Anulare act administrativ. Obligaţia i.t.m. de a cerceta accidente de muncă prin funcţionarii săi în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Pe lângă normele interne care trasează drepturi şi obligaţii ale inspectorilor de muncă cu funcţie de conducere într-un ITM, obligaţia inspectorului şef adjunct în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii de a efectua cercetări ale accidentelor de muncă, conform deciziilor inspectorului şef, rezultă din art. 11 alin. 4, dar şi din art. 6 alin. 2 pct. B lit. a şi b din Legea nr. 108/1999.

Obligaţia I.T.M. de a cerceta accidente de muncă, prin funcţionarii săi în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă rezidă şi din dispoziţiile Legii nr. 319/2006, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, lege menţionată şi în preambulul deciziei contestate.

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr. 495 din data de 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 3208/95/2018 s-a respins contestaţia formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă G.  şi Inspectorul Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Împotriva sentinţei nr. 495 din data de 21 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 3208/95/2018, a formulat recurs reclamantul X.

În motivarea recursului, recurentul reclamant X a susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, existând, astfel, cazul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă.

La data de 25.07.2019, intimaţii pârâţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 4 Cod procedură civilă şi, pe fond, au solicitat  solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 N.C.proc.civ. aplicabil în recurs potrivit art. 494 N.C.proc.civ., Curtea reţine  următoarele:

Recurentul reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 4 N.C.proc.civ., însă, în argumentele ce susţin motivul de casare indicat, recurentul susţine interpretarea şi aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, precum şi faptul că instanţa de fond a motivat sumar sentinţa.

Criticile recurentului reclamant privind modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4, ci în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., iar critica referitoare la motivarea sumară a sentinţei este susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., dispoziţii în raport de care va fi analizată sentinţa recurată.

Ca urmare, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 N.C.proc.civ. este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 4 N.C.proc.civ. indicate de recurentul reclamant în cererea de recurs, „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti”.

Prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice încălcarea de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Susţinerile recurentului reclamant privind modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 4, ci în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.

Recurentul susţine că instanţa de fond a motivat sumar sentinţa, critică suceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. pct. 6 N.C.proc.civ.

Pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază şi inexistenţa acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, cererea reclamantului a fost analizată în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă, iar motivarea hotărârii recurate îndeplineşte cerinţele art. 425 alin. 1 lit. b N.C.proc.civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. 

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu s-ar regăsi literal toate susţinerile invocate de părţi, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Simpla nemulţumire a recurentului reclamant cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţă a susţinerilor formulate de către reclamant, sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 din N.C.proc.civ., „Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită.

În speţă, prin decizia nr. 158/24.09.2018, emisă de Inspectorul Şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă G., recurentul reclamant X, inspector şef adjunct SSM, a fost numit să cerceteze evenimentul colectiv care a avut loc în data de 24.09.2018 la SC D. SRL cu sediul în T., judeţul G..

 Reclamantul a contestat această decizie, invocând faptul că inspectorul şef adjunct al ITM, conform dispoziţiilor legale, nu ar putea fi desemnat să cerceteze un accident de muncă.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii „(4) Inspectorul-şef şi inspectorii-şefi adjuncţi au calitatea de inspector de muncă şi pot exercita activităţi de control.”

Dispoziţia legală prevede faptul că inspectorul şef adjunct al Inspectoratului teritorial de muncă poate exercita activitate de control, având calitatea de inspector de muncă şi, pe cale de consecinţă, poate fi desemnat să cerceteze un accident de muncă.

Potrivit art. 22 pct. 44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului teritorial de muncă, inspectorul şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă îndeplineşte şi alte atribuţii în domeniul de competenţă potrivit actelor normative sau dispuse ierarhic.

Deţinerea funcţiei de inspector şef adjunct nu exclude calitatea de inspector de muncă  cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această funcţie, precum şi atribuţiile de control, aşa cum prevede textul art. 11 alin. 4 din Legea nr. 108/1999.

Pe lângă normele interne care trasează drepturi şi obligaţii ale inspectorilor de muncă cu funcţie de conducere într-un ITM, obligaţia inspectorului şef adjunct în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii de a efectua cercetări ale accidentelor de muncă, conform deciziilor inspectorului şef, rezultă din art. 11 alin. 4, dar şi din art. 6 alin. 2 pct. B lit. a şi b din Legea nr. 108/1999.

Obligaţia I.T.M. de a cerceta accidente de muncă, prin funcţionarii săi în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă rezidă şi din dispoziţiile Legii nr. 319/2006, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, lege menţionată şi în preambulul deciziei contestate.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate fi primită apărarea reclamantului în sensul că o astfel de activitate nu ar intra în atribuţiile sale de serviciu sau nu ar putea fi inclusă în sintagma „alte atribuţii în domeniul de competenţă potrivit actelor normative sau dispuse ierarhic” prevăzută la art. 22 punct 44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului teritorial de muncă.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că nu poate fi primită apărarea reclamantului în sensul că sintagma „participă la cercetarea evenimentelor” nu înseamnă a efectua, ci a acţiona alături de cei desemnaţi să cerceteze evenimentul.

Cercetarea unui accident de muncă presupune o verificare a respectării normelor de securitate şi sănătate în muncă, la locul de producere al evenimentului. Inspectorii de muncă verifică cu ocazia producerii unui eveniment dacă s-a respectat procesul tehnologic, dacă s-au respectat instrucţiunile de lucru şi instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă, etc.

 Atribuţiile prevăzute de art. 22 pct. 44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului teritorial de muncă sunt atribuţii specifice funcţiei manageriale pe care o ocupă inspectorul şef adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi nu exclud atribuţiile ce îi revin acestuia în calitate de inspector de muncă.

Relaţia de subordonare ierarhică este stabilită prin lege şi nu poate fi asimilată cu persoana care are competenţa de numire sau revocare din funcţie, criticile recurentului pe acest aspect fiind nefondate.

În cazul inspectorului şef adjunct, ierarhic înseamnă inspector şef, ci nu ministru, aspect care rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 108/1999 conform cărora „(3) În exercitarea atribuţiilor de conducere, inspectorul-şef are în subordine 2 inspectori-şefi adjuncţi, numiţi prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii.”

Concluzionând, Curtea constată că în mod corect a interpretat instanţa de fond dispoziţiile legale criticate de reclamant, întrucât inspectorul şef adjunct, în considerarea calităţii sale de inspector de muncă, poate să efectueze cercetarea unui accident de muncă.

Din dispoziţiile legale analizate nu rezultă că inspectorul şef adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în considerarea calităţii sale specifice de inspector în muncă, nu ar putea să efectueze cercetarea unui accident de muncă.

Argumentele instanţei de fond sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ..

Pentru aceste considerente, criticile recurentului reclamant sunt nefondate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare