Plangere contraventionala

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIE  CIVILĂ Nr. 916/2019

Şedinţa publică de la 14 Mai 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE Z

Judecător Z

Judecător Z

Grefier Z

La ordine pe  rol,  fiind  judecarea  apelului  civil  declarat  de apelanta Z prin reprezentant legal Z, împotriva  Sentinţei  civile  nr. 1139/21.11.2018, pronunţată de  Z,  în dosarul  nr. 1425/275/2028, în contradictoriu cu  intimatul Z.  , având ca obiect plângere contravenţională.

La  apelul  nominal  făcut  în şedinţă  publică au  lipsit  părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează,  obiectul  cauzei,  stadiul  procesual,  faptul  că procedura  de  citare a fost  legal  îndeplinită precum  şi  împrejurarea  că  dosarul  se  află  la  primul  termen  de  judecată.

În conformitate cu disp. art. 131 N.C.p.c., procedând la verificarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze, reţine faptul că, în conformitate cu disp. art. 95 pct.  2 Cod procedură  civilă,  art.  34  alin. 2  şi  OG 2/2001 este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. sens în care o reţine spre soluţionare, după care;

Instanţa reţine că nu s-au solicitat  probe noi  în  dovedire, se socoteşte lămurită,  constată  terminată  cercetarea  apelului şi rămâne în pronunţare asupra cererii, apelantul solicitând judecarea cauzei şi în lipsă.

 T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

1. Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Z la data de 31.07.2018 sub nr.1425/275/2018 Z a solicitat în contradictoriu cu intimatul Z anularea procesului-verbal de contravenţie  seria Z nr.81125084/09.06.2018 ca nelegal şi netemeinic.

În motivarea plângerii,  petenta a arătat în esenţă că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută pentru descrierea insuficientă a faptei şi lipsa consemnării obiecţiunilor şi apărărilor formulate. Totodată, faptele au fost constatate în lipsa unui martor-asistent, existând astfel imposibilitatea obiectivă de confirmare a situaţiei reţinute de către un martor imparţial. A susţinut că în aceste cazuri vătămarea constă în lezarea dreptului la apărare şi evitarea abuzurilor organelor de constatare. Sub aspectul temeiniciei a susţinut că vinovat de săvârşirea faptei este exclusiv conducătorul auto care în nota explicativă a pretins că nu a găsit loc de parcare pe traseu, iar dispoziţiile art.9 alin.1 lit.d din OG nr.37/2007 prevăd că sancţiunea se aplică fie conducătorului auto fie persoanei juridice, în acest caz sancţiunea ar fi trebuit să fie aplicată conducătorului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr.2/2001.

În  dovedire, a solicitat proba cu  înscrisuri şi martorul Z.

Cererea a fost legal timbrată.

2. Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În fapt, a arătat procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, contravenienta nu a fost prezentă la întocmirea procesului-verbal iar lipsa martorului-asistent este un caz de nulitate condiţionată, neputând fi reţinute susţinerile petentului conform cărora i-a fost afectat dreptul la apărare. Sub aspectul temeiniciei, a susţinut că sarcina de a stabili cărei persoane îi incumbă răspunderea revine agentului constatator. A susţinut că la controlul efectuat în trafic la data de 09.06.2018, ora 11.08, în localitatea Z, deţinut şi utilizat de petentă şi condus de Z, s-a constatat că în intervalul 07.06.2018 ora 04.11-  07.06.2018 ora 10.56 conducătorul a efectuat perioada de repaus zilnic redus cu 2 ore şi 15 minute, doar 6 ore şi 45 minute în loc de 9 ore consecutive, această faptă constituind încălcare foarte gravă a regulamentelor europene. Fapta conţine elementele constitutive ale contravenţiei reţinute în sarcina petentei, fiind considerată o faptă cu un grad de pericol social mare, deoarece nerespectarea acestora pune în pericol atât siguranţa circulaţiei cât şi a participanţilor la trafic, oboseala la volan fiind principala cauză a accidentelor rutiere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile C.p.c., OG nr.2/2001, OG nr.27/2011, Ordinul MTI nr.995/2011, Regulamentul CE nr.561/2006, Regulamentul CE nr.165/2014 şi Decizia (CE) nr.230/2007.

În dovedire, intimatul a depus înscrisuri.

3. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

4. Prin sentinţa civilă nr.1139/20.11.2018 Judecătoria Z a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională, reţinând în motivare că procesul-verbal a fost legal întocmit iar din probele administrate rezultă săvârşirea faptei de către petentă.

5. Prin cererea de apel depusă la data de 25.01.2019, Z a solicitat schimbarea sentinţei, admiterea plângerii contravenţionale şi anularea procesului-verbal de contravenţie iar în subsidiar înlocuirea sancţiuni amenzii contravenţionale cu avertisment.

În motivare, apelanta a susţinut că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită criticilor sale de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie. Astfel, fapta a fost insuficient descrisă iar prin întocmirea în lipsă a procesului-verbal de contravenţie a fost lipsită de posibilitatea de a formula obiecţiuni, singurul remediu fiind admiterea plângerii, dreptul de a face obiecţiuni fiind un drept iluzoriu golit de conţinut dacă nu ar putea fi exercitat efectiv în faza administrativă a constatării şi sancţionării. Au fost nesocotite dispoziţiile art.19 din OG nr.2/2001 prin aceea că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului şi a unui martor-asistent, vătămarea fiind prezumată. Sub aspectul temeiniciei, a susţinut că vinovat de săvârşirea faptei este exclusiv conducătorul auto care a precizat că nu a găsit un loc de parcare, sarcina probei incumbând organului constatator. 

În drept, au fost invocate dispoziţiile OG nr.2/2001.

Nu au fost solicitate probe noi în dovedire.

6. Intimatul Z a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pentru motivele redate pe larg în cuprinsul acestui act de procedură (f.9 dosar apel).

7. În apel nu au fost administrate probe noi.

8. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, a apărărilor formulate, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar reţine că apelul reprezintă o cale de atac ordinară şi devolutivă, care provoacă o nouă judecată asupra fondului, în fapt şi în drept, limitată, pe de o parte, la ceea ce s-a supus judecăţii în faţa instanţei de fond, şi pe de altă parte, la ceea ce s-a criticat prin cererea de apel, expres sau implicit.

În aceste condiţii, va proceda la rejudecarea în fond a cauzei, pe baza susţinerilor părţilor şi a probelor administrate în faţa primei instanţe, în limitele trasate prin cererea de apel şi întâmpinare, aşadar la verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie.

Astfel, prin procesul-verbal contestat s-a reţinut în sarcina apelantei faptul că la data de  09.06.2018, ora 11.20, în localitatea Z, a fost oprit şi verificat ansamblul de vehicule cu numărul de înmatriculare Z, deţinut şi utilizat de petenta Z, condus de Z, şi s-a constatat diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic, întrucât în intervalul 07.06.2018 ora 04.11-  07.06.2018 ora 10.56 conducătorul a efectuat perioada de repaus zilnic redus cu 2 ore şi 15 minute, doar 6 ore şi 45 minute în loc de 9 ore consecutive. Fapta a fost încadrată sub aspectul săvârşirii contravenţiei prevăzute de art.8 alin.2 lit.g din OG nr.37/2007.

Procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit în lipsa reprezentantului legal al contravenientului şi a unui martor-asistent, consemnându-se la rubrica Motivul lipsei martorului „Nu s-a putut identifica niciun martor la faţa locului decât al agent constatator care potrivit OG nr.2/2001 nu poate semna în calitate de martor.”

Întrucât printre motivele de apel formulate se află şi critici de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie, Tribunalul le va analiza cu prioritate.

- în ceea ce priveşte descrierea insuficientă a faptei, instanţa reţine că potrivit art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.”

Totodată, potrivit art.17 „Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor de mai sus rezultă că nulitatea absolută şi necondiţionată a procesului-verbal intervine numai în cazul lipsei menţiunilor reglementate în mod expres şi limitativ de prevederile art.17 din OG nr.2/2001, respectiv numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Totodată, rezultă că omisiunea consemnării altor menţiuni dintre cele prevăzute de art.16 alin.1 constituie cazuri de nulitate virtuală, relativă şi condiţionată de producerea unei vătămări. În acelaşi sens a statuat şi ICCJ în decizia nr.13/2018.

Or,  din verificarea conţinutului procesului-verbal de contravenţie rezultă că acest act cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

În acelaşi timp, petentul nu a indicat în concret menţiunile omise de către agentul constatator.

- în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 privind dreptul contravenientului de a formula obiecţiuni – potrivit acestor dispoziţii „(7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.”

Pe de altă parte, potrivit art.19 alin.1 din acelaşi act normativ „(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de faţă, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.”

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii rezultă că procesul-verbal se întocmeşte în prezenţa sau în lipsa contravenientului, în mod evident obligaţiile reglementate de art.16 alin.7 în sarcina agentului constatator vizând numai cazul în care contravenientul sau reprezentantul său este prezent la întocmirea procesului-verbal.

Cum din cuprinsul procesului-verbal contestat rezultă că actul a fost întocmit în lipsa contravenientului, nu poate fi invocată nesocotirea dispoziţiilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001.

Contrar susţinerilor apelantului, nicio prevedere legală nu condiţionează întocmirea procesului-verbal de prezenţa contravenientului.

Prin urmare, este nefondat acest motiv  de apel.

- în ceea ce priveşte lipsa martorului asistent – Tribunalul reţine că în cazul lipsei contravenientului la întocmirea procesului-verbal, art.19 alin.1 suscitat impune cerinţa participării unui martor-asistent al cărui rol este, astfel cum a susţinut şi intimatul, acela de a confirma întocmirea actului în lipsa contravenientului, sau refuzul ori imposibilitatea acestuia de a semna procesul-verbal. Încălcarea acestor dispoziţii constituie un caz de nulitate virtuală, relativă şi condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Pe de altă parte, potrivit art.19 alin.3 din OG nr.2/2001 „(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”

Or, din verificarea procesului-verbal rezultă că agentul a menţionat motivele întocmirii actului în lipsa unui martor-asistent, respectiv „Nu s-a putut identifica niciun martor la faţa locului decât al agent constatator care potrivit OG nr.2/2001 nu poate semna în calitate de martor.” iar în aceste condiţii nu au fost încălcate dispoziţiile art.19 alin.1.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, Tribunalul reţine că fapta constând în diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic prin aceea că în intervalul 07.06.2018 ora 04.11-  07.06.2018 ora 10.56, conducătorul Z a efectuat perioada de repaus zilnic redus cu 2 ore şi 15 minute, doar 6 ore şi 45 minute în loc de 9 ore consecutive, nu a fost contestată de către apelanta petentă, aceasta recunoscând prin criticile formulate faptul că perioada minimă de repaus zilnică a fost diminuată.

În schimb, apelanta a contestat sancţionarea sa susţinând că fapta a fost săvârşită de către conducătorul auto, din culpa exclusivă a acestuia, şi că acesta ar fi trebuit să fie sancţionat cu avertisment.

Tribunalul constată că aceste apărări vizează calitatea apelantei de subiect activ al contravenţiei prevăzute de art.8 alin.2 lit.g din OG nr.37/2007 şi le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.8 alin.2 lit.g din OG nr.37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora „(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: g) diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic redus, atunci când este posibilă reducerea acesteia până la 9 ore;”.

Totodată, potrivit art.9 alin.1 lit.d din acelaşi act normativ „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: d) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport/ întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a)-l), n), ş), z), bb) şi hh);”.

Din interpretarea dispoziţiilor de mai sus rezultă că fapta constând în diminuarea perioadei minime de repaus zilnic constituie contravenţie. În ce priveşte calitatea de subiect activ al acestei contravenţii, dispoziţiile art.9 alin.1 lit.d prevăd că pentru faptele prevăzute de art.8 alin.2 lit.a-l, aşadar inclusiv art.8 alin.2 lit.g, sancţiunea amenzii se aplică după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport.

În timp ce potrivit susţinerilor apelantei, calitatea de subiect activ al contravenţiei revine conducătorului auto, intimatul a afirmat că ambele persoane pot fi sancţionate, alegerea revenind agentului constatator, respectiv instanţei, de a stabili dacă există elemente care pot atrage răspunderea personală a conducătorului vehiculului.

Or, asemenea susţineri sunt nefondate.

Astfel, din interpretarea gramaticală a textului rezultă că deşi dispoziţiile art.9 alin.1 lit.d prevăd că sancţiunea se aplică conducătorului de transport sau operatorului, folosirea de către legiuitor a complementului circumstanţial de mod „după caz” contrazice interpretarea dată textului de intimat şi sugerează că sancţiunile se aplică, prin raportare la specificul şi natura fiecărei fapte, fie operatorului de transport fie conducătorului auto. Aşadar, nu poate fi primită teza avansată de către intimat conform căreia revine agentului constatator ori instanţei sarcina de a determina care dintre cele două persoane are calitate de subiect activ şi trebuie sancţionat. O atare interpretare ar contraveni de altfel principiului legalităţii răspunderii şi sancţiunii întrucât destinatarii normei s-ar afla în dificultate de a-şi conforma dispoziţiile unor norme care se aplică arbitrar, la latitudinea agenţilor constatatori.

Pentru a stabili care dintre cele două subiect de drept pot fi sancţionate, instanţa va apela la interpretarea teleologică.

Astfel, la intrarea în vigoare, art.8 pct.39 din OG nr.37/2007 avea următorul conţinut: „Constituie contravenţii următoarele fapte:  39. nerespectarea perioadei minime de odihnă într-un interval de 24 de ore cu până la 3 ore;” iar potrivit art.9 alin.1 lit.m „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează:  m) cele de la pct. 27, 32, 38 şi 43, cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier;” .

În forma OG nr.37/2007 modificată prin Legea nr.52/2010, art.8 alin.1 pct.6 prevedea că „(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: 6. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult;”  iar potrivit art.9 alin.1 lit. „ (1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează:  c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei - faptele prevăzute la alin. (1) pct. 15-16, 18-20, 22-26, 28-30, 36 şi 38, aplicabilă conducătorului auto, şi faptele prevăzute la alin. (1) pct. 1-11, 31 şi 32, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier;”.

Totodată, potrivit art.8 alin.2 lit.g din OG nr.37/2007 modificat prin „(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006 , ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: g) diminuarea cu 2 ore sau mai mult a perioadei minime de repaus zilnic redus, atunci când este posibilă reducerea acesteia până la 9 ore;” iar potrivit art.9 alin.1 lit.a „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport/întreprinderii, pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-j);”.

OG nr.37/2007 a fost modificată prin Legea nr.353/2015, în vigoare la data săvârşirii, având conţinutul redat mai sus.

Or, analizând dispoziţiile de mai sus  rezultă cu evidenţă că fapta reţinută în sarcina apelantei petente are subiect activ calificat, operatorul de transport, iar nu conducătorul vehiculului folosit la transport.

 Prin urmare, în mod temeinic s-a reţinut în sarcina apelantei contravenţia prevăzută de art.8 alin.2 lit.h din OG nr.37/2007.

Sub aspectul individualizării sancţiunii, Tribunalul reţine că potrivit art. art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 „(3) Sancţiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Totodată, potrivit art.5 alin.5 din acelaşi act normativ „(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.”

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că sancţiunea nu trebuie să fie doar legală, adică să se încadreze în limitele legale stabilite prin norma de sancţionare, ci trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, pericol care se determină atât prin raportare la circumstanţele reale, concrete de săvârşire (împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, urmarea produsă) cât şi la cele personale, proprii făptuitorului (scopul urmărit şi circumstanţele personale ale contravenientului).

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unei juste individualizări a sancţiunii, nu este suficient ca aceasta să fie legală ci se impune ca sancţiunea aplicată să fie adecvată scopului urmărit prin tragerea la răspundere. Cu alte cuvinte, sancţiunea nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru a asigura finalitatea urmărită de legiuitor. Or, în materie contravenţională, componenta punitivă, de simplă retribuţie este subsidiară celei educative şi de prevenţie.

În speţă, prin procesul-verbal de contravenţie petenta apelantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 6.000 lei, cuantumul maxim, fără a se indica circumstanţele concrete care au determinat în cazul petentei stabilirea sancţiunii sub forma maximului legal, cum ar fi săvârşirea anterioară a altor fapte, consecinţele grave ale faptei etc.

Se impune astfel reducerea sancţiunii amenzii contravenţionale la cuantumul minim legal, în lipsa unor probe care să atribuie faptei un grad sporit de pericol social.

Pentru aceste motive, Tribunalul va admite apelul, va schimba sentinţa iar în rejudecare va modifica procesul-verbal de contravenţie şi va reduce sancţiunea la minimul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul civil  declarat  de apelanta Z, cu sediul  în Z, prin reprezentant legal Z, împotriva  Sentinţei  civile  nr. 1139/21.11.2018, pronunţată de  Z,  în dosarul  nr. 1425/275/2028, în contradictoriu cu  intimatul Z, cu sediul în Z  , având ca obiect plângere contravenţională.

Schimbă în parte sentinţa civilă iar în rejudecare admite în parte plângerea contravenţională.

Modifică procesu-verbal de contravenţie seria Z nr.81125084/09.06.2018 în sensul reducerii sancţiunii amenzii contravenţionale de la 6000 la 4000 lei.

Menţine restul dispoziţiilor procesului-verbal atacat.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2019.

Red./Tehnored. S.M.

21.06.2019

Ex. 4

Jud.fond

Domenii speta

Spete similare