Actiune prefect - tutela administrativa

Sentinţă civilă 156/2019 din 03.04.2019


Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2019:003.000156

Dosar nr. 30/102/2019

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA Nr. 156/2019

Şedinţa publică de la 03 Aprilie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE S.Ş.M.

Grefier E.S.I.

Pe rol soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de  reclamantul Prefectul Judeţului Mureş, domnul ... cu sediul în Mun. Tg. Mureş, Piaţa Victoriei, nr. 1, judeţul Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Breaza, cu sediul în Breaza, str. Principală, nr. 129, judeţul Mureş, având ca obiect acţiune prefect-tutelă administrativă .

Fără citarea părţilor.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor în fond au fost consemnate prin încheierile de şedinţă din data de 11 martie 2019 şi respectiv din data de 25.03.2019, când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi,  încheieri ce fac parte integrantă din  prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată la data 08.01.2019 și înregistrată pe rolul acestei instanţei sub nr. .. reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI MUREŞ, a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BREAZA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârilor nr.... şi nr.... adoptate de către Consiliul local al Comunei Breaza, ca fiind nelegale.

În motivare, reclamantul a arătat că în urma exercitării controlului de legalitate instituit de prevederile art. 19 alin. (l) lit. a) şi e) din Legea nr. 340/2004, s-a constatat faptul că, Hotărârea nr... este nelegală.

Controlul de legalitate exercitat de către prefect asupra actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale vizează respectarea condiţiilor de legalitate, prevăzute atât în actele normative în vigoare, cât şi unanim acceptate în literatura de specialitate, respectiv: 1) condiţii de fond, în sensul că, actele administrative să fie emise cu respectarea competenţei materiale şi a competenţei teritoriale, în condiţiile şi la termenele expres prevăzute de actele normative care reglementează domeniul de activitate ce face obiectul măsurii adoptate de autoritatea administraţiei publice locale; 2) condiţii de formă, actele administrative să aibă forma scrisă, dar cea care rezultă din Legea nr, 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv să conţină, atât în preambul, cât şi în dispozitiv, toate informaţiile necesare pentru a identifica autoritatea emitentă, destinatarul actului, măsura adoptată, termenul şi condiţiile în care se execută măsura dispusă, sigiliul autorităţii sau ştampila, numărul de înregistrare al actului administrativ, data emiterii etc.

Se menționează că, prin actul administrativ supus controlului de legalitate, pârâtul Consiliul Local al comunei Breaza a hotărât: „scoaterea din contabilitatea instituţiei a unor sume de recuperat conform Deciziilor Curţii de Conturi Mureş nr. 2010/2012, 2536/2013 şi nr. 50/2015”.

Având în vedere nerespectarea de către Consiliul local al comunei Breaza, prin adoptarea actului administrativ de mai sus a prevederilor art.265 şi art. 266 din Legea nr,207/2015 cu modificările şi completările ulterioare, Instituţia Prefectului Judeţul Mureş în aplicarea dispoziţiilor legale, a solicitat Consiliului Local al comunei Breaza, prin notificarea nr.15758/08.11.2018 intrarea în legalitate a acestuia.

Astfel în considerarea dispoziţiilor Legii nr.340/2004, prin notificarea nr. 15758/08.11.2018 s-a solicitat autorităţii publice deliberative, respectiv, Consiliului Local al comunei Breaza să reanalizeze actul administrativ mal sus indicat, pentru intrarea în legalitate, în sensul revocării Hotărârii nr.....

Raportat la actul administrativ sus menţionat, se consideră că acesta nu este motivat în drept raportat la obiectul acestuia, deoarece nu conţine nici un text legal care să reglementeze scoaterea din evidenţa contabilă şi anularea sumelor constatate de Camera de Conturi Mureş ca fiind prejudiciu prin Deciziile Curţii de Conturi Mureş nr.2010/2012, 2536/2013 şi nr. 50/2015,

Reclamanta a învederat că, urmare a notificării, pârâtul Consiliul Local al comunei Breaza a adoptat Hotărârea nr. ..., comunicată Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş cu adresa nr.1999/07.12.2018, prin care modifică titlul actului administrativ notificat în sensul „scoaterii din evidenţa contabilă şi anularea sumelor constatate de Camera de Conturi Mureş prin Deciziile Camerei de Conturi Mureş nr,2010/2012, 2536/2013 şi nr,50/2015, fiind indicate dispoziţiile art.5 alin. l lit. a) şi art.20 alin. l lit. b) din Legea nr.273/2006, respectiv dispoziţiile art. 265 şi 266 din Legea nr.207/2015 cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale care nu au legătură cu obiectul actului administrativ.

Mai mult, aşa cum rezultă din documentaţia ce a stat la baza adoptării celor două hotărâri de consiliu local, ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, nu este anexat vreun înscris din care să rezulte că persoanele juridice de mai sus se află în insolvenţă.

Reclamantul a apreciat că, prin adoptarea unor acte administrative care exced normelor juridice în materie, se nesocoteşte unul dintre principiile de bază ale dreptului administrativ, respectiv principiul legalităţii, conform căruia activitatea autorităţilor administrative trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în conformitate cu legea, urmărindu-se organizarea executării şi executarea în concret a acesteia, iar actele administrative nu pot contraveni actelor normative cu forţă juridică superioară.

Totodată se consideră că prin scoaterea din evidenţa contabilă sau prin scăderea din evidenţa contabilă a creanţelor bugetare Consiliul Local al Comunei Breaza s-ar crea un prejudiciu bugetului local.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 3 alin. (1), art. 11 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 194 şi următoarele din Codul de procedură civilă, precum şi dispoziţiile Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea nr.273/2006 cu modificările şi completările ulterioare şi nr.207/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

În probaţiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 03.08.2018, pârâtul Consiliul Local al comunei Breaza a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâtul a arătat că în urma analizei prevederilor HCL Breaza nr. ..., în cuprinsul Referatului întocmit şi înregistrat sub nr. 15758/SVI/09.11.2018, deşi, iniţial, se reţine că „hotărârile de la nr. ..la nr.. au fost adoptate cu respectarea prevederilor legale”, ulterior se revine şi se indică faptul că pentru hotărârea nr... se propune comunicarea către emitent unei adrese „privind solicitarea de lămuriri sau completarea documentaţiei”.

Prin adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş nr. 15758/SVI/08.11.2018 emisă, anterior referatului de verificare a legalităţii, se solicită emitentului Consiliul Local Breaza ca în termen de 30 de zile de ia primirea acesteia să procedeze „la reanalizarea actului administrativ pentru intrarea în legalitate, fie la revocarea Hotărârii nr. ..., ...”, în considerarea faptului că în preambulul hotărârii au fost enunţate acte normative „doar cu titlu general”, sens în care se impune a se indica „care sunt capitolele, secţiunile sau articolele din cuprinsul acestora” la care emitentul se raportează în motivarea actului administrativ, dar şi a faptului că nu există o corespondenţă între titlu şi conţinutul art. 1.

Se menționează că în conformitate cu aceste dispoziţii a fost adoptată HCL nr. .., prin care a fost reanalizată HCL nr. ..., prin modificarea titlului (pentru conformitatea acestuia cu conţinutul articolelor), respectiv, preambulul hotărârii a fost completat cu articole exprese din acte normative incidente în materie.

În contextul factual expus şi în lumina normelor de drept incidente, pârâtul a apreciat că în mod nefondat reclamantul a opus prevederile art. 265 şi art. 266 primelor 3 articole, omițând, situaţia cuprinsă la art. 4 din HCL nr. ..., care priveşte un debitor persoană fizică ..., în privinţa căreia sunt incidente actele normative şi, respectiv, dispoziţiile legale invocate. Faţă de această persoană au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale cu amendă, pentru diferite fapte contravenţionale. Or, potrivit menţiunilor consemnate în procesul - verbal de contravenţie seria PA nr. 2719258/28.04.2018, actul de identitate al susnumitei era expirat din data de 03.04.2018. De altfel, susnumita nu mai locuia efectiv de mult timp pe raza comunei Breaza. Ca atare, aceasta nu mai avea domiciliul fiscal pe raza comunei Breaza, sens în care organul fiscal al comunei Breaza nu mai are competenţa de a proceda la executarea silită a acestor creanţe, conform art. 39, art. 40 alin. (1) Cod procedură fiscală, conjugate cu art. 90 alin. (2) teza ultimă, art. 91 alin. (1) din Codul civil. De altfel, chiar din împrejurarea că susnumita a fost sancţionată contravenţional în repetate rânduri pe raza loc. Bistriţa rezultă ca aceasta locuia acolo şi nu pe raza comunei Breaza.

Pârâtul a menționat că această persoană fizică nu deţine, pe raza comunei Breaza, niciun fel de bunuri imobile, nu realizează niciun fel de venituri, astfel că situaţia respectivă se încadrează în cazul de insolvabilitate reglementat de Codul de procedură fiscală la art. 265-266.

În ceea ce priveşte a două critică de nelegalitate invocată de către reclamant, potrivit cu care „prin scoaterea din evidenţa contabilă sau prin scăderea din evidenţa contabilă a creanţelor bugetare Consiliul Local al Comunei Breaza s-ar crea un prejudiciu bugetului local”, pârâtul a susținut că nu este fundamentată nici în drept şi nici în fapt, fiind în imposibilitatea de a formula apărări faţă de aceasta. Simpla apreciere a reclamantului, în lipsa unui fundament în drept şi a unui probatoriu concludent, nu este de natură a avea caracterul unui adevăr absolut, nu poate determina şi nu poate justifica cererea de chemare în judecată în sensul admiterii ei.

Cu privire la HCL nr.., nu este invocată nicio critică de nelegalitate, nu se arată, in concreto, care ar fi actele normative cu forţă juridică superioară care ar fi fost încălcate prin adoptarea ei şi nici în ce anume ar consta această încălcare.

În privinţa sumelor precizate la art. 1-3 din HCL nr. ..., pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie pentru recuperarea lor, nu există nicio prevedere legală care să interzică scoaterea lor din evidenţa contabilă, iar, pe de altă parte, în privinţa sumelor precizate la art. 4 din HCL nr, ..., în contextul relevat anterior, decizia de scoatere din evidenţa contabilă este întemeiată şi legală.

În susținerea apărărilor formulate, pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, solicitând încuviințarea acestora în probațiune.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, având în vedere dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin Hotărârea nr. .. privind scoaterea din contabilitatea instituției a unor sume de recuperat conform deciziilor Curții de Conturi Mureș nr. 2010/2012, 2536/2013 și 50/2015, emisă de pârâtul Consiliul Local al comunei Breaza (fila 36), a fost aprobată scoaterea din evidența contabilă și anularea: 1) sumelor constatate de Camera de Conturi prin Decizia nr. 2010/2012 ca fiind prejudiciu la bugetul local, reprezentând cheltuieli în valoare totală de 84.296 lei, sumă plătită către Sistemul Electronic de Arhivare, Criptare și Indexare Digitală SRL Brașov în baza sentinței civile nr. ... a Tribunalului Brașov, încheierea civilă nr. ... a Judecătoriei Reghin; 2) sumelor constatate de Camera de Conturi Mureș prin decizia nr. 2536/2013, ca fiind prejudiciu la bugetul local, reprezentând cheltuieli în sumă totală de 9.500 lei, sumă plătită către societățile Telesat Service Târgu Mureș - suma de 9.000 lei și SC Porfacom Reghin suma de 500 lei, sub formă de restituire taxă de participare la licitație prescrisă (2006 – 2008); 3) sumelor constatate de Camera de Conturi Mureș, prin decizia nr, 50/2015 ca fiind prejudiciu la bugetul local, în sumă totală de 1096 lei reprezentând penalități către PFA ..., conform deciziei nr. 293/A/2017, prin care a fost obligată pârâta la plata sumei de 9.250 lei, fiind respinse restul pretențiilor, respectiv penalitățile de 1.096 lei; 4) scoaterea din evidența fiscală și anularea sumelor în valoare totală de 83.195 lei, reprezentând amenzi contravenționale cumulate de numita ... în baza proceselor verbale întocmite de diverse instituții din județul Bistrița-Năsăud, pentru care au fost întocmite somații de plată și titluri executorii.

Prin adresa nr. 15758/SVI/08.11.2018 (fila 8), reclamantul a solicitat pârâtului să indice care sunt capitolele, secțiunile sau articolele la care se raportează în motivarea hotărârii nr. 30/2018, învederând că există totodată o neconcordanță între titlul actului administrativ și dispozițiile art. 1 ale acestuia.

La data de 23.11.2018, pârâtul C.L. comuna Breaza a emis Hotărârea nr... prin care a aprobat reanalizarea HCL nr. ..., în sensul modificării titlului acesteia, urmând a avea următorul conținut: Privind scoaterea din evidența contabilă și anularea sumelor constatate de Camera de Conturi Mureș, prin deciziile Camerei de Conturi Mureș, nr. 2010/2012, 2536/2013 și 50/2015, precum și completarea preambulului acesteia cu articole din cuprinsul legilor enunțate în HCL ..., pentru intrarea în legalitate.

Hotărârea nr... a fost emisă de pârâtul Consiliul Local al comunei Breaza, în conformitate cu Lg. 207/2015, Lg. 227/2015, Lg. 273/20006, fără a se menționa textele legale incidente și respectiv, în baza deciziilor Camerei de Conturi Mureș nr. 2010/2012, nr. 2536/2013 și nr. 50/2015.

Prin decizia nr. 2010 din 14.12/2012, Camera de Conturi Mureș a dispus în sarcina pârâtului stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin efectuarea unor plăți nejustificate, cu titlu de penalități de întârziere, cheltuieli de executare silită și cheltuieli de judecată, ca urmare a angajării unor cheltuieli de capital, prin încheierea Acordului de furnizare nr. 074152/02.10.2008, constând în servicii de licențiere neexclusivă a aplicației electronice „SEA” (Sistem Electronic de Arhivare și Management Electronic al Documentelor), în condițiile în care cheltuielile nu au fost aprobate potrivit legii, nu au avut la bază prevederi bugetare și surse de finanțare. Totodată, s-a mai stabilit verificarea conformității plăților efectuate pentru cheltuieli cu bunuri și servicii angajate în cadrul perioadei de prescripție, cu prevederile contractelor de furnizare/servicii/lucrări încheiate și ale actelor normative care reglementează decontarea cheltuielilor cu bunuri și servicii din fonduri publice, stabilirea plăților efectuate cu încălcarea prevederilor legale și luarea măsurilor care să asigure recuperarea sumelor achitate nejustificat, virarea acestora potrivit destinației legale și efectuarea rectificărilor contabile ce se impun.

Prin decizia nr. 2536/22.11.2013, Camera de Conturi Mureș a decis aplicarea măsurilor legale care să asigure recuperarea în contul bugetului local a sumelor plătite în mod nejustificat, reprezentând creanțe din Garanții de participare la licitație, pentru care dreptul de restituire a fost prescris. Cu ocazia controlului s-a constatat menținerea de către pârât, în mod nejustificat, în conturi de creanțe, raportarea ca arierate și plata în data de 05.07.2013 fără nicio solicitare din partea creditorilor a sumei de 10.115 lei reprezentând garanții de participare la licitație constituite în perioada 2006 – 2008, pentru care dreptul de restituire a fost prescris. Se reține totodată că, potrivit legii, sumele rezultate din aplicarea prescripției extinctive constituie venituri ale bugetului local.

În ceea ce privește scoaterea din evidența contabilă și anularea sumelor constatate de Camera de Conturi Mureș, prin decizia nr, 50/2015 ca fiind prejudiciu la bugetul local, în sumă totală de 1096 lei, reprezentând penalități către PFA .... conform deciziei nr. 293/A/2017, prin care a fost obligată la plata sumei de 9.250 lei, fiind respinse restul pretențiilor, respectiv penalitățile de 1.096 lei, instanța constată că prin decizia nr. ... Camera de Conturi Mureș a dispus măsura stabilirii întinderii și recuperării prejudiciului creat bugetului local – inclusiv beneficiile nerealizate, prin efectuarea de plăți nelegale către PFA Rad Camelia pentru servicii de audit public intern, fără a avea la bază documente care să certifice prestarea serviciilor facturate și decontate. Pârâtul nu a dovedit în cauză stabilirea cuantumului acesteia și nici modalitatea de recuperare a sumei reprezentând plăți nelegale către PFA ...

Măsurile dispuse prin deciziile rămase definitive, ale Camerei de Conturi sunt obligatorii pentru entitatea controlată, urmând ca auditorii publici externi să aplice procedura de verificare a îndeplinirii măsurilor dispuse, în temeiul regulamentului.

Verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii se finalizează prin întocmirea raportului privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie (raport de follow-up), care se semnează atât de către auditorii publici externi, cât şi de reprezentanţii legali ai entităţii verificate.

În situația în care conducerea entităţii verificate nu a recuperat prejudiciul, conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, se procedează în felul următor:

„(i) dacă se constată faptul că nerecuperarea prejudiciului s-a datorat nedispunerii şi neurmăririi de către conducerea entităţii a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, se urmează procedura de sesizare a organelor de urmărire penală consemnată la pct. 240-249, pentru a se aplica prevederile art. 64 din lege;

(ii) dacă se constată faptul că, deşi au fost dispuse şi urmărite de către conducerea entităţii măsurile cuprinse în decizie, prejudiciul nu a fost corect stabilit ca întindere şi/sau nu a fost recuperat în totalitate, raportul privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie se valorifică prin emiterea de către Curtea de Conturi a unei decizii de prelungire a termenului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse, pe baza propunerilor formulate de auditorii publici externi.

În acest caz, conducerea structurii de specialitate trebuie să aprecieze termenul necesar pentru recuperarea prejudiciului, însă ţinând cont şi atenţionând entitatea de riscul de a nu recupera debitele sau prejudiciile consemnate în actele de control încheiate, datorită prescrierii dreptului la acţiune”.

În susținerea temeiniciei și legalității hotărârilor emise, pârâtul avea obligația de a face  dovada modului și momentului rămânerii definitive a deciziilor emise de Camera de Conturi Mureș și respectiv, a îndeplinirii măsurilor dispuse prin deciziile menționate anterior.

Pe de altă parte, nici prin HCL nr. ... și nici prin HCL ..., pârâtul nu a indicat temeiul legal ce i-ar fi permis scoaterea din evidența contabilă și anularea sumelor constatate de Camera de Conturi Mureș, ca reprezentând prejudiciu la bugetul local, în condițiile în care nu a făcut dovada îndeplinirii măsurilor dispuse de această instituție prin decizii definitive.

Prin Raportul privind reanalizarea HCL nr. ..., au fost menționate ca temeiuri: art. 2517 Cod civil, privind prescripția extinctivă raportat la pct. 328 din Ordinul MFP nr. 1802/2014, conform căruia,  „La scăderea din evidență a creanțelor  şi datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise, entitățile trebuie să  demonstreze că  au fost întreprinse toate demersurile legale, pentru decontarea acestora”.

Dispozițiile legale invocate nu sunt incidente, deoarece în speță este vorba despre măsuri stabilite în sarcina pârâtului prin decizii ale Camerei de Conturi Mureș, privind recuperarea prejudiciului constând în plata în data de 05.07.2013, fără nicio solicitare din partea creditorilor a sumei de 10.115 lei reprezentând garanții de participare la licitație constituite în perioada 2006 – 2008, pentru care dreptul de restituire a fost prescris și respectiv, despre măsura recuperării prejudiciului creat bugetului local prin efectuarea unor plăți nejustificate, cu titlu de penalități de întârziere, cheltuieli de executare silită și cheltuieli de judecată, ca urmare a angajării unor cheltuieli de capital, prin încheierea Acordului de furnizare nr. 074152/02.10.2008.

Referitor la scoaterea din evidența fiscală și anularea sumelor în valoare totală de 83.195 lei, reprezentând amenzi contravenţionale cumulate de numita ..., în baza proceselor verbale de contravenție, pârâtul avea obligația de a urma procedura instituită de OG 2/2001, în cazul neachitării amenzilor de către contravenientă, respectiv, demararea procedurii executării silite și ulterior, sesizarea instanței competente cu solicitarea înlocuirii amenzii contravenționale cu ore de muncă în folosul comunității.

Susținerea pârâtului în sensul că numita .... ar avea domiciliul fiscal într-o altă localitate, fapt ce ar atrage competența altui organ fiscal este nedovedită, din chiar procesul verbal de contravenție întocmit în 28.04.2018 rezultând că aceasta are domiciliul în com. Breaza. Împrejurarea că actul de identitate al contravenientei este expirat nu dă dreptul pârâtului să considere că aceasta ar avea un alt domiciliu fiscal, având obligația de a proceda la executarea silită a sumelor reprezentând amenzi contravenționale sau, în cazul în care dovedește că este insolvabilă, la sesizarea instanței în vederea înlocuirii amenzii cu muncă în folosul comunității.

Pentru considerentele reținute, constatând că Hotărârile nr. .. și respectiv, ... au fost emise nelegal de către pârât, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BREAZA și, în consecință, va anula Hotărârile nr. .. și nr. .., emise de pârâtul Consiliul Local al Comunei Breaza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEȚULUI MUREȘ, cu sediul în Târgu Mureş, Piața Victoriei nr. 1, jud. Mureș, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BREAZA, cu sediul în Breaza, str. Principală, nr. 129, jud. Mureș.

Anulează Hotărârile nr. .. și nr. .. emise de pârâtul Consiliul Local al Comunei Breaza.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Târgu Mureș.

Pronunţată în condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă azi, 03.04.2019.

PREŞEDINTE S.Ş.M.

Grefier E.S.I.

Red.-M.S.Ş.

Tehnored.-S.E.I. 06 mai 2019/4 exemplare