Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Eroare materială privind încadrarea juridică a infracţiunii inserată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Posibilitatea remedierii erorii în termenul de 5 zile reglementat de art. 484 alin. 1 C.pr.pen.

Încadrarea juridică a faptei a fost făcută în varianta prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, deşi, aşa cum rezultă din preambulul fiecărui acord, inculpaţii au fost cercetaţi pentru infracţiunea de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art.  9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Prin urmare, acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei, doar că ea este greşită.

În cazul în care acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde încadrarea juridică a faptei, doar că ea este greşită, prima instanţă avea obligaţia să aplice dispoziţiile art. 484 alin. 1 C.pr.pen.

Dacă nu a aplicat această procedură, deşi avea obligaţia să o facă, prima instanţă nu s-a pronunţat pe fond asupra faptelor cu privire la care a fost sesizată.

Art. 482 lit. e şi g, art. 484 alin. 1,

art. 485 alin. 1 lit. b C.proc.pen

Prin sentinţa penală nr. xxx, Tribunalul Mureș a dispus după cum urmează:

În baza art. 485 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat la data de 21.08.2018 în dosarul de urmărire penală nr. xxx, între Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii:

K.I.-Z., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - trei acte materiale, faptă prev. şi ped. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 ai. 1 C.p şi

N.P. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - trei acte materiale, faptă prev. şi ped. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p

Trimite dosarul de urmărire penală nr. xxx către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în vederea continuării urmăririi penale.

 În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În motivare, prima instanţă arată că la data de 23.08.2018 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. xxx acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. xxx cu privire la inculpaţii K.I.-Z., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - trei acte materiale, faptă prev. şi ped. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p şi N.P. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată - trei acte materiale, faptă prev. şi ped. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p.

Activităţile de cercetare efectuate de către organele de urmărire penală s-au materializat în acordurile de vinovăţie încheiat cu inculpaţii cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor expuse mai sus, acorduri încheiate la data de 21.08.2018.

În esenţă, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că în perioada iunie 2014 - iulie 2015, numiţii N.P. şi K.I.Z., prin intermediul SC N. SRL Târgu Mureş, au achiziţionat din Ungaria importante cantităţi de vin, în special de la numitul K.K. (producător de vinuri din regiunea Somlo, Ungaria), o parte fără documente legale de provenienţă, vinuri comercializate ulterior către firme şi persoane fizice

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, instanţa a reţinut următoarele:

În concret, instanţa reţine că, în cuprinsul acordului de recunoaştere de vinovăţie încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş cu inculpaţii K.I.Z. şi N.P., sunt a fi reţinute mai multe elemente de nelegalitate după cum urmează:

a) încadrarea juridică a faptei şi starea de fapt, analizate separat pentru fiecare dintre inculpaţi.

Inculpatul N.P..

Judecătorul observă că prin ordonanţa din data de 13.11.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art.  9 alin 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Ulterior, prin ordonanţa din data de 14.12.2015 s-a dispus cu privire la inculpat efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. a din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin 1 C.pen., deşi din cuprinsul punctului 1 al ordonanţei ar rezulta că ordonanţa se referă la infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit.b) din Legea nr. 241/2005, întrucât schimbarea de încadrare juridică se referă la tipicitatea acestei fapte. Nu rezultă din ordonanţă numărul de acte materiale care au determinat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea continuată. Mai departe, prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 12.10.2017 rezultă că inculpatul N.P. este acuzat de comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. Nu s-a dispus nici o schimbare de încadrare juridică şi nici în această ordonanţă nu se face referire despre numărul de acte materiale. În final, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 21.08.2018, inculpatul N.P. este acuzat de comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005. Această încadrare figurează la explicaţiile secţiunii în drept a acordului, deşi în preambul se arată că urmărirea penală a fost efectuată pentru litera b a aceluiaşi articol.

Concluzionând judecătorul reţine următoarele în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.:

1. după ce s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru a anumită faptă, care nu corespundea nici schimbării de încadrare juridică şi nici începerii urmăririi penale in rem, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o altă faptă. Judecătorul arată că, ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale este actul de inculpare al urmăririi penale şi cel mai târziu în acest moment, acuzaţia trebuie să fie clară şi previzibilă pentru acuzat. În ordonanţă nu se face referire despre numărul de acte materiale reţinut şi nici nu se dispune vreo schimbare de încadrare juridică

2. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este încheiat cu acest inculpat pentru o altă faptă decât pentru cea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv pentru cea pentru care s-a dispus continuarea efectuării urmăririi penale faţă de suspect, deşi, după cum s-a arătat mai sus, motivarea în fapt a ordonanţei nu corespunde cu temeiul de drept. Nu există nici o schimbare de încadrare juridică între data încheierii acordului şi data punerii în mişcare a acţiunii penale.

Inculpatul K.I.Z.

Acesta se află într-o situaţie asemănătoare cu inculpatul N. cu mici diferenţe. Astfel, prin ordonanţa din data de 14.12.2015 s-a dispus cu privire la inculpat efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin 1 C.pen., încadrare menţinută prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 12.10.2017. În final, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 21.08.2018, inculpatul K. este acuzat de comiterea infracţiunii prev. de art. 9 alin 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Concluzionând, judecătorul reţine că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se referă la altă faptă decât cea pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât secţiunea în drept a acordului diferă de actul de inculpare.

Aşadar, actele procesuale din cursul urmăririi penale sunt ambigue şi contradictorii. Actul cel mai important şi anume ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale are în vedere pentru fiecare dintre inculpaţi altă încadrare juridică decât ce expusă în cadrul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, echivalând practic cu lipsa punerii în mişcare a acţiunii penale. Acesta este şi motivul pentru care nu se poate urma procedura prevăzută de art. 484 alin 1 Cpp, întrucât acordul nu conţine doar vicii de formă, ci veritabile vicii de legalitate întrucât starea de fapt nu corespunde cu încadrarea juridică dată în actul de inculpare. Acordul nu conţine pentru nici unul dintre inculpaţi o secţiune în drept detaliată, aşa cum ar fi fost normal, în care să fie analizată latura obiectivă şi subiectivă a fiecărei infracţiuni, ocazie cu care părţile acordului ar fi putut constatata faptul că există grave discrepanţe între starea de fapt şi cea de drept. Chiar dacă infracţiunea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 este una cu conţinut alternativ şi nu conţinuturi alternative, elementul materiale al fiecăreia dintre acestea diferă şi nu poate fi interpretat sub nici o formă ca fiind eroare materială. Actele procesuale esenţiale cu privire la inculpaţi sunt sumare şi conţin inadvertenţe de fond de drept substanţial care trebuie să conducă la respingerea acordului şi refacerea acestuia, în cazul în care părţile vor ajunge iarăşi la un acord.

Instanţa a constatat că nu sunt aplicabile cauzei prevederile art. 484 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 482 şi 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul, având în vedere că instanţa nu a constatat existenţa unei omisiuni, iar instanţa nu se poate substitui acestuia din urmă pentru a stabili o nouă încadrare juridică, nici să restabilească sau să clarifice starea de fapt.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, solicitând admiterea acordurilor de recunoaşterea vinovăţiei.

Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că, în cele două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, încadrarea în drept a faptei de evaziune fiscală este greşită. Încadrarea a fost făcută în varianta prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, deşi, aşa cum rezultă din preambulul fiecărui acord, inculpaţii au fost cercetaţi pentru infracţiunea de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art.  9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, lipseşte din fiecare acord declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Încadrarea juridică şi declaraţia expresă sunt menţiuni obligatorii ale acordului potrivit art. 482 lit. e, respectiv lit. g C.pr.pen..

Potrivit art. 484 alin. 1 C.pr.pen., dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483, instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

Este adevărat că, textual, art. 484 alin. 1 C.pr.pen. se referă la lipsa menţiunii, ipoteză îndeplinită în cazul menţiunii prev. de art. 482 lit. g, şi nu la menţionarea greşită, ipoteză îndeplinită în cazul menţiunii prev. de art. 482 lit. g C.pr.pen..

Aceeaşi redactare metonimică are textul legal care prevede soluţiile dispuse de instanţă. Potrivit art. 485 alin. 1 lit. b C.pr.pen.,  instanţa respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, art. 482 Cod prev. pen. prevăzând că acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde:

...

e) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege.

În speţă, acordul cuprinde încadrarea juridică a faptei, doar că ea este greşită.

Prima instanţă a înţeles, în mod corect, că menţiunea greşită echivalează cu lipsa menţiunii, motiv pentru care a putut aplica dispoziţiile art. 485 alin. 1 lit. b C.pr.pen.. În acest caz, trebuia să înţeleagă că menţiunea greşită echivalează cu lipsa menţiunii, motiv pentru care putea să aplice dispoziţiile art. 484 alin. 1 C.pr.pen..

Din cuprinsul sentinţei reiese că nu a aplicat această procedură, deşi avea obligaţia să o facă. În acest mod, nu s-a pronunţat pe fond asupra faptelor cu privire la care a fost sesizată.

Potrivit art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen., rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare.

Însă procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde dispoziţii speciale cu privire la soluţiile din apel. Potrivit art. 488 alin. 4 C.pr.pen., instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;

b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 şi 486, care se aplică în mod corespunzător;

c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

Instanţa de apel consideră că prioritate au dispoziţiile procedurii speciale privitoare la soluţiile care pot fi pronunţate. Ca urmare, va admite în apel acordul de recunoaştere a vinovăţiei, după aplicarea în apel a procedurii remediu - pe care art. 484 alin. 1 o pune la îndemâna instanţei, fără să distingă cu privire la etapa procesuală: apel sau primă instanţă. În speţă, în termenul de 5 zile acordat de instanţa de apel parchetul a îndreptat prin procesele verbale din 27.12.2018 eroarea cu privire la încadrarea juridică, şi a luat declaraţii exprese inculpaţilor, de  recunoaştere a faptei şi de acceptare a  încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

 Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a şi art. 485 alin 1. lit. a C.pr.pen. să fie admis apelul declarate şi, în rejudecare, să fie admise acordurile de recunoaştere a vinovăţiei şi să fie pronunţată soluţia cu privire la care s-a ajuns la acord.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare