Contencios administrativ şi fiscal - anulare act administrativ - repunere pe rol

Sentinţă civilă 1906 din 21.10.2014


Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Sentinţa civilă Nr. 1906/2014

Şedinţa publică de la 21 Octombrie 2014

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 1254/88/05 aprilie 2013, reclamanta ...a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna I.C. Brătianu, prin primar, şi Primarul comunei I.C. Brătianu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei nr.22/01.03.2013 privind încetarea raportului de serviciu începând cu data de 01.04.2013 ca netemeinic si nelegal; reintegrarea pe postul deţinut anterior si anume funcţia de execuţie de referent, grad profesional superior, gradaţia 4, clasa de salarizare 29 in cadrul Primăriei Comunei IC Bratianu, judeţul Tulcea; obligarea la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de la 01.04.2013 şi până la data efectivă a reintegrării; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, a arătat reclamanta că în data de 19.02.2013 a primit prin posta Raportul de evaluare a performantelor profesionale pentru anul 2012 întocmit de evaluator Primarul Comunei IC Bratianu, dl. Chiriţă Viorel.

Mai susţine reclamanta că la 20.02.2013 a contestat acest Raport, arătând d-lui primar faptul ca acesta nu reflecta realitatea si activitatea desfăşurata efectiv in cadrul instituţiei si că nu s-au respectat prevederile HG nr.611/2008.

Prin răspunsul pârâţilor la plângerea prealabila, înregistrat sub nr.573/27.02.2013, aceştia, sfidător, refuza categoric sa dea orice fel de explicaţii cu privire la întocmirea Raportului de evaluare, si aduc la cunoştinţă reclamantei ca se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ.

Menţionează reclamanta că în data de 26 martie 2013 a formulat cerere de chemare in judecată a pârâţilor pentru constatarea nulităţii absolute a Raportului de evaluare a performantelor profesionale pentru anul 2012, aceasta formând obiectul dosarului nr. 1134/88/2013 aflat pe rolul Tribunalului Tulcea.

La data de 01.03.2013, se emite de către Primarul Comunei IC Bratianu, Dispoziţia nr.22 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantei având in vedere obţinerea calificativului nesatisfăcător la evaluarea performantelor profesionale pentru anul 2012.

Prin adresa nr.698/07.03.2013, arată reclamanta că a formulat plângere prealabila prin care a solicitat revocarea Dispoziţiei nr. 22/2013 emisa de Primarul Comunei IC Bratianu, prin care aducea la cunoştinţă necomunicarea in termenul legal a actului administrativ, precum si faptul ca a atacat Raportul de evaluare la instanţa de contencios administrativ.

A arătat reclamanta, de asemenea faptul ca are doi copii minori in întreţinere care urmează cursuri şcolare, iar măsura luata îi cauzează grave prejudicii.

Prin adresa nr. 1001/29.03.2013 se comunica răspunsul la plângerea prealabila prin care se precizează ca se susţine in continuare decizia de desfacere a contractului de munca.

Se mai arata prin aceeaşi adresa faptul ca reclamanta a avut calitatea de funcţionar public, iar situaţia de fata nu are nicio legătură cu faptul ca are in întreţinere doi copii minori şcolari.

Precizează reclamanta faptul că de aproximativ 2 ani de zile sunt victima dl. Primar Chirita Viorel care o şicanează si îi creează greutăţi in desfăşurarea activităţii, situaţie care a dus la încetarea raportului de serviciu.

Susţine reclamanta că în aceasta perioada a sesizat de mai multe ori Comisia de disciplina din cadrul instituţiei, a sancţionat-o de nenumărate ori cu mustrare scrisa, cu reducerea drepturilor salariale pe o perioada de 3 luni, a amendat-o cu 2500 lei pentru o obligaţie legala reţinuta in sarcina sa de organul constatator, i-a acordat calificativul nesatisfăcător pentru anul 2011, a formulat împotriva sa plângeri penale soluţionate prin neînceperea urmăririi penale.

Precizează reclamanta faptul ca toate masurile luate de acesta au fost contestate si soluţionate favorabile prin anularea de către instanţele de contencios administrativ a actelor emise de acesta: Dosar nr. 1445/88/2012 (Sentinţa civila nr.6422/19.10.2012), Dosar nr.258/88/2012 (Sentinţa civila nr.5246/25.09.2012).

Învederează reclamanta faptul că în întreaga perioada de când este salariata acestei instituţii, nu am fost sancţionată niciodată, iar calificativul la evaluarea performantelor profesionale a fost întotdeauna foarte bine, îndeplinindu-şi cu rigurozitate si conştiinciozitate sarcinile de serviciu.

De asemenea, mai arată că s-a specializat si perfecţionat in permanenţă, chiar a obţinui in anul 2012 diploma de licenţa fiind licenţiata in drept, a urmat in cursul lunii octombrie 2012 cursuri de pregătire in domeniul prevenirii situaţiilor de urgenta, obţinând in acest sens Adeverinţa nr. 1415046/26.10.2012.

Mai menţionează reclamanta că Dispoziţia nr.22/2013 a fost emisa de Primarul Comunei IC Bratianu doar in baza Raportului de evaluare a performantelor profesionale pentru anul 2012, contestat de aceasta si a cărui soluţionare este in prezent pe rolul instanţelor de judecata.

Solicită reclamanta a se observa că nu exista niciun referat, o nota de fundamentare sau un alt document care să susţină Raportul de evaluare a performantelor profesionale si care să reţina faptul că in anul 2012 şi-a îndeplinit toate sarcinile de serviciu in condiţii nesatisfăcătoare.

Nu i s-a adus la cunoştinţa concret care sunt sarcinile de serviciu pecare nu le-a îndeplinit,ce abateria săvârşit pentru a i se acorda acest calificativ.

Consideră reclamanta că nu au fost respectate prevederile art. 99 alin. l din Legea nr. 188/1999, republicata de a comunica in termen de 5 zile de la emitere Dispoziţia nr.22/2013.

Actul administrativ emis, respectiv Dispoziţia nr.22/2013 este nelegală, deoarece Raportul de evaluare a performantelor profesionale pentru anul 2012 nu s-a respectat procedura interviului, ca etapa obligatorie a evaluării.

Arată reclamanta faptul că în data de 28.03.2013 a primit Dispoziţia nr.38 emisa de dl. Primar Chirita Viorel prin care i se prelungeşte cu încă 20 de zile perioada de preaviz până la data de 17.04.2013, când încetează raportul său de serviciu, decizie împotriva căreia a formulat plângere prealabila în data de 05.04.2013, urmând a o contesta la instanţa de contencios administrativ.

Solicită reclamanta a se avea în vedere faptul că, potrivit practicii judiciare in materie, din examinarea dispoziţiilor art. 69 alin. 1, 2, 5, art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/1999, art. 106 alin. 1, art. 110 alin. 1 şi art. 111 din HG nr. 611/2008, stabilirea obiectivelor individuale reprezintă un obiectiv prioritar al procesului de evaluare, de existenţa acestora depinzând posibilitatea de notare realistă a funcţionarilor publici prin compararea gradului de îndeplinire a lor cu rezultatul obţinut în mod efectiv.

Pentru stabilirea calificativului final, trebuiau evaluate obiectivele din perioada evaluată stabilite cu prilejul evaluării anterioare.

De altfel, chiar C.E.J. a decis că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului, iar insuficienţa motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare.

O detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparenţa, putându-se verifica astfel dacă actul este corect fundamentat şi în acelaşi timp permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicţional (cauza C-509/1993).

Pentru a demonstra abuzurile pe care le face dl. Primar Chirita Viorel, învederează reclamanta faptul că, in perioada cât a fost internată la secţia psihiatrie acesta i-a spart parola calculatorului pe care îl aveam in gestiune si a predat in lipsa sa toate obiectele si bunurile pe care le aveam in gestiune unui alt funcţionar public.

De asemenea, arată reclamanta c a sesizat si Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea cu privire la tratamentul la care este supusă, dar până în prezent nu a primit niciun răspuns.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, o serie de înscrisuri.

Pârâta U.A.T. Comuna I.C. Brătianu, prin Primar, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.

A arătat pârâta, în esenţă, că evaluarea profesională a funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Comunei I.C. Brătianu, pentru activitatea desfăşurată în anul 2012, s-a efectuat de către primarul instituţiei, în calitate de evaluator, în data de 30.01.2012, cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi a H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

S-a mai arătat că la evaluarea performanţelor profesionale ale reclamantei, evaluatorul a avut în vedere, în subsidiar, atât sancţiunile disciplinare aplicate acesteia în cursul anului 2012 cât şi o serie de atenţionări scrise sau verbale ce i-au fost adresate pe parcursul perioadei suspuse evaluării.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 septembrie 2013, instanţa a dispus suspendarea judecăţii, cauza fiind reluată urmare a cererii formulată în acest sens la data de 17 iulie 2014.

Pârâta, prin apărător, a invocat excepţia perimării cererii, respinsă ca neîntemeiată de către instanţa de judecată la termenul din data de 14 octombrie 2014 pentru argumentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând cererea în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată că aceasta este întemeiată, urmând a o admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Dispoziţia nr. 22/01.03.2013 emisă de Primarul Comunei I.C. Brătianu, jud. Tulcea s-a aprobat, începând cu data de 01.04.2013, încetarea raportului de serviciu al reclamantei, funcţionar public, în funcţia de execuţie referent, grad profesional superior, gradaţia 4, clasa de salarizare 29 la Primăria Comunei I.C. Brătianu, judeţul Tulcea (f.5).

Pentru a hotărî astfel, pârâta a avut în vedere Raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale reclamantei, înregistrat sub nr. 288/30.01.2013, din care rezultă calificativul nesatisfăcător.

Raportul de serviciu al reclamantei cu pârâta a fost prelungit până la data de 17.04.2013, astfel cum rezultă din dispoziţia nr. 38/28.03.2013 (f. 8).

Se constată că prin Sentinţa civilă 3896/2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea, definitivă prin Decizia civilă nr. 242/CA/2014 a Curţii de Apel Constanţa, Raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale privind pe reclamanta din prezenta cauză a fost anulat, reţinându-se în esenţă că evaluarea nu a fost realizată conform procedurii stabilite de H.G. nr. 611/2008.

În aceste condiţii, cum la baza emiterii deciziei de eliberare din funcţie a reclamantei a stat doar Raportul de evaluare a performanţelor profesionale ce a fost anulat prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată, se concluzionează că în mod nelegal pârâta a dispus încetarea raporturilor de serviciu pentru incompetenţă profesională.

În atare situaţie, soluţia ce se impune în cauză este de admitere a cererii reclamantei, cu consecinţa anulării Dispoziţiei nr. 22/01.03.2013 emisă de Primarul Comunei I.C. Brătianu, jud. Tulcea, reintegrării reclamantei pe postul deţinut anterior şi anume funcţia de execuţie de referent, grad profesional superior, gradaţia 4, clasa de salarizare 29 în cadrul Primăriei Comunei I.C. Brătianu, judeţul Tulcea, şi obligării pârâţilor la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte  drepturi de care ar fi beneficiat aceasta de la data de 17.04.2013 până la data efectivă a reintegrării.

În acord cu dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.