Prescripție extinctivă contract de asigurare accident de muncă

Prin sentința civilă nr. … s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă.

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului (doar în privinţa dreptului la acţiune care nu s-a prescris).

Având în vedere aspectele evidenţiate în cuprinsul încheierii din data de 12.06.2019, instanţa a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de avocatul pârâtei la termenul din data de 10.07.2019 şi fondul acţiunii, doar în privinţa dreptului la acţiune care nu s-a prescris.

Astfel, analizând cu prioritate excepţia amintită, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod de procedură civilă (fără ca aceasta să fie unită cu fondul, cum a sugerat avocatul pârâtei, în mod greşit, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile propuse de art. 248 alin. 4 cod de procedură civilă), instanţa a respins excepţia, ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

După cum rezultă din textul art. 3.1 din Condiţiile privind asigurarea de asistenţă medicală pentru lucrători români în Uniunea Europeană (filele 8-14 dosar nr. …), evenimentele asigurate sunt accidentele de muncă şi/sau accidentele/îmbolnăvirile care survin exclusiv în perioada de asigurare. De asemenea, conform art. 5.7 raportat la art. 2.1 din aceleaşi condiţii, obiectul asigurării constă în asigurarea cheltuielilor medicale de urgenţă şi altor cheltuieli de asistenţă ale asiguratului (astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 1.7 şi 1.8), în cazul apariţiei unui eveniment asigurat în aria de acoperire şi pe durata perioadei de asigurare.

Aşadar, contractul limitează din punct de vedere temporal, obligaţia asigurătorului privind despăgubirea, însă doar prin raportare la producerea evenimentului asigurat, în sensul în care dacă acesta s-a petrecut în perioada de asigurare (cum este cazul speţei), asigurătorul răspunde chiar dacă cheltuielile medicale se nasc ulterior (ipoteză, de altfel, foarte posibilă şi des întâlnită în practică).

Aşa fiind, în temeiul art. 36 teza I Cod de procedură civilă, faţă de reperele contractuale amintite, instanţa a conchis în sensul că există identitate între pârâtă şi subiectul pasiv la raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecăţii, iar instanţa a rămas învestită cu soluţionarea sa (respectiv pentru perioada pentru care dreptul la acţiune nu s-a prescris).

Relativ la fondul acţiunii (cu specificul identificat anterior, prin raportare la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune), instanţa a apreciat că demersul justiţiar însuşit de reclamant este neîntemeiat, după cum urmează:

Despăgubirile solicitate de reclamant au fost decelate în cuprinsul acţiunii, în daune morale şi daune materiale, acestea fiind enunţate, la rândul lor, ca salarii cuvenite în perioada în care s-a aflat în incapacitate de muncă, din cauza accidentului suferit, respectiv cheltuieli necesare recuperării fizice, inclusiv medicale.

De asemenea, individualizând cauza juridică a acţiunii, reclamantul s-a referit în mod concret la răspunderea contractuală bazată pe contractul materializat în poliţa de asigurare de asistenţă medicală pentru lucrători români în Uniunea Europeană seria BF nr. 000000377/12.01.2015 (fila 24 dosar nr. …)

Respectând principiul disponibilităţii, instanţa a reţinut că însăşi denumirea marginală a poliţei şi condiţiilor privind asigurarea de asistenţă medicală indică limitele contractuale referitoare la obligaţia de plată a indemnizaţiei.

De altfel, obiectul asigurării rezidă, conform art. 2.1 din condiţiile privind asigurarea, în „preluarea cheltuielilor medicale de urgenţă şi a altor cheltuieli de asistenţă ale asiguratului, ca urmare a producerii evenimentelor asigurate (…)”.

Or, potrivit art. 1.7 din aceleaşi condiţii, cheltuielile de asistenţă sunt acele cheltuieli, altele decât cele medicale de urgenţă, care au caracter colateral acestora şi care sunt specificate în condiţiile preluate de asigurător numai dacă se află în legătură directă cu un eveniment asigurat şi numai până la stabilizarea stării de sănătate. În plus, conform art. 1.8 cheltuielile medicale de urgenţă sunt toate cheltuielile în legătură cu serviciile medicale, ce se impun fără întârziere, în scopul ameliorării sau stabilizării stării de sănătate a asiguratului, ca urmare a producerii unui eveniment asigurat.

Aşadar, prin contract părţile au exclus, abinitio, compensaţiile financiare pentru prejudicii morale suferite de beneficiarii poliţei ori eventuale salarii neîncasate din cauza producerii evenimentului asigurat, deoarece aceste cheltuieli nu se circumscriu celor expres menţionate în condiţiile privind asigurarea, nefiind nici cheltuieli medicale de urgenţă, nici de asistenţă, nefiind preluate de asigurător prin convenţie. Aceste despăgubiri pot rezulta dintr-o altă poliţă de asigurare, respectiv seria G nr. 000013040/12.01.2015 (fila 11 – asigurare de răspundere civilă), însă nu a fost indicată de reclamant în susţinerea cauzei juridice.

Prin urmare, răspunderea pârâtei rămâne limitată la cheltuielile medicale de urgenţă şi a celor colaterale, derivate în mod direct din evenimentul asigurat (respectiv accidentul de muncă) şi recuperarea reclamantului (cheltuieli medicale, cu alimentaţia specifică, proteze etc.).

Totuşi, pentru perioada de referinţă rămasă de analizat în privinţa fondului, reclamantul nu a probat în condiţiile art. 249 Cod de procedură civilă, efectuarea acestor cheltuieli, circumscrise noţiunii de „daune materiale” în valoare de 100000 euro solicitate prin acţiune.

În plus, acţiunea se impune a fi respinsă şi dintr-o altă perspectivă decât aceea a omisiunii dovedirii sumei solicitate cu titlu de daune materiale, respectiv din punct de vedere contractual, cu referire expresă la textul art. 4.2 lit. e din condiţiile privind asigurarea.

Conform acestor prevederi, nu se despăgubesc cheltuielile privind asistenţa acordată ulterior repatrierii, respectiv revenirii asiguratului la adresa de reşedinţă, potrivit art. 5.3 lit. a din acelaşi contract.

Or, perioada de referinţă amintită de instanţă vizează un interval temporal (ulterior datei de 15.11.2016) în care asiguratul, respectiv reclamantul părăsise teritoriul statului italian, aflându-se în România, conform înscrisurilor medicale aflate la filele 7-10.

În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, suma de 7110 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutit reclamantul prin încheierea din data de 30.01.2019, va rămâne în sarcina Statului (urmând ca reclamantul să achite în continuare ratele eşalonate ale restului de taxă judiciară de timbru pentru care nu a fost scutit).

Domenii speta

Spete similare