Lipsa calitate procesuala pasiva

Deliberând asupra cauzei civile de faţă:

 Prin sentinţa civilă nr. X/21.05.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul Instituţia Prefectului – Judeţul O, în contradictoriu cu intimatul BEJ D D M, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a respoiuns ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul Instituţia Prefectului – Judeţul O în contradictoriu cu intimaţii P V, I C şi M (V) M Va, cu domiciliul ales in Mun. S, str. , nr. , jud. O.

S-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind suspendarea executării silite.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond reţine următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 28.07.2017, cu nr. X/311/2017, contestatorul Institutia Prefectului Jud. O in contradictoriu cu intimaţii P V, I C  şi M  (V) M Va, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa dispună  anularea actelor de executare întocmite de Biroul executorului judecătoresc D D M, în dosar nr. X/E/2017, iniţiate în baza titlului executoriu constând in Sentinţa civilă nr. X/30.09.2014 pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. X/104/2014 rămasă definitivă prin Decizia nr. X/19.10.2015 pronunţata de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar.

 In temeiul art. 719 CPC  a solicitat suspendarea actelor de executare întocmite de Biroul executorului judecătoresc D D M până la soluţionarea-definitivă a cauzei.

 In fapt, prin Sentinţa nr. X/30.09.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2014, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi si s-a dispus obligarea Instituţiei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate reclamanţilor,  stabilite prin Sentinţa nr. X/14.01.2009 pronunţata de Tribunalul Olt, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. X/22.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat recurs şi prin Decizia nr. X/19.10.2015, definitivă, Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat în parte sentinţa, in sensul ca a obligat Instituţia Prefectului –Judeţului O la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate reclamanţilor prin sentinţa nr. X/2009 începând cu data de 19.06.2011 până la plata efectiva a drepturilor băneşti.

La data de 25.07.2017, în temeiul art. 667 c.pr.civ., reclamantul a fost înştiinţat de către Biroul executorului judecătoresc D D M că a fost emisă somaţia de

executare, în termen de 1 zi, a dispozitivului Sentinţei nr. X/30.09.2014 şi a Deciziei

nr. X/19.10.2015.

A considerat că aceasta este nelegală întrucât reclamantul a demarat procedura privind plata sumelor acordate către petenţi în conformitate cu cadrul legal in vigoare la această dată.

A menţionat că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice care în art. 34 stabileşte că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2015, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c)in al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătoreasca devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Procedura de plată eşalonată prevăzuta la alin (1) se aplica si in ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonata a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol din ordonanţă " în cursul termenului prevăzut la alin. (1),orice procedura de executare silita se suspenda de drept”.

 Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Raţional de Statistică.

La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătoreasca a rămas executorie. Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

A menţionat că situaţia plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din instituţiile şi autorităţile publice este reglementată anual prin acte normative succesive.

 Astfel, au fost emise OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea (personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare care menţin aceleaşi condiţii de plată eşalonată atât pentru  sumele bugetare care menţin aceleaşi condiţii de plata eşalonata atât pentru sumele reprezentând drepturi de natura salariala,  cat si pentru daune-interese moratorii sub  forma dobânzii legale la sumele din titlurile executorii.

Aşadar, nu poate fi invocata culpa Instituţiei Prefectului-Judeţul O în neexecutarea dispozitivului sentinţei şi respectiv efectuarea plăţii atât timp cât prevederile legale de care este ţinută şi de la care nu se poate deroga au fost respectate.

 In consecinţa, faţă de prevederile legale invocate mai sus, în cauză nu putea fi declanşată procedura executării silite, aceasta fiind suspendata de drept, iar sumele de bani datorate vor fi achitate, conform tranşelor prevăzute de lege, după virarea banilor de către Ministerul Afacerilor Interne.

 Faţă de cele ce preced, reclamantul a solicitat  suspendarea actelor de executare până la soluţionarea definitivă a cauzei, admiterea contestaţiei la executare, în sensul anulării formelor de executare îndreptate împotriva Instituţiei Prefectului- Judeţul O.

In drept, a invocat dispoziţiile art. 712 - 717 Cod Procedură Civilă, art. 719 c.pr.civ., O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 22/2002.

La data de 13.10.2017, paraţii  P  V,  l  C şi M (V) M Va au formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare.

Motivele contestaţiei la  executare fondate exclusiv pe  dispoziţiile art. 34 din OUG nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt neîntemeiate deoarece drepturile de natură salarială la care a fost stabilită dobânda legală penalizatoare prin titlurile executorii în temeiul cărora a fost începută executarea silită, sunt stabilite prin Sentinţa Civilă nr. X/14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. X/104/2008, definitivă prin Decizia nr. X/22.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, situaţie în care, pe de o parte, dispoziţiile OUG nr. 83/2014 nu pot retroactiva, drepturile de natură salarială fiind stabilite în anul 2009, iar pe de altă parte, sumele solicitate a fi executate silit sunt un accesoriu al drepturilor de natură salarială stabilite în anul 2009, nefiind incidenţă astfel în cauză ipoteza prevăzută de art. 34 din OUG nr. 83/2014.

Niciunul dintre intimaţii-creditori din prezenta cauză nu mai au calitatea de salariat al contestatoarei, context în care eşalonarea la plată invocată de către aceasta nu poate fi avută în vedere, este lipsită de temei în lipsa unor raporturi de serviciu care să-i permită

contestatoarei virarea sumelor datorate în  modalitatea propusă de aceasta.

Aspectul invocat rezultă chiar din titulatura actului invocat, act care se referă la „salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015", rezultând astfel, ca o condiţie sine qua non, necesitatea îndeplinirii calităţii de salariat al entităţii obligate la plată pe tot parcursul pe care aceasta propune eşalonarea.

In lipsa acestei calităţi, la momentul executării silite, nu poate opera impedimentul legal invocat de contestatoare, achitarea în tranşe a sumelor datorate fiind posibilă doar dacă subzistă condiţiile de la data la care a fost pronunţată hotărârea prin care drepturile de natură salarială au fost stabilite.

In ceea ce priveşte cuantumul creanţei pentru care s-a început executarea silită, acesta este cert, lichid şi exigibil deoarece rezultă din titlul executoriu, iar întrucât contestatoarea - debitoare nu a procedat la calculul şi plata acestor sume datorate conform considerentelor

hotărârii, respectiv dobânda penalizatoare, debitul pentru care a fost pornită executarea silită a fost stabilit printr-un raport de expertiză contabilă extrajudiciară.

 In susţinerea respingerii contestaţiei la executare, intimaţii au invocat şi următoarele argumente:-art.6 din Convenţie impune statului (si instituţiilor publice) obligaţia pozitivă de a se plia la hotărârile judecătoreşti irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă împotriva statului să iniţieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanţei sale.

In consecinţă, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

Prin eşalonarea plăţii pe o perioadă de 5 ani de zile s-a creat un dezechilibru nerezonabil între interesul general şi cel particular, astfel încât nu s-a respectat principiul proporţionalităţii instituit de jurisprudenţa constantă a Curţii EDO.

Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite şi nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanţei pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerinţă nepermisă şi nerezonabilă în dreptul său la recunoaşterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia EDO.

Un interval nerezonabil de mare în executarea unei hotărâri judecătoreşti poate, de aceea, să încalce art. 6 al Convenţiei.

Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligaţia sa, în baza Convenţiei, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii într-un interval rezonabil.

Autorităţile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti.

In acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanţei înseşi a dreptului protejat de art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Şandor contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.

 Intre aplicarea ordonanţelor indicate, ce prevăd eşalonări în achitarea unor creanţe constatate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile - titluri executorii, creanţe ce reprezintă drepturi salariale restante, pe de-o parte şi dispoziţiile Convenţiei şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, pe de altă parte, a solicitat ca instanţa sa dea curs celor din urmă, conform art. ll alin.2 şi art.20 din Constituţia României, revizuită în 2003.

De asemenea, refuzul autorităţilor de a aloca sumele necesare plăţii debitului constituie o atingere adusă dreptului intimaţilor ce decurge din art. l Protocolul nr. 1 din Convenţie.

Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite şi nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanţei pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerinţă nepermisă şi nerezonabilă în dreptul său la recunoaşterea bunurilor prevăzut la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia EDO.

Concordant cu cele menţionate anterior, prin hotărârea pronunţată în cauza Hornsby c. Greciei în 19 martie 1997, precum şi bogata jurisprudenţă ulterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat cu valoare de principiu că executarea unei hotărâri judecătoreşti face parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din Convenţie. Un alt principiu ce decurge din jurisprudenţă Curţii Europene statuează că dreptul de a apela la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să fie ineficienta în detrimentul unei părţi (Imobiliara  Saffi  împotriva  Italiei, cauza Dîmpotriva României, etc). Totodată, prin hotărârea pronunţată în cauza Burdov c. Rusiei şi jurisprudenţă ulterioară, CEDO a statuat şi faptul că neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva sa poate constitui o încălcare a dreptului justiţiabilului creditor la justiţie drept consacrat de art. 6 din Convenţie, şi, pe de altă parte, poate să aducă atingere dreptului justiţiabilului la nerespectarea bunurilor sale, atunci când judecata în favoarea sa a născut o creanţă certă care poate fi calificată drept bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Art.  34 alin. 2 din OUG nr. 83/2014 este contrar art. 6.1 din Convenţia Europeana pentru Drepturile Omului si art. l din protocolul I adiţional la Convenţia Europeana a Dreptului Omului si potrivit art. 148 alin. 2 din Constituţie, ţinând cont ca dreptul comunitar prevalează asupra dreptului intern, solicitam 'înlăturarea de la soluţionarea prezentei cauze.

In acest sens ingerinţa statului roman in dreptul la proprietate al persoanelor care au titluri executorii privind dobânda legala este lipsita de o baza rezonabila şi de orice justificare în condiţiile în care spre deosebire de anul 2009-2010 când România trecea printr-o criza accentuata economica si financiara, in anul 2014, data adoptării OUG 83/2015, România nu se mai confrunta cu o asemenea problema, aspect evident tocmai prin reîntregirea salariilor bugetarilor inca din anul 2012.

Mai mult, intimaţii au solicitat instanţei  să aibă în vedere că argumentele contestatoarei nu pot fi primite, pe lângă văditele motive de nelegalitate expuse mai sus şi din punct de vedere logic deoarece s-ar crea un cerc vicios, imposibil de întrerupt în contextul în care intimaţii sunt îndreptăţiţi din nou pentru această perioadă pentru care se propune eşalonarea să solicite dobânzi la sumele achitate în maniera propusă.

Faţă de cele expuse, intimaţii au solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

In drept, au invocat art. 205 Cpc, art. 1 din Prim protocolul adiţional la CEDO, practica şi jurisprudenţa CEDO.

In dovedire, au solicitat  proba cu  înscrisuri.

La data de 08.11.2017,  reclamantul Instituţia Prefectului- Judeţul O  a formulat răspuns la întâmpinare.

Referitor la inaplicabilitatea OUG nr. 83/2014 motivat de faptul ca drepturile de

natură salarială la care a fost calculată dobânda legală penalizatoare sunt obţinute prin hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de Curtea de Apel Craiova în data de 22.04.2009 susţinerea intimaţilor- creditori P V, l C şi V M Va este neîntemeiată întrucât actele de executare silită întocmite de Biroul executorului judecătoresc se referă strict la executarea, în termen de 1 zi, a dispozitivului Sentinţei nr. X/30 09.2014 şi a Deciziei nr. X/19.10.2015

Aceste hotărâri judecătoreşti reprezintă titlul executoriu şi împotriva acestora a formulat contestaţie la executare, aşa încât OUG nr. 83/2014 este aplicabilă în speţă întrucât reglementează plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 31 decembrie 2015.

Referitor la împrejurarea că niciunul dintre intimaţii-creditori nu mai are calitatea de

salariat al contestatoarei Instituţia Prefectului Judeţul O a apreciat că prevederile ordonanţei de urgenţă se aplică şi intimaţilor creditori întrucât aceştia au fost salariaţii Instituţiei Prefectului-Judeţul O şi figurează în calitate de reclamanţi in sentinţa nr. X/2009 pronunţată de Tribunalul Olt şi în decizia nr. X/2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Este adevărat că aceştia nu mai erau salariaţii instituţiei la data obţinerii titlului executoriu, dar suma la care contestatoarea a fost obligată reprezintă dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate reclamanţilor prin sentinţa X/2009 pronunţată de Tribunalului Olt.

In conformitate cu art. 34, alin 2 din OUG nr. 83/2014 procedura de plată eşalonată se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul nu face în acest caz distincţie între creditorii care au calitatea de salariat la data obţinerii titlului executoriu şi cei care nu mai au această calitate, aşa incât apreciaza că prevederea legală trebuie aplicată în mod unitar şi fără excepţie.

Prioritate are in speţă natura obligaţiei stabilita de titlul executoriu, iar nu calitatea de salariat a creditorilor obligaţiei.

Argumentul invocat de creditori privind titulatura OUG nr. 83/2014 este în opinia contestatorului lipsit de substanţă întrucât titulatura completă a ordonanţei este „salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum şi alte masuri in domeniul cheltuielilor publice ".

La o simplă lecturare a acestui act normativ se constată faptul că ordonanţa reglementează in amănunt salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015 şi în final, în cadrul art. 34 şi 35 se stabilesc măsuri în domeniul cheltuielilor publice, respectiv eşalonarea plăţilor din titluri executorii în mai multe tranşe.

Referitor la înlăturarea de la soluţionarea cauzei a prevederilor ari. 34, alin. 2 din OL/G nr. 83/2014 pe motiv că acesta este contrar art. 6 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi ari  148 alin 2 din Constituţia României, apreciaza că solicitarea creditorilor este nelegală întrucât justiţia se înfăptuieşte in numele şi pe baza legilor interne în vigoare la dara soluţionării litigiului dedus instanţelor judecătoreşti competente.

De asemenea, din analiza cauzelor soluţionate la CEDO prezentate în întâmpinare nu rezulta ca acestea au dispoziţii contrare faţă de legile  interne.

Astfel, jurisprudenţa Curţii Europene se referă la situaţiile în care o hotărâre judecătorească definitivă este ineficientă in dreptul intern al unui stat contractant sau cazul în care statul ar putea ignora executarea unei hotărâri judecătoreşti

În speţă este vorba de o eşalonare la plată a sumelor de bani având ca obiect daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale calculate pentru plata eşalonată a unor drepturi salariale.

Aşadar, este vorba de o plată eşalonată şi nu de o neexecutare sau executare parţială a  unui titlu executoriu

In cursul cercetării judecătoreşti a fost încuviinţata si administrata de instanţa proba cu înscrisuri.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc D D M, excepţie absolută şi peremptorie care are prioritate la soluţionare în raport de fondul cauzei, instanţa urmează să admită excepţia invocată din oficiu pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 lit. a din aceeaşi, lege executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare  dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii.

De asemenea, dispoziţiile art. 60 şi 61 din legea nr. 188/2000 prevăd că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acţiune în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, calitate procesuală activă şi pasivă în cadrul unei contestaţii la executare având doar părţile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Problema unei asemenea calităţi a organului de executare s-ar putea pune numai în ipoteza în care motivul contestaţiei la executare îl constituie împrejurarea că organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.

Calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta, în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanţelor de judecată şi, în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc  D D M invocată din oficiu şi să respingă contestaţia la executare formulată de către contestatorul Instituţia Prefectului – Judeţul O în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorului Judecătoresc D D M, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

In fapt, prin Sentinţa nr. X/30.09.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2014, s-a admis acţiunea formulată de intimaţii din prezenta cauză si s-a dispus obligarea contestatoarei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate intimaţilor prin Sentinţa nr. X/14.01.2009 pronunţata de Tribunalul Olt, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. X/22.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a formulat recurs, iar prin Decizia nr. X/19.10.2015,  Curtea de Apel Craiova a admis recursul, a casat în parte sentinţa, in sensul ca a obligat Instituţia Prefectului –Judeţului O la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale acordate reclamanţilor prin sentinţa nr. X/2009 începând cu data de 19.06.2011 până la plata efectiva a drepturilor băneşti.

În drept, instanţa reţine că executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil şi reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titularul unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia corelativă, de a o aduce la îndeplinire în mod silit.

Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.(art.622, al.3 Cod procedură civilă).

 Executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepţia acelora care beneficiază, în condiţiile legii, de imunitate de executare. .(art.631 Cod procedură civilă).

 Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare. .(art.632 Cod procedură civilă).

Contestaţia la executarea silită reprezintă mijlocul procesual specific procedurii de executare silită prin care părţile raportului execuţional declanşează controlul judecătoresc al legalităţii actelor de executare silită săvârşite în timpul procedurii de executare.

Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 22/2002, aplicabilă în cazul executării obligaţiilor de plată ale instiţutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cum este cazul în speţa de faţă, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă, iar în măsură în care executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.  Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului (art. 2 din O.G. nr. 22/2002).

În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată  în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile în materie. (art. 3 din O.G. nr. 22/2002).

În cauză, contestatorul a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice care în art. 34 stabileşte că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2015, se va realiza astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu; c)in al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătoreasca devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Procedura de plată eşalonată prevăzuta la alin (1) se aplica si in ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2015, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonata a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

La sumele actualizate în condiţiile alin. (4) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătoreasca a rămas executorie. Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

A menţionat că situaţia plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului din instituţiile şi autorităţile publice este reglementată anual prin acte normative succesive.

Având în vedere intervalul nerezonabil de mare necesar pentru executarea titlului executoriu al intimaţilor, prin aceasta aducându-se atingere drepturilor la un proces echitabil şi dreptului la proprietate al acestora, precum şi forţa supralegislativă a tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului în dreptul intern, înlătură de la aplicare,  în baza art. 11 şi 20 alin. 2 din Constituţia României şi art.3 din C.proc.civ, dispoziţiile OUG nr. 83/2014 invocate de contestatoare.

În susţinerea acestei soluţii instanţa consideră  că niciun debitor şi, cu atât mai mult, o instituţie publică, a cărei activitate implică o anumită stabilitate şi credibilitate în orice stat de drept, nu se poate prevala de nicio dispoziţie legală pentru a se sustrage de la plata debitelor datorate creditorilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile şi diligenţele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi că nu este oportun să se solicite, unei persoane care deţine o creanţă împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obţine suma ce i-a fost acordată, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor (a se vedea în acest sens, cauzele Metaxas contra Greciei, Sacaleanu contra României, Orha contra României).

Aceasta  întrucât  “procesul echitabil” nu implică, de plano, numai procedura judiciară în faţa instanţei ci şi procedura execuţională, ulterioară finalizării litigiului, în condiţiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obţinerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci realizarea efectivă a acestora, numai în acest mod procedura judiciară având finalitate practică.

Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie.

De asemenea, o autoritate a statului nu poate folosi ca pretext al neexecutării lipsa de fonduri, deoarece fiecare stat are obligaţia de a deţine un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a-şi îndeplini obligaţiile ce îi revin ( cauza Budov c. Rusia, Săcăleanu c. România).

Refuzul autorităţilor de a aloca sumele necesare plătii debitului constituie şi o atingere adusă dreptului prevăzut de art. I Protocolul I., iar statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor hotărâri irevocabile, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.

Convenţia este necesar a fi aplicată cu prioritate, în caz contrar, drepturile şi interesele persoanei îndreptăţite urmând nu numai a nu mai putea fi valorificate dar o valorificare, mult ulterioară, cu întârziere poate echivala cu lipsa acesteia, devenind strict teoretică şi iluzorie.

Orice stat este necesar a crea garanţii pentru respectarea drepturilor cetăţenilor – în cazul de faţă creditorii instituţiilor publice- eventuala aplicare a unor dispoziţii din legislaţia internă, neconvenţionale, urmând a fi îndepărtate de instanţa naţională.

Judecătorul naţional este “primul judecător european” care are posibilitatea şi, implicit, obligaţia, de a aplica cu prioritate Convenţia în detrimentul unor dispoziţii legale naţionale contrare ( cauza Dumitru Popescu c. României).

Pentru aceste considerente, atâta vreme cât creanţa cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa nr. X/30.09.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. X/104/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. X/19.10.2015,  pronunţată de Curtea de Apel Craiova, nu comportă niciun fel de dubiu, iar debitorul nu şi-a îndeplinit de bunăvoie  obligaţia izvorâtă din cuprinsul său, în mod corect s-a procedat la executarea silită a debitorului, motiv pentru care nu se impune anularea executării silite şi a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc D D M. 

În consecinţă, în baza art. 712 rap. la art.622 alin.2 C.proc.civ., instanţa respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul Instituţia Prefectului – Judeţul O în contradictoriu cu intimaţii P V, I C şi M (V) M Va, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, având în vedere că a fost soluţionată contestaţia la executare, instanţa respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Calea de atac exercitata:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta reclamantă  INSTITUŢIA PREFECTULUI-JUDEŢUL O, apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia şi în consecinţă admiterea contestaţiei la executare şi anulării formleor de executare, întocmite de Bej D D M în cadrul dosarului nr.X/E/2017, având în vedere următoarele considerente:

I) Referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Biroul Executor Judecătoresc D D M, invocată din oficiu de instanţă, apreciem că soluţia pronunţată este nelegală.

Astfel, potrivit art. 711 din C.pr.civ., „împotriva executării uliţe, a biciui date de executorul judecătoresc, precum şt 'împotriva unui act de executare te poate t contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare ".

Or, în speţă, este vorba tocmai de o contestaţie împotriva actelor dc execut întocmite de BEJ D D M în dosarul de executare nr. X/E/20I7. respect »\ înştiinţarea, încheierea din data de 24.07.2017 şi somaţia emise de organul de executai silită.

Este un nonsens să te judeci pentru anularea actelor de executare silită (im cheltuieli de executare) fără a se asigura contradictorialitatea cu emitentul acest deoarece o eventuală hotărâre favorabilă debitorului nu i-ar fi opozabilă executorului judecătoresc şi nu ar produce efecte faţă de acesta.

De asemenea, învederează instanţei de control judiciar faptul că in speţe similare hotărârile judecătoreşti date la fond şi în apel au fost pronunţate in contradictoriu cu executorii judecătoreşti in calitate de intimaţi (ex. Dos. nr. X/311/2013. Dos X/311/2016).

2) Referitor la fondul cauzei considerăm că soluţia pronunţată este nelegal netemeinică.

Se reţine de către instanţa de fond că termenul de 5 ani in care se plăteşte dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate intimaţilor este nerezonabil de marc şi uni aceasta se aduce atingere drepturilor la un proces echitabil şi dreptului de proprietate al acestora.

De asemenea, este relevată forta supralegislativă a tratatelor internaţionale in materia drepturilor omului, motive pentru care instanţa înlătură de la aplicare, in ba/a HII II şi 20 alin. 2 din Constituţia României şi art. 3 din C.pr.civ. Dispoziţiile OM tu 83/2014 invocată de instituţia noastră.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală pentru că OUG nr. 8.1 putea fi înlăturată de la aplicare întrucât a fost verificată in cadrul controlului constituţionalitate în raport cu Constituţia, cu  tratatele internaţionale şi practica CEDO fiind menţinută in totalitate.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 127/20.03.20 IX respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 34. alin. 2 din OUG nr.83/2014 referitoare tocmai la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii având ca obiect acordarea de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale.

Curtea Constituţională arată că autorităţile statale se pot prevala de lipsa fondurile necesare executării unei hotărâri judecătoreşti îndreptate împotriva sa în situaţii de îndatorare excesivă, încetare de plăţi şi dificultăţi financiare deosebite.

În motivare se reţin următoarele aspecte: „Curtea Europeană a Drepturilor Oi in jurisprudenţa sa constantă, a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil (sub aspectul duratei procedurii). Astfel mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală prin acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă in niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este şi unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poale aplica."

Considerente asemănătoare au fost reţinute şi în Deciziile Ciulii Constituţionale n 188/2010. nr.190/2010, nr.384/2013, nr.699/2013, nr.173/2014. nr.238/2014 şi iir.443 201-l potrivii cărora s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate asupra OUG nr. 71 200') care reglementa anterior eşalonarea plăţii sumelor din titlurile executorii şi suspenda executau silită pe considerentul că autorităţile sunt îndreptăţite să ia măsuri care să ducă la atenuări efectelor crizei economice şi a dezechilibrelor financiare pentru a asigura stabilitatea economică a ţării.

În continuarea argumentării se arată că miza acestor litigii este una Ioane nlan pentru stat. reprezentant al intereselor generale ale societăţii, în timp ce pentru creditori statului constă în recuperarea unor suplimente la salariu care. deci, nu afectează dreptul constituţional la salariu.

Aceste decizii sunt exemplificate cu multe decizii ale CEDO in care intervenţia stalului în fază de executare a hotărârii poate avea forma unei întârzieri rezonabile a plaţii.

Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale a României  coi legalitatea şi constituţionalitatea OUG nr. 83/2014, fiind  definitive şi generai obligatorii rezultă că înlăturarea de la aplicare a OUG nr. 83/2014 este nelegală

Ca atare, solicită aplicarea acestui act normativ, mai precis a prevederilor art. 34. alin. 2 şi alin. 3, la speţa dedusă judecăţii atât în ceea ce priveşte procedura de plată eşalonată a dobânzii legale prevăzută în hotărâri judecătoreşti cât şi privind suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silita.

Acest text de lege este în vigoare, are aplicabilitate generală, nu permite excepţii şi este m conformitate atât cu Constituţia României cât şi cu Tratatele internaţionala materia drepturilor omului.

În susţinerea contestaţiei la executare invocă şi prevederile ari. 631 din C.pr.civ. potrivii căruia executarea silită nu poate fi pornita împotriva persoanelor fizice sau

juridice, de drept public sau privat, care beneficiază de imunitate la executare in condiţiile  legii.

 Concluzionând, solicită  admiterea apelului, modificarea sentinţa pronunţată în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare  întocmite de BEJ D D M in cadrul dosarului X/E/20I7.

În drept, întemeiază apelul pe dispoziţiile OUG nr. 83/2014, ale deciziilor Curţii  Constituţionale, precum şi ale Codului de Procedură Civilă.

A solicitat judecată pricinii şi în lipsă potrivit art. 411, alin-, I pet 2 C.pr.civ.

La data de 04.12.2018, intimaţii: P V, I C, M(V) M Va, au depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. X/21.05.2018, ca fiind legală şi temeinică.

 În esenţă, în ceea ce priveşte motivul de apel fondat pe faptul că în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.E.J. D D M, excepţie invocată din oficiu, motivele invocate de către apelantă nu subzistă, nu pun la îndoială legalitatea sentinţei instanţei de fond, motivarea sentinţei fiind temeinică şi legală raportat la dispoziţiile Legii nr. 188/2000, practica şi jurisprudenţa instanţelor, deciziile Î.C.C.J. cât şi faptul că executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu public constând în punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti faţă de care acest este un terţ absolut şi nu îi sunt opozabile.

Pe fondul motivelor de apel criticile apelantei sunt vădit neîntemeiate motivat de următoarele considerente:

Pentru a exista o satisfacţie echitabilă suficientă a dreptului pretins şi invocat, trebuie să fie evitată încălcarea art. 6 din Convenţie, prin faptul neexecutării unei decizii judecătoreşti, prin care instanţele dispun obligarea definitivă la realizarea obligaţiei de a face şi/sau plata de prestaţii pecuniare, ca urmare a reţinerii şi valorificării stării faptice deplin dovedite a existenţei certe a unui prejudiciu material, datorat inclusiv neexecutării omisiv-culpabile a deciziei judecătoreşti, dar şi unui prejudiciu moral, constând într-un profund sentiment de injustiţie cauzat de faptul că în pofida deciziilor judecătoreşti definitive şi executorii, partea interesată şi care a avut legitimitate procesuală nu a beneficiat de o protecţie efectivă a drepturilor sale.

Curtea a reamintit că a analizat în numeroase alte cauze probleme' asemănătoare celei în cauză şi a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (Sabin Popescu c. României, Dragne şi alţii c. României, Mihai Iulian c. României).

In legătură cu prevederile art. 21 alin. 2 şi 3 privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 publicat în M. Of. al României Partea I nr. 237 din 14.04.2010 a reţinut că potrivit jurisprudenţei sale, Decizia nr. 458 din 31.03.2009, publicată în M. Of. al României Partea 1 nr. 256 din 17.04.2009, procesul-civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu execută de bună-voie obligaţia.

Prin Decizia nr. 6 din 11.11.1992 publicată în M. Of. al României nr. 48 din 04.03.1993 Curtea a stabilit că „în virtutea principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei (...) De aceea, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinante este neconstituţională".

Exercitarea puterii de stat care are o influenţă asupra drepturilor şi libertăţilor garantate prin Convenţie angajează răspunderea statului, independent de forma în care sunt exercitate aceste puteri - cauzele Wos împotriva Poloniei, nr. 22860/02, Cedh 2005 -IV şi Vodopyanovy împotriva Ucrainei, nr. 22214/02, 17 ianuarie 2006.

În plus, decizia statului pârât de a delega unei anumite entităţi unele din puterile sale nu îl sustrag de la responsabilităţile pe care le-ar fi avut dacă ar fi ales să le exercite însuşi (mutatis mutandis, cauza Wos, precizată).

Rezultă că statul, în calitate de depozitar al forţei publice este chemat să manifeste un comportament diligent şi să îl asiste pe reclamantul creditor în executarea deciziilor care îi erau favorabile.

Coroborat cu cele expuse mai sus şi având în vedere dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., art. 1 din Primul Protocol Adiţional Ia Convenţie, art. 41 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, practica şi jurisprudenţa C.E.D.O., art. 11 şi 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României, cât şi faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, art. 4 C.p.c., în mod legal, corect instanţa de fond a acordat prevalentă normelor şi principiilor comunitare, norme şi principii care nu pot fi înfrânte de dispoziţii interne sau interpretări care contravin acestora şi încalcă obligaţiile asumate de România la data semnării Tratatului de Aderare.

In afara forţei supralegislative a dispoziţiilor comunitare menţionate, a supremaţiei lor asupra dispoziţiilor interne, supremaţie consfinţită prin legea fundamentală, se impune a se observa, pe lângă faptul că dispoziţiile invocate de apelantă nu pot înfrânge normele de drept comunitar şi faptul că aceste motive de apel au un caracter absolut nerezonabil, nu sunt pertinente, din moment ce de la edictarea actului normativ invocat de apelantă au trecut patru ani, timp în care România a înregistrat o constantă creştere economică, nu au fost înregistrate dezechilibre macroeconomice şi au fost mărite salariile din întreg sistemul bugetar, context în care toate cele invocate reprezintă simple puncte de vedere infirmate în mod obiectiv de realitatea de fapt şi de drept şi un simplu pretext pentru a nu pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă.

În ceea ce priveşte pretinsa imunitate la executare ne limităm doar la a afirma că apelanta este probabil nostalgică vremurilor în care reprezentanţii puterii executive stabileau atât modul în care trebuiau să se pronunţe instanţele judecătoreşti cât şi termenul în care hotărârile acestora se puneau în executare.

Concluzionând, solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

La data de 28.12.2018,apelanta reclamantă INSTITUŢIA PREFECTULUI-JUDEŢUL O, a depus răspuns la întâmpinare, prin care reiterează pe scurt motivele de apel precizate prin motivarea apelului

Examinând sentinţa apelată în raport de actele dosarului ,Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru argumentele care succed:

Probaţiunea dosarului şi dispoziţiile legale incidente speţei pun la adăpost hotărârea atacată de toate criticile formulate de apelantă.

Contestatoarea a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite de BEJ D D M în dosarul execuţional nr. X/E/2017,solicitând anularea acestora.

Soluţia primei instanţe cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc este corectă .

Potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit disp. art.7 lit. a din aceeaşi lege executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii.

De asemenea, disp.art.60 şi 61 din Legea nr.188/2000 prevăd că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse,în condiţiile legii,controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În acest context, având în vedere că rolul executorului judecătoresc este acela de a îndeplini un serviciu de interes public, acesta nu poate fi parte într-o acţiune în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, calitate procesual activă şi pasivă în cadrul unei contestaţii la executare având doar părţile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare.

Calitatea procesual pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu privire la actul de executare efectuat de către acesta,în măsura în care, actele acestuia sunt supuse controlului instanţelor de judecată şi,în calitatea sa de asigurator al unui serviciu de interes public, este obligat să respecte o hotărâre judecătorească definitivă.

În ce priveşte critica de nelegalitate adusă sentinţei în sensul că OUG nr. 83/2014 nu putea fi înlăturată de la aplicare de către prima instanţă, tribunalul o consideră nefondată pentru următoarele argumente:

Intimaţii creditori în calitate de beneficiari ai titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr.X/30.09.2014 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.X/104/2014,rămasă definitivă prin decizia nr.X/19.10.2015 a Curţii de Apel Craiova,au depus la data de 18.07.2017 la executorul judecătoresc cererea de executare silită înregistrată sub nr.X/E/ 2017.Hotărârea judecătorească pusă în executare ,pronunţată în contra apelantei debitoare, are ca obiect plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale acordate prin sentinţa nr.18 din 14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. X/104/2008, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. X/22.04.2009.

Verificând actele dosarului şi susţinerile părţilor,reţine tribunalul că la data depunerii cererii de executare silită,niciunul dintre creditori nu mai avea calitatea de salariat al apelantei-debitoare.Nici la data obţinerii titlului executoriu pus în executare, intimaţii nu mai  făceau parte din personalul angajat al instituţiei publice debitoare.Din perspectiva incidenţei OUG nr.83/2014 în speţa de faţă,este lipsită relevanţă împrejurarea invocată de apelanta-contestatoare în sensul că la data pronunţării sentinţei nr.X/2009 şi deciziei nr.X/2009, creditorii erau salariaţii instituţiei apelante ,deoarece actul normativ în discuţie nu exista la acel moment.

 OUG nr. 83/2014 intrată în vigoare la data de 18.12.2014 reglementează modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice. Este neîndoios că sub incidenţa acestei ordonanţe intră hotărârile judecătoreşti având ca obiect plata drepturilor salariale sau a daunelor -interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente drepturilor salariale, devenite executorii până la 31 decembrie 2015,însă debitoarea nu se poate prevala de acest act normativ ce priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, în contextul în care încă din anul 2014,intimaţii creditori nu mai erau salarizaţi din fondurile publice ale Instituţiei Prefectului .Aşadar, dispoziţiile art. 34 alin.2 şi 3 din  OUG nr. 83/2014 nu se aplică în cauză.

Tribunalul împărtăşeşte opinia judecătorului fondului legată de aplicarea prioritară a normelor de drept comunitar şi a jurisprudenţei CEDO referitoare la executarea hotărârilor judecătoreşti ,având în vedere că în intervalul de timp scurs de la obţinerea titlului executoriu de către creditori,debitoarea nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţia izvorâtă din acesta. Potrivit afirmaţiilor din răspunsul la întâmpinare (f.35 ds.apel),primele plăţi către creditori au fost efectuate de către apelanta debitoare în cursul anului 2016, ulterior intrării în vigoare a OUG nr.83/2014.Tribunalul constată că întârzierea manifestată în executarea titlului executoriu nu a fost probată de către apelanta debitoare cu niciun mijloc de probă ,aşa încât se justifică demersul creditorilor de declanşare a executării silite împotriva acesteia pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. X/30.09.2014,rămasă definitivă prin decizia nr.X/19.10.2015,actele de executare efectuate în dosarul executional nr. X/E/2017 fiind corecte.

Pentru aceste considerente,instanţa de apel constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică ,prima instanţă făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt reţinută în cauză, astfel că în temeiul art 480 C.pr.civ va respinge apelul ca nefondat.

Data publicarii pe portal: 12.06.2019

Domenii speta

Spete similare