Revizuire. Inadmisibilitate.

Revizuire. Inadmisibilitate.

Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Argumentația expusă în susţinerea cererii priveşte de fapt considerentele ce au determinat soluţia de respingere a acţiunii şi nu se circumscrie ipotezelor ,,minus petita” şi ,,plus petita”.

(Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

Decizia civilă nr. 1266 din data de 5 martie 2019)

Prin decizia civilă 5301/2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 8084/3/2018, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă MD, în contradictoriu cu pârâta CPMB, ca nefondat.

În considerentele deciziei, instanţa de apel constată că prin sentinţa civilă nr. 5457 din data de 29.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 8084/3/2018, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea MD, în contradictoriu cu intimata CPMB.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal şi motivat, apelanta-reclamantă MD, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei sale cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani corespunzător datei de 01.12.2018, precum şi să fie obligată intimata la palat diferenţelor de pensie cu 3 ani în urmă.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că este adevărat că Legea nr. 3/1977 nu utilizează conceptul de „stagiu complet de cotizare”, dar în economia art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 în coroborare cu art. 2 alin. (1) şi (2) din anexa la H.G. nr. 1550/2004 rezultă că stagiul complet de cotizare este vechimea în muncă necesară ieşirii la pensie.

Instanţa de fond a făcut o gravă eroare deoarece nu a analizat solicitarea sa de revizuire a pensiei şi a făcut vorbire de perioada lucrată în grupa a II-a şi de refuzul nejustificat de valorificare a veniturilor din adeverinţă.

Apelanta învederează că luarea în calcul a unui stagiu complet de 30 ani şi 4 luni este netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11/2015, precum şi principiul neretroactivităţii. Astfel, se invocă faptul că legea nouă, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 nu se poate aplica decât situaţiilor ivite după intrarea lor în vigoare, nu şi persoanelor pensionate în temeiul Legii nr. 3/1977.

Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, amendata de Protocoalele nr. 11 şi 14, prevede dreptul la un proces echitabil. Astfel: „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care vă hotărî (...) asupra încălcării drepturilor cu caracter civil”.

Ca o ultimă critica adusă instanţei de fond care a soluţionat cauza este că nu a observat că din decizia de pensionare nr. (..), depusă la dosarul cauzei, reiese cu claritate că a fost pensionata iniţial în temeiul Legii nr. 3/1977, iar la recalculare drepturilor de pensie în mod eronat s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 4 luni corespunzător Legii nr.263/2010.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art. 477 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Criticile apelantei vizând hotărârea instanţei de fond vizează în esenţă neluarea în calcul a stagiului complet de cotizare de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 3/1977.

Drepturile de pensie ale apelantei s-au deschis la data de 01.12.2000 sub imperiul Legii nr.3/1977 astfel cum reiese din decizia nr. (..) privind acordarea pensiei pentru pierderea capacităţii de muncă (f. 7 dosar fond). În această decizie s-a reţinut că apelanta are o vechime de 18 ani 7 luni 21 zile în grupa III de muncă.

Pensia de invaliditate a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr. (..),(f. 8 dosar fond) conform căreia s-a reţinut că stagiul complet de cotizare prevăzut de lege este de 30 ani şi 4 luni, apelanta realizând în total un stagiu de 34 ani 3 luni 12 zile.

Apelanta invocă faptul că la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă în mod greşit i s-ar fi utilizat stagiul complet de cotizare rezultat din aplicarea prevederilor Anexei 5 la Legea nr. 263/2010 de 30 ani şi 4 luni în locul stagiului de cotizare de 25 de ani aplicabil conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977.

Curtea subliniază faptul că apelanta a fost începând cu data de 01.12.200 beneficiara unei pensii de invaliditate deschisă sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Conform art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 „(1) La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, din oficiu, cuantumul cel mai avantajos.”

Ca urmare a întrunirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate a apelantei a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 23.07.2016 cu păstrarea cuantumului pensiei de invaliditate ca fiind mai avantajos astfel cum rezultă din decizia nr. (..).

Deşi apelanta susţine că i-ar fi aplicabil stagiul complet de cotizare de 25 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977, Curtea reţine că apelanta a beneficiat sub imperiul Legii nr. 3/1977 doar de pensie de invaliditate, neputând fi primită susţinerea drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale apelantei s-ar fi deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv în temeiul Legii nr. 3/1977. În realitate, pensia pentru limită de vârstă este un tip distinct de pensie, nederivând automat din pensia de invaliditate anterioară, care nu era obligatoriu să subziste până la data împlinirii vârstei standard, ci fiind rezultatul autonom al îndeplinirii condiţiilor de vârstă şi stagiu de cotizare, rezultat atins pentru prima dată la 23.07.2016.

Nu există nici un motiv pentru a exclude pensia pentru limită de vârstă a apelantului de la aplicarea prevederilor Legii nr. 263/2010, inclusiv a anexei 5 la acest act normativ, atât timp cât a fost stabilită după intrarea sa în vigoare, iar pensia de invaliditate a fost acordată în baza unei situații deosebite în care asiguratul s-a aflat.

Este cazul apelantei, al cărei drept de pensie pentru limită de vârstă a fost deschis pentru prima dată sub Legii nr. 263/2010, la data de 23.07.2016.

Constituţionalitatea art. 82 din Legea nr. 263/2010 a fost analizată prin Decizia nr.518/2013, Curtea Constituţională reţinând că în sistemul actual de pensii publice, începând cu 1 ianuarie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010) nu se pot cumula două sau mai multe dintre categoriile de pensii prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Astfel, potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă. Pentru a facilita activitatea în sistemul de pensii, legiuitorul a instituit începând cu 1 ianuarie 2011 regula transformării din oficiu a pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, nemaifiind necesară o cerere din partea persoanei vizate pentru a opera o astfel de transformare.

Aşadar, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă, aceasta se acordă din oficiu, iar pensia se recalculează introducându-se în calcul, pentru perioada în care s-a beneficiat de pensie de invaliditate, cuantumul acesteia, precum şi eventualele câştiguri obţinute pe această perioadă dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de a cumula pensia cu venituri din activitatea profesională.

Pentru a fi eliminată posibilitatea producerii unor pagube beneficiarilor, legiuitorul a prevăzut în art. 82 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 că, în cazul în care prin recalculare pensia pentru limita de vârstă rezultată este mai mică decât pensia de invaliditate, este acordată cea mai avantajoasă.

Referitor la condiţiile de acordare a pensiei, Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul valoric al lor, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Astfel, este la aprecierea legiuitorului de a prevedea condiţiile şi criteriile necesare a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012.

Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, că prerogativa legiuitorului de a stabili drepturile de asigurări sociale nu poate fi considerată ca o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, atât timp cât dispoziţiile de lege se aplică de la data intrării lor în vigoare pentru viitor.

Aşadar, soluţia legislativă criticată se încadrează în libertatea de apreciere a legiuitorului referitoare la stabilirea criteriilor şi condiţiilor de pensionare, fără să conţină elemente de neconstituţionalitate care să conducă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, deoarece aceasta se aplică doar după intrarea în vigoare a noii legi, şi anume după data de 1 ianuarie 2011.

Apelanta invocă în susţinerea pretenţiilor sale prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr.263/2010 conform cărora „ (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.”, precum şi art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 potrivit căruia „(3) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.”

În acest sens, Curtea constată că apelanta nu se află în ipoteza prevăzută de art. 107 alin.(1) din Legea nr. 263/2010, ea nebeneficiind anterior datei de 23.07.2016 de vreo pensie pentru limită de vârstă pentru ca ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie să se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi să se impună revizuirea drepturilor sale de pensie În realitate, ceea ce o nemulţumeşte pe apelantă, respectiv utilizarea la stabilirea drepturilor sale de pensie pentru limită de vârstă a stagiului complet de cotizare prevăzut din anexa 5 la Legea nr. 263/2010 în locul stagiului complet de cotizare de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 3/1977 nu se încadrează în operaţiunea de revizuire a drepturilor de pensie, ci antamează în realitate condiţiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Cât priveşte trimiterea la prevederile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 Curtea remarcă faptul că dispoziţia legală nu este incidentă în cauză atâta timp cât vizează metodologia de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Examinând decizia nr. 152852/25.03.2017, Curtea constată că Legea nr. 19/2000 şi corelativ H.G. nr. 1550/2004 (acte normative abrogate) nu îi sunt aplicabile apelantei atâta timp cât întrunirea condiţiilor de trecere la pensie pentru limită s-a realizat abia la data de 23.07.2016 sub imperiul Legii nr. 263/2010.

Apelanta a înţeles să invoce şi Decizia nr. 11/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit Deciziei nr. 11/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) din anexa la H.G. nr. 1.550/2004 de aprobare a Normelor metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 este:

- 20 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa I de muncă; şi

- 25 de ani în cazul celor care au lucrat efectiv în grupa a II-a de muncă, conform art.14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare;

- 30 de ani (în cazul bărbaţilor) şi 25 de ani (în cazul femeilor), pentru cei care au lucrat efectiv în grupa a III-a de muncă, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea subliniază faptul că decizia instanţei supreme are ca premisă situaţia stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001în ipoteza recalculării pensiilor în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000. În speţă, nu se pune problema recalculării drepturilor de pensie în temeiul Legii nr. 19/2000, ci trecerea la pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010 în condiţiile în care apelanta este beneficiara unei pensii de invaliditate deschisă sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Cât priveşte susţinerea apelantei că instanţa de fond ar fi făcut vorbire de perioada lucrată în grupa a II-a şi de refuzul nejustificat de valorificare a veniturilor din adeverinţă, elemente pe care nu le-ar fi invocat, examinând considerentele instanţei de fond Curtea apreciază această critică ca nefondată.

Curtea reţine că trimiterea apelantei la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu a fost motivată, respectiv nu s-a indicat în concret despre ce garanţie a noţiunii de proces echitabil ( dreptul la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea, oralitatea etc.) ar fi fost încălcată de către instanţa de fond.

Din acest punct de vedere, cât priveşte aspectul privitor la necesitatea ca procesul să fie echitabil, întrucât Convenţia nu defineşte termenul „echitabil", în doctrină s-a arătat că această cerinţă trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea, iar respectarea cerinţei ca soluţionarea cauzelor să aibă loc într-un termen rezonabil trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, dificultatea dezbaterilor, încărcarea rolului instanţei, exercitarea căilor de atac etc., astfel încât până la soluţionarea finală a cererii aceasta să nu ajungă lipsită de interes. În calculul termenului rezonabil trebuie să se ţină seama şi de durata soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, examinând actele dosarului, în cauză nu se poate reţine încălcarea dreptului apelantei la un proces echitabil.

Pentru toate aceste considerente, apelul a fost respins ca fiind nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta MD.

Invocând în drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., drept temei al cererii de revizuire, în fapt revizuenta susţine că în mod greşit s-a reţinut în cazul său că sunt aplicabile dispoziţiile Legii 263/2010, în contextul în care a fost pensionată anticipat pentru invaliditate, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 3/1977.

Arată revizuenta că drepturile sale de pensie s-au născut datorită unui handicap prin decizia nr. 152852/24.01.2001, la data de 01.12.2000 în temeiul Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ aplicabil la data stabiliri dreptului de pensie al revizuentei.

Faptul ca dreptul de pensie a fost ulterior recalculat ca urmare a trecerii de la categoria de pensie de invaliditate, la cea de limita de vârsta nu determina si schimbarea unui alt stagiu complet de cotizare in temeiul legii aplicabile in momentul trecerii, condiţiile de stabilire a dreptului de pensie fiind guvernate de actul normativ in vigoare la momentul stabilirii.

Astfel văzând principiul care guvernează dreptul civil si reţinând ca nu poate fi stabilit un stagiu complet de cotizare de un act care nu era in vigoare la momentul stabilirii dreptului de pensie, a solicitat in temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 potrivit căruia: „În situaţia în care ulterior stabiliri şi/sau plaţii drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite si/sau cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului modificările ce se impun, prin decizie de revizuire” utilizarea unui stagiu complet de cotizare corespunzător datei pensionari, in spiritul legii aplicabile la momentul deschierii drepturilor de pensie (Legea nr. 3/1977).

Intimata in mod eronat a stabilit un stagiu complet de cotizare de 30 ani şi 4 luni, corespunzător Legii nr. 263/2010, in loc de 25 ani corespunzător Legii nr. 3/1977.

In zadar s-a făcut trimitere la acte normative cu incidenţa in cauza analizata, cum ar fi art. 15 alin. (2) din Constituţia României, Decizia nr. 11/25/05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, coroborate cu prevederile art.2 alin. (1) si (3) din anexa la H.G. nr. 1550/2004, in vederea recalculării in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si altele care se refereau la aplicarea la stabilirea stagiului complet de cotizare in funcţie de data ieşiri la pensie (01.12.2000) si alte acte normative cu incidenţa in speţa.

Instanţa de fond si instanţa de apel nu au luat in seama actele normative la care am făcut trimitere ci s-au referit la prevederile Legii nr. 263/2010, lege care nu are incidenţa in cazul meu deoarece din decizia mea iniţiala reiese cu claritate ca am fost pensionata in temeiul Legii nr. 3/1977, iar Constituţia României arată cu claritate la art. 15 alin. (2) ca ,,Legea civilă produce efecte numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”.

Învederează faptul ca există un precedent în jurisprudență şi anume unele persoane pensionate în aceiaşi perioadă şi aceleaşi condiţii şi care au solicitat instanţei același capăt de cerere ca şi revizuenta, li s-au încuviințat si au beneficiat deja de drepturile lor de pensie, adică de un stagiu complet de cotizare corespunzător Legii nr.3/1977, lege în temeiul căreia au fost pensionate.

În acest sens, solicită să fie văzut si examenul jurisprudenţial din considerentele Deciziei nr. 4/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în care se arată că: „În urma verificărilor jurisprudenţei la nivelul întregii ţări s-a constatat că în soluţionarea cauzelor având ca obiect contestaţii la deciziile de pensionare şi stabilirea drepturilor de pensie după data de 1 aprilie 2001, pentru persoanele care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, ca urmare a desfăşurării de activităţi încadrate în condiţii deosebite sau speciale de muncă ori într-un grad de invaliditate, practica judiciară este neunitară:

Unele instanţe, investite cu soluţionarea acestui tip de contestaţie, au apreciat că pentru aceste categorii de persoane verificarea îndeplinirii condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare se face prin raportare la data formulării cererii de pensionare".

Consideră că în speţă, soluţia ar fi fost alta, dacă ar fost aplicată de instanţă cu ocazia fondului Decizia nr. 4/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 349 din 19 mai 2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii, formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si potrivit căreia: „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual in operaţiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 si care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispoziţiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, in sensul ca beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determina in funcţie de data formulării cererii de pensionare" decizie obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 3307 alin. (4) C.pr.civ..

Chiar dacă decizia Înaltei Curţii se adresează persoanelor ieşite la pensie anticipat cu grad de handicap, începând cu data de 01.04.2001, nu pot fi excluse de la aceasta interpretare, nici persoanele pensionate anticipat cu grad de handicap înainte de 01.04.2001 sub incidenţa Legii nr. 3/1977, deoarece s-ar crea o discriminare intre persoanele cu handicap ieşite la pensie înainte si după data de 01.04.2001.

Această soluţie decurge şi din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Se mai arată în considerentele deciziei menţionate mai sus că: ,,aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor legilor din momentul stabilirii pensiei se impune si din alte considerente”.

Unul de ordin general priveşte posibilitatea instanţelor investite cu soluţionare oricărei cauze sa facă aplicarea principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, altul priveşte aspecte de ordin practic, deoarece diferenţiază situaţia asiguraţilor care au desfăşurat activităţi încadrate in condiţii speciale de munca sau în condiţii de handicap.

Consideră că în condiţiile în care problema de drept a cuantumului stagiului complet de cotizare utilizat pentru persoanele pensionate anticipat in condiţii de handicap, a primit o rezolvare din partea instanţei supreme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in cuprinsul unei decizii in interesul legii, iar aceasta este obligatorie pentru instanţe conform art. 3307 alin. (4), C.pr.civ., tribunalul trebuia sa-si asume aceasta decizie.

Instanţa de fond si apel nu s-a pronunţat asupra prevederilor Legii nr. 3/1977 aşa cum a solicitat, ci s-a pronunţat asupra unor prevederi din Legea nr. 263/2010, care nu s-au cerut şi în consecinţă sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ.

Analizând cererea de revizuire de faţă, Curtea precizează că potrivit dispoziţiilor în materie, revizuirea constituie o cale de atac extraordinară de retractare şi nesuspensivă de executare care poate fi exercitată în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, împotriva hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi că dispoziţiile ce reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare şi aplicare atât în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate, cât şi motivele de exercitare.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii sale din perspectiva încadrării sale la motivul de revizuire invocat, Curtea reţine că potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În fapt, revizuenta susţine că instanţa de fond şi cea de apel, nu s-a pronunţat asupra prevederilor Legii nr. 3/1977, aşa cum a solicitat, ci s-a pronunţat asupra unor prevederi din Legea nr. 263/2010, ceea ce nu s-a cerut în cauză.

Aşadar, ipotezele art. 509 alin. (1) pct. 1 pe care revizuenta le invocă în cererea de revizuire de faţă, sunt cele în care instanţa s-a  pronunţat atât ,,minus petita”, cât şi ,,plus petita”, situaţie în care s-ar ignora principiul disponibilităţii prin aceea că instanţa a omis să se pronunţe asupra unei pretenţii şi s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut.

În cauză, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată revizuenta - reclamantă a solicitat obligarea pârâtei CPMB la revizuirea drepturilor sale de pensie, în care la stabilirea punctului mediu anual să fie utilizat stagiul complet de cotizare de 25 de ani şi nu de 30 ani şi 4 luni şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite pe perioada ultimilor 3 ani.

În susţinerea cererii sale, reclamanta solicită a se avea în vedere prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în conformitate cu care: ,,În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat asupra cererii reclamantei, reţinând că pretenţiile acesteia sunt neîntemeiate, context în care nu se confirmă că instanţa nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor deduse judecăţii.

Motivul de revizuire invocat în cauză se analizează în corelaţie cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu cererile părţilor cu care instanţa a fost investită, cercetarea revizuirii pe acest temei fiind în strânsă legătură cu principiul disponibilităţii, vizând inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat şi numai obiectul acţiunii reclamantei.

Or, aşa cum s-a arătat în cauză, instanţa s-a pronunţat asupra cererii reclamantei, iar faptul că în considerentele soluţiei pronunţate s-a făcut trimitere la normele de drept aplicabile, nu constituie argumente pentru susţinerea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 (1) pct. 1 C.pr.civ..

Întreaga argumentaţie a revizuentei expusă în susţinerea cererii de revizuire priveşte de fapt considerentele ce au determinat soluţia de respingere a acţiunii şi nu se circumscrie ipotezelor ,,minus petita” şi ,,plus petita”, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 509 (1) pct. 1 C.pr.civ., motiv pentru care cererea de revizuire va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare