Art 233 alin 1 C.pen.Tâlhărie.Condiţii de tipicitate.

Acțiunea de smulgere a medalionului reprezintă o acțiune violentă prin care este înfrântă voința persoanei vătămate de a păstra bunul asupra sa, forța de rezistenţă mecanică a metalului din care este confecționat lanțul sau a elementelor de siguranţă cu care este prevăzut acesta fiind în sine suficientă pentru a produce, în momentul ruperii, cel puțin suferințe fizice în sensul art. 193 alin. 1 Cod penal.

Chiar dacă s-ar accepta că, în speță, actul de violență nu a fost îndreptat împotriva persoanei ci împotriva bunului acesteia (lănțișorul), având în vedere că acesta era fixat la gâtul persoanei vătămate, acțiunea de smulgere reprezintă cel puțin un act de violență psihică, având drept rezultat crearea unei stări substanțiale de temere faţă de infractor, fiind realizată astfel constrângerea persoanei în vederea preluării bunului.

În ceea ce privește componenta principală – furtul -  modul în care inculpatul a înţeles să tranşeze disputa cu persoana vătămată  legată de restituirea unui obiect încredințat anterior, în afara cadrului legal, constituie o însuşire pe nedrept, promisiunea făcută subsecvent smulgerii medalionului nefiind de natură să modifice această concluzie.

În acest sens, se constată că deşi nu avea convingerea că obiectul pe care îl încredinţase persoanei vătămate era din aur, inculpatul a decis să-şi însuşească prin violenţă un medalion confecţionat din acest metal preţios, condiţionând restituirea acestuia de o anumită conduită a persoanei vătămate. Independent de destinaţia dată de inculpat medalionului sustras (despăgubire pentru bănuțul pierdut de persoana vătămată sau garanție pentru înapoierea acestuia) este evident că împosedarea inculpatului s-a făcut exclusiv în scopul satisfacerii pretențiilor sale derivate din pretinsa conduită ilicită a persoanei vătămate, în afara cadrului legal, acesta putând dispune, pe nedrept, de bunul sustras în orice moment.

Prin sentinţa penală nr. 53 din data de 03.09.2018, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. .., în temeiul art. 396 alin. (5), art.16 alin.(1) lit.b) teza a II-a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul AA, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin.(1) Cod penal.

În temeiul art.398, art.272 , art.275 alin.(3), cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi  suportat din fondul Minsterului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că prin rechizitoriul nr. 389/P/2017 din 14.12.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria ... a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul AA pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art.233 Cod penal, reţinîndu-se in fapt că în ziua de 21.07.2017, în jurul orei 19:30, în timp ce persoana vătămată se afla pe lângă blocurile cu nr…, inculpatul  i-a smuls, printr-o acţiune violentă, medalionul din lănţişorul pe care-1 purta la gât, însuşindu-şi-l apoi pe nedrept.

Coroborând probatoriul administrat în faza de urmărire penală cu probele administrate direct, nemijlocit şi în contradictoriu în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut în fapt că în ziua de  21.07.2017, în jurul orei 19:30-20:00, poliţia  a fost sesizată telefonic de către .., despre faptul că în parcarea blocului  din ...,  inculpatul i-a furat un medalion de aur numitei …

Acest aspect este reţinut de instanţă din depoziţia martorului .. dată la urmărirea penală, potrivit căreia, persoana vătămată i-a povestit cele întâmplate, şi l-a rugat să contacteze poliţia (f.28 d.u.p).

În urma sesizării s-a prezentat un echipaj de poliţie la locul faptei, iar persoana vătămată a formulat o plângere scrisă pentru infracţiunea de furt, datată 21.07.2017, înregistrată sub nr.17330/24.07.2017, (f.10 d.u.p.)

În  urma sesizării sau strâns şi administrat probe de organele de cercetare penală, în baza acestora fiind trimis în judecată inculpatul stabilindu-se că aceasta este  autorul infracţiunii de tâlhărie din seara zilei de 21.07.2017, constînd în aceea că în jurul orei 19:30, în timp ce persoana vătămată se afla pe lângă blocurile cu nr…, inculpatul AA i-a smuls, printr-o acţiune violentă, medalionul din lănţişorul pe care-1 purta la gât însuşindu-şi-l apoi pe nedrept (f.1-3 d.u.p.).

Starea de fapt a fost probată, conform celor reţinute de rechizitoriu, cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile persoanei vătămate, declaraţii martori, proces verbal de predare, către organul de cercetare penală a medalionul, planşă foto, declaraţia suspectului şi apoi a inculpatului .

Raportat la declaraţiile inculpatului, persoanei vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză în faza cercetării judecătoreşti, din care a rezultat că inculpatul nu a folosit violenţe, ameninţări sau alte mijloace de constrângere fizică ori morală faţă de persoana vătămată pentru a sustrage medalionul, constatându-se că nu au fost încălcate relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală sau libertatea persoanei, relaţii ce constituie obiectul juridic secundar al tâlhăriei, fiind încălcate doar relaţiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei, la termenul din 07.05.2018, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art.233 Cod penal, în infracţiunea de furt prevăzută de art.228 alin.(1) Cod penal.

În doctrină şi jurisprudenţă există două opinii în ceea ce priveşte fapta de sustragere  prin surprindere a unui bun de la o persoană, fără ca victima să opună vreo rezistenţă, una care apreciază că fapta constituie tâlhărie, iar alta care apreciază că ea constituie infracţiunea de furt (Octavian Loghin, Tudorel Toader -Drept penal partea specială, ediţia a III-a, 1998,pag.253-254)

În acord cu cea de-a doua opinie, raportat la probele administrate în dosar în ambele faze, urmărire penală şi judecată, instanţa a reţinut că, nefiind întrebuinţate violenţe, ameninţări, punerea victimei în stare de inconştienţă sau în neputinţa de a se apăra, fapta comisă de inculpat întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de furt, iar nu de tâlhărie, întrucât acesta nu a adus atingere cu nimic relaţiilor sociale referitoare la integritatea corporală sau libertatea persoanei vătămate, relaţii ce constituie obiectul juridic secundar al infracţiunii de tâlhărie.

Fiind încălcate doar relaţiile sociale referitoare la patrimoniul persoanei, fapta comisă de inculpat nu poate constitui decât infracţiunea de furt.

Declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor audiaţi au relevat că inculpatul nu a folosit violenţe sau ameninţări asupra persoanei vătămate în momentul luării medalionului prin smulgerea acestuia de pe lănţişorul purtat la gât, acţiunea acestuia fiind una neaşteptată, neprevăzută, spontană.

Persoana vătămată a susţinut că nu a fost lovită sau ameninţată de inculpat atunci când acesta i-a smuls medalionul, luarea realizându-se in timpul discuţiei despre restituirea banului pe care inculpatul i-l înmânase cu 3-4 zile înainte pentru a-l evalua o prietenă de-a sa (f.16 d.u.penală, f.11,12 dosar instanţă), afirmaţii care se coroborează cu depoziţiile martorilor direcţi, care au declarat că inculpatul nu a lovit-o pe persoana vătamată (f.28, 32 d.u.penală, f.24,26 dosar instanţă).

Referitor la infracţiunea de furt reţinută de instanţă în urma schimbării încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat, în urma examinării  mijloacelor de probă incriminatoare s-a apreciat că ele nu conduc la o soluţie de condamnare a inculpatului, faptei lipsindu-i un element de tipicitate pentru a constitui infracţiunea de furt, respectiv latura subiectivă, vinovăţia cerută de lege.

Potrivit art.228 alin.(1) Cod penal, constituie infracţiunea de furt ,, Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept,,.

În cauza pendinte este întrunit elementul de tipicitate al infracţiunii de furt sub aspectul laturii obiective, inculpatul luând cu intenţie un bun mobil, respectiv medalionul, din posesia persoanei vătămate, fără consimţământul acesteia, dar lipseşte elementul subiectiv, vinovăţia cerută de lege.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de furt se săvârşeşte cu intenţie directă, latura subiectivă  incluzând întotdeauna şi  cerinţa unui scop special – însuşirea pe nedrept a bunului.

Dacă scopul lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt.

Depoziţiile inculpatului, persoanei vătămate şi martorilor direcţi au probat că medalionul nu a fost sustras de inculpat cu scopul de  a-l însuşi, ci pentru a determina persoana vătămată la o anumită conduită, anume să-i restituie banul pe care i l-a înmânat în vederea evaluării lui, bun care în reprezentarea inculpatului era din aur,  motiv ce a determinat-o pe  persoana vătămată să  nu i-l mai restituie, spunându-i în mod mincinos că l-ar fi pierdut.

Această stare de fapt a fost reţinută de instanţă din depoziţiile suspectului şi apoi inculpatului, date în faza de urmărire penală şi la cercetarea judecătorească (f.19,20,22-24 dosar urmărire penală, 10 dosar), care se coroborează cu depoziţiile martorilor date la cercetarea judecătorească, conform cărora inculpatul i-a luat persoanei vătămate medalionul până îi va restitui banul său de aur pe care i-l înmânase în vederea evaluării de către o cunoştinţă a persoanei vătămate (f.24,25 dosar).

Scopul însuşirii pe nedrept a bunului atribuie faptei periculozitatea socială caracteristică unei infracţiuni, legiuitorul prevăzând scopul însuşirii pe nedrept ca o condiţie esenţială  pentru existenţa infracţiunii de furt. Ori de câte ori lipseşte acest scop, chiar dacă făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte luarea bunului, dar într-un alt scop, latura subiectivă a infracţiunii de furt nu este realizată, şi fapta nu poate fi încadrată în dispoziţiile art.228 Cod penal ( vezi Octavian Loghin, Tudorel Toader - Drept penal partea specială, ediţia a III-a, 1998, pag.234-235).

Întrucît probele directe administrate au relevat că fapta nu a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în temeiul art. art.396 alin. (5) raportat  la art. 16 alin.(1)  lit. b) teza a II-a Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria ..., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea apelului, a susținut în esență că în mod greșit a dispus instanța de fond schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal în infracțiunea de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, smulgerea medalionului de la gâtul persoanei vătămate, constituind o acțiune de luare a bunului prin violență. În acest sens, a arătat că declarațiile persoanei vătămate și cele ale martorului ocular demonstrează că inculpatul a exercitat violente asupra persoanei vătămate, apucând-o de bluza cu care era îmbrăcată, după care i-a smuls medalionul de la gât, care se afla prins pe un lanț. Spre aceeași concluzie conduce și declarația dată de martora .., aceasta observându-l pe inculpat cum o ținea de o mânecă pe persana vătămată, cerându-i să-i restituie aurul, iar după ce s-a deplasat la locul unde se aflau părțile, a constatat că inculpatul ținea în mână un medalion, iar persoana vătămată avea în jurul gâtului o pată de culoare roșie, unde se ține de regulă lanțul.

Totodată, a susțiut că în mod greșit a concluzionat instanța de fond că inculpatul nu a acționat în scopul însușirii pe nedrept, ci în scopul de a o determina pe persoana vătămată la o anumită conduită, omițând să observe urmările faptei, respectiv ce s-ar fi întâmplat în situația în care persoana vătămată nu i-ar fi restituit niciodată bănuțul pe care i-l încredințase anterior. A mai susținut că inculpatul a acționat în afara cadrului legal, care îi conferea posibilitatea de a formula plângere împotriva persoanei vătămate pentru înșelăciune sau abuz de încredere, după caz, sau să se adreseze instanțelor civile pe temeiul răspunderii delictuale, fapta acestuia de a lua bunul din posesia persoanei vătămate în scopul însuşirii pe nedrept, constituind infracțiunea de furt.

În cursul judecării cauzei în apel, instanţa de control judiciar a procedat la o nouă cercetare judecătorească, conform disp. art. 420 alin. 4 şi 5 Cod procedură penală fiind audiaţi inculpatul şi martorii din rechizitoriu, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

Verificând sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria ... este fondat, pentru următoarele considerente :

Prima instanţă a fost învestită cu acţiunea penală având ca obiect tragerea la răspundere a inculpatului pentru o infracţiune complexă de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal.

Potrivit art. 35 alin. 2 Cod penal, infracţiunea complexă, ca formă a unității legale,  include în conținutul său element constitutiv sau element circumstanțial agravant, o acţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

În cazul infracțiunii complexe de tâlhărie prev. de art. 233, elementul material al laturii obiective este format din două activităţi incriminate distinct ca infracţiuni, care sunt absorbite : pe de o parte furtul (simplu, calificat sau de folosinţă) iar pe de altă parte constrângerea persoanei prin violenţă (infracţiunile de violenţă intenţionată contra persoanei prev. de art.  193 – lovirea sau alte violenţe, art. 194 Cod penal – vătămarea corporală) ameninţare (art. 206 Cod penal), sau punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra (lipsirea de libertate în mod nelegal – art. 205 Cod penal).

În ipoteza în care probatoriul administrat confirmă realizarea doar a elementului material al componentei principale (furtul), soluția de schimbare a încadrării juridice într-o infracțiune simplă este nelegală, destructurarea unității legale presupunând descopunerea acestea în cele două infracțiuni componente aflate în concurs real, respectiv cea principală de furt și cea adiacentă contra persoanei (lovire sau alte violențe, vătămare corporală, amenințare, sau lipsire de libertate în mod nelegal, după caz) și pronunțarea unei soluții corespunzătoare de achitare pentru una dintre acestea.

Numai în acest mod sunt satisfăcute exigenţele art. 396 alin. 1 Cod procedură penală care impun instanţei să hotărască asupra învinurii aduse inculpaului, prin pronunţarea, după caz, a condamnării, renunţării la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În aceste condiţii, este nelegală hotărârea instanţei de fond care a procedat la schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune complexă de tâlhărie într-o infracţiune de furt în forma simplă, acţiunea penală exercitată pentru infracţiunea de violenţă împotriva persoanei fiind soluţionată prin considerentele hotărârii şi nu prin dispozitiv, aşa cum impun dispoziţiile art. 404 alin. 1 Cod procedură. 

Realizând propriul examen asupra tipicităţii obiective și subiective a celor două infracțiuni componente ale unității legale a infracțiunii complexe de tâlhărie, contrar celor reținute de prima instanță, Curtea a constatat că în speță s-a realizat atât componenta adiacentă, aceea de violență contra persoanei, cît şi cea principală – furtul.

Astfel, inculpatul a recunoscut constant, în declarațiile date, că a smuls de la gâtul persoanei vătămate medalionul, precizând chiar în timpul derulării conflictului, că i-l va restitui atunci când îşi va primi înapoi bănuţul pe care i-l încredinţase anterior.

Acțiunea de smulgere a medalionului reprezintă o acțiune violentă prin care este înfrântă voința persoanei vătămate de a păstra bunul asupra sa, forța de rezistenţă mecanică a metalului din care este confecționat lanțul sau a elementelor de siguranţă cu care este prevăzut acesta fiind în sine suficientă pentru a produce, în momentul ruperii, cel puțin suferințe fizice în sensul art. 193 alin. 1 Cod penal. În speţă, producerea acestor consecințe este dovedită, martora .. declarând că a observat, imediat după incident,  o urmă roșie pe gâtul persoanei vătămate.

Chiar dacă s-ar accepta că, în speță, actul de violență nu a fost îndreptat împotriva persoanei ci împotriva bunului acesteia (lănțișorul), având în vedere că acesta era fixat la gâtul persoanei vătămate, acțiunea de smulgere reprezintă cel puțin un act de violență psihică, având drept rezultat crearea unei stări substanțiale de temere faţă de infractor, fiind realizată astfel constrângerea persoanei în vederea preluării bunului.

În ceea ce privește componenta principală – furtul, Curtea, subscriind criticilor Parchetului, a reţinut că modul în care inculpatul a înţeles să tranşeze disputa cu persoana vătămată  legată de restituirea unui obiect încredințat anterior, în afara cadrului legal, constituie o însuşire pe nedrept, promisiunea făcută subsecvent smulgerii medalionului nefiind de natură să modifice această concluzie.

În acest sens, se constată că deşi nu avea convingerea că obiectul pe care îl încredinţase persoanei vătămate era din aur, inculpatul a decis să-şi însuşească prin violenţă un medalion confecţionat din acest metal preţios, condiţionând restituirea acestuia de o anumită conduită a persoanei vătămate. Independent de destinaţia dată de inculpat medalionului sustras (despăgubire pentru bănuțul pierdut de persoana vătămată sau garanție pentru înapoierea acestuia) este evident că împosedarea inculpatului s-a făcut exclusiv în scopul satisfacerii pretențiilor sale derivate din pretinsa conduită ilicită a persoanei vătămate, în afara cadrului legal, acesta putând dispune, pe nedrept, de bunul sustras în orice moment.

În raport de aceste considerente, soluția de achitare dispusă de instanța de fond este netemeinică, fapta inculpatului constituind infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, sub forma intenției directe, acesta prevăzând și urmărind ca prin smulgerea medalionului de la gâtul persoanei vătămate să își însușească pe nedrept acest bun.

În consecința admiterii apelului și rejudecării cauzei după desființarea în totalitate a sentinței, Curtea l-a  condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoarea egală cu minimul special redus ca efect a reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, reţinând în esenţă că modul în care el a acţionat, pe fondul unei dispute generate de atitudinea culpabilă a persoanei vătămate, datele referitoare la persoana autorului, cu o conduită procesuală constant sinceră, vârstă înaintată, aflat la primul conflict cu legea penală, constituie împrejuri care diminuează gravitatea faptei și periculozitatea infractorului, apreciind că doar o sancțiune în cuantum diminuat satisface în concret dezideratul unei juste și proporționale individualizări judiciare.

Totodată, în considerarea gravității concrete redusă a infracţiunii deduse judecăţii, astfel cum a fost reliefată în considerentele de mai sus şi a profilului moral şi de personalitate a infractorului care deţine serioase posibilităţi de îndreptare, Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal, perioadă în care va impune inculpatului să respecte  măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art. 93 Cod penal .

Domenii speta

Spete similare