Raporturi de muncă

Sentinţă civilă 196 din 03.05.2019


Acţiune privind încadrarea activităţii prestate în perioada 1994-2001 şi respectiv, 2001-2011 în condiţii speciale de muncă, a reclamantului personal contractual şi, ulterior, agent III tehnic al Şcolii de Perfecţionare a Pregătirii Personalului Poliţiei de Frontieră, acţiune întemeiată pe dispoziţiile HG nr.1294/2001 şi a HG nr.1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti. Netemeinicia contestaţiei. Din analiza celor două acte normative rezultă că pârâta a dispus încadrarea reclamantului în condiţii de muncă normale/deosebite în conformitate cu prevederile legale, având la bază Ordinele şi Dispoziţiile de personal existente în arhiva unităţii şi declasificate din care reies fără echivoc atât funcţia deţinută, profilul muncii, cât şi grupa de muncă/condiţii de muncă, neavând relevanţă, în încadrarea activităţii reclamantului, enumerarea condiţiilor de muncă din fişa postului, la care face trimitere reclamantul.

Astfel, aşa cum rezultă din Anexa 2, Cap.I, pct. 11 şi 13, condiţia încadrării activităţii în condiţii speciale este ca activitatea să fie desfăşurată în cadrul compartimentelor armament geniu-chimic şi în locurile de muncă periculoase şi unde se lucrează cu substanţe chimice, inflamabile, explozive sau radioactive, toxice, mijloace biologice, precum şi transportul acestora, ori, în cadrul pârâtei, nu a existat un astfel de departament.

Pe de altă parte, încadrarea reclamantului în grupa a II - a de muncă (condiţii de muncă deosebite), conform adeverinţelor mai sus menţionate, s-a realizat pentru activităţile desfăşurate de reclamant în locurile de muncă prevăzute de HG nr. 1294/2001, Anexa nr. 2 ,,Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru cadrele militare din Ministerul de Interne", Capitolul 1. Locuri de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, pentru cadrele militare din Ministerul de Interne , pct. 1 "Unităţile şi subunităţile care au în dotare şi exploatare emiţători de radiodifuziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radiolocaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţii de radio de unde ultrasunete şi unde scurte, radiorelee de unde metrice, decimetrice şi centimetrice, staţii de bruiaj, precum şi activităţilor care se desfăşoară în locurile de muncă în condiţii determinate de acţiunea câmpurilor electromagnetice" şi respectiv HG nr. 1822/2001, Anexa „Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru poliţişti", Capitolul I „Locuri de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite pentru care, la stabilirea pensiei se iau în calcul un an şi 3 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii, pct. 1 "Unităţile şi subunităţile care au în dotare şi exploatare emiţători de radiodifuziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radio locaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţii de radio de unde ultrascurte şi unde scurte, radiorelee de unde metrice, decimetrice şi centimetrice, staţiile de bruiaj, precum şi activităţile care se desfăşoară în locurile de muncă în condiţii determinate de acţiunea câmpurilor electromagnetice” şi, de asemenea, conform prevederilor art. 7 — 9 din O.M.A.I nr. 283/2002.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 03.05.2019

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de  30.10.2018, sub nr. …….. reclamantul V. V. V. a chemat în judecată pe pârâta Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constatate că activitatea pe care a desfăşurat-o în perioada 01.07.1994 -10.04.2001 şi 10.04.2001 - 06.07.2011 se încadrează în condiţii speciale de muncă şi să fie obligată intimata să facă rectificările cuvenite.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost încadrat în M. A. I. – Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., în perioada 01.07.1994 - 10.04.2001 şi 10.04.2001 - 06.07.2011, iar în urma restructurărilor a plecat la I. pentru S. de U..

A susţinut că, întrucât are o vechime de peste 25 de ani în sistemul militar, s-a deplasat la S. R. U. din cadrul ISU D., pentru a verifica dacă se poate pensiona, iar cu ocazia verificării dosarului de personal a constatat că în perioada 01.07.1994 -10.04.2001, şi-a desfăşurat activitatea în condiţii de muncă normale, iar pentru perioada 10.04.2001 - 06.07.2011 în condiţii de muncă deosebite.

Urmare a rapoartelor formulate, prin care a solicitat să fie efectuate rectificări, intimata a emis adresa nr……/ll.09.20l8, prin care a menţionat doar perioadele în care şi-a desfăşurat activitatea şi condiţiile de muncă.

A menţionat că în toată perioada 01.07.1994 - 06.07.2011, şi-a desfăşurat activitatea în acelaşi loc de muncă, având aceeaşi funcţie în cadrul Compartimentului Tehnic al Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., iar faptul că şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă rezultă şi din fişa postului nr……. /19.02.2010, pag. nr.2, litera C, poz. 4 unde se menţionează:condiţii speciale de muncă, ritm alert de lucru, stres, expunere la radiaţii electromagnetice.

De asemenea, a menţionat că a lucrat efectiv ca gestionar la depozitul de armament, muniţie, substanţe toxice, geniul chimic şi depozitul de carburanţi lubrefianţi în cadrul C. T. al Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., locul unde şi-a desfăşurat activitatea se încadrează în condiţii de muncă speciale conform prevederilor Anexei II Cap. II pct. 11 din HG 1294/2001, modificată prin HG 1822/2004 "Pregătirea de luptă, organizare, mobilizare resurse umane, armament, geniu şi chimic", iar la pct. 13 "Locurile de munca periculoase unde se lucrează cu substanţe chimice, inflamabile, explozive, substanţe radioactive şi substanţe toxice, precum şi transportul acestora"

În drept, îşi întemeiază acţiunea  pe dispoziţiile Anexei II Cap, II pct. 11 şi 13 din HG 1294/2001, modificată prin HG 1822/2004.

În dovedirea acţiunii reclamantul  a depus la dosar înscrisuri.

La data de 26.11.2018 pârâta  Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S. a formulat întâmpinare prin care a invocat ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea, cu privire la prima perioadă, 01.07.1994-10.04.2001, pentru care solicită încadrarea în condiţii speciale, având în vedere că în anexă la adresa nr…../08.05.2017, este menţionată data încadrării ca militar (subofiţer administrativ I) ca fiind 01.07.1994, iar în baza ordinului comandantului C. de P. a P. C. de G. O. nr….. înscris la rubrica observaţii din adresă, reiese că reclamantul a dobândit calitatea de militar fiind încadrat în funcţia de subofiţer administrativ I cu data de 01.08.1994, anterior acestei perioade având calitatea de personal contractual, salariat civil- şofer în cadrul B. .. G. D. T. S..

Întrucât normele legale privind încadrarea în condiţii de muncă cu privire la cele doua categorii de personal (militar respectiv personal contractual) sunt diferite, apreciază că este necesară precizarea reclamantului pentru stabilirea regimului juridic aplicabil.

Referitor la înţelesul sintagmei ,,să obligaţi intimata să facă cuvenitele rectificări, a solicitat ca reclamantul să precizeze dacă doreşte anularea, modificarea actelor administrative individuale prin care a fost încadrat în condiţii de muncă în perioadele 01.07.1994-10.04.2001 respectiv 10.04.2001-06.07.2011.

S-a susţinut că încadrarea în condiţii de muncă, raportat la perioadele precizate de reclamant, s-a realizat în baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de H.G. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifică pentru cadrele militare în activitate, respectiv H.G. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, în aplicarea actelor normative (art. 7 din H.G. 1294/2001) şi art. 6 din H.G- 1822/2004) au fost emise ordine ale ministrului afacerilor interne - O.M.A.I. nr…../2002 şi respectiv O.M.A.I. nr…./2005 - care constituie norme interne de aplicare a celor doua acte normative.

În conformitate cu prevederile legale precizate, încadrarea reclamantului în condiţii de muncă s-a făcut prin ordin de personal/dispoziţie de personal emisă de către comandantul /şeful unităţii în a cărui competenţă s-a aflat, odată cu numirea în funcţie, acest aspect fiind prevăzut expres în actele normative interne emise de Ministerul Afacerilor Interne: art. 2 alin (2) din O.M.A.I. art…./2002, respectiv art. 2 alin. (1) din O.M.A.I. nr…../2005.

Astfel, în cele două perioade care fac obiectul cererii introductive, în raport de calitatea deţinută de reclamant (militar/poliţist), a denumirii unităţii cu care a fost în raporturi de serviciu respectiv a cadrului legal aplicabil în timp, au fost emise mai multe acte administrative (ordine/ dispoziţii de personal-unele având caracter clasificat), care au intrat în circuitul civil şi au produs consecinţe juridice, la data intrării lor în vigoare, o parte dintre acestea fiind emise de unitatea centrală în subordinea căreia se află şi C. N. la G., actualul I. G. al  P. de F. R..

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, a arătat că în perioada 01.08.1994-06.07.2011, reclamantul a avut calitatea de militar poliţist încadrat în M. de I., iar din evidenţele de personal reiese că la data de 24.08.2002 i-a fost echivalat gradul militar deţinu cu cel profesional specific agenţilor de poliţie.

În această perioadă a fost în raporturi de serviciu cu instituţia pârâtă care în timp şi-a schimbat denumirea respectiv sediul, denumirea actuală  fiind Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., unitate cu personalitate juridică începând cu data de 22.05.2014.

A menţionat că, din adeverinţele nr…../22.05.2017, respectiv…../11.09.2018, reiese că reclamantul a fost încadrat în condiţii  normale de muncă în perioada 01.07.1994-10.04.2001 şi în condiţii deosebite de muncă în perioada 10.04.2001 -  06.07.2011, conform actelor administrative emise, cu respectarea prevederilor legale în materie, în vigoare la momentul respectiv, care au constituit temeiul eliberării celor două înscrisuri menţionate.

Referitor la temeiul juridic privind încadrarea în condiţii de muncă a militarilor poliţiştilor din cadrul M. A. I., raportat la perioadele precizate de reclamant, pârâta a invocat reglementările legale în vigoare, astfel:

Cadrul legal în materie în vigoare anterior datei de 09.04.2001 era Decretul Lege 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanent  în grupele I, II sau III de muncă, coroborat cu prevederile O.M.A.I. S/75/1990; LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001, privind pensiile militare de stat (act normativ care a abrogat Decretul Lege 247/1977);  Hotărârea de Guvern nr. 1.294 din 20 decembrie 2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate;O.M.I. nr. 283 din 01.07.2002. privind încadrarea personalului Ministerului de Interne în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii care conţine prevederi exprese privind încadrarea în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii conform anexei 2 la H.G. 1294/2001  în vigoare de la data de 10.04.2001; Legea nr. 179/17.05.2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, Hotărârea de Guvern nr. 1822 din 28.10.2008 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti; OMAI nr. 489/20.01.2005, pentru aprobarea normelor de încadrare a poliţiştilor în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, care conţine prevederi exprese privind încadrarea în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii conform anexei 2 la HG 1294/2001.

Reglementări asemănătoare care fac trimitere la stabilirea prin hotărâre de guvern a locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, pentru militari/poliţişti se regăsesc şi în actele normative ulterioare, la momentul actual fiind în vigoare Legea nr. 223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat.

S-a susţinut că încadrarea în condiţii de muncă a reclamantului s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în acest sens adeverinţele emise de către C. R. U. al instituţiei, din care reiese că în perioada 01.07.1994 – 10.04.2001 a fost încadrat în condiţii de muncă normale şi în perioada 10.04.2001 - 06.07.2011 a fost încadrat în condiţii de muncă deosebite, au avut la bază datele cuprinse în ordinele dispoziţiile de personal existente în arhiva unităţii.

S-a mai menţionat că activităţile pe care reclamantul le-a desfăşurat în perioadele 01.07.1994 – 30.04.2001 şi 10.04.2001 - 06.07.2011, pentru care IS.U. M. a transmis documente în care sunt menţionate funcţiile îndeplinite, nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru încadrarea în condiţii de muncă speciale, aşa cum susţine reclamantul, între acestea şi conţinutul actelor administrative emise existând neconcordanţe.

De asemenea, a menţionat că susţinerile reclamantului potrivit cărora activitatea desfăşurată în perioada 01.08.1994-06.07.2011 se încadrează în condiţii speciale, sunt nereale, întrucât cele două acte normative invocate de reclamant conţin reglementări distincte privind categorii de personal diferite, respectiv militari şi poliţişti, fiind emise la date diferite, şi nu una în completarea celeilalte.

Referitor la conţinutul fişei postului invocate de reclamant a precizat că la data emiterii acesteia era în vigoare O.M.AI nr. 665/2006, privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M. I. şi R. A..

Cu privire la prevederile legale invocate de reclamant, ca temei pentru încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii speciale, a solicitat să se  constate că în conţinutul actului normativ sunt definite în mod clar locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, iar din  actele administrative emise în perioada 01.08.l994-06.07.2011, posturile ocupate de reclamant au fost în domeniul administrativ respectiv tehnic, în cadrul cărora acesta nu a desfăşurat activităţi care să fie încadrate în Anexa 2, Cap, 1, pct. 11 şi 13 din H.G. 1294/2001.

Prin urmare raportat la domeniul de activitate, respectiv de învăţământ şi perfecţionare a pregătirii personalului propriu, unitatea a fost dimensionată în acest scop, fiind o unitate neoperativă, structura sa organizatorică a fost mult mai redusă în comparaţie, cu celelalte structuri ale C. N. al G. (existente la acea dată), respectiv ale P. de F., în acest sens nu a fost prevăzută o formaţiune sau un compartiment distinct în domeniul armament geniu-chimic.

A învederat faptul că toate funcţiile având profilul de muncă administrativ, inclusiv cele de conducere (locţiitor al comandantului tehnic şi servicii) au fost încadrate anterior datei de 10.04.2001 în grupa a III-a de muncă (condiţii normale), prin Ordin al C. C. N. al G. unitate cu personalitate juridică în subordinea căreia s-a aflat şi instituţia pârâtă, reclamantul fiind încadrat permanent în grupa a III-a de muncă.

Încadrarea reclamantului în grupa a II - a de muncă (condiţii de muncă deosebite), conform adeverinţelor mai sus menţionate, s-a realizat pentru activităţile desfăşurate de reclamant în locurile de muncă prevăzute de HG nr. 1294/2001 şi respectiv HG nr. 1822/2001.

În dovedirea susţinerilor  a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr……/2017 şi nr…../2018 emise de Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., fişa individuală.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată, arătând totodată că, nu trebuie să precizeze acţiunea, deoarece intimata este în eroare, întrucât confundă data avansării …… cu data numirii pe funcţie ……….

Din toate înscrisurile anexate la întâmpinare rezultă că la data de …….. a fost avansat şi încadrat ca militar iar la data de ……… a fost numit pe funcţie.

A arătat că prin acţiunea formulată a solicitat obligarea intimatei să facă cuvenitele rectificări şi nu a solicitat anularea sau rectificarea actelor administrative emise de către o altă entitate.

La termenul din data de ……., instanţa a dispus adresă către pârâtă, prin care solicită declasificarea Ordinului comandantului C.P.P.C.G. O. nr…….; Ordinului comandantului nr……; Ordinului comandantului nr……; Dispoziţia comandantului nr. ……..; Dispoziţia comandantului nr……..; Dispoziţia comandantului nr. ……...

Faţă de solicitarea instanţei, pârâta Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S. a depus note scrise prin care arătat că a iniţiat demersurile privind declasificarea documentelor, dar nu este procedura definitivată, precum şi  note de şedinţă.

La data de 03.04.2019,  a fost înaintată la dosar adresa nr……/2019 la care s-a anexat în  copie şi declasificate documentele solicitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamantul V. V. V. a chemat în judecată pe pârâta Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., solicitând să se  constate că activitatea pe care a prestat-o în perioada 01.07.1994-10.04.2001 şi 10.04.2001-06.07.2011 se încadrează în condiţii speciale de muncă, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile HG 1294/2001, modificată prin HG 1822/2004.

Având în vedere susţinerile din întâmpinarea depusă la dosar  de către pârâtă, potrivit cărora, iniţial, până la data de 01.08.1994, reclamantul avea calitatea de personal contractual (salariat civil-şofer în cadrul brigăzii ….. G. D. T. S.), instanţa, verificându-şi competenţa materială la primul termen de judecată, s-a declarat competentă în soluţionarea litigiului de faţă, apreciind că este un litigiu de muncă.

Din fişa individuală (Anexă la nr……/08.05.2017) a reclamantului (fila 21 dosar), dar şi din adresa nr……din 26.11.2018, eliberată de pârâtă (fila 18 dosar), rezultă că reclamantul a îndeplinit funcţii diferite, în perioade diferite, astfel: în perioada 01.08.1994-06.07.2011, reclamantul a avut calitatea de militar poliţist încadrat în M. de I.( M. A. I.), iar din evidenţele de personal reiese că la data de 24.08. 2002  i-a fost echivalat gradul militar deţinu cu cel profesional specific agenţilor de poliţie.

În această perioadă a fost în raporturi de serviciu cu instituţia pârâtă care în timp şi-a schimbat denumirea respectiv sediul, denumirea actuală  fiind Ş. de P. a P. P. P. de F. D. T. S., unitate cu personalitate juridică începând cu data de 22.05.2014.

Aşa cum reiese din adeverinţele eliberate de pârâtă nr…../ 22.05.2017, respectiv …… / 11.09.2018, reclamantul a fost încadrat în condiţii  normale de muncă în perioada 01.07.1994-10.04.2001 şi în condiţii deosebite de muncă în perioada 10.04.2001-06.07.2011,  cu respectarea prevederilor legale în materie, în vigoare la momentul respectiv.

In acest sens funcţiile ocupate de reclamant şi actele administrative emise privind încadrarea reclamantului în condiţii normale respectiv deosebite, care au constituit temeiul eliberării celor două înscrisuri menţionate sunt:

-la data de 01.08.1994, reclamantul a fost încadrat la C. de P. a P. C. de G. O.- Ordinul comandantului C.P.P.C.G. O. nr……. din 01.08.1994 (document clasificat), în funcţia de subofiţer administrativ I, în grupa a III-a de muncă (condiţii normale de muncă);

-la 01.07.1999 (unificare grăniceri cu poliţia de frontieră) a fost numit la C. de P. a P. C. P. de F. O. - Ordinul comandantului nr…../1999 (document clasificat), în funcţia de subofiţer administrativ I, fiind încadrat în grupa a III-a de muncă (condiţii normale de muncă);

-la 01.07.2000 a fost mutat în interesul serviciului la Ş. de A. a P. de F. O. - Ordinul comandantului nr…../29.06.2000 (document clasificat), şi numit în funcţia de subofiţer administrativ I, fiind încadrat în grupa a III-a de muncă (condiţii normale de muncă);

-la 01.06.2001 în urma reorganizării unităţii a fost mutat în interesul serviciului la Ş. de P. a C. P. de F. O. - Ordinul comandantului nr, …./14.06.2001 şi numit în funcţia de subofiţer administrativ I cu (document clasificat);

-începând cu data de 10.04.2001, conform Dispoziţiei comandantului nr…..din 02.02.2004 emisă în baza Anexei nr. 2 la HG nr. 1294/2001 şi OMAI nr. 283/2002, reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de muncă (condiţii de muncă deosebite);

-începând cu data de 24.08.2002, i s-a echivalat gradul militar de plutonier cu gradul profesional de agent principal, conform Dispoziţiei nr. ….. din 24.08.2002;

-la 01.05.2003 în urma reorganizării unităţii a fost mutat în interesul serviciului şi numit în funcţia de subofiţer tehnic I la S.P.C.P.F. O. - Dispoziţia comandantului nr. ……../07.05.2003 (document clasificat), fiind încadrat în grupa a II-a de muncă (condiţii de muncă deosebite);

-la 02.02.2004 a fost numit în funcţia de agent III tehnic la S.P.C.P,F, O. -Dispoziţia directorului nr……/23.02.2004 (document clasificat), fiind încadrat în condiţii deosebite de muncă;

-începând cu data de 06.07.2011 a fost pus la dispoziţie - Dispoziţia inspectorului general nr……./2011 al I. G. al P. de F., fiind încadrat în condiţii normale de muncă, conform art. 4, alin. (3) din OMAI nr. 489/2005;

- începând cu data de 01.10.2011 a avut raporturi de serviciu cu I. pentru S. de U. „Ţ. B.” B., fiind încadrat conform Dispoziţiei nr. ……./2011.

Urmare a declasificării Ordinelor de serviciu prin care pârâta a încadrat reclamantul în condiţii normale de muncă, grupa a II-a de muncă sau condiţii speciale, respectiv: Ordinul comandantului C.P.P.C.G. O. nr…../01.08.1994; Ordinului comandantului nr. ……./1999; Ordinului comandantului nr……/29.06.2000; Dispoziţia comandantului nr. …../07.05.2003; Dispoziţia comandantului nr…../02.02.2004; Dispoziţia comandantului nr……/23.02.2004, rezultă că reclamantul a fost încadrat în condiţii normale de muncă până la 10.04.2001 şi în condiţii de muncă deosebite în perioada 10.04.2001-06.04.2011.

Potrivit HG 1294/2001, stabilirea criteriilor şi a  metodologiei de încadrare a personalului militar în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice cadrelor militare în activitate se face prin  urmarea unei proceduri de nominalizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiţii, denumirea locurilor de muncă, unităţilor, activităţilor şi funcţiilor, precum şi evidenţa perioadelor de activitate în aceste condiţii se face prin norme interne aprobate prin ordinul conducătorului fiecărei instituţii, respectiv MAN, MI, SRI;SIE, SPP, STS şi MJ.

Pentru a se proceda la încadrarea locului de muncă ocupat de reclamant în perioada în care a avut calitatea de cadru militar activ în condiţii speciale de muncă similare grupei I de muncă trebuia a se constata de către conducătorul M.I. cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuţie de inspecţie a muncii că atât locul de muncă cât şi activitatea desfăşurată de acesta a implicat existenţa unor factori de risc ridicat, generat de specificul activităţii militare, cu repercursiuni grave şi ireversibile asupra stării de sănătate şi a capacităţii de acţiune.

De asemenea, dispoziţiile HG 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, prevăd la art. 1:  a) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite sunt cele care implică existenţa unor factori de risc generaţi de specificul activităţii de poliţie, cu repercusiuni asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a poliţiştilor; b) locurile de muncă şi activităţile cu condiţii speciale sunt cele care implică existenţa unor factori de risc ridicat, generaţi de specificul activităţii de poliţie, cu repercusiuni grave şi ireversibile asupra sănătăţii şi/sau capacităţii de acţiune a poliţiştilor;  c) locurile de muncă şi activităţile cu alte condiţii sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii - acţiuni speciale de intervenţie în domeniul pirotehnic, acţiuni sub acoperire, infiltrări în organizaţii criminale, intervenţii speciale în cazuri de răpiri, negocieri în cazul luării de ostatici ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie.

Potrivit art. 5 alin. (1) Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, sunt stabilite potrivit următoarelor criterii:

a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - şi efectele acestor noxe asupra stării de sănătate;

b) intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau de risc;

c) durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi;

d) existenţa unor condiţii de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiţii nefavorabile de microclimat, zgomot intens, vibraţii sau alte noxe profesionale;

e) existenţa unor condiţii de muncă ce implică o solicitare nervoasă deosebită, atenţie foarte încordată şi multilaterală, concentrare intensă şi ritm de lucru intens;

f) existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de vătămare corporală;

g) asocierea efectelor factorilor de risc menţionaţi.

(2) Locurile de muncă şi activităţile specifice poliţiştilor, care dau dreptul la încadrare în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, sunt precizate în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Ca urmare, stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de muncă şi activităţilor desfăşurate de poliţişti în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, procedura de nominalizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiţii, nominalizarea locurilor de muncă, unităţilor, activităţilor şi/sau a funcţiilor, precum şi evidenţa perioadelor de activitate în aceste condiţii se fac prin norme interne de aplicare a prezentei hotărâri, aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuţii de inspecţie a muncii.

În aplicarea H.G. 1822/2004 a fost emis O.M.A.I. nr. 489 din 20.01.2005. pentru aprobarea normelor de încadrare a poliţiştilor în condiţii de muncă deosebite, speciale şi alte condiţii, care conţine prevederi exprese privind încadrarea în condiţii de muncă deosebite, speciale sau alte condiţii conform anexei 2 la H.G. 1294/2001( în vigoare de la data de 10.04.2001):- art. 2 alin. (3) „ încadrarea poliţiştilor în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii se face prin dispoziţie de personal, emisă de şeful unităţii în a cărui competenţă se află, odată eu numirea în funcţie"

Potrivit art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ „Poliţiştii beneficiază de încadrarea în condiţii deosebite potrivit Capitolului I, pct. 1 şi 2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 numai în baza buletinelor de măsurători/de determinare prin expertizare din care să rezulte că valoarea noxelor nu depăşeşte limita admisă potrivit Normelor Generale de Protecţie a Muncii".

Ori, din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că pârâta a dispus încadrarea reclamantului în condiţii de muncă normale/deosebite în conformitate cu prevederile legale, având la bază Ordinele şi Dispoziţiile de personal existente în arhiva unităţii şi declasificate, din care reies fără echivoc atât funcţia deţinută, profilul muncii, cât şi grupa de muncă/condiţii de muncă, neavând relevanţă, în încadrarea activităţii reclamantului, enumerarea condiţiilor de muncă din fişa postului, la care face trimitere reclamantul.

Astfel, aşa cum rezultă din Anexa 2, Cap.I, pct. 11 şi 13, condiţia încadrării activităţii în condiţii speciale este ca activitatea să fie desfăşurată în cadrul compartimentelor armament geniu-chimic şi în locurile de muncă periculoase şi unde se lucrează cu substanţe chimice, inflamabile, explozive sau radioactive, toxice, mijloace biologice, precum şi transportul acestora, ori, în cadrul pârâtei, nu a existat un astfel de departament.

Pe de altă parte, încadrarea reclamantului în grupa a II - a de muncă (condiţii de muncă deosebite), conform adeverinţelor mai sus menţionate, s-a realizat pentru activităţile desfăşurate de reclamant în locurile de muncă prevăzute de HG nr. 1294/2001, Anexa nr. 2 ,,Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru cadrele militare din Ministerul de Interne", Capitolul 1. Locuri de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, pentru cadrele militare din Ministerul de Interne , pct. 1 "Unităţile şi subunităţile care au în dotare şi exploatare emiţători de radiodifuziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radiolocaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţii de radio de unde ultrasunete şi unde scurte, radiorelee de unde metrice, decimetrice şi centimetrice, staţii de bruiaj, precum şi activităţilor care se desfăşoară în locurile de muncă în condiţii determinate de acţiunea câmpurilor electromagnetice" şi respectiv HG nr. 1822/2001, Anexa „Locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii specifice pentru poliţişti", Capitolul I „Locuri de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite pentru care, la stabilirea pensiei se iau în calcul un an şi 3 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii, pct. 1 "Unităţile şi subunităţile care au în dotare şi exploatare emiţători de radiodifuziune, emiţători pentru comunicaţii, staţii de radio locaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţii de radio de unde ultrascurte şi unde scurte, radiorelee de unde metrice, decimetrice şi centimetrice, staţiile de bruiaj, precum şi activităţile care se desfăşoară în locurile de muncă în condiţii determinate de acţiunea câmpurilor electromagnetice” şi, de asemenea, conform prevederilor art. 7 — 9 din O.M.A.I nr. 283/2002.

Faţă de cele ce preced, găsind neîntemeiată acţiunea reclamantului, instanţa o va respinge ca atare.