Contract de asigurare neîncheiat. Lipsa consimţământului.

Sentinţă civilă 1007 din 01.07.2021


Rezumat în abstract al problemei soluţionate: Dimpotrivă, în Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup – depusă în apel în original, defuncta T F a menționat expres: Nu doresc asig. de viață și cardul de credit. și a subscris mențiunii olografe executate în act. Or, menţiunea olografă nu a fost contestată de apelanţi în faţa instanţei de fond, conform dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 07.12.2020.

Concluzia logică este că defuncta nu a fost parte în contractul invocat de apelanţi, aceasta manifestându-și expres refuzul de a încheia un astfel de contract prin Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, iar acest refuz a condus la faptul că în formularul Certificat de Asigurare aceasta nu apare ca și parte contractantă. Certificatul de Asigurare a fost oferit defunctei exclusiv cu titlu de informare prealabilă, nu este completat cu datele esențiale în legătură cu posibilul asigurat  (lipsesc numele și prenumele persoanei asigurate, CNP) și, prin urmare, nu poate fi considerat perfectat, câtă vreme defuncta nu a aderat la asigurare prin semnarea Cererii Individuale de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup.

Aşadar, nu este vorba de a acorda prevalenţă fazei precontractuale, în detrimentul celei contractuale, după cum susţin apelanţii, ci, tocmai refuzul precontractual de aderare la contractul de asigurare, a împiedicat derularea în continuare a fazei contractuale propriu zise.

Intimata nu a emis certificate de asigurare şi nu a încasat primele de asigurare aferente produselor de asigurare oferite prin intermediul BNP P P F S.A. P Sucursala B, întrucât prin cererile de aderare la contractele de asigurare, prin care persoanele interesate – defuncta şi apelantul F T, ar fi trebuit să subscrie la contractul de asigurare, şi-au exprimat neechivoc voinţa de a nu adera la asigurare.

În egală măsură, reţine tribunalul că, potrivit clauzei din certificatul de asigurare invocat, Sub rezerva achitării primei rate de asigurare și a celorlalte condiții prevăzute în Contractul de Asigurare, acoperirea pentru fiecare persoană asigurată se menține pe o durată egală cu durata Contractului de Credit și acoperă inclusiv durate Perioadei de grație/reflecție, respectiv perioada de amânare la plată (...), precum şi că în graficul de rambursare, atașat contractului de credit, nu este menționată vreo obligație a împrumutatului în a achita primele de asigurare.

Rezultă, şi din această perspectivă, că defuncta nu a încheiat contractul de asigurare invocat, nefiind solicitată, nici achitată, vreo sumă cu titlu de (primă) rată de asigurare, sens în care nu poate fi antrenată răspunderea asigurătorului pe pretinsul temei contractual invocat de apelanţi.

Cuprins:

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C

SECŢIA A II – A CIVILĂ

Dosar nr. 3083/212/2020

DECIZIA CIVILĂ NR. 1007

Şedinţa publică de la 01.07.2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE: A E M

Judecător: CC

Grefier: M C

S-a luat în examinare apelul formulat de apelanţii T F (CNP 1....), cu domiciliul în municipiul C...., şi F O (CNP 2...), cu domiciliul în municipiul C, , ambii cu domiciliul procesual ales la sediul profesional secundar al Cabinetului Individual de Avocat M C, din municipiul C, , în contradictoriu cu intimata C – A V S.A. P – Sucursala B, societate înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/17...../2008, Cod unic de înregistrare 2461....., cu sediul social în B, şi sediul ales la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi D & ASOCIAŢII, cu sediul în B,  împotriva sentinţei civile nr. 22/04.01.2021 pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 3083/212/2020, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 17.06.2021 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise şi având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 01.07.2021, dată când a pronunţat următoarea decizie.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C, la data de 11.02.2020, sub nr. 6083/212/2020, reclamanţii T F și F O au chemat în judecată pârâta C – A V S.A. P – Sucursala B, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa în cauză, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanți după cum urmează: 77.000 lei reprezentând indemnizația de asigurare, datorată urmare intervenirii riscului asigurat; daune interese moratorii în cuantum egal cu dobânda legală aferentă despăgubirii, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății integrale a despăgubirii; cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, au arătat că, la data de 15.04.2019, s-a perfectat contractul de credit nr. 10503348 între BNP P P F S.A., în calitate de împrumutător, și F T, în calitate de împrumutat. Contractul de împrumut a avut ca obiect acordarea finanțării (suma de 78.180 lei) exclusiv în vederea achiziționării autovehiculului marca SEAT tip ARONA, ceea ce persoana împrumutată a și cumpărat, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 0946354/24.04.2019.

Au fost perfectate și două contracte accesorii, respectiv un contract de ipotecă mobiliară prin care s-a garantat restituirea sumei împrumutate cu autovehiculul cumpărat, precum și un contract de asigurare de viață, pentru ipoteza ivirii unuia dintre riscurile asigurate, respectiv deces sau imposibilitate de plată temporară. Formal, certificatul de asigurare/contractul de asigurare este inclus în Secţiunea Reguli de Creditare BNP P, care completează contractul de credit propriu zis.

Potrivit contractului de asigurare de viață, denumit de societatea pârâtă Certificat de Asigurare, societatea pârâtă se obliga, în caz de invaliditate totală sau de deces al persoanei asigurate (F T), să plătească contractantului asigurării (BNP P P F S.A.), obligația financiară a persoanei asigurate față de împrumutător certă și  scadentă la data survenirii riscului asigurat (fila 11/12 din Secțiunea Reguli de Creditare BNP P).

La data de 30.05.2019, persoana asigurată, F T, a decedat, potrivit certificatului de deces seria D II nr.102757 eliberat la data de 31.05.2019 de către autoritățile competente ale Sectorului 4 B.

Prin decesul dnei. F T, în termeni contractuali, la data de 30.05.2019, a survenit riscul asigurat prevăzut contractual – drept pentru care, moștenitorii legali ai defunctei, reclamanții din prezenta cauză, au procedat la notificarea asigurătorului despre ivirea riscului asigurat sub forma decesului persoanei asigurate și i-au solicitat să execute obligația de a plăti întregul debit rămas de achitat către contractantul asigurării (împrumutătorul BNP P P F SA.), în cuantum de 77.000 lei la data decesului, potrivit adeverinței seria RFCLA nr.10/03.07.2019, eliberate de BNP P P F S.A. P prin Sucursala B.

Deși avizarea de daună a fost primită la data de 02.08.2019, fiind ștampilată de primire, nici până la data redactării prezentei cereri, reclamanții nu au primit un răspuns sau o poziție scrisă în referire la cele aduse la cunoştință asigurătorului, deși, potrivit dispozițiilor art. A.4.2. din Anexa la Formular Informații precontractuale credit, societatea de asigurare avea obligația ca, în termen de 10 zile lucrătoare calculate de la data recepționării, să analizeze sesizarea/avizarea de daună și să transmită un răspuns scris, punctual și argumentat, către persoana care a formulat sesizarea, respectiv către reclamanți.

Potrivit dispozițiilor contractului de asigurare, denumit Certificat de Asigurare, societatea pârâtă are calitatea de asigurător, iar defuncta F T, persoana împrumutată, avea calitatea de persoană asigurată. Riscurile asigurate au fost multiple: deces din boală sau accident, invaliditate totală și permanentă, incapacitate temporară de muncă și pierderea involuntară a locului de muncă. Din această paletă de riscuri, cel avizat de reclamanți ca fiind realizat, a fost decesul.

Odată realizată condiția ivirii riscului asigurat, în temeiul obligației de executare a obligațiilor contractuale asumate, potrivit dispoziţiilor art. 1270 alin. 1 C.civ. și art. 1350 alin. 1 C.civ., în sarcina societății pârâte s-a născut obligația de plată a indemnizației de despăgubire, în cuantum egal cu diferența de debit datorat creditorului BNP P P F S.A. P, care este în cuantum de 77.000 lei.

Ulterior avizării de daună, societatea de asigurare avea obligația de a plăti contractantului asigurării sau reclamanților obligația financiară a persoanei asigurate, în cuantumul existent la data producerii evenimentului asigurat, respectiv la data de 30.05.2019. Această obligație a devenit exigibilă, în opinia reclamanților, la împlinirea termenului de analiză a sesizării, de 10 zile lucrătoare calculat de la data recepționarii avizării de daună, fiind, așadar, împlinit la momentul înregistrării prezentei acțiuni pe rolul Judecătoriei C.

În consecință, în temeiul dispozițiilor contractuale, coroborate cu dispoziţiile art. 1270 alin. 1 C.civ. și ale art. 1350 alin. 1 C.civ., reținându-se împlinirea evenimentului asigurat, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la respectarea obligației contractuale asumate prin perfectarea contractului, respectiv la plata debitului datorat contractantului asigurării la momentul survenirii decesului persoanei asigurate, în sumă de 77.000 lei. Obligația de plată a indemnizației de asigurare către contractantul asigurării (creditorul bancar) este menționată expres și în Anexa mai sus indicată, prin dispoziţiile art. C.6.4. unde se arată că asigurătorul este obligat să plătească indemnizația de asigurare contractantului asigurării care este îndreptățit să primească indemnizația de asigurare în calitate de beneficiar al asigurării desemnat de persoana asigurată.

Dar, pentru că prin certificatul de asigurare persoana asigurată a indicat drept beneficiari ai asigurării, atât creditorul bancar BNP P P F S.A. P, cât și  moștenitorii persoanei asigurate, respectiv reclamanții din prezenta cauză, aceștia sunt deopotrivă îndreptățiți a primi indemnizația de asigurare tot așa cum este creditorul bancar, iar în măsura în care societatea pârâtă nu va dovedi efectuarea plății debitului datorat direct către contractantul asigurării (creditorul bancar), atunci reclamanții solicită obligarea acesteia la plata acestui debit direct către ei.

În măsura în care prezenta cerere va fi admisă și societatea pârâtă va fi obligată la plata indemnizației de asigurare direct către reclamanți, în calitate de beneficiari alternativi ai indemnizației de asigurare, reclamanții solicită obligarea pârâtei și la plata daunelor interese moratorii aferente debitului principal cu începere de la data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată și până la plata integrală a acestuia.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 1270, art. 1350, art. 1535, art. 1523 din Codul Civil; art. 223 și art. 453 din Codul de Procedură Civilă.

În susţinere, au fost depuse înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.645 lei, stabilită conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi achitată conform chitanţei seria/nr./data 60428/2020 0057636/11.02.2020 (fila nr. 15).

Legal citată, pârâta C – A V S.A. P – Sucursala B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, la data de 15.04.2019, defuncta T F a încheiat cu creditorul BNP P P F S.A. P Sucursala B, contractul de credit nr.10503348. La momentul contractării creditului, în conformitate cu procedura de distribuție a asigurărilor, creditorul a oferit defunctei opțiunea de protecție împotriva pierderilor financiare, prin încheierea unei asigurări. În acest sens, creditorul a pus la dispoziția împrumutatului documentele numite "Formularul de informații precontractuale privind asigurarea facultativă – extras din Condiții de Asigurare de Grup", "Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup", precum și "Certificatul de Asigurare". Aceste documente, se prezintă cu prioritate clienților interesați de asigurare, astfel încât să ia decizia de a adera la produsul de asigurare în cunoștință de cauză.

Astfel, analizând documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că certificatul de asigurare oferit cu titlu de informare prealabilă nu este completat cu datele esențiale în legătură cu posibilul asigurat, în speță documentul nu conține CNP-ul pentru a fi identificată persoana asigurată, data de când începe a produce efecte juridice și numărul unic de înregistrare în sistemele asigurătorului și, prin urmare, nu poate fi considerat perfectat. Lipsa elementelor stabilite legal este sancționată cu nulitatea absolută a certificatului de asigurare, implicit considerarea faptului că defuncta nu a avut niciodată calitatea de asigurat a pârâtei, fapt confirmat reclamanților prin adresa nr. 218/19.07.2019.

În susținerea pârâtei, în sensul că acest contract de asigurare nu a fost perfectat niciodată, se impune a analiza documentul "Cerere de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup" prin care defuncta și-a exprimat nemijlocit și neechivoc voința de a nu adera la asigurare.

Astfel cum imperativ prevede art. 1204 Cod Civil, consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, în lipsa consimțământului  valabil exprimat de către defunctă, asigurătorul, în mod obiectiv, nu a putut înregistra contractul de asigurare, acesta fiind nul absolut.

În legătură cu acest fapt, se impune a analiza și Certificatul de Asigurare atașat cererii de chemare în judecată, din care reiese faptul că acesta nu a fost înregistrat niciodată de pârâtă, precum și Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, unde defuncta și-a exprimat voința de a nu adera la contractul de asigurare. În consecință, defuncta T F nu este asigurată, iar pârâtei nu îi sunt imputabile obligațiile de plată invocate de reclamanții moștenitori și, implicit, nici celelalte obligații pe care reclamanții le reclamă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Defuncta nu a achitat primele de asigurare aferente contractului invocat.

Decizia de a nu adera la produsul de asigurare a defunctei T F exprimată în Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, din data de 22.04.2019, iar din graficul de rambursare al creditului reiese neîndoielnic faptul că primele de asigurare nu au fost stabilite și nici solicitate, iar din desfășurătorul plăților efectuate în contul  contractului de credit se poate observa că plata s-a făcut în raport cu obligaţiile asumate în contractul de credit și nici într-un caz cu prevederile contractului de asigurare. În concluzie, simpla transmitere a certificatului de asigurare incomplet din punct de vedere al elementelor de identificare esențiale părților și neînregistrat de asigurator, nu demonstrează, în fapt, voința reală a defunctei și, implicit, nici perfectarea contractului de asigurare, și nu poate produce efectele invocate de reclamanți, precum plata indemnizației de asigurare.

În conformitate cu mențiunea defunctei T F din Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, legată de faptul că nu dorește contractul de asigurare și cu conduita subsecventă acestei mențiuni, de a nu plăti primele de asigurare, contractul de asigurare anexat cererii de chemare în judecată este nul absolut.

Prin urmare, în baza prevederilor art. 1246 Cod Civil coroborat cu art. 1204 Cod Civil, și în baza art. 2201 Cod Civil coroborat cu art. 1242 Cod Civil, pârâta a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de asigurare invocat de reclamanții moștenitori și, în lipsa unei dovezi contrare din partea acestora, să dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împrumutatul T F nu a aderat niciodată la contractul de asigurare și, implicit, nu a achitat prima de asigurare, drept urmare asiguratorul se află în imposibilitatea obiectivă de a da curs cererii de despăgubire.

Pârâta a răspuns reclamanților prin adresa nr. 218, transmisă în data de 19.07.2019, familiei T. Prin adresa transmisă, pârâta a comunicat reclamanților că produsul de credit oferit de BNP P P F S.A. P Sucursala B (fosta CETELEM IFN S.A.) defunctei T F, nu figurează cu asigurare facultativă atașată. În conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul asigurărilor, art. 2201 Cod Civil prevede ca certificatul de asigurare trebuie semnat de asigurător și trebuie să indice numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părților contractante, iar art. 2199 Cod Civil prevede faptul că, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o prima asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă că, în cazul producerii riscului asigurat, să  plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

Din documentele anexate la dosar, în baza cărora se poate verifica neîndeplinirea condițiilor minime de respectat pentru considerarea ca valid a certificatului de asigurare, voința reală a defunctei exprimată în Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, precum și lipsa efectuării de plăți cu titlu de prime de asigurare față de pârâtă, se poate cu ușurință constata faptul că certificatul de asigurare a fost emis numai pentru a informa defuncta cu privire la existența acestui produs în portofoliu.

Produsul de asigurare oferit de pârâtă este conceput special pentru a fi atașat produselor de credit oferite de BNP P P F S.A. P Sucursala B, în vederea protecției pierderilor financiare, ale clienților eligibili, apărute în cazul producerii unui risc asigurat. Faptul că la momentul analizei condițiilor pentru accesarea contractului de credit, i s-a propus produsul de asigurare și i s-a oferit documentația de asigurare cu titlu precontractual, s-a datorat modului de distribuție comună a acestor produse, însă validarea asigurării se realizează exclusiv în baza completării corecte și complete a documentelor de asigurare, semnării cererii de aderare la asigurare și implicit achitării primelor de asigurare, fapt ce nu s-a întâmplat în acest caz.

Mai mult, din analiza documentelor depuse la dosar de către reclamanți, în speță Certificatul medical constatator al decesului coroborat cu prevederile din documentul numit Formularul de informații precontractuale privind asigurarea facultativă – extras din Condițiile de Asigurare de Grup, art. B. 2.2. Condiții de eligibilitate – Pachetul de asigurare B (cod DIMK, DK1) se poate lesne deduce că, la momentul încheierii contractului de credit, defuncta nu era nici eligibilă de aderare la asigurare, din cauza problemelor de sănătate de care suferea, astfel cum reiese din punctele I. c – d) și II. din certificatul medical constatator al decesului.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 205 şi urm. C.proc.civ.

În susţinere, au fost depuse înscrisurile anexate întâmpinării.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri, precum şi porba cu interogatoriul reclamantului.

Prin sent. civ. nr. 22/04.01.2021 pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 3083/212/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii – acţiune în răspundere contractuală, cerere formulată de reclamanţii: T F şi F O, în contradictoriu cu pârâta C – A V S.A. P – Sucursala B. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere formulat de reclamanți, având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, la data de 15.04.2019, între T F, în calitate de Împrumutat, și BNP P P F S.A. P Sucursala B, în calitate de Împrumutător, s-a încheiat Contractul de Credit nr. 10503348, pentru un suma finanțată de 78.180,00 lei, pe o durată de 60 luni, în vederea achiziționării unui autoturism (filele nr. 21 – 24).

La data de 30.05.2019, persoana asigurată, F T, a decedat, potrivit certificatului de deces seria D II nr.102757 eliberat la data de 31.05.2019 de către autoritățile competente ale Sectorului 4 B (fila nr. 51).

Reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctei, astfel cum atestă certificatul de moștenitor nr. S68/2019, eliberat de B.I.N. T G, în dosarul succesoral nr. 65/2019 (fila nr. 52).

Potrivit art. 8.1 din secțiunea Reguli de Creditare BNP P PF, creditul este garantat prin (fila nr. 32): a) ipotecă mobiliară asupra autovehiculului achiziționat prin credit; b) ipotecă mobiliară asupra bunurilor și veniturilor împrumutatului / codebitorului, prezente și viitoare, incluzând salariul, dar fără a se limita la acesta; c) ipotecă mobiliară asupra soldurilor conturilor împrumutatului / codebitorului, prezente și viitoare, deschise la orice instituție de credit; d) asigurare facultativă de viață de grup cesionată în favoarea BNP P PF, în cazul în care împrumutatul optează pentru încheierea unei asemenea asigurări; (...).

Reclamanții au recunoscut că a fost perfectat un contract accesoriu de ipotecă mobiliară, prin care s-a garantat restituirea sumei împrumutate cu autovehiculul cumpărat, dar pretind, în egală măsură, că împrumutatul ar fi încheiat și un al doilea contract accesoriu de asigurare de viață, pentru ipoteza ivirii unuia dintre riscurile asigurate, respectiv deces sau imposibilitate de plată temporară.

Instanța a reținut că, la momentul contractării creditului, creditorul a pus la dispoziția împrumutatului, în vederea exercitării opțiunii pentru încheierea unei asigurări facultative de viață, următoarele documente: Anexa la formularul Informații Precontractuale Credit denumită "Formularul de informații precontractuale privind asigurarea facultativă – extras din Condiții de Asigurare de Grup" (filele nr. 37 – 41); "Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup" (filele nr. 98 – 99); "Certificatul de Asigurare" (fila nr. 36).

Reclamanții au pretins că Certificatul de Asigurare depus la dosar este dovada că pretențiile lor izvorăsc din convenția de asigurare încheiată între defunctă și pârâtă. Instanța nu a subscris acestei susțineri, apreciind că apărarea pârâtei privind nulitatea absolută a Certificatului de Asigurare, având drept cauză lipsa consimțământului defunctei la încheierea convenției de asigurare, este o apărare întemeiată.

În aplicarea art. 1247 alin. 1 Cod Civil, Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.

Cu privire la cauzele de nulitate absolută, art. 1250 Cod Civil dispune: Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.

Potrivit art. 1179 alin. 1 Cod Civil, Condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul părţilor; 3. un obiect determinat şi licit; 4. o cauză licită şi morală.

Rezultă din art. 1179 alin. 1 Cod Civil că existenţa şi exprimarea consimţământului valabil al părţii care se obligă constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii, ceea ce demonstrează că, în situaţia în care consimţământul lipseşte, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, structural, respectiv voinţa de a contracta.

Instanța a constatat că în Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, împrumutatul T F a menționat expres: Nu doresc asig. de viață și cardul de credit. și a subscris mențiunii olografe executate în act (filele nr. 98 – 99).

Cu privire la acest înscris în care defuncta s-a exprimat fără echivoc că nu dorește să încheie contractul de asigurare facultativă de viață, instanța a reţinut că reclamanții au omis a depune acest înscris la dosarul cauzei, înscrisul fiind depus de pârâtă, odată cu întâmpinarea. Instanța a insistat în a analiza autenticitatea scrierii și subscrierii atribuite defunctei, de către pârâtă, iar reclamanții au arătat clar, la termenul de judecată din data de 07.12.2020, prin reprezentant convențional, că nu contestă nici scrierea și nici semnătura atribuite defunctei (aspect consemnat în încheierea de ședință). La același termen de judecată, reclamantul T Florina a arătat, la interpelarea instanței, că mențiunea olografă în discuție aparține defunctei soții (aspect consemnat în încheierea de ședință).

Chiar în contextul acestei evidențe a lipsei consimțământului defunctei la a se obliga printr-un contract de asigurare de viață, reclamanții au susținut, totuși, că defuncta a încheiat valabil contractul câtă vreme la dosar ei au depus Certificatul de Asigurare, pagina 11/12 semnat de defunctă, ștampilat de pârâtă și semnat olograf în numele acesteia (fila nr. 35).

Real este că Certificatul de Asigurare invocat de reclamanți poartă, cum s-a arătat, semnătura împrumutatului, precum și amprenta pârâtei și o semnătura olografă în numele acesteia. Dar, la fel de real este că în acest înscris nu este menționată persoana asigurată, rubricile destinate acestei părți contractante fiind necompletate. Or, potrivit  art. 2201 alin. 1 Cod Civil, (1) Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b) obiectul asigurării; c) riscurile ce se asigură; d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e) primele de asigurare; f) sumele asigurate.

Nu mai puțin adevărat, instanța a constatat că la dosar există și un al doilea exemplar al Certificatului de Asigurare, și acesta semnat de defunctă, ștampilat și semnat pentru pârâtă (filele nr. 35 – 36 dosar). A mai observat instanța că ambele exemplare sunt semnate chiar și de reclamant, deși nici acesta nu figurează ca parte în contract.

Concluzia care derivă cu evidență este că defuncta nu este parte în contractul invocat de reclamanți, aceasta manifestându-și expres refuzul de a încheia un astfel de contract prin Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, iar acest refuz a condus la faptul că în formularul Certificat de Asigurare aceasta nu apare ca și parte contractantă. Astfel cum a arătat și pârâta, Certificatul de Asigurare a fost oferit defunctei cu titlu de informare prealabilă, nu este completat cu datele esențiale în legătură cu posibilul asigurat  (lipsesc numele și prenumele persoanei asigurate, CNP) și, prin urmare, nu poate fi considerat perfectat. Că lucrurile stau astfel, rezultă chiar dintr-o clauză înscrisă în Certificatul de Asigurare, clauză ignorată de reclamanți: Prezentul Certificat de Asigurare, emis și valid ca urmare a aderării la asigurare prin semnarea Cererii Individuale de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, se completează cu Condițiile Generale de Asigurare de Grup ... .

Așadar, deși semnat de defunctă, în condițiile în care aceasta nu figurează ca parte, Certificatul de Asigurare invocat de reclamanți nu este valabil încheiat pentru că defuncta nu a aderat la asigurare prin semnarea Cererii Individuale de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup. 

Față de aceste argumente, instanța a constatat, în acord cu pârâta, că Certificatul de Asigurare, invocat de reclamanți ca temei a pretențiilor lor, este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului defunctei F T la încheierea acestuia. Subsecvent, instanța a reținut că defuncta nu a avut calitatea de asigurat al pârâtei, iar acest fapt le-a fost comunicat reclamanților, de către pârâtă, prin adresa nr. 218/19.07.2019 (fila nr. 100).

În plus, potrivit art. 8.1 lit. (d) din secțiunea Reguli de Creditare BNP P PF, creditul este garantat prin asigurare facultativă de viață de grup (cesionată în favoarea BNP P PF) doar în cazul în care împrumutatul optează pentru încheierea unei asemenea asigurări. Or, în speță, defuncta a exprimat o opțiune din contră, anume că nu dorește să încheie acest contract.

Apoi, reclamanții au recunoscut că, în temeiul contractului pe care și-au întemeiat pretențiile, nu s-au plătit prime de asigurare, dar au argumentat că această stare de fapt nu înfrânge obligația de plată a pârâtei. Ceea ce nu au sesizat reclamanții, este că, în chiar Certificatul de Asigurare invocat, este stipulată o clauză care condiționează plata despăgubirii de achitarea primei rate. Clauza are următorul conținut: Sub rezerva achitării primei rate de asigurare și a celorlalte condiții prevăzute în Contractul de Asigurare, acoperirea pentru fiecare persoană asigurată se menține pe o durată egală cu durata Contractului de Credit și acoperă inclusiv durate Perioadei de grație/reflecție, respectiv perioada de amânare la plată .... Prin urmare, răspunderea asigurătorului începe numai după plata primei rate de asigurare și, cum o astfel de plată nu a fost executată, instanța a găsit un alt motiv de netemeinicie a pretențiilor reclamate. Pe de altă parte, la art. 4.5 din contractul de credit (pagina 2/2) se menționează expres la rubrica Pachet de Asigurare Facultativă Împrumutat, că nu este cazul (fila nr. 136 verso). Pe de altă parte, instanța observă că defuncta a refuzat autorizarea asigurătorului, atât în privința accesului la datele medicale proprii necesare contractului de asigurare, cât și în privința procesării acestor date, bifând căsuțele cu opțiunea NU, datând și semnând opțiunea (filele nr. 140 – 141). Or, refuzul defunctei de a oferi consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal privind starea de sănătate, l-a pus asigurător în imposibilitatea de a oferi serviciile de asigurare. În sfârșit, dar nu lipsit de importanță, instanța a reținut că în graficul de rambursare, atașat contractului de credit, nu este menționată vreo obligație a împrumutatului în a achita primele de asigurare, tocmai pentru că defuncta nu a încheiat un astfel de contract.

Împotriva sent. civ. nr. 22/04.01.2021 pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 3083/212/2020, în termen legal, la data de 08.02.2021, au declarat apel apelanţii reclamanţi F T şi O F, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au reiterat apărările formulate în cererea introductivă de instanță, subliniind faptul că instanţa de fond a raportat lipsa consimţământului defunctei la perfectarea contractului de asigurare la o serie de documente precontractuale care ţin de faza anterioară perfectării contractului, ignorând nepermis manifestarea de voinţă a defunctei în sensul perfectării contractului de asigurare prin semnarea olografă de către defunctă a certificatului de asigurare, aspect care anulează orice manifestare de voinţă contrară, anterioară. Cu privire la neplata primei rate din prima de asigurare datorată în temeiul contractului societăţii de asigurare, au arătat că nu le poate fi imputată această omisiune, câtă vreme societatea de asigurare nu a indicat cuantumul primei ce se impune a fi plătită odată cu semnarea certificatului de asigurare. Cu privire la analiza de oportunitate a stării de sănătate a persoanei asigurate şi la faptul că societatea de asigurare nu ar fi perfectat oricum contractul de asigurare, dată fiind starea de sănătate a împrumutatei, a solicitat îndepărtarea acestui fals argument juridic din analiza contractului de asigurare, dat fiind faptul că se sprijină pe opinia unilaterală a pârâtei şi pe criteriile interne de oportunitate de business cu care lucrează pârâta.

Cererea de apel a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.322,50 lei, conf. art. 3 rap. la art. 23 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 și urm. C.proc.civ.

Legal citată, la data de 12.05.2021, intimata C – A  V  S.A. P Sucursala B a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, menţinerea sentinţei apelate ca legală şi temeinică, reiterând argumentele exprimate în întâmpinarea la cererea introductivă de instanţă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 și urm. C.civ.

În apel, au fost depuse înscrisuri în original de către BNP P P F S.A. P Sucursala B (f.18 – 43 dosar apel).

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi faţă de disp.  art. 478 şi urm. C.proc.civ., constată că prezenta cerere de apel este nefondată pentru următoarele considerente:

Corect, temeinic şi exhaustiv a reţinut instanţa de fond situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă cauzei, sens în care vor fi făcute doar următoarele completări:

Cu privire la motivul de apel referitor la semnarea olografă de către defunctă a certificatului de asigurare, tribunalul apreciază că, în fapt, intimata nu a emis un astfel de certificat de asigurare şi nici nu a încheiat un contract de asigurare.

Ceea ce apelanţii califică drept certificat de asigurare, nu poate avea o atare calitate câtă vreme acesta nu prevede care sunt părţile contractului, nu are număr de înregistrare şi nici dată şi nici nu există un acord al defunctei cu privire la încheierea sa. Or, potrivit  art. 2201 alin. 1 Cod Civil, (1) Poliţa de asigurare trebuie să indice cel puţin: a) numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părţilor contractante, precum şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract; b) obiectul asigurării; c) riscurile ce se asigură; d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului; e) primele de asigurare; f) sumele asigurate.

Dimpotrivă, în Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup – depusă în apel în original, defuncta T F a menționat expres: Nu doresc asig. de viață și cardul de credit. și a subscris mențiunii olografe executate în act. Or, menţiunea olografă nu a fost contestată de apelanţi în faţa instanţei de fond, conform dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 07.12.2020,

Concluzia logică este că defuncta nu a fost parte în contractul invocat de apelanţi, aceasta manifestându-și expres refuzul de a încheia un astfel de contract prin Cererea de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup, iar acest refuz a condus la faptul că în formularul Certificat de Asigurare aceasta nu apare ca și parte contractantă. Certificatul de Asigurare a fost oferit defunctei exclusiv cu titlu de informare prealabilă, nu este completat cu datele esențiale în legătură cu posibilul asigurat  (lipsesc numele și prenumele persoanei asigurate, CNP) și, prin urmare, nu poate fi considerat perfectat, câtă vreme defuncta nu a aderat la asigurare prin semnarea Cererii Individuale de Aderare la Contractul de Asigurare de Grup.

Aşadar, nu este vorba de a acorda prevalenţă fazei precontractuale, în detrimentul celei contractuale, după cum susţin apelanţii, ci, tocmai refuzul precontractual de aderare la contractul de asigurare, a împiedicat derularea în continuare a fazei contractuale propriu zise.

Intimata nu a emis certificate de asigurare şi nu a încasat primele de asigurare aferente produselor de asigurare oferite prin intermediul BNP P P F S.A. P Sucursala B, întrucât prin cererile de aderare la contractele de asigurare, prin care persoanele interesate – defuncta şi apelantul F T, ar fi trebuit să subscrie la contractul de asigurare, şi-au exprimat neechivoc voinţa de a nu adera la asigurare.

În egală măsură, reţine tribunalul că, potrivit clauzei din certificatul de asigurare invocat, Sub rezerva achitării primei rate de asigurare și a celorlalte condiții prevăzute în Contractul de Asigurare, acoperirea pentru fiecare persoană asigurată se menține pe o durată egală cu durata Contractului de Credit și acoperă inclusiv durate Perioadei de grație/reflecție, respectiv perioada de amânare la plată (...), precum şi că în graficul de rambursare, atașat contractului de credit, nu este menționată vreo obligație a împrumutatului în a achita primele de asigurare.

Rezultă, şi din această perspectivă, că defuncta nu a încheiat contractul de asigurare invocat, nefiind solicitată, nici achitată, vreo sumă cu titlu de (primă) rată de asigurare, sens în care nu poate fi antrenată răspunderea asigurătorului pe pretinsul temei contractual invocat de apelanţi.

Cu privire la motivul de apel referitor la falsul argument juridic vizând starea de sănătate a defunctei, reţine tribunalul că, în fapt, intimata nici nu a avut posibilitatea efectuării pretinsei analize de oportunitate, criticate de apelanţi, pentru bunul argument că, prin bifarea căsuţelor NU de la pag. 7 şi 9 din contractul de credit, defuncta nu a permis accesarea de către asigurător a datelor medicale personale necesare în executarea contractului de asigurare şi nici procesarea acestor date în vederea subscrierii la asigurare.

În considerarea argumentelor şi prevederilor menţionate mai sus, instanţa de fond a apreciat corect asupra lipsei consimțământului defunctei F T la a se obliga printr-un contract de asigurare de viață.

În măsura în care nu se constată existenţa unor alte motive de ordine publică care să conducă la anularea sau schimbarea hotărârii atacate, iar instanța de fond a făcut o corectă evaluare asupra materialului probator și asupra dispozițiilor legale incidente, se va dispune respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelanţii F T şi O F, în contradictoriu cu intimata Cardif – Assurance Vie S.A., împotriva sent. civ. nr. 22/04.01.2021 pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 3083/212/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanţii F T (CNP 1....), cu domiciliul în municipiul C, şi O F (CNP 2...), cu domiciliul în municipiul C, , ambii cu domiciliul procesual ales la sediul profesional secundar al Cabinetului Individual de Avocat M C, din municipiul C, , în contradictoriu cu intimata C – A V S.A., societate înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/17...../2008, Cod unic de înregistrare 2461....., cu sediul social în B,  şi sediul ales la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi D & ASOCIAŢII, cu sediul în B,  împotriva sent. civ. nr. 22/04.01.2021 pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 3083/212/2020.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul C.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.07.2021.

 Preşedinte, Pentru  Judecător,

A E M CC,

potrivit disp. art. 426 alin. 4 N.C.p.c., 

semnează Preşedinte complet,

A E M

Grefier,

M C

Red. hot. fond jud. I.C.

Red. dec. apel jud. A.E.M. / 23.07.2021

Tehnoredact. gref. M.C. / 5 ex. / 23.07.2021