Suspendarea soluționării contestației aflate în procedură administrativă potrivit art. 277 Cod procedura fiscală. Motivarea insuficientă a deciziei prin care s-a dispus suspendarea.

Rezumat:

Potrivit art. 277 Cod procedură fiscală organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Spre deosebire de vechiul Cod de procedură fiscală care prevedea că se poate suspenda soluționarea contestației atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, noul cod a adoptat o altă optică în sensul că prevede existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă ale bazei de impozitare.

Hotărârea:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 13.04.2018 înregistrată sub nr. .../86/2018, reclamanta S.C. A. SRL prin administrator B. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. .../14.03.2018, art. 1 şi art. 2, privind soluţionarea contestaţiei formulată, înregistrată la D.G.R.F.P.– A.J.F.P. sub nr. ../08.01.2018 şi în parte a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. ../15.11.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. ../15.11.2017, ambele întocmite de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.R.F.P., A.J.F.P., Inspecţie Fiscală, cu consecinţa obligării organului fiscal prev. de art. 14.5 Instrucţiunile aprobate prin Ordinul ANAF 3741/2015 – Serviciul Soluționare Contestații 2 din cadrul D.G.R.F.P. la soluţionarea pe fond a contestaţiei privind obligaţiile fiscale în sumă de 157.565 lei, din care impozit pe profit în sumă de 47.760 lei şi TVA în sumă de 109.805 lei, precum şi a exonerării societăţii de obligaţia de plată a sumei de 10.379 lei impozit pe profit, nedatorat; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din 06.09.2018, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, emitenta actului administrativ contestat.

Prin sentinţa nr. 1094 din 19 octombrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea având ca obiect „anulare act administrativ fiscal” formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice; a anulat în parte Decizia nr. ../14.03.2018, în sensul că a anulat dispoziţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative prevăzută la art. 1 din decizie cu consecinţa obligării organului fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative în ceea ce priveşte suma de 157.565 lei şi a menţinut dispoziţia de respingere a contestaţiei prevăzută la art. 2 din decizie privind suma de 10.379 lei; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

În motivarea căii de atac promovată pârâta a precizat că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile.

În mod greşit a reţinut prima instanţa faptul că din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei nu rezultă în ce mod concluziile organului penal ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Din cuprinsul deciziei contestate rezultă faptul că înrâurirea hotărâtoare rezidă din faptul că, în cauză, se ridică problema realităţii şi legalităţii operaţiunilor desfăşurate de S.C. A. cu o serie de agenţi economici în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au constatat că achiziţiile nu sunt justificate ca fiind pentru operaţiuni taxabile, respectiv societatea verificată, nu a evidenţiat în contabilitate toate operaţiunile de livrări şi nu a colectat TVA, scopul fiind acela de a evita impozitarea, ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar fi putut fi obţinute.

În speţă, organele de control ale intimatei au sesizat instituţiile publice în materie penală, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a iniţiat demersurile pentru efectuarea cercetării penale. În consecinţă, este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc civilul”, procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în toate actele administrative contestate au fost stabilite într-o manieră amplă starea de fapt şi de drept în ceea ce priveşte situaţia fiscală a reclamantei, rezultând că aspectele constatate sunt clare şi probate, iar din cuprinsul plângerii penale formulate de pârâtă nu rezultă necesitatea administrării unor investigaţii suplimentare de natură a lămuri aspecte invocate în cuprinsul acesteia. Faptul că în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava nu au fost întocmite acte procedurale până la acest moment nu este de natură să conducă la concluzia că măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei este inoportună.

De asemenea, măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative formulate de S.C. A. SRL este motivată corespunzător în cuprinsul deciziei nr. .../14.03.2018 şi în acest sens a invocat şi inserat dispoziţiile art. 277 alin. 1 lit. a, alin. 3 şi art. 279 alin. 5 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Soluţionarea acţiunii civile este opozabilă organelor fiscale competente, soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei adoptată de organul de soluţionare a contestaţiilor este una legală, deoarece legea impune ca acţiunea civilă din materia penală să fie opozabilă organelor fiscale în ceea ce priveşte modul de soluţionare, ceea ce presupune ca acestea să aştepte soluţia în materia penală, iar în funcţie de aceasta să respecte modul de soluţionare a acţiunii civile.

În caz contrar se ajunge la un posibil conflict de natură juridică. În plus, măsura suspendării este una judicioasă, cât timp legea o permite, iar consecinţele soluţionării separate a celor două acţiuni identice ar fi unele negative atât în ceea ce priveşte cheltuielile necesare soluţionării în două rânduri a aceleiaşi cauze cât şi posibilele neconcordanţe generate de administrarea mai anevoioasă a probelor în materie civilă, astfel încât va respinge contestaţia asupra acestui aspect.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale în sumă de 157.565 lei, din care, impozit pe profit în sumă de 47.760 lei şi TVA în sumă de 109.805 lei, stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-SV .. din 15.11.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-SV ... din 15.11.2017, care au stat la baza Plângerii penale nr. 1243 din 20.11.2017, înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi stabilirea caracterului infracţional a faptelor săvârşite, există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă rezidă din faptul că, în cauză, se ridică problema realităţii şi legalităţii operaţiunilor desfăşurate de S.C. A. SRL, cu o serie de agenţi economici în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au constatat că achiziţiile nu sunt justificate ca fiind pentru operaţiuni taxabile, respectiv societatea verificată, nu a evidenţiat în contabilitate toate operaţiunile de livrări şi nu a colectat TVA, scopul fiind acela de a evita impozitarea, ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar fi putut fi obţinute.

În completarea celor menţionate a afirmat că, potrivit doctrinei, acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor două acţiuni este săvârşirea infracţiunii sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei.

Totodată, a invocat Deciziile nr.72/1996, nr.449/2004 şi nr.95/2011 ale Curţii Constituţionale şi a arătat că prezenta speţă se circumscrie considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale menţionate, ţinând seama de faptul că, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Inspecţia Fiscală, au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, plângere penală, referitoare la S.C. A. SRL, existând suspiciunea că societatea a evidenţiat în contabilitate unele operaţiuni comerciale care nu sunt reale, nu a stornat TVA dedusă eronat, nu a înregistrat toate livrările de marfă şi nu a colectat TVA, fapt ce a condus la diminuarea obligaţiilor de plată faţă de bugetul general consolidat al statului, fapte ce constituie infracţiuni prevăzute la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Justa înţelegere a prevederilor legale menţionate duc la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

A proceda altfel, per a contrario, ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condiţiile în care organele de inspecţie fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 alin. 1 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, constatându-se indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul necesităţii suspendării soluţionării contestaţiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 5130 din 04.12.2012 pronunţată de I.C.C.J., prin care instanţa menţine decizia de suspendare a soluţionării cauzei până la definitivarea cauzei penale, apreciind că „există suspiciuni cu privire la realitatea tranzacţiilor efectuate care au fost sesizate ca fiind fictive, la existenţa unei fraude de tip carusel în care este parte şi societatea reclamantă, instanţa apreciind că autoritatea recurentă este în imposibilitate obiectivă de a soluţiona contestaţia administrativă în sensul de a stabili cu certitudine, din punct de vedere administrativ dacă reclamanta are sau nu dreptul de deducere a TVA plătită şi pretinsă la rambursare, respectiv de a fi verificată pe fond legalitatea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală prin care s-a refuzat dreptul de deducere”.

Totodată, în considerentele deciziei menţionate se arată că „contestaţia administrativă, pe fond, în mod obiectiv nu poate fi soluţionată într-un sens sau altul, în lipsa unei soluţii pe latură penală în condiţiile în care reclamanta a dedus TVA pentru unele tranzacţii asupra cărora există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, iar în baza aceloraşi tranzacţii apreciate fictive de organele fiscale reclamanta solicită TVA, respectiv recunoaşterea dreptului de deducere TVA de la bugetul de stat. Acest drept nu poate fi recunoscut din punct de vedere fiscal decât în baza unei premise clare şi certe, aceea a realităţii şi valabilităţii tranzacţiilor”.

Faţă de cele reţinute, până la pronunţarea unei soluţii definitive şi executorie pe latură penală, nu se poate trece la soluţionarea pe fond a cauzei.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare respingerea, în totalitate a acţiunii, ca nefondată.

În drept, recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 11 ianuarie 2019 reclamanta S.C. A. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei de anulare a art. 1 din Decizia nr. 12217/ 14.03.2018, în sensul anulării dispoziţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative formulată de societate, cu consecinţa obligării organului fiscal la soluţionarea pe fond a contestaţiei privind obligaţiile fiscale în sumă de 157.565 lei, din care impozit pe profit în sumă de 47.760 lei şi TVA în sumă de 109.805 lei.

Organul fiscal arată că nu se poate pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se analiza latura penală şi că prioritate de soluţionare în speţă o au organele de cercetare penală, care urmează a se pronunţa asupra caracterului infracţional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale constatate suplimentar.

A mai arătat recurenta că acţiunea penală, care nu a fost încă pusă în mişcare, are întâietate faţă de acţiunea civilă, deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor două este săvârşirea infracţiunii sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privinţa faptei.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, raţionamentul organului fiscal este eronat şi, totodată, se constituie într-un adevărat mecanism de represiune a contribuabilului, atâta timp cât în contestaţia administrativă a invocat împrejurări de natură a pune sub semnul îndoielii existenţa indiciilor săvârşirii vreunei infracţiuni şi care nu pot fi în acest moment verificate pe fond.

Concluzia este că organul fiscal i-a suprimat dreptul de a fi ascultată înainte de luarea oricărei decizii în procedura administrativ-fiscală, drept reglementat de art. 9 alin. 1 Codul de proc. fiscală (înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/ plătitorului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei), aceasta echivalând cu încălcarea dreptului nostru la apărare.

Decizia contestată se mărgineşte în art. 1 la a reţine sumar că prioritate de soluţionare în speţă o au organele penale, care se pronunţă asupra caracterului infracţional al faptei ce atrage plata la bugetul statului a obligaţiilor datorate şi constatate în virtutea faptei infracţionale, fără a fi motivată, practic, soluţia de suspendare a contestaţiei, deşi organului fiscal îi incumbă obligaţia de a motiva orice soluţie adoptă (art. 46 alin. 2 lit. e Cod procedură fiscală). Argumentarea deciziei contestate în cauză este superficială, formală, generică, fără indicarea unor minime elemente de fapt sau drept, organul fiscal arătând sumar că aceasta se realizează pentru ca organele de cercetare penală să se pronunţe asupra caracterului infracţional al faptei ce atrage plata la bugetul de stat a obligaţiilor fiscale constatate suplimentar.

Argumentele organului fiscal nu au eficienţă în cauză, cât timp soluţionarea contestaţiei în procedura administrativă nu reprezintă o judecată în faţa instanţei civile, suspendarea pe temeiul invocat („penalul ţine în loc civilul”, art. 19 alin. 2 vechiul Cod procedură penală, art. 27 alin. 3 ultima teză raportat la alin. 7 noul Cod procedură penală) putând fi dispusă doar de instanţa de judecată.

Decizia de impunere, contestată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală şi menţinută implicit prin decizia care formează obiect al acţiunii de faţă până la rezolvarea acţiunii penale, la data scadenţei obligaţiei de plată a fost pusă în executare, fiind expusă deja riscului executării silite înainte de a fi verificate pe fondul lor apărările sale din cadrul contestaţiei administrative.

 Recursul formulat nu este întemeiat.

Potrivit art. 277 Cod procedură fiscală organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Recurenta nu a indicat în concret care sunt mijloacele de probă în legătură cu care au fost săvârșite infracțiunile. Spre deosebire de vechiul Cod de procedură fiscală care prevedea că se poate suspenda soluționarea contestației atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, noul cod a adoptat o altă optică în sensul că prevede existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă ale bazei de impozitare. Or, așa cum rezultă din conținutul cererii de recurs, recurenta se limitează la afirmația că există o strânsă interdependență între stabilirea obligațiilor fiscale și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și că soluția laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, fără o referire concretă la mijloacele de probă. De asemenea se arată că interdependența ar rezida din faptul că se ridică problema realității și legalității operațiunilor cu o serie de agenți economici în condițiile în care s-a constatat că achizițiile nu sunt justificate ca fiind pentru operațiuni taxabile, respectiv societatea nu a evidențiat în contabilitate toate operațiunile de livrări și nu a colectat TVA. Or, așa cum a reținut prima instanță, prin controlul efectuat autoritatea fiscală a stabilit într-o manieră detaliată starea de fapt și de drept în ceea ce privește situația fiscală a reclamantei, rezultând că sesizarea penală a fost făcută doar cu scopul de a se stabili dacă faptele imputate constituie și infracțiune, nu pentru a se obține probe suplimentare sau pentru a se lămuri și alte aspecte concrete a căror nelămurire ar împiedica soluționarea contestației administrative. Asupra acestor statuări ale primei instanțe recurenta nu aduce contraargumente concrete, raportate la aceste statuări, limitându-se la aprecieri generale care de fapt sunt preluate aproape integral din cuprinsul motivării deciziei contestate.

Domenii speta

Spete similare