Revendicare. uat solicită obligarea pârâtei rnp Romsilva să lase în deplină proprietate şi posesie un teren înscris în cf în patrimoniul său anterior anului 1968.

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată de faţă, constată următoarele:

Prin cererea  de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 18.04.2019 sub nr. 735/115/2019, reclamanta XXX  a chemat în judecată pârâţii pârâţii  YYY, YYX şi YYZ solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii sa lase deplina proprietate si administrare imobilele:

-CF  Resita nr.top de 392043,92 mp, având valoarea calculată de 68.999,57 euro, conform foii de calcul nr., întocmită conform valorilor de referinţă  transmise de Camera Notarilor Publici prin adresa nr.;

-CF in suprafaţa de 553704,54 mp având valoarea calculata de 97.451,90 euro, conform foii de calcul nr., întocmită conform valorilor de referinţă transmise de Camera Notarilor Publici prin adresa nr.;

-CF în suprafaţă de 462894 mp, având valoarea calculată de 87.512,30 euro,  conform foii de calcul nr., întocmită conform valorilor de referinţă transmise de Camera Notarilor Publici prin adresa nr..

În fapt, reclamanta arată că este  proprietara tabulară ai imobilelor:

-CF in suprafaţa de 392043,92 mp

-CF in suprafaţa de 553704,54 mp

-CF 462894 mp.

Conform Legii nr.2/1968, privind organizarea administrativ teritoriala, localitatea Teste situata in componenta municipiului R.

Reclamanta arată că şi-a exprimat intenţia de a administra suprafeţele respective, inaintand in acest sens adresa, scrisa Direcţiei Silvice Caras Severin.

Prin adresa nr., Direcţia Silvica, răspunde ca acestea sunt terenuri incluse in amenajamentul silvic al Ocolului Silvic R , fiind proprietatea statului.

Prin extrasele CF anexate reclamanta arată că a făcut dovada că este proprietara  tabulară a acestor imobile. Mai mult decât atât, în extrasele CF  terenurile figurează ca"pasuni" si "fanete". Aceasta a fost situaţia de fapt a acestor imobile, dar in ultimii ani, terenurile s-au împădurit in mod natural, iar in prezent Regia Naţionala a Pădurilor pretinde ca este singura in drept sa administreze aceste terenuri, chiar daca reclamanta este proprietara tabulară si are inclusiv capacitatea de a gestiona suprafeţe împădurite, în condiţii de legalitate.

Reclamanta invocă prevederile  art.563 Cod Civil:

"(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.

Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut."

De asemenea arată că re posibilitatea de a gestiona inclusiv suprafeţe forestiere. Conform Certificatului de înregistrare ONRC, a fost înregistrata societatea Ocolul Silvic al Banatului Montan, , societate in care Municipiul este acţionar, alături de alte unităţi administrativ teritoriale.

Aceasta societate administrează in prezent peste 11.000 ha pădure, deci are capacitatea administreze suprafeţe împădurite, conform normelor legale in vigoare. Ocolul Silvic al Banatului Montan Regie Autonoma, si-a exprimat acordul de principiu pentru preluarea in administrare a acestor imobile/terenuri împădurite, prin adresa nr..

În drept, invocă prevederile art. 563 Cod Civil.

Pârâta YYZ a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei XXX în cauza de faţă, pe motiv  că nu există identitate între reclamanta din prezenta cauză şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, deoarece Unitatea nu este proprietarul terenului care, în opinia reclamantei, s-ar fi împădurit în mod natural, astfel că reclamanta nu poate revendica terenurile forestiere aflate în prezent în administrarea R.N.P.

Au fost anexate acţiunii introductive formulate de către reclamantă extrase de carte funciară, din care rezultă că proprietar asupra terenurilor împădurite este Oraşul R, respectiv Comuna T. Extrasele CF nu fac dovada unui drept de proprietate actual al reclamantei, întrucât, ulterior înscrierii dreptului în favoarea Oraşului R în 1939, respectiv al Comunei T în 1943, terenurile au trecut în administrarea Romsilva.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că Regia Naţională a Pădurilor -

Romsilva - Direcţia Silvică Caras-Severin are calitate de administrator al fondului

forestier care constituie, în opinia reclamantei, obiectul revendicării, calitate reglementată expres prin dispoziţiile art. 11 alin 1 din Codul silvic - Legea nr. 46/2008, art. 4 din H.G. nr. 229/2009, art. 1 alin. 1 si art. 2 lit. a pct. 1, art. 3 lit. k din Regulamentul de organizare si funcţionare al Romsilva, aprobat prin dispoziţiile legale cuprinse în H.G. nr. 229/2009.

A solicitat  introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra fondului forestier în litigiu, aşa cum s-a cerut inclusiv prin cererea de chemare în judecată, în baza art. 75 Cod Procedură Civilă, art. 223 şi art. 865 alin. 2 lit. b) Cod Civil, art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, art. 11 alin. 10 Cod silvic - Legea nr. 46/2008.

Pârâta arată că suprafeţele în privinţa cărora reclamanta a susţinut că aparţin Municipiului Reşiţa şi s-au împădurit în mod natural, în realitate, sunt proprietate publică a Statului şi sunt evidenţiate în amenajamentul silvic întocmit pentru Ocolul Silvic Reşiţa, fiind în administrarea efectivă a Romsilva - Direcţia Silvică Caraş-Severin-Ocolul Silvic Reşiţa.

Aceste terenuri fac parte din fondul forestier proprietate publică de stat, astfel cum a fost inventariat prin anexa 3 (cod clasificare 8.04.01) la H.G. nr. 1705/2006 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului. Acest act normativ stabileşte că suprafaţa totală de 4.443.692,4922 hectare, distribuită pe întreg teritoriul ţării, reprezintă fond forestier proprietate publică de stat şi este evidenţiată în amenajamentul silvic.

În acest context, pârâta precizează faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, „amenajamentul silvic constituie bază a cadastrului de specialitate şi a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului".

R.N.P. - Romsilva a administrat cu continuitate şi neîntrerupt terenurile menţionate în acţiune, aşa cum  rezultă din amenajamentele silvice anexate prezentei în copie, dreptul de administrare fiind exercitat încă din perioada anilor 1960.

Pârâta susţine că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, amenajamentele silvice se întocmesc din 10 în 10 ani, iar potrivit art. 3 alin. 3 din actualul Cod silvic, dovada deţinerii în administrare se face pe baza amenajamentului silvic, sens în care, apreciază ca fiind dovedit dreptul său de administrare asupra terenurilor în litigiu.

Arată că reclamanta nu a avut niciodată în administrare terenurile în litigiu, iar din faptul că la data de 1 ianuarie 1990 aceste suprafeţe se aflau în administrarea Romsilva, contrar susţinerilor formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, reiese că ele aparţin domeniului public al Statului Român.

In drept, invocă dispoziţiile art. 205 din Noul Cod de Procedură Civilă, art. 3, art. 4, art. 19 din Codul Silvic, art.  35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, H.G. nr. 1705/2006.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând în principal, pe cale de excepţie, să constate lipsa calităţii D.G.R.F.P. Timişoara de reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice, minister chemat în judecată ca reprezentant al pârâtului Statul Român, în cazul în care în urma citării M.F.P. Bucureşti se va emite mandat în favoarea D.G.R.F.P. Timişoara, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că prin acţiunea formulată reclamanta a chemat în judecată în calitate de pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, însă în mod vădit nelegal reclamanta a indicat sediul acestui pârât ca fiind cel al D.G.R.F.P.

Art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulteriore, prevede cine are calitatea de reprezentant al statului, respectiv statul este reprezentat de M.F.P., fără a se preciza cine va reprezenta M.F.P. Doar acest minister va stabili dacă va formula apărări în nume propriu sau dacă îşi va desemna un reprezentant în teritoriu, emiţând un mandat în acest sens în favoarea unei unităţi subordonate.

În aceste condiţii, reclamanta nu are dreptul de a stabili cine va reprezenta M.F.P. în acest litigiu. În acest sens, este nelegală indicarea de către reclamantă a D.G.R.F.P. Timişoara ca reprezentantă a M.F.P., precum şi indicarea sediului pârâtului Statul Roman prin M.F.P., la sediul .

Pârâta arată că  se impunea citarea Statului Român la sediul M.F.P. din, prin citarea statului la sediul D.G.R.F.P. Timişoara fiind încălcate dispoziţiile art. 155 din Codul de procedură civilă.

Faţă de înscrierile privitoare la proprietate din cărţile funciare (împroprietărire nr. 890/22.05.1939, împroprietărire nr. 1089/1943 cu toate că în adresa nr. 1949/10.01.2018 emisă de reclamantă, depusă în probaţiune, se afirmă că a dobândit imobilele în proprietate în temeiul Deciziei nr. emisă de Prefectura Judeţului Caras Severin, pârâta apreciază că se impune clarificarea modului de dobândire a bunurilor imobile, invocat de reclamantă, în vederea analizării legalităţii titlului.

Totodată, în cărţile funciare la descrierea imobilelor apare că acestea reprezintă „păşune", „izlaz" şi „păşune în izlaz", deşi însăşi reclamanta recunoaşte că imobilele sunt păduri, drept pentru care se impune clarificarea de către instanţă a acestui aspect.

Pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi RNP Romsilva-Direcţia Silvică Caraş-Severin arată că imobilele în discuţie fac parte din fondul forestier naţional aflat în proprietatea publică a Statului Român, invocând în susţinere următoarele prevederi legale: „ Art. 136 din Constituţia României, Art. 859 din Codul civil, Art. 860 din Codul civil, Art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste condiţii, fiind vorba de imobile ce fac parte din fondul forestier naţional, aflat în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, evidenţiate în amenajamentul silvic întocmit pentru Ocolul Silvic Reşiţa, susţinem că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

În drept, invocă art. 205 din Codul de procedură civilă.

Reclamanta, a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea acestei excepţii dar totodată solicita introducerea in cauza, în calitate de parat, a Statului Roman prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice,

Cu privire  la excepţia lipsei calităţii procesuale active , solicită respingerea acesteia, având in vedere faptul ca reclamanta este proprietara tabulară a imobilelor în cauza, de aici rezultând calitatea  procesuala activă.

Pe fondul cauzei, privitor la susţinerea paratei din întâmpinare, privitor la dobândirea in mod legal a imobilelor de către, aceasta nu poate fi pusa in discuţie, noi fiind proprietari tabulari ai imobilelor in cauza.

Afirmaţia ca imobilele ar face parte din fondul forestier naţional este falsa si nedovedita, fiind proprietar tabular al imobilelor.

Prevederile Legii nr.18/1991 ori ale Legii nr.169/1997, nu sunt incidente in cauza, noi fiind proprietari tabulari ai imobilelor in cauza.

Cu privire la  intampinare, reclamanta arată că excepţia lipsei calităţii procesule active  este invocată cu rea-credinţa, fiind evident ca reclamanta este proprietara tabulară a imobilelor, fapt care îi conferă calitatea procesuală activa în cauza, sens în care solicită respingerea acestei excepţii.

Pe fondul cauzei, in argumentaţia sa , reclamanta de fapt chiar recunoaşte ca nu este proprietara imobilelor, ci afirma ca "RNP Romsilva are calitate de administrator...", care in opinia reclamantei i-a fost conferit de Legea nr.46/2008. Arată că înscrisurile anexate in probatoriu de parata RNP Romsilva, sunt nerelevante, reclamanta dovedind că este proprietară asupra imobilelor

In drept, invocă art.201 Cod Proc. Civilă.

Prin încheierea şedinţei publice pronunţată în data de 26.09.2019 instanţa a dispus citarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice în calitate de pârât..

Instanţa, analizând înscrisurile administrate în cauză, constată următoarea stare de fapt:

Obiectul acţiunii în revendicare îl constituie terenul în suprafaţă de 39 2043,92 mp, , terenul în suprafaţă de 553704, şi terenul în suprafaţă de 462894 mp

Conform extraselor de carte funciară (filele 6/8) aceste terenuri sunt înscrise cu proprietari oraşul R (pentru primul teren) şi comuna Ţ (pentru ultimele 2 terenuri).

Conform Legii nr. 2/1968, privind organizarea administrativ teritorială, localitatea Ţerova este situată în componenţa municipiului R.

Instanţa, analizând extrasele de carte funciară, constată că dreptul de proprietate a intrat  în patrimoniul reclamantei în anii 1939 şi 1943.

Având în vedere anul dobândirii dreptului de proprietate, instanţa, constată că titlurile invocate de către reclamantă nu fac dovada existenţei în prezent a acestui drept în patrimoniul acesteia, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 119/11.06.1948 art. 6 au fost naţionalizate trecând astfel în proprietatea Statului Român, toate resursele solului şi subsolului, inclusiv pădurile. De la data intrării în vigoare a acestei legi dreptul de proprietate invocat de către reclamantă nu as mai făcut parte din patrimoniul ei.

Reconstituirea acestui drept în patrimoniul reclamantei  se putea realiza, după anul 1989, doar conform legilor speciale, Legea 18/1991 şi Legea 1/2000. Reclamanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate emis, în urma procedurii de reconstituire.

Late două moduri de dobândire a dreptului de proprietate, după anul 1989, constau în atestarea acestui drept printr-o hotărâre de guvern (conform art. 21 Legea 213/1998) sau printr-o constituire a acestui drept, conform art. 9 din Legea 213/1998. Instanţa constată că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui titlu de proprietate emis în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate.

Instanţa, comparând titlurile părţilor, constată că terenul a intrat în proprietatea Statului Român prin efectul Legii nr. 119/1948 iar reclamanta nu a făcut dovada unui titlu de proprietate obţinut printr-unul din modurile arătate anterior.

Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 563 Cod civil urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta XXX  în contradictoriu cu pârâţii  YYY, YYX şi YYZ

Domenii speta

Spete similare