Contractul de asigurare bunuri.Limita despăgubirilor în cazul avarierii autoturismului.

TRIBUNALUL VÂLCEA - SECŢIA A II A CIVILĂ-SENTINŢA  Nr. 2299/2012 din 13 Iunie 2012

Contractul de asigurare bunuri.Limita despăgubirilor în cazul avarierii autoturismului.

Valoarea autoturismului reiese din actele de proprietate depuse în susţinerea cererii de către reclamantă, bunul fiind achiziţionat la data de 09.05.2006.

În aceste condiţii, nu se pot acorda despăgubiri mai mari decât contravaloarea, la data producerii accidentului, a autoturismului avariat, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, definit ca rezultat negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Astfel, prin fapta ilicită a pârâtei patrimoniul reclamantei s-a diminuat în mod direct cu contravaloarea autoturismului acesteia, atâta timp cât repararea avariilor acestuia a necesitat cheltuieli ce au depăşit valoarea bunului distrus în cadrul accidentului de circulaţie.

Opţiunea reclamantei de a repara aceste avarii, în condiţiile în care acestea depăşesc valoarea bunului avariat prin fapta pârâtei, nu poate conduce la obligarea celui vinovat de săvârşirea faptului ilicit la suportarea contravalorii reparaţiilor în sumă de 143.519,52 lei, deoarece aceasta ar conduce la îmbogăţirea fără  just temei a reclamantei.

Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale trebuie să aibă ca scop numai înlăturarea integrală a efectelor faptului ilicit, prin repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară producerii accidentului, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor sume suplimentare faţă de paguba suferită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm.Vâlcea, la data de 13.01.2011, reclamanta S.C. V S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B  S.A.  Sucursala Rm.Vâlcea, S.C. B S.A. şi SED, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâte la plata în solidar a sumei de 143.519,52 lei, reprezentând daune materiale, sumă de bani care urmează a fi actualizată cu dobânda legală până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că daunele materiale solicitate reprezintă prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului de circulaţie produs în data de 14.05.2006, în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului proprietatea sa, marca BMW cu nr. de înmatriculare xxx. Ca urmare a incidentului s-a format dosarul penal cu nr. yyyy/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea, soluţia finală fiind în sensul că persoana vinovată de producerea accidentului de circulaţie a fost numita SED, care a condus la acel moment autoturismul Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare zzz, pentru care exista încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă auto valabilă din data de 01.07.2005 până la data de 30.06.2010, la S.C. B ASIGURĂRI  S.A, această societate având calitatea de parte responsabilă civilmente (asigurător). Avariile suferite de autoturismul BMW au fost remediate pe cheltuiala societăţii reclamante.

De asemenea, reclamanta a mai precizat că sunt întrunite în cauză toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998, 999 şi 1003 Cod civil.

În susţinerea cererii au fost depuse Rezoluţia de scoatere de sub urmărirea penală din 04.09.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea, sentinţa penală aa/11.02.2009 a Judecătoriei Rm.Vâlcea, Decizia penală nr.bb/R din 05.10.2009 a Tribunalului Vâlcea.

Pârâta S.C. B SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Se precizează că în cadrul poliţei de asigurare a autoturismului SKODA este înscris doar numărul de saşiu, nu şi numărul de înmatriculare, fapt completat de adresa din data de 25.05.2006 a Ministerului de Interne în care sunt descrise împrejurările producerii evenimentului rutier, act în care nu este menţionat decât numărul de înmatriculare.

În consecinţă, se arată că nu s-a dovedit identitatea între cel care a provocat avaria autoturismului reclamantei şi autoturismul asigurat, condiţii în care se invocă încălcarea de către reclamantă a obligaţiei de a pune la dispoziţia pârâtei toate documentele justificative.

Prin urmare, pârâta menţionează că nu se putea efectua plata despăgubirilor solicitate, lipsa documentelor doveditoare impunând respingerea cererii ca neîntemeiate.

În şedinţa publică de judecată din data de 23 februarie 2011, pârâta S.C. B S.A. a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Rm.Vâlcea.

În  data de 16 martie 2011, instanţa a calificat cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 84 Cod procedură civilă, ca fiind o cerere în materie comercială, astfel că Judecătoria Rm.Vâlcea şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În faţa tribunalului, reclamanta a înţeles să depună în susţinerea cererii, înscrisurile emise de SC BM SRL în legătură cu efectuarea reparaţiilor autoturismului avariat, actele de proprietate ale autoturismului, corespondenţa purtată între reclamantă şi societatea de asigurare,  actele încheiate de Poliţia Rm.Vâlcea şi cele de urmărire penală, precum şi ordinele de plată  referitoare la efectuarea plăţii contravalorii reparaţiilor, în completare fiind dispusă ataşarea dosarului penal.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin Încheierea din 21.09.2011 instanţa a respins motivat excepţia invocată de către pârâta B.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice ce a stabilit că în urma analizării documentelor depuse la dosar reiese legătura de cauzalitate directă între avariile prezentate de către reclamantă şi coliziunea ce a avut loc la data de 14.05.2006, fiind justificate piesele, materialele şi manopera, toate în valoare de 143.520,53 lei, sumă pretinsă de reclamantă.

Faţă de raportul de expertiză depus părţile nu au formulat obiecţiuni.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 14.05.2006 NB se deplasa la volanul autoturismului BMW (proprietatea reclamantei SC V SRL) pe strada Gral Magheru de pe raza municipiului Rm.Vâlcea pe direcţia Drăgăşani-Călimăneşti, iar pârâta S ED circula dinspre Calea lui Traian spre bariere CF la volanul autoturismului Skoda.

Cele două autoturisme au intrat în coliziune, incident stradal cercetat penal în cadrul dosarului /P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea.

Prin Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 04.09.2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.184 alin.1 şi 3 Cod penal a învinuitului NC B, reţinându-se în considerente că starea de pericol a fost creată de SE care deşi circula pe un sector de drum prevăzut cu indicatorul „Cedează trecerea” nu a acordat în momentul traversării intersecţiei prioritate de trecere autoturismului condus de NCB.

În aceste condiţii, NCB nu a mai avut timpul necesar pentru a efectua vreo manevră de ocolire sau frânare, astfel încât să se poată evita producerea accidentului rutier.

S-a reţinut că accidentul de circulaţie nu ar fi putut fi evitat nici în condiţiile în care NC s-ar fi deplasat cu o viteză de 50 km/h, astfel că nu s-a reţinut în sarcina acestuia vreo culpă în producerea accidentului rutier.

Împotriva rezoluţiei s-a formulat plângere la Judecătoria Rm.Vâlcea, plângere respinsă prin Sentinţa penală din 11.02.2009, sentinţă în care s-a reţinut că, în urma administrării unui probatoriu complet, respectiv declaraţii de martori, proces-verbal de cercetare la faţa locului cu schiţa aferentă şi raport de expertiză tehnică auto, prin Ordonanţa din 26.06.2007, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea a infirmat soluţia adoptată în dosar, fiind redeschisă urmărirea penală şi completarea acesteia de organele de cercetare penală prin efectuarea unei cercetări la faţa locului – experiment, care să stabilească mai multe date tehnice raportat la susţinerile părţilor, cum ar fi dimensiunea arbuştilor şi a gardului viu, a panoului din scuar, zona şi direcţia razei de vizibilitate pentru un autoturism care circulă dinspre magazinul Billa spre linia de cale ferată, punctul din care un autoturism devine vizibil de pe b-dul T.Vladimirescu când circulă spre str.G-ral Magheru şi vice-versa.

Experimentul dispus prin această ordonanţă s-a realizat la data de 24.03.2008, fiind consemnat într-un proces-verbal.

În urma noilor măsurători efectuate, s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică de către expertul UI şi expertul observator G C D.

Analizând concluziile acestora, organele de cercetare penală, prin referatul de scoatere de sub urmărire penală din data de 19.05.2008, au apreciat că învinuitul( NCB) nu avea posibilitatea să observe autoturismul condus de partea vătămată(SE) din cauza gardului viu ce exista pe scuarul ce desparte sensurile de mers de pe strada G-ral Magheru, decât în momentul în care acesta pătrundea în intersecţie, motiv pentru care nu a schiţat nicio manevră de ocolire sau frânare pentru a evita producerea accidentului, manevre pe care le-ar fi putut efectua dacă ar fi realizat de la distanţă de 69 metri intenţia părţii vătămate.

Cum învinuitul nu a avut posibilitatea reală să prevadă acţiunea părţii vătămate de a pătrunde pe banda sa de circulaţie, în sarcina acestuia nu s-a reţinut vinovăţia sub forma culpei.

Instanţa a constatat, de asemenea, că cei doi martori care au fost în autoturismul condus de intimat au relatat că la intersecţia anterioară situată în dreptul complexului Gama, intimatul oprise la semaforul electric, astfel că putea fi mai uşor vizibil de către partea vătămată, neputându-se susţine de către aceasta că autoturismul condus de intimat rula cu o viteză mai mare de 100 km/h, spaţiul fizic şi demarajul necesar acestei viteze neexistând, aspect rezultat şi din concluziile raportului de expertiză.

S-a reţinut că deşi martorii oculari IM şi PL au declarat că petenta a oprit în dreptul scuarului pentru a se asigura, acesta nu s-a asigurat corespunzător, ci, din culpa sa exclusivă, a rezultat coliziunea celor două autoturisme.

În consecinţă, instanţa a concluzionat că nu se poate pune semnul de echivalenţă între cauză şi condiţii, în speţă, singura cauză reală de producere a accidentului fiind atitudinea culpabilă a petentei de a nu respecta regulile de prioritate prin încălcarea dispoziţiilor art.167 lit.c) din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002.

În recursul declarat împotriva sentinţei sus-menţionate, prin Decizia penală  din data de 05.10.2009 Tribunalul Vâlcea a stabilit că, în mod legitim, instanţa de fond a apreciat că accidentul de circulaţie s-a produs din vina exclusivă a petentei, ţinând seama de circumstanţele concrete în care acesta a survenit.

Astfel, s-a reţinut că, potrivit art.56 alin.2 din OUG nr.195/2002, la intersecţiile cu circulaţie dirijată, prin indicatoare, semafoare sau de către agenţi de circulaţie, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificaţia sau indicaţiile acestora.

În acest sens, dispoziţiile art.167 din HG nr.85/2003, în vigoare la acea dată, stipulau, printre altele, că nu are prioritate de trecere vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat indicatorul cu semnificaţia”Cedează trecerea”(lit.c).

Intersecţia străzilor T.Vladimirescu(pe care se deplasa petenta) şi G-ral Magheru(pe care circula intimatul) făcea parte din categoria celor dirijate, inclusiv prin amplasarea indicatorului „Cedează trecerea”, întâlnit pe drumul pe care se realiza deplasarea conducătoarei auto.

Existând un astfel de indicator, de reglementare a priorităţii, petenta avea obligaţia să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care aveau acest drept.

Într-o atare situaţie, accidentul produs ca urmare a faptului că petenta, deplasându-se prin intersecţia respectivă, nu s-a asigurat temeinic(eficient) determinând coliziunea cu autoturismul la volanul căruia se afla numitul NCB, care circula pe drumul cu prioritate, dat fiind locul de impact, ester consecinţa culpei exclusive a petentei, care nu a respectat indicatorul cu semnificaţia amintită, nesocotind, astfel, regulile care disciplinează circulaţia pe drumurile publice.

Instanţa de recurs a constatat că, pentru a se putea reţine vinovăţia intimatului, nu este suficient să se constate că a încălcat prevederile legislaţiei rutiere, ci şi existenţa unui raport cauzal între nerespectarea acestora şi rezultatul produs.

În aceste condiţii, s-a invocat faptul că este dovedit că viteza de deplasare a autoturismului al cărui conducător era intimatul a fost de 86 km/h, superioară celei admise pe sectorul respectiv de drum, limitată la 50 km/h(art.155 alin.1 din acelaşi act normativ), aspect relevat de expertiza tehnică dispusă de organele de urmărire penală.

Însă, intimatul avea regim prioritar la trecerea prin intersecţia în care a avut loc evenimentul rutier, între nerespectarea normelor evocate şi producerea acestuia neexistând nicio legătură de cauzalitate.

Drept urmare, instanţa de recurs a concluzionat că acţiunea imprudentă a petentei reprezintă cauza(unică) a producerii accidentului, pe când comportamentul intimatului nu are o asemenea valoare, de împrejurare determinantă a acestuia, ci doar de simplă condiţie, care nu se înscrie în lanţul cauzal.

Aşa fiind, recursul a fost respins.

Autoturismul condus de NBC se află în proprietatea reclamantei, fiind achiziţionat în data de 09.05.2006 din Germania cu preţul de 32.760 EURO, aşa cum rezultă din documentele depuse la dosar.

După producerea accidentului acest autoturism a fost reparat, de către SC BM SRL, fiind depuse devize de lucrări şi facturi fiscale analizate de către expertul SN cu prilejul efectuării lucrării dispuse de instanţă.

Acesta a confirmat legătura de cauzalitate între accidentul produs şi avariile supuse reparării, precum şi cuantumul acestora în valoare de 143.520,53 lei.

Suma sus-menţionată a fost achitată de către reclamantă, în perioada septembrie-noiembrie 2006, potrivit ordinelor de plată depuse la dosar.

Faţă de situaţia expusă mai sus, instanţa constată că acţiunea reclamantei este parţial întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În cauză temeiul juridic al acţiunii îl constituie dispoziţiile art.998 şi urm Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală.

În speţă, ne aflăm sub incidenţa prevederilor art.22 alin.1) Cod procedură penală, prevederi potrivit cărora „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

În aceste condiţii, instanţa constată că prin Sentinţa penală nr.88/11.02.2009 rămasă definitivă prin Decizia penală nr.384/R din data de 05.10.2009, s-a stabilit cu putere de lucru judecat  vinovăţia exclusivă a pârâtei S E D în producerea accidentului de circulaţie din data de 14.05.2006 ce a condus la avarierea autoturismului reclamantei.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale referitoare la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între acestea şi la existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

În legătură cu valoarea prejudiciului, instanţa constată că valoarea reparaţiilor efectuate de către reclamantă în cuantum de 143.519,52 lei este mai mare decât valoarea autoturismului reclamantei la data producerii accidentului-14.05.2006-32.760 EURO(114.135,84 lei contravaloare la cursul oficial al BNR).

Valoarea autoturismului reiese din actele de proprietate depuse în susţinerea cererii de către reclamantă, bunul fiind achiziţionat la data de 09.05.2006.

În aceste condiţii, nu se pot acorda despăgubiri mai mari decât contravaloarea, la data producerii accidentului, a autoturismului avariat, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, definit ca rezultat negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Astfel, prin fapta ilicită a pârâtei patrimoniul reclamantei s-a diminuat în mod direct cu contravaloarea autoturismului acesteia, atâta timp cât repararea avariilor acestuia a necesitat cheltuieli ce au depăşit valoarea bunului distrus în cadrul accidentului de circulaţie.

Opţiunea reclamantei de a repara aceste avarii, în condiţiile în care acestea depăşesc valoarea bunului avariat prin fapta pârâtei, nu poate conduce la obligarea celui vinovat de săvârşirea faptului ilicit la suportarea contravalorii reparaţiilor în sumă de 143.519,52 lei, deoarece aceasta ar conduce la îmbogăţirea fără  just temei a reclamantei.

Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale trebuie să aibă ca scop numai înlăturarea integrală a efectelor faptului ilicit, prin repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară producerii accidentului, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor sume suplimentare faţă de paguba suferită.

Dispoziţiile sus-citate trebuie raportate în speţa de faţă la cele speciale cuprinse în prevederile art.49-50 şi art.55 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

Astfel, pârâta SED a condus autoturismul Skoda aparţinând SC E SRL, autoturism ce a constituit obiect al Poliţei de asigurare obligatorie depusă la dosar.

Apărările pârâtei referitoare la nedovedirea existenţei identităţii între autoturismul asigurat şi cel implicat în coliziune nu pot fi primite, atâta timp cât în poliţa de asigurare este menţionat numărul şasiu  sss, număr ce se regăseşte în Certificatul de înmatriculare aflat la  dosar.

Prin urmare, devin incidente prevederile art.49 lit.a) din Legea nr.135/1996, conform cărora „Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

 a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare.”

Cuantumul acestor despăgubiri este stabilit de dispoziţiile art.50 alin.1) din lege, care arată că „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”

Legiuitorul a stabilit de asemenea, prin dispoziţiile art.50 alin.1) că „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.”

În consecinţă, întrucât raporturile contractuale s-au stabilit între proprietarul autoturismului Skoda  şi SC B-SUCURSALA RM.VALCEA,  această pârâtă a fost obligată la plata sumei de 114.135,84 lei.

La această sumă s-a adăugat dobânda legală în cuantumul prevăzut de art.3 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti începând cu luna noiembrie 2006 până la data abrogării actului normativ şi în continuare până la achitarea integrală a sumei, conform dispoziţiilor art.1 alin.39 raportate la art.3 alin.1,2 şi 4 din OG nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Domenii speta

Spete similare