Pretentii.Despagubiri solicitate in temeiul art 50 ind 1 din lg 10/2001

^ Se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 50 ind 1 din legea 10/2001 pentru a fi acordate despăgubiri reprezentând preţul de piaţă al imobilului. Contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995 şi a fost indubitabil desfiinţat cu privire la imobilul înscris sub nr top 2792/1 pentru nerespectarea acestor dispoziţii. În acest caz nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art 50 ind 1 din legea 10/2001 referitoare la respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995. Pentru imobilul de sub nr top 2792/2 dacă se agreează ipoteza avansată de apelant în sensul că nu a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare, atunci nu este îndeplinită condiţia ca actul juridic să fie desfiinţat, apelantul pierzând proprietatea asupra imobilului în alt mod, aspect ce face din nou inaplicabilă dispoziţia din art 50 ind 1 din Lg 10/2001^

Prin sentinţa civilă nr. 2320 din 20.09.2018 pro¬nunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 2038/307/2010** s-a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulată de reclamanta B. L.; au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul S.R. prin M.F.P. - D.F.P. M. şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intervenientul for¬ţat D. G..

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor forţaţi D. G. şi D. I. (moştenitori ai intervenientei decedate D. A.).

A fost admisă  acţiunea formulată de reclamantul  B. V. în contradictoriu cu pâ¬râtul S.R. prin M.F.P. prin mandatar - D.F.P. M. şi intervenienţii forţaţi D. G. şi D. I. (moştenitori ai in¬ter¬¬venientei decedate D. A.).

Pârâtul S.R. prin M.F.P. prin mandatar - D.F.P. M. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 203.700 lei re-pre¬zentând preţul de piaţă al imobilului situat în S. M., str. Tisei, nr. 14, jud. M., sumă la care se calculează dobândă legală de la data de 15.06.2010 şi până la a¬chi¬ta¬rea integrală.

S-a luat act că reclamantul declară că doreşte să solicite cheltuieli de judecată afe¬ren¬te judecăţii purtate în prezenta cauză, pe cale separată.

Reclamantul a fost obligat să plătească expertului B. R., suma de 1.620 lei re¬prezentând diferenţă onorariu expert.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a avut în vedere că manifestarea de vo¬inţă a reclamantei B. L., în sensul renunţării la judecarea acţiunii, cuprinsă în decla¬ra¬ţia autentificată sub nr. 1503 din 02.07.2010 la BNP Grigor Carmen Lenuţa, este validă şi ca atare a dat eficienţă prevederilor art. 264 Cod procedură civilă luând act de renunţarea la ju¬de¬ca¬rea acţiunii.

Intervenienta forţată D. A., a decedat la data de 12.06.2012 în localitatea Bu¬cu¬reşti, motiv pentru care, în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia, D. I. şi D. G..

Înainte de a analiza excepţiile invocate în cauză, instanţa a reţinut că obiectul liti¬gi¬u¬lui îl constituie obligarea pârâţilor la plata sumei de 44.300 euro, sumă precizată de reclamant la ultimul termen de judecată, sub menţiunea măririi câtimii pretenţiilor iniţiale, raportat la con¬cluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, această sumă reprezentând valoarea de pi¬aţă a  imobilului din S. M., str. Tisei, nr. 14.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 501 din Le¬gea nr. 10/2001, pe cale de consecinţă s-a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea de a se dispune acordarea de despăgubiri întemeiate şi stabilite potrivit art. 501 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 138/A/1.04.2015, s-a reţinut că termenul de prescripţie pentru drep¬tul de a solicita „restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor in¬¬ternaţionale de evaluare” drept stabilit prin art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi introdus prin Le¬gea nr. 9/2009 a început să curgă de la data intrării în vigoare a ultimului act normativ a¬ră¬tat, respectiv din anul 2009 şi întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 15 iunie 2010, raportat şi la considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin de¬ci¬zia nr. 284/19.01.2011 pronunţată în dosarul nr. 7176/3/2009 a arătat că termenul de pres¬crip¬ţie pentru cererea de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 a început să curgă odată cu apariţia acestui nou articol dreptul prevăzut de acesta fi¬ind un drept nou, inexistent anterior, s-a considerat că acţiunea reclamantului întemeiată pe dis¬poziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi considerată prescrisă, chestiune de a că¬rei dezlegare instanţa este ţinută.

Prin urmare, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului.

Aferent acestui cadru procesual, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, prevedeau că pro¬¬prietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Le¬gii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti de¬finitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit con¬form standardelor internaţionale de evaluare şi că valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.

Dispoziţiile legii speciale se completează cu normele dreptului comun, reprezentate de art. 1337 şi urm. din Codul civil, care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evic¬ţi¬une. Conform dispoziţiilor art.1336 din Codul civil: „vânzătorul răspunde de liniştita po¬se¬si¬u¬ne a lucrului şi pentru viciile acestuia”. În legătură cu obligaţia vânzătorului de a asigura li¬niş¬tita posesiune a lucrului, art. 1337 Cod civil precizează că acesta „răspunde către cum¬pă¬ră¬tor de evicţiune totală sau parţială a lucrului vândut”. Evicţiunea constă în pierderea totală a lu¬crului vândut prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, cum este cazul imobilului în cauză, care, în virtutea unei cauze anterioare, recunoaşte unui terţ asupra aceluiaşi lucru un drept de pro¬prietate. Obligaţia vânzătorului de a asigura cumpărătorului „liniştita posesiune a lucrului” im¬plică nu numai garanţia pentru fapta proprie, ci şi garanţia pentru fapta terţilor. Astfel, vân¬ză¬torul este prezumat a cunoaşte situaţia juridică a lucrului vândut, motiv pentru care este fi¬resc ca el să fie ţinut să îl apere pe cumpărător contra terţului. Efectul declanşării garanţiei pentru evicţiune este reglementat de art. 1341 din Cod civil. Astfel, cumpărătorul are dreptul la restituirea preţului, echivalentul fructelor, dacă a fost obligat să le restituie evingătorului, chel¬tuieli de judecată ocazionate de evicţiune şi daune-interese.

În cauza de faţă, obligaţia de garanţie pentru evicţiune revine vânzătorului, respectiv S.R., prin M.F.P.. Pentru a se angaja răspunderea pârâtului, S.R.,  din cauza producerii evicţiunii, sunt necesare trei condiţii şi anume: să existe o tul¬burare de drept provenind de la un terţ, aceasta să aibă o cauză anterioară vânzării şi tul¬bu¬ra¬rea să nu fi fost cunoscută de cumpărător la data încheierii contractului.

Prima condiţie pentru angajarea răspunderii pentru evicţiune a pârâtului, S.R., este îndeplinită deoarece liniştita posesiune a  reclamantului a fost tulburată prin pier¬de¬rea dreptului de proprietate asupra bunului imobil din litigiu.

Această tulburare a avut o cauză anterioară vânzării, imobilul în litigiu fiind preluat de Statul R. prin decizia nr. 617/02.11.1987, stare de fapt care a fost apoi modificată în sen¬sul anulării acestei decizii. Acest imobil nu putea fi înstrăinat reclamantului în temeiul pre¬ve¬derilor Legii nr. 112/1995, întrucât statul deţinea un  drept de proprietate doar asupra a ½ din acesta. Prezenţa reclamantului în imobilul obiect al litigiului este urmare a unui schimb de lo¬cuinţe impus prin sentinţa civilă nr. 421/02.04.1990 din dosarul nr. 554/1990.

Condiţia referitoare la necunoaşterea de către reclamant a cauzei de evicţiune este în¬deplinită, raportat la împrejurarea că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare pre¬cum şi din cuprinsul acestui contract, nu rezultă că modificările ulterioare aferente emiterii în¬che¬ierii CF 63, din 15.03.1990 prin care s-a reţinut că în fapt, decizia nr. 617/02.11.1987 pri¬veşte trecerea în proprietatea statului doar a cotei de ½ din imobilul vândut, încheiere care  ul¬te¬rior a fost desfiinţată, erau menţionate în cartea funciară.

Instanţa a constatat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele  instituite de art. 50 indice 1  din Legea nr. 10/2001 şi de prevederile art. 1337 din Codul civil sub imperiul căruia s-a năs¬cut raportul juridic supus judecăţii.

În privinţa  lămuririi întinderii obligaţiei de dezdăunare prevăzută de art. 51 indice 1 din Legea nr. 10/2001, s-a  administrat proba cu expertiză, fiind stabilită valoarea de piaţă a a¬ces¬tui imobil ca fiind 44.300 euro respectiv 203.700 lei, raportat la cursul de schimb BNR de la data pronunţării. Prin urmare instanţa a admis cererea reclamantului urmând a obliga pâ¬râ-tul S.R. la plata acestei sume în favoarea reclamantului.

Analizând celelalte două excepţii invocate în cauză instanţa a constatat următoarele:

Conform mandatului nr. 15084 din 31.01.2011, D.F.P. M. se află în susţinerea intereselor Ministerului Finanţelor Publice în calitatea sa de repre¬zen¬tant al Statului Român.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor forţaţi D. G. şi D. I. - moştenitori ai intervenientei decedate D. A., a fost admisă pentru ur¬mă¬toarele considerente:

Raportul juridic litigios dedus judecăţii priveşte exclusiv pe reclamant şi pe pârâtul S.R., terţului evingător nefiindu-i opozabilă hotărârea judecătorească întemeiată pe dispoziţiile art. 51 indice 1 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, intervenienţii forţaţi D. G. şi D. I. - moştenitori ai intervenientei decedate D. A., nu au calitate pro¬cesuală pasivă, motivele de fapt şi de drept invocate de reclamant cu privire la aceştia ne¬fiind circumscrise stării de fapt reglementate de art. 57-58 Cod procedură civilă invocate de re¬clamant.

S-a reţinut că reclamantul a învederat instanţei că urmează să solicite cheltuieli de ju¬de¬cată pe cale separată.

Reclamantul a fost obligat să plătească suma de 1.620 lei reprezentând diferenţă o¬no¬ra¬riu expert pentru expert B. R..

Împotriva sentinţei civile nr. 2320 din 20.09.2018 pro¬nunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 2038/307/2010** a promovat recurs Pârâtul S.R. prin M.F.P. prin mandatar - D.F.P. M. solicitând ins¬tanţei admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea excepţiei prescrierii drep¬¬tului la acţiune al reclamantului cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind prescrisă, iar pe fond  respingerea acţiunii ca neîntemeiată faţă de S.R. prin M.F.P. cu consecinţa exonerării plăţii sumei de 203.700 lei reprezentând preţul de piaţă al imo¬bi¬lului situat în S. M., str. Tisei, nr. 14, jud. M., cu dobânda legală de la da¬ta de 15.06.2010 şi până la achitarea integrală.

În motivarea cererii de recurs se arată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996 reclamanţii B. V. şi B. L. în calitate de cumpărători au achi¬zi¬ţi¬o¬nat de la Regia Autonomă de Gospodărie Comunală „Mara Nord” locuinţa situată în S. M., str. Tisei, nr. 14, jud. M. şi anexele gospodăreşti.

Conform sentinţei civile nr. 1408/11.07.2000 pronunţată în dosarul nr. 830/2000 de Judecătoria Sighetu Marmației s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cum¬pă¬rare nr. 6577/1996, s-a dispus radierea întabulării dreptului de proprietate de pe numele B. V. şi B. L. şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea numitului D. G.. De asemenea s-a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor B. V. şi B. L. din imobil.

Împotriva sentinţei civile nr. 1408/2000 pârâţii au promovat apel, acesta fiind respins la data de 02.03.2001. Împotriva hotărârii de apel pârâţii au promovat recurs, care a fost so¬lu¬ţi¬¬onat irevocabil de Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 498/R/08.05.2002.

Recurentul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului a¬ră¬tând că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută. Pe cale de consecinţă, prescripţia dreptului material la acţiune poate fi invocată pe cale de excepţie de către toate părţile în proces, de procuror şi de către instanţă din oficiu.

Sub aspectul momentului procesual, această excepţie poate fi invocată începând cu pri¬¬ma zi de înfăţişare, oricând în faţa primei instanţe şi chiar direct în apel sau recurs.

Din punct de vedere al actului procesual prin care poate fi invocată excepţia, pârâtul poa¬te ridica excepţia prin întâmpinare sau prin act scris ori cerere verbală în faţa instanţei, în¬tre termene sau în cursul dezbaterilor. De asemenea, o poate invoca prin cererea de apel sau de recurs sau la orice termen de judecată din faţa instanţelor învestite cu judecarea acestor căi de atac.

Sub aspectul împlinirii termenului de prescripţie al dreptului material la acţiune al re¬cla¬mantului arată că, potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă drep¬tul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exer¬ci¬tat în termenul stabilit de lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiune privind accesoriile.

Potrivit art. 3 şi art. 7 din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie este de 3 ani şi în¬cepe să curgă de la data când se naşte dreptul de acţiune, în cauză acest moment fiind mo¬men¬tul devenirii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de constatare a nulităţii ab¬so¬¬lute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, respectiv data de 08.05.2002.

Ori, în raport de momentul stabilit anterior de la care a început să curgă în cauză ter¬me¬nul de prescripţie extinctivă de 3 ani, se constată că acest termen s-a împlinit anterior datei în¬registrării acţiunii reclamantului – 15.06.2010.

Dreptul material la acţiune al reclamantului având ca obiect restituirea preţului ac¬tu¬a¬li¬zat cu rata inflaţiei pentru apartamentul dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996 este supus termenului general de prescripţie de 3 ani. Ca atare, acţiunea ce face o¬biectul prezentului litigiu fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației la data de 15.06.2010, ulterior momentului la care termenul imperativ s-a împlinit, se impune concluzia că pretenţiile reclamantului sunt prescrise.

Pe fond, solicită respingerea acţiunii pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 „proprietarii ale căror contracte de vân¬zare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost des¬fi¬in¬ţa¬te prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare”.

Per a contrario, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare nu au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 nu au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor.

Astfel, prin decizia civilă nr. 489/R/2002 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 306/R/2002 (rămasă irevocabilă) s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, care a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/ 1995 reţinându-se că acesta „este nul absolut pentru cauză ilicită şi lipsa obiectului, fiind în-che¬iat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, neputându-se reţine buna-credinţă a cum¬pă¬rătorilor B.”.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. 6577/1996 nefiind încheiat cu respec¬ta¬rea prevederilor Legii nr.112/1995 reclamantul nu are dreptul la restituirea preţului de piaţă al i¬mobilului.

Faţă de cele de mai sus solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată faţă de S.R. prin M.F.P. cu consecinţa exonerării plăţii sumei de 203.700 lei, conform celor menţionate anterior.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304^1 Cod procedură ci¬vi¬lă, art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, precum şi toate normele legale invocate în cuprinsul pre¬zentei.

Împotriva sentinţei civile nr. 2320 din 20.09.2018 pro¬nunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 2038/307/2010** a promovat recurs reclamantul B. V., so¬li¬citând instanţei admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul majorării sumei la pla¬ta căreia a fost obligat intimatul S.R., cu titlu de preţ de piaţă, până la suma ce va re¬zulta dintr-o completare a expertizei care solicită a se efectua în cauză, cu obligarea inti¬ma¬tei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs  se solicită recalificarea căii de atac din recurs, cum greşit s-a indicat, în apel.

Potrivit prevederilor art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă 1865 „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă (…) în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei”.

Din cuprinsul cererii introductive de instanţă rezultă că se solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 105.000 lei, reprezentând valoarea preţului de piaţă a imobilului retrocedat. Mai mult, Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 138/A/01.04.2015 a stabilit în mod de¬¬finitiv că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă preţul de piaţă, în conformitate cu pre¬ve¬de-rile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, dreptul material la acţiune nefiind prescris.

În plus, prin însăşi hotărârea atacată s-a stabilit că valoarea obiectului cererii este superioară sumei de 100.000 lei, fiind stabilită la nivelul a 203.700 lei.

Pe cale de consecinţă, apreciază că nu sunt incidente în cauză prevederile mai sus citate şi că hotărârea primei instanţe este atacabilă cu apel.

Cu privire la motivele pentru care s-a exercitat calea de atac solicită a se reţine că, cri¬tica recurentului constă în valoarea stabilită în concret de către instanţă, precum şi moda¬li¬ta¬tea de calcul.

După trimiterea cauzei în rejudecare primei instanţe, s-a dispus finalizarea expertizei e¬va¬luatorii demarate în anul 2010 de către dna expert Crucin, sens în care a fost numită dna ex¬pert B. R. pentru a o efectua. Deşi reclamantul a solicitat suplimentarea obi¬ec¬ti¬ve¬lor stabilite în primul ciclu procesual, instanţa a transmis expertului aceleaşi obiective.

Prin raportul de expertiză s-au stabilit două valori ale bunurilor supuse evaluării, re¬zul¬tate din două metode diferite de calcul, respectiv prin metoda costului standard s-a stabilit un preţ tehnic de 183.969 lei (echivalentul a 40.016 Euro), iar prin metoda abordării prin com¬pa¬raţiile de piaţă s-a stabilit o valoare de piaţă pentru întreaga proprietate de 44.300 Euro e¬chi¬valentul a 203.700 lei.

În acest sens, reclamantul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care a cri¬ticat anumite alegeri ale doamnei expert, atât în ceea ce priveşte preţul aplicat, cât şi a com¬pa¬rabilelor avute în vedere. Însă, la data de 20.09.2018, instanţa apreciind lămuritoare ex¬per¬tiza efectuată în cauză, a respins în mod neîntemeiat şi nejustificat obiecţiunile, iar pe fondul ca¬uzei s-a aplecat asupra valorii de 44.300 Euro, echivalentul a 203.700 lei.

Apreciază că, în situaţia în care s-ar fi admis obiecţiunile, valorile pentru ambele me¬tode de abordare ar fi crescut semnificativ, respectiv la 47.962,35 Euro în cazul abordării prin metoda standard ori la 74.478 Euro - în cazul abordării prin metoda preţului de piaţă.

În ceea ce priveşte metoda costului standard arată că spaţiul de locuit din clădirea a¬ne¬¬xă este tratat, în mod incorect din punctul de vedere al reclamantului, cu acelaşi tarif cu care es¬te tratat şi garajul. Aceasta cu atât mai mult cu cât la momentul efectuării expertizei res¬pec¬tiva construcţie era folosită ca şi spaţiu de locuit, fiind notată în CF 3867 ca şi casa cu nr. 14/1.

Pe cale de consecinţă, valoarea preţului total clădiri şi împrejurimi este de 220.502,14 lei, echivalentul a 47.962,35 Euro, iar nu de doar 40.016 Euro cât a stabilit dna expert.

În ceea ce priveşte metoda abordării prin comparaţiile de piaţă, arată că experta a ales anunţuri de vânzare care conţineau doar un imobil casă de locuit, fără ca respectivele anunţuri să cuprindă şi anexe, magazii, garaje ori şoproane, cum e cazul de faţă. În aceste condiţii, a¬pre¬ciază că valorile rezultate în raport de fiecare comparabilă în parte nu corespund valorii re¬ale a proprietăţilor imobiliare de pe str. Tisa. Totodată, deşi se menţionează un finisaj superior al imobilelor, în Anexa 2 - tabelul în care s-a realizat abordarea prin piaţă, se operează cu co¬e¬ficienţi pentru finisaje medii.

Imobilele în raport de care s-a efectuat comparaţia preţurilor nu au fost  corect alese, în¬¬trucât nu au avut un grad prea mare de asemănare cu imobilele în discuţie.

Pe cale de consecinţă, solicită ca după administrarea probaţiunii solicitate, să se ad¬mită calea de atac astfel cum aceasta a fost formulată urmând a se dispune majorarea valorii imo¬bilelor ce fac obiectul prezentului litigiu.

S.R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului formulat de către B. V..

În motivarea întâmpinării se reiterează aceleaşi susţineri ca şi în cuprinsul cererii de recurs.

În drept, s-au invocat prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013, precum şi toate normele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

Recurentul B. V. a formulat întâmpinare la recursul formulat de către S.R. prin M.F.P. solicitând respingerea excepţiei prescripţiei drep¬tului material la acţiune al reclamantului raportat la autoritatea de lucru judecat pe care o are decizia civilă nr. 138/A/01.04.2015 a Tribunalului M. pronunţată în dosarul nr. 2038/307/2010*, cu privire la această problemă de drept, precum şi respingerea recursului ca ne¬fondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei drep¬tu¬lui material la acţiune al reclamantului, prin decizia civilă nr. 138/A/01.04.2015 a Tribu¬na¬lu¬lui M. pronunţată în dosarul nr. 2038/307/2010* s-a admis apelului, s-a anulat hotă¬râ¬rea primei instanţe şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare reţinându-se că este nelegală so¬luţia de admitere a excepţiei prescripţiei având în vedere că obiectul cererii îl constituie so¬li¬¬citarea de a se dispune acordarea de despăgubiri întemeiate şi stabilite potrivit art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.

Cu toate că decizia instanţei de apel a fost susceptibilă de a fi atacată cu recurs, so¬li¬ci¬tă a se observa că o astfel de cale de atac nu a fost exercitată, hotărârea dobândind ca¬rac¬ter de¬finitiv şi bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte ce de-al doilea motiv de recurs, referitor la pretinsa neîndeplinire a condiţiilor prevăzute de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 arată că despăgubirile au fost so¬li¬citate raportat la faptul că în privinţa imobilelor obiect al contractului de vânzare-cum¬pă¬rare nr. 6577/21.10.1996 a operat, pe de o parte, evicţiunea ca urmare a constatării nu¬li¬tă¬ţii ab¬so¬lu-te a contractului privitor la imobilul casă situat pe terenul cu nr. top. 2792/1 înscris în CF 55340 S. M. prin sentinţa civilă nr. 1408/2000 rămasă definitivă şi ire¬vo¬ca¬bilă sub acest aspect.

Astfel cum se reţine în mod definitiv în decizia de casare, la data de 06.02.2009 a in¬trat în vigoare Legea nr. 1/2009 care a introdus un drept nou pentru foştii cumpărători ale că¬ror contracte au fost desfiinţate, respectiv acela de a solicita preţul de piaţă, dată de la care a în¬ceput să curgă un nou termen de prescripţie aferent acestui nou drept, iar în acest caz nefiind îm¬plinit termenul de prescripţie la momentul deschiderii prezentei acţiuni. Esenţa vocaţiei cum¬pă¬rătorului la restituirea preţului de piaţă este desfiinţarea contractului.

Având în vedere că Legea nr. 10/2001 face distincţie între desfiinţarea contractelor în¬cheiate cu sau fără respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, apreciază că legiuitorul a a¬vut în vedere distincţia între motive de nulitate de drept comun şi motive de nulitate speciale, pre¬văzute în mod expres de Legea nr. 112/1995. Apreciază că, contractul de vânzare-cum¬pă¬rare încheiat de reclamant a respectat toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 112/1995. Chi¬ri¬aşii puteau să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele în care aceştia lo¬cu¬iau. Evident, depunându-se cerere de restituire a bunului de către foştii proprietari, con¬trac¬tul nu s-a încheiat decât după soluţionarea cererii de către C. J. de aplicare a Le¬gii nr. 112/1995, care a emis Hotărârea nr. 224/18.10.1995, prin care s-a dispus plata de des¬pă¬gubiri către foştii proprietari, iar nu restituirea în natură a imobilului.

Împrejurarea că, ulterior, hotărârea a fost atacată de către foştii proprietari, iar prin ho¬tărâre judecătorească s-a dispus restituirea în natură a imobilului, nu a fost opozabilă re¬cla¬man¬tului la acel moment, întrucât acesta nu a fost parte în dosar.

Pe cale de consecinţă apreciază că actul juridic - contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu res¬pectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, însă a fost desfiinţat pentru motive de neva¬la¬bi¬li¬tate de drept comun.

De asemenea,  solicită a se observa că S.R., prin argumentele pe care le in¬vo¬că în recursul declarat, nu face altceva decât să îşi invoce propria culpă şi să încerce să se sustragă în mod nejustificat de la restituirea unor sume de bani pe care le-a încasat şi de care s-a folosit mai bine de 20 de ani. În atare condiţii, cauza imorală s-a regăsit în persoana sa, ur¬mărind, prin încheierea contractului să obţină nişte sume de bani în mod nejustificat, cauza i¬li¬cită nefiind în niciun caz una comună părţilor.

Aşadar, apreciază că reclamantul, îndeplinind calitatea de fost proprietar al cărui con¬tract a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească, are dreptul de a fi despăgubit cu preţul de piaţă al imobilelor pierdute.

În ceea ce priveşte pretinsa rea-credinţă a reclamantului la încheierea contractului din a¬nul 1996, solicită a se observa că aceasta nu există şi nici nu a fost dovedită, reclamantul ve¬ri¬ficând anterior încheierii contractului cu S.R., situaţia juridică a imobilului. De a¬se¬me¬nea, în momentul în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, se dispusese deja a¬cor¬darea de despăgubiri pentru cota familiei D. din imobilele în discuţie, fiind emisă Ho¬tă¬rârea nr. 224/18.10.1995 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/195, abia ulterior res¬¬tituindu-li-se acestora imobilul în natură. Imobilele nu mai erau folosite de familia D., a¬ceştia fiind plecaţi în SUA, cu atât mai mult cu cât reclamantul şi familia acestuia aveau ca¬li¬ta¬tea de chiriaşi în acele imobile începând cu anul 1990, anterior existând alţi chiriaşi în acele imobile. Aşadar reclamantul a avut convingerea că orice cerere de restituire în natură ar face familia D., ar trebui să fie respinsă pe acest considerent, lucru care, în mod inexplicabil nu s-a întâmplat, familia D. obţinând restituirea în natură a imobilelor cu toate că nu îndeplineau condiţiile.

Pentru aceste considerente solicită respingerea recursului formulat de S.R. şi admiterea recursului reclamantului.

Prin încheierea civilă din data de 07.02.2019, raportat la valoarea obiectul cererii de peste 100.000 lei şi la prevederile art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă s-a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în consi¬de¬rarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Apelul formulat de reclamantul B. V.:

Prin apelul declarat a fost criticată soluţia primei instanţe de judecată cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, solicitându-se majorarea despăgubirii până la o sumă ce va fi stabilită printr-o completare la raportul de expertiză. S-a criticat faptul că spaţiul de locuit din anexa gospodărească ce este compusă din spaţiu de locuit, şură şi grajd a fost evaluat la o valoare echivalentă cu valoarea stabilită pentru garaj.

Motivul este neîntemeiat. Spaţiul de locuit pretins de apelantul reclamant a fost vândut ca şi dependinţă, magazie conform contractului de vânzare cumpărare astfel nu poate fi evaluat din perspectiva acordării de despăgubiri ca un spaţiu având destinaţia de locuinţă, completarea la raportul de expertiză nemaifiind necesară în acest context.

Prin contractul de vânzare cumpărare a fost vândută locuinţa situată în str Tisei nr 14 conform schiţei de plan parte integrantă din contract compusă din 3 camere de locuit şi dependinţe în suprafaţă utilă de 87,90 mp. Odată cu locuinţa s-au vândut şi următoarele (dependinţe, anexe gospodăreşti) magazie cărămidă în suprafaţă de 81,94 mp, şopron lemn în suprafaţă de 58,90 mp, gard lemn – 48,95 ml, gard metalic – 24,98 ml (f. 5, dosar fond). Locuinţa obiect al contractului de vânzare cumpărare a fost descrisă în fişa tehnică de calcul, anexă la contract, depusă la filele 223-224 din dosarul de fond.

La data constatării efectuate de expert casa era complet renovată de actualul proprietar (astfel  se reţine în raport), şopronul nu mai exista în iunie 2013 (data preluării posesiei de către actualul proprietar) şi implicit la data constatării efectuate de expert.

A fost criticată prin motivele de apel şi aplicarea de către expert a metodei abordării prin comparaţiile de piaţă, respectiv alegerea comparabilelor de către expert. Nu au fost prezentate de apelant în concret elemente de comparaţie ce ar fi putut fi avute în vedere din perspectiva acestuia, elemente comparabile cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. La data constatării de către expert, asupra imobilelor erau efectuate modificări şi nu s-a arătat de către apelant care a fost starea imobilelor la data la care acesta a pierdut proprietatea asupra lor. Mai mult, pentru îmbunătăţirile efectuate la imobile reclamantul apelant a câştigat în instanţă dreptul de recuperare conform sentinţei civile nr 1408/2000 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației prin care a fost admisă cererea reconvenţională şi obligaţi pârâţii reconvenţional din acel dosar, D. A., D. Gheorghe şi D. I., la despăgubiri în cuantum de 45000000 ROL reprezentând lucrări de investiţii şi îmbunătăţiri aduse imobilului (f. 72-73, dosar apel). Astfel, apelantul reclamant nu a prezentat imobilul supus evaluării în starea în care acesta a fost predat pentru a putea stabili dacă susţinerile acestuia referitoare la comparabile sunt întemeiate. 

De remarcat faptul că suma de 203700 lei la plata căreia a fost obligat pârâtul reprezintă valoarea de piaţă pentru întreaga proprietate rezidenţială (teren şi construcţii) deşi terenul nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, iar Legea 112/1995 reglementează situaţia juridică a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, preţul terenului neputând fi inclus în despăgubiri.

Pentru motivele arătate apelul declarat de reclamantul B. V. va fi respins ca nefondat.

Apelul declarat de S.R. prin M.F.P., D.G.R.F.P. Cluj Napoca:

Prin apelul formulat s-a solicitat pe cale de excepţie respingerea acţiunii formulate de reclamant ca fiind prescrisă, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 50 ind 1 din Lg 10/2001.

Prin decizia civilă nr 138/A din 01 aprI. 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureș în dosar nr 2038/307/2010* a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în cauză, decizia devenind irevocabilă prin neapelare. Soluţia dată acestei excepţii a intrat sub autoritate de lucru judecat. În acest context nu mai era necesar ca prima instanţă de judecată să se pronunţe asupra excepţiei dreptului material la acţiune prin sentinţa civilă nr 2320/2018.

S-a reţinut în considerentele deciziei civile nr 138/A/2015 că obiectul cererii de chemare în judecată în dosar îl constituie solicitarea de a se dispune acordarea de despăgubiri întemeiate şi stabilite potrivit art 50 ind 1 din legea 10/2001. S-a stabilit că prescripţia dreptului material la acţiune începe să curgă din anul 2009 când prin Legea 9 din 2009 a fost reglementat dreptul de a solicita despăgubiri în temeiul art 50 ind 1 din Lg 10/2001.

Constatând că în cauză există autoritate de lucru judecat cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune raportat la decizia civilă nr 138/A/2015 pronunţată de Tribunalul Maramureș, instanţa constată că motivul de apel prin care se solicită admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiat.

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 15 iunie 2010 pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației şi denumită „acţiune civilă în răspundere pentru evicţiune” reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului S.R. la plata sumei de 42000 lei echivalentul a 10000 eur reprezentând preţul actualizat plătit de reclamanţi pentru achiziţionarea de la Stat a imobilului situat în S. M. str Tisei nr 14, judeţul M., imobil de care reclamanţii au fost evinşi prin constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare. În drept, au fost invocate dispoziţiile art 969, art 970, art 1377 cod civil. Cu această cerere a fost învestită prima instanţă de judecată. Nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată dispoziţiile art 50 ind 1 din Legea 10/2001.

La data de 22 iulie 2010 reclamanţii majorează câtimea obiectului cererii (f. 34-35), iar la data de 22.12.2010 în contextul stabilirii taxei judiciare de timbru în dosar, invocă dispoziţiile art I pct 16 şi pct 18 din Legea 1/2009 prin care au fost modificate dispoziţiile legii 10/2001, art 50 şi art 50 ind 1 din actul normativ, solicitând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru (f. 61).

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 24.02.2015, în apel, apelantul B. V. a arătat că a solicitat despăgubirile raportat la faptul că în privinţa contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996 a operat pe de o parte evicţiunea ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului privitor la imobilul casă situat pe terenul cu nr top 2792/1 înscris în CF 55340 S. M. (nr vechi 4552) şi pentru că pe de altă parte, a pierdut dreptul de proprietate cu privire la imobilul casă situat pe terenul cu nr top 2792/2 din CF 55472 S. M. (CF vechi 3867 prin rămânerea definitivă la data de 26.10.2007 a sentinţei civile nr 1264/2006 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr 1308/2006 având ca obiect rectificare de carte funciară. A mai arătat reclamantul în aceste note scrise că prin acţiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtului la plata preţului actualizat, însă prin notele de şedinţă depuse la fila 61 din dosar (primul ciclu procesual) a invocat ca şi temei în drept dispoziţiile Legii 1/2009, solicitând de fapt preţul de piaţă şi nu preţul actualizat (f. 54, 64). 

În rejudecare, la data de 16.10.2015 reclamantul B. V. îşi precizează obiectul cererii şi arată că îşi menţine cererea de chemare în judecată precizată de obligare a pârâtului la plata sumei de 105000 lei reprezentând preţul de piaţă al imobilelor pierdute întemeiată pe dispoziţiile art 50 ind 1 din legea 10/2001 (f. 26, dosar în rejudecare).

Prin contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 încheiat între Regia Autonomă de Gospodărire Comunală „Mara Nord” în calitate de vânzător şi B. V. în calitate de cumpărător, s-a vândut de către vânzătoare locuinţa situată în S. M., str Tisei nr 14 conform schiţei de plan ce face parte integrantă din contract. Locuinţa vândută a fost  ocupată de cumpărător în baza contractului de închiriere nr 1597/1990 şi este compusă din 3 camere de locuit şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 87,90 mp înscris în CF 3867 nr top 27 şi CF 4552 nr top 2792/1. Odată cu locuinţa s-au vândut şi următoarele dependinţe: magazie cărămidă în suprafaţă de 81,94 mp, şopron lemn în suprafaţă de 58,90mp, gard lemn în lungime de 48,95 m, gard metalic în lungime de 24,98 m (f. 5).

Prin sentinţa civilă nr 1408/2000 a Judecătoriei Sighetu Marmației s-a admis acţiunea civilă înaintată de reclamanţii D. A., D. Gheorghe şi D. I. împotriva pârâţilor S.R. prin Consiliul Local S. M., B. V. şi B. L. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996 cu privire la imobilul situat în S. M., str Tisei nr 14 înscris în CF 4552 Sighet nr top 2792/1, s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâţilor Bobota din CF 4552 Sighet de sub B29 şi B30 ce-l deţin asupra cotei de ½ parte din imobil. Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţional B. suma de 45000000 lei cu titlu de pretenţii. A fost disjunsă prin sentinţă cererea de chemare în garanţie a pârâţilor B. formulată în contradictoriu cu S.R. la restituirea sumei de 20000000 lei achitată cu titlu de preţ la cumpărarea casei situată în S. M., str Tisei nr 14, judeţul M. conform contractului nr 6577/1996 plus 15000000 lei daune interese reprezentând devalorizarea preţului achitat, cu dobânda aferentă. S-a reţinut de către Judecătoria Sighetu Marmației că este nul absolut pentru lipsa obiectului convenţiei contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 întrucât la data de 31.10.1996 dreptul de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobil era înscris încă din 9 februarie 1995 în CF 4552 S. M. nr top 2792/1 sub B27,28 în favoarea lui D. I. Teodor şi D. A. cu titlu de drept donaţie, statul nefiind proprietar decât pe cota de ½ parte din imobil. În aceste condiţii imobilul nu putea fi vândut întrucât lipsea obiectul material.

Prin sentinţa civilă nr 2450/1998 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr 302/R/1998, menţinută prin decizia civilă nr 681/R/2000 a Curţii de Apel Braşov a fost restituit în natură bunul şi s-a redobândit dreptul de proprietate de către D. A. asupra cotei de ½ parte din imobilele construcţii şi teren înscrise în CF 4552 S. M. nr top 2792/1 apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 1 şi art 2 din Legea 112/1995.

Prin decizia civilă nr 226/2001 a Tribunalului Maramureș au fost respinse apelurile declarate împotriva sentinţei civile 1408/2000. Tribunalul a reţinut că la încheierea actului juridic de înstrăinare a imobilului au fost nesocotite dispoziţiile art 948 pct 3 şi 4 cod civil (lipsa obiectului convenţiei şi a cauzei licite astfel încât actul juridic este lipsit de efecte), cât şi dispoziţiile art 9 alin 1 din Legea 112/1995 în temeiul cărora pot fi vândute, respectiv cumpărate de către chiriaşi numai apartamentele ce nu se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora. Existenţa cauzei ilicite a fost reţinută în contextul nerespectării dispoziţiilor art 9 alin 1 din Legea 112/1995. Prin decizia civilă nr 489/R/08 mai 2002 pronunţată de Curtea de Apel Braşov au fost admise în parte recursurile declarate împotriva deciziei civile nr 226/2001 pronunţată de Tribunalul Maramureș care a fost schimbată în parte în sensul respingerii cererii de evacuare a pârâţilor B. din imobil. În considerente Curtea de Apel Braşov a statuat că „actul juridic – contract de vânzare cumpărare nr 6577/1996 este nul absolut pentru cauză ilicită şi lipsa obiectului, fiind încheiat cu încălcarea Legii 112/1995. S.R. a vândut întreg imobilul compus din trei camere şi dependinţe deşi era proprietar doar pe cota de ½ parte din imobil, situaţie ce putea fi cunoscută de cumpărătorii B. întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în CF S.R. figura ca proprietar doar pe cota de ½ parte din imobil şi nu pe întreg imobilul, astfel că nu se poate reţine buna credinţă a cumpărătorilor B.. Vânzarea lucrului altuia este nulă absolut dacă ambele părţi contractante cunoşteau că lucrul vândut nu aparţine vânzătorului”. S-a mai reţinut că în baza legii 112/1995 pârâţii B. nu puteau dobândi drept de proprietate asupra cotei de ½ parte din imobil care nu constituie o unitate locativă de sine stătătoare în sensul prevăzut de dispoziţiile art 3 din legea 112/1995. Curtea de Apel Braşov a reţinut că în condiţiile desfiinţării contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996 cumpărătorii B. nu pot fi evacuaţi fiind incidente dispoziţiile art 6 din OG 40/1999 care prevăd că în cazul contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii 112/1995, desfiinţate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiţie va încheia cu persoanele care au cumpărat locuinţa şi o ocupă, un contract de închiriere pentru o perioadă de 3 ani (f. 6-12). 

Având în vedere hotărârile judecătoreşti anterior menţionate prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996, instanţa va reţine puterea de lucru judecat al statuărilor referitoare la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu nerespectarea dispoziţiilor Legii 112/1995. Nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996 cu privire la imobilul din CF 4552 nr top 2792/1 s-a constatat irevocabil şi s-a reţinut că nu au fost respectate dispoziţiile Legii 112/1995 la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Reclamantul apelant B. a arătat că a făcut obiectul acţiunii în constatare a nulităţii absolute numai imobilul înscris în Cf 4552 Sighet nr top 2792/1. Este adevărat, astfel s-a dispus prin dispozitivul sentinţei civile nr 1408/2000 a Judecătoriei Sighetu Marmației deşi în considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă şi în căi de atac se face referire la întreg contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996, reţinându-se că nu putea face obiect al contractului de vânzare cumpărare cota de ½ din imobil întrucât această cotă nu reprezenta o unitate locativă de sine stătătoare conform Legii 112/1995 (decizia Curţii de Apel Braşov nr 489/R/2000). Astfel, contractul de vânzare cumpărare nu este valabil nici cu privire la cota de ½ parte pe care era proprietar Statul. În temeiul Legii 112/1995 nu putea fi înstrăinată o cotă parte dintr-un imobil, ci o întreagă unitate locativă astfel cum este definită de acest act normativ. 

Prin sentinţa civilă nr 1264/2006 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr 1308/2003 s-a respins acţiunea în rectificare de carte funciară formulată de reclamanţii B. V. şi B. L. în contradictoriu cu pârâţii D. A., D. Gheorghe, D. I. şi S.R.. Prin această acţiune s-a solicitat să se dispună radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâţilor D. în CF 4552 nr top 2792/1 (înscrieri ulterioare înscrierii dispuse prin încheierea CF nr 63/15.03.1990), să se dispună rectificarea înscrierii în CF în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român în CF 3867 nr top 2792/2, toate înscrierile vizând imobilul situat în S. M., str Tisei nr 14 (f. 13-19). Prin decizia civilă nr 19/A/2007 pronunţată de Tribunalul Maramureș a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr 1264/2006. Prin decizia civilă nr 2180/R/2007 a fost respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr 19/A/2007 pronunţată de Tribunalul Maramureș, arătându-se în considerente că reclamanţii B. nu deţin un titlu care să justifice calitatea de persoane interesate în promovarea acţiunii în rectificare, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea acţiunii în rectificare de carte funciară. S-a arătat în considerente că prin sentinţa civilă nr 1408/2000 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a dispus anularea în întregime a contractului de vânzare cumpărare nr 6577/1996, inclusiv cu privire la imobilul de sub nr top 2792/2 (f. 20-24).

Potrivit art 50 ind 1 din Legea 10/2001:

Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

(2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză

Conform dispoziţiilor legale antecitate şi invocate ca şi temei în drept al acţiunii pentru a fi îndreptăţit la despăgubiri reprezentate de preţul de piaţă al imobilelor trebuie îndeplinită condiţia referitoare la încheierea contractului de vânzare cumpărare cu respectarea dispoziţiilor legii 112/1995.

Prin hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire al contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 (sentinţa civilă nr 1408/2000 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației, decizia civilă nr 226/2001 pronunţată de Tribunalul Maramureș şi decizia civilă nr 489/R/2000 pronunţată de Curtea de Apel Braşov) s-a statuat cu putere de lucru judecat că la încheierea contractului de vânzare cumpărare nu au fost respectate dispoziţiile Legii 112/1995. Deşi dispozitivul sentinţei civile se referă numai la imobilul situat în S. M., str Tisei nr 14, înscris în CF 4552 nr top 2792/1, în considerentele hotărârilor judecătoreşti se analizează valabilitatea contractului de vânzare cumpărare din perspectiva respectării dispoziţiilor Legii 112/1995, iar Curtea de Apel Braşov a arătat expres: „Contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 este nul absolut pentru cauză ilicită şi pentru lipsa obiectului fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii 112/1995… În baza Legii 112/1995 pârâţii B. nu puteau dobândi drept de proprietate asupra cotei de ½ din imobil care nu constituie o unitate locativă de sine stătătoare în sensul prevăzut de dispoziţiile art 3 din Lg 112/1995”.

Contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor Legii 112/1995 aşa cum se reţine în hotărârile judecătoreşti anterior menţionate. Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 50 ind 1 din Legea 10/2001 pentru a fi acordate despăgubiri constând în preţul de piaţă al imobilelor.

Reclamantul apelant a arătat că a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare numai cu privire la imobilul înscris în CF 4552 Sighet nr top 2792/1 şi a pierdut proprietatea asupra imobilului înscris în CF 3867 S. M. nr top 2792/2 ca urmare a respingerii acţiunii în rectificare de carte funciară prin sentinţa civilă nr 1264/2006 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmației, hotărâre devenită irevocabilă prin decizia civilă nr 2180/R/2007 a Curţii de Apel Cluj.

Admiţând că actul juridic contract de vânzare cumpărare nr 6577/1996 a fost declarat nul în parte, numai cu privire la imobilul înscris în CF 4552 nr top 2792/1 (deşi aşa cum am mai arătat, în considerentele hotărârilor judecătoreşti a fost analizat contractul de vânzare cumpărare în integralitate şi s-a reţinut că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995), în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 50 ind 1 din lg 10/2001 pentru ca acţiunea să fie admisă cu privire la imobilul înscris în CF 3867 nr top 2792/2. Apelantul reclamant nu a pierdut proprietatea asupra imobilelor înscrise în CF 3867 S. M. nr top 2792/2 ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare cumpărare aşa cum cer dispoziţiile art 50 ind 1 din lg 10/2001, ci ca urmare a respingerii acţiunii în rectificare de carte funciară aşa cum susţine în poziţia procesuală exprimată. 

Concluzionând cu privire la cele expuse, se constată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 50 ind 1 din legea 10/2001 pentru a fi acordate despăgubiri reprezentând preţul de piaţă al imobilului. Contractul de vânzare cumpărare nr 6577/1996 nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995 şi a fost indubitabil desfiinţat cu privire la imobilul înscris sub nr top 2792/1 pentru nerespectarea acestor dispoziţii. În acest caz nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art 50 ind 1 din legea 10/2001 referitoare la respectarea dispoziţiilor Legii 112/1995. Pentru imobilul de sub nr top 2792/2 dacă se agreează ipoteza avansată de apelant în sensul că nu a fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare, atunci nu este îndeplinită condiţia ca actul juridic să fie desfiinţat, apelantul pierzând proprietatea asupra imobilului în alt mod, aspect ce face din nou inaplicabilă dispoziţia din art 50 ind 1 din Lg 10/2001.

În altă ordine de idei, pentru a fi angajată răspunderea vânzătorului pentru evicţiunea provenită din fapta unui terţ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de o tulburare de drept, cauza evicţiunii să fie anterioară vânzării şi să nu fi fost cunoscută de cumpărător. Aşa cum rezultă din decizia civilă nr 489/R/2002 a Curţii de apel Braşov cumpărătorii B. au fost de rea credinţă la încheierea contractului de vânzare cumpărare întrucât la data încheierii contractului de vânzare cumpărare S.R. avea înscris dreptul de proprietate numai asupra cotei de ½ parte din imobil şi nu pe întreg imobilul situaţie ce putea fi cunoscută de cumpărători (f. 11, dosar fond). 

Concluzionând se constată că acţiunea civilă formulată de reclamantul B. V. prin care solicită despăgubiri reprezentate de preţul de piaţă al imobilelor în temeiul art 50 ind 1 din Legea 10/2001 este neîntemeiată 

Pentru motivele arătate, se constată că apelul formulat de apelantul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. MM este fondat în parte urmând ca în temeiul art 296 cod civil să fie admis cu consecinţa schimbării sentinţei civile cu privire la soluţia dată pe fond cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. V. (soluţia dată cererii de renunţare la judecată formulată de reclamanta B. L., excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul S.R. şi excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor forţaţi D. G. şi D. I. nu face obiectul prezentului apel) şi a respingerii ca neîntemeiate a acţiunii modificate formulate de reclamantul B. V..

Domenii speta

Spete similare