Neglijență în serviciu. Lipsa trăsăturii esenţiale a tipicității obiective. Achitare

Nu orice omisiune sau greşeală întră în sfera laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă de serviciu, iar, în condiţiile în care faptei care i se impută acuzatului îi lipseşte tipicitatea obiectivă, soluţia instanţei de prim grad, constând în achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal,  este justă.

În condiţiile în care acuzatul a fost mutat la un alt post de poliţie, informaţiile adunate de inculpat şi menţionate în conţinutul schiţei întocmite puteau fi valorificate – fără nici un impediment - de către o altă persoană desemnată în cauză, care pe baza datelor colectate de acuzat putea să procedeze la întocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului, menţionând în conţinutul actului întocmit faptul că, în realitate, cercetarea la faţa locului a fost efectuată de inculpat, iar procedura scriptică a celor constatate de acuzat a fost realizată de persoana respectivă.

Art. 15 alin. 1 Cod Penal, art. 298 Cod Penal

Prin sentinţa penală nr. xxx, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. xxx, instanţa de fond:

În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod Procedură Penală, cu referire la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod Procedură Penală, l-a achitat pe inculpatul N.O., de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 298 Cod Penal, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare  avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. xxx - din data de 27.10.2017, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul N.O., cercetat în stare de libertate, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 298 Cod Penal.

Situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că din culpă, inculpatul N.O. nu a întocmit un proces-verbal în care să consemneze rezultatele activităţilor desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 18.03.2016, în jurul orei 10.00, pe DC 156, pe raza localităţii Breaza, unde avusese loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti, și prin această omisiune inculpatul, care este lucrător de poliţie şi-a încălcat îndatoririle de serviciu instituite prin dispoziţiile art. 195 Cod Procedură Penală şi detaliate prin fişele posturilor, ordinele şi dispoziţiile interne de serviciu, respectiv Ordinul comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, Ordinul nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului; Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane, Ordinul comun MAI/PICCJ. nr. 56/10.04.2014 şi Ordinul 12/C/2014, privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale, reținându-se că prin această încălcare a îndatoririlor de serviciu s-a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale victimei accidentului rutier, prin aceea că în dosarul penal în care s-a cercetat accidentul de circulaţie nu s-a putut stabili adevărul, datorită inexistenţei procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

Astfel, potrivit actului de sesizare a instanței, la data de 18.03.2016 organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin – Biroul Rutier au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier în jurul orei 09.08, pe DC 156, pe raza localităţii Breaza, în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane. În eveniment au fost implicaţi numiţii T.T. şi B.M.. Persoana vătămată B.M. a suferit în urma accidentului rutier leziuni care au necesitat cca. 12-14 zile de îngrijire medicală, iar numitul T.T. a prezentat alcool în sânge.

În vederea lămuririi circumstanţelor producerii accidentului, s-a înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin dosarul penal nr. xxx, având ca obiect infracţiunea de vătămare corporală din culpă, fiind cercetat în calitate de inculpat numitul T.T..

La data de 06.03.2017 s-a dispus clasarea cauzei dosarului penal nr. xxx, pe motiv că nu s-au putut stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului rutier, din cauza neefectuării cercetării la faţa locului de către organele de poliţie, cu toate că se dispusese prin ordonanţă efectuarea procedeului probatoriu. Din informaţiile puse la dispoziţie de I.P.J. Mureş – Poliţia Municipiului Reghin, prin intermediul adresei nr. 406.338/14.04.2017, rezultă că la accidentul rutier în discuţie s-a deplasat un echipaj de poliţie format din agentul şef principal N.O. şi agentul şef adjunct M.T..

Potrivit Parchetului, din declaraţiile martorilor T.T. şi N.M.F. a reieşit că cei doi agenţi de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reghin au desfăşurat activităţi specifice cercetării la faţa locului (au efectuat măsurători, fotografii, filmări şi au purtat discuţii cu persoanele prezente), consemnând în agende şi pe diferite hârtii aspectele constatate. Fiind audiat în cauză, suspectul M.T. a declarat că la data producerii accidentului rutier era pus la dispoziţia unităţii, fiind cercetat într-un dosar penal. Ca urmare a acestui fapt, el avea atribuţii de serviciu restrânse, neavând voie să întocmească documente de constatare contravenţională şi nici să efectueze acte de cercetare penală, aspecte confirmate prin înscrisuri comunicate de către I.P.J. Mureş, cât şi prin declaraţia martorului D.F., şeful ierarhic al suspectului de la data comiterii faptei.

În ceea ce priveşte accidentul rutier în discuţie, suspectul M.T. a arătat că N.O. a efectuat cercetarea la faţa locului, constând în aceea că a făcut măsurători necesare întocmirii schiţei locului accidentului şi a procesului-verbal de cercetare la faţa locului. În acest timp, el desfăşura activităţi de dirijare a traficului rutier. În ceea ce priveşte întocmirea documentelor în care să se consemneze rezultatele activităţii de cercetare, suspectul a declarat că nu ştie nimic în legătură cu ele, întrucât el nu avea posibilitatea să încheie astfel de acte.

S-a reținut că inculpatul N.O. a declarat că a efectuat cercetarea la faţa locului în cazul accidentului rutier, cu sprijinul colegilor M.T. şi N.M., susținând că M.T. şi N.M. efectuau măsurători şi fotografii, iar el a întocmit schiţa locului faptei, pe baza informaţiilor comunicate de colegi. În legătură cu schiţa întocmită, inculpatul a declarat că urma să fie depusă ca probă în dosarul penal de vătămare corporală din culpă. După terminarea activităţilor, inculpatul N.O. a conturat un proces-verbal de cercetare la faţa locului în maşina de poliţie, anterior plecării către Reghin.

Prin rechizitoriu s-a mai arătat că începând cu data de 11.04.2016 inculpatul a intrat în concediu de odihnă, timp de 18 zile, iar la data de 18.04.2016 a avut loc o percheziţie la sediul Biroului Rutier. Ulterior, inculpatul a fost mutat la Postul de Poliţie Hodac (începând cu 19.04.2016). Fiind întrebat expres dacă a discutat cu vreun coleg anume în legătură cu tehnoredactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului, inculpatul N.O. a declarat că nu a discutat cu vreo anume persoană în legătură cu redactarea actului în discuţie în baza ciornei pe care a  întocmit-o. Acesta a mai precizat că, de regulă, nu se nominaliza o persoană care să redacteze procesele-verbale. Şeful biroului rutier sau, în lipsa lui, înlocuitorii, prelua constatările efectuate de lucrători şi le înaintau la parchet în vederea atribuirii numerelor unice.

În actul de sesizare a instanței s-a făcut referire la declarația martorului D.F., şeful ierarhic al inculpatului N.O. şi suspectului M.T. de la data de 18.03.2016. Cu privire la practica existentă în acea perioadă în cadrul Poliţiei Municipiului Reghin – Biroul Rutier în ceea ce priveşte întocmirea proceselor-verbale de cercetare la faţa locului în cazul accidentelor rutiere, acesta a relatat faptul că redactarea proceselor-verbale de cercetare la faţa locului era realizată de unul dintre cei care a participat la cercetare, în numele tuturor colegilor. Ulterior, toţi cei care au efectuat cercetarea semnau procesul-verbal. De regulă, procesele-verbale de cercetare la faţa locului se redactau în primele zile după producerea accidentului. Au existat însă şi situaţii în care redactarea proceselor-verbale de cercetare s-a efectuat şi după o perioadă mai îndelungată, timp în care dosarele se aflau la parchet în vederea atribuirii numărului unic. Martorul a estimat că în cazuri excepţionale (30-40 % din cazuri) procesele-verbale se redactau şi după 2-3 săptămâni după producerea accidentului rutier. Acest fapt se datora numărului ridicat de accidente rutiere şi a zonei foarte mare de competenţă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a concluzionat că cercetarea la faţa locului în cazul accidentului rutier produs la data de 18.03.2016, pe raza localităţii Breaza a fost efectuată de către inculpatul N.O., cu sprijinul suspectului M.T.; rezultatele activităţii de cercetare nu au fost fixate în acte întocmite conform Codului de procedură penală; diferitele practici existente la nivelul unei unităţi de poliţie în ceea ce priveşte tehnoredactarea actelor de procedură şi semnarea lor de persoanele prevăzute de lege nu poate constitui o justificare a organelor judiciare pentru a nu respecta dispoziţiile Codului de procedură penală.

Cu privire la intervalul de timp avut la dispoziţie de inculpatul N.O. pentru redactarea procesului-verbal de cercetare la faţa locului, au fost făcute următoarele precizări: la data de 18.03.2016 s-a produs accidentul rutier în care au fost implicaţi numiţii T.T. şi B.M. şi tot atunci s-a efectuat şi cercetarea la faţa locului; începând cu data de 11.04.2016, inculpatul N.O. a intrat în concediu de odihnă; la data de 27.04.2016, inculpatul N.O. a fost suspendat din funcţie, ca urmare a luării faţă de el a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu 27.04.2016; inculpatul N.O. a avut la dispoziţie cel puţin 24 de zile calendaristice în care ar fi putut să redacteze procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

A fost subliniat faptul că conform fişelor posturilor, cei doi lucrători de poliţie aveau atribuţii pe linia efectuării activităţilor iniţiale în caz de accidente rutiere soldate cu victime, printre care se regăseau şi următoarele: efectuarea cercetării la faţa locului şi întocmirea actelor prevăzute de codul penal şi codul de procedură penală şi desfăşurarea activităţilor necesare în vederea soluţionării legale a acestora; întocmirea actelor de constatare în cazul sesizărilor care îmbracă o formă penală, inclusiv sesizările accidentelor cu victime; întocmirea actelor de constatare şi desfăşurarea activităţilor prevăzute de codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor rutiere, în vederea soluţionării legale a acestora; punerea în aplicare a prevederilor Ordinului comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, respectiv nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului; punerea în aplicare a prevederilor Dispoziţiei I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane; respectarea întocmai a Ordinului comun MAI/PICCJ. nr. 56/10.04.2014 şi 12/C/2014, privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a apreciat că obligaţia organelor de cercetare penală de a întocmi proces-verbal de cercetare la faţa locului este instituită în primul rând prin dispoziţiile art. 195 Cod Procedură Penală. De asemenea, modul de efectuare a cercetării la faţa locului, de fixare a rezultatelor activităţii şi, evident, obligaţia de redactare a proceselor-verbale de cercetare sunt detaliate în cuprinsul următoarelor ordine de serviciu cu caracter intern: Ordinului comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, respectiv nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului; Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu au fost menţionate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: Proces verbal de sesizare din oficiu; Declarația inculpatului T.T. din data de 08.02.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația suspectului T.T. din data de 08.02.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația persoanei vătămate B.M. din data de 23.01.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația persoanei vătămate B.M. din data de 21.03.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația martorului G.A. din data de 24.01.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația martorului S.I., dată în dosar penal nr. xxx; Declarația martorului T.T. din data de 20.01.2017, dată în dosar penal nr. xxx; Declarația inculpatului N.O. din data de 27.09.2017; Declarația suspectului N.O. din data de 13.06.2017; Declarația suspectului M.T. din data de 12.08.2017; Declarația persoanei vătămate B.M. din data de 07.04.2017; Declarația martorului D.F. din data de 05.09.2017; Declarația martorului F.E. din data de 27.06.2017; Declarația martorului T.T. din data de 06.04.2017; Declarația martorului N.M.F. din data de 04.04.2017; Declarația martorului P.M.M. din data de 03.04.2017; Ordinul comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, privind procedura cercetării la fața locului; Ordinul nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului; Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane, Ordinul comun MAI/PICCJ. nr. 56/10.04.2014, pentru aprobarea normelor metodologice privind înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de către procuror; Ordinul 12/C/2014, privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale; Fișa Postului; Anexă la fișa postului; Dispoziția Șefului inspectoratului de poliție județean Mureș nr. 46/20.01.2014; Dispoziția Șefului inspectoratului de poliție județean Mureș nr. 358/30.06.2014; Dispoziția Șefului inspectoratului de poliție județean Mureș nr. 359/30.06.2014; Planșe Fotografice; Certificat medico legal nr. 1170/A2/250 din data de 21.03.2016, emis de Institutul de medicină legală Târgu Mureș; Înscrisuri.

Procedura camerei preliminare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin sub nr. xxx la data de 30.10.2017. Prin Încheierea penală nr. xxx a Judecătorului de Cameră Preliminară din cadrul Judecătoriei Reghin, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul N.O., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 298 Cod Penal.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti.

La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2018, ulterior citirii actului se sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. 4 Cod Procedură Penală, raportat la art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală, privind judecata în procedura simplificată, respectiv soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri, însă nu s-a dorit de către inculpat parcurgerea procedurii abreviate a recunoaşterii vinovăției, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Judecarea prezentului dosar a avut loc în ședință publică, iar în cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: Declarația inculpatului N.O. din data de 30.01.2018; Declarația inculpatului N.O. din data de 19.06.2018; Declarația persoanei vătămate B.M. din data de 26.09.2018; Declarația martorului T.T. din data de 19.06.2018; Declarația martorului D.F. R. din data de 19.06.2018; Planșe Fotografice; Adresa Inspectoratului Județean de Poliție Mureș nr. 412.215 din 26.07.2018.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin nr. xxx, a fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului, iar la termenul din data de 16.10.2018 s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor M.T. și N.M.F., dându-se citire declarațiilor acestora, date în cursul urmăririi penale.

La termenul din data de 16 octombrie 2018, socotindu-se lămurită cu privire la chestiunile de fapt și de drept, instanța a reținut cauza în pronunțare, fiind stabilit, în baza art. 391 alin. 1 Cod Procedură Penală, termen pentru deliberare și pronunțare la data de 31.10.2018, iar ulterior pronunțare a fost amânată pentru data de 15 noiembrie 2018.

Procedând la analizarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit actului de sesizare, inculpatul este acuzat că nu a întocmit un proces-verbal în care să consemneze rezultatele activităţilor desfăşurate cu ocazia unei cercetării la faţa locului efectuată la data de 18.03.2016, și prin această încălcare a îndatoririlor de serviciu s-a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale victimei accidentului rutier, prin aceea că în dosarul penal în care s-a cercetat accidentul de circulaţie nu s-a putut stabili adevărul, datorită inexistenţei procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin nr. 634/P/2016, dosar în care a fost cercetat evenimentul rutier, unde a fost efectuată cercetarea la fața locului, dar nu a fost întocmit procesul verbal corespunzător.

Potrivit datelor existente la dosarul nr. xxx, la data de 18.03.2016 a avut loc un eveniment rutier în care persoana vătămată B.M. a plecat de acasă cu bicicleta spre locul de muncă și pe drum a intrat în coliziune cu numitul T.T., aflat la rândul său tot pe bicicletă. B.M. a afirmat că a traversat strada pentru a evita ciocnirea cu T.T. care venea pe sensul său de mers, iar acesta din urmă a făcut același lucru și a trecut pe partea cealaltă, cei doi ciocnindu-se într-un final. T.T. a afirmat că B.M. mergea pe sensul opus al străzii și la un moment dat, a traversat strada, fără motiv, tăindu-i calea, și deși a încercat evitarea acesteia nu a reușit, cele două biciclete lovindu-se, iar persoana vătămată a căzut și a suferit leziuni.

B.M. a formulat plângere penală împotriva numitului T.T., însă datorită faptului că cele arătate de către martorii audiați nu a oferit detalii despre cele petrecute, iar declarațiile celor două părți implicate au fost contradictorii, s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin că din cauza neefectuării cercetării la fața locului și neîntocmirea procesului verbal aferent este imposibilă stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier.

Pe cale de consecință, la data de 06.03.2017, în dosarul nr. xxx s-a dispus clasarea prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar în prezentul dosar, vătămarea la care face referire art. 298 Cod Penal ca și condiție esențială pentru reținerea infracțiunii de neglijență în serviciu, a fost identificată de procurorul de caz ca fiind vătămarea interesului legitim al persoanei vătămate B.M. de a se afla adevărul în dosarul penal nr. xxx, deoarece dacă respectivul proces verbal ar fi fost întocmit, acesta ar fi putut contribui în mod decisiv la aflarea adevărului.

Având în vedere că subiectul activ al acțiunii penale este Statul, prin Ministerul Public, instanța a apreciat că în eventualitatea imposibilității stabilirii adevărului într-o cauză penală, dacă există o vătămare, aceasta este în primul rând a societății.  În acest context, deși Parchetul a indicat persoana vătămată B.M. ca fiind persoana care a suferit o vătămare, instanța a constatat că numita B.M. nu a considerat în niciun moment că a suferit o vătămare prin neîntocmirea procesului verbal de consemnare a cercetării la fața locului, sau prin imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză. Aceasta nu a făcut plângere împotriva Ordonanței de clasare, în condițiile art. 340 Cod Procedură Penală, deși a fost înștiințată expres cu privire la acest drept, și nici nu a introdus cerere de chemare în judecată la instanțele civile în vederea tragerii la răspundere a persoanei apreciate ca fiind responsabile de producerea evenimentului rutier în discuție sau a leziunilor suferite.

Martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, T.T. și N.M.F.  au confirmat cele declarate de către inculpat, în sensul că alături de colegul de serviciu Mărcuş Teodor a fost efectuată cercetarea la faţa locului, după producerea evenimentului rutier în discuţie. În legătură cu acest eveniment rutier, la nivelul Poliţiei Municipiului Reghin, s-a constituit dosarul de cercetare penală nr. xxx, la data de 23.03.2016 (conform celor evidențiate în adresa de la fila 396). Acest dosar a fost înaintat la aceeași dată Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în vederea obținerii numărului unic, și s-a întors la poliție la data de 31.03.2016. Inculpatul și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliţiei Municipiului Reghin până la data de 18.04.2016, însă începând cu data de 11.04.2016, acesta se afla deja în concediu de odihnă.

Astfel, între data de 18.03.2018 – data producerii evenimentului rutier și data de 11.04.2018 – ultima zi în care inculpatul și-a desfășurat activitatea la Biroul Rutier al Poliţiei Municipiului Reghin, deși a fost efectuată cercetarea la fața locului, inculpatul este acuzat că nu a întocmit procesul verbal corespunzător. Dacă se elimină perioada cât dosarul s-a aflat la Parchet, teoretic, inculpatul ar fi avut la dispoziție 15 zile pentru întocmirea procesului verbal.

Potrivit adresei de la fila 390, dosarul constituit la poliție în urma evenimentului rutier în discuție a fost atribuit agentului sef principal O.G., iar ulterior a fost preluat de agentul C.M.. Practic, inculpatului niciodată nu i-a fost repartizat în lucru acest dosar. Din declarațiile inculpatului și ale martorului D.F.R. date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, acesta din urmă fiind comandantul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reghin la data producerii incidentului rutier, instanța a reținut că procesele verbale se întocmeau ulterior efectuării cercetării la fața locului într-o perioadă de aproximativ două săptămâni, perioadă care de regulă coincidea cu perioada cât era alcătuit dosarul și trimis la parchet în vederea obținerii numărului unic. Procesele verbale se întocmeau de către cei care au participat la efectuarea cercetării la fața locului, dau au existat și situații de excepție când acest proces verbal a fost întocmit de către persoane care nu au participat la cercetare.

Se reține astfel că la dosarul cauzei nu există nicio probă care să ateste faptul că inculpatului i s-a solicitat întocmirea procesului verbal cu privire la cercetarea la fața locului efectuată (chiar și ordonanța de dispunere a efectuării cercetării la fața locului, de la fila 22, nu este dată de procuror sau un superior al inculpatului, și acesta din urmă a dispus-o el însuși) și, foarte important, legislația analizată nu instituie termene imperative în care respectivul proces trebuia întocmit.

În condițiile în care la dosarul de urmărire penală exista schița făcută de inculpat cu prilejul cercetării la fața locului (f 55 față/verso) și respectiv imagini de la locul producerii accidentului (dosarul de date confidențiale), nimic nu împiedica organele de urmărire penală să facă demersurile legale în vederea întocmirii, chiar și ulterior, a procesului verbal de cercetare la fața locului sau efectuarea unei reconstituiri, deoarece existau mijloace de probă care puteau fi administrate în vederea stabilirii adevărului.

În dosarul nr. xxx, anterior dispunerii soluției de clasare în cauză, s-a procedat la luarea de declarații numitului T.T. și lui B.M.. Au mai fost audiați martorul G.A. și S.I., respectiv a fost administrată proba cu înscrisuri. Cu excepția acestor probe nu au mai fost administrate alte probe în vederea stabilirii circumstanțelor producerii evenimentului rutier, organele de urmărire penală limitându-se la a constata că din cauza neefectuării cercetării la fața locului și neîntocmirea procesului verbal aferent este imposibilă stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier.

În aceste condiții, având în vedere faptul că nici inculpatului și nici ofițerului căruia i-a fost atribuit cazul respectiv, sau oricărei alte persoane, nu li s-a cerut niciodată întocmirea procesului verbal, iar legea nu prevedea un termen în care acesta ar fi trebuit finalizat, actele și lucrările dosarului nu justifică angajarea răspunderii penale a inculpatului pentru o presupusă faptă de neglijență în serviciu.

Instanța a reținut că cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod esenţial la realizarea scopului procesului penal, fiind un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau aflarea unor mijloace de probă. Acestei activităţi de cercetare i se atribuie o semnificaţie deosebită, de ea depinzând în multe cazuri direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului, însă acest procedeu probatoriu nu constituie o modalitate indispensabilă aflării adevărului sau în lipsa căruia nu ar putea fi administrate alte mijloace de probă care să contribuie la lămurirea împrejurărilor relevante în cauză.

Soluționarea acțiunii penale.

Potrivit art. 298 Cod Penal, neglijența în serviciu presupune încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Tipicitatea unei infracțiuni, prevăzută de art. 15 alin. 1 Cod Penal drept prima trăsătură esenţială a infracţiunii, rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune corespondenţa dintre fapta concretă comisă, direct sau indirect, de o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare. În alți termeni, o faptă concretă este tipică dacă corespunde modelului abstract prevăzut în norma de incriminare de legiuitor, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv. Analiza tipicităţii presupune studierea obiectului infracţiunii, a subiecţilor infracţiunii, a laturii obiective şi a laturii subiective ale acesteia.

Pentru a se reţine tipicitatea faptei de neglijenţă în serviciu reținută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin în sarcina inculpatului N.O. trebuie probate cel puţin următoarele aspecte: îndeplinirea cerinţelor de subiect activ nemijlocit al infracţiunii în persoana inculpatului, existenţa unor atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale guvernului – pe care inculpatul le-a încălcat prin actele despre care acuzarea susţine că nu au fost îndeplinite, conduita proprie a inculpatului în legătură cu actele de serviciu, în sensul nerealizării din culpă a unor îndatoriri de serviciu prevăzute de legislaţia primară, precum și urmarea imediată a infracţiunii.

Instanța a constatat că inculpatul N.O., în calitate de Agent șef principal de poliție, are calitatea de subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod Penal, întrucât a fost desemnat ca organ de cercetare al poliției judiciare prin Dispoziția IGPR nr. 4140/11.04.2005, cu avizul conform al Procurorului General nr. 1030/C/2005, având această calitate atât la data săvârșirii faptei, cât și în prezent (f 151-160 și 167-172).

Elementul material al infracțiunii de neglijenţă în serviciu se poate realiza fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act privitor la îndatoririle de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act. Prin act se înțelege operațiunea care trebuia efectuată de funcţionar public sau privat potrivit solicitărilor făcute de o persoană şi conform cu atribuţiile sale de serviciu. Neîndeplinirea unui act presupune omiterea, neefectuarea unui act care trebuie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărui îndeplinire cădea în atribuțiile funcţionarului public. Prin îndeplinirea în mod defectuos se înţelege îndeplinirea lui în alte condiţii, termene, modalităţi decât cele reglementate de lege. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acţiunea sau inacțiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunii trebuie să fie comisă de inculpat în exercițiul atribuţiilor de serviciu prevăzute de legislația primară.

Instanța a analizat dacă fapta de neglijență în serviciu reținută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin este tipică prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 518/2017 din data de 06.07.2017 și respectiv Decizia Curţii Constituționale nr. 405/2016 din data de 15 iunie 2016, statuând următoarele:

Prin Decizia nr. 405/2016, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinește în mod defectuos din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinește prin încălcarea legii.

Prin Decizia nr. 518/2017 din data de 06.07.2017, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. 1 din Codul Penal din 1969 și ale art. 298 din Codul Penal, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma îndeplinirea ei defectuoasă din cuprinsul acestora se înțelege îndeplinirea prin încălcarea legii.

În argumentarea soluției de admitere, Curtea Constituțională a reținut, mutatis mutandis, considerentele ce au stat la baza pronunțării deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 și a constatat că dispoziţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 298 din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. 4 și 5 din Constituţie, deoarece sintagma îndeplinirea ei defectuoasă, din cuprinsul acestora, nu întrunește condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea îndatoririlor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.

Totodată, Curtea a reținut că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijență în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. În aceste condiții, Curtea a statuat cu privire la necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensității/gravității vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării clarității și previzibilității normei penale examinate.

Având în vedere caracterul de normă incompletă a celei care reglementează neglijența în serviciu, decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 și decizia Curţii Constituţionale nr. 518/2017, limitează sfera normelor de complinire numai la cele prevăzute de legislația primară. Prin această decizie cu caracter interpretativ a fost restrânsă sfera actelor abuzive numai la cele prin care au fost încălcate atribuțiile de serviciu stipulate explicit în lege, ordonanță a Guvernului sau Ordonanţă de urgență a Guvernului, scoțând astfel din sfera incriminării actele nelegale sau defectuoase care au fost comise prin încălcarea atribuțiilor de serviciu stipulate doar în acte normative care nu constituie legislația primară (de pildă, prin Hotărâri de Guvern, Ordine ale miniștrilor sau ale conducătorilor autorităților administrației publice centrale sau locale, regulamente interne, coduri deontologice etc.) sau care sunt stipulate în detaliu în aceste acte în condiţiile în care norma de drept primar este echivocă sau cu o aplicabilitate extrem de generală.

Astfel în paragrafele 59 – 61, 65 din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 se reţine că raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului, are influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară.

Neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului, iar comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. În materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale.

Prin efectele celor două decizii ale Curții Constituționale operează o dezincriminare in concreto a faptelor constând în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu prevăzute numai în legislația secundară sau prevăzută în mod previzibil şi precis doar în legislația secundară, dacă norma de drept primar este echivoc, neclară, imprevizibilă nefiind aptă să stabilească limitele în care se pot emite actele de drept secundar, într-o astfel de ipoteză îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea îndatoririi nu constituie o faptă tipică de neglijență  în serviciu.

În acest sens prin decizia nr. xxx pronunţată în recurs în casaţie instanţa supremă a arătat că raportat la considerentele reţinute de instanţa de control constituţional prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, neîndeplinirea exigenţei privitoare la conduita inculpatului scoate această conduită din sfera ilicitului penal. Ca urmare, pentru situaţiile în care acuzaţia de neglijență în serviciu nu a vizat încălcarea unor norme cu putere de lege, decizia Curţii Constituţionale echivalează cu o lege de dezincriminare. Consecinţa dezincriminării faptei o constituie lipsa prevederii actuale în legea penală. Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută prin raportare la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice, în esenţă, orice acte normative infralegale sau documente interne ale interne ale instituției din care face parte inculpatul.

Infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod Penal constă în încălcarea din culpă de către un funcţionar a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că inculpatul N.O., în calitate de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, din culpă, nu a întocmit un proces-verbal în care să consemneze rezultatele activităţilor desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului, efectuată la data de 18.03.2016, pe raza localităţii Breaza, unde avusese loc un eveniment rutier în care o persoană a suferit leziuni, încălcându-şi în acest fel îndatoririle de serviciu instituite prin dispoziţiile art. 195 Cod Procedură Penală şi detaliate prin fişele posturilor, ordinele şi dispoziţiile interne de serviciu, producând o vătămare drepturilor şi intereselor legitime ale victimei accidentului rutier - persoana vătămată B.M..

Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a subliniat că îndatorirea de serviciu pe care inculpatul nu a adus-o la îndeplinire este în mod expres prevăzută de lege, în cuprinsul art. 195 Cod Procedură Penală, textul în discuţie detaliind forma pe care trebuie să o îmbrace procesul-verbal de cercetare la faţa locului, conţinutul lui, precum şi alte detalii, iar elementul material al infracţiunii este realizat printr-o omisiune a subiectului activ, respectiv neîndeplinirea obligaţiei de a consemna într-un proces-verbal rezultatele activităţii de cercetare la faţa locului pe care a efectuat-o.

S-a arătat prin Rechizitoriu că pe lângă prevederea cuprinsă de art. 195 Cod Procedură Penală, existau mai multe ordine şi instrucţiuni de serviciu care instituiau în sarcina inculpatului obligaţia de a întocmi proces-verbal de cercetare la faţa locului, după cum urmează: Ordinului comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009,  respectiv nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului; Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane.

Potrivit Parchetului, urmarea imediată a faptei constă într-o vătămare a interesului legitim al persoanei vătămate B.M. de a se afla adevărul în dosarul penal nr. xxx, iar legătura de cauzalitate între omisiunea culpabilă a inculpatului şi urmarea imediată este evidentă. S-a apreciat că faţă de particularităţile dosarului penal nr. xxx, singura probă care ar fi putut contribui în mod decisiv la aflarea adevărului ar fi fost rezultatele cercetării la faţa locului iar dacă respectivul proces verbal ar fi fost întocmit șansele de aflare a adevărului ar fi fost mai mari.

Având în vedere că Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a considerat că inculpatul a încălcat din culpă atribuţiile de serviciu stipulate în legislaţia primară – art. 192 și art. 195 din Legea nr. 135/2010, privind codul de procedură penală, instanța constată că dispozițiile legale amintite sunt cuprinse în Capitolul VIII (cercetarea locului faptei și reconstituirea) din Titlul IV – Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii.

Dispozițiile legislative invocate sunt simple norme de procedură penală, care vizează reguli generale în materia administrării probelor și efectuării cercetării la fața locului. Faptul că prevederi legislative în legătură cu întocmirea unui proces verbal de cercetare la fața locului se găsesc într-o lege de procedură, acest aspect nu poate avea de plano semnificația angajării răspunderii penale pentru infracțiuni de serviciu dacă respectivele norme nu sunt respectate.

Față de natura normelor în discuție, norme de procedură, răspunderea penală nu poate interveni în orice situație când se constată încălcarea unei obligații pozitive prevăzută de lege. Ca regulă generală, legiuitorul a incriminat distinct anumite infracțiuni, care pot fi săvârșite prin nesocotirea unor norme procedurale (spre exemplu, infracțiuni contra înfăptuirii justiției) și nu a înțeles să treacă în sfera ilicitului penal orice încălcare a codului de procedură penală.

Procesul verbal de cercetare la fața locului este un simplu mijloc de probă în procesul penal, iar dacă s-ar admite raționamentul care a stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului, în sensul că omisiunea întocmirii procesului verbal de cercetare la fața locului este infracțiune, ar însemna ca pentru orice alte încălcări a unor obligații pozitive stabilite în sarcina organelor de urmărire penală cu ocazia administrării unor procedee probatorii (spre exemplu, omisiunea de a administra probe atât în favoarea cât și în defavoarea inculpatului, omisiunea de consemnare a unei declarații, omisiunea depunerii unui jurământ sau aducerii la cunoștință a drepturilor și obligațiilor) să fie angajată răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, fapt de neconceput.

Întocmirea mijlocului de proba reprezentat de procesului verbal de consemnare a procedeului probatoriu cercetarea la fața locului nu poate fi privită decât în contextul în care este reglementat, respectiv ca regulă generală de procedură privind administrarea probelor în cursul procesului penal. Nerespectarea obligației organului de cercetare penală de întocmire a procesului verbal în discuție sau omisiunea întocmirii acestuia, poate atrage răspundere disciplinară a persoanei responsabile în condițiile legii nr. 360/2002, sancționarea acestuia potrivit art. 303 alin. 3 Cod Procedură Penală sau în temeiul art. 6 din Legea nr. 364/2004, însă, în lipsa unei dispoziții exprese, omisiunea întocmirii unui mijloc de probă nu poate atrage răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu.

 Prin Rechizitoriu s-a susținut că obligațiile stabilite în sarcina inculpatului de art. 195 Cod Procedură Penală sunt detaliate prin fişele posturilor, ordinele şi dispoziţiile interne de serviciu, respectiv Ordinul comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, respectiv nr. 1754/C/05.08.2009, privind procedura cercetării la faţa locului, Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane, precum și Ordinul comun MAI/PICCJ. nr. 56/10.04.2014 şi 12/C/2014, privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale.

Ordinul comun MAI/PICCJ nr. 182/14.08.2009, respectiv nr. 1754/C/05.08.2009, reglementează organizarea activității de cercetare la fața locului și procedura efectuării acesteia, precum și obligațiile ce revin organelor de cercetare la fața locului. Ordinul în discuție (f 98-102), prevede obligativitatea întocmirii procesului verbal, pentru fixarea și consemnarea rezultatelor cercetării la fața locului, cu respectarea prevederilor codului de procedură penală. O dispoziție similară se găsește și în Dispoziţia I.G.P.R./D.R. nr. 81/23.12.2008, privind investigarea accidentelor rutiere soldate cu vătămări corporale sau decesul unor persoane (f 135-143), precum și în Fișa Postului de la filele 167-172.

Curtea Constituțională nu a exclus posibilitatea ca atribuţiile de serviciu să fie descrise şi în legislaţia secundară, reţinând în paragraful 60 din considerentele Deciziei nr. 405/2016 că  adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, fiind însă necesar ca legislaţia primară (în baza căreia sunt emise actele de legislaţie secundară) să le prevadă în mod explicit, neechivoc şi cu suficientă precizie.

De vreme ce prin 195 Cod Procedură Penală se reglementează conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului, ca mijloc de probă, instanța apreciază că din probele administrate nu se poate reţine încălcarea din culpă de către inculpatul N.O. a unor atribuţii de serviciu reglementate expres în legislaţia primară, aptă a atrage răspunderea penală pentru comiterea unor infracțiuni de serviciu, încălcarea din culpă de către inculpat a unor atribuţii de serviciu prevăzute de legislația secundară nu poate constitui o faptă tipică de neglijenţă în serviciu în absenţa probării existenţei unei încălcări a atribuţiilor de serviciu prevăzute în acte normative de reglementare primară.

Prin urmare, unității de infracțiune care a format obiectul acuzației penale îi lipsește tipicitatea obiectivă, prin raportare la condițiile cerute de norma de incriminare interpretată în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017, respectiv Decizia Curţii Constituționale nr. 405/2016, cu privire la elementul material al infracțiunii. Pe cale de consecință, raportat la cele menţionate, în baza art. 396 alin. 1 și 5 Cod Procedură Penală, cu referire la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod Procedură Penală, instanţa l-a achitat pe inculpatul N.O., în condițiile în care Parchetul nu a probat că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu reglementate expres prin legislația primară, inculpatul nu a îndeplinit un act prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe a Guvernului sau a unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

Pronunţarea soluţiei de achitare a inculpatului determină lăsarea în sarcina statului a cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, reglementare impusă de art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN, procurorul considerând netemeinică hotărârea pronunţată în cauză, având în vedere următoarele argumente:

Subiectul pasiv al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 Cp. este (şi) persoana fizică sau juridică care a suferit o pagubă sau o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime, ca urmare a activităţii subiectului activ. Cu privire la acest aspect nu există dubii în doctrina de specialitate. În cazul de faţă, doamna B.M. este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate prin fapta ce face obiectul cauzei, prin aceea că dosarul penal nr. xxx a trebuit să fie clasat, pe motiv că nu s-au putut stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului rutier (într-o măsură decisivă, din cauza lipsei procesului-verbal de cercetare la faţa locului).

Legea - mai precis, art. 195 C.p.p. - este cea care îi solicita inculpatului să redacteze procesul-verbal de cercetare la faţa locului. De asemenea, anumite ordine şi instrucţiuni de serviciu (indicate în cuprinsul rechizitoriului) îl obligau pe inculpat să redacteze procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Inexistenţa la dosarul cauzei a vreunei probe care să ateste faptul că inculpatului i s-a solicitat întocmirea procesului verbal cu privire la cercetarea la faţa locului pur şi simplu nu poate constitui un argument sau o justificare pentru nerespectarea legii (Codul de procedură penală, lege organică) şi a ordinelor (scrise) de serviciu.

S-a apreciat că nici „soluţia" redactării ulterioare a procesului-verbal de cercetare de către alţi poliţişti nu poate fi admisă, din simplul motiv că nu se poate pretinde unei persoane să îşi asume prin semnătură nişte constatări pe care nu le-a făcut.

Deciziile Curţii Constituţionale nr. 405/2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016 (referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu) şi nr. 518/06.07.2017, publicată în M. Of.' nr. 765/26.09.2017 (referitoare la infracţiunea de neglijenţă în serviciu) nu exclud în vreun fel incidenţa dispoziţiilor art. 297 C.p. şi art. 298 Cp. în cazul nerespectării unor obligaţii de serviciu instituite prin dispoziţii prevăzute de Codul de procedură penală (care este o lege organică emisă de Parlamentul României, obligatorie erga omnes).

Doctrina de specialitate şi practica judiciară sunt unanime în privinţa regulii conform căreia infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu sunt subsidiare, fiind incidente doar dacă faptele nu se încadrează în tipicitatea altei infracţiuni. Ca atare, nu doar încălcările dispoziţiilor Codului de procedură penală „incriminate distinct" pot atrage răspunderea penală.

Dispoziţiile art. 195 C.p.p. nu sunt doar „simple norme [...] care vizează reguli generale în materia administrării probelor şi efectuării cercetării la faţa locului", ci singurele norme din legislaţia primară în vigoare care reglementează cercetarea la faţa locului în cadrul proceselor penale.

Totodată, art. 195 alin. 1 C.p.p. instituie o obligaţie de serviciu cât se poate de clară şi bine conturată în sarcina organelor judiciare, în sensul că activităţile efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului şi cele constatate se materializează într-un act de procedură numit proces-verbal de cercetare la faţa locului: „Despre efectuarea cercetării la faţa locului [...] se încheie un proces-verbal [...]".

Chiar dacă legea nu stabileşte situaţii în care în mod obligatoriu trebuie să se efectueze cercetare la faţa locului, ea prevede că atunci când acest procedeu probator s-a dispus şi efectuat (cum este în cazul de faţă - a se vedea ordonanţa de dispunere a cercetării la faţa locului emisă de inculpatul N.O. la data de 18.03.2016 la voi. I, f. 22, d.u.p.), rezultatele lui trebuie să se consemneze într-un proces-verbal. Cu alte cuvinte, actul procesual de dispunere a cercetării la faţa locului nu este unul obligatoriu, însă întocmirea actului procedural de consemnare a rezultatelor cercetării la faţa locului este obligatorie.

Procurorul a apreciat că, în cauza pendinte, pericolul social al faptei nu este unul ridicat, întrucât accidentul rutier în care a fost implicată persoana vătămată B.M. la data de 18.03.2016 nu a fost unul foarte grav (în urma accidentului persoana vătămată suferit leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, nefiindu-i pusă viaţa în primejdie, în condiţiile în care presupusul făptuitor se afla sub influenţa băuturilor alcoolice).

Ceea ce imprimă faptei un oarecare pericol social este ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cauză.

S-a mai arătat că, modalitatea de individualizare a oricărei pedepse penale trebuie să pornească de la dispoziţiile art. 74 Cp., care stabileşte anumite criterii generale în acest sens.

Având în vedere toate aceste aspecte, procurorul a apreciat că cel mai adecvat mod de individualizare a sancţiunii penale în cazul inculpatului N.O. este stabilirea unei pedepse cu închisoarea, a cărei aplicare să fie amânată conform art. 83 şi urm. din Codul penal.

Examinând apelul promovat, prin prisma materialului aflat la dosarul nr. xxx al Judecătoriei Reghin, ale motivelor invocate, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, potrivit dispoziţiilor art. 417 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar a găsit calea de atac declarată nefondată pentru următoarele considerente:

Reanalizând materialul probator administrat pe parcursul procedurilor judiciare a reţinut următoarele:

În privinţa stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, relativ la achitarea inculpatului N.O. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal.

Judecătorul de la instanţa de prim grad a analizat toate cererile formulate în cauză şi în susţinerea soluţiei asupra căreia s-a oprit a efectuat o analiză temeinică, prezentând argumentele juridice care au stat la baza celor dispuse care - în aprecierea noastră sunt corecte, nu suportă alte adăugiri - şi au fost emise cu respectarea strictă a legalităţii, fiind însuşite şi de noi.

În aceeaşi ordine de idei, subliniem că procurorul nu a înfăţişat alte probe în apel şi nici nu a oferit argumente convingătoare care să răstoarne analiza instanţei de prim grad şi concluziile la care aceasta s-a oprit.

În acord cu judecătorul fondului, notăm şi noi că inculpatul cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului a întocmit o schiţă privind producerea accidentului şi la dosarul cauzei au fost depuse, de doamna B.M., fotografii extrajudiciare de la locul producerii evenimentului rutier, situaţie în care nu exista nicio piedică în calea organelor de urmărire penală de a întreprinde toate demersurile legale în vederea întocmirii, chiar și ulterior, a procesului verbal de cercetare la fața locului, deoarece existau suficiente date în acest sens.

În condiţiile în care acuzatul a fost mutat la un alt post de poliţie, apreciem că informaţiile adunate de inculpat şi menţionate în conţinutul schiţei întocmite puteau fi valorificate – fără nici un impediment - de către o altă persoană desemnată în cauză, care pe baza datelor colectate de acuzat putea să procedeze la întocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului, menţionând în conţinutul actului întocmit faptul că, în realitate, cercetarea la faţa locului a fost efectuată de inculpat, iar procedura scriptică a celor constatate de acuzat a fost realizată de persoana respectivă.

Corespunde realităţii faptul că, inculpatul avea obligaţia ca în urma activităţii desfăşurate cu ocazia cercetării la faţa locului să materializeze într-un act de procedură numit proces verbal de cercetare la faţa locului împrejurările constatate, însă, pe de o parte, menţionăm că, lecturând conţinutul legislației analizate şi descrise nu am observat prevederi exprese care să instituie un termen imperativ în interiorul căruia respectivul proces verbal trebuia întocmit.

Pe de altă parte, neîntocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului de către acuzat, în opinia noastră, se datorează unor motive total obiective, în contextul în care inculpatul la data de 11.04.2016 a intrat în concediu de odihnă, după care la data de 19.04.2016 a fost mutat la un alt post de poliţie şi ulterior a fost supus unei măsuri preventive, iar aceste ultime două evenimente nu erau împrejurări previzibile pentru acuzat.

Mai mult de atât, considerăm că, cu ocazia aprobării efectuării concediului de odihnă, şefii inculpatului aveau posibilitatea să verifice stadiul efectuării lucrărilor repartizate acuzatului, iar în ipoteza constatării unor restanţe în redactarea acestora, se putea respinge/amâna cererea de concediu până la finalizarea acestor lucrări, însă nici o probă de la dosarul cauzei nu confirmă existenţa unei asemenea solicitări.

În aceeaşi ordine de idei, notăm că, la dosarul cauzei nu am identificat nici un înscris din care să rezulte că inculpatului i s-a solicitat – din partea şefilor ierarhici - întocmirea procesului verbal cu privire la cercetarea efectuată la fața locului.

Reamintim că doamna B.M. nu a considerat, în niciun moment, că a suferit o vătămare prin neîntocmirea procesului verbal de consemnare a cercetării la fața locului, sau prin imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză, în condiţiile în care nu a făcut plângere împotriva Ordonanței de clasare, în condițiile art. 340 Cod Procedură Penală, deși a fost înștiințată expres cu privire la acest drept și nici nu a introdus cerere de chemare în judecată la instanțele civile în vederea tragerii la răspundere a persoanei apreciate ca fiind responsabilă de producerea evenimentului rutier în discuție sau a leziunilor suferite.

Aşadar, prin prisma tuturor argumentelor expuse, este corectă concluzia asupra căreia s-a oprit instanţa de fond, potrivit căreia unității de infracțiune care a format obiectul acuzației penale îi lipsește tipicitatea obiectivă, prin raportare la condițiile cerute de norma de incriminare interpretată în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 518/2017, respectiv Decizia Curţii Constituționale nr. 405/2016, cu privire la elementul material al infracțiunii.

Nu orice omisiune sau greşeală întră în sfera laturii obiective a infracţiunii de neglijenţă de serviciu, iar analiza efectuată de instanţa de fond – în acest sens – este corectă, oferă suficiente justificări în susţinerea punctului de vedere adoptat şi aşa cum am menţionat nu necesită alte adăugiri.

În condiţiile în care faptei care i se impută acuzatului îi lipseşte tipicitatea obiectivă, soluţia instanţei de prim grad, constând în achitarea inculpatului N.O. de sub învinuirea comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal,  este justă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN, împotriva sentinţei penale nr. 313 din 15 noiembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. xxx.

În baza art. 421 pct. 1 teza finală Cod procedură penală, a menţinut hotărârea penală atacată.

Pornind de la soluţia ce urmează să fie pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentului apel, în sumă de 100 lei, au rămas în sarcina statului

Domenii speta

Spete similare