Procedura insolvenţei. Contestaţie măsură administrator judiciar, exercitată împotriva refuzului de a răspunde cererii de plată creanţă curentă

Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie măsură administrator judiciar, exercitată împotriva refuzului de a răspunde cererii de plată creanţă curentă, creanţă reprezentând diferenţa între TVA achitată prin factura de avans şi TVA datorată la data livrării bunurilor, în condiţiile în care între data achitării facturii de avans şi data livrării bunurilor cota TVA s-a modificat, iar debitoarea a intrat în insolvenţă. Temeinicia contestaţiei. Calificarea creanţei creditorului ca fiind o creanţă născută în cursul procedurii insolvenţei, întrucât dreptul de creanţă al apelantei creditoare s-a născut doar în momentul în care bunurile au fost livrate şi s-au emis facturile finale, stornându-se factura de avans, acesta fiind momentul la care se procedează la regularizarea taxei.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 39 din 12 februarie 2019

- art. 291 alin. 6 Cod procedură fiscală

Prin Sentinţa nr. (...)/F/02.10.2018, Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea SC (...) SA cu sediul în comuna (...), (...), cu sediul procesual ales în (...), înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul (...) sub nr. J(...)/1994, CUI RO (...), în contradictoriu cu debitoarea SC (...) SRL, cu sediul în (...) (...), având CUI (...) şi J (...)/2006 prin administrator special (...) şi administrator judiciar (...) IPURL, cu sediul în (...)(...), cod unic de înregistrare (...), nr. de înregistrare în Registrul Societăţilor Profesionale (...).

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:

Creditoarea SC (...) SA a formulat atât contestație întemeiată pe dispozițiile art. 59 alin. 5, 6, 7 din Legea nr. 85/2014 împotriva raportului de activitate întocmit de administratorul judiciar (...) IPURL și publicat în BPI nr. (...)/30.05.2018 (cât și contestație, întemeiată pe dispozițiile art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, împotriva respingerii manifestată prin refuzul de a da răspuns, în formă scrisă, cererii de plată adresată administratorului judiciar.

În ceea ce priveşte contestaţia la raportul de activitate, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 59 alin. 5, 6, 7 din Legea nr. 85/2014, instanţa a stabilit următoarele:

Contestatorul, îi impută administratorului judiciar faptul că în Raportul lunar de activitate întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 şi publicat în BPI nr. (...)/30.05.2018 (fila 10 și urm.), nu a făcut nici o menţiune cu privire la cererea de plată care i-a fost comunicată în data de 29.01.2018 cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Instanţa a reţinut că prin prezenta, nu se contestă vreo măsură a administratorului judiciar ci se contestă refuzul administratorului judiciar de a analiza cererea de plată şi de a transmite un răspuns contestatorului, pentru ca acesta, în cazul în care nu este mulţumit de răspunsul primit, să poată formula contestaţie conform prevederilor art.75 alin.3 şi art. 59 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr.85/2014.

Potrivit prevederilor art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 “Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestaţie cu respectarea art. 59 alin. (5), (6) şi (7).”

În baza acestui text de lege, cererea de plată se adresează administratorului judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe.

În cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate (foste comerciale) din cadrul curţilor de apel, în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței desfășurate la 13 - 14 iunie 2016 la Sinaia, participanții și-au însușit în unanimitate opinia INM în sensul că pentru recuperarea acestor creanţe curente legea a prevăzut o altă procedură de recuperare a creanței, prin formularea unei cereri de plată adresate administratorului judiciar. S-a mai reținut că o astfel de cerere de plată nu reprezintă o procedură prealabilă, pentru a face incidente dispozițiile art. 193 Cod procedură civilă, care prevăd într-adevăr că invocarea lipsei unei astfel de plângeri se poate face numai de către pârât, prin întâmpinare.

Astfel, această cerere de plată nu reprezintă o simplă procedură prealabilă, ci chiar actul de învestire în această procedură specială de recuperare a creanțelor curente, iar soluția este dată, ca regulă, de către administratorul judiciar, numai pe cale de excepție răspunsul putând fi contestat la judecătorul sindic.

Prin urmare, numai faţă de acest răspuns sau față de măsurile întreprinse, se vor putea formula contestaţii care se soluţionează de judecătorul sindic.

În cazul de faţă administratorul judiciar, deşi a luat la cunoştinţă de conţinutul cererii de plată, a refuzat să îi comunice vreun răspuns creditorului iar împotriva refuzului de a răspunde sau de a da curs cererii, s-a formulat prezenta contestaţie şi în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014.

Pretenţiile creditoarei în sumă de 134.512,77 lei reprezintă restituiri de sume achitate în avans, şi afirmativ ar rezulta din derularea unui raport juridic contractual născut în baza contractului nr. (...)/02.09.2015 încheiat între creditoarea și societatea debitoare anterior deschiderii procedurii generale de insolvență.

Instanţa a constatat că deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea debitoare s-a dispus prin Încheierea nr. 215/24.05.2016 pronunţată de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2016, deci ulterior încheierii contractului nr. (...)/02.09.2015 cu societatea debitoare.

Potrivit art. 3.1 din clauza contractuală, respectivul contract a intrat în vigoare la data semnării dar nu mai târziu la 5 zile de la semnare şi a fost încheiat pe durată determinată respectiv părţile au stipulat expres data de 01.03.2016 stabilind ca dată la care să fie livrate echipamentele şi prestate serviciile ce fac obiectul contractului, respectiv vor fi efectuate plăţile aferente. Deci, la data expirării duratei contractului faţă de societatea debitoare nu s-a deschis încă procedura insolvenţei.

Aşa cum creditoarea susţine şi debitoarea recunoaşte în înscrisurile depuse, în data de 22.12.2015 debitoarea a emis, în executarea contractului nr. (...)/02.09.2015, factura nr. (...)/22.12.2015 reprezentând avans pentru echipamente şi utilaje tehnologice, conform situaţiei de lucrări pentru proiectul „Procesare a peştelui – (...)”, factură ce a fost în totalitate achitată până la data de 31.12.2015 (deci, înainte de deschiderea procedurii insolvenţei) de reprezentanţii societăţii creditoare SC (...) SA.

În data de 01.04.2017 (deci după deschiderea procedurii de insolvenţă şi înainte de confirmarea planului) debitoarea emite factura fiscală nr. (...) pentru echipamentele şi utilajele tehnologice livrate în cadrul proiectului „Procesare a peştelui – (...)”, acestea fiind livrate după deschiderea procedurii insolvenţei, facturile fiind întocmite cu TVA de 19% (fila 32) şi nu de 24% astfel există o diferenţă de TVA de 345.459,03 lei, sumă achitată de creditoarea conform facturii de avans nr. (...)/22.12.2015 (deci anterior deschiderii procedurii insolvenţei).

Aşadar, facturile de care se prevalează creditoarea deşi au fost emise după deschiderea procedurii insolvenţei, creanţa acesteia nu este o creanţă curentă născută în cursul procedurii, societatea creditoare având posibilitatea de a solicita înscrierea în tabelul preliminar de creanţă cu sumele achitate către debitoarea în avans pentru executarea contractului nr. (...)/02.09.2015. Totodată instanţa a reţinut că societatea creditoare nu a formulat declaraţie de creanţă, nu este înscrisă în tabelele de creanţă iar planul de reorganizare şi programul de plăţi confirmat prin Sentinţa nr. (...)/25.04.2017 pronunţată de Tribunalul (...), nu prevede vreo plată către această societate.

Pentru aceste motive a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea SC (...) SA în contradictoriu cu debitoarea SC (...) SRL, prin administrator special (...) şi administrator judiciar (...) IPURL., cu sediul în (...)(...), cod unic de înregistrare (...), nr. de înregistrare în Registrul Societăţilor Profesionale (...).

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel creditoarea SC (...) SA, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi, pe fond, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

În motivare, apelanta a arătat că instanţa a analizat cererea ca fiind contestaţie, având în vedere faptul că administratorul judiciar a refuzat să comunice societăţii apelante vreun răspuns privind cererea de plată, fiind incidente dispoziţiile art. 75 alin. 3 din Legea 84/2014.

În al doilea rând, faţă de caracterul devolutiv al apelului, a solicitat, în urma reanalizării situaţiei de fapt raportat la situaţia de drept incidentă în cauză, constatarea soluţiei instanţei de fond ca fiind nelegală.

A menţionat că între cele două societăţi s-a încheiat, la data de 02.09.2015, contractul nr. (...) având ca obiect „Furnizarea de echipamente, inclusiv instalarea şi punerea în funcţiune a acestora, în cantităţile prevăzute în Anexa 2 la contract şi consultanţă tehnică în vederea implementării Proiectului Unitate de procesare a peştelui - (...)," În vederea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, s-a emis la data de 22.12.2015 factura nr. (...) reprezentând avans pentru echipamente şi utilaje tehnologice conform situaţie de lucrări pentru proiect „Procesare a peştelui - (...)". După finalizarea obiectului contractual şi fără nicio opoziţie din partea vreunei părţi, obiectul contractual fiind destul de complex (a se vedea în acest sens şi valorile din facturi), avansul a fost stornat prin factura nr. (...)/01.04.2017 în valoare de 8.567.383,80 lei. Pentru ambele facturi s-a reţinut cota de TVA de 24%, cota existentă la momentul emiterii avansului-decembrie 2015.

Ulterior, pentru că debitoarea (...) SRL era furnizor pentru (...) SA, la data de 01.04.2017 a fost emisă, tot de către debitoare, factura fiscală nr. (...) având o altă valoare, respectiv 8.221.924,77 lei, iar cota de TVA a fost stabilită în mod corect, 19% faţă de modificarea cotei de TVA la acea dată.

Urmare a existenţei diferenţei de cota TVA 24% - 19% între avansul stornat şi factura din 01.04.2017, a rezultat valoarea de 345.459,03 lei, sumă pe care societatea (...) SA a achitat-o datorită existenţei facturii de avans şi a cotei TVA de 24% înscrisă. Suma indicată anterior a fost compensată parţial cu valoarea facturii nr. (...)/28.12.2015, respectiv cu suma de 23.438,23 lei, rezultând o diferenţă de 322.020,80 lei.

La data de 28.06.2017 au mai fost emise de către debitoarea (...) SRL facturile:

- Seria (...) nr. 3 în valoare de 1.570.124,22 lei reprezentând sistem panouri fotovoltaice policristaline conform situaţiei de lucrări în care s-a aplicat TVA de 19%;

- Seria (...) nr. 4 în valoare de -1.382.616,19 lei reprezentând stornare avans conform factura (...) (cea emisă la 22.12.2015) în care s-a aplicat TVA de 24%, fiind astfel stornat implicit TVA-ul pe care creditoarea îl achitase iniţial, diferenţa dintre facturile emise la 28.06.2017, respectiv 1.570.124,22 lei şi 1.382.616,19 lei este de 187.508.03 lei.

Cele două facturi au fost comunicate abia la data de 04.07.2017, după data deschiderii procedurii insolvenţei din 24.05.2016, fiind înregistrate ca acte interne, respectiv număr de intrare 178 pentru factura nr. 4 şi nr. 179 pentru factura nr. 3.

322.020,80 lei - 187.508,03 lei = 134.512,77 lei debit actual solicitat de (...) SA.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 30.06.2017 de către ANAF - DGRFP (...), s-au identificat operaţiunile până la acea dată între cele două societăţi (precizând că ultimele facturi emise la 28.06.2017 nu au putut fi evidenţiate întrucât acestea nu fuseseră comunicate la data întocmirii procesului verbal) şi este inserată diferenţa de cotă de TVA de la data încheierii primei facturi (decembrie 2015) şi până la ultima factură (iunie 2017).

Aşadar, suma de 134.512,77 lei este cauzată de momentul întocmirii facturilor finale din 2017 de cota diferită de TVA de 19% faţă de 24 % cât a fost la momentul plăţii avansului.

A precizat că a formulat cerere de plată şi a considerat că este o creanţă născută după deschiderea procedurii întrucât avansul facturat în 2015 cu livrare de bunuri/ prestări de servicii în 2017, la data livrării din 2017 trebuia făcută o regularizare în sensul stornării facturii de avans emise cu cota de 24% şi repunerea acesteia cu cota de 19%. Conform art. 291 alin (6 ) din Codul fiscal” în cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 282 alin (2) precum şi în situaţia prevăzuta la alin (5)”.

Analizând situaţiile prevăzute la art. 282 (2) exigibilitatea taxei intervine:

"a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;

b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansul reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora;

c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare".

Faptul generator intervine, aşadar, după data încasării avansului, astfel încât, în conformitate cu art. 291 alin. 6 din Codul fiscal, a apreciat că trebuie făcută regularizarea de TVA prin restituirea de către debitoare a sumei achitate în plus de (...) SA iniţial cu titlu de TVA pe o cota mai mare faţă de cea existentă la data emiterii facturii finale.

În concluzie, această situaţie, fiind o excepţie de la data la care are loc faptul generator pentru exigibilitatea taxei prevăzută la alin. (l) din art. 282 Cod fiscal, în cazul schimbării cotei de TVA se va proceda la regularizarea avansului, aspect incident şi în prezenta cauză, regularizarea intervenind la momentul emiterii facturii din 28.06.2017.

Data de 28.06.2017 este ulterioară datei deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 24.05.2016, astfel încât ulterior deschiderii insolventei s-a născut creanţa asupra debitoarei SC (...) SRL, în prezent aceasta fiind de 134.512.77 lei.

A învederat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 5 alin. 2, fiind o creanţă născută ca urmare a unei activităţi curente de operaţiune financiară/prestări de servicii în vederea continuării activităţilor contractate şi efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente, motivarea instanţei de fond fiind contrară dispoziţiilor legale, apreciind că cererea de plată este admisibilă.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 43 din Legea 85/2014 raportat la art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 08.01.2019, faţă de apelul declarat în cauză, a formulat întâmpinare intimatul SC (...) IPURL în calitate de administrator judiciar al SC (...) SRL, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală, cu consecinţa respingerii contestaţiei SC (...) SA.

În motivare, intimatul a arătat că îşi menţine punctul de vedere privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de plată a reclamantei raportat la faptul că cererea de plată prevăzută de art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 vizează creanţele născute după deschiderea procedurii, ori apelanta vizează o creanţă născută anterior deschiderii procedurii (24.05.2016), respectiv în baza contractului de execuţie lucrări (...)/02.09.2015 cu drepturi şi obligaţii născute anterior datei menţionate.

Pe cale de consecinţă, a considerat că reclamanta trebuia să depună declaraţie de creanţă anterioară deschiderii procedurii de insolvenţă în dosarul nr. (...)/2016, urmând ca această declaraţie să fie analizată de administratorul judiciar.

Deşi contestatoarea a arătat că această creanţă a devenit exigibilă după deschiderea procedurii, a învederat că această creanţă este izvorâtă din contractul (...)/02.09.2015, fiind o creanţă nescadentă, conform art. 5 punctul 69 şi art. 102 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.

Deşi facturile solicitate a fi plătite de creditoare, deşi au fost plătite după deschiderea procedurii, creanţa acesteia nu este o creanţă născută în cursul procedurii, societatea creditoare având posibilitatea de a solicita înscrierea în tabelul preliminar de creanţe, cu sumele achitate către debitoare în avans pentru executarea contractului (...)/02.09.2015.

A mai învederat faptul că apelanta nu a depus declaraţie de creanţă, ne este înscrisă în tabelul definitiv de creanţe, iar planul de reorganizare confirmat prin Sentinţa nr. (...)/25.04.2017 a Tribunalului (...) nu prevede vreo plată către această societate.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului s-a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de plată din data 22.01.2018 apelanta a solicitat administratorului judiciar plata creanţei în sumă de 134.512,77 lei deţinută asupra debitoarei SC (...) SRL, creanţă născută în cursul procedurii insolvenţei.

Întrucât administratorul judiciar nu i-a răspuns apelantei cu privire la cererea formulată, aceasta a formulat contestaţie, prin care a solicitat, în principal, admiterea cererii de plată a creanţei, iar în subsidiar obligarea administratorului judiciar să se pronunţe cu privire la cererea de plată.

Prin sentinţa apelată, judecătorul sindic a reţinut că apelanta contestatoare nu deţine o creanţă născută în cursul procedurii insolvenţei, ci creanţa este anterioară deschiderii procedurii, însă creditoarea nu a formulat declaraţie de creanţă.

Potrivit înscrisurilor dosarului, instanţa de apel a reţinut că, între debitoarea S.C. (...) SRL, în calitate de furnizor şi apelanta SC (...) SA, în calitate de cumpărător, s-a încheiat la data de 02.09.2015 contractul de furnizare echipamente nr.(...). În executarea contractului, debitoarea a emis factura fiscală nr. (...)/22.12.2015, pentru suma de 9.950.000 lei, din care 24% TVA, reprezentând avans pentru echipamente şi utilaje tehnologice.

Potrivit susţinerilor părţilor, echipamentele ce au făcut obiectul contractului au fost livrate după deschiderea procedurii insolvenţei, iar debitoarea a emis factura nr. (...)/01.04.2017, pentru echipamente şi utilaje tehnologice pentru suma de 6.909.180, 48 lei plus TVA de 19% în sumă de 1.312.744, 29 lei, iar prin factura nr. (...)/01.04.2017 a stornat avansul pentru suma de 6.909.180, 48 lei plus TVA de 24% în sumă de 1.658.203,32 lei.

Ulterior,debitoarea a emis factura nr. 3/28.06.2017 pentru sistem panouri fotovoltaice în sumă de 1.319.432,12 lei plus TVA în cotă de 19%, în sumă de 250692, 1 lei iar prin factura nr. 4/28.06.2018 a stornat diferenţa rămasă din factura de avans nr. (...)/2015 pentru suma de 1.115.013, 06 lei plus TVA de 24% în sumă de 267.603, 13 lei.

Instanţa de apel a constatat că, la data emiterii facturii de avans, cota de TVA era de 24%, însă ca urmare a modificării intervenite prin Codul fiscal, la data emiterii facturilor finale, ca urmare a livrării echipamentelor şi stornării facturii de avans, cota de TVA era de 19%, conform art. 291 alin.1 lit. b) Cod fiscal, creanţa solicitată de către apelantă reprezentând diferenţa dintre TVA-ul achitat prin factura de avans şi TVA-ul datorat efectiv, la data livrării bunurilor, astfel cum această taxă fost calculată prin facturile finale.

Având în vedere că se contestă faptul că această este o creanţă curentă ceea ce se impune a se stabili în cauză, cu titlu prealabil dacă, raportat la temeiul juridic invocat de creditoare în cererea formulată, creanţa pretinsă de aceasta este una curentă, născută pe parcursul procedurii insolvenţei ori, din contră, este una anterioară deschiderii procedurii, care trebuia declarată în termenul impus prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei.

Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut că, pentru ca o creanţă să poată fi considerată ca fiind anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, se impune ca aceasta să existe la data respectivă (existenţa sa putând fi şi condiţionată ori executarea afectată de un termen), astfel încât creditorul deţinător al respectivei creanţe să aibă posibilitatea de a formula cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit de judecătorul-sindic prin sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei.

Aşa cum a arătat şi apelanta, potrivit art. 291 alin. 6 Cod fiscal „În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 282 alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (5).”, art. 282 alin.2 lit. b) Cod fiscal reglementând situaţia în care se efectuează plăţi în avans pentru livrări de bunuri, cum este cazul în speţă.

Instanţa de apel a apreciat dreptul de creanţă al apelantei reprezentând diferenţa de TVA achitat prin factura de avans şi cel efectiv datorat, s-a născut doar în momentul în care bunurile au fost livrate şi s-au emis facturile finale, stornându-se factura de avans, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus arătate, doar după livrarea bunurilor se procedează la regularizarea taxei, aplicându-se cota de TVA în vigoare la data livrării.

Prin urmare, este evident că la data deschiderii procedurii insolvenţei, apelanta creditoare nu ar fi putut solicita diferenţa de TVA, câtă vreme echipamentele nu fuseseră livrate, iar cota de TVA din factura de avans fusese corect stabilită, astfel că, până în momentul regularizării taxei, aceasta nu deţinea faţă de debitoare o creanţă cu acest titlu şi nu ar fi avut posibilitatea să solicite restituirea acestei sume.

Chiar dacă avansul ce a făcut obiectul facturii nr. (...)/2015 a fost achitat de către apelantă anterior deschiderii procedurii insolvenţei, ceea ce trebuie avut în vedere este, însă, temeiul creanţei invocat în cauză de către aceasta, or apelanta nu şi-a întemeiat creanţa pe faptul că echipamentele pentru care s-a achitat avansul nu au fost livrate total sau parţial sau că a fost greşit calculată cota de TVA, ci pe schimbarea cotei de TVA intervenită între data plăţii avansului şi data livrării bunurilor, livrarea bunurilor având loc după deschiderea procedurii insolvenţei.

Pentru acest motiv, chiar dacă această creanţă îşi are izvorul în raporturi juridice anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, această împrejurare nu impietează asupra reţinerii caracterului de creanţă ulterioară deschiderii procedurii, câtă vreme dreptul de creanţă al creditoarei - având ca temei juridic diferenţa rezultată din regularizarea TVA - nu exista la data deschiderii procedurii.

În măsura în care nu ar fi intervenit această regularizare a taxei în cursul procedurii insolvenţei, nu ar fi existat nici un temei pentru pretinderea acestei creanţe de la debitoare, astfel că susţinerea administratorului judiciar, potrivit căreia creanţa apelantei ar fi fost o creanţă anterioară deschiderii procedurii, dar nescadentă, este nefondată.

Prin urmare, instanţa a apreciat creanţa pretinsă de către creditoare ca fiind una ulterioară deschiderii procedurii, născută la momentul emiterii facturilor finale şi stornării facturii de avans.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit cererea de plată nu a fost examinată pe fond de către administratorul judiciar pe considerentul că s-ar fi cerut plata unei creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei.

În ceea ce priveşte solicitarea de admitere a cererii de plată formulată de către apelantă, Curtea a apreciat că la acest moment aceasta apare ca prematură, câtă vreme valoarea exactă a creanţei invocată de către creditoare nu a fost supusă verificării de către administratorul judiciar potrivit art. 75 alin. 3 coroborat cu art. 106 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul a fost admis, sentinţa a fost schimbată în totalitate în sensul că a fost admisă în parte contestaţia, iar administratorul judiciar al debitoarei a fost obligat să examineze cererea de plată formulată de creditoare.

În baza art. 453 Cod procedură civilă debitoarea a fost obligată să plătească apelantei suma de 2723 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând taxă timbru, onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare, conform înscrisurilor de la dosar.

Domenii speta

Spete similare