Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Necercetarea forndului cauzei. Anularea sentintei civile

^ Hotărârea apelată nu stabileşte starea de fapt dedusă judecăţii pe baza analizei vastului probatoriu analizat în cauză, neexistând menţiuni privind sursa statuărilor instanţei, nu conţine referiri la modul de dobândire a bunurilor, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi nu menţionează motivele pentru care au fost stabilite cote de contribuţie inegale la dobândirea bunurilor sau criteriile pentru atribuirea loturilor formate la partaj.

În acest context, în lipsa raţionamentului logico-juridic al primei instanţe ce a stat la baza sentinţei apelate, instanţa de control judiciar este în imposibilitate a analiza fondul litigiului, iar lipsa motivării hotărârii în cauză atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, Judecătoria Baia Mare soluţionând cauza fără a cerceta fondul litigiului, impunându-se anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea redării considerentelor ce au stat la baza hotărârii^.

Prin sentinţa civilă nr. 2795 din 27.03.2018 pro¬nun¬ţa¬tă de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 9812/182/2015 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul R.C.F. în contradictoriu cu pârâta P.M.M., având ca obiect partaj bu¬nuri comune.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

S-a constatat că, în timpul căsătoriei încheiate între părţile din prezenta cauză, aces¬tea au dobândit următoarele bunuri comune: a) imobile: locuinţa situată în municipiul Baia Ma¬re, Bd. T., nr. 10, ap. 45, judeţul M., compusă din 4 camere şi dependinţe, pre¬cum şi două boxe, înscrise în CF nr. 10118-C1-U1 Baia Mare, nr. top. 2737/471-45, în va¬loa¬re de 62.900 Euro, echivalentul sumei de 291.800 lei, conform raportului expertizei efec¬tu¬ate în cauză şi terenul cu suprafaţa de 890 mp, situat în oraşul Tăuţii Măgherăuş, judeţul M., înscris în CF nr. 923 Tăuţii-Măgherăuş, nr. top. 347/2/8, în valoare de 17.800 Euro, e-chivalentul sumei de 82.600 lei, potrivit raportului expertizei efectuate în cauză; b) mobile: su¬ma de 6.000 Euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând preţul autoturismului marca Volkswagen, mo¬delul Golf 5, cu numărul de înmatriculare MM-73-VIC, la data despărţirii în fapt a părţilor din prezenta cauză; suma de 8.000 Euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, reprezentând preţul autoturismului marca Audi, modelul A4, cu numărul de înmatriculare MM-13-VIC, la data despărţirii în fapt a părţilor din prezenta cauză.

S-a constatat că părţile din prezenta cauză au dobândit bunurile comune mai sus men¬ţionate în cotă de 40% pârâta-reclamantă reconvenţional, respectiv în cotă de 60% re¬cla¬man¬tul-pârât reconvenţional.

S-a dispus lichidarea regimului comunităţii de bunuri purtând asupra bunurilor co¬mu¬ne amintite prin formarea a două loturi:

I. lotul şi proprietatea exclusivă a reclamantului-pârât reconvenţional: terenul cu su¬pra¬faţa de 890 mp, situat în oraşul Tăuţii Măgherăuş, judeţul M., înscris în CF nr. 923 Tăuţii-Măgherăuş, nr. top. 347/2/8, în valoare de 17.800 euro, echivalentul sumei de 82.600 lei, conform raportului expertizei efectuate în cauză; suma de 6.000 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, re¬pre¬zentând preţul autoturismului marca Volkswagen, modelul Golf 5, cu numărul de în¬ma¬tri¬cu¬lare MM-73-VIC, la data despărţirii în fapt a părţilor din prezenta cauză; suma de 8.000 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a Ro¬mâ¬niei din ziua plăţii, reprezentând preţul autoturismului marca Audi, modelul A4, cu nu¬mă¬rul de înmatriculare MM-13-VIC, la data despărţirii în fapt a părţilor din prezenta cauză.

II. lotul şi proprietatea exclusivă a pârâtei-reclamante reconvenţional: locuinţa situată în municipiul Baia Mare, Bd. T., nr. 10, ap. 45, judeţul M., compusă din 4 ca¬me¬re şi dependinţe, precum şi două boxe, înscrise în CF nr. 10118-C1-U1 Baia Mare, nr. top. 2737/471-45, în valoare de 62.900 euro, echivalentul sumei de 291.800 lei, potrivit raportului ex¬pertizei efectuate în cauză.

Pârâta-reclamantă reconvenţional a fost obligată să plătească reclamantului-pârât re¬con¬venţional, cu titlu de sultă, suma de 25.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii. 

Reclamantul-pârât reconvenţional a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante re¬con¬¬venţional suma de 8.477,26 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judi¬ci¬a¬ră de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu al expertului numit în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă, analizând cererea formulată în ra¬port cu probaţiunea administrată în cauză, a constatat că în timpul căsătoriei încheiate între păr¬¬ţi¬le din prezenta cauză, acestea au dobândit bunurile comune menţionate în dispozitivul ho¬¬tă¬râ¬rii în cotă de 40% pârâta-reclamantă reconvenţional, respectiv în cotă de 60% re¬cla¬man¬tul-pâ¬rât reconvenţional, astfel că a admis în parte cererea reclamantului şi a admis în to¬ta¬li¬ta¬te cererea reconvenţională, conform dispozitivului hotărârii.

Totodată, în baza prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 şi ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, instanţa a obligat-o pe p⬬râta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului-pârât reconvenţional, cu titlu de sul¬¬tă, suma de 25.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băn¬cii Naţionale a României din ziua plăţii, iar pe reclamantul-pârât reconvenţional l-a obli¬gat să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional suma de 8.477,26 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu al expertului nu¬mit în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul R.C.F. so¬li¬ci¬tând instanţei, în principal, în temeiul art. 480 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, ad¬mi¬terea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa de fond în¬¬trucât aceasta a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, iar în subsidiar, în te¬me¬iul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei a¬ta¬ca¬te, în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţa aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de apel se arată că, în ceea ce priveşte petitul principal, prima ins¬¬tanţă nu a motivat sub niciun aspect susţinerile părţilor din speţa dedusă judecăţii, practic mo¬tivarea soluţiei pronunţate lipseşte cu desăvârşire, astfel încât lipseşte practic judecata, în¬tru¬¬cât aceasta din urmă presupune şi un raţionament logico-juridic, o examinare efectivă a pro¬¬blemelor esenţiale ce sunt supuse aprecierii şi o indicare, cu suficientă claritate a mo¬ti¬ve¬lor pe care se întemeiază hotărârea, CEDO statuând constant că absenţa motivării unei decizii ju¬di¬ciare poate impieta asupra dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţie, mai ales atunci când hotărârea nemotivată este susceptibilă a fi atacată pe fond la o ins¬tanţă superioară.

Cu privire la petitul subsidiar, în situaţia în care se va respinge petitul principal, so¬li¬ci¬tă admiterea acestuia apreciind că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu încălcarea greşită a legii, deoarece contrar celor reţinute de instanţa de fond, din pro¬be¬le administrate în cauză şi raportat la temeiurile de drept invocate, în speţă se impunea ad¬mi¬terea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi respingerea cererii re¬con¬ven¬¬ţionale ca nefondate, întrucât motivele invocate prin acţiune au fost întemeiate. Instanţa fon¬¬dului a analizat necorespunzător elementele care impun aplicarea regulilor de drept in¬ci¬den¬¬te, iar din modul cum a redactat hotărârea rezultă clar că instanţa fondului nu a aplicat co¬rect legea.

Din probaţiunea administrată în cauză, respectiv interogatorii, declaraţiile martorilor au¬¬diaţi, înscrisurile depuse în probaţiune, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că cererea re¬cla¬man¬¬tului este întemeiată.

În ceea ce priveşte contribuţia părţilor la dobândirea bunurilor sub durata căsătoriei, rezultă foarte clar că reclamantul a avut o contribuţie majoritară de 95% având în vedere că în anul 1996 reclamantul a primit de la părinţii săi o anumită sumă de bani cu care a achiziţionat un apartament cu două camere situat în Baia Mare, Bd. Decebal nr. 11/46, apartament pe care l-a vândut, iar banii obţinuţi au fost folosiţi la achiziţionarea apartamentului situat în Baia Mare, Bd. T., nr. 10/45.

Încă de la începutul căsătoriei reclamantul a realizat venituri net superioare de cele ale pârâtei, aspect care rezultă din analiza menţiunilor din carnetul de muncă al celor două părţi şi din adresa nr. 5214/2017 emisă de DGFP Cluj. Urmărind evoluţia veniturilor până la di¬¬vorţul părţilor se poate constata că, diferenţa dintre veniturile părţilor este imensă.

Din declaraţia martorului S.S.I. reiese că acesta cunoştea aspectele re¬latate de la ambele părţi care i-au comunicat faptul că sumele de bani au fost acordate cu ti¬tlu de donaţie de către părinţii reclamantului, exclusiv reclamantului. De asemenea martorul con¬firmă tranzacţiile cu autoturismele făcute de reclamant în perioada căsniciei, arătând că re¬cla¬mantul avea înainte de căsătorie un Ford, pe care l-a vândut şi cu banii proveniţi de la pă¬rin¬ţii acestuia a achiziţionat un alt autoturism mai confortabil, pe care ulterior l-a vândut şi a mai primit bani de la părinţi cu care a achiziţionat altul. Acest martor a mai arătat faptul că, încă de la începutul căsătoriei, relaţiile dintre părinţii reclamantului şi pârâtă nu erau bune, chi¬ar nu se suportau, iar sumele de bani au fost acordate cu titlu gratuit exclusiv reclamantului din cauza relaţiei reci care a existat între părinţii acestuia şi pârâtă.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1783/2002 se men¬ţionează că preţul apartamentului provine în întregime din donaţie de la părinţii recla¬man¬tu¬lui, astfel că, este fără putinţă de tăgadă că banii necesari achiziţionării apartamentului pro¬vin de la părinţii acestuia, cu o parte fiind gratificat în anul 1996 când aceştia au plătit a¬par¬ta¬men-tul cu două camere situat pe Bd. Decebal, iar cu cealaltă parte în anul 2002 când s-a plătit di¬ferenţa pentru apartamentul situat pe Bd. T..

Mai mult, prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu pârâta - reclamantă re¬con¬venţional a recunoscut că cele două părţi nu au plătit preţul apartamentului cu 4 camere, nici măcar taxele notariale pentru transferul dreptului de proprietate. Solicită a se avea în ve¬dere că pârâta nu a dovedit cu certitudine că a realizat venituri nici măcar apropiate de cele re¬a¬¬lizate de pârât, astfel că, cota ei de contribuţie la dobândirea bunurilor în comun este minoră.

Cu privire la achiziţionarea terenului din localitatea Tăuţii Măgherăuş, reclamantul are o contribuţie majoritară şi la achiziţionarea acestuia întrucât a fost gratificat tot de către părinţii săi cu suma de 2.000 Euro, iar veniturile acestuia au fost net superioare faţă de cele ale pârâtei.

Pârâta - reclamantă reconvenţional susţine fără temei faptul că autoturismele au fost a¬¬chiziţionate sub durata căsătoriei din economiile soţilor. Precizează faptul că, pentru achi¬zi¬ţi¬o¬narea autoturismului VW Golf, părinţii reclamantului i-au împrumutat pe cei doi soţi cu suma de 15.000 lei, aspect confirmatd e martori, iar pentru diferenţă reclamantul a făcut un îm-prumut bancar de la BCR în anul 2008. Acest autoturism a fost achiziţionat în anul 2008, iar părţile l-au folosit până în anul 2009.

Pe parcursul celor 10 ani de căsătorie ai părţilor, părinţii reclamantului le-au împru¬mu¬¬¬tat diverse sume de bani, în total aproximativ 60.000 lei, care trebuiau restituite de către ce¬le două părţi, astfel că, în anul 2009, autoturismul marca Audi A4 a fost transmis mamei re¬cla¬¬¬mantului R. F., iar autoturismul VW Golf în anul 2010. Practic prin trans¬mi¬terea pro¬¬prietăţii asupra celor două autoturisme s-a restituit datoria celor două părţi în cuantum de 60.000 lei.

Raportat la aceste aspecte, apreciază că pârâta nu a avut nicio contribuţie la do¬bân¬di¬rea celor două autoturisme astfel că, solicitarea acesteia de a partaja aceste bunuri mobile sau va¬loarea de înlocuire a acestora, este nefondată.

Apelantul arată că solicită împărţirea bunurilor menţionate în cote de 95% pentru re¬clamant şi 5% pentru pârâtă, întrucât este evidentă contribuţia preponderentă a reclamantului în masa bunurilor comune, prin donaţia primită de la părinţii acestuia, comparativ cu con¬tri¬bu¬ţia pârâtei şi că optează pentru atribuirea bunurilor către reclamant cu plata unei sulte către pâ¬râtă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480 Cod procedură civilă.

În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu martori, în vederea dovedirii cotei de contribuţie a reclamantului de 95% din bunurile dobândite sub durata căsătoriei, prove¬ni¬en¬ţa sumelor de bani cu care s-au achiziţionat autoturismele şi cele două imobile.

Intimata P.M.M. prin întâmpinarea formulată a solicitat respin¬ge¬rea apelului ca nefondat şi menţinerea în vigoare a dispoziţiilor sentinţei atacate ca fiind le¬ga¬le şi temeinice.

În motivarea întâmpinării se arată că, sub petitul principal al apelului care a fost mo¬ti¬¬vat în drept prin prisma dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă privind solu¬ţio¬na¬rea procesului fără a intra în judecata fondului, trebuie să se plece de la interpretarea riguroasă a dispoziţiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, dându-se totodată importanţă modificării o-perate de art. 430 alin. 3 care se referă la „judecata” fondului, iar nu la cercetarea acestuia. Deşi modificarea poate părea subtilă sau nesemnificativă, ea relevă intenţia legiuitorului de a e¬limina interpretarea extensivă a sintagmei soluţionarea procesului fără a intra în judecarea fon¬dului, în sensul că s-ar referi şi la acele situaţii în care instanţa nu ar fi „cercetat suficient” fon¬dul cauzei, prin administrarea tuturor probelor necesare ori prin analiza exhaustivă a motivelor de fapt ori de drept prezentate de părţi.

În acest sens, trebuie reamintit că apelul este devolutiv, iar instanţa de apel este ţinută să rejudece fondul cauzei, administrând probele necesare şi substituindu-şi dacă este cazul, propriile considerente celor lacunare sau incorecte ale primei instanţe.

În concepţia Noului Cod de procedură civilă, numai situaţiile în care instanţa a so¬lu¬ţi¬onat greşit procesul în temeiul unei excepţii procesuale, ori în care s-a pronunţat asupra a cu to¬tul altceva decât s-a cerut, constituie cazuri în care nu s-a judecat fondul, cu consecinţa, de prin¬cipiu, a anulării sentinţei şi evocării fondului.

Omisiunea motivării în fapt şi/sau în drept a soluţiei de admitere sau de respingere a acţiunii nu înseamnă niciodată soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului, pentru că prin soluţia de respingere a acţiunii instanţa s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de ce¬re¬re, acţiunea fiind respinsă în întregul ei, iar dacă, în cazul admiterii, judecătorul nu s-a pro¬nun¬ţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, calea deschisă este cea prevăzută de art. 444 Cod pro¬ce¬du¬ră civilă, completarea hotărârii, apelul fiind inadmisibil în acest caz.

Prin decizia pronunţată în apel poate fi îndreptat orice viciu al motivării sentinţei pri¬mei instanţe, instanţa de control judiciar fiind obligată să arate argumentele pentru care s-a pro¬nunţat soluţia în calea de atac şi susţinerile care au fost înlăturate, astfel încât să se evi¬den¬ţi¬eze că instanţa a examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi nu să se fi mulţumit că confirme pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Sub aspectul petitului subsidiar al apelului având ca obiect schimbarea în parte a dis¬po¬ziţiilor sentinţei atacate în sensul admiterii cererii reclamantului şi respingerii cererii re¬con¬ven¬ţionale formulate de pârâta intimată solicită respingerea apelului ca nefondat.

În ceea ce priveşte cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor comune, po¬tri¬vit art. 357 alin. 2 din Codul civil cota parte care revine fiecărui soţ se determină pe baza con¬¬tribuţiei sale la dobândirea bunurilor comune cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Co¬ta de contribuţie a ficărui soţ la dobândirea bunurilor comune se determină pe baza con¬tri¬bu¬ţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Cota de contribuţie a soţilor este unică pentru toate bunurile comune nefiind admisibilă stabilirea di¬ferenţiată a cotei de contribuţie pentru unele categorii de bunuri. Când nu se poate de¬ter¬mi¬na contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune în ansamblul lor atunci instanţa va îm¬părţi bunurile comune în părţi egale între soţi.

Legea prezumă că soţii au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune.

Dreptul de proprietate în codevălmăşie al soţilor se consideră asupra totalităţii bunu¬ri¬lor comune, soţii neavând stabilit de la început dreptul asupra anumitor bunuri sau asupra a¬nu¬mitei cote din acestea.

Arată că apelantul face confuzie între bunurile comune şi bunurile proprii ale fiecărui soţ, pe de o parte şi cota d contribuţie a fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, pe de altă parte.

Prezumţia de comunitate instituită de art. 339 Cod civil - art. 30 Codul familiei - nu are caracter absolut ci numai relativ, putând dovedi că anumite bunuri sunt proprii şi că intră în categoria excepţiilor prevăzute de art. 340 Cod civil - art. 31 Codul familiei.

Apelantul reclamant nu a sesizat instanţa cu vreo cerere de constatare a calităţii de bun propriu al acestui imobil recunoscând caracterul de bun comun. Pretenţia apelantului a¬vând ca obiect constatarea cotei de 95% în favoarea sa şi a cotei de 5% în favoarea pârâtei la do¬¬bândirea bunurilor comune este nelegală şi netemeinică. Modalitatea în care apelantul de¬ter¬mină cota ce revine fiecărei părţi la dobândirea bunurilor comune este contrară dispozi¬ţi¬ilor legale.

În considerentele cererii de chemare în judecată în opinia reclamantului cota su¬pe¬rioară la dobândirea apartamentului se datorează achitării preţului apartamentului din litigiu din preţul obţinut din vânzarea bunului propriu al reclamantului şi suma primită cu titlu de do¬na¬ţie de la părinţii reclamantului exclusiv de către reclamant şi cota superioară la dobândirea te¬renului se datorează sumei primite cu titlu de donaţie de reclamant de la părinţii săi şi ve¬ni¬tul superior al reclamantului.

Mai mult, apelantul reclamant a mai promovat o acţiune de partaj în cadrul căreia a so¬licitat să se stabilească o cotă de contribuţie de 60% în favoarea sa şi de 40% pentru pârâtă, la dobândirea bunurilor comune, aspect recunoscut şi de către apelant prin răspunsul la în¬tre¬bă¬rile 22 şi 23 din interogatoriul luat acestuia.

Dispoziţiile legale interzic determinarea cotei ce revine fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune prin determinarea cotei separate pentru fiecare bun în parte, cota fiind unică, nu diferenţiată.

Imobilul situat în baia Mare, Bd. T., nr. 10/45 a fost achiziţionat de către părţi, în baza contractului de vânzare-cumpărare ne. 1783/2002, cu titlu de drept cumpărare. În preţul i¬mobilului în cuantum de 235.000.000 lei se include suma de 110.000.000 lei – bun propriu al re¬clamantului, obţinut din vânzarea apartamentului bun propriu al acestuia în temeiul subro¬ga¬ţiei cu titlu universal. Diferenţa de preţ de 125.000.000 lei provine din donaţia făcută părţi¬lor de către părinţii reclamantului.

Donaţia a fost făcută în favoarea soţilor. Acest aspect rezultă neechivoc din menţi¬u¬nea inserată în contractul de vânzare-cumpărare „subsemnaţii cumpărători au cumpărat apar¬ta¬mentul descris la sus la preţul şi în condiţiile arătate şi solicităm înscrierea în CF a dreptului de proprietate ca bun comun fiind căsătoriţi, totodată declarăm că preţul apartamentului des¬cris mai sus provine în întregime din donaţie de la părinţii cumpărătorului R.C.F.”.

Potrivit art. 31 alin. 1 lt. B din Codul familiei, nu sunt bunuri comune, ci bunuri pro¬prii ale fiecărui soţ, bunurile dobândite prin donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.

Un bun achiziţionat în timpul căsătoriei din bani proveniţi de la părinţii unuia dintre soţi va fi bun propriu dacă au declarat expres că banii vor fi bun propriu al copilului lor. Păr¬ţile - foşti soţi - au declarat expres în faţa notarului că apartamentul este bun comun, solicită în¬scrierea în cartea funciară a imobilului ca fiind bun comun, preţul achitat provenind în în¬tre¬gi¬me din donaţie de la părinţii reclamantului. În situaţia în care donaţia făcută de părinţii a¬pe¬lan¬tului ar fi fost exclusiv în beneficiul acestuia s-ar fi menţionat acest aspect, iar apelantul ar fi solicitat să se menţioneze că imobilul este bun propriu al său. Intenţia părinţilor recla¬man¬tu¬lui a fost de a gratifica ambele părţi, nu doar pe fiul lor.

Reclamantul a încercat prin proba testimonială administrată în cauză, prin depoziţiile martorelor C.O. şi L.S. să dovedească contrariul cuprinsului contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul din litigiu însă intenţia şi voinţa reală de la data încheierii contractului inserată în cuprinsul convenţiei nu poate fi contracarată prin proba testimonială.

Relevant şi esenţial este de remarcat faptul că în pofida sumei donate exclusiv re¬cla¬mantului, părinţii acestuia au fost de acord ca pârâta să figureze în contractul de vânzare-cum¬pă¬rare în calitate de cumpărător. Intenţia reală a părinţilor reclamantului a fost la mo¬men¬tul do¬nării sumei de bani de a dona ambilor soţi, aspect ce rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, însă la momentul partajului evident că intenţia este alta, respectiv aceea de a dona suma de bani numai reclamantului cu scopul de a nu o gratifica pe fosta noră şi de a re¬veni fiului şi ceea ce, la acel moment datorită relaţiilor fireşti dintre părţi, doreau să revină păr¬ţilor.

Corespunde adevărului faptul că apelantul a înstrăinat un imobil, bun propriu, deţinut de acesta anterior încheierii căsătoriei, situat în Baia Mare, Bd. Decebal, nr. 11/46, pe care l-a vândut în timpul căsătoriei cu suma de 110.000.000 lei, sumă care se include în preţul imo¬bi¬lu¬lui situat în Baia Mare, Bd. T., nr. 10/45. Diferenţa de preţ de 125.000.000 lei provine din donaţia făcută părţilor de către părinţii reclamantului.

Contribuţia efectivă a reclamantului la achiziţionarea bunurilor comune este mai ma¬r¬e având în vedere suma de 110.000.000 lei, bun propriu al acestuia, care s-a înglobat în va¬loa¬rea unui bun comun.

Sub durata căsătoriei ambele părţi au realizat venituri, fiind încadraţi în muncă. In¬ti¬mata este încadrată în muncă la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare în funcţia de profesor de matematică începând din septembrie 1999, iar apelantul realiza venituri în ca¬li¬ta¬te de salariat al Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit menţiunilor din carnetele de muncă ale părţilor privitoare la activitatea în muncă şi salariul, rezultă faptul că veniturile realizate de către părţi sub durata căsătoriei cu titlu de salariu sunt aproximativ egale.

În afara veniturilor obţinute în temeiul contractului individual de muncă, intimata re¬a¬liza venituri suplimentare substanţiale ca urmare a meditaţiilor la matematică pe care le ţinea la domiciliul acesteia.

Apelantul a manifestat o poziţie procesuală nesinceră sub aspectul veniturilor supli¬men¬tare realizate de pârâtă. Cota de contribuţie se determină şi în funcţie de contribuţia fi¬e¬că¬rui soţ şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Pârâta desfăşura activităţile administrativ gos¬po¬dăreşti şi se ocupa de creşterea şi educarea minorului sub durata căsătoria părţilor, aspect re-cunoscut de către pârât.

Raportat la valoarea masei bunurilor comune, la valoarea bunului propriu al apelan¬tu¬lui, la venitul suplimentar realizat de pârâtă, de munca în gospodărie şi de creşterea şi edu¬ca¬rea minorului desfăşurate de către pârâtă, apreciază că cota de contribuţie a apelantului este de 60%, iar cea a intimatei de 40% din valoarea masei partajabile.

În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 890 mp situat în Tăuţii Măgherăuş, bun comun al părţilor, apelantul recunoaşte că fiecare parte are o contribuţie de 50% la dobândirea acestuia, însă prin prisma motivelor de apel revine asupra poziţiei procesuale arătând că are o contribuţie mai mare fiind gratificat cu suma de 2.000 Euro de la părinţii săi şi că veniturile sale erau substanţiale.

Sub aspectul sumelor reprezentând preţul bunurilor mobile comune constând în au¬to¬¬turismul marca VW Golf 5 şi autoturismul marca Audi model A4, înstrăinate de apelantul re¬cla¬mant după despărţirea în fapt a părţilor fără consimţământul intimatei pârâte, acestea au fost dobândite de către părţi sub durata căsătoriei, aspect recunoscut şi de către apelant. Auto¬tu¬rismele au fost înstrăinate de către apelant fără consimţământul intimatei, iar la data îns¬tră¬i¬nă¬rii acestora părţile erau despărţite în fapt.

Preţul obţinut de către apelant din înstrăinarea autoturismelor bun comun al părţilor, a fost însuşit integral de către apelantul reclamant. Apelantul a vândut autoturismele mamei sale, astfel încât având în vedere legătura de rudenie dintre vânzător şi cumpărător, respectiv fiu şi mamă, preţul de vânzare convenit de părţi nu reflectă preţul real al autoturismelor.

Indiferent de câtimea preţului încasat de către apelantul reclamant având în vedere că preţul de vânzare s-a stabilit unilateral de către unul dintre soţi pentru un bun comun, recla¬man¬tei reconvenţionale i se cuvine cota de 40% din valoarea autoturismelor la momentul îns¬tră¬inării, valoarea de 14.000 Euro indicată de intimată şi necontestată de către apelantul re¬cla¬mant. Acesta a recunoscut înstrăinarea autoturismelor bunuri comune ale părţilor mamei re¬cla¬mantului, fără consimţământul pârâtei, în perioada despărţirii în fapt şi gospodăririi se¬pa¬ra¬te a părţilor.

Cele două autoturisme obiect al cererii reconvenţionale au fost dobândite sub durata că¬sătoriei părţilor astfel încât, prin prisma dispoziţiilor art. 339 Cod civil sunt bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

Potrivit art. 343 alin. 1 din Codul civil calitatea de bun comun nu trebuie să fie do¬ve¬dită.

Probaţiunea administrată în cauză a dovedit cu certitudine şi existenţa celor două autoturisme în patrimoniul soţilor la data despărţirii în fapt a părţilor, însuşirea autoturismelor de către reclamant şi înstrăinarea acestora mamei apelantului după despărţirea în fapt a soţilor, în mod fictiv şi cu scopul sustragerii de la partaj.

Apelantul reclamant nu a formulat nicio cerere prin care să solicite constatarea ca¬li¬tă¬ţii de bun propriu al celor două autoturisme dobândite sub durata căsătoriei părţilor şi nici vreo pretenţie privind datoria comună a părţilor faţă de părinţii reclamantului, datorie comună care să rezide în sumele împrumutate şi nerestituite de către părţi părinţilor reclamantului, po¬tri¬vit susţinerii acestuia, astfel încât dispoziţiile legale – art. 339 Cod civil şi art. 343 alin. 1 Cod civil bunurile mobile au calitatea de bunuri comune ale părţilor.

Sub aspectul petitului având ca obiect lichidarea regimului comunităţii de bunuri pur¬tând asupra bunurilor imobile şi mobile obiect al litigiului solicită menţinerea modalităţii de par¬taj stabilite de prima instanţă.

Imobilul se află de la data promovării cererii de divorţ respectiv în anul 2009 în po¬se¬sia şi folosinţa pârâtei intimate, aceasta locuind de la acea dată în imobil împreună cu minorul rezultat din căsătoria părţilor.

Mai mult, tind să creadă că tatăl nu doreşte ca minorul născut şi crescut în acest a¬par¬ta¬ment să fie evacuat, cunoscând că minorul are domiciliul stabilit la mamă, acest imobil fiind sin¬gurul imobil coproprietatea pârâtei alături de reclamant.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, arată că principiul care guvernează instituţia cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În cadrul procesului de partaj părţile au o dublă calitate, iar hotărârea pronunţată profită tuturor astfel încât, de principiu, părţile sunt ţinute să suporte cheltuielile de judecată în raport de cota ce le revine.

Însă şi în cadrul proceselor de partaj în cazul în care una dintre părţi a formulat cereri care s-au dovedit neîntemeiate şi au prilejuit deosebite cheltuieli de judecată, acestea urmează a fi suportate de acea parte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 471 alin. 5, art. 451 - art. 453 Cod pro¬ce¬du¬ră civilă.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în consi¬de¬ra¬rea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin considerentele Deciziei nr. 23/2017 ale ÎCCJ, pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul oficial nr. 69/2018), instanţa supremă a analizat conţinutul noţiunii de “a soluţiona procesul fără a intra în cercetarea fondului”, statuând astfel că, autorul sesizării ridică problema dacă, în afara soluţionării procesului în temeiul unei excepţii şi de pronunţarea asupra altei cereri decât cea cu care a fost învestită instanţa, care în mod clar reprezintă o neintrare în judecata fondului, mai pot fi subsumate acestui concept şi alte situaţii, cum ar fi: motivarea lacunară a sentinţei, neadministrarea unor mijloace de probă, nesoluţionarea unor cereri incidentale etc., situaţii care atrag, în condiţiile în care partea solicită acest lucru în mod expres, admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest sens, ÎCCJ a reţinut că situaţiile exemplificate anterior vizează ipoteze ale unor neregularităţi procedurale, iar aprecierea că acestea viciază modul în care aparent s-a judecat fondul cauzei reprezintă o chestiune de fapt, care trebuie stabilită concret, de la caz la caz, numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanţe, în raport cu circumstanţele fiecărei speţe.

În apelul dedus judecăţii, Tribunalul reţine că apelantul R. C. a invocat dispoziţiile art. 480 alin. 3 şi a solicitat în principal anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejduecare la prima instanţă, invocând lipsa totală a motivării hotărârii judecătoreşti.

Analizând din această perspectivă sentinţa apelată, Tribunalul reţine că prima instanţă a fost învestită cu cererea de partajare a bunurilor commune dobândite în timpul căsătoriei de către părţile litigante, masa bunurilor de împărţit cuprinzând două imobile, două bunuri mobile-autoturisme, probaţiunea administrată fiind una vastă-înscrisuri, interogatorii, martori, rapoarte de expertiză tehnică judiciară. Ambele părţi au solicitat stabilirea unor cote de contribuţie inegale la dobândirea bunurilor commune.

Prin sentinţa ce face obiectul procedurii judiciare de faţă, Judecătoria Baia Mare, soluţionând pretenţiile părţilor, a stabilit cote de contribuţie inegale la dobândirea bunurilor commune şi a dispus lichidarea regimului comunităţii de bunuri, reţinând în considerentele hotărârii că “analizând cererea formulată în raport cu probaţiunea administrată în cauză, instanţa constatând că timpul căsătoriei încheiate între părţile din prezenta cauză, acestea au dobândit bunurile comune menţionate în dispozitivul hotărârii şi că părţile din prezenta cauză au dobândit bunurile comune mai sus menţionate în cota de 40% pârâta-reclamantă reconvenţional, respectiv în cota de 60% reclamantul-pârât reconvenţional, va admite în parte cererea reclamantului şi va admite în totalitatea cererea reconvenţională, conform dispozitivului hotărârii.

Totodată, în baza prevederilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 şi ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, instanţa urmează a o obliga pe pârâta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului-pârât reconvenţional, cu titlu de sultă, suma de 25.020 euro sau echivalentul în lei al acesteia la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, şi a-l obliga pe reclamantul-pârât reconvenţional să plătească pârâtei-reclamante reconvenţional suma de 8.477,26 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi onorariu al expertului numit în cauză.” 

Se constată aşadar că hotărârea apelată nu stabileşte starea de fapt dedusă judecăţii pe baza analizei vastului probatoriu analizat în cauză, neexistând menţiuni privind sursa statuărilor instanţei, nu conţine referiri la modul de dobândire a bunurilor, a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi nu menţionează motivele pentru care au fost stabilite cote de contribuţie inegale la dobândirea bunurilor sau criteriile pentru atribuirea loturilor formate la partaj.

În acest context, în lipsa raţionamentului logico-juridic al primei instanţe ce a stat la baza sentinţei apelate, instanţa de control judiciar este în imposibilitate a analiza fondul litigiului, iar lipsa motivării hotărârii în cauză atrage incidenţa dispoziţiilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, Judecătoria Baia Mare soluţionând cauza fără a cerceta fondul litigiului, impunându-se anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea redării considerentelor ce au stat la baza hotărârii.

În rejudecare, prima instanţă urmează a avea în vedere şi cererile formulate de apelantă în apel.

Cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea apelului, urmează de asemenea a fi avute în vedere la rejudecare.

Faţă de considerentele anterior expuse, Tribunalul va admite apelul declarat îm¬po¬triva sentinţei civile nr. 2795/27.03.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosar nr. 9812/182/2015, pe care o va anula şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă, conform dispozitivului prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare