Pretentii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 2134/320/2014

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 85/2015

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2015

Instanţa constituită din:

Preşedinte: A T.

Judecător: P.M.

Grefier: M. V.

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta SC..... România SA, cu sediul în Bucureşti, .., împotriva sentinţei civile nr. 3738 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. 2134/320/2014.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor, atât la prima, cât şi la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care: 

Instanţa constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către apelantă. De asemenea, constată că apelul a fost declarat în termen, a fost motivat şi timbrat corespunzător. Totodată, constată că s-a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei materiale a instanţei, solicitându-se declinarea competenţei în favoarea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

Deliberând asupra excepţiei necompetenţei materiale, instanţa o respinge, raportat la natura civilă a pretenţiilor care au format obiectul judecăţii în primă instanţă, apreciind că aparţine Secţiei civile a Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a prezentei căi de atac.

Totodată, deliberând, încuviinţează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosar, considerând că acestea sunt pertinente, necesare şi utile soluţionării cauzei şi apreciază că în cauză nu se mai impune administrarea de alte probe, astfel că va face aplicarea art. 394  Cod procedură civilă şi, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, va reţine cauza în pronunţare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3738 din data de 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. ...-a respins actiunea formulata de reclamanta SC Volksbank ... SA, in contradictoriu cu paratii Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Centru Brasov şi Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mures.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a reţinut că potrivit art. 274 alin. 1 din vechiul Cod de procedura civilă „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, text de lege care se regăseşte într-o formă asemănătoare în noul Cod de procedura civila la art. 453 alin. 1.

Totodată, instanţa de fond a apreciat ca nu reprezintă un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată împrejurarea că astfel de cheltuieli nu au fost solicitate în dosarul în care au fost efectuate sau că reclamantul nu a menţionat în faţa acelor instanţe că îşi rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată. Dimpotrivă, ar fi constituit un astfel de impediment dacă instanţele care au soluţionat litigiul respectiv s-ar fi pronunţat şi asupra cheltuielilor de judecată, caz în care ar fi intervenit autoritatea de lucru judecat. În caz contrar însă, nimic nu împiedică o parte să solicite astfel de cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin sentinţa nr. .. pronuntata în dosarul nr. ... al Judecătoriei Ludus s-a admis plângerea reclamantei împotriva procesului-verbal seria ANPC nr. 0015040/11.10.2010 întocmit de ANPC Mureş, ca urmare a dezincriminării contraventiei deduse judecătii intervenite prin Legea nr. 288/2010. În dosarul mentionat, reclamanta petentă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 816/21.12.2011 a Tribunalului Mureş (dosar nr. 1914/251/2010) s-a respins recursul formulat de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mures împotriva sentintei civile nr. 127/02.02.2011 a Judecătoriei Ludus. Din verificarea acestui dosar, instanta de fond a constatat ca petenta reclamanta a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata, însă la dosar nu s-au regăsit înscrisuri care sa facă dovada efectuării acestora, motiv pentru care instanţa de recurs nu a acordat cheltuieli de judecata solicitate in recurs, aspect reţinut in finalul considerentelor deciziei nr. 816/21.12.2011. Având in vedere ca aceasta hotărâre, inclusiv considerentele acesteia se bucură de autoritate de lucru judecat, instanţa de fond din prezentul dosar a considerat ca pot face obiectul unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata pe cale separata doar cheltuielile efectuate cu ocazia judecării dosarului nr. 1914/251/2010 in fond, nu si in recurs (unde petenta a formulat astfel de pretentii respinse de instanta de recurs ca nefiind dovedite).

Judecătoria a mai reţinut ca in fata instanţei de fond, în dosarul nr. 1914/251/2010, SC .. SA a fost reprezentata de societatea civila de avocaţi ... conform împuternicirii avocaţiale de la f. 77 dosar nr. 1914/251/2010. Din cuprinsul acestei împuterniciri avocaţiale rezultă ca aceasta a fost emisă in temeiul contractului de asistenta juridica nr. 278303/22.10.2010. Instanţa a ţinut cont doar de acest contract de asistenta juridica (f. 12-13), nu si de contractul de asistenta juridica nr. 367338/18.10.2011 (f. 27-28) încheiat după pronuntarea sentintei civile nr. 127/02.02.2011, când litigiul a fost finalizat in faţa instanţei de fond.

Din cuprinsul acestui contract de asistenta juridica se constata ca onorariul nu este determinat, ci doar determinabil, raportat la persoana avocatului care oferă serviciile juridice, respectiv la timpul in care se prestează acel serviciu. Reclamanta susţine că în baza acestor contracte s-au emis facturile nr. 817472/07.06.2011 (f. 14), nr. 815983/01.04.2011 (f. 15), şi nr. 817380/01.06.2011 (f. 21).

Instanţa de fond a constatat însă, ca reclamanta nu a făcut dovada că modul de calcul al sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata prezentat la f. 16, 19 şi 22 corespunde cu activitatea prestata într-adevăr in acel dosar, nefiind justificat si dovedit nici numărul de ore pentru servicii profesionale prestate şi nici costurile deplasării (dovezi de transport, cazare, hrană). Mai mult chiar, instanţa a reţinut ca aceste cheltuieli  s-au realizat la mai multă vreme de la finalizarea dosarului in fata instanţei de fond, după pronunţarea unei soluţii favorabile.

Instanţa a avut în vedere totodată, că şi Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecata astfel: în hotărârea din 22.02.2007 în Cauza Gavrileanu împotriva României (Lupas si altii împotriva României, 14 decembrie 2006) un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decât în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. În hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpănă si Mazăre împotriva României, Curtea reaminteste ca, în aplicarea art. 41 din Conventie, aceasta acorda doar cheltuieli de judecata cu privire la care se stabileste ca au fost cu adevărat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila. În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou si Pîrcălab împotriva României, în ceea ce priveste cheltuielile pentru procedura în fata Curtii, aceasta trebuie sa stabilească daca au fost cu adevărat suportate, ca acestea au fost necesare si ca au o valoare rezonabila (Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).

Pornind de la caracterul real pe care Curtea Europeana îl invoca drept temei al acordării cheltuielilor de judecata, instanţa de fond a considerat ca, fata de înscrisurile de la dosar, reclamanta nu a făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecata al căror cuantum să poată fi raportat in mod direct la dosarul nr. ... al Judecătoriei Ludus, fiind pretinse cheltuieli realizate ulterior dezînvestirii instanţei respective, şi după pronuntarea unei solutii favorabile, ceea ce atrage îndoieli asupra veridicităţii lor.

Instanţa de fond a considerat inaplicabil în speţă Protocolul nr. 1693/2008 încheiat intre Ministerul Justiţiei şi UNBR, deoarece, după cum rezultă din art. l al actului normativ, Protocolul amintit reglementează situaţia onorariilor avocaţiale ce urmează a fi achitate din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei reprezentând onorariile cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale ori, după caz, a serviciilor de asistenţă avocaţială extrajudiciară, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, în materie penală, in cauzele privind accesul internaţional la justiţie în, materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel reclamanta SC ... SA, solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii iniţiale.

În motivarea acestei căi de atac, apelanta a reiterat, în mare parte, argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

A arătat apelanta, că munca depusă de apărătorul său în dosarul nr. ..., raportat la faptul că la acea dată actul normativ era unul foarte nou, implica o serie de activităţi de conformare, inclusiv a contractelor de credit în curs, era un act normativ extrem de controversat, care în cele din urmă a şi fost modificat. A susţinut reclamanta apelantă, că nu avea cum să anticipeze modificarea legislativă a textului de lege în baza căruia a fost sancţionată contravenţional şi în consecinţă, a procedat la angajarea de cheltuieli în scopul apărării intereselor sale, în condiţiile în care amenda aplicată de agenţii constatatori a fost una considerabilă, iar sancţiunile complementare dispus prin procesul-verbal erau de natură să o prejudicieze, fără ca la momentul respectiv să fi putut face o estimare a acestui prejudiciu.

În virtutea atribuţiilor ce îi reveneau conform art. 3 din HG nr. 882/2010, ANPC a avut rol activ atât în iniţierea OUG nr. 50/2010, ce a legiferat şi incriminat iniţial fapta, cât şi la modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 288/2010, ce a dezincriminat aceeaşi faptă menţionată în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Prin urmare, ANPC nu poate fi exonerată de răspunderea ce îi revine ca urmare a lipsei de consecvenţă de care a dat dovadă în contextul menţionat.

Un alt aspect apreciat ca fiind important de către apelantă, a fost acela că şi după apariţia Legii nr. 288/2010, legea de dezincriminare a faptei reţinute în sarcina sa de reprezentanţii pârâţilor, aceştia din urmă şi-au menţinut poziţia procesuală, susţinând în continuare legalitatea procesului-verbal întocmit, astfel că litigiul s-a soluţionat pe fond în data de 02.02.2011, dar pârâţii au declarat recurs, soluţia irevocabilă fiind dată la 21.12.2011. Se poate observa aşadar, consecvenţa pârâtelor în susţinerea unei opinii lipsite de temei legal, ceea ce conduce la concluzia existenţei culpei procesuale.

Apelanta a făcut o interpretare a dispoziţiilor art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 453 din noul Cod de procedură civilă,  apreciind că textele de lege cu pricina instituie o prezumţie de culpă procesuală a celui care cade în pretenţii, pentru că dacă pârâtul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii nu ar fi întreprins o acţiune generatoare de conflict, reclamantul nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Potrivit apelantei, CEDO, în jurisprudenţa sa, a dispus în mod constant, că partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea cheltuielilor în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, adică sunt exprimate în sume de bani confirmate de acte justificative, condiţii întrunite în speţa de faţă. Acordarea cheltuielilor de judecată are la bază existenţa culpei procesuale, care subzistă chiar şi în situaţiile în care partea care a pierdut procesul a fost de bună credinţă, ceea ce este de natură să justifice acordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de apelantă în dosarul nr. 1914/251/2010.

Apelanta a apreciat că a dovedit caracterul real, rezonabil şi necesar al cheltuielilor de judecată solicitate, chiar dacă agenţii ANPC ar fi fost de bună credinţă la încheierea procesului-verbal de contravenţie, întrucât au aplicat actul normativ reprezentat de OUG nr. 50/2010, înainte de clarificarea înţelesului, conţinutului acestuia, cu prejudicierea gravă a reclamantei. În acelaşi timp, culpa agenţilor constatatori ai intimatelor constă în faptul că aveau obligaţia să cunoască dreptul Uniunii Europene şi faptul că punerea în aplicare a OUG nr. 50/2010 în forma iniţială transpunea incorect şi eronat prevederile Directivei 2008/48/CE.

A remarcat apelanta, că potrivit hotărârii atacate, cel puţin o parte din dovezile depuse la dosar susţin pretenţiile reclamantei, ceea ce ar fi impus măcar admiterea în parte a acţiunii. Cele reţinute de instanţa de fond referitor la faptul că reclamanta nu ar fi făcut dovada modului de calcul al  sumelor solicitate, nefiind justificat şi dovedit nici cuantumul de ore pentru serviciile profesionale prestate şi nici costurile deplasării, se contrazic cu faptul că aceeaşi instanţă a acorda eficienţă juridică contractului de asistenţă juridică nr. 278303/22.10.2010, în cuprinsul căruia sunt indicate onorariile percepute de avocat. A cere reclamantei să depună eventualele desfăşurătoare ale activităţii prestate de avocat în temeiul contractului de asistenţă juridică constituie o adăugare la lege. Aprecierea caracterului justificat al cheltuielilor de judecată trebuie făcută prin raportare la valoarea sau complexitatea cauzei.

Împotriva prezentului apel a formulat întâmpinare pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii atacate.

În motivare, intimatul a arătat că instanţa a reţinut corect aspectul că banca prin acţiunea formulată nu şi-a dovedit pretenţiile invocate şi a considerat că faţă de înscrisurile din dosar, nu a făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecată al căror cuantum să poată fi raportat în mod direct la dosarul nr. ... al Judecătoriei Luduş, fiind pretinse cheltuieli realizate ulterior dezînvestirii instanţei, ceea ce atrage îndoieli asupra veridicităţii lor. De asemenea, procesul-verbal a fost anulat numai parţial, banca fiind exonerată de la plata amenzii în valoare de 20.000 lei, menţinându-se însă sancţiunea avertismentului. La instanţa de recurs, banca deşi a solicitat cheltuieli, nu a făcut dovada acestora, motiv pentru care instanţa de recurs nu le-a acordat. Totodată, cuantumul cheltuielilor de judecată reţinute în sarcina părţii care a pierdut procesul trebuie şi poate să fie apreciat de instanţa de judecată, ele urmând să fie acordate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

În şedinţa publică din data de 19 februarie 2015, tribunalul a respins excepţia necompetenţei Secţiei civile a Tribunalului Mureş, invocată prin întâmpinare de către intimat, motivarea regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin raportare la motivele de apel invocate şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv al aceste căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de reclamanta SC ... SA este nefondat.

În acest sens, hotărârea primei instanţe este legală şi, în esenţă, temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziţii de drept material ori de drept procesual. Ne însuşim în parte argumentele aduse de către judecătorie cu privire la interpretarea probelor administrate şi apreciem că în continuare mai trebuie făcute numai unele nuanţări, care însă nu sunt în măsură să conducă la admiterea căii de atac.

Nu împărtăşim punctul de vedere potrivit căruia sumele suportate de către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul nr... nu ar fi fost dovedite, întrucât pretenţiile formulate sunt însoţite de documente justificative contabile, care confirmă, de principiu, relaţia contractuală intervenită între avocat şi client, inclusiv din perspectiva financiară. Nu este necesar, pentru dovedirea sumelor pretinse ca reclamantul să depună şi dovezi detaliate (desfăşurătoare) ale activităţilor depuse de către avocat în vederea soluţionării unei anumite pricini, întrucât este opţiunea clientului să plătească sau nu avocatul pentru anumite tipuri de servicii pretinse a fi fost prestate. Asemenea verificări pot fi realizate de către instanţă, eventual, pentru a stabili în funcţie de diversele criterii, cum ar fi complexitatea muncii depuse, sumele ce pot fi reţinute în sarcina aceluia care a pierdut procesul.

Cu toate acestea, chiar dacă am reţine că sumele pretinse de către reclamantă chiar au fost achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtul nu va putea fi obligat la suportarea acestora, pentru alte motive decât cele reţinute de judecătorie.

Ne însuşim în întregime punctul de vedere exprimat de prima instanţă referitor la cheltuielile de judecată pretinse pentru dosarul de recurs soluţionat de către Tribunalul Mureş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În decizia civilă nr. ... pronunţată de Tribunalul Mureş în recurs, în dosarul nr. ..., s-a reţinut că deşi SC ... SA a solicitat obligarea recurentului Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor la plata cheltuielilor de judecată, la dosar nu se regăsesc înscrisuri prin care să facă dovada efectuării acestora, motiv pentru care cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente recursului a fost respinsă. Prin urmare, este corectă concluzia primei instanţe în prezenta pricină, potrivit căreia această soluţie a instanţei de recurs se bucură de autoritate de lucru judecat, chestiunea acordării cheltuielilor de judecată aferente recursului în dosarul nr. ... nemaiputând fi pusă în discuţie în acest dosar, pe cale separată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente fondului procesului purtat în dosarul nr. ... la Judecătoria Luduş, apreciem că nici acestea nu pot fi acordate, iar în formularea acestei concluzii trebuie să plecăm de la natura instituţiei juridice care reglementează suportarea cheltuielilor de judecată. În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât litigiul în care s-au realizat pretinsele cheltuieli a fost purtat sub imperiul acestui act normativ. Dar din punct de vedere practic, nu există diferenţe de esenţă între vechea reglementare, a art. 274-277 din vechiul Cod de procedură civilă şi noua reglementare, a art. 451-455 din noul Cod de procedură civilă. Stabilirea cheltuielilor de judecată în favoarea celui care a câştigat procesul şi în sarcina celui căzut în pretenţii se întemeiază în mod esenţial pe ideea de culpă procesuală şi nu reprezintă altceva decât o specie a răspunderii civile delictuale. Pe cale de consecinţă, pentru a soluţiona o pricină în care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate de una din părţi într-un proces, trebuie să apelăm atât la dispoziţiile speciale din materia cheltuielilor de judecată ale Codului de procedură civilă aplicabil, dar şi la reglementarea corespunzătoare din materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. În raport de perioada purtării procesului în dosarul nr. ... la Judecătoria Luduş, dispoziţiile civile aplicabile sunt cele ale art. 998-999 din vechiul Cod civil. Rezultă aşadar, că pentru obligarea părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se impune examinarea îndeplinirii condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale – fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia (culpa procesuală).

În ipoteza concretă, esenţială pentru dezlegarea pricinii apare ca fiind problema vinovăţiei pârâtului din procesul derulat în dosarul nr. ... la Judecătoria Luduş. Examinând atât hotărârea de fond din acel dosar (sentinţa civilă nr. 127/02.02.2011 a Judecătoriei Luduş), cât şi hotărârea din recurs (decizia civilă nr. 816/21.12.2011 pronunţată de Tribunalul Mureş), constatăm că plângerea contravenţională a fost îndreptată numai împotriva acelei părţi din procesul-verbal care aplica sancţiunea contravenţională pecuniară a amenzii în cuantum de 20.000 lei. Nu a fost atacat procesul-verbal în ceea ce priveşte fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei SC ... SA pentru care s-a aplicat sancţiunea avertismentului.

Mai departe în observaţiile noastre, constatăm că admiterea plângerii contravenţionale s-a făcut întrucât de la data întocmirii procesului-verbal în discuţie şi până la soluţionarea în primă instanţă a pricinii (mai precis pe parcursul judecăţii de primă instanţă), prin Legea nr. 288/2010, intrată în vigoare la data de 28.12.2010, s-a produs o dezincriminare a faptelor săvârşite cu privire la contractele de credit încheiate înaintea intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, în sensul că fapta nu mai este considerată contravenţie. Pe cale de consecinţă, motivele pentru care s-a admis plângerea contravenţională sunt exterioare vreunei acţiuni procesuale a pârâtului Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, instanţele chemate să examineze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie nefăcând alte observaţii în privinţa acestuia, exceptând constatarea dezincriminării faptei. Or, în acest context, admiterea plângerii contravenţionale şi anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei s-a realizat pentru motive care nu sunt imputabile pârâtului emitent al actului cu pricina, fiind vorba despre împrejurări pe care acesta nu le putea cunoaşte în chiar momentul constatării faptei.

Susţinerile apelantei reclamante, potrivit cărora culpa pârâtului ar trebui reţinută întrucât ANPC a avut rol activ atât în iniţierea OUG nr. 50/2010, ce a legiferat şi incriminat iniţial fapta, cât şi la modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 288/2010, ce a dezincriminat aceeaşi faptă menţionată în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu pot fi primite ca suficiente pentru admiterea cererii de chemare în judecată. Pe de o parte, această împrejurare reclamată în apel ca generând culpa procesuală nu poate fi verificată în mod efectiv de către instanţa de judecată, iar pe de altă parte, aspectele afirmate de către reclamanta apelantă sunt chestiuni extraprocesuale, care nu se află în legătură directă cu această pricină şi totodată, depăşesc limitele noţiunii de culpă procesuală cerută în mod esenţial de lege pentru acordarea cheltuielilor de judecată. O asemenea conduită indicată de către reclamantă, cu toate că reclamă existenţa unei culpe în sensul dreptului comun, nu poate face obiectul cercetării în cauza de faţă, întrucât excede cadrul noţiunii de culpă procesuală, esenţială în determinarea acestei forme speciale de răspundere civilă delictuală din cauza de faţă.

În aceeaşi ordine de idei, observaţiile apelantei referitoare la culpa agenţilor constatatori ai intimatelor, care ar consta în faptul că aveau obligaţia să cunoască dreptul Uniunii Europene şi faptul că punerea în aplicare a OUG nr. 50/2010 în forma iniţială transpunea incorect şi eronat prevederile Directivei 2008/48/CE, nu pot fi nici ele reţinute ca justificate, întrucât şi ele exced cadrul procesual dedus judecăţii în prezenta pricină. Eventuala încălcare a normelor comunitare care ar avea prevalenţă raportat la dreptul intern nu poate face obiectul cercetării într-o cauză cum este cea de faţă, în care se ridică problema acordării cheltuielilor de judecată pe cale separată. Remarcile apelantei reclamante referitoare la aplicarea dreptului comunitar sunt chestiuni de fond care privesc însăşi legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de sancţionare contravenţională, deci ar fi putut face obiectul litigiului de fond, în care s-au plătit sumele de bani cu titlu de cheltuieli de judecată. Or, în prezenta pricină, instanţa nu poate să repună în discuţie fondul plângerii contravenţionale în care s-au efectuat cheltuielile de judecată pretinse, ci trebuie să se raporteze exclusiv la aspectele reţinute de instanţa de judecată în mod definitiv şi irevocabil cu ocazia soluţionării procesului de bază. În cazul nostru, raţiunea care a animat instanţa în admiterea plângerii contravenţionale şi anularea procesului-verbal a fost exclusiv aceea a dezincriminării intempestive (după întocmirea procesului-verbal) a faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea pecuniară. Prin urmare, se impune ca şi noi să ne limităm la această chestiune în cercetarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru acordarea sau nu a cheltuielilor de judecată solicitate de partea care a câştigat procesul.

Toate celelalte argumente invocate de reclamantă în apel, inclusiv cele care se referă la caracterul real, necesar şi rezonabil al sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată urmează să fie şi ele respinse in corpore de către instanţa de control, fără a mai fi analizate punctual, întrucât o astfel de cercetare punctuală ar fi complet inutilă, în condiţiile în care nu se poate trece peste problema absenţei culpei procesuale a părţii care a pierdut procesul.

Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC ... SA, împotriva sentinţei civile nr. 3738 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. 2134/320/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC ...România SA, cu sediul în Bucureşti, ... împotriva sentinţei civile nr. 3738 din 12 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg.-Mureş în dosarul nr. 2134/320/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.

Preşedinte: A T.

Judecător: P.M.

Grefier: M. V.

Red. P.M./Dact. P.M.

09.03.2015/2 ex.

Judecător fond: A.L.B.

Domenii speta

Spete similare