Solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată reprezintă un drept al părţii. În această ordine de idei, partea dispune de prerogativa de a opta între solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale accesorie sau pe calea unei cereri separate. Or,

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.10.2018 sub nr. …/299/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari Z. 66 a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pe cale separată, ocazionate de asigurarea apărării în dosarele civile nr. …/3/2014 şi …/3/2014/a1.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 3232/04.05.2015, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia lipsei procedurii prealabile şi s-a respins acţiunea introdusă de către pârâtă.

În continuare, a susţinut că, împotriva hotărârii, numitul DT a formulat cerere de completare a dispozitivului, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 7432/30.10.2015, dispunându-se respingerea cererii reconvenţionale.

A motivat că, împotriva sentinţei civile nr. 7432, numitul DT a formulat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 4981/26.10.2016.

Reclamantul a indicat că, pentru asigurarea apărărilor în cauza menţionată, a fost încheiat un contract de asistenţă juridică, în baza căruia serviciile de asistenţă şi reprezentare juridică au fost asigurate în dosar de către un avocat, iar cheltuielile constând în onorariu de avocat au fost primite la plată şi achitate de la bugetul public local al Sectorului 1.

Reclamantul a evidenţiat că a ales varianta recuperării cheltuielilor de judecată pe cale separată şi sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul fiind cert, lichid şi exigibil.

A mai susţinut că aceste cheltuieli de judecată sunt necesare, reale, certe, lichide şi exigibile.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 30, art. 194 şi art. 453 C. proc. civ., art. 1357 şi urm. C. civ., Legea nr. 215/2001 şi OUG nr. 80/2013. 

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 din OUG nr. 80/2013.

La data de 09.11.2018, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a indicat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 11.162,80 de lei (filele 13-14).

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca tardivă şi nefondată.

A arătat că reclamantul avea obligaţia, în temeiul art. 452 C. proc. civ., de a face dovada cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, însă nu a depus acte doveditoare din care să rezulte cuantumul cheltuielilor angajate în dosarele nr. …/3/2014 şi …/3/2014/a1.

Pârâta a susţinut că dreptul de a solicita cheltuielile de judecată din dosarul nr. …/3/2014 s-a prescris, fiind împlinit termenul de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 3232/04.05.2015.

A motivat că sumele cu titlu de cheltuieli de judecată din dosarul nr. 29944/3/2014/a1 trebuie solicitate de la numitul DT întrucât acesta a formulat cerere de completare a dispozitivului.

Pârâta a învederat că nu au fost respectate prevederile OUG nr. 26/2012 întrucât nu există nicio hotărâre a Consiliului Local Sector 1 pentru achiziţionarea de servicii juridice.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 258 alin. (1) rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei, invocată de către pârâtă, reţine următoarele:

Art. 2500 C. civ. stabileşte că „(1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz”. În continuare, potrivit art. 2517 C. civ., „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.

În speţă, reclamantul solicită acordarea cheltuielilor de judecată izvorâte din dosarele nr. …/3/2014 şi …/3/2014/a1. Prin urmare, prescripţia dreptului material la acţiune pentru recuperarea acestor cheltuieli începe să curgă de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor pronunţate în dosarele menţionate.

Sentinţa civilă nr. 3232 (pronunţată în dosarul nr. …/3/2014) a rămas definitivă la data de 21.10.2015, acesta fiind momentul la care a expirat termenul de exercitare a căii de atac a recursului (filele 402 verso şi 403-405 din dosarul nr. …/3/2014). Susţinerea pârâtei în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 04.05.2015 este neîntemeiată întrucât sentinţa nr. 3232 nu era definitivă de la pronunţare, ci putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Prin urmare, rămânerea definitivă a hotărârii a avut loc, cel mai devreme, la expirarea termenului de recurs. Astfel, prescripţia a început să curgă la data de 21.10.2015 şi s-a împlinit la data de 22.10.2018, fiind incidente dispoziţiile art. 2554 C. civ., potrivit cărora „Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează” (ultima zi a termenului ar fi fost 21.10.2018, însă aceasta este o zi de duminică, nelucrătoare, motiv pentru care prescripţia s-a prorogat până la data de 22.10.2018). Or, în prezenta cauză, acţiunea a fost introdusă la data de 22.10.2018 (fila 1), fiind respectat termenul de prescripţie prorogat.

Referitor la dosarul nr. …/3/2014/a1, acesta a fost soluţionat definitiv la data de 26.10.2016, prin pronunţarea deciziei civile nr. 4981 (filele 37-41 din dosarul nr. …/3/2014/a1 – recurs). Aşadar, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 26.10.2016, iar acţiunea a fost introdusă cu respectarea acestuia.

Din aceste considerente, instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei, invocată de către pârâtă ca neîntemeiată.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

În fapt, prin sentinţa civilă nr. 3232 din data de 04.05.2015, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. …/3/2014, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de către pârâtă în contradictoriu cu reclamanta şi numitul DT (fila 402 din dosarul nr. …/3/2014).

La data de 17.08.2015, numitul DT a formulat cerere de completare a dispozitivului, constituindu-se dosarul nr. …/3/2014/a1, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 7432 din data de 30.10.2015 de către Tribunalul Bucureşti prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului şi s-a dispus respingerea cererii reconvenţionale formulată de către numitul DT  în contradictoriu cu pârâta (filele 19-20 din dosarul nr. …/3/2014/a1 – fond). Împotriva acestei hotărâri, numitul DT a formulat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 4981 din data de 26.10.2016 (filele 37-41 din dosarul nr. …/3/2014/a1 – recurs).

Din contractul subsecvent de prestare de servicii juridice nr. J-AC-297-S/12.12.2014 reiese că, în cadrul dosarelor menţionate, reclamantul a recurs la servicii de asistenţă juridică (filele 15-21).

În această ordine de idei, pentru asistenţa juridică din dosarul nr. …/3/2014 au fost emise facturile nr. IN735/31.12.2014, IN740/31.01.2015 şi IN799/31.03.2015 în valoare totală de 9.064,4 lei (filele 22-23, 25-26 şi 28-29). De asemenea, pentru asistenţa juridică din dosarul nr. …/3/2014/a1 (fond şi recurs) au fost emise facturile IN926/30.09.2015, IN1190/31.10.2016 şi IN1156/30.09.2016 în cuantum de 2.098,4 lei (filele 31-32, 34-35 şi 36-37).

Potrivit ordinelor de plată, reclamantul a procedat la achitarea facturilor indicate (filele 24, 27, 30, 33 şi 38).

În drept, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Raportând situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile de drept incidente, rezultă că reclamantul a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat în cadrul procesului desfăşurat în contradictoriu cu pârâta, respectiv în cadrul dosarului nr. …/3/2014. Totodată, pârâta este partea care a pierdut procesul, cererea formulată de către aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.

În schimb, cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant în dosarul nr. …/3/2014/a1 nu pot fi solicitate de la pârâtă deoarece aceasta nu poartă culpa iniţierii litigiului din dosarul respectiv. Mai exact, cererea de completare a dispozitivului şi recursul nu au fost exercitate de către pârâtă, ci de către numitul DT, astfel încât condiţiile acordării cheltuielilor de judecată pentru acţiunile menţionate trebuie analizate în contradictoriu cu acesta, iar nu cu pârâta.

În consecinţă, în prezenta cauză, pârâta poate răspunde numai pentru cheltuielile de judecată ocazionate de asigurarea apărării în dosarul nr. …/3/2014.

Argumentul pârâtei în sensul că acţiunea este tardivă este neîntemeiat din următoarele considerente:

În primul rând, solicitarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată reprezintă un drept al părţii. În această ordine de idei, partea dispune de prerogativa de a opta între solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale accesorie sau pe calea unei cereri separate. Or, într-o asemenea situaţie, textele C. proc. civ. nu pot fi interpretate în sensul restrângerii drepturilor procesuale ale părţii.

În al doilea rând, dispoziţiile art. 452 C. proc. civ. sunt aplicabile numai în situaţia în care cheltuielile de judecată sunt solicitate ca accesoriu al cererii principale. Concluzia rezultă din interpretarea textului care face referire la dezbaterile asupra fondului cauzei, reieşind că este vorba despre judecarea unei cereri principale la care se alătură cererea referitoare la cheltuielile de judecată.

În al treilea rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în considerentele deciziei nr. 3/2018, pronunţată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, parag. 56, a reţinut următoarele: „Or, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată în litigiul originar, neformulând o astfel de cerere accesorie, ci a optat pentru solicitarea pe cale separată a acestora într-un litigiu ulterior şi distinct, formulând o atare pretenţie pe calea unei cereri principale, rezultă că litigiul ulterior este unul autonom în raport cu cel iniţial, supus, din punct de vedere procesual, unor reguli proprii de judecată şi probaţiune (subl. ns.)”.

Apărarea pârâtei potrivit căreia reclamantul nu a respectat prevederile OUG nr. 26/2012 nu poate fi reţinută din următoarele considerente:

Potrivit art. I alin. (1) şi (2) din OUG nr. 26/2012, „(1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare. (2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea (subl. ns.): a) ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale; b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale (subl. ns.)”.

Or, în prezenta cauză, prin hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 119 din data de 29.06.2012 (fila 68), s-a aprobat achiziţionarea de către autorităţile locale de la nivelul Sectorului 1 al municipiului Bucureşti de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă sau de reprezentare pentru litigiile viitoare şi pentru cele aflate în curs de judecată. În consecinţă, contractarea de servicii de asistenţă juridică a fost realizată cu respectarea alin. (2) al art. I din OUG nr. 26/2012.

În plus, faptul că litigiul a avut loc în anul 2014, pe când hotărârea nr. 119 este din 2012 nu prezintă relevanţă din moment ce în cuprinsul hotărârii consiliului local s-a prevăzut în mod expres că se poate recurge la asistenţă juridică şi pentru litigii viitoare.

Susţinerea pârâtei în temeiul căreia onorariul de avocat ar avea caracter excesiv nu poate fi însuşită din următoarele considerente:

În primul rând, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei (subl. ns.). Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”. Aşadar, interpretarea normei legale menţionate conduce spre concluzia că onorariul de avocat poate fi redus numai în situaţia în care acesta este vădit disproporţionat în raport cu împrejurările litigiului.

Or, asistenţa juridică acordată reclamantului în dosarul nr. …/3/2014 a constat în: redactarea întâmpinării, depunerea înscrisurilor doveditoare şi reprezentarea la termenul de judecată din data de 30.03.2015 (filele 342-350, 351-352 şi 401 din dosarul nr. …/3/2014). Totodată, în vederea asigurării asistenţei juridice, avocatul reclamantului a procedat la consultarea actelor de la dosar, studierea cererilor şi înscrisurilor depuse de către pârâtă, precum şi la identificarea şi depunerea la dosar a mijloacelor de probă în susţinerea apărărilor reclamantului.

În al doilea rând, dosarul menţionat a avut ca obiect acţiune în contencios administrativ, astfel încât a beneficiat de o complexitate sporită.

În aceeaşi ordine de idei, nu se poate reţine că valoarea onorariului de avocat conduce la îngrădirea dreptului de acces la justiţie deoarece suportarea cheltuielilor de judecată intervine doar în cazul în care partea a pierdut procesul, iar nu în orice situaţie. În plus, partea care a efectuat cheltuieli de judecată nu poate fi lipsită de dreptul de a le recupera de la partea adversă, din moment ce a câştigat procesul.

Prin urmare, având în vedere elementele expuse, onorariul perceput nu este în mod vădit disproporţionat în raport cu activitatea desfăşurată de către avocat sau cu valoarea ori complexitatea cauzei, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Din aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea şi să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 9.064,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Totodată, instanţa va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia prescripţiei, invocată de către pârâtă ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de reclamantul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, … sector 1, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari Z. 66, cu sediul în Bucureşti, STR. …, sector 1.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 9.064,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.05.2019.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

Domenii speta

Spete similare