Infracţiuni – conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere

Sentinţă penală 108 din 23.09.2019


Prin rechizitoriul nr. …/P/2018 din ....2018, al Parchetului de pe lângă J.M., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V.M.A.O., fiul lui … şi …, născut la data de …, în …, jud. …, domiciliat în …, CNP …, studii gimnaziale, necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de  art.335 al.1 C.p. cu aplic .art.113 şi urm. C.pen.

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că, la data de la data de .....2018, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie G.V., jud…., în timp ce efectuau activităţi de patrulare  pe raza comunei, au efectuat semnal de  oprire pentru control a unui moped marca …., de culoare roşie, cu nr. de înmatriculare …, condus de către inculpatul V.M.A.O., în vârstă de 17 ani, despre care se ştia că nu posedă permis de conducere.

Se mai arată că, întrucât acesta a ignorat semnalul efectuat şi a continuat deplasarea, organele de poliţie au plecat în urmărirea mopedului cu autospeciala de serviciu, constatând faptul că sus-numitul, pentru a se sustrage controlului, a intrat cu vehiculul în curtea şi apoi în locuinţa imobilului cu nr…., din satul …, aparţinând părinţilor săi, fără a fi locuit.

Fiind găsit în acel imobil, inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliţie G.V., unde a recunoscut că a condus mopedul pe DC 73 A şi a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al organelor de poliţie.

Tot aici, inculpatul a mai declarat faptul că a cumpărat mopedul în urmă cu circa 2 săptămâni, de la o persoană din satul G.V. şi nu deţine niciun document de provenienţă al acestuia.

Din adresa transmisă de IPJ Prahova-Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul V.M.A.O. nu figurează în evidenţa informatizată ca fiind posesor al permisului de conducere eliberat de autorităţile din România.

Martorul A.G., paznic în  cadrul P.G.V., a declarat că a fost de faţă când organele de poliţie au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea mobilului condus de către minorul V.M.A.O. şi că acesta a refuzat să oprească.

Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine de către unitatea de parchet cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii f.6,7;  proces-verbal de  verificare în baza de date DEPABD - Evidenţa auto f.8;  adresă răspuns  IPJ Prahova – Serviciul Rutier f.14; declaraţii martori f.15,16;  declaraţii suspect/inculpat  f.23-24,30; fişă cazier f.21.

În faza de judecată, în şedinţa publică din data de 08.05.2019, în conformitate cu prevederile art. 375 C.pr.pen., inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii, astfel cum aceasta a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat soluţionarea cauzei pe baza probelor ce au fost administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii simplificate.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de la data de 30.03.2018, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie G.V., jud…, au efectuat semnal de  oprire pentru control a unui moped marca …, de culoare roşie, cu nr. de înmatriculare …, condus de către inculpatul V.M.A.O., în vârstă de 17 ani, iar acesta nu avea permis de conducere.

Acesta a ignorat semnalul efectuat şi a continuat deplasarea, organele de poliţie au plecat în urmărirea mopedului cu autospeciala de serviciu, constatând faptul că, pentru a se sustrage controlului, acesta a intrat cu vehiculul în curtea şi apoi în locuinţa imobilului cu nr…., din satul …, aparţinând părinţilor săi.

Fiind găsit în acel imobil, inculpatul a fost condus la sediul Postului de Poliţie G.V., unde a recunoscut că a condus mopedul pe DC 73 A şi a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al organelor de poliţie.

Inculpatul a mai declarat că a cumpărat mopedul în urmă cu circa 2 săptămâni, de la o persoană din satul G.V. şi nu deţine niciun document de provenienţă al acestuia.

Din adresa IPJ Prahova - Serviciul Rutier, rezultă că inculpatul V.M.A.O. nu figurează în evidenţa informatizată ca fiind posesor al permisului de conducere eliberat de autorităţile din România.

Martorul A.G., paznic în  cadrul Primăriei G.V., a declarat că a fost de faţă când organele de poliţie au efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea mobilului condus de către minorul V.M.A.O. şi că acesta a refuzat să oprească.

În cauză, materialul de urmărire penală se coroborează cu declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei, aceasta constată că fapta inculpatului minor V.M.A.O. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art.335 al.1 C.pen. cu aplicarea art.113 şi urm. C.pen., reţinută în sarcina acestuia, fapta a fost săvârşită cu intenţie.

În faţa instanţei, acesta a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, a arătat că regretă şi a solicitat soluţionarea cauzei în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi a procedurii simplificate.

A fost întocmit şi referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, din care rezultă factorii de risc ce pot influenţa conduita generală a acestuia, în sensul reiterării comportamentului antisocial, printre factorii de risc fiind menţionat şi cel al nivelului redus de şcolarizare, care îi poate afecta procesul de integrare profesională.

Raportat la atitudinea inculpatului minor după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, instanţa, în baza disp. art. 113 alin.3 C. pen., art.114 alin.1 C.pen., raportat la disp. art. 396 alin.10 C.proc.pen., va aplica inculpatului minor V.M.A.O., fiul lui … şi …, născut la data de …, în …, domiciliat în …, CNP : …, studii …, necăsătorit, fără ocupaţie, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.335 alin.1 cu aplicarea art.113 şi urm. C.pen., măsura educativă neprivativă de libertate, a supravegherii, prev. de art.115 alin.1, pct.1 lit.b C.pen., pe o durată de 4 (patru) luni, constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, sub coordonarea  Serviciului de Probaţiune Prahova, pentru a asigura participarea inculpatului la un curs de şcolarizare sau a unui curs de formare profesională, sub coordonarea aceluiaşi serviciu.

În baza disp.art.121 alin.1 lit. a) şi e) C.Pen., instanţa va impune inculpatului următoarele obligaţii : să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, serviciu care va supraveghea îndeplinirea obligaţiilor. La baza luării acestei măsuri au stat şi concluziile referatului de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza disp. art.123 C.Pen., va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării cu rea – credinţă a condiţiilor de executare a măsurii educative aplicate sau a celor două obligaţii ce i-au fost impuse de către instanţă.

În baza disp. art. 274 alin.1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, 100 lei în faza de urmărire penală şi 100 de lei în faza judecăţii.

În baza disp.art.272 alin.1 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 lei, în procedura de camera preliminară, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Zota Petruţa Daniela