Pretenţii

Sentinţă civilă 1830 din 27.09.2019


Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2018, sub nr. …/…/…, reclamanta C.C.S.R., a solicitat instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei SC I.C.C. SRL la plata sumei de 22.903,06 lei, reprezentând facturi însuşite la plată şi neonorate şi penalităţi de întârziere.

În motivare, reclamanta a arătat că între C.C.S.R. (în calitate de locator) şi SC I.C.C. SRL (în calitate de locatar) au fost încheiate 2 contracte de închiriere, respectiv Contractul nr. ../… şi Contractul de închiriere nr. ../…., în baza căruia au fost emise facturi lunare de chirie, din care a rămas un sold neachitat la data prezentei cereri în suma totală de 10,538 lei, compus din:

Fact.nr. …./………., în suma de 1,338 lei;

Fact.nr. …./………., în suma de 1,345 lei;

Fact nr. …./………., în suma de 1.329 lei;

Fact. nr. …./………., în suma de 1.326 lei;

Fact. nr. …./………., în suma de 1.300 lei;

Fact. nr. …./………., în suma de 1.300 lei;

Fact. nr. …./………., în suma de 1.300 lei;

Fact. nr. …./………., în suma de 1.300 lei.

De asemenea, penalităţile de întârziere - calculate în conformitate cu Cap. IV din contractele de închiriere mai sus menţionate - sunt în suma totala de 12.365,06 lei, la data de 31.12.2018.

Astfel, la data prezentei cereri, pârâta figurează cu o datorie către reclamantă în valoare de 22,903,06 lei.

De asemenea, reclamanta a menţionat că pârâta a fost somată la data de 03.08.2018 in vederea achitării sumei datorate, fără rezultat însă.

Astfel, reclamanta a solicitat instanţei să ia act de faptul ca deţine împotriva societăţii pârâte o creanţa certă, lichidă şi exigibilă şi să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 22.903,06 lei.

În drept, au fost invocate disp. art. 1516, art. 1350 Cod Civil şi art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi s-a solicitat să se constate că sunt întrunite condiţiile prevăzute de aceste acte normative.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

În probaţiune, a anexat înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La data de 19.03.2019, reclamanta a depus la dosarul cauzei certificat emis de ORC nr. …… din data de 14.03.2019 privind pârâta şi a menţionat că nu a solicitat citarea pârâtei prin publicitate.

În faza de cercetare judecătorească s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta, prin prezenta cerere,  a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 22.903,06 lei, reprezentând facturi însuşite la plată neonorate şi penalităţi de întârziere.

În acest sens, instanţa reţine că între părţi s-au încheiat două contracte de închiriere, respectiv Contractul nr. ../...... şi Contractul de închiriere nr. ../......, în baza cărora au fost emise facturi lunare de chirie ( f. 37-40), din care a rămas un sold neachitat, la data prezentei cereri, în suma totală de 10,538 lei.

În temeiul art. 6 alin. (2) şi (3) CC şi ale  art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, conform cărora „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”, raportate la data încheierii contractelor de închiriere, instanţa reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile noului Cod Civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 1350 alin. (1) şi (2) CC, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu.

De asemenea, art. 1516 alin. (1) CC afirmă dreptul creditorului la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiilor, iar art. 1530 CC prevede dreptul creditorului la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Din interpretarea textelor legale mai sus menţionate rezultă că răspunderea civilă contractuală presupune în primul rând existenţa unor raporturi juridice anterioare între păgubit şi autorul faptei, născute prin acordul lor de voinţă, iar, potrivit art. 1548 CC, culpa debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării.

Aplicând cele mai sus menţionate la datele speţei, instanţa constată că între părţi au existat raporturi juridice contractuale, ce rezultă din contractele de închiriere depuse la dosar, însuşite prin semnătură de către pârâtă.

Prin realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor unui contract, cocontractanţii îşi asumă efectele pe care contractul respectiv le creează în patrimoniul lor, cu toate consecinţele care decurg din acestea.

Efectul imediat al oricărui contract este acela de a da naştere unor drepturi şi obligaţii, contractul având între părţile între care se încheie putere de lege, principiu consacrat de art. 1270 CC.

Intrată în circuitul raporturilor juridice civile, obligaţia apare ca un raport juridic între subiecte determinate, fiecărui subiect revenindu-i drepturi ori îndatoriri sau, după caz, atât drepturi, cât şi îndatoriri de la care ele nu se pot sustrage.

Mai mult decât atât, instanţa constată că reclamanta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 10,538 lei, după cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu cele două contracte de închiriere amintite.

Astfel, în cauză sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii contractuale a pârâtului, creanţa fiind exigibilă (adică ajunsă la scadenţă), certă (în sensul că existenţa ei este neîndoielnică, reflectată în înscrisurile depuse în probaţiune la dosar şi încadrându-se în accepţiunea prevederilor art. 663 CPC) şi lichidă (cuantumul ei fiind precis determinat prin suma precizată mai sus).

Deşi această sumă a devenit scadentă, pârâta nu a achitat debitul aferent facturilor emise, astfel că acesta datorează reclamantei suma de 10,538 lei, reprezentând contravaloarea acestor facturi.

Totodată, reclamanta a şi somat pârâta să-i achite debitul principal, prin intermediul executorului judecătoresc (f. 27,28).

Faţă de motivele de fapt şi de drept expuse, instanţa, constatând că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale ale pârâtei faţă de reclamantă, va dispune obligarea  pârâtei la plata sumei de 10,538 lei,  reprezentând debit scadent conform facturilor fiscale depuse la dosar.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a penalităţilor contractuale aferente debitului principal, calculate până la data de 31.12.2018, instanţa constată că reclamanta este îndreptăţită la plata acestor sume în temeiul cap. IV din contractele de închiriere menţionate, conform cărora penalităţile de întârziere sunt în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere.

 Prin urmare, faţă de aspectul că scadenţa facturilor fiscale a fost depăşită şi având în vedere faptul că părţile şi-au manifestat acordul de voinţă cu privire la această clauză, instanţa constată că reclamanta este îndreptăţită la plata penalităţilor de întârziere de către pârâtă în cuantumul determinat în mod convenţional.

Cu toate acestea, instanţa observă că tabelul depus la dosar de către reclamantă (f. 41), din care reiese modul de calcul al penalităţilor, conţine anumite erori, motiv pentru care instanţa nu va obliga pârâta la plata întregii sume de 12.365,06 lei, solicitate de către reclamantă, cu titlu de penalităţi, pentru perioada de referinţă (până la data de 31.12.2018), ci numai la plata sumei de 8553,31 lei.

Astfel, conform celui de-al patrulea paragraf al cap. IV al contractului nr. nr. 45/01.12.2013, respectiv celui de-al treilea paragraf al cap. IV al contractului de închiriere nr. 13/01.03.2017, plata chiriei se va efectua până în ultima zi lucrătoare a lunii pentru luna în curs, iar, în caz de neplată a chiriei în respectivul termen, se vor percepe penalităţi de 0,1% pe zi.

În acest sens, instanţa reţine că numărul zilelor de întârziere a fost calculat în mod eronat de către reclamantă pentru fiecare factură fiscală în parte (f. 41).

În primul rând, pentru cele 4 facturi fiscale emise în cursul anului 2015, reclamanta a inclus o zi de întârziere în plus, deşi ultima zi a lunilor în curs, menţionată în tabel ca dată scadentă, a fost o zi lucrătoare, iar penalităţile au început să curgă din ziua următoarei datei scadente, iar nu din data scadentă.

În cel de-al doilea rând, numărul zilelor de întârziere, reţinute pentru celelalte facturi este cu mult diferit faţă de cel real.

În urma noului calcul matematic, pentru perioada de referinţă (până la data de 31.12.2018), rezultă următoarele valori:

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 1279, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 1711,30 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 1248, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 1678,56 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 1217, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 1617,39 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 1187, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 1573,96 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 425, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 552,5 lei;

-pentru factura nr. nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 395, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 513,5 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 364, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 473,2 lei;

-pentru factura nr. …./………., numărul de zile de întârziere este de 333, iar totalul penalităţilor de întârziere este de 432,9 lei.

Pentru aceste considerente, instanţa va obliga pârâta să achite reclamantei şi suma de 8553,31 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale, calculate până la data de 31.12.2018, dată solicitată de către reclamantă.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite în parte cererea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei totale de 19.091,31 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi, respingând-o pentru restul diferenţei solicitate, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 451-453 CPC, ia act că nu au fost solicitate, nici dovedite, cheltuielile de judecată de către niciuna dintre părţi.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta C.C.S.R.-în faliment, cu sediul în R., str. L., nr. .., jud. CS, prin lichidator judiciar F SPRL, cu sediul procesual ales la sediul lichidatorului judiciar din C, str. A. I. C, nr. .., bl. .., .., jud. D, în contradictoriu cu pârâta S.C. I.C.C. S.R.L., cu sediul în sat E, comuna E, nr. .., jud. CS.

Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 19.091,31 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Reşiţa.

Pronunţată în condiţiile art.396 alin.2 CPC, azi, 27.09.2019.

Domenii speta