Recurs litigii cu profesionişti. deschiderea procedurii insolvenţei. creanţa creditoarei introductive asupra căreia există un litigiu în derulare pe rolul instanţei de contencios administrativ, nu este certă, lichidă şi exighibilă.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

 RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI. CREANŢA CREDITOAREI INTRODUCTIVE ASUPRA CĂREIA EXISTĂ UN LITIGIU ÎN DERULARE PE ROLUL INSTANŢEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, NU ESTE CERTĂ, LICHIDĂ ŞI EXIGHIBILĂ.

-art.3  din Legea nr.85/2006;

-art.379 Cod procedură civilă.

Decizia nr.318/C/21.05.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin SENTINŢA nr. 140/F/2013, Tribunalul Satu Mare a admis contestaţia debitoarei S.C. C. E.  S.R.L., şi în consecinţă:

A respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea-intimată D. G. F. P. A J.  S. M.  împotriva debitoarei-contestatoare S.C. C. E. S.R.L.

A obligat creditoarea să plătească debitoarei suma de 120,3 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut următoarele :

Din probele administrate în cauză, apărările de fond invocate de  debitoare prin contestaţia formulată împotriva cererii creditoarei a rezultat că, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare.

Prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de intimata creditoarea DGFP S.  M., s-a arătat că aceasta are faţă de debitare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 851.319 lei, reprezentând, conform adresei nr. 128039/21.10.2011 emisă de A.  F.  P.  M.  S. M. , debite principale şi accesorii ale acestora.

Din înscrisurile depuse de debitoare în probaţiune rezultă că o parte din obligaţiile fiscale stabilite prin titlurile de creanţă înscrise în adresa AFP S.  M.  nr. 128039/21.10.2011, respectiv obligaţiile fiscale în sumă de 761.611 lei stabilite prin Decizia de impunere nr. 19/23.01.2009 au fost contestate de creditoare, atât în procedura administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală cât şi prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată în dosar nr.3961/83/2009 a Curţii de Apel Oradea, admisă în parte întru-un prim ciclu procesual.

Faţă de această împrejurare, existând indicii de soluţionare favorabilă a acţiunii debitoarei şi având în vedere că o parte a creanţei invocate de creditoare reprezintă accesorii la obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizia de impunere contestată, judecătorul sindic a constatat că la data soluţionării contestaţiei debitoarei, creditoarea nu face dovada că faţă de patrimoniul debitoarei deţine o creanţă  certă în cuantumul minim prevăzut de lege, pentru fi un creditor îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

În consecinţă, judecătorul sindic, a constatat ca fiind întemeiată contestaţia formulată de S.C. C. E. S.R.L. împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei înaintată de creditoarea D.  G.  F.  P. J. S. M. , motiv pentru care, în temeiul art. 11 alin.1 lit. b), art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis contestaţia debitoarei, cu consecinţa respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei înaintată de creditoare.

În temeiul art.274 Cod de procedură civilă a obligat creditoarea la plata cheltuielilor de judecată solicitate de debitoare, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în sumă de 120,3 lei, plata onorariului avocaţial nefiind dovedită. 

Împotriva acestei sentinţe, în termen şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs DGFP S.  M. , solicitând casarea acesteia, în sensul respingerii contestaţiei debitoarei şi admiterea cererii sale de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva S.C. C. E. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât la data pronunţării acesteia, debitoarea figurează cu o creanţă de peste 761.611 lei, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei fiind probată prin fişa sintetică a debitoarei emisă de AFP S. M. , în cuprinsul căreia sunt evidenţiate detaliat obligaţiile de plată, natura acestora şi defalcarea lor pe tipuri de impozite.

Mai mult, susţine recurenta, debitoarea a fost somată în repetate rânduri să achite debitele restante, fiindu-i comunicate titlurile executorii, care nu au fost contestate de către aceasta.

Caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei a fost dovedit, susţine recurenta, prin titlurile depuse la dosar, emise şi în baza declaraţiilor debitoarei, iar pe de altă parte, s-a dovedit şi starea de insolvenţă a acesteia.

De asemenea, s-a mai învederat că recurentei nu i-a fost comunicată contestaţia promovată de debitoare pentru a formula apărări în cauză, fiindu-i încălcat, pe această cale, acest drept.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 Cod Procedură Civilă, art.8 din Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. C. E. S.R.L., a solicitat respingerea recursului de faţă, fără cheltuieli de judecată.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 304 ind. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 14.12.2012, creditoarea DGFP S. M. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. C. E. S.R.L. C. , invocând faţă de aceasta, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, în sumă de 851.319 lei, reprezentând creanţe fiscale, constând în debite principale şi accesorii aferente, individualizate prin adresa nr. 128.039/21.10.2011 emisă de AFP S.  M.

La data de 7.01.2013 debitoarea a formulat contestaţie la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, prin care a solicitat respingerea acesteia, contestaţie comunicată creditoarei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu aceasta, pentru termenul din 15.01.2013 (fila 70 dosar fond), astfel că această critică vizând necomunicarea contestaţiei, invocată în motivele de recurs, este apreciată ca fiind nefondată.

Actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina debitoarei obligaţii fiscale în sumă de 761.611 lei, reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende, precum şi accesorii ale acestora, au fost atacate de către intimata S.C. C. E. S.R.L., în dosar nr. 3961/83/CA/2009.

Astfel, prin Sentinţa nr. 157/5.09.2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul evocat mai sus, s-a anulat în parte Decizia de impunere nr. 19/23.01.2009 şi s-a stabilit în sarcina debitoarei obligaţia de plată a sumei totale de 82.273 lei, sentinţă care a fost casată apoi, cu trimitere spre rejudecare aceleaşi instanţe, prin Decizia nr. 3810/28 septembrie 2012 de către I.C.C.J., cauza fiind în curs de soluţionare.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este acea stare de patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar pct. 6 al aceluiaşi text de lege, stipulează că „ prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile…. ”  .

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că, pentru deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea unui creditor, se impune a fi întrunite cumulativ câteva cerinţe : creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă; neplata datoriei să fie consecinţa stării de insolvenţă a debitorului; neplata datoriei să dureze de cel puţin 90 de zile.

În speţă, creanţa pretinsă de creditoarea recurentă derivă din actele administrativ-fiscale prin care s-au stabilit în sarcina debitoarei intimate obligaţii fiscale reprezentând TVA, impozit pe profit, impozit pe dividende, precum şi accesorii ale acestora, cu privire la care părţile au pe rol litigiul înregistrat sub nr. de dosar evocat mai sus, având ca obiect anularea acestor acte administrativ-fiscale.

Este de observat că în sistemul Codului de procedură civilă [art. 379 alin. (3)], se consideră ca fiind certe acele creanţe, în care elementul probatoriu nu lasă nici o îndoială asupra existenţei lor.

Creanţele care justifică aplicarea procedurii insolvenţei trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului.

Or, în speţă, faţă de dispoziţiile art. 379 Cod Procedură Civilă (în vigoare la data promovării cererii), creanţa creditoarei recurente care este una litigioasă, nu are caracter cert, lichid şi nici exigibil, considerente faţă de care, s-a apreciat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, criticile invocate fiind nefondate, motiv pentru care Curtea de Apel Oradea, în baza art. 312 alin. (1) Cod Procedură Civilă, a respins recursul de faţă, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare