Contract de vânzare-cumpărare continuat cu contract de depozit

Transferul dreptului de proprietate din patrimoniul furnizorului în cel al cumpărătorului  a operat. Instalarea celor două staţii de reglare-măsurare nu a mai avut loc, întrucât părţile au convenit lăsarea bunurilor în custodia vânzătorului, fără să precizeze perioada. Motivul pentru care se solicită rezoluţiunea contractului de furnizare nu se referă la refuzul furnizorului de a furniza cele două staţii de măsurare-reglare şi nici la refuzul lui de a instala aceste două staţii. Motivul invocat se referă la pretinsa nerespectare a obligaţiilor asumate de depozitar prin procesul-verbal de custodie. Apelanta-reclamantă solicită rezoluţiunea contractelor de furnizare a instalaţilor de reglare-măsurare, invocând nerespectarea unor obligaţii care nu se regăsesc în aceste două acte juridice, ci într-un act juridic ulterior. Or, neîndeplinirea obligaţilor care rezultă din cel de-al doilea act juridic ar putea duce la rezoluţiunea celui de-al doilea act juridic şi nu al primului act juridic. Existând această delimitare clară între obligaţiile ce rezultă din cele două contracte succesive, Curtea constată că efectele contractelor de furnizare instalaţii s-au născut şi s-au epuizat integral în înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile vechiului Cod civil şi cele ale Decretului nr. 167/1958, potrivit Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiție.

Astfel fiind, în cauză termenul de prescripţie de 3 ani, a început să curgă la data de 30.09.2008 şi s-a împlinit la data de 30.09.2011, instanţa de fond constatând în mod corect că s-a prescris dreptul material la acţiune.

  Decizia nr. 127/24.04.2019 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta ... a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ..., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractelor de furnizare de produse nr. 23/18.05.2007 şi nr. 24/27.07.2007, obligarea pârâtei la restituirea prestaţiilor în bani încasate în temeiul contractelor rezolvate, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor de bani indisponibilizate, precum şi cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că, în fapt, în cursul anului 2014 societatea reclamantă a fuzionat prin absorbţie cu ..., fuziunea având ca efect transmiterea universală a patrimoniului a societăţii absorbite către cea absorbantă. Astfel, reclamanta a preluat elementele de activ ale ..., printre acestea regăsindu-se şi două instalaţii tehnologice, respectiv staţii de reglare şi măsurare achiziţionate de ... de la pârâta ..., în baza contractelor de furnizare nr. 23/18.05.2007 şi 24/27.07.2007. Preţul a fost integral achitat cu O.P. nr. 393/22.05.2007, OP nr. 596/31.07.2007 şi OP nr. 706/11.09.2008, în total nr.1.800.000 lei.

Cele două contracte au fost modificate prin două acte adiţionale, sub aspectul termenului de furnizare şi instalare, fiind convenită data de 30.09.2008. La 29.09.2008 s-a încheiat un proces-verbal de custodie prin care cele două staţii de reglare au fost lăsate în custodia vânzătoarei, aceasta din urmă obligându-se la paza, păstrarea şi conservarea lor, asumându-și şi obligaţia de a nu le înstrăina.

Reclamanta a notificat pârâta, în contextul în care a aflat că aceasta a pus în exploatare cele două staţii şi le-a introdus în sistemul de distribuire gaze, cu scopul de a proceda la restituirea sumelor de bani încasate, dar nu a primit niciun răspuns. A apreciat că în atare situaţie, în care ... a exploatat cele două utilaje timp de 10 ani, aceasta numai este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile asumate contractual, soluţia care se impune fiind cea a rezoluţiunii lor.

În drept a invocat art.1549-1554 C.civ.

În termen legal, pârâta ... a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sens în care a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii în raport de art.7201 Cod proc. civ. de la 1865. A solicitat obligarea reclamantei la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului în care au fost depozitate cele două instalaţii tehnologice, cu dobânda legală aferentă. A solicitat şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că ambele contracte au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil şi a Cod proc. civ., aplicabile potrivit dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 şi ale art.3 şi 4 ale Legii nr.71/2011. Cu toate acestea, reclamanta a invocat noul Cod civil şi noul Cod proc. civ.

A arătat faptul că nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art.7201 Cod proc. civ. de la 1965, litigiul fiind unul comercial, evaluabil în bani. Adresele emise de reclamantă în anul 2018 nu realizează această procedură directă şi prin urmare, cererea este inadmisibilă.

Referitor la cererea reconvenţională a invocat art.1317 C.civ.1864, potrivit căruia cheltuielile legate de predarea lucrurilor sunt suportate de către vânzător, iar cele legate de preluare de către cumpărător. Contractele şi actele adiționale încheiate de părţi nu conţin dispoziţii derogatorii. A arătat că cele două instalaţii se regăsesc în zona liberă ..., unde sunt depozite şi pentru care ... plăteşte o chirie lunară de 300 USD. Prin semnarea procesului-verbal de custodie, părţile au încheiat un contract de depozit propriu-zis, obişnuit şi voluntar, care obligă pârâta-reclamantă doar la restituirea lucrului în starea în care se află, la cererea reclamantei-pârâte, aceasta din urmă suportând riscul pieirii şi degradării.

A invocat şi prescripţia dreptului material la acţiune, respectiv Decretul nr.167/1958. Cursul prescripţiei de 3 ani a început să curgă la data încheierii contractelor, conform art.7 al.2, acţiunea reclamantei fiind prescrisă.

Prin sentinţa civilă nr. 279/18.12.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a respins, ca nefondată, excepţia prematurităţii, invocată de pârâta ..., prin întâmpinare.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta ... şi s-a respins acţiunea, având ca obiect rezoluţiune contract, formulată de reclamanta-pârâtă ..., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă ..., ca fiind prescrisă.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă ..., ca nefondată.

S-au respins, ca nefondate, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a  analizat cu prioritate excepţiile invocate, asupra cărora a reţinut următoarele:

Cu privire la aplicarea în timp a dispoziţiilor legale prima instanţă a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile noului Cod proc. civ. şi ale vechiului Cod civil. Astfel  potrivit art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Cod proc. civ., dispoziţiile acestuia se aplică numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare, respectiv după data de 15.02.2013. În mod evident, dispoziţiile actualului Cod proc. civ. sunt aplicabile în cauza de faţă, deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 8.08.2018.

În ceea ce priveşte dreptul material, art.5 din Legea nr.71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil statuează că dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

S-a reţinut că reclamanta a investit instanţa cu o cerere în rezoluţiunea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2007, raportul juridic dintre părţi fiind născut anterior, sub imperiul Codului civil 1864. În ceea ce priveşte efectele acestuia, opinia instanţei este în sensul că ele s-au produs integral tot anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

S-a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat în mod greşit cererea de chemare în judecată pe noul Cod civil, iar pârâta a invocat în mod greşit în apărare excepţii întemeiate pe vechiul Cod proc. civ..

În atare situaţie, prima instanţă a soluţionat excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare în conformitate cu dispoziţiile art.248 al.1 şi 2 Cod proc. civ.

S-a constatat că excepţia prematurităţii formulării acţiunii a fost invocată în susţinerea inadmisibilităţii cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.7201 Cod proc. civ. din 1865. Cum dispoziţiile vechiului cod de procedură nu sunt incidente în cauză pentru motivele anterior expuse, prima instanţă a reţinut că invocarea excepţiei este lipsită de orice relevanţă în soluţionarea cauzei, neputând produce efecte. Ea a fost apreciată ca fiind nefondată şi a fost respinsă.

Pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune s-a reţinut că, în fapt, între ... şi ... s-au încheiat, la data de 18.05.2007, două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect furnizarea de către ... a unor instalaţii tehnologice, respectiv staţii de reglare şi măsurare, furnizorul obligându-se prin art.12 să livreze produsele la destinaţia finală indicată de achizitor, cu respectarea graficului de livrare şi a termenului stabilit. Termenul de furnizare şi instalare menţionat la art.3 era de 60 de zile.

Potrivit art.17.2 din fiecare contract, dacă pe parcursul derulării modificarea datelor/perioadelor de furnizare asumate se face cu acordul părţilor, prin act adiţional.

În baza prevederilor asumate, la sfârşitul perioadei contractuale de livrare de 60 de zile, respectiv la data de 27.07.2007, părţile au convenit modificarea perioadei de furnizare şi instalare a bunurilor până la data de 30.09.2008, celelalte prevederi contractuale rămânând neschimbate.

În executarea prevederilor contractuale, cumpărătoarea ... a achitat integral preţul utilajelor, conform înscrisurilor de la dosar. Din susţinerile ambelor părţi, necontestate, rezultă că nu a fost îndeplinită şi obligaţia corelativă de furnizare efectivă şi instalare a bunurilor cumpărate.

Reclamanta ..., în calitate de succesoare în drepturi a ..., cu care a fuzionat prin absorbţie în cursul anului 2014, a notificat vânzătoarea la data de 27.03.2018, 17.04.2018 şi 21.06.2018, solicitând acesteia restituirea preţului.

Având în vedere conţinutul cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat de fapt să se dispună rezoluţiunea contractelor de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea de către vânzătoare a principalei obligaţii asumate, aceea de furnizare a instalaţiilor. Instanţa de fond a constatat că cererea este una de natură patrimonială, evaluabilă în bani şi supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.1 şi 3 din Decretul nr.167/1958. Or, potrivit art.1, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este momentul la care se naşte dreptul la acţiune al reclamantei, în temeiul art.7 din Decretul nr.167/1958.

S-a constatat că din situaţia de fapt stabilită în baza înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că termenul limită de îndeplinire a obligaţiei este cel stabilit prin act adiţional, respectiv 30.09.2008. Termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit, aşadar, la data de 30.09.2011, când erau încă în vigoare Codul civil 1864, Codul de procedură civilă 1865 şi Decretul nr.167/1958. În aceste condiţii, s-a apreciat că orice posibilitate de invocare a dispoziţiilor art.5 al.2 din Legea nr.71/20011 privind efectele viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a actualului Cod civil, referitoare la regimul general al bunurilor, este exclusă. Toate efectele juridice ale celor două contracte s-au născut şi s-au epuizat integral în perioada în care vechiul Cod civil era în vigoare. Pentru aceste motive, instanţa de fond a reţinut că nu pot fi primite apărările şi argumentele reclamantei întemeiate pe dispoziţiile din noul Cod civil referitoare la prescripţie, respectiv art.2500 şi 2523.

Referitor la procesul-verbal de custodie încheiat cu o zi înainte de expirarea termenului convenit în actul adiţional pentru furnizarea instalaţiilor, prima instanţă a reţinut următoarele aspecte relevante:

Referitor la înscrisul denumit proces-verbal de custodie, încheiat la data de 29.09.2008, instanţa de fond a reţinut că acesta  reprezintă în realitate un alt contract, respectiv unul de depozit cu privire la bunurile cumpărate. Primitorul ... îşi asumă o obligaţie unilaterală de păstrare, pază şi conservare a echipamentelor încredinţate de ... ca un bun proprietar. Totodată, se obligă să nu le înstrăineze. Toate clauzele sunt specifice unui contract de depozit, iar înscrisul nu conţine nicio referire la contractele anterioare de vânzare şi niciun indiciu care ar permite interpretarea sa ca un act adiţional al acestora. Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că analiza acestuia şi a raporturilor juridice pe care le-a generat între părţi nu este utilă soluţionării cauzei având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste motive prima instanţă a apreciat întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins-o ca prescrisă.

S-a constatat că, odată cu întâmpinarea pârâta a formulat şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului în care au fost depozitate cele două instalaţii, respectiv 10.800 USD, împreună cu dobânda legală aferentă. Prin urmare, s-a apreciat că pretenţiile sale au ca izvor nu contractele de vânzare-cumpărare, ci contractul de depozit, intitulat proces-verbal de custodie. Pârâta a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul de depozit, bunurile reclamantei fiind în Zona liberă ... Întrucât pârâta plăteşte chirie pentru depozitarea bunurilor reclamantei, a solicitat contravaloarea acesteia.

S-a apreciat că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada pretenţiilor pârâtei-reclamante. Astfel, contractul de închiriere încheiat cu ... priveşte închirierea unui teren pentru o perioadă de 10 ani, contract ce nu constituie prin el însuşi şi o dovadă a faptului că pe acest teren au fost amplasate cele două instalaţii tehnologice. În consecinţă, s-a apreciat că nici dovada plăţii chiriei pentru acest teren nu poate fi imputată reclamantei-pârâte atâta timp cât nu s-a făcut dovada certă că a fost plătită pentru depozitarea bunurilor sale. Pe de altă parte, s-a reţinut că, potrivit art.1593 C.civ.1864, depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucrurile mobile, iar procesul-verbal de custodie nu prevede vreo sumă de bani la care s-ar fi obligat reclamanta-pârâtă pentru depozitarea instalaţiilor. Astfel, s-a apreciat că, pretenţiile pârâtei-reclamante nu pot avea ca izvor dispoziţiile contractuale, nefiind convenit vreun preţ. Având în vedere că nu au fost administrate alte probe concludente şi nici nu s-au făcut alte precizări ale temeiului de drept, cererea reconvenţională a fost respinsă, fiind nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art.451 şi urm. Cod proc. civ., prima instanță a apreciat că cererile reciproce de obligare a părţilor la plata cheltuielilor de judecată trebuie respinse, niciuna dintre părţi nefiind căzută în pretenţii.

Împotriva sentinţei civile nr. 279 din  18.12.2018 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în termen legal, a declarat apel reclamanta ..., pe care a criticat-o pentru motive de nelegalitate.

În motivarea apelului, reclamanta ..., a susţinut că sentinţa apelată este nelegală, întrucât nu are la bază nicio analiză a actului juridic dedus judecăţii, nu s-a făcut o calificare a acestui act şi nici o interpretare în baza legii, potrivit voinţei părţilor de la momentul încheierii contractului şi cu scopul de a produce efecte sau consecinţe juridice. 

A invocat apelanta că între ...,  pe care a absorbit-o la nivelul anului 2014, şi ... s-au perfectat iniţial la nivelul anului 2007 două contracte de furnizare şi nu de vânzare-cumpărare, solicitând a fi avut în vedere acest aspect, întrucât din această situaţie derivă şi o serie de obligaţii în sarcina cumpărătoarei care achiziţionează, precum şi în sarcina celei care înstrăinează. Pe lângă obligația de a transmite proprietatea lucrului vândut, vânzătorul se obliga să livreze, transporte, monteze, să pună în funcţiune, să acorde asistenţă tehnică pe toată perioada de garanţie a celor două instalaţii – o sumă de obligații, de esenţa a două contracte de furnizare diferite.

A arătat că cele două instalaţii au fost plătite şi s-a convenit în anul următor, printr-un proces verbal de custodie încheiat între aceleaşi părţi, intervenit cu privire la acelaşi obiect material al contractelor, că pârâta ... se obligă să ţină în custodie – depoziteze ca un bun proprietar, fără să folosească şi să elibereze la momentul la care i se va solicita, aceste două instalaţii.

Or,  instanţa de fond nu a analizat aceste acte şi relaţia dintre ele şi a solicitat a se avea în vedere legătura dintre un contract prin care sunt afectate în mod esenţial obligaţiile de esenţă dintr-un alt contract.

A arătat că printr-un contract a fost afectat în mod definitiv şi profund obligaţiile de esenţă din celălalt contract, aspect ce nu a fost analizat de prima instanţă astfel că soluţia pronunţată este greşită şi nelegală. Cele două contracte au legătură, arătând că prin cel de al doilea contract nu a făcut decât să amâne îndeplinirea obligaţiilor de esenţă.

În concluzie, susţine că prin procesul - verbal de custodie, voinţa părţilor, cu o zi înainte de executarea obligaţiilor esenţiale din contractele de furnizare, pe data de 29 septembrie 2008, a fost în sensul de a amâna executarea, îndeplinirea obligaţiilor esenţiale din cele două contracte de furnizare, până când proprietarul - apelanta reclamantă, va solicita să-i fie livrate bunurile, fără a se preciza un termen exact.

A susţinut apelanta că actul juridic încheiat între părţi este afectat de termen.

Părțile celor două contracte de furnizare au înţeles să supună obligaţia principală şi esenţială din contractul de furnizare, care-i revenea vânzătoarei – aceea de livrare, transport, instalare, punere în funcțiune, asistență tehnică pe toată perioada de garanţie, unui termen viitor nespecificat, lăsat la latitudinea exclusivă a cumpărătoarei ... Acest termen era unul stabilit convenţional de părţi şi suspensiv, potrivit doctrinei. Or, interpretând astfel actul juridic, în sensul voinţei părţilor, calificării lui corecte şi cu scopul de a produce efecte juridice, şi nu cu scopul de a-l lipsi de efecte juridice, se ajunge la concluzia că niciodată, vânzătoarea din contractul de furnizare nu şi-a îndeplinit obligaţiile de esenţă, pentru că nu a venit acel termen când ... ar fi solicitat executarea contractelor.

A reiterat apelanta faptul că acel termen a venit la data când ..., care a preluat ..., realizând diverse inventare ale patrimoniului preluat, a constatat că are acele două staţii şi a solicitat preluarea bunurilor de la ..., fără a primi vreun răspuns, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată, care a concluzionat că a formulat cererea după împlinirea termenului de prescripţie.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie,s-a învederat că nu s-a stabilit încă natura bunurilor şi în cauză este necesar a se stabili când începe să curgă termenul – când partea a aflat că vânzătorul refuză livrarea bunurilor în luna iunie 2018 cel mai târziu, nici măcar atunci, pentru că intimata pârâtă nu a răspuns şi reclamanta a aflat atunci când s-a formulat întâmpinare la instanţa de fond, prin care s-a arătat că se refuză predarea bunurilor pentru că s-a prescris dreptul de a le cere, termen calculat greşit, aşa cum a făcut şi instanţa de fond, de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau cel mai târziu de custodie.

Termenul de trei ani începe să curgă de la momentul la care a formulat cererea de restituire a bunurilor şi s-a refuzat acest lucru, la momentul la care reclamanta a cunoscut că are dreptul de a acţiona în instanță pentru a-şi cere bunurile pe care pârâta le-a pus în funcţiune şi le exploatează de 10 ani. Intimata pârâta a ataşat la dosarul cauzei acte referitoare la cu totul alte bunuri.

S-a solicitat a se aprecia asupra contractului pe perioadă nedeterminată, că partea nu avea obligaţia de a-şi solicita bunurile în termen de 3 ani, ci în momentul în care a aflat că nu i se restituie bunurile, că există un refuz, o rea-credinţă, dată de la care începe să curgă termenul de 3 ani şi apelanta reclamantă nu a depăşit acest termen, aceste demersuri situându-se în anul 2018.

A solicitat admiterea apelului, faţă de motivele de apel invocate şi analizând judicios, corect şi prin prisma instituțiilor legale incidente, cele două contracte sub aspectul tipologiei lor, să se constate nelegalitatea soluţiei pronunțate de prima instanţă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata - pârâtă ... a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.

A arătat acesta că, referitor la cele două contracte de vânzare-cumpărare, a arătat că acestea au fost îndeplinite de către pârâtă, în sensul că acele condiții esenţiale pentru valabilitatea unui contract, au fost executate de către intimata pârâtă. Din actul adiţional, la fiecare contract în parte se prevede că aceste bunuri vor fi livrate şi instalate la ...,  fosta societatea cu care s-a contractat, până la 30.09.2008. Ulterior s-a încheiat un contract de depozit, aceste bunuri, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, se află în zona liberă ... unde  au fost livrate cele două containere în care există cele două staţii şi se află şi la acest moment, pentru care se plătește chirie.

S-a arătat că din fişa mijloacelor fixe depusă la dosar rezultă că intimata-pârâtă nu a avut şi nu are în exploatare astfel de staţii,  pe care le-ar fi vândut către ...,  care a fuzionat prin absorbţie, şi la acest moment se numeşte ... În acest sens a administrat probe.

Referitor la termenul de predare a bunurilor arată că nu s-a prevăzut un termen până la care vânzătorul să fie obligat de Codul civil, să păstreze bunul la infinit sau să-l predea cumpărătorului dacă acesta nu-l solicită. În cuprinsul acţiunii, lucru ce a fost omis cu bună-ştiinţă de partea adversă este că în Monitorul Oficial nr. 2046 din 3.04.2014 a fost publicat Proiectul de fuziune prin absorbţie, iar hotărârea privind fuziunea dintre cele două societăţi, cumpărătorul cu care s-a încheiat contractul de furnizare şi ... actuala beneficiară a celor două contracte, a rămas definitivă la 11.06.2014.

Nu au fost administrate probe noi în apel.

5. Analizând cauza în limitele devolutive stabilite de art. 476 şi art. 477 C.proc.civ., Curtea constată că apelul formulat în cauză este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă, apelul provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Totodată, aceasta este ținută de limitele a ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum).

Ţinând seama de limitele învestirii în apel,  Curtea constată că instanţa de fond a stabilit în mod judicios că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil de la 1864 şi ale Noului Cod de procedură civilă, astfel că motivul de apel invocat de apelantă cu privire la acest aspect este neîntemeiat.

Curtea constată că instanţa de fond a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 71/2011 – de punere în aplicare a Noului Cod civil. Or, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011: ”Dispoziţiile Noului Cod civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Dispoziţiile Noului Cod civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia,  derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.

În cauza de faţă însă, contractele de furnizare de produse şi actele adiţionale au fost încheiate la data de 18.05.2007 şi la data de 27.07.2007, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil - 01.10.2011, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 3 din  Legea nr. 71/2011, care prevede că: ”Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”

Apelanta susţine că, prin amânarea termenului de predare a bunurilor cumpărate, s-au prelungit în timp efectele celor două contracte de furnizare, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 5 din LPA, în sensul că Noul Cod civil devine aplicabil în cauză efectelor viitoare ale situaţiei juridice născute anterior intrării în vigoare a N.C.civ., derivată din raporturile de proprietate.

Curtea nu poate primi aceste susţineri ale apelantei, care sunt neîntemeiate, întrucât situaţia de fapt care rezultă din înscrisurile depuse la dosar diferă de situaţia de fapt prezentată de apelantă.

Astfel, din contractele de furnizare produse nr. 23 /18.5.2007 şi 24/27.07.2007, modificate prin actele adiţionale nr. 1/16.07.2007 şi nr. 1/26.10.2007, rezultă că furnizarea şi instalarea instalaţiilor tehnologice - Staţie de reglare şi măsurare cu capacitate de 10.000 Nm3-, trebuiau finalizate până la data de 30.09.2008.

Din clauzele cuprinse la art. 2.1, art. 3.1 şi art. 17.1 din contracte, rezultă că obligaţia furnizorului consta în furnizarea şi instalarea instalațiilor tehnologice în perioada convenită.

Or, aşa cum rezultă din procesul-verbal de custodie din data de 29.09.2008, părţile au convenit predarea-primirea celor două staţii de reglare-măsurare, aflate în proprietatea ..., în custodia ..., primitorul având următoarele obligaţii:

-să asigure păstrarea şi paza echipamentelor încredinţate ca un bun proprietar;

-să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar;

-să nu înstrăineze echipamentele.

Părţile nu au prevăzut un termen de păstrare în acest proces-verbal de custodie.

Din facturile şi ordinile de plată depuse la dosar, Curtea reţine că preţul celor două instalaţii a fost plătit şi că, la data încheierii procesului-verbal de custodie - 29.09.2008, părţile considerau că proprietar al celor două instalaţii este apelanta din prezenta cauză.

Prin urmare, transferul dreptului de proprietate din patrimoniul furnizorului în cel al cumpărătorului ... a operat. Instalarea celor două staţii de reglare-măsurare nu a mai avut loc, întrucât părţile au convenit lăsarea bunurilor în custodia vânzătorului, fără să precizeze perioada.

Curtea reţine că motivul pentru care se solicită rezoluţiunea contractului de furnizare nu se referă la refuzul furnizorului de a furniza cele două staţii de măsurare-reglare şi nici la refuzul lui de a instala aceste două staţii. Motivul invocat se referă la pretinsa nerespectare a obligaţiilor asumate de custode prin procesul-verbal de custodie. De altfel, din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că reclamanta nici nu a solicitat pârâtei predarea acestor bunuri, ci restituirea preţului plătit.

Altfel spus, apelanta-reclamantă solicită rezoluţiunea contractelor de furnizare a instalaţilor de reglare-măsurare, invocând nerespectarea unor obligaţii care nu se regăsesc în aceste două acte juridice, ci într-un act juridic ulterior. Or, neîndeplinirea obligaţilor care rezultă din cel de-al doilea act juridic ar putea duce la rezoluţiunea celui de-al doilea act juridic şi nu al primului act juridic.

Curtea constată că în mod judicios a stabilit instanţa de fond că cel de-al doilea act juridic este, în fapt, un contract de depozit încheiat pe baza acordului de voinţă dintre părţi, obligaţiile expres stabilite de părţi fiind specifice contractului de depozit. În acest al doilea contract, nu se prevede obligaţia custodelui de a furniza şi de a instala cele două staţii de reglare-măsurare, ci doar obligaţia de păstrare, pază, îngrijire, conservare etc. Curtea nu poate primi susţinerea apelantei în sensul că, prin cel de-al doilea contract - procesul-verbal de custodie - s-ar fi prelungit termenul de executare a primului contract, întrucât părţile nu au prevăzut o astfel de clauză. Mai mult, părţile nu au stabilit un termen până la care s-ar prelungi obligaţiile furnizorului constând în furnizarea şi  instalarea bunului, ele convenind ca bunurile furnizate de furnizor şi aflate în proprietatea cumpărătorului să rămână în depozit la cumpărător. Or, nestabilirea unui termen de executare a obligaţiilor contractuale este neuzual mai ales în relaţiile dintre  profesionişti.

Existând această delimitare clară între obligaţiile ce rezultă din cele două contracte succesive, Curtea constată că efectele contractelor de furnizare instalaţii s-au născut şi s-au epuizat integral în înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile vechiului Cod civil şi cele ale Decretului nr. 167/1958, potrivit Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiție.

Astfel fiind, în cauză termenul de prescripţie de 3 ani, a început să curgă la data de 30.09.2008 şi s-a împlinit la data de 30.09.2011, instanţa de fond constatând în mod corect că s-a prescris dreptul material la acţiune, situaţie în care apelul promovat în cauză este neîntemeiat.

În consecinţă, în baza art. 480 alin. 1 C.proc. civ, instanţa îl va respinge ca neîntemeiat.

Potrivit art. 453 C.prc.civ., va fi obligată apelanta, ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată ale intimatei, aşa cum rezultă acestea din înscrisurile depuse la în dosarul de apel, constând în: onorariul de avocat - 22.000 de lei şi cheltuieli de deplasare şi cazare - 1.134 lei.

Domenii speta

Spete similare