fier, CMR-ul fiind întocmit pe S.C. C. SRL, al cărui reprezentant i-a indicat locul de descărcare ca fiind un depozit din jud. (martorul nu-şi mai aminteşte locaţia descărcării). Plata transportului a fost efectuată în numerar la locul descărcării, fiind emise factura fiscală nr. 206 din 31.05.2012 şi chitanţa nr. 165 din aceeaşi dată.

Martorul M/ a declarat faptul că era administrator al S.C. ... S.R.L., cu sediul social în com. .. şi obiect principal de activitate transport intern şi internaţional de mărfuri. La data de 18.06.2012 a primit prin fax comandat de transport nr. 160 (vol. III, f. 174), de la S.C. C. SRL, constând în efectuarea unui transport de marfă din Italia, de la... Transportul a fost efectuat de către angajatul societăţii, .., iar marfa a fost descărcată pe raza comunei ..., la sediul S.C. ... S.R.L. Contravaloarea transportului a fost achitată în numerar, fiind emisă factura fiscală nr. 1296 din 20.06.2012.

Martorul .. era administrator la S.C. .. S.R.L., cu sediul social în com. ... şi obiect principal de activitate transport intern şi internaţional de mărfuri. Martorul a declarat că a fost contactat telefonic la data de 28.05.2012 de către o persoană al cărui nume nu l-a reţinut, dar care s-a reprezentat ca fiind reprezentant al S.C. C. SRL şi care i-a solicitat efectuarea unui transport din Grecia. Urmare a înţelegerii telefonice, în camionul societăţii a fost încărcată cantitatea de 20 tone fier de la .., marfă ce a fost descărcată pe raza comunei .. la sediul S.C. .. S.R.L. Pentru serviciul prestat a fost întocmită factura fiscală nr. 79 din 30.05.2012, contravaloarea acesteia fiind achitată în numerar.

Martorul .. a arătat că era administrator la S.C. .. S.R.L., cu sediul social în sat ., com. .. şi obiect principal de activitate comerţ cu amănuntul şi transport rutier de mărfuri. Acesta a declarat că a efectuat un transport de fier din Grecia cu autovehiculele societăţii, marfă ce a fost descărcată la un depozit din sat ., com. . Plata transportului a fost efectuată în numerar către şoferul camionului .., iar reprezentantul SC C. SRL nu s-a prezentat la sediul firmei transportatoare pentru întocmirea documentelor fiscale, respectiv pentru emiterea facturii fiscale.

Martorul .. a arătat că era administrator la S.C. ..S.R.L., cu sediul social în oraş .., sat .. şi obiect principal de activitate transport intern şi internaţional de mărfuri. Societatea pe care o administra martorul a efectuat şase transporturi din Grecia, pentru S.C. C. SRL, fiind emise facturile fiscale nr. 1921 din 13.04.2012, nr. 1973 din 29.06.2012, nr. 1963 din 25.06.2012, nr. 1791 din 30.05.2012, nr. 1964 din 25.06.2012, nr. 1797 din 07.06.2012, iar plata a fost efectuată în numerar, potrivit chitanţelor nr. 280 din 13.04.2012, nr. 328 din 02.06.2012, nr. 324 din 26.06.2012, nr. 310 din 30.05.2012, nr. 325 din 21.06.2012 şi nr. 313 din 09.06.2012.

3. Din documentele verificate şi analizate, respectiv din extrasele de cont bancare, a reieşit că în perioada ianuarie - septembrie 2012, S.C. C. S.R.L., a încasat sume mari prin conturile deschise la Banca E. - Sucursala şi la Banca F. – Sucursala.

Din analiza încasărilor efectuate în perioada ianuarie - septembrie 2012 prin contul deschis la Banca E. - Sucursala, prin stabilirea mişcării disponibilităţilor băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit, s-au stabilit venituri-încasări în sumă totală de 8.186.666,62 lei (respectiv valoare netă în sumă de 6.602.151 lei şi TVA de colectat în sumă de 1.584.516 lei).

Din analiza încasărilor efectuate în perioada ianuarie - septembrie 2012 prin contul deschis la banca F. – Sucursala, prin stabilirea mişcării disponibilităţilor băneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit, s-au stabilit venituri-încasări în sumă totală de 2.562.064,12 lei (respectiv valoare netă în sumă de 2.066.181 lei şi TVA de colectat în sumă de 495.883 lei).

 În total, în perioada ianuarie - septembrie 2012, S.C. C. S.R.L. a încasat în contul firmei, conform extraselor de cont bancare, suma totală de 10.748.730 lei, din care TVA în sumă de 2.080.399 lei, baza impozabilă fiind de 8.668.330 lei. Această sumă reprezintă c/valoarea mărfurilor vândute de inculpatul A. diverşilor beneficiari persoane juridice.

În perioada ianuarie - septembrie 2012, aşa cum a reieșit din deconturile de TVA, D 300, întocmite şi depuse de inculpat la organele fiscale (vol. II, f. 125-137), S.C. C. S.R.L. a declarat livrări de bunuri în valoare netă de 7.110.705 lei cu TVA colectată în sumă de 1.706.569 lei (anexa 1 la suplimentul raportului de constatare tehnico-științifică,).

Prin compararea încasărilor prin conturile deschise la Banca E. - Sucursala şi la F. – Sucursala cu sumele înscrise în Deconturile de TVA, cod 300, depuse de societate în perioada supusă inspecţiei fiscale s-a stabilit o diferenţă de venituri nete nedeclarate care se constituie ca bază impozabilă suplimentară pentru impozitul pe profit în sumă de 1.557.626 (8.668.330 - 7.110.705), cu o TVA de colectată în sumă de 373.831 lei.

Faptul că încasările efectuate prin contul deschis la băncile menţionate, în sumă totală de 10.748.731 lei, reprezintă încasări din vânzări mărfuri de la clienţi persoane juridice sau încasări din vânzări cu numerar depuse de inculpatul A., a rezultat din extrasele de cont unde în coloanele "descrierea tranzacţiei" sunt înscrise denumirile clienţilor, precum şi menţiunile "cv marfă", "cv fct", "cv factură marfă", "încasări din vânzări", „avans marfă”, etc. În aceeaşi perioadă (ianuarie - septembrie 2012), au fost depuse şi deconturile de TVA cu sumele reprezentând veniturile declarate de administratorul societăţii comerciale (D 300, întocmite şi depuse de contribuabil).

Ca urmare, diferenţa de venituri nedeclarată în sumă de 1.557.626 lei a reprezentat bază impozabilă pentru determinarea impozitului pe profit suplimentar datorat de societatea comercială în sumă de 249.220 lei (1.557.626 x 16%). La această datorie suplimentară s-a mai adăugat şi TVA de plată suplimentar aferent veniturilor neînregistrate în sumă de 373.831 lei (1.557.626 x 24%). În acest fel, prejudiciul total cauzat bugetului de stat a fost în sumă de 623.051 lei.

Cele descrise mai sus au rezultat din datele privind tranzacţiile comerciale derulate de S.C. C. S.R.L., date comunicate de unităţile bancare în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Prin încheierea nr. 2 din 05.01.2016 a Tribunalului Suceava s-a autorizat obţinerea de la F. SA, Banca N. şi Banca E. SA a datelor privind tranzacţiile financiare efectuate de inculpatul A. şi de către S.C.C. S.R.L., date din care a rezultat faptul că persoana împuternicită pe contul S.C.C. S.R.L. era inculpatul A. care a efectuat numeroase operaţiuni de depunere şi retragere numerar sau de încasare prin intermediul contului bancar.

Sumele încasate de S.C. C. SRL au rezultat din extrasele de cont puse la dispoziţie de către Banca F. şi de către Banca E.. Inspectorii antifraudă au întocmit situaţia centralizată a încasărilor prin cont bancar, deschis la cele două unităţi bancare, încasări efectuate cu titlu de contravaloare factură, contravaloare marfă, avans marfă, situaţie din care a rezultat că în perioada ianuarie – august 2012, în contul deschis la Banca E SA, S.C. C. SRL a încasat suma de 8.186.666,62 lei, iar în contul deschis la Banca F. a încasat în perioada 1 ianuarie 2012- 31 septembrie 2012 suma totală de 2.562.064,12 lei.

Astfel, Tribunalul a reţinut că prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, constând în omisiunea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, în toate cele trei modalităţi descrise mai sus, s-a produs bugetului de stat un prejudiciu total în sumă de 2.786.572 lei, din care 372.850 lei reprezintă impozit pe profit şi 2.413.722 lei reprezintă TVA .

Săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de evaziune fiscală în modalităţile descrise mai sus a rezultat atât din probele expuse la descrierea fiecărui mod de operare, cât şi din procesul-verbal de control nr. 126456 din 1.11.2012, întocmit de Garda Financiară – Secţia Judeţeană, prin care s-a stabilit faptul că în perioada ianuarie 2012 – iulie 2012, S.C. C. SRL a efectuat mai multe achiziţii intracomunitare şi achiziţii interne de mărfuri ce nu au fost înregistrate sau au fost înregistrate incomplet în evidenţa contabilă a firmei, constatându-se că la data controlului societatea avea un stoc scriptic de mărfuri în valoare de 6.594.019 lei. Organul de control a stabilit faptul că prin neînregistrarea veniturilor în suma menţionată anterior, inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 95.913 lei şi a unei TVA în sumă de 1.582.565 lei.

Procesul-verbal de control s-a coroborat cu raportul de inspecţie fiscală nr. F-SV195 din 05.03.2013 întocmit de ANAF – AJFP, raport prin care s-a constatat că administratorul SC C. S.R.L. nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii toate achiziţiile intracomunitare şi interne de mărfuri şi, implicit, veniturile obţinute. În ceea ce priveşte operaţiunile comerciale neînregistrate, organele de control fiscal au avut în vedere declaraţiile D 300, D 394, realizând verificări încrucişate cu datele declarate de partenerii SC C. S.R.L. Extinzând verificările, la analiza încasărilor şi plăţilor efectuate prin contul deschis la Banca E, s-a constatat o bază impozabilă suplimentară în sumă de 1.499.139 lei pentru care societatea datorează impozit pe profit în sumă de 239.862 lei şi TVA în sumă de 1.024.787 lei. De asemenea, s-a stabilit că societatea nu a înregistrat şi declarat achiziţii intracomunitare în sumă de 1.948.031 lei, stabilindu-se o valoare de livrare a acestor mărfuri prin aplicarea unui adaos comercial de 10 % la suma de 2.142.834 lei, cu o bază impozabilă suplimentară în sumă de 194.803 lei.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de către specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi prin suplimentul la acest raport care au fost întocmite pe baza declaraţiilor informative din baza de date a ANAF, pe baza datelor privind tranzacţiile financiare derulate prin conturile deschise la Banca E. și F. de către S.C. C. S.R.L., a documentelor contabile puse la dispoziţie de o parte dintre partenerii societăţii cercetate, s-a stabilit modalitatea de prejudiciere a bugetului de stat de către inculpatul A.. Astfel, s-a stabilit faptul că achiziţiile intracomunitare de bunuri efectuate în ianuarie – iunie 2012 nu au fost înregistrate integral în evidenţa contabilă a firmei şi, ca urmare, nu au fost declarate organelor fiscale taxele şi impozitele aferente veniturilor realizate din comercializarea acestor bunuri pe piaţa internă, fiind cauzat în această modalitate un prejudiciu total bugetului de stat în sumă de 632.660 lei.

Prin acelaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică s-a stabilit faptul că în perioada anului 2012, inculpatul nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a declarat livrări de mărfuri, în sumă totală de 1.557.626 lei, operaţiune prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 623.051 lei, iar prin vânzarea stocului de marfă existent în patrimoniul S.C. C. S.R.L. la sfârşitul lunii iunie 2012 şi neînregistrarea veniturilor obținute, inculpatul a cauzat un prejudiciu de 1.530.861 lei.

De asemenea, au fost audiaţi reprezentanţii mai multor societăţi cu care SC C. S.R.L. figura că a derulat operaţiuni comerciale, unii dintre aceştia confirmând realitatea tranzacţiilor şi indicându-l pe cel care a reprezentat această societate ca fiind inculpatul A., iar alţii au precizat că nu-l cunosc pe inculpat şi că nu au încheiat relaţii comerciale cu acesta sau cu SC C. S.R.L.

Astfel, martorul .. a arătat că era administrator şi asociat unic la S.C. .. S.R.L., cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicata şi activitatea de producere tablă. Martorul a relatat că în cursul anului 2012 a livrat tablă către S.C. C. SRL în valoare de 6.956,24 lei, respectiv 74.000 lei, discuţiile despre tranzacţia financiară fiind purtate cu inculpatul A., pe care martorul l-a recunoscut în fotografia ce i-a fost prezentată. Contravaloarea mărfii livrate i-a fost achitată în avans, prin transfer bancar, de către inculpat.

Martorul .. a declarat că era asociat şi administrator la S.C. .. S.R.L., cu obiect principal de activitate comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii, precum şi efectuarea de lucrări de construcţie. Acesta a arătat că a derulat o singură tranzacţie comercială cu S.C. C. SRL, constând în achiziţia cantităţii de 1.670 kg oţel beton, în valoare de 4.762,84 lei, fiind emisă factura fiscală nr. 179 din 30.04. 2012. Bunurile au fost achitate în numerar, potrivit chitanţei nr. 1022 din 30.04.2012. Martorul l-a indicat pe inculpatul A. ca fiind persoana cu care a discutat în legătură cu achiziţia de material feros ce a făcut obiectul facturii fiscale menţionate anterior.

În completare a venit şi declaraţia martorului ... administrator al S.C. ...S.R.L, cu obiect principal de activitate comerţul cu materiale de construcţii. Martorul a relatat că în cursul anului 2012 a achiziţionat de la inculpatul A. diferite cantităţi de fier beton şi plasă sudată, fiindu-i emise facturile fiscale nr. 1010 din 04.03.2012, nr. 1012 din 14.03.2012 şi nr. 1013 din 16.03.2012. Marfa a fost adusă la sediul societăţii administrată de martor de către vehiculele S.C. C. SRL şi a fost achitată numerar, în sumă de 4.999,99 lei, iar diferenţa în sumă de 69.705,86 lei, prin virament bancar.

Martora ... era administrator al S.C. .. S.R.L având obiect principal de activitate comerţul cu materiale de construcţii. Aceasta a relatat că în cursul anului 2012 nu a derulat relaţii comerciale cu S.C. C. SRL şi nu a achiziţionat materiale de la această firmă. De asemenea, a arătat că nu îl cunoaşte pe inculpatul A., dar că în cursul anului 2012 a achiziţionat material lemnos de la S.C. .. S.R.L., societate despre care a aflat de la organele de poliţie că este cercetată pentru săvârşirea de fapte penale.

Martorul .. era administrator al S.C. .. S.R.L., cu obiect principal de activitate producţia de cuie. Martorul a declarat că a achiziţionat în luna martie 2012 cantitatea de 15.000 kg oţel beton de la societatea administrată de inculpatul A., fiindu-i emisă factura fiscală nr. 1011. Contravaloarea mărfii a achitat-o parţial (10.000 lei), prin virament bancar, diferenţa nefiind achitată.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal de către inculpatului A., Tribunalul Suceava a reținut următoarele:

Având în vedere încheierea nr. 352/08.12.2015, pronunţată în dosarul nr. ../86/2015 de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava (vol. IV, f. 9), s-a solicitat comunicarea imediată şi în condiţii de confidenţialitate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare a conturilor deschise la unităţile bancare din România, atât ca titular de conturi, cât şi ca împuternicit pe conturi, de următoarele persoane juridice şi fizice: S.C. C. S.R.L.), D.– persoană fizică şi A. – persoană fizică..

Din adresa nr. PCV/10847/14.12.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare (vol. IV, f. 13), cu anexele aferente au rezultat următoarele:

1. S.C. C. S.R.L. (actuala SC B. SRL, figura în baza de date a acestei instituţii cu: cont deschis la data de 19.03.2012 şi închis la data de 25.07.2013 la Banca N..; cont deschis la data de 19.03.2012 şi închis la data de 20.03.2015 la Banca F. SA; cont deschis la data de 09.01.2012 la Banca E, S.A..

2. A. – persoană fizică - figura în baza de date a acestei instituţii cu cont deschis la data de 30.03.2012 la BANCA E. S.A..

3. D. – persoană fizică– nu este client la bănci.

Deşi S.C. C. S.R.L. a avut cont deschis la Banca N., din datele transmise de această unitate a rezultat că inculpatul nu a derulat afaceri comerciale prin acest cont.

Pe conturile S.C. C. S.R.L. deschise la Banca E. S.A. şi Banca F.a efectuat operaţiuni doar inculpatul A. până la sfârşitul lunii septembrie 2012, acesta fiind singura persoană care avea specimen de semnătură şi care efectua operaţiuni de depunere, retragere, plăţi, etc.

În perioada aprilie 2012 – iunie 2012, în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., inculpatul A. a dispus transferul sumei de 478.000 lei, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Cu privire la suma menţionată mai sus, inculpatul a transferat suma totală de 478.000 lei cu titlu de „returnare creditare societate” în contul său personal deschis la Banca E. Transferul acestei sume a fost efectuat cu menţiunea „returnare creditare societate” pentru a disimula şi ascunde originea ilicită a sumei, în condiţiile în care inculpatul nu a depus niciun document contabil sau alt înscris din care să rezulte că a împrumutat vreodată societatea şi nici nu a făcut dovada că a dispus de venituri licite (din alte surse) pentru a realiza astfel de operaţiuni.

Astfel în perioada aprilie 2012 – iunie 2012, inculpatul A. a dispus transferul sumei totale de 478.000 lei din contul S.C.C. S.R.L. (deschis la Banca E. S.A.), în contul persoanei fizice A. (deschis la BANCA E. S.A.), după cum urmează: suma de 282.000 lei, la 02.04.2012; suma de 196.000 lei, la 20.06.2012.

Tribunalul a mai reţinut că din probele administrate a rezultat că societatea a fost administrată până la dizolvarea acesteia, în ianuarie 2013, doar de către inculpatul A., astfel încât cesiunea părţilor sociale a fost doar aparentă, de natură să abată atenţia de la persoana care a adus prejudicii bugetului de stat prin modul de derulare, înregistrare şi declarare a operaţiunilor comerciale desfăşurate. Din analiza modului de săvârşire a infracţiunilor, a modului de cesionare a părților sociale, a persoanei căreia i s-au cedat părţile sociale (fără ocupaţie, cu o stare materială precară), a rezultat fără îndoială scopul de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi obţinerea de venituri ilicite prin înfiinţarea firmei în vederea derulării de activități evazioniste pentru o scurtă perioadă de timp (aproximativ 9 luni), cu rularea unor sume mari de bani, distrugerea sau ascunderea intenţionată a evidenței contabile, abandonarea societăţii unei persoane cu o situație materială precară în schimbul unei sume infime (300 lei).

S-a evidenţiat şi faptul că, deşi la data de 16.07.2012 societatea economică şi-a schimbat administratorul şi asociatul unic prin cesiunea parţială a părţilor sociale, sediul social al firmei a rămas tot la.., la domiciliul inculpatului A., până la data efectuării menţiunilor la ONRC, respectiv luna ianuarie 2013, iar în această perioadă lui D. nu i s-a acordat acces la conturile bancare ale societăţii. În cele şase luni de funcţionare efectivă, SC C. SRL a rulat sume foarte mari în lei şi valută, respectiv a făcut plăti certe în valută prin contul bancar către furnizori din state membre UE, în sumă de 1.669.241 euro, a avut încasări totale prin conturi de 10.748.731 lei, din care a retras numerar 1.665.400 lei, iar suma de 478.000 lei a transferat-o în contul său personal. După cesionarea părţilor sociale ale societăţii, tot inculpatul A. a depus în continuare declaraţia cod D300 până la sfârşitul anului 2012.

De asemenea, niciuna dintre persoanele audiate, dintre cele care figurau că au avut relaţii comerciale cu SC C. SRL, nu l-au indicat pe D. sau pe vreo altă persoană ca fiind cei cu care au negociat sau tranzacţionat în numele acestei societăţi.

Faptul că inculpatul A. era cel care reprezenta S.C. C. S.R.L. şi efectua operaţiunile comerciale, a rezultat atât din declaraţiile persoanelor audiate şi care l-au identificat pe acesta ca fiind persoana cu care au purtat discuţii şi au derulat afaceri, cât şi din faptul că tranzacţiile financiare comunicate de către Banca E. şi Banca F poartă semnătura inculpatului. De asemenea, mare parte dintre facturile puse la dispoziţie de către martori sunt semnate de către inculpat, sau este menţionat numele acestuia ca reprezentant al S.C. C. S.R.L. Deşi inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu ştie carte, declarând că nu ştie să scrie, acesta este posesor a permisului de conducere seria S... din data de 18.02.2011.

În continuare Tribunalul a reţinut că prin decizia CCR nr.418 din 19.06.2018 publicată în M.O nr. 625 din 19.07.2018 s-a statuat că dispozițiile art.29 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.16 din 8 iunie 2016, încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituționale ale art.1 alin.(5), dar și principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art.23 alin. (12) din Constituție și la art.7 din Convenție.

Reglementarea infracţiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă logică doar în condiţiile în care autorul acestei infracţiuni este diferit de autorul infracţiunii predicat. Practic, incriminarea analizată vizează o tăinuire, iar tăinuirea poate fi comisă doar de o persoană diferită de autorul infracţiunii din care provin bunurile tăinuite.

Astfel, având în vedere considerentele deciziei mai sus indicate Tribunalul Suceava a reţinut în sarcina inculpatului doar modalitatea alternativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constând în transferul sumei de 478.000 lei cu titlu de „returnare creditare societate” în contul său personal deschis la Banca E. S.A.

Cu privire la legea penală mai favorabilă inculpatului Tribunalul a reţinut că legea veche creează pentru inculpat, în ansamblu, o situație mai bună.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a reţinut că vinovăţia inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Cum pedeapsa rezultantă este mai mare de 3 ani închisoare, modalitatea de executare a pedepsei nu poate să fie decât cu executare efectivă. Sub acelaşi aspect s-a evidenţiat prejudiciul foarte mare produs de inculpat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii principale de evaziune fiscală şi sumele mai mult decât modice achitate de inculpat, fapt care susţine ideea că pentru a se asigura scopul pedepsei stabilite în cauză aceasta trebuie să fie executată efectiv de inculpat.

Latura civilă

În cursul cercetării judecătoreşti Statul Român prin A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 2.786.522 lei, reprezentând:

- taxa pe valoarea adăugată 2.413.722 lei

- impozit venit microîntreprinderi 472.850 lei

Totodată, partea civilă a solicitat şi acordarea accesoriilor fiscale aferente prejudiciului reţinut, calculate de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării efective.

 De asemenea, tribunalul a avut în vedere că inculpatul A. a achitat din prejudiciul cauzat suma de 6.600 lei, sumă ce a fost scăzută din prejudiciul stabilit în cauză în cuantum de 2.786.522 lei.

În cauză s-a făcut dovada faptei ilicite a inculpatului şi a vinovăţiei acestuia, iar întinderea prejudiciului a rezultat din probele administrate în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 397 alin.1 rap. la art. 25 alin.1 Cod procedură penală, instanța de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - ANAF – și a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 2.779.972 lei (rest neachitat), reprezentând impozit pe profit şi TVA, sumă la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere conform Codului de procedură fiscală de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului principal.

Măsuri asiguratorii:

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Având în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 249 Cod de procedură penală, precum şi faptul că prin infracţiunea săvârşită de inculpaţi a fost prejudiciat bugetul de stat, prejudiciu care nu a fost acoperit în totalitate, iar luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în temeiul articolului 404 alin.4 lit.c C.p.p. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. ../P/2012 din data de 05.09.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului A., menţionate în ordonanţă.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a formulat apel inculpatul A., criticând soluţia pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de apel fiind consemnate în încheierea de dezbateri din data de 18.02.2019 care face parte integrantă din prezenta decizie.

La data de 28.01.2019, a fost înaintat la dosar și apelul declarat de avocat ... împotriva încheierii de şedinţă din 25.01.2019, având ca obiect înlăturare omisiune vădită, pronunţată de Tribunalul Suceava, în acelaşi dosar.

Inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. 5 raportat la dispoziţiile art. 16 alin. l lit. a Cod procedură penală, pentru infracţiunea de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, întrucât aceasta nu există.

În motivarea solicitării inculpatul a arătat că la dosar nu se regăseşte dovada confirmării de primire, de către inculpat, a vreunei notificări făcută în acest sens. Singura persoana care a luat cunoștință de această procedură a fost soţia inculpatului care s-a prezentat în faţa organelor de control indicând lipsa inculpatului din localitate în luna august 2012. Nu i s-a pus în vedere nimic acestei persoane, privitor la prezentarea soţului pentru o altă dată, neexistând oricum vreun cadru legal pentru acest demers, așa încât prezenţa soţiei inculpatului nu poate fi considerată o dovadă a îndeplinirii procedurii de aducere la cunoştinţa inculpatului asupra controlului. Lipsa de la sediu a reprezentanţilor societăţii la momentul efectuării deplasărilor inspectorilor ANAF în teren nu poate constitui o încălcare a legii şi nici o îndeplinire a procedurii privind înştiinţarea inculpatului de efectuarea controlului.

Singura modalitate de a dovedi existenţa refuzului, este dovada prezentării luării la cunoştinţă, de către inculpat a convocării, prin semnarea documentului ce confirmă primirea înştiinţării.

Pentru același temei, fapta nu există, inculpatul a solicitat achitarea și pentru infracţiunea de spălare de bani, apreciind că prima instanță a făcut o eroare în concluzionarea vinovăţiei inculpatului, cu privire la returnarea sumei de 478.000 lei reținând că „inculpatul nu a depus niciun document contabil ori alt înscris din care să rezulte că a împrumutat vreodată societatea", afirmație care, în contextul cauzei, este lipsita de relevanta. Inculpatul nu deţinea și nu mai deţine nici în prezent niciun document contabil al societăţii, deci nici înscrisuri privind creditarea societăţii. Pe de altă parte, cum acuzaţia era cea privind lipsa unei creditări a societăţii, acuzării îi revenea obligaţia de a prezenta dovezi în acest sens, iar faptul că nu mai există documente în acest sens nu poate crea o prezumţie că acest lucru nu a avut loc.

Temeiurile pe care instanţa de fond şi-a bazat soluţia de condamnare se referă la transferul, în două rânduri, a celor două sume de bani din contul societăţii în contul personal al inculpatului, însă în realitate este vorba de o restituire a aportului asociatului adus în cadrul societăţii, aspect pe care nu îl ştiau cei care au întocmit expertiza contabilă şi nici instanța pentru că nu există documente în acest sens.

În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.(l) lit.(b), alin.(3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.(2) Cod penal 1968, apărarea a arătat că probele administrate în vederea stabilirii valorii prejudiciului sunt constituite din rapoartele întocmite de inspectorii ANAF, specialiştii din cadrul parchetului şi alți agenţi ai părţii civile. Însă, prin prisma dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale a României, nr. 72 din 29.01.2019, prin care s-a admis excepţia de neconstituționalitate a prevederilor art. 2331 alin.(2) şi (3) din OG 92/2003 precum şi cele ale art. 350 din Legea nr. 207/2015, următoarele mijloace de probă sunt nelegale: procesul-verbal de control nr. 126456 din 01.11.2012, raportul de inspecţie fiscală nr. F-SV 195 din 05.03.2013; raportul de constatare tehnico – ştiinţifica și suplimentul la raportul de constatare tehnico – ştiinţifică.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate de prima instanță, inculpatul solicită reducerea cuantumului şi aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea sub supraveghere în raport de legea penală mai favorabilă.

Inculpatul a considerat că nu i s-a asigurat un cadru procesual echitabil şi că i s-a încălcat dreptul la un proces corect prin netemeinica verificare a înţelegerii, de către acesta, a consecinţelor soluționării cauzei în procedura recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 Cod procedură penală, având în vedere că are numai patru clase. Precizează că, din lecturarea încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din 02.05.2018, a constatat faptul că instanţa nu a realizat decât o audiere formală a inculpatului, fără să se asigure că acesta este conştient de efectele cererii sale şi dacă are completa reprezentare a impactului acestora asupra derulării procedurii şi asupra stabilirii pedepsei raportat la acuzaţiile pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Un alt aspect invocat de către inculpat îl constituie atitudinea apărătorului ales, care nu a realizat o apărare efectivă.

Examinând apelul din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 şi urm. Cod de procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de inculpatul A. este fondat numai prin prisma faptului că a achitat parte din prejudiciul cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală, celelalte motive fiind considerate neîntemeiate.

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor apelantului, Curtea apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcţie de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existenţa faptelor şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul acuzaţiei penale.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv, din legile speciale, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidentă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, cea anterioară, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat.

În ceea ce priveşte condamnarea inculpatului pentru infracţiunile deduse judecății, Curtea constată că prima instanță a avut în vedere principiul ultraactivităţii legii penale mai favorabile, în aplicarea art. 5 Cod penal și, în acord cu instanţa de fond, raportat la ansamblul regimului sancţionator al faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., detaliat în considerentele sentinței, constată că dispoziţiile legii în vigoare la momentul săvârșii faptelor sunt mai favorabile acestuia.

Inculpatul A., prin motivele de apel, critică lipsa de diligență a judecătorului fondului în a verifica dacă el a înțeles consecinţele soluționării cauzei în procedura recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 Cod procedură penală, având în vedere că are numai patru clase, coroborat cu faptul că avocatul ales nu i-a asigurat o apărare efectivă.

Curtea, verificând lucrările dosarului, constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales încă din faza de urmărire penală, în acest sens existând, în vol III din dosarul de urmărire penală, delegațiile avocaților .. (datată 04.08.2016) și .. (22.08.2017). În prezența acestuia din urmă, inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declarație în faza de urmărire penală. După sesizarea instanței, în procedura de cameră preliminară, inculpatului i s-a comunicat rechizitoriul, a fost înștiințat cu privire la obiectul procedurii, precum și termenul în care putea invoca cereri și excepții. Din conținutul dovezii de primire a procedurii de comunicare rezultă că inculpatul a primit personal actele trimise de instanță.

Întrucât nu au fost invocate cereri și excepții de niciuna dintre părți și nici de instanță din oficiu, prin încheierea din data de 9 ianuarie 2018 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății cu privire la infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

După începerea judecății, la termenul din data de 21.03.2018, s-a prezentat inculpatul A., asistat de avocat ... care substituia pe avocat ales .. solicitând amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, cerere admisă de către instanță.

La termenul de judecată din data de 2 mai 2018 s-a prezentat inculpatul A., asistat de avocat .., iar instanța i-a pus în vedere inculpatului, în conformitate cu disp. art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinută în sarcina sa. Totodată, i s-au adus la cunoștință dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, care prevăd că în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

Inculpatul A. a precizat instanţei că este de acord să se prevaleze de procedura simplificată, arătând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lui prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

La solicitarea apărătorului ales, pentru a depune înscrisuri în circumstanțiere, cauza a fost amânată pentru data de 30.05.2018, apoi, pentru ca inculpatul să achite o parte din prejudiciu, s-a dispus amânarea la data de 12.09.2018.

În toată această perioadă, inculpatul nu a invocat vreun viciu de procedură. Din studierea încheierilor de ședință de la instanța de fond nu se remarcă o situație contradictorie sau conflictuală între inculpat și apărătorul ales.

De asemenea, la dezbaterea cauzei în fond, procurorul a prezentat situația de fapt, încadrarea juridică și prejudiciul cauzat, apărătorul inculpatului a solicitat reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 Cod penal și reducerea pedepsei conform art, 396 alin. 10 Cod de procedură penală și art. 76 Cod penal, iar ca modalitate de executare a considerat că suspendarea executării pedepsei rezultante îl va determina pe inculpat să dea dovadă de bună-credință și să achite din prejudiciu pe cât posibil. Inculpatul, în ultimul cuvânt, a precizat că își ia angajamentul să plătească în continuare din prejudiciul stabilit.

Se observă astfel că inculpatului i-au fost respectate toate drepturile procesuale, iar prin admiterea cererii de a fi judecat în procedura recunoașterii învinuirii nu i s-a adus nicio vătămare, instanța apreciind că la dosar sunt suficiente și concludente probe, pe care inculpatul nu le-a contestat sub aspectul legalității în procedura de cameră preliminară.

Curtea afirmă că procedura judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de dispoziţiile procedurale actuale, respectiv art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod de procedură penală, reprezintă de fapt o procedură abreviată ce are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite condiţiile din dispoziţiile menţionate.

Potrivit art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

Art. 375 alin. 1 Cod de procedură penală prevede că, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. 4, instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.

Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri (375 alin. 2 din noul Cod de procedură penală).

 Potrivit art. 375 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. 5 – 10.

În litigiul supus analizei instanţei de apel, astfel cum rezultă din hotărârea apelată, au fost aduse la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. 4 şi art. 375 din noul Cod de procedură penală, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

Astfel, din actele şi lucrările dosarului, așa cum s-a menționt anterior, rezultă că instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile care reglementează procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, consecinţele, precum şi efectele pe care le produce, în prezenţa apărătorului ales al inculpatului.

Instanţa de fond a atras atenţia inculpatului prezent la judecată asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea procedurii recunoaşterii învinuirii, dând citire, în sinteză, rechizitoriului pe care i l-a comunicat în procedura camerei preliminare, procedând la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoaşterii faptelor descrise în actul de sesizare. Această ascultare a inculpatului cu privire la recunoaşterea vinovăţiei nu are natura juridică a unui mijloc de probă, ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. Caracterul obligatoriu al acestei activităţi procesuale este corelativ dreptului inculpatului de a opta pentru procedura simplificată. Textul de lege prevede ascultarea inculpatului, iar nu audierea acestuia după procedura de drept comun, astfel încât neconsemnarea unei declarații în care inculpatul să-și expună punctul de vedere cu privire la faptele reținute în rechizitoriu, nu poate fi considerată împotriva legii, de vreme ce a recunoscut faptele așa cum erau reținute în actul de sesizare.

După ascultarea inculpatului, instanţa de fond a admis cererea de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 Cod procedură penală. După acest moment, inculpatul nu mai poate renunţa pe parcursul procesului penal asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunţarea la apel). Totodată, prin recunoaşterea faptelor în modalitatea în care au fost descrise în actul de sesizare, inculpatul a recunoscut implicit şi cuantumul prejudiciului produs prin comiterea acestora, astfel încât, în mod corect, instanţa de fond s-a raportat în stabilirea încadrării juridice a faptelor de evaziune fiscală la această valoare.

Ca urmare, Curtea consideră că motivul de apel prin care inculpatul invocă faptul că nu a înțeles ce înseamnă procedura recunoașterii învinuirii, iar apărătorul său ales nu i-a explicat care sunt consecințele, în special asupra obligării sale la acoperirea prejudiciului, neasigurându-i o apărare efectivă, este vădit nefondat, nefiind îndeplinite condițiile privind vicierea consimțământului său.

Nemulțumirea inculpatului are mai degrabă ascendență în pronunțarea unei pedepse cu executare de către instanța de fond, însă este de menţionat că judecarea potrivit procedurii simplificate nu conferă inculpatului un drept la aplicarea minimului special al pedepsei redus cu o treime, instanţa de judecată procedând la individualizarea pedepsei prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal vechi, având în vedere noile limite speciale, ca urmare a aplicării art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală. Deopotrivă, inculpatul nu dobândeşte un drept la obţinerea suspendării sub supravegherea executării pedepsei.

Constată Curtea că, prin motivele de apel invocate în scris și prin declarația dată la instanța de control judiciar, inculpatul a negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. a) Cod de procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969. Totodată, a arătat că nu recunoaște cuantumul prejudiciului stabilit în raport cu infracțiunea de evaziune fiscală.

Curtea, în vederea stabilirii elementelor necesare angajării răspunderii penale va indica prealabil coordonatele normative în care poate fi soluţionat conflictul de drept dedus judecăţii.

Potrivit art. 4 din Legea 241/2005, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:

 a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În aplicarea textelor de lege mai sus indicate, Curtea reţine ca fiind corectă evaluarea instanţei de fond în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, precum și de spălarea banilor.

Făcând o analiză proprie a materialului probator, instanţa de control judiciar reţine aceeaşi situaţie în fapt şi încadrare în drept cu cea reținută și redată în mod exhaustiv de către instanța de fond, astfel încât va puncta doar asupra criticilor invocate.

În acest sens, inculpatul invocă faptul că la dosar nu se regăseşte dovada confirmării de primire, de către inculpat, a vreunei notificări de a se prezenta la sediul Gărzii Financiare.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că la data de 03.08.2012 s-a trimis prin mandat poștal de către organele de control ale Gărzii Financiare invitația nr. 0303952 din aceeași dată, prin care inculpatul A. era invitat la sediul instituției (cu indicarea exactă a destinației) la data de 10.08.2012, cu Registrul Unic de Control, documentele financiar contabile de la înființarea societății până la zi, balanțe de verificare, registru de casă etc.

Conform Notei de constatare întocmită de către comisarii Gărzii Financiare, la data de 10.08.2012 s-a prezentat soția inculpatului, care a semnat prin punerea degetului, o notă explicativă în care precizează că A. nu s-a putut prezenta cu documentele de evidență contabilă ale SC C. SRL pentru că este plecat prin țară pentru a vinde cazane.

La această dată, 10.08.2012, s-a emis o nouă invitație pentru inculpatul A., cu termen de prezentare la data de 15.08.2012, înscris care a fost înmânat soției acestuia semnând prin punerea degetului. Inculpatul nu a dat curs nici acestei invitații.

Infracţiunea prev. de art. 4 din Legea 241/2005 presupune cerinţa preexistenţei unei somaţii adresate contribuabilului sau reprezentanţilor acestuia de către organele competente, care să prevadă obligaţia privind prezentarea documentelor legale şi a bunurilor din patrimoniul contribuabilului. Această cerinţă realizează conţinutul unei situaţii premisă.

În prezenta cauză, somaţia pe care organul competent a emis-o către inculpat (contribuabil) prin care îi cerea, cu respectarea legii, să prezinte documentele contabile ale societății, îndeplinea sub aspectul condițiilor de formă și de conținut dispozițiile legale, având destinatar determinat şi obiect bine precizat. Organul fiscal poate solicita, potrivit Codului de procedură fiscală, punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

Relativ la dovada că somaţia a fost primită de contribuabil sau reprezentantul său, ori că aceasta a fost comunicată potrivit dispoziţiilor legale, pe care organul fiscal trebuie să o facă, Curtea constată că prin înmânarea somației soției inculpatului, persoană majoră din familie care nu suferă de vreo afecțiune care să îi vicieze discernământul, sunt respectate dispozițiile civile privind procedura de comunicare, legea necerând ca somația să fie înmânată personal celui căruia îi este destinată.

Curtea constată că elementul material al infracţiunii constă în refuzul nejustificat al inculpatului A. de a prezenta organelor competente documentele legale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, sau la data indicată pe somație, așa cum este situația de fapt din speță.

În cauză sunt îndeplinite și condițiile refuzului nejustificat, respectiv neprezentarea de către subiectul activ a documentelor, către organele abilitate, este nemotivată, deși prezentarea era posibilă, dar acesta nu a făcut-o.

Urmarea imediată produsă prin refuzul nejustificat al subiectului activ constă în cauzarea unei stări de pericol pentru societate, mai exact pentru relaţiile sociale ocrotite, deoarece, în lipsa cunoaşterii documentelor legale sau a bunurilor din patrimoniul contribuabilului, au sporit posibilităţile săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală ori a altor forme de sustrageri de la plata obligaţiilor fiscale.

Fiind vorba de o infracţiune de pericol, deşi există, legătura de cauzalitate nu trebuie probată, aceasta rezultând din simplul fapt al efectuării integrale a elementului material al infracţiunii (ex re).

Din punct de vedere subiectiv, refuzul nejustificat trebuie să aibă loc în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ceea ce înseamnă că fapta este infracţiune numai dacă se comite cu intenţie directă.

Inculpatul A. a săvârșit fapta cu intenţie directă, acesta prevăzând starea de pericol pentru relaţiile sociale şi a urmărit această consecinţă prin refuzul prezentării documentelor solicitate de organele competente.

Relativ la infracțiunea de spălarea banilor săvârșită în formă continuată, prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, inculpatul a susținut că transferul celor două sume de bani (în total de 478.000 lei) din contul societăţii în contul său personal, este, în realitate, o restituire a aportului asociatului adus în cadrul societăţii, aspect pe care nu îl ştiau cei care au întocmit raportul de constatare contabilă şi nici instanța pentru că nu există documente în acest sens.

Sub acest aspect, reține Curtea că o societate poate fi creditată pentru a nu rămâne blocată de problema lipsei de disponibilități bănești, însă înainte ca administratorii/asociații să crediteze societatea, este nevoie de întocmirea unui contract de creditare societate (contract de împrumut), pentru a se putea justifica proveniența lichidităților aduse în societate de către administrator/ asociat.

Administratorii/asociații care creditează entitatea pot percepe pentru suma împrumutată și o dobândă care se va menționa în contractul de creditare la secțiunea "Obiectul contractului" împreuna cu valoarea sumei împrumutate. Dobânda în astfel de contract este opțională si rămâne la latitudinea persoanei care acordă împrumutul dacă o percepe sau nu.

În cauză, apărarea inculpatului că, deși nu există documente de creditare a societății, în realitate, sumele retrase reprezintă „returnare creditare societate”, este doar la nivel declarativ, iar pentru a produce efecte era necesar să fie îndeplinite condițiile legale pentru ca asociatul să își împrumute propria firmă, să fie prevăzute metodele pe care acesta le avea la dispoziție sau modalitatea de recuperare a banilor împrumutați.

Or, simpla afirmație că a împrumutat societatea, care nu poate fi coroborată cu niciun mijloc de probă, în condițiile dovedirii infracțiunii predicat de evaziune fiscală, nu conduce la inexistența faptei, fiind dovedit că mutarea banilor din contul societății în contul personal al inculpatului s-a făcut pentru a crea o aparență de proveniență legală a banilor, iar prin păstrarea lor în contul societății s-ar fi dedus uşor provenienţa ilicită.

Astfel, transferul sumelor de 282.000 lei, efectuat la data de 02.04.2012, respectiv de 196.000 lei din data de 20.06.2012, așa cum rezultă din extrasele de cont de la Banca E., din contul SC C. SRL în contul persoanei fizice A., s-a realizat în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002.

Situaţia premisă constă în existenţa sumelor de bani care provin din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală producătoare de fonduri ilicite, ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni economice.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 s-a comis cu vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din infracțiunea de evaziune fiscală, ceea ce înseamnă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea lui prin comiterea acesteia.

Constată, astfel, Curtea că probele administrate dovedesc atât existența elementului material pentru fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care s-a solicitat achitarea, cât și vinovăția inculpatului, acuzațiile fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă și nu se impune pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul prev. de art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată și în privința infracțiunii predicat, de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin.(l) lit.(b), alin.(3) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2) Cod penal 1969, cu motivarea că probele administrate în vederea stabilirii valorii prejudiciului sunt constituite din procesul-verbal de control nr. 126456 din 01.11.2012, raportul de inspecţie fiscală nr. F-SV 195 din 05.03.2013, raportul de constatare tehnico – ştiinţifica și suplimentul la raportul de constatare tehnico – ştiinţifică întocmite de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 72 din 29.01.2019 s-a admis excepţia de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 2331 alin. 2) şi (3) din OG 92/2003 precum şi cele ale art. 350 alin. 1 din Legea nr. 207/2015, sunt neconstituționale.

Curtea reține că la punctele 2 și 3 din Decizia invocată s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.2331 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 cu referire la alin.(2) și (3) din același articol este neconstituțională.

Totodată, sintagma „care constituie mijloace de probă” din cuprinsul art.350 alin.(3) din Legea nr.207/2015 cu referire la alin.(1) din același articol este neconstituțională.

În prezenta cauză, procesul-verbal de control nr. 126456 din 01.11.2012 și raportul de inspecţie fiscală nr. F-SV 195 din 05.03.2013 au stat la baza formulării plângerii de către Garda Financiară, în sensul art. 198 alin. 2 teza a II-a Cod de procedură penală, dar nu constituie mijloace de probă, ci fac parte din categoria înscrisurilor prev. de art. 61 Cod de procedură penală.

În ceea ce privește Raportul de constatare și suplimentul la acesta, Curtea reține că a fost întocmit de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 74 din 26 iunie 2013 „În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.

 (4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului: a) constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii.”

Aceste dispoziții sunt în acord cu cele reglementate prin art. 172 alin. 10 Cod de procedură penală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 791/2016, la pct. 26 din considerente, se precizează: „constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor.”

Revenind la criticile inculpatului, Curtea reține că raportul de constatare tehnico-științifică și suplimentul la acest raport au fost efectuate, în acord cu considerentele Curții Constituționale, din dispoziția procurorului care a supravegheat urmărirea penală și nu au fost contestate în procedura cameră preliminară sub niciun aspect, de legalitate sau de temeinicie.

De altfel, inculpatul recunoaște infracțiunea de evaziune fiscală, dar apreciază că prejudiciul nu a fost corect stabilit, depunând în fața instanței de apel un raport extrajudiciar de expertiză financiar-contabilă cu componentă fiscală, întocmit de expert .. care, conform susținerilor acesteia, nu a consultat în prealabil dosarul, ci doar rapoartele de constatare puse la dispoziție de către inculpat și apărătorul acestuia, precum și pe baza declarațiilor verbale date de inculpat avocatului său.

Fără a stabili care este valoarea reală a prejudiciului cauzat de către inculpat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, experta concluzionează, în esență, că pentru a stabili realitatea operațiunilor de cumpărarea mărfurilor de către SC C. SRL de la SC H. SRL, respectiv G. SRL, autorii raportului de constatare ar fi trebuit să analizeze și alte documente precum avize de însoțire a mărfii, CMR-uri, ș.a., iar metoda folosită de ei pentru a concluziona asupra unor operațiuni economice este insuficientă și incertă.

Relativ la prejudiciul reținut prin rechizitoriu, în sumă de 1.530.861 lei, constituit din impozit pe profit suplimentar (87.418 lei) și TVA suplimentară aferentă vânzărilor (1.443.383 lei), experta a menționat că în ipoteza în care facturile de achiziție de mărfuri de la SC H. SRL, respectiv G. SRL sunt fictive, mărfurile neintrând niciodată în patrimoniul SC C. SRL, atunci aceste mărfuri nici nu au fost vândute și, în mod logic, nu s-a creat un prejudiciu.

Curtea reține că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată care, potrivit art. 9 alin. 1) lit. b) și alin. 3) din Legea 241/2005, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

 (3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Analizând apărările inculpatului prin prisma susținerilor expertei, în raport cu operațiunile economice derulate cu SC H. SRL, respectiv G. SRL, Curtea constată că sunt nefondate. Contrar aspectelor invocate, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în acord cu prevederile art. 103 din Codul de procedură penală. Astfel, procedura penală nu instituie o ierarhie a probelor care pot fi administrate în cursul procesului penal. Valoarea acestora nu este stabilită de lege, ci este supusă liberei aprecieri a organelor judiciare, după evaluarea de către acestea a tuturor probelor administrate. Decizia instanţei de judecată asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului a fost motivată, cu trimitere la toate probele administrate în faza urmăririi penale (și nu a avut în vedere doar raportul de constatare), pe care acesta nu le-a contestat, precum și a înscrisurilor prezentate de inculpat.

Făcând o analiză proprie a materialului probator, Curtea reține că S.C. C. SRL a efectuat achiziții de mărfuri de la SC H. SRL în sumă de 552.502 lei cu TVA aferent în sumă de 132.601 lei. Aceste tranzacții au fost declarate ca fiind efectuate în lunile ianuarie și februarie 2012, cu declarațiile fiscale D 300 cu nr. de înregistrare FSVSUCA-28837-2012 /24.02.2012 și FSVSUCA-30681-2012/26.03.2012, fapt confirmat și de declarația D 394.

S.C. C. a efectuat în aceeași perioadă achiziții de mărfuri de la SC G. SRL în sumă de 6.335.859 lei cu TVA aferent în sumă de 1.520.606 lei. Aceste tranzacții au fost declarate ca fiind efectuate în lunile martie, aprilie, mai și iunie 2012, cu declarațiile fiscale D300 cu nr. de înregistrare FSVSUCA-34737-2012/25.04.2012,FSVSUCA-38788-2012/25.05.2012, FSVSUCA -41603-2012/26.06.2012, FSVSUCA-47080-2012/25.07.2012 fapt confirmat de declarația D394.

În total, au fost declarate achiziţii de la cele două societăţi în valoare totală de 8.541.568 lei, inclusiv TVA, din care 6.888.361 lei reprezintă valoarea mărfii şi 1.653.207 lei reprezintă TVA aferentă.

În ceea ce privește operațiunea de stornare, respectiv de regularizare în minus a achizițiilor de mărfuri cu suma de 6.924.047 lei (TVA deductibil aferent de 1.661.771 lei) prin care se anulează, prin cumulat, atât achizițiile și TVA dedusă de la SC G. SRL, cât și cele deduse de la SC H. SRL, această operațiune nu figurează într-o factură și din informațiile oferite de baza de date ANAF, nu reiese că cele două firme, cărora le erau adresate operațiunile de stornare, ar fi luat la cunoștință de aceste modificări, care trebuiau înscrise în facturi și transmise furnizorilor de fapt pentru luare la cunoștință și declararea, la rândul lor, a modificărilor intervenite, așa cum prevăd disp. art. 159 alin. 1 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.

Prin urmare, concluzia specialiștilor că această operațiunea de „storno” este incorectă s-a bazat, în mod just, nu pe o apreciere subiectivă, ci și pe faptul că achizițiile de mărfuri au fost declarate inclusiv de furnizori ca efectuate pe timp de 6 luni, iar în a 7-a lună S.C. C. SRL le declară ca fiind înregistrări greșite, situație care nu se regăsește și la furnizori.

În ceea ce privește mecanismul de producere a prejudiciului la bugetul de stat prin vânzarea stocului scriptic de mărfuri existent la data de 30.09.2012, neînregistrarea și nedeclararea veniturilor realizate la organul fiscal –modalitate de producere a prejudiciului criticată de inculpat, Curtea reține următoarele:

Stocul scriptic de mărfuri aflat în gestiunea S.C. C. SRL la data de 30.06.2012, a fost stabilit pe baza datelor şi informaţiilor preluate din declaraţiile cod D 300 şi D 390, înscrisuri certe, depuse de către societate, prin reprezentantul ei, inculpatul A., pentru perioada ianuarie – iunie 2012.

Potrivit declarației cod D 300, la data de 30.06.2012, societatea comercială C. SRL avea un stoc de marfă în valoare de 5.467.358 lei care se compune din valorile declarate ale achiziţiilor interne în sumă de 7.005.772 lei, valorile declarate ale achiziţiilor intracomunitare în sumă de 4.925.864 lei şi valorile declarate ale livrărilor interne în sumă de 6.464.278 lei, valori fără adaos comercial şi TVA.

Inculpatul nu a negat realitatea depunerii acestor declarații (care se află în baza de date a ANAF) și nici nu a prezentat la control evidenţa contabilă a societăţii pentru a înlătura prezumțiile absolute deduse din probe certe. Mai mult, nu a negat constatările efectuate de specialiști în sensul că nu a dispus niciodată de spaţii de depozitare adecvate pentru mărfuri din categoria celor comercializate (fier beton) şi nici nu a arătat spațiile unde mărfurile ar fi fost transportate şi stocate pe o perioadă mai mare, pentru a putea formula alte concluzii.

În ceea ce privește calcularea prejudiciului din vânzarea stocului scriptic (parte din prejudiciul total stabilit de 2.786.572 lei), s-a reținut că la 30.09.2012 SC C. SRL avea un stoc de marfă în valoare netă de 5.467.358 lei la care s-a adăugat adaosul comercial practicat stabilit de către organul de control fiscal de 10% aplicat asupra valorii mărfii, respectiv în sumă de 546.736 lei, rezultând un stoc scriptic total de 6.014.094 lei și un TVA aferent colectat în sumă de 1.443.383 lei. Adaosul comercial aferent stocului de marfă determinat a fost considerat ca bază impozabilă suplimentară pentru impozitul pe profit. În acest fel a rezultat un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 87.478 lei (546.736 x 16%), sume ce constituie parte a prejudiciului datorat la bugetul de stat.

La aceste sume se adaugă prejudiciul produs prin neînregistrarea și nedeclararea tuturor mărfurilor provenite din achiziții intracomunitare (596.508 lei TVA + 36.152 lei impozit pe profit) și prejudiciul provenind din nedeclararea tuturor veniturilor realizate din comercializarea mărfurilor pe piața internă (373.831 lei TVA + 249.220 lei impozit pe profit).

Curtea reține că din prejudiciul total stabilit, inculpatul a achitat în faza cercetării judecătorești la instanța de fond suma de 6600 lei, iar la instanța de apel a mai achitat din prejudiciul stabilit de către instanța de fond în favoarea părții civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, suma de 15.800 lei, astfel: - 3000 lei (factura seria TS591 nr. 20100282439); 2500 lei (factura seria TS591 nr. 20100282247); 3000 lei (factura seria TS591 nr. 10000502877); 1000 lei (factura TS591 nr. 20100286178); 1000 lei (factura TS591 nr. 20100286431); 1000 lei (factura TS591 nr. 20100285751); 2300 lei (factura TS591 nr. 10000518278) şi 2000 lei (factura TS591 nr. 10000523772).

Aprecierea doamnei expert în raport de modalitatea de calcul a prejudiciului nu are în vedere înscrisurile certe aflate la dosar și în baza de date a ANAF și este în contradicție cu realitatea faptică, inculpatul neprezentând niciodată evidența contabilă. Totodată, se constată că la calcularea prejudiciului s-au avut în vedere cifrele declarate de inculpat prin decontul de TVA, declarația D 300 și raportul VIES pe considerentul că acestea reprezintă declarații cu caracter fiscal, iar după depunere acestea devin obligatorii.

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpatul apelant, în sensul că a fost greşit individualizat cuantumul pedepsei dar și modalitatea de executare, se constată că și acestea sunt nefondate.

Așa fiind, Curtea apreciază că, în alegerea pedepsei s-a avut în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor care au avut consecințe severe asupra bugetului de stat, inculpatul trebuind să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de îndatoriri, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Faptul că are doar 4 clase nu îl absolvă de răspundere și nu îi poate crea un avantaj în fața legii în raport cu alte persoane judecate pentru același gen de fapte.

Pornind de la criteriilor generale prevăzute de art. 72 din Codul penal vechi, identificat ca lege penală mai favorabilă, instanța a ținut cont de gradul de pericol concret ridicat al faptelor comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii lor și mai ales de prejudiciul cauzat bugetului de stat. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Curtea apreciază că fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, condiționează caracterul preventiv al sancțiunii care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a inculpatului și, totodată, numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală.

Văzând în ansamblu probele administrate în cursul urmăririi penale, chitanțele care atestă plata unei părți din prejudiciu, adeverința eliberată de Parohia de la domiciliu, caracterizările făcute de Primarul com. și de martorul .., precum și Ancheta socială, înscrisuri din care se desprind trăsăturile morale ale inculpatului – respectuos, cu un comportament civilizat în societate, îi ajută pe nevoiași, este demn - instanța de control judiciar reține că aplicarea unei pedepse principale în limitele legale, la nivelul mediu, cu executarea efectivă în regim de detenție satisface exigențele individualizării judiciare a pedepselor, iar trăsăturile de personalitate ale inculpatului nu pot fi considerate circumstanțe atenuante conform de art. 74 Cod penal din 1969 și nici nu converg către reducerea cuantumului pedepsei.

O atenuare a răspunderii penale a inculpatului nu se justifică cu atât mai mult cu cât prin declaraţia dată la instanța de control judiciar, inculpatul a adoptat o atitudine procesuală de nerecunoaştere, încercând să acrediteze ideea că la instanța de fond apărătorul său ales nu i-a făcut o apărare corespunzătoare, iar judecătorul nu a cercetat cu atenție probele administrate, în detrimentul său. Toate împrejurările favorabile invocate de inculpat referitoare la situația sa personală anterioară comiterii faptelor, lipsa antecedentelor penale, posibilitățile de îndreptare au fost deja reținute de instanța de fond și li s-a dat eficiența corespunzătoare, stabilindu-se pedeapsa la limita minimă, cu reținerea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.

Relativ la solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea executării pedepsei, Curtea reține că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 Cod penal din 1969 potrivit căruia suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). Or, în cauză avem un concurs de infracțiuni și pedeapsa rezultantă este de 4 ani.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, se constată că aplicarea acesteia este impusă de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, reţinute în sarcina inculpatului, context în care nu se poate dispune înlăturarea acestora şi, pe cale de consecinţă, nici a pedepsei accesorii. În plus, deşi se observă că inculpatul nu a formulat critici cu privire la conţinutul şi durata acestora, Curtea reţine că acestea sunt corect individualizate în raport de faptele pentru care inculpatul a fost condamnat.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, Curtea apreciază neîntemeiate criticile privind individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului stabilit, cât și a modalității de executare.

În conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., chiar dacă dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile, această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Curtea nu a identificat din lucrările dosarului motive de apel care să fie puse în discuție din oficiu sau erori de fapt sau de drept care să conducă la reformarea hotărârii apelate.

Față de considerentele mai sus arătate, care se adaugă celor reținute de instanța de fond, Curtea în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 237 din 11 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, pe care o va desființa în parte, numai în ceea ce priveşte acțiunea civilă și va constata că, din cuantumul total al prejudiciului la care a fost obligat de către instanța de fond, inculpatul a achitat suma de 15.800 lei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare din apel determinate de judecarea apelului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 6 Codul de procedură penală suma de 260 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul apelant A., doamna avocat ..., se înaintează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava.

În cauză, prin încheierea pronunțată la data de 25.01.2019 de către Tribunalul Suceava a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de domnul avocat .., privind îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 237 din 11.X.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. .../86/2017, în sensul de a i se acorda onorariul integral pentru asistența juridică acordată inculpatului în procedura camerei preliminare și parțial pentru faza de judecată. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, domnul avocat, în calitate de petent, a fost obligat să plătească statului suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Instanța de fond a motivat că s-a pronunţat asupra sumei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu .., ce i se cuvenea pentru prestaţia sa avocaţială în procedura de cameră preliminară şi cercetarea judecătorească prin Încheierea din data de 21 martie 2018, constatând, totodată, încetată delegaţia nr. ../20.10.2017, emisă pe numele acestuia pentru inculpatul A.

Împotriva acestei încheieri domnul avocat .. a formulat apel, care a fost atașat prezentei cauze, cu motivarea că a fost desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul A. la instanța de fond, iar la termenul de judecată din data de 21.03.2018 a solicitat încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales și acordarea onorariului din oficiu pentru asistența juridică acordată inculpatului în procedura camerei preliminare și parțial pentru faza de judecată. Încheierea din data de 21.03.2018 nu i-a fost comunicată, iar în sentința penală nr. 237/2018 pronunțată de Tribunalul Suceava nu s-a făcut vorbire despre faptul că onorariul a fost acordat printr-o încheiere anterioară, astfel încât nu avea cunoștință de faptul că instanța s-a pronunțat asupra cererii sale.

Al doilea motiv de apel se referă la faptul că a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, deși nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală.

Analizând apelul declarat de domnul avocat .., Curtea reține că este vădit nefondat. La termenul din data de 21.03.2018 domnul avocat .., având în vedere că inculpatul A. şi-a angajat apărător, a solicitat încetarea delegaţiei sale de asistenţă juridică obligatorie şi pe cale de consecinţă, acordarea în totalitate a onorariului din oficiu din camera preliminară şi acordarea parţială a onorariului pe fondul cauzei.

Instanţa a rămas în pronunţare cu privire la cererea formulată de apărătorul din oficiu, stabilind că se va pronunţa prin încheiere cu privire la cele solicitate.

Prin încheierea pronunțată la data de 21.03.2018, instanța de fond, în baza art. 91 alin. 4 Cod procedură penală a constatat încetată delegaţia pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 2598 din data de 20.10.2017, emisă pe numele apărătorului din oficiu .., pentru inculpatul A..

În baza art. 6 corob. cu art. 5 al. 1 pct. a) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, s-a dispus plata sumei de 260 lei, către avocat .., reprezentând onorariul cuvenit în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul A. pentru prestaţia avocaţială din procedura de cameră preliminară şi plata sumei de 65 lei, reprezentând 25 % din cuantumul total al onorariului de 260 lei, ce i s-ar fi cuvenit în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul A., sume avansate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Procedura penală nu prevede comunicarea acestor încheieri părților interesate, astfel încât instanța de fond nu avea obligația de a-i aduce la cunoștință în scris o copie a hotărârii, așa cum a sugerat apelantul. Reținând că onorariile au fost acordate în cuantumul prev. de Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, cererea apelantului a rămas fără obiect și în mod corect a fost respinsă.

Curtea constată că și obligarea domnului avocat la plata cheltuielilor judiciare către stat are temei legal, respectiv art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală care prevede că în cazul introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins cererea.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de domnul avocat .. împotriva încheierii pronunțată la data de 25.01.2019 de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7220/86/2017.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală domnul avocat .., în calitate de apelant, va fi obligat să plătească statului suma de 20 lei reprezentând cheltuieli judiciare determinate de judecarea apelului său.