Decizie ajpis de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Baza de calcul a indemnizaţiei alcătuită din venitul din salarii şi venitul din drepturi de proprietate intelectuală. Noţiunea de „venit net realizat”.

- art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010

- art. 67, art. 70, art. 76 alin, (1) şi (2) şi art. 103 Cod fiscal

Art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010 stabileşte explicit că indemnizaţia lunară este de „85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului”, iar, interpretarea acestei norme trebuie realizată sistematic, prin luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. Prin urmare, noţiunea de „venit net realizat”, prevăzută de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, vizează venitul efectiv încasat, din care se scad, în conformitate cu art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010, numai sumele datorate cu titlu de impozit pe venit şi, după caz, cu titlu de contribuţii sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit. Trimiterea realizată de art. 3 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 la dispoziţiile art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare are în vedere numai identificarea categoriilor de venituri ce trebuie avute în vedere de instituţia publică ce pune în aplicare prevederile OUG nr. 111/2010, cuantumul venitului ce va fi avut  în vedere pentru calcularea indemnizaţiei lunare fiind explicit reglementat de alin. (2) al art. 3, respectiv veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 954/CA/26.11.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B. şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. […]/04.11.2019 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, începând cu data de 04.09.2019, cu valorificarea inclusiv a venitului net de 75.000 lei, obţinut din drepturi de proprietate intelectuală.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material, fiind incident cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 Cod de procedură civilă.

Recurenta a arătat că, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată este consacrată legislativ de dispoziţiile art. 425 Cod de procedură civilă, care au în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legate sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În plus, recurenta a arătat că, în practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, dar şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, deoarece, fără arătarea motivelor şi a probelor, nu se poate exercita controlul judiciar.

Recurenta a susţinut că, prin întâmpinare, a precizat că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din OUG nr. 111/2010, beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, denumite în continuare venituri supuse impozitului. De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OUG nr. 111/2010, care fac trimitere la Legea nr. 227/2015, respectiv la art. 67, art. 70, art. 76 alin, (1) şl (2) şl art. 103, care definesc veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură şi reprezintă veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţii lor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit. Prin urmare, nu venitul de 75.000 lei este venitul supus impozitului pe venit, ci venitul impozabil este cel în valoare de 47.872 lei, acesta luându-se în considerare la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

În al doilea rând, recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a aplicat greşit şi normele de drept material, considerând că a analizat în mod subiectiv şi trunchiat actul administrativ contestat, neţinând cont de prevederile Codului Fiscal coroborate cu cele alea OUG nr. 111/2010 (art. 3 alin. (2) lit. a)), respectiv prin prisma faptului că venitul luat în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilul este sumă rezultată după aplicarea deducerii de 40% şi a cotei de impozitare aferentă în căzut drepturilor de proprietate intelectuală.

Recurenta a considerat soluţia instanţei eronată, întrucât art. 70 din Codul Fiscal reglementează faptul că venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentali, se stabileşte prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. Astfel, prin aplicarea prevederilor art. 70 se ajunge la aceeaşi concluzie, respectiv: venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, se stabileşte prin scăderea din venitul brut (79.787 lei) a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut (31.915 lei). Diferenţa dintre 79.787 lei - 31.915 lei nu reprezintă venitul net în sensul cuvântului, ci reprezintă venitul net impozabil (venitul supus impozitului) în valoare de 47.872 lei.

În opinia recurentei, instanţa de fond, în mod greşit, a ignorant prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010, întrucât la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se iau în considerare veniturile neimpozabile, motiv pentru care în mod corect a stabilit faptul că, din venitul brut în valoare de 79.787 lei, venitul bază de calcul al impozitului este 47.872 lei şi impozit reţinut 4.787 lei, calcul ce rezultă chiar din Adeverinţa de venit pe anul 2019 eliberata de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., care certifică faptul că venitul Impozabil este 47.872 lei, venit care, în conformitate cu prevederile OUG nr. 111 /2010 se ia în calcul la cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Or, prin cererea formulată intimate-reclamantă îşi neagă veniturile obţinute şi asumate prin Declaraţia fiscal D 112.

Recurenta a conchis în sensul că legislaţia specifică prevede faptul că la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se iau în considerare veniturile supuse impozitului pe venit şi nu veniturile nete în sensul Codului Fiscal.

Mai mult, recurenta a invocat şi faptul că instanţa de fond a ignorat adresa emisă de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin care se precizează care este venitul care se ia în considerare la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în situaţia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală (adresa nr. 752/MG/1775/A.M.D./14.06.2017 - existentă la dosar).

În drept a fost invocată aplicarea dispoziţiilor art. 20 şi următoarele din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod de procedură civilă, respectiv pe dispoziţiile cuprinse în cuprinse în OUG nr. 111/2010, HG nr. 52/2011, Ordinul nr. 1474/2011.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Intimata reclamantă A., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă (filele 15-16), a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că primul motiv de recurs invocat de către pârâtă nu este întemeiat, deoarece sentinţa conţine în pag. 2 şi 3 motivele pentru care a fost admisă acţiunea, instanţa de fond subliniind aspectele cele mai importante, indicând filele din dosar unde se află probele pe baza cărora şi-a format convingerea, temeiurile de drept.

Referitor la al doilea caz de casare invocat, intimata a menţionat că instanţa de fond, în pag. 3 a sentinţei, a menţionat expres că „nu trebuie confundată baza de calcul a impozitului pe venit cu venitul net”, iar, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010, care este, în opinia sa, o normă imperativă, veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare sunt veniturile brute din care s-au scăzut impozitul şi, dacă sunt datorate, contribuţiile sociale obligatorii.

Or, conform art. 5 din Contractul de cesiune a drepturilor de autor privind programele de calculator nr. 1/28.03.2019, depus la dosarul cauzei, intimata a susţinut că, pentru programele realizate, a avut dreptul la o remuneraţie de 75.000 de lei, plătită în 3 tranşe, conform extrasului de cont anexat la dosarul de fond, societatea cesionară având obligaţia contractuală să plătească şi toate taxele şi impozitele aferente acestui venit net de 75.000 de lei. În plus, a arătat că, în executarea obligaţiilor sale legale, societatea beneficiară a depus la organul fiscal Declaraţia 112 - în care arată că venitul brut este de 79.787 de lei, impozitul reţinut este de 4.787 de lei, iar suma încasată de 75.000 de lei. Prin urmare, în opinia intimatei, acestei sume încasate cu titlu de drepturi de proprietate intelectuală trebuie să i se aplice procentul de 85%, pentru stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, iar nu sumei de 43.085 de lei, cum în mod eronat a procedat recurenta.

Recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (4) Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurenta pârâtă a invocat drept prim motiv de reformare a sentinţei primei instanţe cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, invocând faptul că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând sub acest aspect sentinţa recurată, Curtea constată că art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă obligă instanţa să indice în hotărârea pronunţată „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.”

Aceste norme interne trebuie interpretate, în condiţiile art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motivarea hotărârilor judecătoreşti fiind o componentă a dreptului la un proces echitabil. Din Jurisprudenţa CEDO, sintetizată în hotărârea pronunţată la data de 25 noiembrie 2005 în Cauza Albina contra României, Curtea reţine că dreptul la un proces echitabil „nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată”. Altfel spus, art. 6 impune instanţei „obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.”

În cauză, Curtea reţine că hotărârea primei instanţe respectă aceste exigenţe. Astfel, verificând considerentele expuse de prima instanţă, Curtea constată că aceasta a indicat motivele de fapt şi de drept care au determinat-o să pronunţe soluţia din sentinţa recurată, raţionamentul prezentat fiind coerent şi lipsit de ambiguităţi, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile litigiului. De asemenea, înlăturarea argumentelor expuse de către pârâtă prin întâmpinare s-a realizat prin indicarea, în considerente, a interpretării date de prima instanţă noţiunii de „venit net realizat”, noţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 111/2010. În plus, hotărârea primei instanţe nu conţine motive contradictorii şi nici străine de natura pricinii, argumentele reţinute, atât în fapt, cât şi în drept, fiind în acord cu soluţia pronunţată prin dispozitiv.

Recurenta pârâtă a invocat drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010 coroborate cu art. 67, art. 70, art. 76 alin, (1) şi (2) şi art. 103 Cod fiscal, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Prin decizia nr. […]/04.11.2019 emisă de pârâtă, contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, la stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei cuvenite intimatei reclamante a fost avut în vedere, pe lângă venitul din salarii şi venitul din drepturi de proprietate intelectuală în valoare de 43.085 lei (47.872 lei - 4.787 lei), pârâta apreciind că nu suma de 75.000 lei, încasată efectiv de reclamantă, este venitul net realizat, în sensul art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, ci suma de 47.872 lei, care reprezintă venitul net, în sensul art. 72 Cod fiscal, la care s-a calculat acest impozit.

Prima instanţă a validat criticile reclamantei, reţinând, în esenţă, că suma de 47.872 lei reprezintă baza de calcul a impozitului pe venit, în condiţiile art. 72 din Codul fiscal şi că aceasta nu trebuie confundată cu venitul net realizat, conform art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, acesta fiind în cauză de 75.000 lei, sumă încasată efectiv de reclamantă.

Criticile recurentei pârâte vizează, în esenţă, stabilirea înţelesului noţiunii de venit net realizat utilizată de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, aceasta susţinând că noţiunea se raportează la înţelesul dat acestei noţiuni de art. 72 din Codul fiscal, respectiv de venit net impozabil, adică cel obţinut după scăderea cheltuielilor cuantificate de legiuitor la nivelul cotei de 40% şi a impozitului pe venit, însă aceste critici nu pot fi validate.

În drept, Curtea reţine că art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010 stabileşte explicit că indemnizaţia lunară este de „85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului”.

Însă, interpretarea acestei norme trebuie realizată sistematic, prin luarea în considerare şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, care prevăd expres că „în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală şi din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare” respectiv că „(2) pentru persoanele îndreptăţite care realizează venituri din categoriile celor prevăzute la alin. (1), veniturile luate în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare sunt: a) veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit”.

Prin urmare, în acord cu prima instanţă, Curtea reţine că noţiunea de „venit net realizat”, prevăzută de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, vizează venitul efectiv încasat, din care se scad, în conformitate cu art. 3 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 111/2010, numai sumele datorate cu titlu de impozit pe venit şi, după caz, cu titlu de contribuţii sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.

Curtea constată că trimiterea realizată de art. 3 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 la dispoziţiile art. 67, art. 70, art. 76 alin. (1) şi (2) şi art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare are în vedere numai identificarea categoriilor de venituri ce trebuie avute în vedere de instituţia publică ce pune în aplicare prevederile OUG nr. 111/2010, cuantumul venitului ce va fi avut  în vedere pentru calcularea indemnizaţiei lunare fiind explicit reglementat de alin. (2) al art. 3, respectiv veniturile rezultate după scăderea impozitului pe venit şi, după caz, a contribuţiilor sociale obligatorii datorate, conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit.

În raport de aceste dispoziţii,  în mod corect a reţinut prima instanţă că baza de calcul a indemnizaţiei de creştere a copilului, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate de către intimata reclamantă, este suma de 75.000 lei, acesta fiind suma efectiv încasată de către aceasta, după scăderea, din cuantumul brut al venitului (79.787 lei ), a sumei achitată cu titlu de impozit (4.787  lei), astfel cum rezultă nu numai din adeverinţa emisă de angajator (fila 67 dosar tribunal), ci şi din declaraţia 112 depusă de intimata reclamantă la organul fiscal la  data de 26.05.2019 (filele 62-65 dosar tribunal).

Nu poate fi reţinută adresa nr. 752/MG/1775/A.M.D./14.06.2017 emisă de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (filele 95-96 dosar tribunal), invocată de către recurentă, prin care se precizează care este venitul care se ia în considerare la calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în situaţia veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, adresă prin care, autoritatea publică centrală tinde să realizeze o interpretare unitară, la nivel naţional, de către autorităţile publice descentralizate, a normelor juridice. Această interpretare realizată de un organ al puterii executive nu poate fi opusă însă instanţei de judecată, deoarece, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege”, legiuitorul constituţional stabilind deci atributul interpretării normelor juridice în sarcina instanţelor judecătoreşti. 

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B. împotriva sentinţei civile nr. 954/CA/26.11.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare