Contestaţie la executare. Constatare clauze abuzive. Verificarea condiţiilor pentru analizarea caracterului abuziv al clauzelor.

Sentinţă civilă 9651 din 18.09.2019


Prin cererea depusă la data de 01.11.2018 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatorul OEG a formulat, în contradictoriu cu intimata EF GMBH, contestaţie împotriva Titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit din 03.08.2006, a Somaţiei din data de 08.10.2018 emise în Dosarul de executare al BEJ şi a Încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 9563 din 01.08.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi.

În motivarea în fapt a cererii, contestatorul arată că, la data de 11.10.2018, i-a fost comunicată Somaţia de plată a sumei de 20755,28 lei, compusă din 13816,23 lei debit principal şi 4427,15 lei accesorii, potrivit Contractului de credit bancar din 03.08.2006, precum şi cheltuieli de executare.

Contestatorul a invocat caracterul abuziv al clauzelor de la art. 7 şi art. 9 privind comisionul de administrare a creditului restant, al clauzei de la art. 3.4 privind dreptul de indexare a dobânzii variabile, precum şi caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.1.d. din Contractul de credit, apreciind că sunt îndeplinite în cauză cerinţele prevăzute de Legea nr. 193/2000.

De asemenea, contestatorul a solicitat restituirea sumelor achitate în baza acestor clauze abuzive.

În ceea ce priveşte creanţa indicată în cuprinsul Somaţiei, apreciază contestatorul că este nejustificat de mare, având în vedere plăţile efectuate până în prezent.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 şi urm. C.proc.civ..

În probaţiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimata EF GMBH a formulat întâmpinare, prin care a invocat cu titlu prealabil excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Intimata arată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de Legea nr.193/2000 în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, acestea fiind negociate între părţi şi fiind în mod clar şi inteligibil formulate, fiind însuşite ca atare de către contestator.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 30.01.2018, instanţa a recalificat obiectul cererii, în sensul că nu este vorba despre o contestaţie la titlu, ci de o contestație împotriva executării silite însăşi şi a respins ca neîntemeiate excepţiile netimbrării şi excepţia tardivităţii, pentru considerentele reţinute la acel moment şi, în temeiul art. 78 alin. (2) C.proc.civ.,  a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a cedentei BGSG SA.

Intimata BGSG SA a formulat întâmpinare prin care a invocat cu titlu prealabil exceptia inadmisibilităţii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare, arătând că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale.

În cadrul şedinţei de judecată din data de 24.04.2019, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilității invocată de intimata BGSG SA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata EF GMBH, pentru considerentele reţinute în cuprinsul Încheierii pronunţate la acea dată.

În cauză, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia instanţa a solicitat relaţii ambelor intimate cu privire la componenţa debitului şi proba cu expertiză contabilă.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, între BGSG SA şi contestator, a fost încheiat Contractul de credit din 03.08.2006, având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 10000 de euro, pentru o perioadă de 120 de luni.

Potrivit Contractului-Condiţii particulare:

Art. 7- creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 10,90 %;

Art. 9- comisionul de administrare a creditului restant la data încheierii contractului este de 5 euro.

Potrivit Contractului -Condiţii generale:

Art. 3.4-  pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobândă, în funcţie de costurile resurselor sale;

Art. 4.1.d – comision de administrare a creditului restant, în cazul nerespectării prevederilor contractuale referitoare la rambursarea ratelor şi plata dobânzilor – plătibil lunar.

Cu privire la fluctuaţia dobânzii pe parcursul derulării contractului de credit, instanţa reţine că, potrivit precizărilor depuse de intimata cedentă, dobânda aplicată creditului a variat de 3 ori, astfel: la data de 03.12.2006, când procentul a fost modificat de la 10,9% la 11,15%, la data de 03.02.2007, când procentul a fost modificat de la 11,15% la 11,40%, la data de 03.08.2008, procentul a fost modificat de la 11,40 % la 11,65%, iar ultima modificare a avut loc la data de 03.02.2009, când a fost modificat de la 11,65% la 12,15 %, fiind menţinut până la data declarării scadenței anticipate a creditului.

La data de 03.09.2009, contractul a fost declarat scadent anticipat, la data de 22.09.2009, a intervenit cesiunea de creanţă între BGSG SA şi EF IFN SA, iar la data de 30.11.2009, creanţa decurgând din contractul de credit a fost cesionată către EF GMBH.

 Potrivit Situaţiei contului din 27.07.2009, debitul principal restant era de 8703,73 euro, dobânzile restante 790,94 euro, comisioanele restante de 235,95 euro şi primele de asigurare restante de 22,2 euro, în total 41113,99 lei, iar la data înştiinţării de plată, 14.12.2009, debitul datorat era în cuantum de 43069,75 lei, compus din 36729,74 lei debit iniţial, dobânda de 3337,77 lei, penalizări de 1912,85 lei şi taxa de administrare de 1089,39 lei.

Prin cererea de executare silită înregistrată la data de 11.07.2018 pe rolul BEJ, creditoarea cesionară EF GMBH a solicitat demararea executării silite împotriva debitorului contestator, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 18243,38 lei,  compusă din 13816,23 lei debit şi 4427,15 lei accesorii, respectiv 3337,76 lei dobândă şi 1089,39 lei taxa de administrare, în baza Titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit din 03.08.2006, fiind deschis Dosarul de executare al BEJ.

Prin Încheierea nr. 9563 din 01.08.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului contestator, iar la data de 08.10.2018, au fost emise Somaţia şi adresele de înfiinţare a popririi, comunicate contestatorului împreună cu celelalte înscrisuri la data de 11.10.2018.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, creanţa cesionată către intimata EF GMBH a fost în cuantum de 9752,82 euro, echivalentul  41156,89 lei, compusă din 8703,73 euro, dobânzile restante 790,94 euro, comisioanele restante de 235,95 euro şi primele de asigurare restante de 22,2 euro, iar în perioada 2009-2018, contestatorul a efectuat plăţi în cuantum de 35781,88 lei.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzelor din Contractul de credit din 03.08.2006, instanţa reţine că, la momentul încheierii contractului de credit, contestatorul a acţionat în calitate de consumator, iar intimata BGSG SA, în calitate de comerciant, în domeniul bancar.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, având în vedere calitatea părţilor (comerciant, respectiv consumator).

Următorul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă clauzele invocate ca fiind abuzive au fost negociate sau nu cu consumatorul.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. În speţă, instanţa constată că această condiţie este îndeplinită cu privire la clauzele invocate ca abuzive  întrucât contractul intervenit între părţi reprezintă un contract standard, preformulat, clauzele prevăzute în acest contract, fiind expresia voinţei unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenţa în vreun fel acest clauze. În acest sens, intimata nu a făcut în niciun fel dovada acestei chestiuni de fapt, deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatelor în sensul că negocierea contractului ar rezulta din selectarea de către împrumutat a operaţiunii de creditare, nu pot fi reţinute de instanţă, întrucât selectarea operaţiunii de creditare nu echivalează în niciun fel cu negocierea directă a contractului destinat acelei operaţiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000 presupune o dezbatere efectivă şi directă între comerciant şi consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat şi care este destinat fiecărei operaţiuni de creditare alese de consumator.

Odată ce a fost stabilită calitatea părţilor şi caracterul de clauză ce nu a fost negociată în mod efectiv, ultimul pas în analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale îl reprezintă evaluarea naturii abuzive a clauzei, prin raportare la criteriile şi excepţiile prevăzute în Legea 193/200 şi jurisprudenţa CJUE.

Jurisprudenţa recentă a CJUE subliniază caracterul restrictiv al excepţiei privind analiza obiectului principal al contractului şi oferă clarificări în ceea ce priveşte criteriile ce trebuie avute în vedere de instanţă pentru analiza caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat cu consumatorii (Cauza C-26/13, Árpád Kásler, Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt).

De asemenea, în cauza C 143/13, Matei şi Matei împotriva SC Volksbank România SA, Curtea a decis că art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea”.

Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul naţional a cerinţelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi, în mod corespunzător, art. 4 alin. (6) din actul normativ naţional transpune prevederile art. 4 alin. (2) din Directivă care, de o manieră mai clară, menţionează că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei privitoare la dobânda percepută în derularea contractului de credit, cu titlu preliminar, instanţa reţine că se poate analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale privind nivelul dobânzii, întrucât dispoziţiile legale nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb, precum şi la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preţ să fie exprimată în mod clar şi inteligibil iar în cauza de faţă, în ceea ce priveşte clauza de la art. 3.4 din Contract-Condiţii generale nu se contestă dreptul băncii (şi ulterior al cesionarului) de a solicita dobândă, ci modalitatea de calculare a dobânzii, respectiv faptul că dobânda se calculează în funcţie de dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile băncii.

Cu titlu prealabil, faţă de aceste considerente, instanţa constată că nu prezintă caracter abuziv clauza de la art. 7 din Contract - Condiţii particulare, dobânda variabilă neconstituind în sine o clauză abuzivă, în măsura în care împrumutatul este înştiinţat cu privire la criteriile în care dobânda contractuală va fluctua, după cum se va analiza în cele ce urmează.

Astfel, în cuprinsul clauzei prevăzute art. 3. 4 din Contract-Condiţii generale, respectiv că pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobândă, în funcţie de costurile resurselor sale, instanţa reţine că nu s-au precizat criteriile care determină modificarea dobânzii, astfel încât împrumutatul să aibă posibilitatea de a cunoaște, încă de la semnarea contractului, elementele care pot cauza majorarea ratei dobânzii. Prin urmare, aceste clauze contractuale nu sunt previzibile, din moment ce împrumutatul nu are posibilitatea de a anticipa situaţiile care vor cauza modificarea dobânzii.

Or, potrivit lit. a) din Anexa 1 a Legii nr. 193/2000, cuprinzând Lista clauzelor considerate ca fiind abuzive, este abuzivă acea clauză care dă dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract şi fără ca în cazul notificării modificării să dea posibilitatea celeilalte părţi să rezilieze contractul. Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că o clauză care dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să aibă la bază un motiv întemeiat, prevăzut în contract, rezultând că trebuie indicate în contract condiţiile în care survine modificarea ratei dobânzii, variaţia ratei dobânzii trebuind să fie raportată la fluctuaţiile unor indici de referinţă verificabili, menţionaţi în contract.

Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi daca este necesară şi proporţională scopului urmărit.

Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii  sau a comisioanelor, prin neindicarea vreunui criteriu clar care să-i confere băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii şi a comisioanelor, clauzele contractuale încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Omisiunea băncii de a preciza în mod clar, complet şi precis în contractul încheiat elementele în funcţie de care variază dobânda, cât şi formularea echivocă, în defavoarea consumatorului, a clauzelor referitoare la modul în care banca poate modifica procentul de dobândă dovedeşte comportamentul incorect al băncii care la momentul acordării creditului nu a avut în vedere niciun criteriu de referinţă la care să fie raportată dobânda aplicată.

În concluzie, pentru toate argumentele dezvoltate mai sus, instanţa constată caracterul abuziv al clauzeI prevăzute de art. 3.4 din Contract-Condiţii generale, potrivit cărora, pe parcursul utilizării şi rambursării creditului, banca poate indexa procentul de dobândă, în funcţie de costurile resurselor sale.

Constatarea caracterului abuziv al unei clauze are drept consecinţă nulitatea absolută a acesteia, considerându-se că acea clauză nu a existat în cuprinsul contractului, însă instanţa va respinge petitul formulat de contestator prin care a solicitat restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă peste cea stipulată în contract, întrucât potrivit art. 7 din Contract-Condiţii particulare, care are caracter de lege între părţile contractante, dobânda aferentă contractului este una variabilă.

În consecinţă, având în vedere că în cuprinsul contractului s-a prevăzut în mod expres şi explicit că respectivul credit va avea o dobândă variabilă, chiar dacă nu s-a prevăzut formula de calcul ce va sta la baza dobânzii indexabile, instanţa apreciază că cererea de restituire a diferenței dintre dobânda aplicată contractului pe parcursul derulării acestuia şi cea indicată la momentul încheierii contractului este neîntemeiată. Este adevărat că prin modalitatea de formulare nu s-a prevăzut formula de calcul a dobânzii, însă aceasta nu înseamnă că instanţa poate interveni în convenţia părţilor în sensul considerării creditului contractat ca având o dobândă fixă.

Pe de altă parte, instanţa constată că potrivit Contractului– condiţii particulare s-au prevăzut, la art. 9, cu titlu de clauză penală, şi dobânzi majorate pentru întârzierea la plată a ratelor, clauză ce nu prezintă caracter abuziv.

În ceea ce priveşte comisionul de administrare, clauzele contestate au ca obiect stabilirea unor comisioane, aşadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidenţa art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv.

Aşa cum s-a arătat şi în cazul dobânzii, dispoziţiile legale incidente nu exclud automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci se referă la adecvarea dintre preţ şi serviciile sau produsele oferite în schimb, fiind necesar să existe o contraprestaţie corespunzătoare preţului perceput.

Prin urmare, ceea ce poate şi trebuie să analizeze instanţa este adecvarea contraprestaţiilor părţilor.

Instanţa apreciază că aceasta prezintă caracter abuziv, întrucât în cuprinsul contractului, la art. 4.1.d, banca a justificat raţiunea încasării acestui comision de administrare, distinct de dobândă, plătibil lunar, deşi se aplică în cazul nerespectării prevederilor contractuale referitoare la plata ratelor a dobânzilor.

Această clauză prezintă caracter abuziv, în condiţiile în care banca aplică dobândă penalizatoare de 3.00 puncte procentuale peste dobânda curentă, calculat pe număr de zile întârziere, astfel încât instanţa apreciază că acest comision reprezintă de fapt o dobândă mascată.

De altfel, nici din punct de vedere al formulării, clauza invocată nu întruneşte cerinţele de transparenţă şi claritate, în condiţiile în care denumirea comisionului face trimitere la o operaţiune de administrare, însă din prevederile contractuale rezultă că acesta ar avea acelaşi rol ca şi dobânda, astfel încât era imposibil pentru un consumator diligent să înţeleagă destinaţia acestui comision.

În consecinţă, instanţa constată că acest comision disimulează, de fapt, un procent de dobânda, mărind artificial, netransparent şi, într-un mod lipsit de claritate, costul efectiv al creditului.

Deşi instanţa reţine că OUG nr. 50/2010 reglementează acest comision de administrare, în cazul de faţă datorita modului în care a fost formulat şi perceput, chiar şi în situaţia în care plăţile au fost efectuate la termen, are caracterul unei clauze abuzive.

Aşadar, instanţa va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute art. 4.1.d) din contractul de credit privind obligaţia împrumutatului de a plăti un comision de administrare .

Având în vedere concluziile raportului de expertiză, instanţa va dispune obligarea intimatei BGSG la restituirea sumei de 732,79 lei achitaţi de contestator cu titlu de comision de administrare.

În cele ce urmează, instanţa se va pronunţa cu privire la apărările formulate de contestator cu referire la caracterul cert al creanţei, având în vedere plăţile efectuate începând cu anul 2009 până în prezent.

În acest sens, instanţa reţine cu titlu prealabil că, după cum a reţinut expertul judiciar, creanţa decurgând din contractul de credit a fost preluată de intimata EF GMBH în moneda RON astfel încât aceasta nu mai avea dreptul să convertească plăţile în moneda euro.

În ceea ce priveşte dreptul cesionarului de a aplica dobânda legală penalizatoare creanţei, instanţa reţine că, potrivit art. 1535 C.civ., în cazul in care o sumă de bani nu este platită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul sa facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Cu toate acestea, aflându-ne în materia executării silite, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.

Scopul calculării creanţei este acela de a determina, sub aspect matematic, cuantumul sumei (creanţei) datorate de debitor. Această operaţiune juridică poate viza, atât creanţa principală, cât şi dobânzile, penalităţile ori alte sume prevăzute în titlul executoriu şi este realizată de către executorul judecătoresc imediat după încuviinţarea executării silite de către instanţă, suma rezultată din calcul fiind inserată în cuprinsul actelor de executare ulterioare. Este de observat că acest calcul matematic (ce poate reprezenta conversia unor procente sau fracţii, etc.) este efectuat de către executor, în condiţiile existenţei unei obligaţii certe şi lichide, pe baza criteriilor menţionate în titlul executoriu. Prin urmare, executorul nu acordă noi drepturi şi nici nu stabileşte criterii noi de calcul.

Or, în ceea ce priveşte dobânda legală, în condiţiile de faţă, când titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, art.  628 alin. (4) C. proc. civ. prevede că dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 C. civ. sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor.

Aşadar, textul de lege reglementează situaţia în care trebuie acordate creditorului sume noi, care nu au fost prevăzute în titlul executoriu. În cazul cesiunii, aceasta are ca obiect creanţa, şi nu contractul ca atare, ce a fost declarat scadent anticipat, astfel încât cesionarul avea dreptul la dobânzile scadente şi neîncasate la momentul cesiunii, iar în ceea ce priveşte acordarea de drepturi noi, cum este dobânda legală, şi nu de o actualizare propriu-zisă, se impunea ca acestea să fie stabilite şi acordate de instanţa judecătorească, într-o procedură contencioasă, cu citarea părţilor.

Faţă de aceste considerente, întrucât nu există o încheiere a instanţei de executare prin care să se stabilească dreptul intimatei cesionare de a aplica dobânda legală penalizatoare în cuantum de 5834,48 lei, instanţa reţine că executarea silită demarată pentru recuperarea acestei sume este nelegală.

Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză, instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi va dispune anularea executării silite pentru recuperarea sumelor ce depăşesc suma de 1106,79 lei debit principal  şi 4331,34 lei accesorii (s-a scăzut din suma de 4427,15 lei suma de  995,71 lei urmărită cu titlu de comision de administrare), executorul judecătoresc urmând a proceda la recalcularea onorariului în funcţie de debitul stabilit de instanţă.

De asemenea, instanţa va dispune obligarea intimatei BGSG SA la resituirea sumei de 732,79 euro încasaţi cu titlu de comision de administrare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Încheierii de încuviinţare a executării silite, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 666 C.proc.civ., având în vedere analiza sumară pe care o realizează instanţa de executare la momentul încuviinţării executării silite, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare a acesteia.

Având în vedere complexitatea cauzei şi activitatea efectiv desfăşurată, instanţa va stabili un onorariu definitiv pentru expertul judiciar desemnat în cauză în cuantum de 1380 lei, urmând a pune în sarcina intimatelor obligaţia de plată a diferenței de 680 lei.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., constatând culpa intimatelor, va dispune obligarea acestora la plata către contestator a sumei de 700 de lei cu titlu de onorariu provizoriu de expert şi 82 lei cheltuielile de xerocopiere a dosarului de executare.

Cu privire la taxa judiciară de timbru, instanţa ia act că părţile pot solicita, în condiţiile art. 45 lit. f) din OUG nr. 80/2013, restituirea acesteia.