Pretentii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 5296/320/2013

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 584/2014

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014

Completul constituit din:

Preşedinte, M. F.

Judecător, L. D.

Grefier, D.C.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta H. M., cu domiciliul procesual ales în ... .. nr... ap... jud. Mureş împotriva sentinţei civile nr.1613 din 03 aprilie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosar nr. 5296/320/2013.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2014 când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă 1613/2013, Judecătoria Tg. Mureş a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B. M. şi B. E., în contradictoriu cu pârâta H. M.fiind obligată aceasta din urmă la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 26.000 lei, cu titlu de clauză de dezicere în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată la data de 10.05.2007 între H. L. şi reclamanţi. A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 2.656 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial. A luat act instanţa de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În pronunţarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în 10.05.2007, între H.L. în calitate de promitent vânzător şi B.M.şi soţia, în calitate de promitenţi cumpărători, părţile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere o suprafaţă totală de 1,37 ha situată în localitatea .., din care, 6.000 mp în tarla 27, parcela 1058/51/52, şi 7.700 mp în tarla 26 parcela 1037/4. Preţul stabilit de comuna acord a fost de 13.000 lei, din care s-a primit un avans de 1.500 lei la data încheierii antecontractului, restul sumei urmând a fi achitată odată cu transcrierea şi întabularea terenului pe numele cumpărătorului. În antecontract, s-a mai stabilit faptul că, în caz de revocare a promisiunilor părţile datorează cu despăgubire dublă faţă de preţul de vânzare stabilit.

Prin precizarea de acţiune formulată în cadrul dosarului nr. .. al Judecătoriei Tîrgu-Mureş, reclamantul B. M. a solicitat inclusiv obligarea numitei H. M. să respecte convenţia încheiată de soţul acesteia, defunctul H.L.., să încheie contract autentic de vânzare-cumpărare cu reclamatul cu privire la suprafaţa de 13.700 mp, iar, în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de consimţământ al pârâtei la înstrăinarea terenului. Prin sentinţa civilă nr..., s-a admis în parte acţiunea reclamantului şi a fost obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în ..., evidenţiat în titlul de proprietate nr. .. tarlaua 27, parcela 1058/51/52, în suprafaţă de 6.000 mp, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de act autentic (f. 63-68). Însă, prin decizia nr. ... pronunţată de Tribunalul Mureş în acelaşi dosar, s-a admis recursul formulat de pârâtă, s-a modificat în tot sentinţa atacată şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.

Prin acţiunea precizată care a format obiectul dosarului nr. ... al Judecătoriei ..., pârâta din prezenta cauză i-a chemat în judecată pe reclamanţii din prezenta cauză, solicitând, pe de o parte, rezoluţiunea convenţiei încheiate la data de 10.05.2007, întrucât a intervenit revocarea promisiunii de a contracta cuprinsă în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între autorul reclamantei şi pârâţi, iar, pe de altă parte, rezoluţiunea convenţiei, întrucât pârâţii nu şi-au respectat obligaţiile asumate prin antecontract, respectiv de a achita contravaloarea impozitului corespunzător terenurilor care au făcut obiectul antecontractului. Prin sentinţa civilă nr... pronunţată de .. s-a respins cererea, însă, prin decizia civilă nr. .., Tribunalul Mureş a admis recursul formulat, a modificat în tot hotărârea atacată, a admis acţiunea formulată şi precizată şi a constatat rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare „convenţie” încheiată la data de 10.05.2007 între H.L.şi pârâţi (reclamanţii din prezenta cauză). Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, părţile au prevăzut posibilitatea revocării promisiunilor, în privinţa ambelor părţi cu stabilirea despăgubirilor, în conţinutul antecontractului arătându-se că „în caz de revocare a promisiunilor părţile datorează cu despăgubire dublă faţă de preţul de vânzare stabilit”. Astfel, instanţa de recurs a considerat că este incidentă clauza de dezicere, fiind posibilă revocarea unilaterală antecontractul cu plata unei despăgubiri către pârâţi.

Judecătoria a constatat faptul că, obiectul pretenţiilor îl constituie despăgubirea pe care părţile convenţiei încheiate la data de 10.05.2007 ( soţul pârâtei şi reclamanţi) au stabilit-o în caz de „revocare a promisiunilor”.

Aşadar, drept temei al acţiunii a fost considerată clauza de dezicere inserată în antecontract, iar lipsa indicării unui text normativ a fost determinată de inexistenţa acestuia în vechiul Cod civil, astfel cum a remarcat şi reprezentantul pârâtei, această instituţie fiind o creaţie doctrinară şi jusiprudenţială, în consecinţă pârâta nu a fost prejudiciată prin neindicarea temeiului de drept, respectiv a unui text de lege, astfel cum a susţinut.

De altfel, instanţa a constatat că pârâta, prin precizarea de acţiune depusă la data de 07.09.2011 în dosarul nr. ... a arătat în mod expres faptul că înţelege să revoce promisiunea dată prin actul autentic sub semnătură privată încheiat la data de 10.05.2007, declarând, de asemenea, că, în urma rezoluţiunii contractului, este de acord să plătească pârâţilor dublul sumei stabilite ca preţ de vânzare-cumpărare, respectiv suma de 26.000 lei (f. 25 din dosarul nr. ... şi f. 19 din prezentul dosar). Instanţa a constatat faptul că aceleaşi aspecte au fost reluate de către pârâta H. M. şi în cererea de apel, recalificată ulterior ca şi cerere de recurs depusă la dosarul nr.  ... (f. 4 din dosarul nr. ... Tribunalului Mureş şi f. 8 din prezentul dosar).

A fost valorificată în cauză clauza de dezicere, astfel cum a stabilit Tribunalul Mureş în decizia civilă nr... pronunţată în dosarul nr. .. aspectele reţinute de către acesta cu privire la natura clauzei inserate de către părţile antecontractului încheiat la data de 10.05.2007, impunându-se cu puterea lucrului judecat.

Clauza de dezicere reprezintă dreptul potestativ stabilit în favoarea uneia sau fiecăreia dintre părţile contractante, în virtutea căruia titularul lui poate denunţa unilateral contractul pe care l-a încheiat, indiferent de voinţa celeilalte părţi care nu va putea în niciun fel împiedica desfiinţarea contractului. Facultatea de dezicere este discreţionară, putând fi executată fără a fi necesară justificarea ei, iar promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, care este un contract, i se aplică principiul forţei obligatorii care guvernează această materie, principiu cuprins în dispoziţiile art. 969 Cod civil.

Însă, astfel cum acest principiu s-a aplicat în cazul pârâtei, care a putut revoca unilateral, astfel cum a reţinut Tribunalul Mureş, antecontractul de vânzare-cumpărare, acelaşi principiu trebuie să se aplice şi în ceea ce priveşte obligaţia asumată de către H. L., al cărui moştenitoare este, potrivit certificatului de moştenitor de calitate nr. 313 din data de 31.10.2007 (f. 27-28), pârâta H. M.. Aşadar, instanţa constată faptul că, potrivit convenţiei menţionate, „în caz de revocare a promisiunilor părţile datorează cu despăgubire dublă faţă de preţul de vânzare stabilit”, preţul fiind stabilit prin acelaşi înscris la suma de 13.000 lei.

Instanţa nu a reţinut susţinerile pârâtei potrivit cărora antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10.05.2007 a fost rezoluţionat din vina reclamanţilor, deoarece, din decizia civilă nr. 567/21.06.2012 pronunţată în dosarul nr. ... de către Tribunalul Mureş, reiese în mod cât se poate de explicit faptul că pârâta din prezenta cauză a revocat antecontractul, instanţa doar constatând rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare „convenţie” încheiată la data de 10.05.2007 între H. L. şi pârâţi (reclamanţii din prezenta cauză).

De asemenea, instanţa nu a reţinut nici susţinerile pârâtei în sensul în care reclamanţii nu mai pot solicita plata „clauzei penale” deoarece au solicitat validarea antecontractului. Astfel, pe de o parte, suma de 26.000 lei este contravaloarea facultăţii de dezicere de care pârâta se prevalase, iar, pe de altă parte, nu reclamanţii au fost cei care au solicitat desfiinţarea contractului, ci pârâta, aceştia având dreptul de a fi despăgubiţi pentru prejudiciul încercat ca urmare a desfiinţării unilaterale a contractului de către pârâtă.

A fost valorificat acordul pârâtei cu plata sumei de 26.000 lei către reclamanţi în cadrul dosarului nr... opoziţia sa la admiterea cererii din prezentul dosar fiind nejustificată în condiţiile în care se prevalase de dreptul său unilateral de a denunţa antecontractul din data de 10.05.2007.

În temeiul dispoziţiilor art. 969 din vechiul Cod civil, intervenind o desfiinţare unilaterală a antecontractului din partea pârâtei, s-a stabilit că aceasta datorează reclamanţilor suma de 26.000 lei (dublul preţului de vânare stabilit la suma de 13.000 lei).

În privinţa cheltuielilor de judecată, instanţa,conform prevederilor art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.656 lei, compusă din suma de 1.651 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (f. 24), suma de 5 lei reprezentând timbru judiciar (f. 24) şi suma de 1.000 lei reprezentând onorariu avocaţial (f. 75).

Împotriva acestei soluţii a adeclarat apel pârâta H.M. solicitând în principal anularea sentinţei civile nr. .. respectiv a încheierii de şedinţă din 16.12.2013, trimiterea cauzei spre rejudecare, sau rejudecarea cauzei de către instanţa de apel, prin evocarea fondului. În subsidiar a solicitat schimbarea sentinţei civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată din apel, constând în taxa judiciară de timbru.

Motivele de anulare în privinţa încheierii din 16.12.2013 au fost declanşate pe fondul neregularizării corespunzătoare a cererii introductive de către prima instanţă, în privinţa mandatului reprezentantului convenţional al reclamanţilor, necertificarea pentru conformitate a înscrisurilor de la dosar depuse de reclamanţi, neindicarea temeiului de drept. A apreciat că prin neregularizarea corespunzătoare a cererii a fost periclitat dreptul la un proces echitabil, cu consecinţe în planul dreptului la apărare, fiind în imposibilitatea realizării unei apărări corespunzătoare. Or, soluţia care se impunea era în temeiul dispoziţiilor art. 174 alin.3 C. pr. civilă, anularea cererii, însă excepţia nulităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare a fost respinsă ca neîntemeiată în şedinţa din 16.12.2013.

Apelanta a criticat îndeosebi reţinerile instanţei referitoare la posibilitatea pentru partea asistată de avocat de a determina temeiul de drept incident, în condiţiile în care reclamanţii indicaseră în cuprinsul cererilor lor un temei desprins din noul cod civil. În opinia acesteia calificarea cereri ide chemare în judecată potrivit art. 22 alin.4 C. pr civilă, deşi atribut al instanţei a fost în cauză manifestată peste rolul activ al judecătorului.

În privinţa nulităţii sentinţei pârâta a imputat soluiţiei faptul că reţinerile primei instanţe în privinţa temeiului de drept, drept o creaţie a practicii şi jurisprudenţei  neincidenţa sancţiunii nulităţii nu pot fi acceptate în condiţiile în care acestea nu constituie izvor de drept. Soluţia întemeiată pe o astfel de instituţie nereglementată de lege este nelegală pentru că s-a adăugat la lege, fiinf favorizaţi intimaţii-reclamanţi.

Soluţia a fost admisă deci nu numai în lipsa unei baze legale, dar fără a pune în discuţie încadrarea juridică, situaţie în care nu a putut să îşi pregătească apărarea sau să anticipeze argumentele ce urmau să fie avute în vedere la soluţia finală.

Nesancţionarea de către instanţa de control a unui asemenea abuz reprezintă în opinia apelantei ignorarea poziţiei sale procesuale.

Ca motiv distinct de anulare a sentinţei a fost dezvoltată şi încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin.4 teza a doua, respectiv calificarea juridică a cererii fără a se pune în discuţia părilor acest aspect, căci reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile pe instituţia clauzei penale, iar instanţa a reţinut clauza de dezicere.

Referitor la schimbarea sentinţei, critică subsidiară, a susţinut că nu are nici o relevanţă reţinerea instanţei a apărărilor din dosarul ... a momentului iniţierii litigiului 4372/320/2011, modul în care a fost soluţionat dosarul nr. ... A relevat, pentru a se contura buna-credinţă sau reaua-credinţă a părţilor litigante, faptul că apelanta are 82 de ani, soţul fiind decedat din 2007, nu are nici o rudă în viaţă, nici copii, unicul sprijin H. J., copârât în dosarul nr. 6088/320/2008 a decedat. A fost redat istoricul litigiilor dintre părţi, concluzia fiind aceea a manifestării unei rele-credinţe desăvârşite din partea acestora, apelanta fiind victima acestora.

Apelanta a criticat şi din perspectiva solicitării de modificare a soluţiei primei instanţe, temeiul de drept, care în opinia sa a rămas clauza penală, indicată de reclamanţi, nicidecum dezicerea contractuală, deşi cu ocazia concluziilor asupra fondului cauzei, reprezentanta reclamanţilor a valorificat aceasta a doua instituţie, care reprezintă o invenţie a literaturii de specialitate.

În final a apreciat că nu este incidentă instituţia clauzei penale, invocate de reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, căci reclamanţii au ales varianta „validării” antecontractului de vânzare cumpărare, nemaifiind posibilă opţiunea pentru executarea clauzei penale.

Intimaţii B.M.şi B. E.au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea integrală a apelului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În combaterea criticilor de nelegalitate invocate de apelantă au redat conţinutul textului art. 194 lit. d  şi art. 196 C. pr. civilă, care au fost corelate cu prevederile art 22 alin.4 C. pr civilă, care permit exercitarea rolului activ al judecătorului în sensul calificării juridice a cererii.

Au argumentat că în cererea introductivă au redat textele din noul cod civil cu privire la efectele rezoluţiunii şi clauzele destinate să producă efecte în caz de rezoluţiune, iar motivele de drept ale cererii au fost puse în discuţia părţilor la termenul de judecată din 16.12.2013, ocazie cu care s-a apreciat că sunt incidente vechile dispoziţii ale Codului civil de la 1865.

În continuare, intimaţii au apreciat că apelanta speculează aspecte statuate printr-o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă, cu referire la dosarul nr. ... Totodată, au relevat chiar conduita pârâtei apelante care în dosarul nr. ... a formulat un petit subsidiar întemeiat pe clauza penală, apreciat ca instanţa de recurs drept clauză de dezicere.

În privinţa motivelor ce ar conduce la schimbarea sentinţei, intimaţii au redat modul în care s-au derulat relaţiile dintre părţi, subliniind voinţa părţilor de a stabili iniţial în antecntractul de vânzare-cumpărare a unei clauze care în caz de rezoluţiune presupunea plata dublului sumei stabilite ca preţ.

Apelanta de formulat răspuns la întâmpinare prin care a susţinut netemeinicia apărărilor invocate de către reclamanţii-intimaţi.

Apelanta a achitat taxă de timbru de 826 lei.

În probaţiune a fost administrată proba cu înscrisuri constând în chitanţa nr. 385/2014 privind plata onorariului de avocat de către reclamant.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin raportare la motivele de apel invocate şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de apelanta Huszar Maria este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Cu referire la nelegalitatea încheierii de şedinţă din 16.12.2013, tribunalul reţine că, prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, pârâta a invocat lipsa temeiului de drept, din perspectiva incidenţei normelor vechiului cod de procedură civilă, faţă de cele din noul cod invocate de reclamamanţi, în opinia acesteia sancţiunea care se impunea fiind, la acel moment, respingerea cererii (f. 34 din dosarul primjei instanţe).

Cu ocazia concluziilor asupra excepţiilor de nulitate invocate din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor art. 194 lit. a, b şi e C. pr civilă, poziţia pârâtei a fost modificată în sensul indicării nulităţii ca sancţiune pentru lipsa temeiului de drept, potrivit art. 194 lit. d.C. pr. civilă.

Cu ocazia discuţiilor în contradictoriu, reprezentanta reclamanţilor a indicat că în cauză sunt incidente vechile dispoziţii ale Codului civil, fiind în acord în această privinţă cu apărările pârâtei, referitoare la aplicabilitatea în cauză a Codului civil.

Întrunindu-se acordul părţilor în această privinţă, căci pârâta îşi exprimase prima poziţia în sensul incidenţei dispoziţiilor Codului civil din 1865, instanţa a acceptat această repoziţionare a reclamanţilor, nefiind deci încălcate nici principiile contradictorialităţii, nici al dreptului la apărare.

Referitor la sancţiunea ce ar fi trebuit să intervină, din punctul de vedere al pârâtei, aceea a nulităţii, prima instanţă în mod corect a observat aplicarea dispoziţiilor art. 196 C. pr. civilă, care sancţionează cu nulitatea (necondiţionată) doar lipsa temeiului de fapt. Aceasta în mod just a susţinut că nu este indicidentă sancţiunea prevăzută de art. 200 C. pr civilă, ulterior finalizării procedurii de regularizare.

În argumentarea acestei poziţii trebuie observat că procedura prealabilă a regularizării are drept finalitate nu în mod necesar sancţionarea conduitei reclamantului, cât mai degrabă corectarea unor lipsuri în scopul conturării cadrului procesual, aceasta atât pentru soluţionarea cu celeritate a unei cauze, cât şi pentru respectarea drepturilor pârâtului.

Or, este exclusiv atributul judecătorului în cadrul acestei proceduri de a aprecia în ce măsură se impune anularea unei cereri, în ce măsură lipsurile acesteia pot fi considerate ca un impediment serios în continuarea procedurii.

În cauză, judecătorul a solicitat complinirea lipsurilor în privinţa unor înscrisuri pe care reclamanţii aveau îndatorirea de a le depune la dosar, îndatorire rezultată din modul de expunere al situaţiei de fapt. De vreme ce texte de lege erau indicate prin cererea de chemare în judecată, nu era misiunea judecătorului de a proceda la o intervenţie asupra acestora (de a le schimba unilateral, fără discuţia părţilor sau de a le solicita reclamanţilor indicarea altora).

Prin urmare, procedura regularizării fiind realizată, la primul termen fixat în cauză s-a discutat, la solicitarea pârâtei, pe calea excepţiilor invocate, a aplicării textelor de lege indicate, rezultând, în mod evident că această parte nu era deloc surpinsă de incidenţa dispoziţiilor vechiului cod, acasta fiind chiar opţiunea exprimată în cuprisnul întâmpinării.

Fiind depăşită faza regularizării, este evident că orice nulitate legată de conţinutul cererii, nu mai poate fi cercetată în raport de dispoziţiile speciale ale art. 200 C. pr civilă, care sunt de strictă interpretare, neputând fi extinsă aplicabilitatea lor şi după finalizarea acestei proceduri. În consecinţă, pentru neregularităţi procedurale, chiar generate de lipsuri ale cereri de chemare în judecată, trebuie făcută aplicarea dispoziţiilor speciale ale art. 196 C. pr civilă şi în completare, a celor generale cuprinse în art. 174 şi următoarele din Codul de procedură civilă, după caz.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 196 C. pr civilă, nu putea interveni sancţiunea nulităţii, pe fondul indicării incorecte a textelor de lege incidente în opinia reclamantului, iar potrivit dispoziţiilor art. 177 alin.3 C. pr civilă, după discuţiile părţilor, clarificată fiind incidenţa vechiului cod, sancţiunea nulităţii nu mai putea opera.

Trebuie observat că discuţia asupra incidenţei legislative a avut loc anterior pronunţării instanţei asupra excepţiei, mai mult, în cauză, nu subzista o vătămare.

Existenţa sau nu a unei vătămări a drepturilor pârâtei, în privinţa indicării incorecte a textului de lege indicent, consecinţe asupra calificării juridice a situaţiei de fapt, vor fi analizate, în cele ce urmează, cu prilejul cercetării criticilor referitoare la temeiul de drept, din perspectiva consacării lui doar la nivel doctrinar şi jurisprudenţial.

În consecinţă, motivele dezvolate de apelantă în privinţa nulităţii încheierii din 16.12.2013 nu pot fi primite, nefiind întemeiate.

În privinţa nulităţii sentinţei, generată în opinia pârâtei apelante de soluţionarea cauzei în lipsa unui temei legal, tribunalul constată că această poziţie este absurdă.

Între părţi aşa cum au relevat acestea (inclusiv pârâta a prezentat istoricul relaţiilor litigioase), se derulează de mai mulţi ani o serie de litigii, interesând în cadrul analizei doar cele care vizează antecontractul devânzare-cumpărare din 10.05.2007. Pe fondul admiterii demersului apelantei în cadrul dosarului nr. 4372/320/2011, în mod irevocabil s-a constatat rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între autorul apelantei şi intimaţi.

Considerentele acestei soluţii au identificat pentru apelantă conduita activării clauzei de dezicere stipulată în favoarea ambilor promitenţi (şi vânzător şi cumpărător), de a revoca unilateral antecontractul cu plata unei despăgubiri.

În acest context, reluat în expunerea cererii de chemare în judecată a fost declanşată acţiunea de faţă.

Reclamanţii intimaţi au declarat în mod expres că urmăresc să valorifice efectele rezoluţiunii constatate irevocabil. Aceasta este calificarea juridică a situaţiei de fapt şi ea a fos tîn mod neechivoc expusă de reclamanţi.

Utilizarea în mod cumulativ a denumirii clauză penală/clauză de dezicere nu a fost aptă în nici un moment să atragă asupra demersului reclamanţilor incertitudinea cu privire la izvorul obligaţiei deduse judecăţii.(a se vedea expunerea faptică de la fila 3 a cererii de chemare în judecată). De ex. pentru a face explicabilă pentru apelantă această noţiune de calificare juridică a situaţiei de fapt, trebuie subliniat faptul că între aceasta (calificarea juridică) şi aplicarea textului de lege este o distincţie decurgând din faptul că cea de-a doua o presupune pe prima. Ele sunt operaţiuni distincte ce nu trebuie confundate. Cu tilu de exeplu, dacă reclamantul îşi fundamentează greşit pretenţia/situaţia juridică pe acţiunea în răspundere delictuală şi din expunerea faptică rezultă o răspundere civilă contractuală, judecătorul trebuie să se pronunţe conform temeiului de drept indicat (răspunderea delictuală, fără să schimbe calificarea dată de parte).

Deci, ceea ce interesează este indicarea cauzei pentru ca odată trasat fiind cadrul procesual, acesta să nu sufere nici o modificare fără consultarea părţii adverse.

În cauză se constată că instanţa nu a surprins părţile, căci aceasta a reţinut drept temei al plăţii pretinse doar obligaţia asumată de parte, astfel cum a fost ea stipulată în contract, temei indicat în mod neechivoc de reclamanţi (fila 3 a cererii de chemare în judecată fiind relevantă în acest sens), obligaţia fiind anterior calificată de o altă instanţă drept clauză de dezicere. Căci, clauza de dezicere, pe lângă faptul stipulării de către părţi în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 2007, stipulare aptă prin ea însăşi să producă efecte, fără întervenţia instanţei, a fost caracterizată astfel de către instanţa de recurs în cadrul dosarului nr. ...2011 al Tribunalului Mureş.

Este inexplicabilă vehemenţa apelantei cu referire surprinderea sa, încălcarea drepturilor sale, în special cel la apărare, pe fondul imosibilităţii contracarării păretenţiilor reclamanţilor.

Tribunalul apreciază că această „imposibilitate” de combatere a pretenţiilor reclamanţilor a fost în fapt generată de justeţea lor evidentă, nicidecum de faptul surprinderii, de acela al neindicării cauzei juridice.

Pârâta propune ingnorarea acestor considerente care se impun părţilor cu puterea lucrului judecat, în condiţiile în care considerentele invocate de reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, susţinute şi prin depunerea hotărârii judecătoreşti amintite, au avut o influenţă covârşitoare asupra soluţiei de rezoluţiune. Aceste motive sprijineau în mod necesar decizia civilă nr. 567 din 2012, făcând deci corp comun cu dispozitivul. cu privire la rezoluţiunea convenţiei, şi numai în considerarea existenţei clauzei de dezicere, exercitată de pârâtă a fost posibilă constatarea rezoluţiunii convenţiei.

Evident, nefiind pusă în discuţie o altă calificare juridică a cererii reclamanţilor, nu sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin.4 din Codul de procedură civilă, criticile apelantei fiind deci neîntemeiate şi în această privinţă.

Referitor la regimul juridic aplicabil clauzei de dezicere (deci operaţiunea de identificare şi aplicare a textului de lege, nu de calificare juridică a acţiunii) doctrina şi practica au fost şi sunt unanime în a consacra această posibilitate părţilor de a insera în convenţii o clauză de dezicere care nu reprezintă altceva decât o variantă a arvunei (legislativ fiind consacrată doar cea cu rol confirmativ, în art. 1279-1298 C civil); dar cu rol de dezicere, fiind dezvoltată în literatura juridică internă şi în practică prin preluarea ei din doctrina şi legislaţia franceză (care a consacrat-o astfel, adică cu rol de dezicere).

Însă chiar neconsacrată legislativ, nici o prevedere din legea civilă nu împiedică părţile să deroge de la dispoziţiile art. 969 cod civil , care consacră caracterul obligatoriu al convenţiei legal încheiate de părţi.

La nivel naţional practica a fost în mod unitar conturată, inclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai ales constantă, în sensul valorificării rolului de dezicere al arvunei (arvuna cu rol confirmator, astfel cum este ea consacrată legislativ nu reprezintă altceva decât o clauză penală, de aici trimiterea în cererea reclamanţilor la clauza penală, cea consacrată legislativ alternativ cu clauza de dezicere).

În consecinţă, raportat strict la conţinutul obligaţiei asumate cu putere de lege între părţile contractante „ în caz de revocare a promisiunilor, părţile datorează despăgubire dublă faţă de preţul de vânzare stabilit”, la prevalarea reclamanţilor de această clauză, anterior recunoscută de o instanţă cu caracter irevocabil şi cu putere de lucru judecat, susţinerile apelantei apar în mod evident ca neîntemeiate.

În conturarea unei conduite în afara bunei-credinţe a apelantei se mai impune a fi reţinute pe de-o parte chiar susţinerile acesteia în cadrul dosarului nr... în sensul exprimării acordului de a plăti reclamanţilor dublul sumei stabilite ca preţ, ca efect al clauzei stipulate de revocare a promisiunii asumate (a se vederea extras din precizarea acesteia extrasă din dosarul amintit, fila 7, dosarul primei instanţe), susţineri care pot fi interpretate drept o mărturisire extrajudiciară (art. 1204 C. pr. civilă), pe de altă parte inclusiv pârâta a fost într-o eroare de exprimare (intenţia fiind neechivocă în sensul prevalării de clauza de dezicere) cu referire la natura clauzei pe care părţile o inseraseră în convenţie, apreciată şi de aceasta ca fiind o clauză penală (fotocopia precizării acestei părţi depusă în dosarul nr. 4372/320/2011, fila 18 dosarul fond).

În consecinţă, în raport de cele reţinute apelul pârâtei H.M., va fi respins în totalitate.

Solicitarea intimaţilor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază a apelului, va fi admisă în aplicarea dispoziţiilor art. 453 şi 452 C. pr. civilă, dovada acestora fiind făcută prin depunerea chitanţei nr. 385/05.11.2014, privind onorariul de avocat în cuantum de 2000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta H.M., CNP ..., cu domiciliul procesual ales în .., str. .. nr... ap..., jud. Mureş, împotriva Sentinţei civile nr. .. pronunţată în dosarul nr. .. al Judecătoriei Tg. Mureş.

Definitivă.

Obliga apelanta la plata către intimații B. M.CNP ... şi B. E., CNP .. cu domiciliul în .., str. T.., nr...bl..., jud. .., a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecata in apel.

Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2014

Preşedinte, M. F.

Judecător, L. D.

Grefier, D.C.

Jud.fond M. D. S.

Domenii speta

Spete similare