Anulare contract de vânzare-cumpărare – acţiune şi apel respins; eroare asupra naturii juridice a contractului, menţionare expresă în contract a sumelor primite, declaraţii olografe în acest sens a reclamanţilor; intrarea sumei în patrimoniul reclamanţilo

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 479 Cod procedură civilă, se constată că nu este fondat apelul declarat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin nulitatea unui act juridic se înţelege sancţiunea care intervine în situaţia în care la încheierea unui act nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de validitate ale actului juridic – condiţii de fond sau condiţii de formă. Motivele de nulitate absolută, invocate de reclamanţi sunt referitor la eroarea obstacol, în ceea ce priveşte natura juridică a actului şi lipsa preţului, obiect al tranzacţiei.

Eroarea obstacol, care este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând însăşi formarea actului juridic civil, echivalând cu lipsa consimţământului, aspect de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului juridic în cauză, iar în ceea ce priveşte error in negotium (eroarea asupra naturii juridice a contractului), invocată de reclamanţi, poate interveni doar atunci când una din părţile contractante crede că încheie un act juridic, iar cealaltă parte are în vedere un alt act cu o natură juridică distinctă, astfel încât, practic, partea nu şi-a dat consimţământul pentru încheierea actului juridic în cauză. Or, în prezenta cauză însă, aşa cum rezultă din coroborarea întregului probatoriu administrat, atât reclamanţii, în calitatea lor de vânzători, cât şi pârâţii, care a avut calitatea de cumpărător au cunoscut în totalitate care este natura actului încheiat, cu următoarea argumentare:

În acţiunea şi respectiv apel declarat, reclamanţii au precizat că în realitate au dorit să încheie un contract de întreţinere cu păstrarea dreptului de uzufruct viager. Astfel, pentru ca un contract să fie apreciat ca având natura juridică a unui contract de întreţinere, în cuprinsul actului nu ar fi trebuit să fie menţionat nici un preţ al bunurilor şi nici nu s-ar fi făcut referire la vreun preţ achitat, ci ar fi trebuit să fie menţionate prestaţiile la care s-ar fi obligat pârâţii. Din verificarea documentaţiei anexă la contractul încheiat, se constată că acesta a fost însuşit şi semnat de ambii reclamanţi, în act a fost menţionat un preţ, conform art.1719 alin.1 lit.b Cod civil, şi s-a făcut referire expresă la primirea sumei de bani aferentă contravalorii bunurilor, prin declaraţie olografă a celor doi reclamanţi. S-a menţionat prin scriere directă de către aceştia că sunt de acord cu vânzarea către nepoata lor, că au primit suma de 10900 Euro înainte de încheierea actului şi 7100 Euro în cont bancar. Din modalitatea în care sunt semnate cele două declaraţii, se constată că reclamanţii au înţeles pe de o parte, că vând bunul imobil, iar pe de altă parte, că preţul este constituit din două sume de bani în Euro, una de 10900 primiţi anterior autentificării actului şi una de 7100 Euro în cont bancar. Cum aceste aspecte nu au fost constatate în mod direct de către notarul public prin propriile simţuri fac dovada până la proba contrarie – art. 270 alin.2 Cod procedură civilă. Această probă contrarie nu a fost făcută în nici un mod de către reclamanţi, toate afirmaţiile privind adevăratul scop al tranzacţiei, lipsa achitării vreunui preţ, fiind doar simple susţineri fără să fie dovedite prin mijloace de probă specifice. Declaraţiile martorilor nu confirmă aceste susţineri – ci doar faptul că în acest imobil locuieşte şi fiul reclamanţilor şi că la imobil nu au fost efectuate îmbunătăţiri, care oricum nu cad în sarcina pârâţilor faţă de obiectul contractului – De asemenea, răspunsul la interogatoriu al reclamantei Pd este edificator în sensul că aceasta a primit banii şi că nu a dorit să formuleze acţiune în instanţă.

Faptul că în calea de atac, reclamanta a înţeles să combată ceea ce a declarat la judecata în fond, în şedinţă publică, referitor la existenţa constrângerilor rudelor sale nu are nicio relevanţă juridică, fiind încadrată tot în categoria susţinerilor nedovedite, deoarece prin apelul declarat nu s-au indicat martori pentru dovedirea acestei situaţii de fapt şi nici teza probatorie expresă, fiind indicată doar generic proba cu declaraţia martorilor, contrar dispoziţiilor art.470 alin.4 Cod procedură civilă.

Se mai constată totodată că suma de 7100 Euro a fost primită de reclamanta PD, conform extrasului de cont, fila 56 dosar fond, din care rezultă că această sumă a intrat în patrimoniul reclamantei, iar faptul că suma a fost ulterior transferată în contul altei persoane, terţ faţă de contract, această tranzacţie, efectuată cu acordul reclamantei, la cererea acesteia, nu poate constitui o probă temeinică care să conducă la concluzia că suma a fost virată în contul reclamantei în alt scop decât cel de achitare a preţului contractului. O eventuală inducere în eroare a reclamantei ar putea fi invocată pentru această din urmă tranzacţie, care însă excede analizei în cauza pendinte.

Mai mult, se reţine că reclamanţii nu au dovedit nici faptul că încheierea actului trebuia să fie urmată de un alt act judiciar care să fi fost încheiat între fiul reclamanţilor şi fiica acestora, astfel încât fiul să primească proprietatea unui apartament aparţinând surorii sale. Această aserţiune nu are nici un suport probatori, nefiind coroborată cu nici un alt mijloc de probă.

Tribunalul mai reţine că lipsa evaluării bunurilor imobile care au făcut obiectul contractului nu determină anularea actului, întrucât preţul pentru aceste bunuri se stabileşte prin acordul părţilor contractante şi nu în urma unei evaluări efectuate de către un expert cu această specialitate. Prin urmare, evaluarea nu este o condiţie ad validitatem anterioară semnării contractului de vânzare-cumpărare, pentru ca lipsa acesteia să conducă la anularea actului încheiat.

De asemenea, se mai constată că vârsta reclamanţilor nu este un motiv justificat pentru aprecierea fără nicio altă probă a inducerii în eroare cu privire la natura actului, în condiţiile în care şi acţiunea de faţă este promovată tot de către aceiaşi reclamanţi la o vârstă chiar mai înaintată, decât cea de la momentul încheierii actului translativ de proprietate.

În consecinţă, cum un act autentic nu poate fi supus nulităţii doar prin simple invocări nedovedite la cererea uneia din părţile contractante, se constată că motivele de nulitate nu subzistă, nefiind incidente dispoziţiile art.1207 alin.2 pct.1 Cod procedură civilă.

Faţă de argumentele expuse, tribunalul constată că reclamanţii nu au dovedit existenţa nulităţii, constând în eroarea obstacol asupra naturii actului încheiat, prevăzută de art.1207 alin.2 pct.1 Cod civil, iar toate probele administrate la judecata în primă instanţă au condus la concluzia că aceştia nu au fost induşi în nici un fel în eroare de către pârâţi, prin diverse manopere dolosive. De asemenea, reclamanţii nu au dovedit nici faptul că ar fi fost forţaţi să încheie un astfel de act.

Cu referire la pârâţi, care au calitatea de cumpărători, obiectul obligaţiei acestuia este, conform art.1719 alin.1 lit.b Cod civil, plata preţului. Reclamanţii au invocat cu privire la acesta, faptul că, nu a fost plătit, că a fost trecut în contract fără intenţia de a fi fost plătit. Analizând pe rând fiecare dintre aceste susţineri, tribunalul constată următoarele:

Referitor la invocarea conform căreia preţul nu a fost plătit, se constată că acesta este un motiv care atrage rezoluţiunea contractului, în considerarea dispoziţiilor art.1724 Cod civil, conform căruia, când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obţină fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării, precum şi, în alte situaţii, daune-interese, dacă este cazul. Dat fiind că plata preţului contractului se încadrează în categoria executării prestaţiilor, care sunt în sarcina cumpărătorilor, tribunalul constată, având în vedere aceleaşi probe care au fost analizate şi la aprecierea naturii actului că reclamanţii au primit cele două sume de bani de respectiv 10900 Euro şi 7100 Euro, conform declaraţiei olografe a pârâţilor, care fost semnată personal de fiecare dintre reclamanţi în faţa notarului public şi faţă de extrasul de cont care a fost depus la judecata în fond şi din care rezultă că pe numele reclamantei PD a fost deschis un cont în care a fost virată suma de 7100 Euro. De asemenea, se constată că reclamanţii nu au înlăturat prezumţia judiciară conform căreia înscrisurile menţionate exprimă adevărul, motive faţă de care se constată că nici acest capăt de cerere nu este fondat, instanţa de fond făcând o corectă apreciere a probelor administrate şi cu privire la acest aspect.

Pentru toate aceste motive, tribunalul reţine că, instanţa de fond a făcut o legală şi corectă apreciere a probelor administrate în cauză, dispunând respingerea acţiunii de constatare nulitate absolută a înscrisului autentic intitulat Contract de vânzare cumpărare şi rezoluţiune contract şi pe cale de consecinţă, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamanţi, va fi respins, ca nefondat. 

Referitor la cererea intimaţilor pârâţi de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată în stadiul procesual al apelului, conform art.453 alin.1 Cod procedură civilă, se constată că aceasta nu este fondată, întrucât pârâţii nu au făcut dovada faptului că au efectuat vreo cheltuială în acest stadiu procesual, care să cadă în sarcina apelanţilor, aflaţi în culpă procesuală urmare a respingerii apelului.

Domenii speta

Spete similare